A doua epistolă către Tesaloniceni
- III -
Hamilton Smith
4 2 Tesaloniceni 2:13-17 ; Partea actuală și viitoare a credinciosului
După ce s-a ocupat de eroarea care a fost o sursă de tulburare pentru credincioșii din Tesalonic, și după ce a prezis judecata (sau : ruina) viitoare a creștinătății, apostolul, prin contrast, vorbește de partea actuală și viitoare a credincioșilor. În prima parte a epistolei, el a mulțumit lui Dumnezeu pentru acești sfinți, i-a instruit, și s-a rugat pentru ei ; din nou, el recurge la mulțumiri, la îndemnuri, și la rugăciune.
4.1 2 Tes.2:13-14 - Mulțumiri
În primele versete ale epistolei, apostolul mulțumește lui Dumnezeu pentru sfinți datorită harurilor găsite în mijlocul lor pentru Dumnezeu. Aici el mulțumește pentru tot ceea ce este Dumnezeu pentru ei. Într-un mod foarte fericit, el vorbește despre credincioși ca de "frați preaiubiți de Domnul". În ciuda tuturor eșecurilor și slăbiciunilor din mijlocul poporului lui Dumnezeu, și oricare ar fi diferențele de nivel spiritual, îi face plăcere să-i vadă legați împreună ca "frați". De șapte ori, pe parcursul acestei scurte epistole, apostolul se adresează acestor sfinți ca "frați" (1:3 ; 2:1, 13,15 ; 3:1,6,13). În plus, deși persecutați și puși la încercare de către lume, ei sunt "iubiți de Domnul". Dacă ne-am aminti că suntem "iubiți de Domnul", nu ar trebui să fim mai atenți la modul în care gândim, vorbim și acționăm unul față de celălalt ? Ar putea Domnul să fie indiferent la persecuția sau la insultele pe care le îndură cei care sunt iubiți de El, indiferent de unde vin ?
Apostolul mulțumește apoi lui Dumnezeu pentru tot ce este Dumnezeu pentru ai Săi, fie că este vorba în trecut, în prezent sau în viitor. În primul rând, privind în urmă, în eternitate, el spune "de la început" Dumnezeu ne-a ales pentru mântuire. Lăsați la dispoziția noastră, ar fi trebuit să fim uniți cu lumea în judecata despre care a vorbit apostolul ; dar harul suveran al lui Dumnezeu ne-a ales pentru mântuire. Această mântuire nu a fost adusă de vreo lucrare pe care am fi făcut-o noi, ci prin lucrarea Duhului în noi, ne-a separat de lume, și ne-a condus să credem adevărul. Acest adevăr, îl știm, este Evanghelia care Îl privește pe Domnul Isus Hristos care a murit pentru noi, pentru ca noi să putem dobândi mântuirea (1 Tes. 5:9-10).
Apostolul pune astfel în contrast necredincioșii și credincioșii cu privire la judecata despre care a vorbit deja. Necredincioșii, asupra cărora Satan a lucrat, nu au primit dragostea adevărului și sunt sub condamnare. Credincioșii, la care Duhul Sfânt a lucrat, au crezut adevărul și au dobândit mântuirea.
În al doilea rând, dacă credincioșii au fost aleși în eternitatea trecută, ei sunt chemați în timp, iar chemarea i-a atins prin Evanghelia pe care Pavel o numește "Evanghelia noastră". Noi limităm adesea Evanghelia la predicarea iertării păcatelor ; dar Evanghelia lui Pavel nu proclamă doar mântuirea care răspunde nevoilor noastre, ci ea proclamă și chemarea care răspunde nevoii care se află în inima lui Dumnezeu ; căci dacă Dumnezeu ne-a chemat , aceasta este pentru a satisface scopurile Sale de dragoste care sunt în propria Sa inimă.
Chemarea lui Dumnezeu are un caracter dublu. El ne-a chemat afară din această lume, și El ne-a chemat la o altă lume. Atunci când Dumnezeul gloriei S-a arătat lui Avraam, i-a zis : "Ieși din țara ta și din rudenia ta și intră în țara pe care ți-o voi arăta" (Fapte 7:3). Și noi la fel, suntem chemați să ieșim din această lume în vederea unei locuințe cerești. Pentru noi, lumea este lumea creștină coruptă - un amestec de iudaism și creștinism - chemarea pentru noi este deci "să ieșim la El afară din tabără". Odată ieșiți, aflăm imediat că "nu avem aici o cetate statornică, ci o căutăm pe cea viitoare" (Evrei 13:14).
Dacă am fost aleși în eternitate, și chemați în timp, este pentru "a dobândi gloria Domnului nostru Isus Hristos" în toate veacurile viitoare. Minunat har ! Dacă Dumnezeu ne-a chemat, scopul nu este altceva decât să dobândim gloria Domnului nostru Isus Hristos ca Om. Vom fi ca El și cu El. Spunem din nou acest lucru : cât de diferit am vorbi și am acționa unii față de alții, dacă am privi poporul lui Dumnezeu, ca pe cei care sunt "aleși", "chemați", și care sunt în drum spre glorie.
4.2 2 Tes. 2:15 - Îndemnul
Fiindcă suntem frați, preaiubiți de Domnul, aleși, și chemați ca să dobândim gloria Domnului nostru Isus Hristos, apostolul ne îndeamnă să "stăm tari" și să "ținem cu tărie". Încă odată, să remarcăm că, prin acest cuvânt, "fraților", aceste îndemnuri ni se adresează și nouă. Numai în măsura în care mergem împreună, uniți ca frați, vom fi capabili să "stăm tari" și să "ținem cu tărie" într-un sens colectiv. Dacă, la fel ca în adunările Galatiei, ne "mușcăm și ne mâncăm unii pe alții" vom sfârși prin a fi "mistuiți unii de alții". Dar, spune apostolul galatenilor, "dacă", spre deosebire de a ne mușca unii pe alții, "trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul". Atunci, într-adevăr, nu vom "căuta glorie deșartă, provocându-ne unii pe alții, invidiindu-ne unii pe alții", ci vom umbla ca frați, "purtând poverile unii altora".
Umblând ca frați, vom putea să "stăm tari" în prezența atacurilor vrăjmașului, fie prin persecuție, fie prin necaz. În plus, vom fi în măsură să "ținem" instrucțiunile apostolului. Pentru tesaloniceni, aceste instrucțiuni au venit fie prin cuvânt, fie prin literă ; pentru noi ele sunt păstrate în epistole. Astăzi, întregul efort al vrăjmașului este să-i facă pe sfinți să "cedeze" în prezența încercării și să "abandoneze" adevărurile pe care le-am învățat.
4.3 2 Tes. 2:16-17 - Rugăciunea
Apostolul a pus înaintea noastră mântuirea și chemarea lui Dumnezeu, îndemnându-ne să "stăm tari" și să "ținem" (învățăturile, n.t.) ; dar el realizează că, dacă trebuie să răspundem îndemnului și să "stăm tari" în prezența oricărei puteri a vrăjmașului, lucrul acesta nu va fi posibil prin propriile noastre forțe. Astfel, el recurge deci la rugăciune. El se îndreaptă spre Domnul nostru Isus Hristos (2:16a), spre El Însuși, Cel care se va ocupa de orice rău și care va nimici orice putere împotrivitoare prin arătarea venirii Sale. Ce bine este să avem acces la "El Însuși" prin rugăciune ! În plus, el se îndreaptă spre "Dumnezeul și Tatăl nostru" (2:16b) - Cel care ne-a iubit, ne-a ales, ne-a chemat și ne-a dat o mângâiere eternă și o bună speranță prin har.
Pot fi multe necazuri pe cale, dar există o "mângâiere eternă" la sfârșitul călătoriei (2:17). Putem să trecem prin momente dificile, dar înaintăm spre împlinirea "bunei speranțe". Învățătorii mincinoși pot căuta să-i tulbure și să-i deturneze pe sfinți, dar Domnul Isus Însuși, și Dumnezeu Tatăl nostru, ne aduc mângâiere. Vrăjmașul poate căuta să-i deturneze pe sfinți de la slujirea lor "în orice faptă și cuvânt bun", dar, în ciuda tuturor atacurilor vrăjmașului, fie că acestea vin de la falșii învățători din sânul mărturiei creștine, sau de persecuția din exterior, Dumnezeu poate să-i facă pe sfinți să "stea tari", să "țină (învățăturile)" și să urmărească orice faptă și cuvânt bun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu