Hagai 
                                                                  - III -


          Henri Rossier


           Capitolul 2 : 1-9

           Cartea Hagai contine patru revelatii. Aceasta (*) este urmarea trezirii care a avut loc prin prima revelatie.

               

               (*) Gloria viitoare a casei Domnului

          Dumnezeu incurajeaza pe martorii Sai in vremuri de faliment prin oferirea de resurse care le sunt necesare si cu nadejdea glorioasa prin care El vrea sa umple inimile lor. Aceste versete se aseamana intr-un mod izbitor cu a doua epistola catre Timotei. Ca si ramasita lui Israel, Timotei era pe punctul sa-si piarda curajul si sa se lase intimidat de raul care crestea in jurul lui. Apostolul il indeamna sa "inflacarezi darul lui Dumnezeu" care era in el. Nu trebuia ca mainile sale sa oboseasca pentru zidirea casel lui Dumnezeu, oricare ar fi fost starea acesteia din urma. "Dumnezeu, adauga apostolul, nu ne-a dat un duh de timiditate, ci de putere si de dragoste si de chibzuinta" (2 Tim.1:7). Si mai departe : " Tu deci, copilul meu, intareste-te in harul care este in Isus Hristos" (2 Tim.2:1). La fel este si aici : " Dar acum fii tare Zorobabel, zice Domnul. Si fii tare, Iosua, fiu al lui Iotadac, marele preot ! Si fiti tari, voi poporul tarii, zice Domnul, si lucrati, pentru ca Eu sunt cu voi, ...nu va temeti" ( 2:4,5). Pentru a incuraja pe poporul Sau, Dumnezeu nu micsoreaza starea de faliment, asa cum nu o face in 2 Timotei. El o descopera, din contra, in toata realitatea sa : "Cine a ramas intre voi dintre cei care au vazut casa aceasta in gloria ei dintai ? Si cum o vedeti acum ? Nu este ea ca nimic in ochii vostri ?" (2:3). Intr-adevar, ce puteau ei gandi vazand starea acestei case comparand-o cu starea primei case ? Cu ce a ramas aceasta sarmana ramasita ? Unde era chivotul cu tablele legii, si capacul ispasirii, si tronul lui Dumnezeu dintre heruvimi ? Unde erau Urim si Tumim pentru a-L intreba pe Domnul ? Ce-a devenit regalitatea care trebuia sa faca legatura intre om si Dumnezeu ? Zorobabel, fiul lui David, nu mai putea sa poarte titlul de rege. Ce-a devenit preotia ? Iosua avea haine murdare, in locul vesmintelor sale de glorie si frumusete ( Zah.3:3). Unde putea fi cautata prezenta lui Dumnezeu in mijlocul poporului sau ? Unde putea fi gasita gloria ? Icabod (nu mai este glorie) din nou s-a manifestat. Ce contrast umilitor intre starea prezenta a acestei case si gloria celei dintai ; de asemenea, ce contrast intre starea actuala a Bisericii si aspectul sau in momementul instituirii ei ! Trebuie deci, sa ne pierdem curajul ? Din contra, sa lucram la aceasta lucrare, ne spune Domnul. Celor care au luat aminte la caile lor sub disciplina Sa, care au fost treziti la chemarea Sa, El le aminteste acest cuvant mangaietor : "Eu sunt cu voi" (2:4). Nu a venit Domnul sa fie botezat de Ioan impreuna cu ramasita trezita la cuvantul profetului ? Nu a facut-o in timpul lui Hagai ? Nu o face si in zilele noastre ? El se asociaza cu doi sau trei pe care Cuvantul Sau ii trezeste. Daca ne lipseste puterea, El o are in totalitate. Nu are El cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele ? " Mergi cu aceasta putere a ta" (acelasi cuvant), ii spune lui Ghedeon intr-un timp de faliment, ca si intr-un timp de prosperitate cand ii spune lui Iosua : "Intareste-te".

          Da, avem aceasta putere in El pentru a lucra la casa Sa, pentru a-i aduce pe cei care trebuie sa faca parte din casa Sa, dupa gandul lui Dumnezeu. Cat de multi crestini ignora complet acest lucru ? Au ei pe inima zidirea adunarii pe Hristos, singura temelie divina, sau doar de a castiga prozeliti pentru diversele lor secte ? Si cand l-i se face aceasta remarca, se eschiveaza de responsabilitatea lor pretinzand ca singura misiune a crestinilor este evanghelizarea. Nu vor sa auda de altceva ! Cu siguranta, evanghelizarea este o mare sarcina, dar nu este singura pentru un slujitor al lui Dumnezeu. Intrebati-l pe apostolul Pavel, acest mare slujitor al Evangheliei, daca aprecia aceasta slujba superioara celei cu privire la adunare, sau mai degraba, daca amandoua nu aveau aceeasi valoare pentru el ? (Col.1:23-25). Sigur nu, evanghelizarea nu este totul, nici pentru Domnul, nici pentru martorii Sai. El a iubit Adunarea si S-a dat pe Sine Insusi pentru ea. Cum ar putea sa-i fie indiferenta ? Dumnezeu este cinstit prin lucrarea, oricat de slaba ar fi, care zideste casa Sa, Adunarea Sa aici pe pamant, si cel care nu tine cont de aceasta dispretuieste ceea ce glorifica pe Dumnezeu si se lipseste de binecuvantarile de care am vorbit.

          Aprobarea lui Dumnezeu aduce ramasitei ascultatore haruri noi. Sunt aceleasi haruri pe care le gasim mentionate de asemenea in 2 Timotei. "Cuvantul prin care am facut legamant cu voi cand ati iesit din Egipt si Duhul Meu raman in mijlocul vostru ; nu va temeti" (2:5). Intelepciunea Cuvantului, realizarea prezentei Duhului Sfant, nu pot sa fie acolo unde casa Sa este dispretuita, sau mai mult, acolo unde inceteaza orice lucrare.

          Dumnezeu nu se multumeste sa dea binecuvantarile Sale sarmanei ramasite trezita prin Cuvantul Sau. El ii prezinta o nadejde glorioasa si apropiata. La fel este si astazi. Nadejdea actuala a venirii Domnului a inviat in mijlocul celor care recunosc Adunarea lui Hristos. "Inca o data - este putin timp - si voi clatina cerurile si pamantul si marea si uscatul. Si voi clatina toate natiunile si dorinta tuturor natiunilor va veni ; si voi umple casa aceasta cu glorie, zice Domnul ostirilor. Al meu este argintul si al Meu este si aurul, zice Domnul ostirilor. Gloria de la urma a casei acesteia va fi mai mare decat cea dintai, zice Domnul ostirilor; si in locul acesta voi da pace, zice Domnul ostirilor" (v.6-9).

          Nadejdea pamanteasca iudaica este inlocuita pentru noi, crestinii, cu nadejdea cereasca. Cand El va reveni, va umple de glorie aceasta casa zidita la care ne-a invitat ; casa, prin vina noastra, este dispretuita astazi, desi El este cu ai Sai - si aceasta ar trebui sa le fie suficient - dar cand, in glorie, El va locui in Adunare, valoarea pentru eternitate a casei Sale va straluci inaintea tututror. "Iata, locuinta lui Dumnezeu este cu oamenii !" ( Apoc.21:3). Gloria din urma a acestei case va fi cu siguranta mai mare decat a celei dintai ! Atunci vom spune adio pentru totdeuna lucrarii si luptei, caci in acest loc Domnul ne va da odihna si pace.

          Ce siguranta pentru orice promisiune data credintei noastre ! Ce rasplata de credinciosie aseaza Dumnezeu inaintea noastra ! Sa luam aminte mai mult la caile noastre ; de unde vine incetarea noastra de a lucra. Sa incetam a pune pe primul loc interesele noastre fata de cele ale casei lui Dumnezeu ; sa ne trezim din somnul care ne-a paralizat. Vom afla alaturi de noi pe Dumnezeu Insusi, si Duhul Sau si Cuvantul Sau, si vom fi incurajati de venirea Domnului care ne-a promis o glorie fara nori impreuna cu El !          

                                                                           Hagai 
                                                                    - II -


          Henri Rossier


          Capitolul 1

          Aceasta era gandirea poporului atunci cand Hagai a fost trimis : "N-a venit timpul, timpul pentru reconstruirea casei Domnului !" ( cap.1:2). La ce bun aceasta munca daca nu poate fi incheiata ? Vai ! cat de frecvent se aud aceste cuvinte printre crestini, chiar printre cei care, dupa ce au participat la o lucrare, ajung sa creada ca eforturile lor sunt de prisos. Aceasta are un nume : descurajare, al carei motiv este teama si neputinta noastra de a ne impotrivi piedicilor pe care puterea Dusmanului le ridica inaintea noastra. Sa ne intrebam daca aceasta descurajare nu este o jignire la puterea si la credinciosia Dumnezeului nostru ?

          Dar profetul vrea sa ne arate ca descurajare in sine nu era in fond decat un pretext. In spatele ei se ascundea un principiu pe care ramasita nu putea sa-l perceapa, sau sa nu-i inteleaga gravitatea : egoismul si mondenitatea. "Pentru voi este timpul sa locuiti in casele voastre imbracate cu lemn, cand casa aceasta sta pustiita ? " (1:4). Poporul lui Dumnezeu punea pe primul loc interesele lor decat cele ale casei lui Dumnezeu. Ei s-au dedat la lejeritate, preocupati de lux si imbracandu-si casele lor cu lemn, lasand pe un plan secundar interesele templului.

          Abia iesite temeliile din pamant, ca, urmand drumul nostru natural, ne intoarcem la casele noastre si ne gandim sa gasim un loc de odihna pentru noi si pentru ai nostri. Am inceput prin a-L urma pe Cel care nu avea un loc unde sa-si odihneasca capul, si acum noi suntem cei care II tratam ca pe un strain si abia Ii dam un loc in mijlocul acelora pe care El I-a mantuit si din care si-a facut casa Sa. Ah ! cu siguranta, ravna pentru casa lui Dumnezeu nu ne arde ca pe El ! Iubind confortul caselor noastre captusite, reducem astfel, cetatenia noastra din cer, la nivelul "celor care locuiesc pe pamant !".

          Acum remarcam acest cuvant : "Luati aminte la caile voastre" ( 1:5), acest cuvant pe care-l intalnim de cinci ori in aceasta scurta profetie. Sa ne oprim si sa meditam la caile noastre ; sa privim la consecintele lor. Consecinte care inseamna disciplina Domnului fata de noi datorita mondenitatii si egoismului nostru : "Ati semanat mult si adunati putin ; mancati, dar nu va saturati ; beti, dar nu va indestulati cu bautura ; va imbracati, dar nimanui nu-i este cald. Si cine castiga un venit, castiga venit pentru o punga sparta" (v.6).

          Sa ne-amintim de cuvinte, de predicari, de adevaruri larg raspandite, cand Dumnezeu ne-a dat harul de a ne strange in jurul Mesei Domnului. Cum samanta se inmultea in mainile noastre ! La timpul recoltarii unde sunt granarele impovarate  de greutatea secerisului ? "Va asteptati la mult si, iata, a fost putin" (v.9). Este din cauza semintei ? Nu, din cauza noastra !

          Dar disciplina lui Dumnezeu nu atinge numai lucrarea noastra ; ea ne atinge si pe noi, personal. "Beti, dar nu va indestulati cu bautura". Poate ne ocupam mult de Cuvantul lui Dumnezeu. Cat de multe intrebari interesante de clarificat, dificultati rezolvate, intelegerea doctrinelor ? Nu exista nimic in acestea sa ne invioreze sufletele ? Nu, inima ramane uscata, in timp ce noi contiunam sa bem fara a ne potoli setea. Mai mult, avand cu ce sa ne imbracam, "nimanui nu-i este cald" ; fiindu-ne in continuare frig. In cele din urma, rodul muncii, strans pentru sine, curge prin gaurile pungii, fara ca sa mai ramana ceva !

          "Asa zice Domnul ostirilor : "Luati aminte la caile voastre! Suiti-va la munte si aduceti lemn si construiti casa! Si Eu Imi voi gasi placerea in ea si voi fi glorificat", zice Domnul. "Va asteptati la mult si, iata, a fost putin ; si cand l-ati adus acasa, Eu l-am suflat. Pentru ce ?" zice Domnul ostirilor. "Din cauza casei Mele care sta pustiita, in timp ce voi alergati fiecare pentru propria lui casa" (1:7-9).

          Da, sa privim inca o data la caile noastre. Lucrarea dupa gandul lui Dumnezeu, este de a adauga materiale vii la casa Sa. Aceasta nu era singura lucrare pe care o urmarea ramasita, ei cautau sa uneasca doua lucruri care nu pot sta impreuna : lucrarea casei lui Dumnezeu si satisfacerea propriilor interese : "alergati fiecare pentru propria casa". Aceste lucruri nu pot fi legate impreuna. Intr-o astfel de asociere partea lui Dumnezeu are intodeuna de suferit. Ei "au adus putin" la casa lui Dumnezeu. Dar El care nu vrea inimi impartite, a "suflat" peste putinul lor. Efortul lor se reducea la nimic. Aceasta era judecata lui Dumnezeu peste activitatea lor. El nu le-a mai incredintat materiale pentru a construi, din moment ce construiau pentru ei insisi.           Nu este de remarcat ca lumea, plina de ravna pentru a pune piedici lucrarii pentru Dumnezeu, nu manifesta cea mai mica impotrivire cand cei credinciosi alearga fiecare pentru casa sa ? Satan este un dusman cu o ura patrunzatoare. El stie ca lucrarea nu poate inainta cu inimile impartite.

          Dar iata ca, prin harul lui Dumnezeu (v.12-15), capeteniile asculta, poporul se teme si primeste mesajul trimisului lui Dumnezeu. Strigatul : Luati aminte la caile voastre, a gasit ecou in constiinta lui Israel. El poate sa gaseasca si in a noastra !

          Rezultatul acestei treziri nu s-a lasat asteptat. Dumnezeu Insusi incurajeza primii pasi ai celor care se hotarasc sa urmeze drumul ascultarii. "Eu sunt cu voi", spune Domnul. Nimic mai miscator si mai incurajator decat : "Eu sunt cu voi". Teama celor mai multi dispare, si sufletul lor este constient ca Domnul aprecieaza devotamentul lor si Lui Ii face placere. Ei primesc marturia ca sunt placuti lui Dumnezeu. O trezire generala are loc, ca o rasplata pentru ravna doar a cativa. "Si au venit si au lucrat la casa Domnului ostirilor, Dumnezeului lor"    

                   
       
         
         

                                                               Hagai 
                                                                   - I -
                    
                                       Importanta sa pentru timpurile prezente


          Henri Rossier


               Introducere

         Imprejurarile care au necesitat interventia profetiei lui Hagai ne descopera evenimentele de la sfarsitul Vachiului Testament. Atunci cand falimentul moral al lui Israel ajunge la capat, Dumnezeu spune despre acest popor : "Lo-Ammi" (nu mai este poporul Meu). Mult timp dupa aceea, cele zece semintii au fost duse in robie, si mai tarziu chiar si Iuda si Beniamin. Dusmanul a cucerit si distrus Ierusalimul si templul, care era deja parasit de gloria lui Dumnezeu. Din acel moment, in ochii oamenilor, acesta nu mai era casa lui Dumnezeu pe pamant.

          Cei saptezeci de ani de robie, anuntati de profeti ( Ier.25:11,12 ; Dan.9:2), au luat sfarsit, Cirus a fost "miscat" pentru restaurarea poporului. La chemarea imparatului, in anul 536 i.C., o ramasita din Iuda si Beniamin, un numar de 49697 de oameni, se urca la Ierusalim, sub conducerea lui Zorobabel si Iosua, pentru a construi casa Domnului ( Ezra 1:2,3).

          In luna a saptea, reconstruiesc altarul pe temelia lui ( Ezra 3:2,3), aducand pe el jertfele lor, si restabilind astfel marea marturie publica a relatiei lor cu Dumnezeu.

          " In anul al doilea de la venirea lor la casa Domnului la Ierusalim", au pus temeliile templului cu o bucurie amestecata cu tristete. Dusmanii lui Iuda s-au oferit sa participe si ei la lucrarea poporului lui Dumnezeu ; capeteniile i-au refuzat, dar restul poporului s-au temut si lucrarea inceteaza.

          Intreruperea lucrarii dureaza saisprezece ani, motivata timp de sase ani doar de teama, si, timp de alti zece ani de porunca categorica a imparatului Artaxerxes de a inceta lucrarea. Aceasta oprire trebuie privita ca o pedepsa din partea lui Dumnezeu pentru lipsa de credinta a ramasitei.

          In anul al doilea al lui Darius, profetii Hagai si Zaharia sunt "miscati", si indemnurile lor isi produc efectul. Din acel moment, totul se schimba ; poporul nu se mai teme nici de imparat, nici de oameni si de impotrivirile lor ; lucrarea se reia, si aceasta mare constructie se incheie la capatul a patru ani.

          In tot acest timp, ei au prosperat, nu prin porunca lui Darius, ci "prin profetia lui Hagai ... si a lui Zaharia", si au sfarsit lucrarea lor "dupa porunca Dumnezeului lui Israel" care inspira deciziile suveranilor care guvernau ( Ezra 6:14).

          In anul 515 i.C ( Ezra 6:15), casa fiind terminata, poporul serbeaza cu bucurie Pastele si sarbatoarea Azimilor (Ezra 6:19-22).

            Aici se incheie prima parte a cartii lui Ezra care are legatura cu profetia noastra. Ea cuprinde trei lucrari importante :

                          1- construirea altarului

                          2- punerea temeliilor

                          3- zidirea si terminarea casei - dupa o perioada de saisprezece ani, urmata de o trezire a poporului.

          Aceasta istorie a lui Israel are, de asemenea si pentru noi, o importanta deosebita. "Si toate acestea li se intamplau ca pilde si au fost scrise pentru avrtizarea noastra, peste care au ajuns sfarsitul veacurilor" (1 Cor.10:11). Imprejurarile poporului pamantesc pot fi puse alaturi de cele ale poporului ceresc, totusi cu diferenta ca evenimentele materiale ale lui Israel au pentru noi, crestinii, o consideratie spirituala.

          Nu este aceasta atat de clar in situatia Bisericii ? Ea este, ca si Israel, o institutie divina ; ca si Israel, si Biserica a fost asezata aici jos pe terenul responsabilitatii sale ; ca si el, ea a falimentat si a fost complet ruinata, omul a introdus elemente corupte si stricate. Unde se afla Israel astazi ? in ce stare se gaseste acum Biserica lui Dumnezeu ? Fara indoiala, in ochii lui Dumnezeu, ea continua sa existe in unitatea sa, si credinta o vede astfel. Fara indoila, Cel care este arhitectul asa cum este si Mirele, si-o va infatisa glorioasa la sfarsit ; dar, potrivit responsabilitatii sale, nu mai este, inaintea lumii, decat un morman de daramaturi (*).

          (*) In acest articol, vorbim doar de Biserica, casa lui Dumnezeu, a carei zidire este incredintata responsabilitatii omului. Cuvantul lui Dumnezeu infatiseaza Biserica si sub alte aspecte. Nu ne ocupam acum de acest subiect.

          Ruina atingandu-si scopul, Dumnezeu cheama si in zilele noastre, ca si in zilele lui Ezra, o ramasita slaba pentru a reconstrui casa Sa. Pentru un Iudeu, casa lui Dumnezeu insemna un templu material unde Ii facea placere sa locuiasca Numele Sau ; pentru crestin, ea este un templu spiritual alcatuit din pietre vii, randuite a fi "o locuinta a lui Dumnezeu prin Duhul" (Efes.2:22).

          Remarcati ca nu este vorba in niciun caz, pentru ramasita din Israel, sa rezideasca o a doua casa, sau pentru ramasita crestina sa reconstruiasca o noua Biserica. Multi s-au lasat inselati si au fost ispititi, in necunostinta de gandurile lui Dumnezeu si cu ambitiile carnii, sa reconstruiasca o noua casa. Ii auzim vorbind de "biserica lor", ca si cum ar fi reconstruit ceva dupa voia lui Dumnezeu. Lucrarea lor nu este decat o ruina noua adaugata la cele vechi. Duhul Sfant are grija sa ne atentioneze impotriva unei astfel de rataciri. In ochii lui Dumnezeu, Biserica, ca si templu din Israel, este una, ramane una, si nu va fi niciodata o a doua. De acea gasim, cu privire la templu, expresii ca acestea : Ei "au inceput sa construiasca casa lui Dumnezeu care este la Ierusalim" (Ezra 5:2). Desi distrusa, ea era mai dinainte. "Noi reconstruim casa care s-a construit acum multi ani" (Ezra 5:11). Casa cea noua era aceeasi casa veche. Imparatul Babilonului "a distrus aceasta casa... imparatul Cirus a dat porunca sa se construiasca aceasta casa a lui Dumnezeu" (Ezra 5:12,13). Casa rezidita este aceeasi cu casa distrusa. Si mai mult, Hagai vorbeste de un timp viitor : "Voi umple aceasta casa cu glorie", si "Gloria de la urma a casei acesteia va fi mai mare decat cea dintai" (Hagai 2:7,9). Profetul nu zice : Gloria acestei ultime case, caci daca gloria este diferita, casa ramane totdeauna aceeasi inaintea lui Dumnezeu si a credintei. De fapt, au existat in trecut mai multe temple : templul lui Solomon, al lui Zorobabel, al lui Irod (*) ; va fi unul in viitor, al lui Anticrist, si in final templul din mileniu descris de Ezechiel.

          (*) Irod a adaugat doar constructii anexe la templul zidit de Zorobabel. (n.tr.)

          Dar Dumnezeu nu socoteste cinci, ci unul singur. Pentru noi, reconstruirea casei lui Dumnezeu, nu inseamna reconstruirea unei case noi, ci punerea in lumina, si aceasta intr-o vreme de ruina, a casei lui Dumnezeu asa cum Acesta a randuit-o. Astazi, ca si odinioara, este o slujba pentru toti cei care Dumnezeu I-a trezit pentru restaurarea adevarului cu privire la Biserica in mijlocul stricaciunii actuale. Ei sunt chemati sa de o marturie practica despre ceea ce trebuie sa fie Biserica. O astfel de restaurare nu poate avea loc fara un sentiment de tristete si o adanca umilire. Pentru doi sau trei din Israel care reconstruiau casa, bucuria de a vedea asezate temeliile din nou, era amestecata cu plangeri amare, cand comparau saracia prezenta a acestei lucrari cu bogatia si plinatatea primei lucrari (Ezra 3:11-13).

          Cei care ignora ce este Biserica, isi imagineaza ca aceasta lucrare de restaurare a avut loc la Reforma si ca, ceea ce se numeste Biserica protestanta, a fost aratat. Nimic mai fals decat acest punct de vedere. Ceea ce a caracterizat Reforma, a fost Cuvantul lui Dumnezeu, care a zdrobit legaturile prin care Satan cauta sa-l tina legat. Acest Cuvant a pus in lumina marile adevaruri cu privire la mantuirea individuala, in timp ce, raspandirea multelor biserici, Reforma o ignora, mai mult tagaduind adevarul despre Biserica Dumnezeului Celui viu.

          Prima marturie a ramasitei lui Israel a fost, asa dupa cum am vazut in cartea Ezra, strangerea in jurul altarului rezidit. La fel este si in zilele noastre (*). Masa Domnului este cea care a reunit cativa martori pe care Dumnezeu I-a "miscat" pentru "rezidirea" casei Sale. Strangerea crestinilor in jurul Cinei, nu pare nimic deosebit la prima vedere, dar in realitate inseamna totul. In jurul Mesei Domnului, rascumparatii Sai vestesc ca ei au o relatie vie cu Dumnezeu, bazata pe rascumparare. La aceasta Masa se strang toti cei care au parte de mantuire, si care exclud legatura cu lumea de care se despart, pentru a fi una in unitatea pe care Masa Domnului o exprima ( 1Cor.10:16,17).

          (*) Autorul acestei lucrari a trait intre anii 1835 - 1928 (n.tr.)

          Restaurarea altarului nu mai este ceva care trebuie facut, caci a avut loc in zilele noastre. Masa Domnului este asezata ; nimeni nu are dreptul sa aseze o alta masa. O ramasita slaba de credinciosi vestesc unitatea Trupului lui Hristos. Nu are importanta numarul atat timp cat altarul este rezidit. Masa Domnului nu se gaseste nicidecum, dupa cum pretind multi, in toate sectele crestinatatii. Acestea pastreaza fara indoiala un memorial al mortii lui Hristos, dar ele ignora complet caracterul acestui memorial de a desparti pe copiii lui Dumnezeu de lume si de a fi semnul vizibil al unitatii Trupului lui Hristos. In fata Dusmanului, ocrotirea sarmanei ramasite venite din robie se afla acolo : " Si au pus altarul pe temelia lui, pentru ca teama era peste ei din cauza popoarelor acelor tari ( Ezra 3:3). Strangerea copiilor lui Dumnezeu, in jurul semnului vizibil al unitatii Bisericii, nu-l multumeste pe Satan. Nu mai are nicio putere asupra lor, atat timp cat mentin aceasta unitate ; Dusmanul are in vedere ( si aceasta i-a reusit foarte bine) nimicirea si risipirea oilor. Beneficiile strangerii celor credinciosi in jurul Mesei Domnului nu s-au lasat asteptate. Lumini noi, insotite de o ascultare necesara de Cuvantul lui Dumnezeu, au facut ca sufletele sa revina la invatatura apostolica si la Hristos, singura temelie pe care Adunarea a fost zidita.

          Hristos a fost recunoscut ca singurul centru al strangerii noastre, adaugand pietre vii la acest edificiu, iar dificultatile nu au intarziat sa apara. Dovada este ce s-a intamplat cu sarmana ramasita. " Vom construi si noi impreuna cu voi", au spus dusmanii lui Iuda si Beniamin. Daca acestia ar fi acceptat, ar fi insemanat o tagaduire a unitatii poporului lui Dumnezeu care urma sa fie pusa in lumina prin asezarea altarului si prin punerea temeliilor templului. Dumnezeu nu a ingaduit sa le reuseasca acest plan. Binecuvantarea pe care cei credinciosi o afla in unitatea lor ca popor al lui Dumnezeu, ii face sa respinga cu hotarare orice lucrare impreuna cu lumea : "Voi n-aveti nimic a face cu noi, ca sa construiti o casa Dumnezeului nostru, ci noi singuri vom construi Domnului Dumnezeului lui Israel" (Ezra 4:3). Viclenia dusmanului este data pe fata, dar el nu abandoneaza lupta ; actioneaza prin teama si razvratire, apoi prin prigonirea celor credinciosi. Foloseste tot felul de motive ca sa le slabeasca mainile. Israel ajunge sa nu mai fie interesat de constructie si inceteaza lucrarea inceputa. Ce abandonare, si aceasta o vedem destul de clar si in zilele noastre !

          Acesta este momentul cand Hagai intervine pentru a arata ramasitei motivele care , dupa acest inceput in putere si bucurie, i-a facut sa inceteze lucrarea pe care Dumnezeu le-a incredintat-o. Si noi, de asemenea, putem sa gasim in profetul nostru indemnuri si incurajari de care avem nevoie astazi.

         


             

           
         
       

                                              Comuniunea crestina 

                                                                 - XIII -


               Arend Remmers


          1     Comuniunea in slujire

          " Mergeti in toata lumea si predicati Evanghelia la toata creatia " ( Marcu 16:15). Mandatul incredintat odinioara de Domnul ucenicilor Sai este valabil si pentru noi astazi. Dumnezeu vrea " ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului " ( 1 Tim.2:4). Fiecare copil al lui Dumnezu trebuie sa aibe pe inima vestirea Evangheliei. Putem sa-I multumim lui Dumnezeu pentru ca vedem si astazi multi credinciosi angajati in aceasta slujire. Mai mult, diverse ocazii ofera posibilitatea de a lucra impreuna pentru Domnul Isus. Se poate distribui invitatii pentru o strangere de evanghelizare, a prezenta un stand cu literatura crestina pe strada sau la un targ, a distribui tractate in localitate, sau alte domenii, in special lucrari misionare in tari indepartate. Toate aceste activitati dau posibilitate, atunci cand este nevoie, la colaborarea intre mai multi frati si surori. La inceput, cand apostoli se deplasau in diferite tari si cetati, erau insotiti adesea de mai multi frati ( Fapte 10:23 ; 13:4,5 ; 15:40), alti frati cu totul "necunoscuti ", dar care lucrau in acelasi mod ( Fapte 8:4 ; 11:19-21). Acesti slujitori se ajutau unii pe altii, se completau si incurajau reciproc. In cartea Eclesiastul citim " Mai bine doi decat unul " ( Ecles.4:9) ! Bucuria comuniuniii in slujirea Domnului este un mare privilegiu ; desigur, se realizeaza mai mult in lucrarea de evanghelizare chiar si atunci cand se face o slujba in folosul credinciosilor ; intr-adevar, slujba pastorala consta in special in discutii personale, in timp ce zidirea are loc adesea in timpul strangerilor publice.

      Mai inainte, am vazut deja conditiile necesare ale comuniunii in lucrare pentru Domnul. Sa ne amintim ca trebuie mai intai sa dam primul loc comuniunii individuale cu El si ascultarii de Cuvantul Sau, si nu ravnei noastre, sau chiar proprie noastre lucrari. Entuziasmul tineresc duce uneori la a lasa deoparte ganduri mai importante. Odinioara, profetul Samuel a trebuit sa-i spuna imparatului Saul : " Iata, ascultarea este mai buna decat jertfa, si luarea aminte decat grasimea berbecilor " (1 Sam.15:22).

          S-a mentionat deseori in aceste pagini ca despartirile dintre credinciosi au slabit considerabil marturia pentru Domnul. Vom gasi vreun remediu in colaborarea cu frati si surori din diferite medii - poate chiar prieteni de care a trebuit sa ne despartim din dragoste pentru Domnul Isus si Cuvantul Sau - pentru a da o marturie comuna despre harul lui Dumnezeu in evanghelizare ? Mesajul lui Dumnezeu va fi el mai credibil in acest mod ? Raspunsul trebuie sa fie un " nu " categoric. Datorita afinitatilor personale, un credincios poate fi inclinat sa se angajeze intr-o astfel de lucrare in comun ; ascultare de Domnul si o dragoste adevarata pentru El ne va pazi.

          Daca avem dorinta sa traim in comuniune cu Domnul si sa ascultam de Cuvantul lui Dumnezeu, nu putem merge inaintea lumii in tovarasia credinciosilor despre care stim ca au invataturi si practici abatute de la Sfanta Scriptura. Calitatea noastra comuna de copil al lui Dumnezeu este cu siguranta un subiect de recunoastere a faptului ca am, ca si madular in Trupul lui Hristos, o relatie realizata prin Duhul Sfant, cu orice credincios, si care este imposibil de a o avea cu un necredincios. Dar aceasta nu este suficient pentru comuniunea in lucrare pentru Domnul. Pentru aceasta nu este necesar doar comuniunea in credinta fata de Domnul Isus si in dragoste pentru El, ci o comuniune in duh, recunoscand autoritatea Cuvantului lui Dumnezeu.

          Evanghelia nu se limiteaza numai la aratarea drumului mantuirii eterne oamenilor pierduti, ci si la a face cunoscut celor rascumparati gandurile lui Dumnezeu, binecuvantarile spirituale si responsabilitatea de care sunt legate ( comp. Rom.1:15). Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului ( 1 Tim.2:4). Aceste versete nu se refera numai la viata personala, ci privesc de asemenea si viata de relatii, cu alte cuvinte : principiile biblice ale Adunarii lui Dumnezeu. Daca ne asociem cu credinciosi care nu se strang potrivit Scripturii, cum am putea deci sa-i invatam pe cei nou convertiti ? Nu vor fi ei tulburati cand se vor confrunta cu doua curente de gandire ? Putem sa ne luam responsabilitatea inaintea Domnului de a oferi "pruncilor nou-nascuti" altceva decat  "laptele spiritual curat", astfel ca ei sa "creasca spre mantuire" ( 1 Petru 2:2) ?

          S-a pus deseori urmatoarea intrebare : Exista o baza scripturistica care sa indreptateasca refuzul de a lucra in comun in lucrarea Domnului cu frati si surori atasati de diferite cercuri cretine ? Mai intai putem raspunde ca aceasta problema nu o intalnim in Noul Testament, pentru ca o astfel de situatie nu exista atunci. In exterior, Adunarea reprezenta inca o unitate, chiar daca, in multe locuri, se alcatuise deja partide ( ne gandim numai la prima epistola catre Corinteni, la epistola catre Galateni, etc.).

         Totusi, putem gasi un raspuns in Cuvantul lui Dumnezeu, daca reflectam asupra invataturii prezentate cu privire la comuniune. Mai mult, vom descoperi diverse exemple remarcabile. Apostolul Pavel a lucrat pentru Domnul cu Sila, Timotei si altii, dar el n-ar fi putut implini aceeasi slujire insotit de unii frati din Asia Mica ; in adevar, a trebuit sa constate cu tristete ca s-au intors de la el ( 2 Tim.1:15). Pavel nu mai putea sa aiba comuniune in lucrare cu Ioan, numit si Marcu, si Barnaba, atata timp cat nu mai exista intre ei o armonie profunda, intima, in special in lucrarea pentru Domnul, care este baza intregii comuniuni ( Fapte 15:36-40). Cu o vadita tristete, Pavel vorbeste, in epistola catre Filipeni, de oameni care vestesc Evanghelia din duh de partida ; totusi, putea sa se bucure ca "Oricum, si in orice fel, fie de ochii lumii, fie in adevar, Hristos este vestit ; si in aceasta eu ma bucur, da, si ma voi bucura" (1:15-18), apostolul nu ar fi putut sa se uneasca, chiar in libertate, cu astfel de lucratori. In consecinta, in ce ne priveste, putem sa aducem inaintea tronului de har orice lucrare evanghelica, si sa cerem sa fie vestit cu claritate Cuvantul lui Dumnezeu, pentru mantuirea oamenilor pierduti. Si aceasta, chiar daca, din dragoste pentru Domnul, nu putem sa avem comuniune practica cu cei care implinesc lucrarea. In acest domeniu, ca in toate de altfel, discernamantul spiritual este indispensabil. Ar trebui, de exemplu, de a face diferenta intre un angajament public de vestirea Evangheliei alaturi de un frate, si sustinerea acordata aceluiasi slujitor prin punerea la dispozitie de tractate sau scrieri.

          2     Concluzii

          Am ajuns la sfarsitul preocuparii noaste cu privire la "comuniune". Am vazut ca prin nasterea din nou si prin Duhul Sfant, fiecare copil al lui Dumnezeu este chemat la comuniunea cu Dumnezeu, si facut potrivit sa se bucure de aceasta. Prin ea, avem o parte comuna cu Tatal si cu Fiul Sau, Domnul si Mantuitorul nostru Isus Hristos ; prin ea, cunoastem o bucurie intima si o pace in inima ; comuniunea ne face sa ne despartim de tot ce este impotriva sfinteniei si a lumini lui Dumnezeu in care ea poate fi gustata. Comuniunea cu Dumnezeu, care este dragoste, nu poate fi traita cu adevarat decat in lumina Sa.

          Aceasta comuniune nu este limitata la viata personala a celui credincios ; ea conduce la o comuniune a copiilor lui Dumnezeu intre ei ; comuniunea poate fi intalnita in relatiile zilnice, in slujirea pentru Domnul, dar in mod deosebit la Masa Sa, unde vestim comuniunea noastra cu sangele Sau pretios si cu trupul Sau adus ca jertfa, dar unde de asemenea exprimam unitatea Trupului Sau spiritual.

          Comuniunea sub toate formele sale are o parte interioara si o parte exterioara ; impreuna, este imaginea adevaratei comuniunii. Aspectul exterior nu este totdeuna bine inteles ; uneori este depreciat sau subevaluat, si noi suferim paguba spirituala rezultata din aceasta.

          Sa privim viata noastra personala de credinta in lumina invataturilor biblice cu privire la comuniune ; vom constata cat de putin raspundem cerintelor divine, cat de slaba ne este bucuria si cunoasterea acestui dar pretios, si cat de mult adesea - chiar daca numai de o maniera exterioara - avem comuniune cu lucruri de care ar trebui sa ne despartim. Ce mangaiere sa stim ca drumul este totdeauna deschis pentru a regasi comuniunea cu Dumnezeu si Tatal nostru si cu Domnul. Nu trebuie sa mai gandim ca fiecare abatere si fiecare pacat antreneaza o intrerupere imediata a comuniunii ; la inceput, masura si bucuria comuniunii se limiteaza. Casatoria sau o prietenie intima, relatii in care comuniunea trebuie sa fie " cu grija" si mentinuta din doua parti, prezinta un aspect oarecum similar. Dar, diferit de ceea ce se produce in astfel de situatii, atunci cand este vorba de comuniunea cu Dumnezeu, intreruperea nu poate veni decat din partea noastra. Sotii care se iubesc si prietenii se straduiesc sa evite tot ce ar putea tulbura comuniunea lor. Sa avem si noi de asemenea o constiinta sensibila, astfel de a ne pastra intr-o comuniune stransa cu Domnul.

             
           
           

                                             Comuniunea crestina 

                                                                  - XII -


               Arend Remmers


          1     Comuniune si sfintenie

          Multi copii ai lui Dumnezeu au o dificultate sa inteleaga ca tocmai acolo unde unitate Trupului lui Hristos se gaseste exprimata intr-un mod vizibil, madularele din acest Trup au nevoie sa fie curatite. Ei vad in aceasta o contradictie. Ignorand totusi, poate intr-un mod inconstient, ca Dumnezeu nu este doar dragoste, ci de asemenea si lumina. In Biblie, lumina semnifica sfintenia lui Dumnezeu (comp. 1 Ioan 1:5 ;  Ioan 3:19-21 ; Efes. 5:8-14) ; notiunea de "sfant" exprima curatia si gloria prezentei lui Dumnezeu ; si "a sfinti" semnifica a pune deoparte persoane sau lucruri pentru Dumnezeu. Aceasta implica in acelasi timp despartirea de orice rau.

          Orice credincios luat intr-un mod individual, dar si adunarea in ansamblu, este chemata la sfintenie.  "Ci, dupa cum Cel care v-a chemat este sfant, fiti si voi sfinti in toata purtarea voastra"  - " Caci Templu lui Dumnezeu este sfant : si asa sunteti voi" ( 1 Pet.1:15 ; 1 Cor.3:17 ; comp. Ps.93:5). Domnul Isus vegheaza asupra Mesei Sale si a incredintat Adunarii mandatul de a veghea si a exercita disciplina. Daca dorim sa traim cu adevarat intr-o legatura stransa cu Domnul, nu vom lua parte cu usuratate la comuniunea la Masa Sa. Multi copii ai lui Dumnezeu se impiedica totusi de aceasta. Cum se explica ?

          In sanul lumii moderne din occident, moda de gandire si de viata este impregnata de notiunea de toleranta. Aceasta a condus la o multime de opinii si obiceiuri cu care omul de astazi se confrunta. Cu siguranta, adunarea lui Dumnezeu este alcatuita din o multime de madulare diferite ; dar toti au fost botezati de un singur Duh pentru a fi un singur Trup, si au ca regula comuna si obligatorie pentru viata lor : Cuvantul lui Dumnezeu.  Asa cum am vazut analizand versetul 42 din capitolul 2 din Fapte, invatatura din acest loc constituind una din bazele fundamentale ale comuniunii noastre.

          Astazi, numerosi crestini considera invataturile straine sau gresite ca simple "interpretari diferite" care trebuie acceptate si tolerate. Totusi, Cuvantul lui Dumnezeu ne atentioneaza foarte serios impotriva oricarei abateri de la invatatura sfanta, cerandu-ne sa ne distantam de ele, cu blandete si in dragoste, dar cu fermitate, si aceasta pana la despartirea de orice comuniune ( Rom.16:17-19 ; Gal.1:6-9 ; 2 Tes.3:14,15 ; 2 Ioan 9-11).

          Multi copii ai lui Dumnezeu nu inteleg cat de mult Domnul se intristeaza vazand crestini care cred ca este normal sa se stranga astfel, sa infiinteze denominatiuni noi, cu marturisiri de credinta si diferite forme de organizare, si aceasta pe langa unitatea alcatuita de Duhul Sfant, care este singura temelie a comuniunii pentru toti credinciosii. De-a lungul secolelor, aceste institutiii au devenit atat de obisnuite incat cei mai multi credinciosi nu gasesc nimic rau in ele.

          Atunci cand analizam existenta organizatiilor eclesiastice sau a diverselor comuniuni din punctul de vedere al Cuvantului lui Dumnezeu, nu negam ca in mijlocul lor se afla adevarati credinciosi, si nici nu vrem sa ne lansam in atacuri personale. Fiecare stie ca cei mai multi credinciosi se gasesc risipiti prin numeroasele denominatiuni. Cu toate aceste Cuvantul lui Dumnezeu nu cunoaste decat o singura Biserica, o singura Adunare ; si chiar existenta acestor diferite denominatii neaga aceasta unitate. " Vorbesc dar despre aceasta, ca fiecare dintre voi zice: - "Eu sunt al lui Pavel !" " Si eu, al lui Apolo!" - " Si eu, al lui Chifa!" - " Si eu, al lui Hristos!". Este Hristos impartit ?Pavel a fost rastignit pentru voi ? Sau pentru numele lui Pavel ati fost botezati ? " (1 Cor.1:12,13). Dar daca existenta acestor denominatii neaga unitatea biblica a credinciosilor, a fi membru la una dintre ele este in contradictie cu comuniunea la Masa Domnului.

          Nestiind ca apartenenta la o denominatie crestina nu este dupa Cuvantul lui Dumnezeu, si necunoscand terenul biblic de strangere in Numele Domnului, un credincios va dori vreo data sa vesteasca in mod simplu moartea Domnului. In timpul unei deplasari, va ajunge poate intr-un local al fratilor, pentru ca in localitatea respectiva nu sunt credinciosi asemanatori lui. Intr-o astfel de situatie, lipsa cunostintelor cu privire la Adunarea lui Dumnezeu nu trebuie sa fie privita ca o piedica pentru a participa la frangerea painii. Fara indoiala, unirea cu invataturi gresite sau cu rau moral face imposibila comuniunea la Masa Domnului. Daca un astfel de vizitator este acceptat sa franga painea, avem datoria sa-i oferim invatatura scripturistica referitoare la privilegiul pe care il reprezinta acest act si asupra responsabilitati  legat de acesta ; de asemenea trebuie sa-l atentionam asupra faptului ca toti cei care participa la Masa Domnului sunt asezati sub disciplina adunarii. Potrivit ordinii lui Dumnezeu, aceasta implica imposibilitatea de a frange painea in denominatiuni sau alte strangeri crestine si de a participa, in acelasi timp, la Masa Domnului.

         

       
       

          


         
 

                                               Comuniunea crestina 

                                                                   - XI -


               Arend Remmers


          1     Comuniunea la frangerea painii

          Astazi inca, Masa Domnului exprima forma cea mai inalta de comuniune intre cei credinciosi. Inimile se revarsa de bucurie cu privire la mantuirea noastra eterna, pline de recunostinta pentru lucrarea de rascumparare, pline de adorare pentru Domnul care a implinit-o, si ne aduna pentru a exprima impreuna intr-un mod vizibil comuniunea cu El si intre noi. Painea si paharul, simboluri ale mortii Sale, marturisesc in aceeasi masura unitatea si comuniunea noastra. 

          Gandul ca am putea da prea mare valoare Mesei Domnului si a privilegiilor de care este legata, sau sa atribuim prea multa importanta aspectului de responsabilitate, arata o slaba intelegere a pozitiei minunate si inalte in care Domnul, prin har, ne-a adus. Am mentionat deja sfintele masuri si indrumari ale lui Dumnezeu in aceasta privinta. Sa-I cerem har si tarie sa intelegem tot mai mult importanta Mesei Domnului si sa tinem cu fermitate la adevarul pe care il exprima.

          Ramanand in comuniune cu Domnul vom respecta conditiile de participare la Masa Sa ; acestea rezulta din diferite pasaje ale Noului Testament :

          - Cei care doresc sa exprime aceasta comuniune trebuie sa fie un madular in Trupul lui Hristos, adica   un rascumparat ( 1 Cor. 10:16)

          - Umbla intr-un mod potrivit Cuvantului lui Dumnezeu ( 1 Cor.5) ;

          - Nu accepta invataturi gresite ( 2 Ioan 9-11) ;

     - Nu are legaturi cu persoane sau imprejurari care il impiedica la comuniunea cu Dumnezeu                 ( 1 Cor.10:21 ; Efes.5:11 ; 2 Tim.2:21).

          Intreaga adunare este responsabila de a examina aceste puncte, asigurandu-se ca sunt respectate ; nu este raspunderea doar pentru cativa frati. Acelasi principiu este valabil si atunci cand este vorba de vizitatori care vin fara scrisoare de recomandare. Vom reveni putin mai departe.

          Mai mult, sa nu uitam niciodata ca Masa Domnului nu este masa noastra. Sa ne ferim sa adaugam alte reguli decat cele ale Cuvantului Sau. Amintim aici pe scurt principiile de baza referitor la Masa Domnului si la strangerea in Numule Sau. De o maniera destul de generala, ele ne vor ajuta de asemenea sa judecam  drept, in lumina Cuvantului lui Dumnezeu, strangerile credinciosilor.

          Cuvantul lui Dumnezeu, inspirat prin Duhul Sfant, si prezenta Domnului Isus in mijlocul lor, este singura autoritate a adunarii ( Matei 18:20) ; nicio autoritate sau organizatie omeneasca, nici traditii sau reguli nu-si au locul intr-o astfel de imprejurare.

          Masa Domnului exprima unitatea tuturor credinciosilor de pe intregul pamant, nu doar unitatea adunarii locale. In Cuvantul lui Dumnezeu nu se face nicio referire la adunari independente unele de altele ; spre deosebire, se vorbeste de adunari care recunosc unitatea Trupului lui Hristos, si care doresc sa-l manifeste practic, prin pastrarea unitatii Duhului ( Efes.4:3,4). Gasim acolo temelia interdependentei adunarilor cu privire la hotararile lor ( primire sau excludere pentru frangerea painii) ; caci daca o adunare locala actioneaza in Numele Domnului, o face in acelasi timp in numele intregii Adunari de pe pamant ( Efes.4:4 ; Matei 18:18).

          Constituirea unei grupari prin adaugarea de membri nu este dupa Cuvantul lui Dumnezeu ; este recunoscuta doar apartenenta la Adunarea lui Dumnezeu, Trupul lui Hristos. A deveni membri la o biserica organizata de oameni este contrara unitatii Adunarii alcatuita de Dumnezeu Insusi ( 1 Cor.1:12,13 ; 12:27).

          In principiu, orice madular din Trupul lui Hristos are locul sau la Masa Domnului ( 1 Cor.10:16 ; 12:27), daca nu exista piedici pe care Scriptura le prezinta ( atunci cand conditiile aratate mai sus sunt indeplinite). Cu toate acestea, lipsa de cunostinte cu privire la gandurile lui Dumnezeu nu constitue o piedica daca credinciosul respectiv isi manifesta dorinta sincera sa urmeze pe Domnul.

          Daca retinem aceste principii, unitatea madularelor din Trupul lui Hristos se va manifesta intr-o comuniune reala, chiar daca, in practica, nu toti copiii lui Dumnezeu pot sa o exprime. " Nu stiti ca voi sunteti templu lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi ?... pentru ca templul lui Dumnezeu este sfant si asa sunteti si voi " ( 1 Cor.3:16,17).

                            Comuniunea crestina 

                                                                    - X -


          Arend Remmers


          1     Cuvantul lui Dumnezeu ca masura

          Este periculos de a vorbi de unitate si de comuniune fara a cauta ceea ce Sfanta Scriptura vrea sa ne spuna cu privire la acest subiect. Urmarirea dragostei si a comuniunii reciproce trebuie sa fie insotite de urmatoarea deviza : "in adevar si in dragoste" ( 2 Ioan 3). Sa nu respingem nimic din resursele pretioase pe care Dumnezeu ni Le-a incredintat ; din contra, sa tinem cu tarie, caci ele constituie singura temelie valabila pentru modul nostru de a gandi si a actiona. Ne-am amintit ca primii crestini staruiau in invatatura si comuniunea apostolilor, adica erau aplicate cu fermitate si cautate cu ravna. Aceeasi responsabilitate ne revine si noua astazi.

          Unii credinciosi nu sunt prea inaintati in cunoasterea adevarului. Dar, daca ei cauta sincer, cu incredere, Dumnezeu ii va face sa inainteze in aceasta privinta : " Daca ganditi ceva altfel, Dumnezeu va va descoperi si aceasta" ( Filip.3:15). In acelasi timp apostolul adauga : "Dar la ceea ce am ajuns, sa umblam pe aceleasi urme" (v. 16). Acest verset arata ca exista doar o singura cale pe care toti copiii lui Dumnezeu sunt chemati sa umble, si contrazicand afirmatia potrivit careia, pastrarea de vederi diferite asupra adevarului, diversele grupari de crestini ajung sa exprime mai bine maretia lui Dumnezeu, si la multitudinea gandurilor Sale. O comuniune adevarata nu poate exista pe o astfel de temelie.

          Este adevarat ca participarea la comuniune nu implica in mod obligatoriu o unitate absoluta in cunoasterea adevarului si o uniformitate in gandire ; dar nici nu inseamna acceptarea unei varietati de opinii si practici contradictorii. Smerenia si dragostea sunt necesare pentru a pastra unitatea Duhului, fundamentul comuniunii practice, nu recunoasterea in mod explicit a diverselor pareri venite de la unii sau de altii. O astfel de conceptie corespunde cu siguranta modului de gandire pluralist al lumii moderne ; in societatea actuala nu exista un adevar absolut, recunoscut de toti. Domnul Isus spune Tatalui Sau : "Cuvantul Tau este adevarul" ( Ioan 17:17), si acest adevar este si ramane masura de neschimbat a cunoasterii noastre, si fundamentul comuniunii noastre.

          O comuniune reala, profunda, unii cu altii, nu poate fi realizata decat daca primim si pastram adevarul lui Dumnezeu in orice aspect, asa cum suntem indemnati. Mentinerea acestei invataturi pretioase este legata de o stare spirituala potrivita ; Pavel a descris-o atat de frumos in Filipeni 2:1 la 4 : " Daca este deci vreo incurajare in Hristos, daca este vreo mangaiere a dragostei, daca este vreo comuniune a Duhului, daca sunt sentimente si indurari, impliniti-mi bucuria sa ganditi la fel, avand aceeasi dragoste, cu un suflet, gandind una ; nimic sa nu fie din duh de partida sau glorie desarta, ci, in smerenie, unul considerandu-l pe altul mai presus de sine insusi, nu privind fiecare la ale lui, ci fiecare si la ale altora."

          Comuniunea realizata prin Duhul Sfant este totdeauna compromisa de slabiciunile si caracteristicile noastre omenesti, si pe deasupra de egoismul nostru cu diferitele sale manifestari. Imaginea minunata a comuniunii asa cum ne este infatisata in psalmul 133 : " Iata ce bine si ce placut este sa locuiasca fratii uniti impreuna ! " nu se realizeaza, in practica, daca nu ne ingaduim unii pe altii in smerenie, blandete, rabdare si dragoste, nefacand nimic din duh de partida, glorie desarta sau egoism, ci cautand totdeauna, cu ravna, unitatea de gandire.

          2     Comuniune in viata de fiecare zi

          Intr-o astfel de comuniune, Domnul Isus se afla in centru. De El este legat in mod individual, prin credinta, fiecare credincios ; si, prin Duhul Sau, Domnul uneste pe ai Sai intre ei. Spre deosebire, o atitudine sociabila nu inseamna comuniune ; mai degraba reprezinta un pericol care ne poate antrena rapid la o asemanare cu lumea.

        Intalniri prietenesti, o excursie impreuna sau vacante organizate intre cateva familii reprezinta ocazii minunate de a gusta comuniunea. Dar ne punem intrebare : ocupa Domnul Isus locul central ? Sau sunt doar interese pamantesti, chiar mondene ? Ce binecuvantare, atunci cand ne facem timp sa ne preocupam impreuna de Cuvantul lui Dumnezeu, de a ne ruga si de a ne impartasi problemele noastre, toate acestea pe temelia comuniunii noastre cu Tatal si cu Fiul Sau Isus Hristos, Domnul nostru ! In contrast, ce pacat, cand copiii lui Dumnezeu se intalnesc in cercuri private fara a putea sa se roage impreuna ! Exista un remediu : a marturisi lucrul acesta Domnului, a vorbi intre noi si, cu ajutorul Sau, sa incepem din nou in alt mod. El nu ne va refuza binecuvantarea comuniunii !

          La fel, copiii din familiile noastre trebuie sa poata discerne ceea ce ne uneste, astfel ca sa invete de la o varsta frageda, prin practica, insemnatatea comuniunii crestine ! Deseori uitam ca tinerii se lasa mai usor influentati prin ceea ce vad si aud in fiecare zi de la parintii lor, decat prin principii, ori cat de bune ar fi, pe care le transmit acestora, dar ei nepunandu-le in mod potrivit in practica. Intimitatea si comuniunea traita in sanul familiei inca din copilarie, si asociata si cu alti credinciosi, va avea un efect decisiv asupra derularii ulterioare a vietii de credinta.

          Cu modul de viata din ziua de astazi, imaginea traditionala a familiei ( care este totusi de origine biblica ) tinde sa dispara progresiv. Astazi, fiecare isi duce propria sa viata, si chiar in mijlocul familiei in care se gasesc , intalnindu-se doar la masa pentru putin timp, fara a mai vorbi de alte ocazii speciale. Multele  probleme ale tinerilor din lume isi au originea in sentimentul abandonarii si al singuratatii ca rezultat al lipsei in copilarie a unui adevarat camin. Cat este de important pentru parintii credinciosi sa ofere in sanul cercului familiei, intr-o atitudine spiriruala, dragoste, caldura si comuniune ! Copiii si adolescentii pot prospera daca sunt din familii in care sotul si sotia, tatal si mama, traiesc in comuniune cu Domnul si intre ei. Casatoria este cea mai stransa legatura a comuniunii care poate exista pe pamant. A fost instiuita de Dumnezeu ca o porunca la inceputul creatiei ( Gen.2:24), si ca o imagine a lui Hristos si Adunarii Sale ( Efes.5:25-33).

          Daca importanta casatoriei este tot mai mult minimalizata si denigrata in lumea de astazi, o astfel de unire ramane totusi, pentru toti cei care cred si cunosc adevarul, o institutie divina, si sfera cea mai apropiata a comuniuni in Domnul. Casatoria este unicul cadru exterior dat de Dumnezeu pentru legatura cea mai intima care poate fi intre un barbat si o femeie, si nu trebuie sa nesocotim aceasta forma exterioara de comuniune. Legatura pentru intreaga viata, casatoria, incepe cu o unire oficiala si nu inceteaza decat prin moarte ( de comparat Gen. 29:1 si urmatoarele ; Rom. 7:2 si urmatoarele ).  Este de asemenea un domeniu de comuniune spirituala, intelectuala si afectiva in care barbatul si femeia, ca si copii ai lui Dumnezeu, pot realiza o comuniune intima de credinta, de gandire si de dragoste reciproca. " De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de sotia sa si vor fi un singur trup" ( Gen. 2:24 ; Matei 19:5 ; 1 Cor.6:16 ; Efes. 5:31).

           Astfel, casatoria nu este o porunca specific crestina sau spirituala ; face parte din ordinea universala din creatia lui Dumnezeu. Totusi, unirea conjugala a doi credinciosi, care trebuie realizata " doar in Domnul " ( 1 Cor. 7:39), adica in concordanta cu fiinta si voia Sa, se situeaza pe un nivel inalt si special. Sa nu uitam niciodata ! Unirea intima intre Hristos si Adunarea Sa este imaginea unei casatorii in care barbatul si femeia sunt legati unul de altul in credinta, armonie spirituala si o profunda afectiune de inima. O astfel de comuniune reprezinta o binecuvantare care nu se limiteaza doar la cuplul in sine, ci se extinde asupra copiilor si a intregii adunari. Acuila si Priscila, mentionati doar de sase ori in Noul Testament, si de fiecare data foarte pe scurt, ofera un exemplu deosebit de frumos si instructiv a unei casatorii binecuvantate. Totdeauna sunt numiti impreuna, dar intr-o ordine care difera dupa imprejurari ( Fapte 18:2,18,26 ; Rom. 16:3 ; 1 Cor. 16:19 ; 2 Tim. 4:19).

           Asa cum am observat privind si alte aspecte de comuniune, Cuvantul lui Dumnezeu ne atentioneaza si aici cu privire la diferite pericole. Sotii sunt indemnati sa-si iubeasca sotiile ( Efes. 5:25,28,33), sa nu se supere pe ele ( Col. 3:19), ci sa le de cinste ca unui vas mai slab ( 1 Pet. 3:7). Sotiile trebuie sa-si iubeasca sotii ( Tit 2:4), fiindu-le supuse ( Efes. 5:22,24 ; Col. 3:18 ; Tit 2:5 ; 1 Pet. 3:1), si sa nu exercite autoritate asupra lor ( 1 Tim. 2:12). Aceste pericole ameninta comuniunea conjugala ; ele pot fi evitate, in dependenta de Domnul, daca sunt recunoscute la timp. In casatorie si in familie de asemenea, pastrarea comuniunii se bazeaza pe relatia individuala a fiecaruia cu Domnul.

          Ajutorarea fratilor si surorilor in nevoie reprezinta un alt aspect al comuniunii reciproce. L-am mentionat deja in legatura cu primii crestini din Ierusalim. In tara noastra, chiar daca sistemul actual de asigurari sociale multiple poate duce la gandul ca nu mai exista saracie, realitatea este totusi foarte diferita. In plus, cazurile de suferinta morala sunt intr-o crestere constanta. Deseori ignoram saracia materiala sau morala a fratilor si surorilor singure, sau chiar familii intregi. Nu este aceasta dovada ca nu cunoastem cu adevarat acest aspect al comuniunii ?  Chiar daca nu este vorba de un ajutor material sau spiritual cu toate acestea este necesar ca aceste persoane, incercate sau descurajate, sa fie incurajate si intarite printr-o simpla vizita frateasca.