STUDIU ASUPRA CĂRȚII DANIEL
- XI -
J. N. Darby
11 CAPITOLUL 11:36-45
După această istorie generală a stării iudeilor, găsim, la versetul 36, un element nou de cea mai mare importanță. Este introdus împăratul nelegiuit și idolatru. Expresiile : multe zile (v. 33), timpul hotărât (v. 35) arată deja că Duhul merge până la sfârșit, eliminând, după cum am spus, detaliile de la Antioh până în zilele din urmă. Ori, acest "timp hotărât" fiind anunțat, Duhul Sfânt desemnează imediat pe omul care va caracteriza timpurile la care ne referim. "Și împăratul va face după voia sa și se va înălța și se va mări mai presus de orice dumnezeu" (v. 36). "Și nu va ține seama de dumnezeii părinților săi, nici de dorința femeilor (adică de Mesia care a fost promis), nici nu va ține seama de vreun dumnezeu; căci se va înălța pe sine mai presus de toți" (v. 37).
Nu trebuie să pierdem niciodată din vedere faptul că atunci când profetul ia în considerare în aceste capitole ceea ce face Dumnezeu față de poporul său, fie în timpurile istorice, fie la sfârșitul mâniei, El Se ocupă de împărații nordului și sudului, și de Palestina, care se află între aceștia doi, și aceasta în legătură cu ceea ce trebuie să se întâmple la sfârșit cu privire la poporul Său. El va fi sub judecata lui Dumnezeu în această țară care aparține lui Dumnezeu, dar unde va exista o mică rămășiță credincioasă care va ține cont de legământul sfânt, în mijlocul unei mulțimi gata să cadă în apostazie. De aceasta Se preocupă Duhul lui Dumnezeu. Acest împărat, numit cel nelegiuit, introdus între împărații din sud și din nord, va locui în Palestina și se va afla în ținuturile ei. În Noul Testament, acest nelegiuit posedă anumite surse de nelegiuire complet diferite, Duhul Sfânt fiind încă acolo pe terenul stării morale a creștinătății, unde apostazia își are punctul său de plecare. Acolo, prin urmare, îl văd pe cel nelegiuit ca un apostat public : dar nu poate fi nicio îndoială că acesta nu este aceeași persoană. Aici, acesta este un împărat care participă la istoria geografică a acestor țări din Orient, și se află în mijlocul poporului iudeu.
Acesta este împăratul, pentru că el ocupă în ochii profetului poziția de împărat ; el este cel care se înalță și care pretinde a fi împăratul și păstorul poporului lui Dumnezeu. El va fi un împărat și un păstor prost, dar se va prezenta ca atare, și veți găsi în Isaia că el este numit astfel : "Tofetul este de mult timp pregătit; da, este pregătit pentru împărat" (Isaia 30:33). Acesta este Antihristul care devine împărat. Poate că Isaia 57:9, care vorbește de starea iudeilor și prezintă acuzațiile lui Dumnezeu împotriva lor, se aplică la acest împărat care la sfârșit este Antihristul, a cărui istorie o avem aici.
Mai am o singură observație de făcut pentru a ajuta la legarea cu restul capitolului această remarcabilă paranteză despre împăratul introdus aici, pentru că acesta din urmă se află în țările împăratului din nord și a împăratului din sud, adică, de la versetul 21 până la sfârșitul v. 33, profeția vorbește întotdeauna despre același personaj. De la versetul 33 până la v. 36 sunt anunțate necazul și robia iudeilor până la zilele de la urmă, apoi de la v. 36 până la sfârșitul v. 39 avem istoria acestui împărat deosebit. Ultimele versete citate mai sus desemnează într-adevăr pe Antihrist, și cred că de la versetul 21 până la sfârșitul v. 33 este mai degrabă împăratul din nord, dar care este imaginea lui Antihrist.
Am spus aceasta, deoarece multe persoane care au studiat acest capitol, au o mare greutate în a decide dacă istoria lui Antihrist începe la versetul 21 sau la 36. De la versetul 21 la 33 este aceeași persoană, Antioh Epifanul devenit tipul lui Antihrist.
Duhul lui Dumnezeu nu are nimic de-a face cu celelalte persoane care au venit după el ; Antioh a fost cel care a oferit circumstanțele tipice, și care, prin urmare, ele însele au corespuns în mod parțial la profeție. La versetul 36, Duhul vorbește despre Antihrist însuși, "împăratul va face după voia sa". Înainte de aceasta avem aplicații tipice despre Antihrist, ceea ce este foarte evident, cel puțin așa mi se pare.
Sper că, deși noi facem parte material, nu spiritual, din ultima monarhie (romană, n.t.), vom înțelege foarte clar că ceea ce Dumnezeu îi spune aici profetului, se aplică imediat și simplu la poporul iudeu, la poporul lui Daniel, la zilele de la urmă. Antihristul este legătura dintre această istorie și ceea ce ne privește, adică duhul apostaziei descris în epistola către Tesaloniceni, este în mod efectiv sursa comportamentului acestui ultim împărat, prezentat aici în relațiile sale cu iudeii, în Orient, dar legat moral de cei care au abandonat creștinismul, lumina care există în prezent.
În altă parte vedem că la început se va uni cu iudeii, apoi îi va renega, și se va face pe sine Dumnezeu. Fie ca Dumnezeu să ne ferească de orice urmă și de orice înfățișare a duhului care îi animă pe cei care se vor găsi în opoziție, fie cu Dumnezeul Atotputernic și Suveran, fie cu Domnul domnilor, Domnul Isus, în zilele de la urmă.
El să ne păstreze în toată smerenia inimii, având afecțiunile noastre alipite de Domnul Isus, care, El Însuși, ne păzește de orice. Dacă suntem satisfăcuți de a nu fi nimic, mulțumiți ca Isus să fie totul, vom fi păziți de El, pentru El, și pentru totdeauna.
Am spus ceva la modul general despre împărat, și am vorbit despre legăturile acestui împărat cu evenimentele istorice care au urmat după el, dar independent de împrejurări, el însuși este destul de important ca personaj pentru a ne opri un moment. Am văzut, ceea ce este acceptat peste tot, că aceste versete vorbesc despre cel care este numit Antihrist, cel nelegiuit, dar sub un caracter special, după cum am arătat mai sus, adică în relațiile sale cu iudeii și în teritoriul disputat între împăratul sudului și împăratul nordului. Spun aceasta, datorită faptului că cel nelegiuit va reuni în sine tot felul de caractere nelegiuite : va fi hulitor împotriva adevăratului Dumnezeu, persecutor al sfinților, capul apostaziei, va încuraja idolatria, în final, va fi "împăratul care va face după voia sa".
Nu putem să nu vedem aici multe din trăsăturile persoanei menționate la cap. 2 din a doua epistolă către Tesaloniceni. "Prezentându-se pe sine că este Dumnezeu" (v. 4). Eu nu fac decât să indic această trăsătură, dar ea ne va permite să luăm în considerare câteva pasaje care menționează caracterele acestui împărat, începând cu Daniel 11:36, pe care l-am examinat.
Iată prima trăsătură : acest om este în Palestina, în țara moștenitorilor legământului sfânt, și acolo, el se înalță împotriva oricărui dumnezeu, și mai presus de orice obiect care ar putea fi adorat, fie fals sau adevărat. În ciuda acestui fapt, el va prospera până când mânia va fi împlinită. Dumnezeu îngăduie toată această nelegiuire având în vedere mânia Sa împotriva iudeilor (8:19). Acesta este timpul deosebit al acestei mânii. Mânia este un timp recunoscut (Isaia 10:5). "De aceea...va fi împlinită furia și mânia Mea" (Isaia 10:24, 25). Iată deci o mânie care are un anumit termen. Nu este spus că timpul acestui împărat este și timpul acestei mânii, dar acesta este un timp când Dumnezeu nu intervine ca să-l elibereze pe Israel de nelegiuirea sa ; El lasă ca evenimentele să-și urmeze cursul, iar Israel va suferi efectul : prin urmare, Antihristul va prospera până când mânia va fi împlinită (Dan. 11:36), adică, până la acest timp. Nu este spus că, atunci când mânia va înceta, Israel va fi restabilit în bucuria promisiunilor. Ci Hristos va putea acționa pentru Israel în loc să-l lase sub acțiunea mâniei. El va trebui încă să-Și supună toate națiunile, în exercitarea puterii sale imperiale, în mijlocul poporului Său pământesc.
"Nu va ține seama de dumnezeii părinților săi, nici de dorința femeilor, nici nu va ține seama de vreun dumnezeu; căci se va înălța pe sine mai presus de toți" (v. 37). Avem aici în mod special mândria omului care se "înalță pe sine mai presus de toți". El prosperă, el vrea să șteargă orice idee despre adevăratul Dumnezeu ; nu ține seama de religia adevărată a inimii, nici de religia părinților săi ; nu mai vrea nicio formă de religie, nici Numele lui Hristos (care este numit dorința femeilor) ; nu mai vrea nici măcar obiceiurile, nici chiar aparențele religioase naționale ; nu ține seama de niciun dumnezeu. Dar, ajuns la acest punct, trebuie ca să țină poporul în frâu, pentru aceasta trebuie să aibă instrumente, iar dumnezeii săi sunt mahuzzim (fortărețe, cetățui), un fel de idolatrie, pe care o va introduce când va respinge orice alt dumnezeu. Acest lucru va fi legat de interesele temporare ale instrumentelor puterii sale care i se vor alătura : "și-l va face să stăpânească peste cei mulți" (sau mulțimi, mase), din poporul Israel, iar țara va fi împărțită între căpeteniile sale. Aceasta este istoria imperială și iudaică a acestui împărat.
Capitolul 7 ne-a arătat care este timpul hotărât pentru sfârșitul persecuției sfinților. "Până a venit Cel Bătrân de zile" (7:22), nu până când Cel Bătrân de zile S-a așezat pe tron (7:9) ; (iată pe Hristos care vine) "și judecata a fost dată sfinților locurilor preaînalte și a sosit timpul hotărât și sfinții au luat în stăpânire împărăția" (v. 22). Toate acestea indică timpul sfârșitului războiului făcut de instrumentele lui Satan împotriva sfinților. Iată cele trei lucruri semnalate în acest pasaj : 1- venirea Celui Bătrân de zile ; 2- judecata dată sfinților locurilor preaînalte ; 3- timpul când sfinții vor lua în stăpânire împărăția.
Alte pasaje din Noul Testament vorbesc despre acest timp și despre acest împărat, din alte puncte de vedere : la fel cum Îl putem vedea pe Hristos sub diferite puncte de vedere. În epistola a doua către Tesaloniceni, îl vedem pe acest nelegiuit sub caracterul unui conducător, rezultat al apostaziei care va invada creștinătatea. "Vă rugăm fraților...să nu vă tulburați...căci această zi nu va fi dacă nu va veni întâi lepădarea de credință (apostazia)" (2 Tes. 2:1-3).
Prin urmare, primul lucru este apostazia (în cadrul creștinătății, n.t.), nu iudeii ; am văzut-o pe cea a acestui popor (apostazia iudeilor, n.t.) în Daniel, dar a creștinătății, și ea va veni în mod necesar înainte de executarea judecății, înaintea zilei lui Hristos, ca și înaintea omului păcatului care nu este, aceasta este clar, apostazia însăși : Apostolul arată pe aceasta sau pe cealaltă înainte de judecată. Apostazia va veni înainte de apariția acestuia din urmă (omului păcatului), și omul păcatului, fiul pierzării, va fi descoperit, expresie care înseamnă că el este legat de pierzare prin natura sa, caracterul său și faptele sale.
"Care se împotrivește și se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare". Acesta este caracterul său în raport cu creștinătatea, așa este creștinătatea în raport cu aceste principii. Mai întâi a existat o taină a fărădelegii care a lucrat deja din timpul apostolilor, și care a trebuit să continue un anumit timp, apoi va fi o apostazie, și atunci va fi descoperit omul păcatului. Domnul îl va nimici prin arătarea venirii Sale (*).
(*) Pentru mulți aceste adevăruri sunt cunoscute și înțelese , dar trebuie reamintit că aceste lucruri au fost spuse (și scrise) în 1850, când acestea nu se cunoșteau, n.t.
Dar găsim aici un alt lucru (căci Noul Testament ne arată trăsăturile morale ale prezenței acestui nelegiuit), și anume, că venirea sa este potrivit lucrării lui Satan ; iar ceea ce face aceste versete foarte remarcabile, este că cuvintele folosite pentru manifestarea puterii lui Satan : "În orice putere și semne și minuni ale minciunii" (2 Tes. 2:9), sunt aceleași cu cele pe care Duhul le folosește vorbind despre dovezile date despre lucrarea Domnului Isus ca Mesia : "Om adeverit de Dumnezeu... prin lucrări de putere și minuni și semne, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru" (Fapte 2:22).
Sunt două lucruri remarcabile, adică, se vorbește despre venirea lui Antihrist, așa cum se vorbește despre venirea lui Hristos, despre o taină a fărădelegii, precum despre taina evlaviei. Așa cum trebuie să vină Fiul Omului, așa va veni și Antihrist, și venirea lui va fi potrivit eficacității lui Satan ; el va face "semne și minuni ale minciunii", aceasta nu va fi doar o serie de principii, efectul va fi puternic în "orice amăgire a nedreptății pentru cei care pier". Aceasta este consecința pozitivă a faptului că nu au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți. Dumnezeu le va trimite o lucrare de rătăcire... pentru că au găsit plăcere în nedreptate, o orbire pozitivă. I s-a spus lui Isaia : "Împietrește (lit. "fă grasă") inima acestui popor" (6:10). După îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu, acest popor a fost orbit atunci când L-a lepădat pe Mesia. Atunci când nu va mai fi loc de răbdare, el va fi dat duhului idolatriei, acel duh despre care este spus că "va lua cu el alte șapte duhuri mai rele decât el însuși" și va intra împreună cu ele în casa lui de mult timp părăsită, iar starea din urmă a acestui om va fi mai rea ca cea dintâi. La fel când oamenii, așa-zișii creștini, vor respinge în mod absolut adevărul, deși el le-a fost oferit, va exista o orbire pozitivă și specială care va veni de la Dumnezeu, "ca să fie judecați toți cei care nu au crezut adevărul" (2 Tes. 2:12) (*).
(*) Același sfârșit vine peste omul care posedă lumina creației : Rom. 1:18 ; peste iudei : Isaia 6:10 ; și peste creștinătate : 2 Tes. 2:12.
Se vorbește deseori în Psalmi despre acest nelegiuit.
Iată și alte detalii referitor la acest împărat. La capitolul 12 din Apocalipsa, v. 9, vedem balaurul, care este Diavol și Satan și care înșală tot pământul locuit, aruncat din cer. Această tristă putere a cerului ia sfârșit, dar când aceasta ia sfârșit, este un timp de nenorociri îngrozitoare pe pământ, începutul marii mânii a balaurului, "știind că are puțin timp" (v. 12).
Apoi avem o revelație cu privire la femeie. Ea este hrănită în pustie o mie două sute șaizeci de zile ; adică, atunci când Satan va fi aruncat din cer, se va scurge o perioadă de trei ani și jumătate înainte ca el să fie judecat pe pământ, iar în această perioadă rămășița iudaică, care mai târziu va fi o mare națiune investită cu autoritate supremă pe pământ (12:1), va fugi și se va refugia în pustie. Apoi vedem la capitolul 13, că balaurul va da puterea sa, tronul său, și o mare autoritate fiarei, acestei fiare a cărei descriere o citim în același capitol 13 din Apocalipsa. "Și i s-a dat autoritate să lucreze patruzeci și două de luni". În general, găsim aici aceleași trăsături ca în fiara lui Daniel, numai că în Daniel împrejurările istorice sunt mai detaliate, în legătură cu ea. Iată trăsăturile despre care spuneam : "Și i s-a dat o gură, care vorbea lucruri mari și hule" (Apoc. 13:5). "Și și-a deschis gura pentru hule împotriva lui Dumnezeu... și pe cei care locuiesc în cer" (13:6). Satan nemaiputând să se amestece (să intervină, interfereze, n.t.) în cer, face ca fiara să hulească împotriva celor care locuiesc acolo. "Și i s-a dat să lupte împotriva sfinților și să-i învingă" ; aceștia sunt sfinții dintre iudei de pe pământ, "și i s-a dat autoritate peste orice seminție și popor și limbă și națiune" (v. 6, 7).
O mică împrejurare merită să fie remarcată aici. Aceasta este un fel de imitație a căilor lui Dumnezeu. După cum Tatăl a dat putere Fiului, Omului înviat, și că Duhul Sfânt exercită toată puterea lui Hristos înaintea Lui, imitația satanică a aceluiași lucru va sfârși în rău. Balaurul va da tronul său fiarei, și iată ce este spus despre caracterul sub care va fi adorată : "Și rana ei de moarte fusese vindecată" (v. 3). Când această rană va fi vindecată, va fi un fel de înviere (nu personală, ci în putere) a fiarei vindecate și de care toată lumea se va minuna. Apoi a doua fiară va exercita toată puterea celei dintâi înaintea ei.
Deci iată această fiară :
"Și am văzut o altă fiară ridicându-se din pământ" (Apoc. 13:11). Ea face ca locuitorii pământului să se închine primei fiare a cărei rană a fost vindecată. Vedem aici o putere care pretinde a fi cea a lui Hristos ; nu puterea Lui cerească, ci care pretinde a fi asemenea cu cea a lui Hristos pe pământ ; dar de fapt, o ureche care știe să asculte va recunoaște pe balaurul însuși. După cum faraon i-a spus lui Iosif : "Eu voi fi mai mare decât tine numai cu tronul meu" (Exod 41:40), așa și această a doua fiară care vorbește ca un balaur și are coarne ca un miel pe pământ, va exercita toată puterea primei fiare înaintea ei. "Și face semne mari, încât face să coboare chiar foc din cer pe pământ, înaintea oamenilor. Și îi înșală pe cei care locuiesc pe pământ" (v. 13, 14). În aceste versete, este vorba despre prima fiară reînviată. A doua fiară vrea să-i aducă închinare, și să i se facă un chip, și ea înșală tot pământul, dar ea însăși se prezintă ca Mesia. Ea nu-L imită pe Hristos ca Preot ceresc, ci ca Împărat. Apoi, vom regăsi această a doua fiară la versetul 20 din capitolul 19 din Apocalipsa, înfățișată ca "falsul profet". Ori, după cum Duhul Tatălui a vorbit prin ucenici, lucrând pentru gloria lui Hristos, tot așa și această fiară vorbește limbajul balaurului. Dar ea vrea să stabilească gloria ultimei fiare (romană, n.t.). Acesta va fi un duh care va vrea idolatrie și chiar va exercita judecată pe pământ, așa cum au făcut profeții.
Ceea ce Ilie a dat ca semn că Iehova era adevăratul Dumnezeu, această a doua fiară îl va face înaintea oamenilor ; la fel și 2 Tesaloniceni arată că cel fărădelege va face înaintea oamenilor semnele care vor demonstra, în mod fals, fără îndoială, că el este Hristosul. Acesta este, nu mă îndoiesc, același personaj.
În aceeași carte găsim relațiile fiarei cu Babilonul, ceea ce este un alt lucru. Este spus : "Îți voi arăta sentința curvei celei mari" (17:1, 3). "Și am văzut o femeie stând pe o fiară stacojie (roșu aprins)... având șapte capete și zece coarne". Nu mă voi opri aici asupra acestor împrejurări, pentru că nu este subiectul nostru. Le citez decât pentru a da imaginea de ansamblu.
Versetul 8. "Fiara pe care ai văzut-o era și nu mai este... și va veni (sau "va fi prezentă")". Aceasta înseamnă moarte, apoi înviere. Când apare pentru ultima oară, ea are un caracter diabolic, iese din Adânc, apoi merge la pierzare. Și cei care locuiesc pe pământ sunt uimiți, văzând fiara care era, și care nu mai este, și care va fi prezentă. Este o revenire a acestei fiare. Când lumea va vedea aceasta, va fi uimită. Mai sunt câteva circumstanțe de reținut :
"Și fiara care era și nu este, ea, de asemenea, este un al optulea și este dintre cei șapte și merge la pieire. Și cele zece coarne, pe care le-ai văzut, sunt zece împărați, care n-au primit încă împărăție, ci primesc autoritate, ca împărați, un ceas împreună cu fiara" (v. 11, 12). Aceasta este încă viitoare.
Vedem aici că acești împărați vor exista în același timp cu fiara. Fiara stăpânește, ea reunește într-un singur trup puterea acestor împărați, dar acești împărați există ; este un fel de confederație unde fiecare corn acționează imperial de partea sa, dar care dă puterea sa fiarei care hulește pe Dumnezeu. "Căci Dumnezeu a pus în inimile lor să împlinească gândul Său și să împlinească unul și același gând și să dea împărăția lor fiarei, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu" (17:17).
Iată încă un element în caracterul femeii : Cei zece împărați o vor urî pe curvă, care a stăpânit mult timp peste această fiară (v. 16). În același timp, am văzut la capitolul 7 din Daniel că, printre acești zece împărați, s-a ridicat un corn mic având toată puterea fiarei. Ea va fi fiara din punct de vedere moral, și va face să cadă trei împărați. În ochii lui Daniel și de fapt în tot comportamentul său, el va fi fiara ; el va fi cel care va avea stăpânirea, care va conduce, care va dirija totul.
Acestea sunt deci celelalte capitole care se referă la aceleași scene, și în parte la aceleași personaje. Aici, în Daniel, avem a doua fiară mult mai personală, și ceea ce va face ea în Palestina.
Mai menționăm câteva împrejurări din capitolul 11 din Daniel. "Și, la timpul sfârșitului, împăratul sudului se va împunge cu el; și împăratul nordului va veni împotriva lui ca un vârtej... Și va intra în țara frumuseții" (v. 40, 41). Acesta este momentul când Dumnezeu va pune capăt la toate acestea. Împăratul sudului și împăratul nordului sunt aceiași, în poziția lor geografică, ca în tot capitolul, și sunt caracterizați prin această poziție ; și unul și altul luptă împotriva celui care este numit împăratul (11:36-39). Împăratul sudului se va împunge cu el. Împăratul nordului va veni peste el ca o furtună. Se pare că este o putere extraordinară, care deține teritoriul vechilor împărați ai Siriei. Restul capitolului se referă la împăratul nordului. Mult timp am crezut, dar greșit, că se referă la împărat.
Daniel continuă acum firul istoriei, întrerupt de istoria împăratului, adică reia ceea ce-i privește pe iudei și pe împărații nordului și sudului. Există o împrejurare care îmi confirmă această opinie : Acestea sunt cuvintele : "Va intra în țara frumuseții", dacă ar fi fost vorba despre împărat, el este deja acolo.
Împăratul nordului intră deci cu o mare mulțime de războinici, trece mai departe, vine în țara frumuseții, multe țări vor cădea, dar din mâna lui scapă doar acestea : Edomul, Moabul și căpetenia fiilor lui Amon (v. 41).
Se află aici o împrejurare pe care nu vreau să o omit ; ea face să se vadă exactitatea Cuvântului lui Dumnezeu în aceste detalii. Dacă veți citi capitolul 11 din Isaia, v. 13, veți găsi că aceste trei națiuni care scapă de împăratul nordului, există încă după el. "Și invidia lui Efraim se va depărta și vrăjmașii lui Iuda vor fi nimiciți; Efraim nu-l va invidia pe Iuda și Iuda nu-l va tulbura pe Efraim, ci vor zbura pe umărul filistenilor spre apus. Împreună îi vor prăda pe fiii Răsăritului; își vor întinde mâna asupra Edomului și a Moabului, și fiii lui Amon vor asculta de ei" (Isaia 11:13, 14).
Împăratul nordului "își va întinde mâna peste țări și țara Egiptului nu va scăpa". Împăratul sudului își va pierde caracterul său de suveran al sudului (Isaia 11:15).
"Și el va stăpâni peste comorile de aur și de argint și peste toate lucrurile de preț ale Egiptului; și libienii și etiopienii vor fi pe urmele lui". "Dar niște știri de la răsărit și de la nord îl vor tulbura; și el va ieși cu mânie mare, etc., și astfel va ajunge la sfârșitul său și nu va fi cine să-l ajute". Acesta va fi sfârșitul împăratului nordului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu