Comuniunea crestina 

                                                                  - XII -


               Arend Remmers


          1     Comuniune si sfintenie

          Multi copii ai lui Dumnezeu au o dificultate sa inteleaga ca tocmai acolo unde unitate Trupului lui Hristos se gaseste exprimata intr-un mod vizibil, madularele din acest Trup au nevoie sa fie curatite. Ei vad in aceasta o contradictie. Ignorand totusi, poate intr-un mod inconstient, ca Dumnezeu nu este doar dragoste, ci de asemenea si lumina. In Biblie, lumina semnifica sfintenia lui Dumnezeu (comp. 1 Ioan 1:5 ;  Ioan 3:19-21 ; Efes. 5:8-14) ; notiunea de "sfant" exprima curatia si gloria prezentei lui Dumnezeu ; si "a sfinti" semnifica a pune deoparte persoane sau lucruri pentru Dumnezeu. Aceasta implica in acelasi timp despartirea de orice rau.

          Orice credincios luat intr-un mod individual, dar si adunarea in ansamblu, este chemata la sfintenie.  "Ci, dupa cum Cel care v-a chemat este sfant, fiti si voi sfinti in toata purtarea voastra"  - " Caci Templu lui Dumnezeu este sfant : si asa sunteti voi" ( 1 Pet.1:15 ; 1 Cor.3:17 ; comp. Ps.93:5). Domnul Isus vegheaza asupra Mesei Sale si a incredintat Adunarii mandatul de a veghea si a exercita disciplina. Daca dorim sa traim cu adevarat intr-o legatura stransa cu Domnul, nu vom lua parte cu usuratate la comuniunea la Masa Sa. Multi copii ai lui Dumnezeu se impiedica totusi de aceasta. Cum se explica ?

          In sanul lumii moderne din occident, moda de gandire si de viata este impregnata de notiunea de toleranta. Aceasta a condus la o multime de opinii si obiceiuri cu care omul de astazi se confrunta. Cu siguranta, adunarea lui Dumnezeu este alcatuita din o multime de madulare diferite ; dar toti au fost botezati de un singur Duh pentru a fi un singur Trup, si au ca regula comuna si obligatorie pentru viata lor : Cuvantul lui Dumnezeu.  Asa cum am vazut analizand versetul 42 din capitolul 2 din Fapte, invatatura din acest loc constituind una din bazele fundamentale ale comuniunii noastre.

          Astazi, numerosi crestini considera invataturile straine sau gresite ca simple "interpretari diferite" care trebuie acceptate si tolerate. Totusi, Cuvantul lui Dumnezeu ne atentioneaza foarte serios impotriva oricarei abateri de la invatatura sfanta, cerandu-ne sa ne distantam de ele, cu blandete si in dragoste, dar cu fermitate, si aceasta pana la despartirea de orice comuniune ( Rom.16:17-19 ; Gal.1:6-9 ; 2 Tes.3:14,15 ; 2 Ioan 9-11).

          Multi copii ai lui Dumnezeu nu inteleg cat de mult Domnul se intristeaza vazand crestini care cred ca este normal sa se stranga astfel, sa infiinteze denominatiuni noi, cu marturisiri de credinta si diferite forme de organizare, si aceasta pe langa unitatea alcatuita de Duhul Sfant, care este singura temelie a comuniunii pentru toti credinciosii. De-a lungul secolelor, aceste institutiii au devenit atat de obisnuite incat cei mai multi credinciosi nu gasesc nimic rau in ele.

          Atunci cand analizam existenta organizatiilor eclesiastice sau a diverselor comuniuni din punctul de vedere al Cuvantului lui Dumnezeu, nu negam ca in mijlocul lor se afla adevarati credinciosi, si nici nu vrem sa ne lansam in atacuri personale. Fiecare stie ca cei mai multi credinciosi se gasesc risipiti prin numeroasele denominatiuni. Cu toate aceste Cuvantul lui Dumnezeu nu cunoaste decat o singura Biserica, o singura Adunare ; si chiar existenta acestor diferite denominatii neaga aceasta unitate. " Vorbesc dar despre aceasta, ca fiecare dintre voi zice: - "Eu sunt al lui Pavel !" " Si eu, al lui Apolo!" - " Si eu, al lui Chifa!" - " Si eu, al lui Hristos!". Este Hristos impartit ?Pavel a fost rastignit pentru voi ? Sau pentru numele lui Pavel ati fost botezati ? " (1 Cor.1:12,13). Dar daca existenta acestor denominatii neaga unitatea biblica a credinciosilor, a fi membru la una dintre ele este in contradictie cu comuniunea la Masa Domnului.

          Nestiind ca apartenenta la o denominatie crestina nu este dupa Cuvantul lui Dumnezeu, si necunoscand terenul biblic de strangere in Numele Domnului, un credincios va dori vreo data sa vesteasca in mod simplu moartea Domnului. In timpul unei deplasari, va ajunge poate intr-un local al fratilor, pentru ca in localitatea respectiva nu sunt credinciosi asemanatori lui. Intr-o astfel de situatie, lipsa cunostintelor cu privire la Adunarea lui Dumnezeu nu trebuie sa fie privita ca o piedica pentru a participa la frangerea painii. Fara indoiala, unirea cu invataturi gresite sau cu rau moral face imposibila comuniunea la Masa Domnului. Daca un astfel de vizitator este acceptat sa franga painea, avem datoria sa-i oferim invatatura scripturistica referitoare la privilegiul pe care il reprezinta acest act si asupra responsabilitati  legat de acesta ; de asemenea trebuie sa-l atentionam asupra faptului ca toti cei care participa la Masa Domnului sunt asezati sub disciplina adunarii. Potrivit ordinii lui Dumnezeu, aceasta implica imposibilitatea de a frange painea in denominatiuni sau alte strangeri crestine si de a participa, in acelasi timp, la Masa Domnului.

         

       
       

          


         
 

                                               Comuniunea crestina 

                                                                   - XI -


               Arend Remmers


          1     Comuniunea la frangerea painii

          Astazi inca, Masa Domnului exprima forma cea mai inalta de comuniune intre cei credinciosi. Inimile se revarsa de bucurie cu privire la mantuirea noastra eterna, pline de recunostinta pentru lucrarea de rascumparare, pline de adorare pentru Domnul care a implinit-o, si ne aduna pentru a exprima impreuna intr-un mod vizibil comuniunea cu El si intre noi. Painea si paharul, simboluri ale mortii Sale, marturisesc in aceeasi masura unitatea si comuniunea noastra. 

          Gandul ca am putea da prea mare valoare Mesei Domnului si a privilegiilor de care este legata, sau sa atribuim prea multa importanta aspectului de responsabilitate, arata o slaba intelegere a pozitiei minunate si inalte in care Domnul, prin har, ne-a adus. Am mentionat deja sfintele masuri si indrumari ale lui Dumnezeu in aceasta privinta. Sa-I cerem har si tarie sa intelegem tot mai mult importanta Mesei Domnului si sa tinem cu fermitate la adevarul pe care il exprima.

          Ramanand in comuniune cu Domnul vom respecta conditiile de participare la Masa Sa ; acestea rezulta din diferite pasaje ale Noului Testament :

          - Cei care doresc sa exprime aceasta comuniune trebuie sa fie un madular in Trupul lui Hristos, adica   un rascumparat ( 1 Cor. 10:16)

          - Umbla intr-un mod potrivit Cuvantului lui Dumnezeu ( 1 Cor.5) ;

          - Nu accepta invataturi gresite ( 2 Ioan 9-11) ;

     - Nu are legaturi cu persoane sau imprejurari care il impiedica la comuniunea cu Dumnezeu                 ( 1 Cor.10:21 ; Efes.5:11 ; 2 Tim.2:21).

          Intreaga adunare este responsabila de a examina aceste puncte, asigurandu-se ca sunt respectate ; nu este raspunderea doar pentru cativa frati. Acelasi principiu este valabil si atunci cand este vorba de vizitatori care vin fara scrisoare de recomandare. Vom reveni putin mai departe.

          Mai mult, sa nu uitam niciodata ca Masa Domnului nu este masa noastra. Sa ne ferim sa adaugam alte reguli decat cele ale Cuvantului Sau. Amintim aici pe scurt principiile de baza referitor la Masa Domnului si la strangerea in Numule Sau. De o maniera destul de generala, ele ne vor ajuta de asemenea sa judecam  drept, in lumina Cuvantului lui Dumnezeu, strangerile credinciosilor.

          Cuvantul lui Dumnezeu, inspirat prin Duhul Sfant, si prezenta Domnului Isus in mijlocul lor, este singura autoritate a adunarii ( Matei 18:20) ; nicio autoritate sau organizatie omeneasca, nici traditii sau reguli nu-si au locul intr-o astfel de imprejurare.

          Masa Domnului exprima unitatea tuturor credinciosilor de pe intregul pamant, nu doar unitatea adunarii locale. In Cuvantul lui Dumnezeu nu se face nicio referire la adunari independente unele de altele ; spre deosebire, se vorbeste de adunari care recunosc unitatea Trupului lui Hristos, si care doresc sa-l manifeste practic, prin pastrarea unitatii Duhului ( Efes.4:3,4). Gasim acolo temelia interdependentei adunarilor cu privire la hotararile lor ( primire sau excludere pentru frangerea painii) ; caci daca o adunare locala actioneaza in Numele Domnului, o face in acelasi timp in numele intregii Adunari de pe pamant ( Efes.4:4 ; Matei 18:18).

          Constituirea unei grupari prin adaugarea de membri nu este dupa Cuvantul lui Dumnezeu ; este recunoscuta doar apartenenta la Adunarea lui Dumnezeu, Trupul lui Hristos. A deveni membri la o biserica organizata de oameni este contrara unitatii Adunarii alcatuita de Dumnezeu Insusi ( 1 Cor.1:12,13 ; 12:27).

          In principiu, orice madular din Trupul lui Hristos are locul sau la Masa Domnului ( 1 Cor.10:16 ; 12:27), daca nu exista piedici pe care Scriptura le prezinta ( atunci cand conditiile aratate mai sus sunt indeplinite). Cu toate acestea, lipsa de cunostinte cu privire la gandurile lui Dumnezeu nu constitue o piedica daca credinciosul respectiv isi manifesta dorinta sincera sa urmeze pe Domnul.

          Daca retinem aceste principii, unitatea madularelor din Trupul lui Hristos se va manifesta intr-o comuniune reala, chiar daca, in practica, nu toti copiii lui Dumnezeu pot sa o exprime. " Nu stiti ca voi sunteti templu lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi ?... pentru ca templul lui Dumnezeu este sfant si asa sunteti si voi " ( 1 Cor.3:16,17).

                            Comuniunea crestina 

                                                                    - X -


          Arend Remmers


          1     Cuvantul lui Dumnezeu ca masura

          Este periculos de a vorbi de unitate si de comuniune fara a cauta ceea ce Sfanta Scriptura vrea sa ne spuna cu privire la acest subiect. Urmarirea dragostei si a comuniunii reciproce trebuie sa fie insotite de urmatoarea deviza : "in adevar si in dragoste" ( 2 Ioan 3). Sa nu respingem nimic din resursele pretioase pe care Dumnezeu ni Le-a incredintat ; din contra, sa tinem cu tarie, caci ele constituie singura temelie valabila pentru modul nostru de a gandi si a actiona. Ne-am amintit ca primii crestini staruiau in invatatura si comuniunea apostolilor, adica erau aplicate cu fermitate si cautate cu ravna. Aceeasi responsabilitate ne revine si noua astazi.

          Unii credinciosi nu sunt prea inaintati in cunoasterea adevarului. Dar, daca ei cauta sincer, cu incredere, Dumnezeu ii va face sa inainteze in aceasta privinta : " Daca ganditi ceva altfel, Dumnezeu va va descoperi si aceasta" ( Filip.3:15). In acelasi timp apostolul adauga : "Dar la ceea ce am ajuns, sa umblam pe aceleasi urme" (v. 16). Acest verset arata ca exista doar o singura cale pe care toti copiii lui Dumnezeu sunt chemati sa umble, si contrazicand afirmatia potrivit careia, pastrarea de vederi diferite asupra adevarului, diversele grupari de crestini ajung sa exprime mai bine maretia lui Dumnezeu, si la multitudinea gandurilor Sale. O comuniune adevarata nu poate exista pe o astfel de temelie.

          Este adevarat ca participarea la comuniune nu implica in mod obligatoriu o unitate absoluta in cunoasterea adevarului si o uniformitate in gandire ; dar nici nu inseamna acceptarea unei varietati de opinii si practici contradictorii. Smerenia si dragostea sunt necesare pentru a pastra unitatea Duhului, fundamentul comuniunii practice, nu recunoasterea in mod explicit a diverselor pareri venite de la unii sau de altii. O astfel de conceptie corespunde cu siguranta modului de gandire pluralist al lumii moderne ; in societatea actuala nu exista un adevar absolut, recunoscut de toti. Domnul Isus spune Tatalui Sau : "Cuvantul Tau este adevarul" ( Ioan 17:17), si acest adevar este si ramane masura de neschimbat a cunoasterii noastre, si fundamentul comuniunii noastre.

          O comuniune reala, profunda, unii cu altii, nu poate fi realizata decat daca primim si pastram adevarul lui Dumnezeu in orice aspect, asa cum suntem indemnati. Mentinerea acestei invataturi pretioase este legata de o stare spirituala potrivita ; Pavel a descris-o atat de frumos in Filipeni 2:1 la 4 : " Daca este deci vreo incurajare in Hristos, daca este vreo mangaiere a dragostei, daca este vreo comuniune a Duhului, daca sunt sentimente si indurari, impliniti-mi bucuria sa ganditi la fel, avand aceeasi dragoste, cu un suflet, gandind una ; nimic sa nu fie din duh de partida sau glorie desarta, ci, in smerenie, unul considerandu-l pe altul mai presus de sine insusi, nu privind fiecare la ale lui, ci fiecare si la ale altora."

          Comuniunea realizata prin Duhul Sfant este totdeauna compromisa de slabiciunile si caracteristicile noastre omenesti, si pe deasupra de egoismul nostru cu diferitele sale manifestari. Imaginea minunata a comuniunii asa cum ne este infatisata in psalmul 133 : " Iata ce bine si ce placut este sa locuiasca fratii uniti impreuna ! " nu se realizeaza, in practica, daca nu ne ingaduim unii pe altii in smerenie, blandete, rabdare si dragoste, nefacand nimic din duh de partida, glorie desarta sau egoism, ci cautand totdeauna, cu ravna, unitatea de gandire.

          2     Comuniune in viata de fiecare zi

          Intr-o astfel de comuniune, Domnul Isus se afla in centru. De El este legat in mod individual, prin credinta, fiecare credincios ; si, prin Duhul Sau, Domnul uneste pe ai Sai intre ei. Spre deosebire, o atitudine sociabila nu inseamna comuniune ; mai degraba reprezinta un pericol care ne poate antrena rapid la o asemanare cu lumea.

        Intalniri prietenesti, o excursie impreuna sau vacante organizate intre cateva familii reprezinta ocazii minunate de a gusta comuniunea. Dar ne punem intrebare : ocupa Domnul Isus locul central ? Sau sunt doar interese pamantesti, chiar mondene ? Ce binecuvantare, atunci cand ne facem timp sa ne preocupam impreuna de Cuvantul lui Dumnezeu, de a ne ruga si de a ne impartasi problemele noastre, toate acestea pe temelia comuniunii noastre cu Tatal si cu Fiul Sau Isus Hristos, Domnul nostru ! In contrast, ce pacat, cand copiii lui Dumnezeu se intalnesc in cercuri private fara a putea sa se roage impreuna ! Exista un remediu : a marturisi lucrul acesta Domnului, a vorbi intre noi si, cu ajutorul Sau, sa incepem din nou in alt mod. El nu ne va refuza binecuvantarea comuniunii !

          La fel, copiii din familiile noastre trebuie sa poata discerne ceea ce ne uneste, astfel ca sa invete de la o varsta frageda, prin practica, insemnatatea comuniunii crestine ! Deseori uitam ca tinerii se lasa mai usor influentati prin ceea ce vad si aud in fiecare zi de la parintii lor, decat prin principii, ori cat de bune ar fi, pe care le transmit acestora, dar ei nepunandu-le in mod potrivit in practica. Intimitatea si comuniunea traita in sanul familiei inca din copilarie, si asociata si cu alti credinciosi, va avea un efect decisiv asupra derularii ulterioare a vietii de credinta.

          Cu modul de viata din ziua de astazi, imaginea traditionala a familiei ( care este totusi de origine biblica ) tinde sa dispara progresiv. Astazi, fiecare isi duce propria sa viata, si chiar in mijlocul familiei in care se gasesc , intalnindu-se doar la masa pentru putin timp, fara a mai vorbi de alte ocazii speciale. Multele  probleme ale tinerilor din lume isi au originea in sentimentul abandonarii si al singuratatii ca rezultat al lipsei in copilarie a unui adevarat camin. Cat este de important pentru parintii credinciosi sa ofere in sanul cercului familiei, intr-o atitudine spiriruala, dragoste, caldura si comuniune ! Copiii si adolescentii pot prospera daca sunt din familii in care sotul si sotia, tatal si mama, traiesc in comuniune cu Domnul si intre ei. Casatoria este cea mai stransa legatura a comuniunii care poate exista pe pamant. A fost instiuita de Dumnezeu ca o porunca la inceputul creatiei ( Gen.2:24), si ca o imagine a lui Hristos si Adunarii Sale ( Efes.5:25-33).

          Daca importanta casatoriei este tot mai mult minimalizata si denigrata in lumea de astazi, o astfel de unire ramane totusi, pentru toti cei care cred si cunosc adevarul, o institutie divina, si sfera cea mai apropiata a comuniuni in Domnul. Casatoria este unicul cadru exterior dat de Dumnezeu pentru legatura cea mai intima care poate fi intre un barbat si o femeie, si nu trebuie sa nesocotim aceasta forma exterioara de comuniune. Legatura pentru intreaga viata, casatoria, incepe cu o unire oficiala si nu inceteaza decat prin moarte ( de comparat Gen. 29:1 si urmatoarele ; Rom. 7:2 si urmatoarele ).  Este de asemenea un domeniu de comuniune spirituala, intelectuala si afectiva in care barbatul si femeia, ca si copii ai lui Dumnezeu, pot realiza o comuniune intima de credinta, de gandire si de dragoste reciproca. " De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de sotia sa si vor fi un singur trup" ( Gen. 2:24 ; Matei 19:5 ; 1 Cor.6:16 ; Efes. 5:31).

           Astfel, casatoria nu este o porunca specific crestina sau spirituala ; face parte din ordinea universala din creatia lui Dumnezeu. Totusi, unirea conjugala a doi credinciosi, care trebuie realizata " doar in Domnul " ( 1 Cor. 7:39), adica in concordanta cu fiinta si voia Sa, se situeaza pe un nivel inalt si special. Sa nu uitam niciodata ! Unirea intima intre Hristos si Adunarea Sa este imaginea unei casatorii in care barbatul si femeia sunt legati unul de altul in credinta, armonie spirituala si o profunda afectiune de inima. O astfel de comuniune reprezinta o binecuvantare care nu se limiteaza doar la cuplul in sine, ci se extinde asupra copiilor si a intregii adunari. Acuila si Priscila, mentionati doar de sase ori in Noul Testament, si de fiecare data foarte pe scurt, ofera un exemplu deosebit de frumos si instructiv a unei casatorii binecuvantate. Totdeauna sunt numiti impreuna, dar intr-o ordine care difera dupa imprejurari ( Fapte 18:2,18,26 ; Rom. 16:3 ; 1 Cor. 16:19 ; 2 Tim. 4:19).

           Asa cum am observat privind si alte aspecte de comuniune, Cuvantul lui Dumnezeu ne atentioneaza si aici cu privire la diferite pericole. Sotii sunt indemnati sa-si iubeasca sotiile ( Efes. 5:25,28,33), sa nu se supere pe ele ( Col. 3:19), ci sa le de cinste ca unui vas mai slab ( 1 Pet. 3:7). Sotiile trebuie sa-si iubeasca sotii ( Tit 2:4), fiindu-le supuse ( Efes. 5:22,24 ; Col. 3:18 ; Tit 2:5 ; 1 Pet. 3:1), si sa nu exercite autoritate asupra lor ( 1 Tim. 2:12). Aceste pericole ameninta comuniunea conjugala ; ele pot fi evitate, in dependenta de Domnul, daca sunt recunoscute la timp. In casatorie si in familie de asemenea, pastrarea comuniunii se bazeaza pe relatia individuala a fiecaruia cu Domnul.

          Ajutorarea fratilor si surorilor in nevoie reprezinta un alt aspect al comuniunii reciproce. L-am mentionat deja in legatura cu primii crestini din Ierusalim. In tara noastra, chiar daca sistemul actual de asigurari sociale multiple poate duce la gandul ca nu mai exista saracie, realitatea este totusi foarte diferita. In plus, cazurile de suferinta morala sunt intr-o crestere constanta. Deseori ignoram saracia materiala sau morala a fratilor si surorilor singure, sau chiar familii intregi. Nu este aceasta dovada ca nu cunoastem cu adevarat acest aspect al comuniunii ?  Chiar daca nu este vorba de un ajutor material sau spiritual cu toate acestea este necesar ca aceste persoane, incercate sau descurajate, sa fie incurajate si intarite printr-o simpla vizita frateasca.

         
       
               


                       

                           Comuniunea crestina 

                                                                   - IX -


          Arend Remmers


          1     Comuniunea crestina de astazi

          Satan nu se odihneste niciodata. Activitatea sa neincetata a produs in crestinatate o stare de confuzie, incat astazi nu mai este posibil realizarea comuniunii practice cu toti cei credinciosi. Totusi, chiar si in aceste imprejurari, credinciosul poate sa se bucure intr-un mod personal de comuniunea cu Dumnezeu. Amintim ca acest privilegiu apartine fiecarui copil al lui Dumnezeu din orice timp. Gasim un exemplu incurajator la Enoh, care a trait inainte de potop, cand pamantul era stricat si plin de violenta. In cap. 5 din Geneza, de doua ori citim ca el " umbla cu Dumnezeu " ( v.22 si 24). Enoh savura o comuniune intima, profunda cu Dumnezeu, o comuniune pe care orice credincios poate sa o cunoasca chiar si astazi, in asteptarea venirii Domnului.

            2     Cu Dumnezeu

            Sa ne gandim numai la cuvintele rostite de Domnul destinate adunarii din Laodiceea : " Iata, Eu stau la usa si bat ; daca va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el, si el cu Mine" ( Apoc. 3:20). In timpul ultimei etape a marturiei crestine pe pamant, Domnul se adreseaza in mod personal credinciosului, si cuvintele Sale contin o dulce mangaiere si o chemare duioasa. In rabdarea Sa fata de noi, s-a coborat pana acolo incat sa se adreseze fiecaruia din ai Sai in particular : Deschide-Mi usa !

         Domnul nu forteaza niciodata pe cineva care nu doreste prezenta si comuniunea Sa. Nu a facut-o la inceputul perioadei harului si nu o va face nici la sfarsit. In ziua invierii, mergand cu cei doi ucenici coplesiti de intristare, care se duceau de la Ierusalim spre Emaus, " El s-a facut ca vrea sa mearga mai departe " ( Luca 24:28). Doar cand ei " L-au rugat staruitor, spunand : Ramai cu noi, pentru ca este spre seara si ziua s-a plecat ", Isus a intrat si a ramas cu ei. Si atunci, intr-o clipa totul s-a schimbat ! Inimile lor fiind deja incalzite de cuvintele Sale, si in timpul mesei luate impreuna cu El, ochii lor s-au deschis si au vazut gloria si maretia Sa.

          In epistola adresata Laodiceei, Domnul rosteste o judecata aspra asupra starii caldicele din aceasta adunare ; dar in acelasi timp, cu dragoste, cheama pe fiecare in mod personal sa traiasca in comuniune practica cu El in aceste ultime momente inainte de venirea noptii, cand nimeni nu mai poate sa lucreze.

          Domnul bate la usa si asteapta ca sa-I deschidem, astfel ca El sa se bucure de comuniunea cu noi si noi cu El. In ciuda stricaciunii crescande din crestinatate, comuniunea cu Fiul si cu Tatal Sau, devenit Tatal nostru, ramane posibila intr-un mod personal pana la sfarsit, pentru fiecare credincios. Ce mangaiere minunata ! In timpul zilelor grele din vremurile din urma, aceasta comuniune poate sa fie partea si bucuria fiecaruia dintre noi ! La sfarsitul epistolei sale, Iuda ne lasa o incurajare : " Dar voi, preaiubitilor, zidindu-va pe credinta voastra prea sfanta, rugandu-va prin Duhul Sfant, pastrati-va in dragostea lui Dumnezeu, asteptand indurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viata eterna " ( v. 20,21).

          3     Unii cu altii

          Dar in ce stadiu se afla astazi comuniune celor credinciosi intre ei ? Prin lucrarea lui, Satan a facut sa patrunda o multime de invataturi gresite si tot felul de comportamente rele in crestinatate. Chiar si adevaratii copii ai lui Dumnezeu ii sunt de asemenea victime. In consecinta, realizarea unei comuniuni depline intre toti credinciosii in lumina lui Dumnezeu nu este posibila ; pot sa se bucure de aceasta parte doar cei care traiesc despartiti de orice rau ( Efes. 5:7-14).

          Totusi, astazi mai mult ca niciodata, crestinatatea si-a inmultit eforturile pentru a realiza o unitate si o comuniune de mare anvergura. Initiativele miscarii ecumenice ale bisericilor si ale aliantelor evanghelice sunt cele mai cunoscute, dar exista si alte numeroase activitati care se desfasoara intr-un cadru mai restrans. Aceste diverse demersuri se centreaza asupra unui punct : plecand de la cel mai mic numitor comun, adica initiatorii cauta asemanari, si lasand deoparte orice ii "desparte". Aceste eforturi conduc inevitabil la compromisuri, in cele din urma la toleranta sau adoptarea ideilor nebiblice, la comuniunea cu raul si asemanarea cu lumea. Toate elementele care ne impiedica comuniunea cu Tatal, Fiul si unii cu altii, si o fac in final imposibila.

          Pe de alta parte, o despartire exagerata fata de lume poate duce la un "sentiment de solidaritate" fariseic si mandrie care nu are nicio legatura cu adevarata comuniune. Despartirea de rau si judecarea vointei proprii nu constituie in sine o garantie de comuniune. Mai de graba se observa contrariul : comuniunea intima in lumina lui Dumnezeu ne poate pazi de orice exces, si de tentatiile lumii, dar de asemenea de orice alianta care nu are consimtamantul Sau.

           Un alt pericol care se remarca astazi vine din importanta excesiva data sentimentelor in viata de credinta. Se cauta ceva unde sa ne simtim bine, si aceasta cautare este realizata dupa propria comoditate si nu dupa Cuvantul lui Dumnezeu. Comuniunea bazata pe Biblie nu este o problema de senzatii, desi nu putem sa facem abstractie de sentimente. Cuvantul lui Dumnezeu ( si nu ce simtim) ramane singura masura corecta,   atunci cand vine vorba de a judeca - si de asemenea in ceea ce priveste comuniunea.

                           Comuniunea crestina 

                                                                   - VIII -


          Arend Remmers


          1     Piedici in calea comuniunii

          Comuniunea copiilor lui Dumnezeu cu Tatal lor, cu Fiul Sau si intre ei reprezinta un privilegiu minunat, o mare binecuvantare. Dar aceasta bucurie poate fi pierduta foarte usor. Cei mai inversunati dusmani ai comuniunii noastre sunt carnea din noi si Satan, stapanitorul lumii care ne inconjoara si in care traim. Un credincios ale carui ganduri sunt pline de preocupari carnale si lumesti, care este indreptat in totul spre lume, nu poate sa se bucure de comuniunea in lumina lui Dumnezeu.

          Carnea, natura pacatoasa din om, exercita o actiune nimicitoare asupra comuniunii practice cu Dumnezeu. Acest fapt reiese foarte clar din capitolele 7 si 8 ale epistolelei catre Romani. Cu siguranta, aceste pasaje nu trateaza comuniunea in sine, ci opozitia dintre carne si Duh. Gandirea carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, in timp ce Duhul Sfant indreapta gandurile si afectiunile noastre spre prea iubitul nostru Domn si spre legatura minunata ca si copii ai lui Dumnezeu ; in practica, Duhul face tot mai pretioasa comuniunea in inimile noastre. Daca cedam gandurilor noastre carnale, comuniunea cu Dumnezeu are de suferit ; in schimb, o viata de comuniune practica cu El impiedica actiunea carnii in noi.

         Atasamentul  fata de lume este incompatibil comuniunii cu Dumnezeu. Pavel arata destul de categoric in lungul paragraf din a doua sa epistola catre Corinteni pe care il citam integral, datorita importantei sale practice : " Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi. Caci ce legatura este intre neprihanire si faradelege ? Sau cum poate sta impreuna lumina cu intunericul ? Ce intelegere poate fi intre Hristos si Belial ? Sau ce legatura are cel credincios cu cel necredincios ? Cum se impaca Templul lui Dumnezeu cu idolii ? Caci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu : " Eu voi locui si voi umbla in mijlocul lor ; Eu voi fi Dumnezeul lor, si ei vor fi poporul Meu ". Deaceea : " Iesiti din mijlocul lor, si despartiti-va de ei, zice Domnul ; nu va atingeti de ce este necurat, si va voi primi. Eu va voi fi Tata, si voi Imi veti fi fii si fice, zice Domnul Cel Atotputernic " (2 Cor. 6:14-18).

          Pentru a fi intelesa atentionare sa, Pavel foloseste imaginea unui jug, la care sunt asezate doua animale asemanatoare care trag impreuna un car sau un plug. Aceasta ilustratie nu este alesa la intamplare ; ea se bazeaza pe o porunca din Vechiul Testament care spune ca : " Sa nu ari cu un bou si un magar injugati impreuna " ( Deut.22:10). Dupa lege, boul era un animal curat ; magarul, din contra, era necurat. Mai mult, aceste doua animale domestice sunt total diferite, astfel ca nici un om normal nu s-ar gandi sa le injuge impreuna. Efectiv este vorba de "un jug nepotrivit". Aceasta porunca este potrivita si altor interdictii : a semana in vie doua feluri de samanta si a purta o haina din material amestecat ( v. 9 si 11). Aceste cerinte arata ca Dumnezeu atentioneaza poporul Israel impotriva amestecului de principii incompatibile, chiar din punct de vedere curat in exterioar. Dupa ce a mentionat jugul nepotrivit, Pavel pune cinci intrebari Corintenilor, pentru a stabili ca este imposibila comuniunea dintre un credincios si un necredincios. Crestinul trebuie sa traiasca in dreptate practica ; cum ar putea sa aiba comuniune cu oameni care traiesc in nedreptate ? Crestinul este lumina in Domnul : poate fi in comuniune cu persoane care ele insele sunt intuneric, si se gasesc departe de Dumnezeu in intuneric ? A treia intrebare ocupa locul central : este necesar de stiut daca poate exista vreo legatura oarecare intre Hristos si Belial ( practic adica Satan). Ultimile doua intrebari se refera in mod concret la credinciosii luati in mod individual si ca adunare priviti ca un intreg. Raspunsul la toate aceste intrebari este foarte clar, negativ. Un copil al lui Dumnezeu nu poate urmari aceleasi interese morale ca un necredincios ; primul nu poate fi asezat in acelasi ham cu al doilea. In alte pasaje din Cuvantul Sau, Dumnezeu ne arata limitele contactelor inevitabile si necesare, in special din cauza marturiei pentru Domnul ( 1 Cor.5:9 ; 10:27). Dar comuniunea dintre lumina si intuneric nu poate subzista fara sa antreneze consecinte grave.

          In Efeseni 5:11, de asemenea suntem avertizati impotriva efectelor negative ale unei astfel de comuniunii : " Nu aveti comuniune cu lucrarile neroditoare ale intunericului ". Aici nu este vorba de persoane, ci de fapte sau comportamente. Un copil al lui Dumnezeu care pacatuieste implineste de asemenea lucrarile intunericului, in care sursa lor nu este lumina divina. Daca sunt chemat sa nu am nimic in comun cu astfel de fapte, as putea avea comuniune cu persoanele care le fac, chiar daca marturisesc ca sunt mantuite ? Pavel adreseaza tanarului sau colaborator Timotei indemnul urmator : " Nu-ti pune mainile in graba peste nimeni, nici nu te face partas ( sau : sa nu ai comuniune cu ) pacatele altora " ( 1 Tim. 5:22).

          Totusi, aceste avertismente nu conduc neaparat la o ruptura a comuniunii fratesti. Din contra, trebuie sa ne intristam cand constatam ca un copil al lui Dumnezeu traieste si umbla fara a fi in comuniune cu Domnul sau,  si exersat pentru a aduce inima si constiinta unui astfel de credicios la o bucurie deplina a comuniunii. " Ai castigat " ( Matei 18:15) si "indreptati " ( Gal. 6:1) contribuie in aceeasi masura la restabilirea comuniunii cu Domnul si cu ai Sai !

          Este potrivit de mentionat aici incetarea comuniunii cu o persoana care persista in rau. In Matei 18:15-20 si 1Corinteni 5 ne este aratat ca indepartarea unui rau din mijlocul adunarii reprezinta ultimul pas al unui demers facut in dragoste si o disciplina sfanta. Astfel cel care este scos in afara este exclus de la orice comuniune cu cei credinciosi. Multi copii ai lui Dumnezeu nu inteleg necesitatea unei astfel de discipline. Ei vad doar o dreptate proprie sau o pretentie omeneasca in acest mod de a actiona care se exercita impotriva mandriei si indiferentei carnii. Dar daca traim langa Domnul Isus, intelegem ca nici Dumnezeu nici adunarea nu poate fi in comuniune cu raul. Incetarea comuniunii practice cu credinciosii trebuie sa conduca persoana in cauza sa fie constienta de pierderea la care se expune ca o consecinta a umblarii sale in pacat. Astfel, va trebui sa se pocaiasca si sa se intoarca.

          Nu trebuie sa mai avem relatii cu un copil al lui Dumnezeu care a fost "insemnat" de adunare datorita umblarii in neoranduiala, astfel incat sa-i fie rusine si sa se pocaiasca. Totusi, potrivit cu 2 Tes. 3:14, o astfel de persoana nu trebuie tratata ca una exclusa, ci atentionata ca frate ( sau sora), in vederea restabilirii unei comuniuni depline - spunem comuniune deplina, pentru ca "a insemna" un credincios este o forma de disciplina care nu poate duce la refuzul comuniunii la Masa Domnului.

          Revenim acum la cuvintele foarte clare ale lui Pavel cu privire la imposibilitatea participarii credinciosilor la mesele demonilor. O singura concluzie se impune : in sfintenia Sa, Dumnezeu vegheaza ca ai Sai sa nu poata fi in acelasi timp in comuniune cu El si cu lumea, sau chiar unelte ale lui Satan.

          Totodata pierderea comuniunii nu este o stare ireversibila. Domnul Isus nu uita pe niciunul din ai Sai. Nu le-a spus ucenicilor inainte sa se desparta de ei : " Iata, Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului " ( Matei 28:20) ? Domnul il cauta pe cel care se indeparteaza de El, ca pastorul oaia ratacita, pentru a o aduce intr-o comuniune deplina cu El Insusi si cu ai Sai. Prin spalarea picioarelor, fara de care noi nu putem avea parte, sau comuniune cu El, Domnul glorificat in cer ( Ioan 13:8), ne curateste de orice ar putea fi o piedica pentru aceasta comuniune.

         S-a remarcat deseori ca Domnul nu spune "nu ai parte in Mine ", ci "cu Mine ". O "parte in El ", a fi una cu El, este pozitia oricarui rascumparat prin credinta in lucrarea ispasitoare implinita la cruce. Aceasta parte nu poate fi pierduta. Dar "parte cu El ", comuniunea practica cu El, este pastrata prin slujba spalarii picioarelor pe care Domnul a implinit-o curatindu-ne si inviorandu-ne. Sa-I aducem multumiri pentru grija Lui neincetata fata de noi, prea iubitii Sai !

          Domnul a incredintat alor Sai aceeasi slujba de dragoste : " Deci, daca Eu, Domnul si Invatatorul, v-am spalat picioarele, si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora" ( Ioan 13:14). Sa nu criticam, sa nu ne corectam unii pe altii cu mandrie, ci sa-L aratam pe Domnul si dragostea Sa, ca sa incalzeasca inimile pentru El si sa le umple cu El. Slujba spalarii picioarelor va fi atunci folositoare nu doar pentru cine face obiectul ei, ci de asemenea pentru cel care o exercita, caci Domnul adauga : "Daca stiti acestea, fericiti sunteti daca le faceti " ( Ioan 13:17 ).

           
       
       
       

                           Comuniunea crestina 

                                                                   - VII -


          Arend Remmers


          1     Comuniune in lucrare pentru Domnul

          Comuniunea practica poate fi realizata in cadrul lucrarii pentru Domnul. Pavel descopera o frumoasa dorinta a credinciosilor din Macedonia care , in ciuda marilor necazuri care veneau din exterior, au cerut " cu multa staruinta harul si comuniunea slujbei pentru sfinti " ( 2 Cor.8:1-4). Aceasta slujba, este adevarat, consta " doar " in daruri materiale pentru credinciosii persecutati si nevoiasi din Iudeea ( Rom.15:26 ), dar sa ne amintim ca expresiile " contributie " ( Rom.15:26), " daruri " ( 2 Cor.9:13 ) si " binefacere si darnicie " ( Evrei 13:16), toate exprima acelasi cuvant " comuniune " in legatura cu participarea la nevoi materiale.

        Pe langa aceasta, Filipenii aveau comuniune cu apostolul Pavel in lucrare prin " partea " ( literal : comuniune ) pe care o luau la Evanghelie din prima zi ( Filip.1:5 ). Cei mai multi dintre ei in mod sigur nu-l puteau insoti pe apostol in calatoriile sale, dar sustineau prin rugaciunile si contributiile lor nevoile sale zilnice.

Unii din acesti credinciosi sunt mentionati de Pavel, in mod special doua surori, care au luptat impreuna cu el in Evanghelie ( Filip.4:3). Comuniunea cu Domnul Isus si dragostea pentru El ii incuraja pe acesti crestini la manifestarea practica a comuniunii cu apostolul in vestirea Evangheliei mantuirii.

       Cu ocazia a ceea ce s-a numit consiliul apostolilor, atunci cand Pavel se intoarce cu Barnaba la Ierusalim  pentru a clarifica problema arzatoare care tulbura atunci duhurile, daca crestinul mai este sub legea de la Sinai, el prezinta de asemenea Evanghelia " sa " fratilor din acel loc. Si atunci, Iacov, Petru si Ioan, " cei considerati a fi stalpi ", le-a dat, lui Pavel si lui Barnaba, mana dreapta a comuniunii ( Gal.2:1-10 ). Aceasta strangere de mana exprima comuniunea intre slujitorii lui Hristos, care erau legati unii de altii prin acelasi Domn, acelasi mesaj si acelasi har, desi probabil nu au facut nicio calatorie misionara impreuna. Fiecare slujitor isi asuma lucrarea specifica care i-a fost incredintata, dar implinind-o animati de aceeasi dragoste pentru Domnul si intr-o stransa armonie. Mustrarea aspra facuta de Pavel lui Petru nu a distrus aceasta comuniune profunda ( Gal.2:11 ; 2 Pet.3:15 ).

          Atunci cand trebuia facuta o lucrare in comun, vedem in Noul Testament ca Pavel a ales colaboratori care ii pareau potriviti pentru astfel de lucrare, de exemplu Sila si Timotei ( Fapte 15:40 ; 16:3 ). Mai mult, se simtea legat de ei printr-o deplina unitate de gandire cu privire la invatatura lui Hristos, si prin dragostea lui Dumnezeu. Acolo unde aceste fundamente lipseau, comuniunea in lucrare avea de suferit. Sa ne gandim la despartirea de Ioan, numit si Marcu, Barnaba si Dima !

         Ceea ce Pavel califica " comuniunea ta in credinta " ( Filimon 6 ), atunci cand scrie prea iubitului sau colaborator Filimon din Colose, arata temelia unei autentice comuniuni in lucrare. Apostolul dorea ca ea " sa lucreze pentru cunoasterea oricarui bine care este in noi cu privire la Hristos ". In practica, Pavel cunostea legaturile care il tinea strans unit de Filimon prin credinta, caci amandoi aveau acelasi obiect inaintea inimii lor, Domnul Isus. Dar in situatia prezentata atunci, aceasta comuniune a fost pusa la proba. Accepta Filimon modul de a actiona a lui Pavel cu privire la robul sau fugar ? Daca va fi asa, comuniunea dintre cei doi barbati va fi confirmata, si putem afirma ca asa a fost.

          2     Comuniunea suferintelor

          Mergand pe drumul credintei cu Domnul si dand marturie despre El poate sa ne duca de asemenea la suferinte. Daca ne este dat sa ne bucuram de comuniunea cu El, nu trebuie sa ne temem de suferinte. Ce exemplu ne ofera in aceasta privinta apostolii, care puteau sa se bucure " ca au fost socotiti vrednici sa fie dispretuiti pentru Numele Lui " ( Fapte 5:41 ) ! Pavel avea dorinta  sa cunoasca nu doar puterea invierii lui Hristos, ci si comuniunea suferintelor Sale ( Filip.3:10). Puterea invierii Sale conduce la comuniune practica cu Domnul glorificat in cer, iar comuniunea suferintelor Sale produce o afectiune spirituala adanca cu Cel care a trebuit sa sufere pe pamant din partea oamenilor. Apostolul Ioan vede ca nu este singurul care trebuie sa sufere - chiar in comuniune cu Domnul sau -, dar ca multi din fratii si surorile sale cunosc aceeasi experienta, atunci cand se adreseaza numindu-se " fratele vostru... impreuna-partas la necazul si imparatia si rabdarea in Isus " ( Apoc.1:9 ).

                         
             


        

                                         Comuniunea crestina 

                                                                   - VI -


          Arend Remmers


          1     Ce importanta are pentru noi Masa Domnului ?

          Potrivit cu invatatura Cuvantului lui Dumnezeu, fiecare madular din Trupul lui Hristos are, in principiu, locul sau la Masa Domnului, chiar daca astazi sunt o multime de bariere care il tin deoparte. O singura paine, expresia vizibila a unitatii Trupului lui Hristos, aminteste de fiecare data ca apartinem impreuna cu toti credinciosii la Trupul Sau. Mancand din paine si band din pahar impreuna, exprimam comuniunea noastra intima cu Domnul si cu Tatal, dar si comuniunea unii cu altii ca madulare in Trupul lui Hristos. Avem dorinta de a savura duminica de duminica comuniunea  in acest loc deosebit in prezenta Domnului ?

          In 1 Corinteni 10:17, apostolul Pavel spune : " Pentru ca noi, cei multi, suntem o singura paine, un singur trup, pentru ca toti luam dintr-o singura paine ". Aceste cuvinte ma duce la intrebarea urmatoare : De ce nu toate madularele Trupului lui Hristos nu participa la frangerea painii ?  La inceput, atat crestinii iesiti din iudaism cat si cei dedicati altadata inchinarii la idoli exprimau comuniunea cu Mantuitorul si Domnul lor participand la Masa Sa. Dar astazi care este situatia ? Multi frati si surori vin de ani de zile la strangerile de inchinare fara a avea ei insisi dorinta de a frange painea. Nu doar ca sunt neascultatori de cerinta Domnului : " Faceti aceasta in amintirea Mea ", dar se lipsesc de asemenea de un privilegiu pretios.

          Ingrijorati, unii credinciosi spun : Nu ma simt ( inca ) vrednic sa particip la frangerea painii. Si totusi, daca am fost adusi in stare sa avem " comuniune cu Tatal si cu Fiul Sau ", nu putem sa ne luam locul nostru la Masa Domnului ? Cu siguranta Cuvantul lui Dumnezeu ne atentioneaza sa nu mancam din paine si sa bem din pahar in chip nevrednic, dar ne arata in acelasi timp si calea divina : " Fiecare sa se cerceteze pe sine, si asa sa manance din paine si sa bea din pahar " ( 1 Cor.11:27,28). Niciun credincios nu poate afirma ca se comporta totdeauna de o maniera vrednica de Dumnezeu. De asemenea, fiecare dintre noi trebuie sa experimentam permanent judecata de sine, si sa ne marturisim pacatele ca sa fim iertati. Doar astfel putem participa cu incredere la Cina Domnului.

            Altii, pe de alta parte, spun : Nu vreau sa ma incarc cu responsabilitatea legata de Masa Domnului. Aici se manifesta o atitudine diferita. Sunt probabil atasati de lucruri care se stie ca sunt incompatibile cu voia lui Dumnezeu, si nu vor sa le paraseasca. Dar judeca Dumnezeu diferit pacatul celui care participa la frangerea painii fata de cel care se abtine ? Pacatul nu ramane totdeauna pacat ?

          Exista fara indoiala si alte motive care pot retine pe un credincios sa ia parte la frangerea painii. Dar problema responsabilitatii nu trebuie sa faca pe niciun copil al lui Dumnezeu sa renunte la privilegiul comuniunii la Masa Domnului ! Cu cat cunoastem mai mult binecuvantarea legata de comuniunea cu Tatal, Fiul si ai Sai, cu cat ne bucuram mai mult, cu atat mai mult vom fi gata sa ne insusim consecintele si responsabilitatile care sunt legate de aceasta.