ASTEPTAREA  ACTUALA  A  BISERICII SI  PROFETIILE                 CARE  STABILESC ADEVARUL  CU  PRIVIRE  LA                         INTOARCEREA  PERSONAL MANTUITORULUI

                                                 - I -

          Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby


          Prima seara : 2 Petru 1 - Introducere

          Crestinul trebuie sa caute sa cunoasca nu doar mantuirea care este in Hristos, dar si toate roadele acestei mantuiri. Nu trebuie numai sa se asigure ca este in casa Tatalui sau, ci mai mult, sa se bucure de privilegiile casei.

          "Dumnezeu ne-a chemat prin glorie si virtute" (2 Petru 1:3).

          In gloria lui Hristos si a Bisericii, Dumnezeu ne ofera un viitor pe care El Insusi l-a umplut cu planurile Sale, si cercetarea acestui adevar pretios va face sa umple gandurile noastre spre folosul nostru; si, cu siguranta, acesta este unul din scopurile pentru care El Si-a propus sa ne dea profetia, in care ne descopera intentiile Sale, facandu-ne, in calitate de prieteni (Ioan 15:15; Efes.1:9), sa luam parte la gandurile care Il preocupa. Nu putea sa ne dea o garantie mai mare despre dragostea si increderea Sa (Gen.18:17), nici altceva care ar avea asupra sufletelor noastre un efect mai mare de sfintire. De fapt, daca am fi caracterizati prin scopul pe care il urmarim, purtarea noastra actuala ar fi influentata de viitorul care este nadejdea noastra; ea va reflecta sclipire si culoare. Cei care aspira la demnitati, cei care nu viseaza decat bogatii, cei care cauta fericirea doar in placerile lumii, actioneaza fiecare dupa ceea ce este in inima sa; viata lor este condusa de obiectele de care sunt atrasi. La fel este si cu Biserica. Daca credinciosii si-au inteles chemarea lor, ca sunt partasi unei glorii viitoare in intregime cereasca, care va fi rezultatul? Ei vor trai pe pamant ca straini si calatori. Cunoscand profetiile cu privire la pamant, inteleg mai bine natura promisiunilor facute iudeilor, facand deosebire de cele care ne preocupa, pe noi crestinii; ei condamna duhul acestui veac eliberandu-se de preocuparile omenesti si de ingrijorarile care sunt intodeauna periculoase pentru viata crestina; ei au invatat sa se increada doar in Cel care poate totul, care cunoaste sfarsitul oricarui lucru inca de la inceput, si a se dedica in totul nadejdii care le-a fost data, si urmarind responsabilitatile care decurg.

          Se afirma ca folosul real al profetiilor este de a demonstra divinitatea Bibliei prin cele care deja s-au implinit. Si acesta poate fi un aspect, dar nu acesta este scopul principal pentru care ele au fost date. Ele nu au fost date lumii, ci Bisericii, pentru a-i face cunoscute gandurile lui Dumnezeu, si de a-i servi ca ghid si lumina inainte de sosirea evenimentelor pe care ele le-au vestit, sau in cursul acestor evenimente. Ce s-ar zice de un om care nu tine seama de sfaturile unui prieten drag decat de a se convinge mai tarziu ca el a spus adevarul? Vai! care este situatia noastra? Am pierdut noi sentimentul privilegiilor noastre si al bunatatii lui Dumnezeu? Nu are nicio insemnatate pentru Biserica toate aceste sfinte descoperiri? caci, cu siguranta, Biserica nu trebuie sa-si puna intrebarea daca Dumnezeu, prietenul ei ceresc, a spus adevarul.

          Dar este mai mult: mare parte din profetii, si, intr-un anumit sens, am putea spune ca toate profetiile se implinesc la sfarsitul economiei(*) care ne preocupa; dar, in acel moment, va fi prea tarziu pentru a fi convinsi de realitatea lor, sau pentru a le folosi pentru a convinge pe altii: judecata ingrozitoare care va cadea peste cei care s-au indoit, va fi o demonstrare destul de evidenta. Iau un exemplu din cuvantarile Domnului. La ce folosea atentionarea pe care El a dat-o ucenicilor Sai sa fuga in anumite imprejurari, daca ei nu ar fi inteles ce le spunea El, sau n-ar fi crezut dinainte adevarul cuvantului Sau? Tocmai aceasta cunoastere si aceasta credinta era ceea ce ii deosebea de toti compatriotii lor necredinciosi. La fel este si cu Biserica: judecatile lui Dumnezeu vor lovi natiunile; Biserica este avertizata; prin invatatura Duhului Sfant, ea intelege, crede, si scapa de nenorocirea care trebuie sa vina.

          (*) Cuvantul economie este folosit frecvent in sensul de dispensatie; el deriva din cuvantul grec oikonomia, tradus in alte locuri prin administrare.

          Dar se obiecteaza: acestea sunt idei pur speculative. Viclenia lui Satan! Daca ma ridic deasupra lucrurilor prezente, peste sentimentul nevoilor mele si al imprejurarilor de moment; daca, trecand de domeniul material, ma lansez in viitor, in acest teritoriu al inteligentei omenesti, totul va fi vag si fara influenta, pe care il voi umple fie cu gandurile mele, fie cu gandurile lui Dumnezeu. Gandurile mele! Iata speculatia. Gandurile lui Dumnezeu, aceasta inseamna profetia care le expune si le descopera; caci profetia este revelatia gandurilor si sfaturilor lui Dumnezeu referitor la viitor. Care este fiinta care poarta numele de crestin care sa nu se bucure la perspectiva ca "pamantul va fi plin de cunostinta Domnului, ca fundul marii de apele care-l acopera" ? Bineinteles! este o profetie. Daca intrebam: cum se va implini ea? Raspunsul nu trebuie sa vina din gura omului; cuvantul aceleiasi profetii ne invata asupra acestui punct, si face sa inceteze imaginatiile si gloria desarta a inimilor noastre orgolioase.

          Intr-adevar, desi comuniunea lui Dumnezeu ne ocroteste si ne sfinteste, desi aceasta comuniune, care este eterna, ne-a fost data deja, Dumnezeu a vrut sa actioneze in inimile noastre prin sperante pozitive, si a fost nevoie sa ni le transmita pentru ca ele sa fie eficiente, si pentru ca viitorul nostru sa nu fie nici vag, nici umplut cu basme iscusit alcatuite. "Caci", spune apostolul, atunci cand el vrea sa creasca evlavia, virtutea, dragostea frateasca, iubirea in sufletele celor credinciosi, si sa faca ca ei sa-si aminteasca permanent de aceste lucruri, "nu urmand basme iscusit alcatuite, ci fiind martori oculari ai maretiei Sale. Pentru ca El a primit de la Dumnezeu Tatal onoare si glorie, cand un astfel de glas I-a fost adresat prin gloria minunata: "Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Eu Imi gasesc placerea"; si noi am auzit acest glas rostit din cer, fiind impreuna cu El pe muntele cel sfant. Si noi avem mai tare cuvantul profetic, la care bine faceti ca luati aminte (ca la o lumina stralucind intr-un loc intunecos), pana se va ivi ziua si va rasari steaua de dimineata in inimile voastre, stiind intai aceasta, ca nici o profetie a Scripturii nu se interpreteaza singura, pentru ca profetia n-a fost niciodata adusa prin vointa omului; ci oamenii sfinti ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea Duhului Sfant" (2 Petru 1:16-21).

          Cercetand trasaturile generale ale profetiei, vom examina aceste trei mari subiecte: Biserica, natiunile, si iudeii.

          Contiuand acest studiu, vom gasi, dupa masura de lumina care ne este data, unul din cele mai mangaietoare rezultate, si anume descoperirea deplina a perfectiunilor lui Dumnezeu dupa cele doua nume sau trasaturi sub care El s-a revelat in relatiile Sale cu noi. Fata de iudei El s-a revelat ca Domnul (*)  ( Exod 6:3); Bisericii, ca Tata. Isus, in consecinta, este prezentat iudeilor in calitate de Mesia, centrul promisiunilor si binecuvantarilor Domnului fata de natiunea lor; fata de Biserica, El apare ca Fiul lui Dumnezeu, strangand la El pe "multi" frati ai Sai, si impartind impreuna cu noi titlul si privilegiile Sale. Noi suntem "copiii lui Dumnezeu", "membri familiei Sale" si "mostenitori cu Intaiul-nascut", care este expresia gloriei depline a Tatalui Sau. La sfarsitul vecurilor, cand Dumnezeu va aduna toate lucrurile in Hristos, atunci se va realiza sensul deplin al Numelui sub care El s-a revelat lui Avraam, tatal celor credinciosi, Nume sub care El a fost celebrat de Melhisedec, tipul acestui preot imparatesc, care va fi centrul sigurantei binecuvantarilor pamantesti si ceresti, Numele de "Dumnezeul Preainalt, Stapanul cerurilor si al pamantului".

     (*) Oriunde cuvantul "Domnul" este scris cu literea "D" cu caracter italic ("D") se refera la Yahve (Iehova) al lui Israel ; n.t.

           





                                     Scurta biografie a lui Eduard Dennett

                                                           ( 1831 - 1914 )

          "Amintiti-va de conducatorii vostrii...imitati-le credinta!" (Evrei 13:7). 

       Arend Remmers

          Edward Dennett a venit pe lume in 1831 pe Insula Wight. Părinții săi aparțineau de Biserica Anglicană. Un preot temător de Dumnezeu a devenit instrumentul spre pocăință al tânărului aflat în creștere. Fiind convins, el părăsește Biserica și, după terminarea studiilor, devine predicator baptist în diferite locuri.

            În acest timp devine deja destul de bine cunoscut și nu doar pentru că scrisese o broșură împotriva „fraților”. Însă imediat după această publicație, a început să se îndoiască dacă nu cumva el însuși nu se află pe drumul bun. În anul 1872 a devenit grav bolnav, totuși după o scurtă pauză a reînceput să lucreze și, în cele din urmă, și-a revenit complet din punct de vedere fizic în primăvara lui 1873. Pentru restabilirea sănătății sale a mers pentru 30 luni la Veytaux, un loc din Elveția franceză. Aici Dumnezeu l-a adus în liniște pentru a-și reconsidera complet poziția și a o cerceta cu ajutorul Sfintelor Scripturi, lucru la care au fost de ajutor niște creștini ce locuiau în aceeași pensiune. Astfel a învățat el tot mai mult principiile strângerilor laolaltă în Numele Domnului și le-a cunoscut și înțeles mai mult.

            După întoarcerea sa în Anglia în Mai 1874, el a povestit congregației sale despre schimbarea convingerilor sale. În ciuda rugăminților unora dintre prietenii săi, nu a mai fost posibil pentru el să rămână ca predicator plătit într-o congregație. A scris de asemenea o scurtă scrisoare către William Kelly, prin care îl informa asupra deciziei sale și își exprima regretul că a scris și a publicat broșura mai sus menționată.Acum drumul său era liber împreună cu aceia pe care mai înainte îi condamnase și și-a ocupat cu bucurie locul său la Masa Domnului cu aceia care se strângeau doar „în Numele Său”.

            Evoluția sa interioară până la acest moment, a scris-o încartea „The Steps I have taken” (Pașii pe care i-am urmat).

            Edward Dennett a fost un scriitor foarte capabil, ce a lăsat în urmă un număr impresionant de cărți. De asemenea, ani la rând a fost și editor la ziarul  The Christian Friend (Prietenul credincios). A publicat în trei volume o varietate de scrieri ale lui G. V. Wigram. Dintre scrierile sale, menționăm în special următoarele: Învățăturile cărții Exod în imagini (The Typical Teachings of Exodus), Cartea Ezra (Exposition of the Book of Esra), Cărțile Neemia, Zaharia și Maleachi  (Exposition of the Book of Nehemiah, Zechariah and Malachi), Viziunile lui Ioan în Patmos (The Visions of John in Patmos).

            Edward Dennett a călătorit în special în Anglia, Irlanda și Scoția pentru a întări adunările prin slujirea sa ca păstor și învățător. A vizitat totuși și Suedia, Norvegia și America.

            În 1914, după o scurtă boală în Croydon, a plecat acasă.

                           Putem sa avem comuniune deplina cu toti crestinii ?

                                                                 - VI -



          E. Dennett                                                                                                                                                                                                                                                                                                                
                                                                                                                     Blackheath, august 1876
                                
          Scump frate,

          Am crezut ca am terminat, dar nu pot evita de a va adresa cateva randuri in plus; nu pentru a aprofunda problemele deja tratate, ci pentru a va incredinta, atat cat este posibil, in prezenta Aceluia care singur poate sa faca adevarul o putere vie in sufletul dvs. Este un mare pericol de a lasa adevarul sa treaca pe langa noi, si de a ne mangaia cu gandul ca altii inainteaza de o maniera fericita; si de ce ar trebui sa ne tulburam pentru toate aceste framantari ale inimii? Permiteti-mi sa va prezint doar doua lucruri ca raspuns la aceasta intrebare.

          Prima este intoarcerea Domnului. Traiti dvs., scump frate, fiecare zi, in asteptare Domnului? Nu ma indoiesc. Ce ne spune deci - ultimul Sau mesaj adresat Adunarii? "Cel care marturiseste aceasta spune: Da, Eu vin curand" (Apoc.22:20). De trei ori, in acest capitol, El spune aceasta (v.7,12,20). Ce perspectiva fericita este infatisata inaintea sufletelor noastre! Vom merge in curand sa-L vedem fata in fata pe scumpul nostru Domn - El care a fost pe pamant Omul durerii, cunoscand ce inseamna oboseala; care a coborat in moarte pentru rascumpararea noastra; care a indurat intreaga manie a lui Dumnezeu, care ni se cuvenea; caci dragostea Sa era atat de mare, si atat de nepatrunsa, incat apele cele multe ( acele ape si valuri ale maniei care au trecut peste sufletul Sau) nu au putut s-o stinga, nici sa fie acoperita de valuri. Acelasi Om - ale Carui dureri au trecut acum, si este glorificat la dreapta lui Dumnezeu, ne va ingadui sa-L contemplam asa cum este; caci vom fi ca El (1 Ioan 3:2). Va repet: Ce perspectiva! Si cat de mult umple aceasta inimile noastre de o bucurie de nespus atunci cand asteptandu-L, ne indepartam privire de la orice altceva si meditand la clipa cand El va veni pentru a ne lua la El, acolo unde este El, si unde vom fi si noi de asemenea! (Ioan 14:1). Putem sa anticipam bine acest moment; caci acest moment va fi implinirea propriei Sale bucurii si de asemenea, desavarsirea binecuvantarii noastre.

          Dar exista o intrebare care rezulta din aceasta, si aceasta este al doilea lucru pe care vreau sa vi-l infatisez. Iata; In timpul acesta scurt, acest interval de asteptare, ce asteapta Domnul de la noi? Acest capitol (Apoc.22) ne da raspunsul. Am remarcat ca este repetat de trei ori anuntul apropiatei Sale intoarceri; si acum sa vedem indeaproape tot ce este legat de acesta. Mai intai: "Si, iata, Eu vin curand! Ferice de cine pazeste cuvintele profetiei cartii acesteia!" (v.7). Astfel, El ne spune ca ascultarea este lucrul pe care El il apreciaza la ai Sai in timpul cand ei astepta venirea Sa; si aceasta ascultare, asa cum invatam din Ioan 15, este dovada dragostei noastre. Inaintea unui astfel de cuvant ca acesta, cine ar putea sa gaseasca scuze pentru neascultarea sa? Mai degraba, fiecare credincios trebuie sa zica: "Ce privilegiu mi-a dat Domnul meu ca, in timp ce este lepadat de lume, sa-I arat dragostea mea pentru El pazind cuvantul Sau!" Si, cu ce placere privirea Sa se odihneste peste cei care, in mijlocul incercarilor, si chiar necazuri, au aceasta ca tinta a vietii lor.

          Dar El ne vorbeste inca, si zice: "Iata, Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa cum va fi fapta lui". Aici vedem ca El cauta credinciosie la slujitorii Sai; si, mai mult, ca, privind la umblarea lor, El vrea sa-i rasplateasca in mod corespunzator (comparati Luca 19:12-26). Inca odata, pentru ultima oara, El zice: "Cel care marturiseste acestea spune: Da, Eu vin curand!" (v.20). Raspunsul lui Ioan este: "Amin! Vino Doamne Isuse!" un raspuns care ar trebui sa tasneasca spontan din inima fiecarui sfant. Astfel intelegem, ca in aceasta scurta perioada de timp cand Il asteptam, El apreciaza afectiunea noastra.

     Iata cele trei lucruri pe care El le cauta acum la noi: ascultarea, credinciosia si afectiunea. In lumina acestui adevar, perspectiva venirii Domnului, si ceea ce El apreciaza la ai Sai in timpul in care ei asteapta intoarcerea Sa, va cer, scump frate, sa analizati si sa dati un raspuns la intrebarile pe care am avut privilegiul sa vi le prezint in aceste scrisori.

          Va doresc inca odata calauzirea si binecuvantarea Domnului.

                    Al dvs. cu afectiune in Hristos.   E.D.

       

                      Putem sa avem comuniune deplina cu toti crestinii ?

                                                                    - V -



          E. Dennett                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  
                                                                                                                          Blackheath, august 1876
                                  
          Scump frate,

          Trebuie sa raspund acum la alta parte din intrebarea dvs.; si anume: De ce "fratii" nu pot sa se alature altor crestini pentru slujire? Este o intrebare care se pune mereu; si, recent, in timpul lucrarii de evanghelizare a domnului Moody si Sankey, unii au gandit ca este cu adevarat uimitor ca noi nu luam parte activa la aceasta miscare si aceasta chiar era o dovada ca noi eram in afara curentului de gandire al lui Dumnezeu. Unii pretindeau ca, chiar daca am inteles gandul lui Dumnezeu cu privire la Adunare, nu poate exista niciun motiv, cel putin aparent, pentru ca noi sa nu avem comuniune cu altii in slujire, pentru ca nu este in joc niciun principiu cu privire la Adunare. Daca v-am inteles bine, aceasta este problema dvs.; si voi incerca sa raspund in conformitate cu ceea ce imi va da Domnul.

          1.  Vreau totusi sa fac mai intai o remarca. Putem sa ne rugam pentru slujitorii lui Dumnezeu cu care nu avem comuniune. Imi amintesc ca odata cand era pe continent, s-a intamplat ca un evanghelist predica chiar in casa unde locuiau si frati care erau in comuniune cu noi, si, desi ei nu aveau libertatea sa asiste, se strangeau ca sa se roage pentru el de fiecare data cand predica. In prezent, aceasta este ceea ce se intampla si cu mine; desi mi-am pus adresa personala in partea de sus a acestei scrisori (antet, n.t.), (deoarece gandesc ca ma voi intoarce curand), am scris aceste randuri in germana. De asemenea, in acest oras, un crestin englez binecunoscut predica Evanghelia; si eu, intr-un mod serios si sincer, ma rog lui Dumnezeu ca sa-l foloseasca pentru gloria Sa prin convertirea sufletelor. Dar am multe motive pentru care nu pot participa la strangerile sale. La fel, atunci cand domnul Moody si Sankey erau la Londra, sfintii din Blakheath s-au rugat neincetat pentru ei.Vedeti deci, ca nu din indiferenta de lucrarea lor stam noi deoparte. Si chiar, este un test dureros ca suntem obligati sa ramanem despartiti de multe persoane la care apreciem ravna si evlavia - o dovada ca nu am putea suporta daca nu am fi invatat lectia pretioasa ca gloria lui Hristos este lucrul important de care trebuie sa tinem seama, ca doar El Insusi trebuie sa fie Obiectul nostru. Sunt sigur ca veti recunoaste ca oricat de scump ar fi poporul Sau pentru noi, El Insusi ne este mai scump decat orice.

          2.  Sa luam mai intai cazul evanghelistilor; caci cu privire la ei, gandesc ca multi oameni au cele mai mari dificultati. Slujba evanghelistului este individuala, nimic mai clar in Scriptura. El a primit darul sau de la Hristos care a fost inaltat in cer; si doar inaintea Lui, ca Domn, este responsabil pentru exercitarea darului (vezi Efes.4:8-11, etc.). Este foarte important sa fim lamuriti asupra acestui punct caci exista multa confuzie in privinta aceasta pe continent. Astfel, chiar saptamana trecuta, am citit cuvintele unuia din predicatorii nostri, in care spunea ca misiunea principala a Adunarii este de a mantui suflete. Raspund: Nu, nu aceasta este intreaga lucrare a Adunarii. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu prin predicarea Evangheliei; si El a incredintat predicarea Evangheliei nu Adunarii, ci evanghelistilor; tuturor celor care, cu o anumita masura de dar, pot sa predice Evanghelia. Predicarea Evangheliei este deci, repet, o slujba in intergime individuala.

          Dar exista un alt punct. Evanghelistul este de asemenea un madular al trupului lui Hristos, si, astfel, isi are locul sau (vorbesc acum intr-o stare de lucruri normala) in Adunarea lui Dumnezeu. Chiar daca slujba sa este individuala, si ca nimeni nu are dreptul sa se interpuna intre el si responsabilitatea pe care o are inaintea Domnului, locul sau este in adunarea din care face parte, si de unde trebuie sa iasa pentru slujba sa. Prin urmare, daca Domnul il foloseste pentru convertirea anumitor suflete, va conduce impreuna cu el, pentru a-si ocupa locul in adunare, pe cei care au fost mantuiti prin predicare sa. Caci de indata ce au primit pacea prin credinta, si sunt pecetluiti prin darul Duhului Sfant locuind in ei, sunt de asemenea madulare ale trupului lui Hristos, si isi au locul, astfel, la Masa Domnului. Si cu siguranta ca lucrarea evanghelistului nu se incheie decat atunci cand, cei care au fost convertiti prin slujba lui, au fost condusi spre adevaratul lor loc.

          Trebuie sa-ti spun ca suntem in deplina comuniune cu toti evanghelistii care lucreaza astfel. Daca nu am fi, nu am fi nici in comuninune cu Dumnezeu in aceasta privinta; caci, daca ei lucreza dupa gandul Sau, putand sa conteze pe prezenta Sa, si increderea ca numele Sau va fi glorificat, fie ca omul primeste sau nu primeste mesajul lor. Dar majoritatea evanghelistilor lucreaza in felul acesta? Sa luam, inca odata, recenta miscare de evanghelizare din Anglia si Scotia. Care a fost punctul lor de plecare? S-au pus de acord ca nu trebuie sa zica nimic de diferentele eclesiastice, - au trebuit sa accepte pe orice secta care a fost dispusa sa coopereze in sprijinul lor.

          Modul de lucru a fost urmatorul: Inainte ca cei doi evanghelisti (ma intreb daca este corect sa-i numesc pe amandoi evanghelisti) sa ajunga intr-un anumit loc, trebuia sa existe o intelegere intre pastorii tuturor denominatiunilor. "Evanghelici", pastori ai bisericii anglicane, dizidenti de orice nume, si metodisti, adunati pentru o singura data unii alaturi de altii - ca sa alcatuiasca un comitet pentru a sprijini miscarea. Din partea lor, evanghelistii nu trebuia sa zica nimic despre o biserica sau capela in particular, ci trebuiau sa trimita pe cei convertiti, prin lucrarea lor, spre toate bisericile in acelasi mod. Si asa s-a facut. Atunci cand Dumnezeu in harul Sau convertea un pacatos, el era indreptat spre biserica sau capela pe care o frecventase mai inainte. Numele erau catalogate corespunzator, si listele erau transmise pastorilor respectivi. Putea cineva pretinde pentru moment ca acest mod de lucru era dupa gandul lui Dumnezeu? Daca cel care mergea la o biserica gandea ca dizidenta este o erezie, putea el sa recomande cu o constiinta libera, sau sa se alature celor care recomandau, la un suflet care ajunsese sa-L cunoasca pe Domnu, sa se alature la aceasta erezie? Sau dizidentul, care pretinde ca biserica de stat este o nelegiure, poate el cu o constiinta libera, impreuna cu altii, sa trimita un tanar in credinta in acest sistem? Si totusi amandoi o fac, prin incheierea unui armistitiu, pe acea perioada de timp. Cel care este credincios in lucrurile mici va fi credincios si in cele mari" - este un principiu divin care ramane valabil pentru totdeauna; dar cel care vrea sa umble dupa acest principiu trebuie sa stea deoparte de activitatile fratilor sai in credinta.

          Nu am mentionat decat o singura miscare; dar aceleasi caracteristici se raspandesc in prezent in cea mai mare parte in maniera de a lucra pe teren religios. Este acelasi lucru cu miscarea "viata superioara". Numeroase societati sunt intemeiate cu acelasi scop, de a destabiliza Adunarea lui Dumnezeu, fie tacit fie in mod deschis; si multi slujitori intr-un mod individual - cei ale caror nume merita o mare atentie din partea opiniei publice - se plaseaza de o maniera deschisa pe acest teren. Permiteti-mi deci, scump frate, sa va intreb  intr-un mod categoric daca credeti ca aceasta poate sa-I placa lui Dumnezeu si ca poate sa fie indiferent in ce priveste Adunarea Sa? Daca Capul Adunarii poate privi cu aprobare aceste decizii fara a mai mentiona unitatea trupului Sau? Nu poate fi nicio indoiala cu privire la raspunsul care trebuie dat. Altfel, iata deplina noastra justificare pentru a declina o asociere cu cei care actioneaza astfel.

          Dar problema merge mult mai departe. Nu am remarcat doar indiferenta la cei despre care am vorbit, ci impotrivire - impotrivire fata de adevaratul teren pe care vrea Dumnezeu sa se stranga sfintii Sai. Nu este nevoie sa dau dovezi (ar fi foarte usor), caci faptul este cunoscut de toti. Vreau sa va fac sa ganditi ca aceasta este o pozitie foarte grava pe care si-o asuma; caci daca exista pe pamant un singur loc unde sfintii trebuie sa fie adunati, este un lucru foarte solemn de a se ridica impotriva acestuia - de a aproba orice teren sectar, dar nu adevaratul teren al Adunarii. Spun aceasta in special pentru a va arata ca nu putem, fara sa ne impotrivim adevarului, sa dam mana cu cei care i se opun. Cu toate acestea, exista un alt aspect al acestui punct. In timp ce ne condamna pentru ca vrem sa fim despartiti, cei care ne condamna nu sunt deloc dispusi sa aiba comuniune cu noi, doar daca le dam garantii pe care nu au niciun drept sa le ceara si ca nu putem sa le dam fara sa fim necredinciosi fata de Domnul. Exista ceva timp, cand mi s-a cerut (si aceasta m-a surprins) de a predica Evanghelia intr-o cladire laica. Inainte ca sa pot raspunde, a adaugat: "Desigur, nu veti mentiona niciuna din particularitatile dvs.". Ca si cum, sub pretextul de a merge intr-un loc particular, s-ar putea hotara mai inainte ca sa nu spun nimic din ceea ce Domnul ar putea sa-mi dea. Nu, revenind la punctul despre care am vorbit in ultima scrisoare. Trebuie sa urmez pe oameni sau pe Domnul? Apostolul zice: "Daca as placea oamenilor, n-as fi robul lui Hristos" (Gal.1:10).

          Pentru a evita orice eroare, vreau sa merg chiar putin mai departe. Asa cum am vazut mai inainte, locul nostru este afara din tabara (Evrei 13:12-13), este deci un loc de despartire. Unde se gasesc slujitorii despre care am vorbit, in interiorul sau in afara taberei? Nu sunt in afara taberei; caci fie aproba intr-un mod tacit orice sistem sectar pe care omul l-a organizat si construit, fie se asociaza pe fata la acestea; iar aceste sisteme impreuna alcatuiesc tabara. Deci, daca eu, prin harul lui Dumnezeu am iesit afara din tabara la Hristos, trebuie sa ma intorc acolo, sau sa ma asociez cu cei care se afla acolo, sub pretextul comuniunii? Unul din doua: fie trebuie sa pierd comuniunea cu Hristos, fie trebuie sa renunt la comuniunea cu cei care sunt in aceasta pozitie. Deoarece este asa, veti intelege ca suntem obligati sa ramanem despartiti; ca intr-adevar, credinciosia fata de Hristos si fata de marturia pe care ne-a incredintat-o, ne opreste sa mergem pe o astfel de cale.

          Poate ca imi veti spune: "Dar vedeti cat de multe suflete au fost mantuite; si daca sufletele sunt mantuite, cu siguranta un astfel de scop necesita o cooperare activa". Exista doua raspunsuri cu privire la acest gand - gand pe care nu doar dvs. il puteti avea, ci si multi altii il impartasesc. Mai intai, este foarte trist  sa vedem cum, neincetat, omul si binecuvantarea sa exclude sau subordoneaza gandirea lui Dumnezeu si a gloriei Sale. Este adevarat ca sufletele sunt mantuite prin slujirea Cuvantului, si noi nu putem fi destul recunoscatori lui Dumnezeu, ca in marea Sa indurare strange un numar mare de suflete inainte de venirea Domnului. Dar, la aceasta trebuie sa ne oprim? El, care in harul Sau ingaduie sa se reverse aceasta binecuvantare, nu trebuie sa fie glorificat de cei care predica Cuvantul, sau de cei care sunt mantuiti? Nu vreau sa insinuez, nici macar o clipa, ca predicatorii si cei convertiti uita de sursa binecuvantarii lor; dar ceea ce vreau sa zic, este aceasta: nu trebuie sa fie afirmate drepturile lui Dumnezeu asupra celor convertiti? Nu trebuie sa le amintim ca, daca sunt mantuiti, scopul principal nu este pentru binecuvantarea proprie, ci pentru gloria lui Dumnezeu? ca Dumnezeu vrea sa fie glorificat atunci cand ei merg pe un drum al despartiri de rau, atunci cand isi i-au locul in ascultare si marturie? ca dorinta inimii lui Dumnezeu pentru ei nu se va implini decat atunci cand vor iesi afara din tabara la Hristos, purtand ocara Lui? Atunci cand cei nou convertiti pun, cum se intampla deseori, intrebarea urmatoare: "Care trebuie sa fie urmatorul meu pas?" gasesc, din partea mea ca este aproape ingrozitor de a le raspunde: "Lasam aceasta la studierea personala din partea voastra a Scripturii, ca sa intelegeti". De curand, am intalnit pe cineva care tocmai fusese convertit, si i-am zis: "Sunteti la Masa Domnului?" El mi-a raspuns: "Exista atatea mese, ca nu stiu care este a Domnului". Si acest caz nu este decat un exemplu din marea multime de persoane care sunt astazi "risipite ca niste oi fara pastor" (Mat.9:36). Pentru acest motiv, nu as putea, in ce ma priveste, sa ma asociez cu acei evanghelisti care nu se bazeaza intr-adevar pe Cuvantul lui Dumnezeu si care nu sunt pregatiti cu orice pret - pretul cooperarii cu multi frati preaiubiti - sa considere gloria lui Dumnezeu ca cel mai important lucru din lucrarea lor si a o infatisa celor care sunt mantuiti prin slujba lor. In al doilea rand, repet ce v-am scris in scrisoarea precedenta, daca trebuie sa ma asociez cu toti cei pe care Dumnezeu ii foloseste pentru mantuirea sufletelor, ar trebui sa ma asociez cu catolicii, cu ritualurile, si cu orice alta ramura a crestinatatii. Eroare consta in a crede ca Dumnezeu incuviinteaza pozitia si umblarea tuturor celor pe care El ii foloseste astfel. Am citit o scrisoare, nu de mult timp, despre un pastor - care explica acest argument - unui credincios care a iesit afara din tabara. El zicea ca este foarte grav sa se impotriveasca unei slujiri pe care Dumnezeu a incuviintat-o de asa maniera, manifestata prin binecuvantarea pe care El a dat-o prin lucrarea sa. Dar intrebarea este aceasta - si cu siguranta ca cineva care predica Cuvantul ar trebui sa-si aminteasca - aceasta slujire, gandita astfel, este aprobata de Scriptura? Daca asa stau lucrurile, suntem obligati sa o primim; daca nu, suntem la fel de obligati sa o respingem. Chiar daca este cazul de cineva care este folosit pentru convertirea sufletelor. In timp ce Ii multumesc lui Dumnezeu cu sinceritate pentru harul Sau care m-a calauzit, nu trebuie decat sa-I cer: pozitia si calea acestui slujitor sunt in acord cu Cuvantul lui Dumnezeu? Daca sunt, eu pot sa-i intind mana, din toata inima, daca nu, nu pot sa ma asociez cu el in pozitia lui gresita; de fapt in neascultare; caci aceasta inseamna neascultare, desi poate el nu este constient.

          Nu va asteptati, cred, sa intru in toate aspectele acestui subiect; deoarece principiile care au fost expuse sunt valabile pentru adunare. Astfel, ma simt obligat sa raman despartit de multi slujitori devotati, cu atat mai mult de "societati religioase" care au o raspandire aproape in intreaga lume, cu sistemul lor complex pentru a strange fonduri, si activitatile lor multiple - acesta este unul din cele mai triste manifestari ale stricaciunii din zilele noastre. Dupa cum stiti, referitor pozitia mea din trecut si cum am participat la numeroase comitete, am avut ocazia sa cunosc de aproape modul lor de lucru. Fara ridicarea cortinei care ascunde lucrurile care sunt straine de gandul lui Hristos, pot spune doar, ca niciun crestin bine invatat nu poate sa se asocieze cu astfel de lucruri. Luati, nu are importanta, oricare ziar "religios", si veti vedea anunturi cu vanzari pentru caritate - multe dintre ele fiind facute mai atractive prin fanfare militare sau alte activitati, si chiar loterii - anunturi de predici ale persoanelor cunoscute, urmate de cautari; de reuniuni organizate pentru atragerea unui mare numar de persoane prin reputatia vorbitorilor; si toate acestea sunt facute in mod oficial pentru Numele lui Hristos. Ah! scump frate, a mentiona aceste lucruri, si a pune in lumina caracterul lor, este pentru a arata situatia disperata in care biserica de nume a cazut! Mai poate atunci sa va surprinda ca suntem despartiti? Sau ca ne indemnam neincetat, si ar trebui sa ne indemnam cu mai multa putere, de a ne desparti de toate aceste lucruri care sunt complet impotriva gandului lui Dumnezeu?

          Stiu ca drumul celui credincios, si in special al unui slujitor, este din ce in ce mai greu in aceste zile rele. dar am fost avertizati si avem o resursa: "Sa stii dar aceasta" ii scrie apostolul lui Timotei, "ca in zilele din urma vor veni timpuri grele" (2 Tim.3:1); si daca veti cerceta intreg capitolul veti gasi in special trei lucruri. Mai intai, caracterul "timpurilor grele" (v.2:9); apoi prigonirea care trebuie sa fie partea celor evlaviosi (v.10-12); si in final, Cuvantul lui Dumnezeu care este singura noastra resursa (v.14-17). Va recomand sa studiati acest capitol, cu seriozitate si rugaciune, cu nadejdea ca Domnul il va folosi pentru a va elibera de orice este impotriva voiei Sale, si pentru a va da increderea in El pentru a ocupa in mod deschis locul despartirii.

          In concluzie, voi adauga ca lucrul esential in slujire este de a avea gandul lui Dumnezeu cu privire la ceea ce suntem angajati. Deoarece este imposibil sa punem reguli absolute pentru fiecare situatie; dar daca eu sunt in comuniune cu Cel care binevoieste sa ma trimita, drumul va fi foarte clar, chiar daca este dificil de urmat. Dar, pentru a fi in comuniune, trebuie sa fiu ascultator si dependent. Asa le-a zis Domnul nostru ucenicilor Sai (si bineinteles si noua): "Daca ramaneti in Mine si cuvintele Mele raman in voi, cereti orice vreti si vi se va face" (Ioan 15:7). Ordinea nu este fara importanta: mai intai a ramane in El, adica a trai intr-o dependenta permanenta de El, si atunci cuvintele Sale locuind in noi, ne stapanesc si ne conduc; facand, literalmente, ca Hristos sa ia chip noi; adica, mai intai o stare de inima si apoi umblarea, viata, lucrarea conduse prin Cuvant. Incepeti cu Hristos, si atunci nu va mai fi greutate de a sti cum vrea El sa fie drumul sau slujirea noastra. Dupa aceea va rog, scump frate, sa va indepartati privirea de la propriile ganduri, de la slujire, si de la gandurile si fetele fratilor, si s-o indreptati doar spre Hristos, exclamand: "Doamne ce vrei sa fac?" Caci "daca ochiul tau este curat, atunci tot trupul tau va fi plin de lumina"

          Al dvs. cu afectiune in Hristos.                      E.D.

             Putem sa avem comuniune deplina cu toti crestinii ?

                                                   - IV -



          E. Dennett

          3.  Un alt punct este de a lasa libertate Duhului sa lucreze prin cine vrea. Am vorbit deja de acest aspect in prima scrisoare si nu vreau sa mai adaug mare lucru aici. Dar va amintesc ca aceasta decurge de asemenea din adevarul cu privire la trupul lui Hristos, Cititi cu atentie 1 Cor.12-14, unde acesta este expus. Veti vedea ca "trupul nu este un singur madular, ci mai multe"; ca "unuia i se da, prin Duhul, cuvant de intelepciune; si altuia, cuvant de cunostinta" etc..; ca "ochiul nu poate spune mainii: Nu am nevoie de tine; sau, din nou, capul, picioarelor: Nu am nevoie de voi" (1 Cor.12:8-21). Apostolul zice astfel: "Cand va strangeti, fiecare dintre voi are un psalm, are o invatatura, are o vorbire intr-o limba, are o descoperire, are o interpretare, etc..." (1 Cor.14:26-33). Vedem aici faptul ca fiecare dar vine de la Capul Adunarii, si ca trebuie sa aiba loc pentru ca acest dar sa se exercite in adunare. Daca nu este asa, adunarea nu este dupa gandul lui Dumnezeu. Ar fi multe de spus despre raul care nu permite nicio manifestare a darului, in afara de cele stabilite de oameni; de modul in care sufletele sunt tinute intr-o stare de ignoranta fata de adevar (exceptand pe cei care l-au experimentat), prin incapacitatea slujitorului lor care este numit (de catre om); si, chiar mai rau, asupra faptului ca exista deseori frati in denominatiuni care au mai multa cunostinta si daruri. Iata-l pe acest slujitor, care, duminica de duminica repeta totdeauna invataturile cele mai elementare - deformate prin modul cum sunt prezentate - si aproape imposibil de inlocuit din functia in care a fost numit. Dar ati cunoscut exemple de acest fel si nu vreau sa insist. Dar va intreb: acest rau, atat de evident din toate partile nu va arata ca un astfel de aranjament nu poate fi conform cu voia lui Dumnezeu?

          4.  Trebuie sa existe de asemenea (in adunare), exercitiul divin al disciplinei dupa Cuvant. De multe ori Satan inseala sufletele in aceste zile printr-o falsificare a adevarului. Din acest motiv este necesar sa fim foarte atenti. Astfel, este foarte posibil ca sa gasiti intr-o adunare primele trei puncte, in orice caz in aparenta, in timp ce al patrulea sa lipseasca. Aveti grija sa-l cautati de asemenea, altfel s-ar putea sa esuati in cautarea dvs.

          Disciplina trebuie sa fie exercitata in doua directii - cu privire la imoralitate, potrivit cu 1 Cor. 5, si de asemenea fata de cei care au invataturi gresite (vezi Gal.3 si 4; 2 Ioan 9-11; Apoc.2 si 3, etc.) Putine persoane tagaduiesc in mod deschis (chiar daca acest lucru poate fi neglijat in practica) ca cei care umbla de o maniera rea trebuie sa fie exclusi de la Masa Domnului; insa se impotrivesc cu tarie fata de aplicarea disciplinei pentru o invatatura gresita. Se vorbeste mult de "libertatea de constiinta"; dar afirm ca nu se poate avea nicio libertate de constiinta contrara Cuvantului lui Dumnezeu. Trebuie sa ne supunem intr-un mod absolut Cuvantului. "La lege si la marturie! Daca nu vorbesc dupa cuvantul acesta, nu va fi nici revarsat de ziua pentru ei" (Isaia 8:20). Argumentul pare a fi adevarat; dar se poate depista imediat viclenia lui Satan. Caci daca ar putea sa submineze temeliile adevarului revelat, ar fi ca si cum ar birui printr-o impotrivire pe fata. Un crestin de nume, care tagaduieste valoarea sangelui lui Hristos, este pierdut, la fel de sigur ca unul care se declara pe fata ateu. Daca va amintiti aceasta , veti intelege mai usor dificultatile care se intalnesc in aplicarea disciplinei in situatiile cand apar invataturi gresite. Deseori aceasta duce la primirea dusmanilor lui Hristos intr-o asa-zisa comuniune. As putea sa va dau exemple daca este necesar; dar imi este suficient sa va atentionez asupra acestui punct si de a stabili in modul cel mai categoric ca nu puteti gasi o adunarea a lui Dumnezeu acolo unde nu se exercita disciplina fata de invataturile gresite; caci sfintenia este podoaba casei lui Dumnezeu.

          5.  Un alt punct pe care imi permit sa-l mentionez este ca in adunarea lui Dumnezeu totul trebuie sa fie facut in supunere fata de Cuvant. Scriptura trebuie sa fie suverana, caci ea este expresia voiei lui Dumnezeu. Astfel, nimic nu poate fi tolerat care sa fie in opozitie cu Cuvantul Sau, sau chiar nu are aprobarea Sa. Nu suntem lasati, cum gresit isi imagineaza unii, dupa judecata si gandirea noastra, ci gasim in epistole tot ceea ce priveste strangerea laolalta in cele mai mici detalii. In consecinta, a actiona contrar Cuvantului, sau a actiona fara autoritatea sa, inseamna neascultare. Este extrem de important de a pastra acest gand in memorie; caci daca veti examina lucrurile indeaproape, veti vedea ca nu exista nicio denominatiune crestina care nu a stabilit un anumit numar de lucruri pentru ca asa gandesc ei ca este bine. Pentru a ilustra ceea ce vreau sa zic, anul trecut in timpul unei discutii cu un vechi coleg de studii, i-am zis: "Aveti autoritatea Scripturii pentru aceasta, si aceasta, sau aceasta?" enumerandu-i un anumit numar de lucruri organizate in biserica lor. "Nu", mi-a raspuns el franc, "nu avem, dar", adauga el, "afirm ca avem libertatea de a adopta organizarea si metodele pe care experienta noastra ne arata a fi cele mai bune". Iata deci, demascat, adevaratul teren adoptat in general. Din contra, eu afirm ca tot ceea ce se desfasoara in adunare, orice lucrare si modul de a o face, toate activitatile sfintilor, rugaciunea, lauda, predicarea, trebuie sa fie conform cu Scriptura, si confirmat in mod direct de ea. Capul conduce totul, si Capul este Hristos; si El ne-a dat expresia voie Sale in Cuvantul scris; astfel, ne-a asezat intr-o pozitie in care nu trebuie sa imaginam nici sa organizam, ci sa ascultam.

          Nu este nevoie sa continui; caci acolo unde veti putea gasi reunite punctele pe care le-am mentionat, va pot spune cu certutudine ca ati gasit locul unde Dumnezeu vrea ca sfintii Sai sa fie adunati, caci acestea sunt caracterele Adunarii Sale. Este adevarat ca poate veti gasi multa slabiciune si nedesavarsire in sfintii adunati astfel; si aceste doua lucruri au caracterizat permanent Adunarea de la moartea lui Stefan, daca nu chiar de la Cincizecime; si vor caracteriza pana la venirea Domnului. Cu privire la acest subiect, voi adauga un avertisment. Se spune uneori ca sfintii care se strang intr-un astfel de loc sunt atat de seriosi si activi incat este cu siguranta voia lui Dumnezeu ca sa ma alatur lor; sau, atunci cand exista atat de multe persoane convertite prin slujba lui M.X., ca nu poate fi voia lui Dumnezeu ca eu sa stau despartit de un astfel de slujitor pe care Dumnezeu il onoreaza astfel. Se pot face doua observatii cu privire la acest subiect. Mai intai, motivand astfel inseamna a pune propriile noastre ganduri in locul celor ale lui Dumnezeu, a urma propriile noastre rationamente in loc de a urma Cuvantul scris. Al doilea, asemanator cu primul, exista putine strangeri crestine oricat de libertine ar fi care nu se justifica astfel. Daca vad pastori seriosi si devotati ( si multumesc lui Dumnezeu ca exista), trebuie sa trag concluzia ca Dumnezeu vrea ca sa ma asociez cu ei? La fel, atunci cand Dumnezeu, in harul Sau suveran si in indurarea Lui, - si in duioasa Lui mila pentru suflete - foloseste cu putere Cuvantul Sau pentru convertirea pacatosilor, fie in catolicism, anglicanism sau "dizidenti", ar trebui sa trag concluzia ca aceste diferite sisteme sunt dupa inima Sa? Nimic nu ar fi mai inselator; si totusi aceste argumente plauzibile si inselatoare duc in eroare sufletele din toate partile. Dar eu nu ma tem ca dvs. puteti fi inselat astfel, scump frate; caci sunt convins ca Domnul a inceput sa va arate adevarul; si daca El a inceput aceasta lucrare, El o va si sfarsi. Totusi, doresc sa va incurajez, si chiar sa va amintesc responsabilitatea dvs.,si sunt sigur ca, atunci cand va veti afla in singurul loc de pe pamant unde Dumnezeu vrea sa-i aiba pe sfintii Sai, recunostinta si bucuria dvs. va fi mare, si nu numai atat, dar va veti mira ca ati avut atatia ani ochii inchisi inaintea unui adevar revelat intr-un mod atat de clar in Scriptura. Fie ca Domnul singur sa va calauzeasca, astfel ca nicio subtilitate a vrajmasului, nicio cursa pe care este gata sa o puna sufletelor sincere, sa nu va abata. Daca va veti ruga astfel: "Arata-mi cu claritate calea Ta", veti descoperi indata ca "Lumina rasare in intuneric pentru cei drepti" (Ps.112:4).

          Scum frate,va asigur de afectiunea mea in Hristos,     E.D.

             Putem sa avem comuniune deplina cu toti crestinii ?

                                                  - III -



          E. Dennett


                                                                                                                        Blackheath, august 1876

           Scump frate,

          Inainte de a va raspunde la o alta intrebare, cred ca este oportun sa va arat terenul pe care doreste Domnul pentru ai Sai ca sa fie stransi ca adunare. De fapt, v-am aratat de ce nu ne putem strange cu alti credinciosi; s-ar putea sa ma acuzati de rautate daca m-as multumi doar cu aceasta. Ati putea sa-mi reprosati: Mi-ati dat motive intemeiate pentru a nu merge la biserica sau la capela, dar gandesc ca trebuie sa faceti un pas mai departe, si sa-mi aratati unde trebuie sa merg. Pentru a raspunde la aceasta intrebare mi-am propus sa va arat cateva puncte dupa care se poate recunoaste o adunare dupa gandul lui Dumnezeu.

          1.   Primul aspect, esential, este ca doar Hristos sa fie centrul de strangere laolalta. Domnul Insusi ne-a invatat aceasta atunci cand a zis: "Pentru ca unde sunt doi sau trei adunati in (lit. "pentru) Numele Meu, acolo Eu sunt in mijlocul lor" (Matei 18:20). Cu toate ca acesta nu este subiectul de care ma ocup acum, totusi nu ma poate impiedica sa semnalez ca Domnul nu spune ca El este prezent in mijlocul oricarei strangeri a celor care marturisesc Numele Sau. El este prezent doar in mijlocul celor care sunt adunati in Numele Sau. In Numele Sau; nu in Numele Sau si la alte lucruri in afara de Acesta, - anumite adevaruri, anumite invataturi, sau o institutie eclesiastica - , ci doar in Numele Sau, in afara si despartit de orice sistem si organizare omeneasca, adunati in jurul Persoanei unui Domn inviat si glorificat.

          Dar imi veti raspunde: Toti credinciosii, oricare ar fi numele lor, sunt cu siguranta adunati in felul acesta; aceasta este o afirmatie care mi s-a repetat de foarte multe ori. As putea sa o resping cu usurinta, dar pentru moment vreau sa va supun la un test. Cereti la cineva care merge regulat la biserica oficiala sa mearga intr-o capela oarecare, va refuza. In acelasi mod cereti unui "dizident" zelos sa se duca la biserica oficiala, va refuza imediat. In ambele cazuri ei au motive precise pentru a nu-si schimba conduita. Nu ar fi cazul daca ei ar fi stransi impreuna doar in Numele Domnului; caci daca amandoi spun deschis ca Il iubesc, cum ar putea ei sa refuze sa mearga acolo unde Numele Sau ar fi singurul centru de strangere? Faptul este ca "dizidentul" adauga la Numele lui Hristos anumite idei care ii sunt proprii (scoase, gandeste el, din Scriptura) asupra administrarii si a modului de a conduce biserica; si cel care merge la biserica oficiala, in acelasi mod, alatura Numele lui Hristos la traditiile sale. Vreau sa cred ca si unul si altul sunt gata sa primeasca pe toti crestini (aceasta nefiind intotdeauna adevarat, caci cea mai mare biserica din denominatiunea dvs. face din botezul prin scufundare o conditie de integrare); ei sunt gata sa primeasca bazati doar pe proprile lor principii. Astfel, daca mergeti la "biserica oficiala", trebuie sa fiti de acord cu toate aranjamentele si modul lor de desfasurare; acelasi lucru daca va duceti la o capela oarecare. Vedeti deci, ca nu este adevarat ca crestinii din diferite denominatiuni se strang doar in Numele lui Hristos. De fapt, o denominatiune nu cuprinde pe toti credinciosii, ci numai pe cei care au aceleasi idei, aceleasi invataturi; si astfel, marturisesc implicit ca nu doar Hristos este centrul strangerii lor.

          Asadar, lasati-ma sa va atentionez in mod serios ca nicio strangere nu poate fi dupa gandul lui Dumnezeu daca Numele lui Hristos, si doar El singur, nu este centrul de strangere. Duhul lui Dumnezeu ne invata destul de clar prin mijlocul slujitorului Sau: "Deci sa iesim la El, afara din tabara, purtand ocara Lui" (Evrei 13:13); caci aceste mari organizatii religioase care sunt in jurul nostru alcatuiesc in realitate tabara; si astfel, doar in afara lor se poate strange in Numele lui Hristos. In consecinta, sa nu va multumiti pana nu veti gasi o astfel de strangere; caci atunci cand o veti gasi veti intra in bucuria tuturor binecuvantarilor care sunt cuprinse in aceste cuvinte: "Eu sunt (nu Eu voi fi, ci Eu sunt) in mijlocul lor"

          2.  Al doilea lucru esential este ca strangerea sa fie pe terenul Adunarii - pe terenul Trupului lui Hristos - si astfel strangerea va fi in jurul Mesei Domnului. Vreau sa va explic aceasta putin mai bine. Am vazut deja ca Hristos este Capul Adunarii; si, pentru ca El este Capul, credinciosii, din timpul acestei dispensatii, sunt madularele trupului Sau. Noi toti am fost botezati de un singur Duh intr-un singur trup, etc..." (1 Cor.12:13), si, drept consecinta, este spus ca noi suntem "madulare ale trupului Sau, din carnea Sa si din oasele Sale" (Efes.5:30). Astfel ca noi suntem uniti prin Duhul de Hristos care este in cer; caci "cel care se lipeste de Domnul este un singur Duh cu El" (1 Cor.6:17). Rezultatul este ca noi suntem de asemenea "madulare unii altora" (Rom.12:5). Este cea mai stransa legatura care poate fi - o legatura vitala - de-o parte, intre Hristos si ai Sai, si pe de alta parte, intre toti credinciosii. Iata unitatea pe care Duhul lui Dumnezeu a alcatuit-o - unitatea trupului lui Hristos - si aceasta este unitatea pe care suntem indemnati sa o pastram "in legatura pacii" (Efes.4:3).

          Astfel fiind lucrurile, terenul de strangere al sfintilor ar trebui sa fie expresia acestui adevar, revendicand astfel (daca pot sa ma exprim asa) unitatea trupului. Adica trebuie sa fim adunati ca madulare ale trupului lui Hristos, si nu ca anglicani, metodisti, prezbiterieni, independenti, sau baptisti, ci doar ca madulare ale trupului lui Hristos. Orice teren de strangere, atunci cand, va fi mai ingust sau mai larg decat cel vazut mai sus, va fi o negare a adevarului cu privire la trup, si astfel nu poate fi terenul lui Dumnezeu. Admit ca afirmatia acestui principiu matura dintr-o singura miscare tot denominationalismul; si este normal, caci baza pe care se intemeiaza denominatiile este cu totul impotriva Scripturii.

          O alta consecinta a faptului de a fi stransi ca madulare ale trupului lui Hristos va fi prezenta in jurul Mesei Domnului. Este adevarul pe care ne invata apostolul atunci cand spune: "Painea, pe care o frangem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos? Pentru ca noi, cei multi, suntem o singura paine, un singur trup, pentru ca toti luam parte dintr-o singura paine" (1 Cor.10:16-17). Painea asezata pe masa in mijlocul sfintilor adunati este deci simbolul unitatii trupului lui Hristos; si in masura in care toti iau parte din ea, este simbolul comuniunii madularelor trupului.

          Nu este acest fapt minunat in simplitatea sa? Astfel ca, la inceputul Adunarii, ucenicii se adunau totdeauna in prima zi a saptamanii pentru a frange painea, (Fapte 20:7; 1 Cor.11:20). Ei se adunau pentru aceasta; era scopul strangerii lor, nu pentru a asista la o slujba, sau pentru a asculta predici, ci pentru a frange painea, si astfel vesteau "moartea Domnului, pana vine El" (1 Cor.11:26).

          Astfel, cautati, scump frate, daca veti gasi aceste caractere ale adunarii lui Dumnezeu in vecinatatea dvs.; si unde le veti gasi in multele "locuri de inchinare" care va inconjoara? Este prea mult sa spun ca veti cauta in zadar? Este un semn trist al falimentului Adunarii si al confuziei din aceste zile!

            Putem sa avem comuniune deplina cu toti crestinii ?
                                                   - II -



          E. Dennett

          2.  In mod normal, ar trebui acum sa va atrag atentia asupra terenului de strangere al credinciosilor unde au loc aceste aranjamente, dar imi rezerv aceasta intr-o scrisoare viitoare, in care sper sa va arat singurul teren pe care doreste Dumnezeu sa se stranga poporul Sau. Pentru moment va cer sa observati ca daca eu m-as strange impreuna cu alti credinciosi - credinciosi care nu conteaza din ce denominatiune fac parte - mi-as da consimtamantul la negarea prezentei Duhului Sfant in Adunarea lui Dumnezeu. Caracteristica dispensatiei actuale este prezenta, pe pamant, a Duhului Sfant. Ceea ce caracterizeaza pe crestin este ca el are pe Duhul Sfant locuind in el (Rom.8:9), iar Adunarea a fost constituita prin botezul Duhului Sfant (Fapte 2; 1 Cor.12:13). Se poate constata importanta acestui adevar prin insistenta cu care Domnul vorbeste in Ioan 14-16. Dar punctul asupra caruia vreau sa va atrag atentia este ca rezultatul acestei prezente a Duhului Sfant, este revendicarea dreptului de a lucra prin cine vrea El in adunarea sfintilor (1 Cor.12-14). In consecinta, daca sunt de acord cu sistemul de slujire al unui singur om (daca, prin prezenta mea imi dau acordul), m-as manifesta deschis ca si cum eu nu cred in prezenta Duhului; sau, daca eu cred, m-as impotrivi voit lucrarii Sale, si astfel as incalca drepturile Sale suverane. Aceasta ar fi o pozitie deosebit de grava. Sa nu credeti ca vreau sa insinuez ca credinciosii scumpi care sunt in denominatiuni ocupa intr-un mod voit aceasta pozitie. Stiu destul de bine ca n-o fac in felul acesta. Faptul este ca ei ignora acest adevar pretios. Voi cita, pentru a dovedi aceasta, un articol al unei denominatiuni de care ati fost atat de mult timp atasat. A fost publicat recent, si este o explicatie cu privire la dedicarea Templului construit de Solomon. Una din lectiile desprinse este ca: "pretuirea pe care ar trebui s-o manifestam in adorare ar trebui sa fie atat de profunda ca si cum am avea printre noi un simbol al prezentei lui Dumnezeu ( cu referire la norul care umplea casa lui Dumnezeu), si El ar fi cu siguranta aproape" (Gen.28:16). Nu se poate o demonstratie mai clara ca adevarul prezentei Duhului Sfant este, ca sa zicem asa, necunoscut. Dar daca noi il cunoastem, putem sa ne manifestam ca si cum nu l-am cunoaste?

          Astfel mi-ar fi imposibil sa asist la un serviciu unde acest adevar este ignorat, si unde, prin aranjamente omenesti, Duhul Sfant nu are libertatea de a actiona prin madularele Trupului lui Hristos; unde, intr-un cuvant, El este stins de acest mod de a lucra (vezi 1 Tes.5:19.20). Cu siguranta, nu vreti sa-mi spuneti ca sunt in contradictie cu Duhul Sfant. Astfel, gelozia pentru drepturile Sale suverane ma tine despartit de credinciosii care sunt in pozitia pe care am descris-o. 

          3.  Dar exista un alt lucru. Unul din invataturile cele mai simple ale Scripturii este ca toti credinciosii sunt adusi in aceeasi pozitie, primiti in mod desavarsit in acelasi loc inaintea lui Dumnezeu, si ca ei au aceleasi privilegii in Hristos. Petru putea sa scrie astfel catre toti cei carora li se adresa: "Si voi insiva, ca niste pietre vii, sunteti ziditi o casa spirituala, o preotie sfanta, ca sa aduceti jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos"; si de asemenea "Voi sunteti semintie aleasa, preotie imparateasca" (1 Pet.2:5,9). De asemenea, Ioan scrie: "Aceluia care ne iubeste si ne-a spalat de pacatele noastre in sangele Sau si ne-a facut o imparatie, preoti pentru Dumnezeu si Tatal Sau" (Apoc.1:5,6). Acelasi adevar il gasim peste tot in epistola catre Evrei. Hristos, ca singurul mare preot, este asezat la dreapta lui Dumnezeu; perdeaua este sfasiata, si toti sunt indemnati sa se apropie: "Avand deci fratilor, indrazneala sa intram in locurile sfinte prin sangele lui Isus, etc..." (Evrei 10:19-22). Prin urmare, in prezent nu mai poate fi vorba de o preotie pamanteasca, decat in sensul ca toti credinciosii sunt preoti. Astfel, a desemna o categorie de oameni - oricare ar fi numele care li s-ar da: preoti, pastori - pentru a "conduce inchinarea" este in contradictie cu privilegiile tuturor credinciosilor, tagaduindu-se practic ca fiecare credincios este preot. Analizati putin aceasta: este cu adevarat extraordinar ca in pofida luminii clare pe care o avem din Scriptura, acceptam aceste lucruri de atat de mult timp. Caci daca suntem cu totii preoti, ce nebunie sa desemnam pe un altul sa se roage pentru toti cei care sunt adunati, si sa faca aceasta indiferent de starea inimii lui din acel moment! In fiecare duminica. la aceiasi ora, el trebuie sa stea inaintea lui Dumnezeu pentru a rosti acelasi numar de rugaciuni, sau pentru a citi aceleasi rugaciuni scoase din aceeasi carte.

          Vreau sa va intreb, scumpul meu frate. Atunci cand erati asezat pe scaun sau pe genunchi, nu s-a intamplat ca inima dumneavoastra sa fie plina de puterea Duhului Sfant si sa doriti sa va exprimati recunostinta si lauda inaintea lui Dumnezeu? Dar nu, nu va era permis sa o faceti; caci era cineva, la amvon, a carui functie era sa aduca rugaciuni si multumiri pentru dvs., si totul se desfasura ca si cum el era singurul preot, si ca si cum dvs. nu v-ati apropiat (de Dumnezeu) si nu ati avea acelesi privilegii (ca si el). Va satisface un astfel de sistem? Pe de alta parte, am vrut sa scot in evidenta aceste lucruri acum, pentru a va arata ca gelozia pentru privilegiile fratilor mei ma impiedica sa fiu prezent la astfel de strangeri.

          4.  Exista un alt motiv pe care as dori sa-l mentionez, desi nu vreau sa va obosesc. As putea sa fiu in pericolul de a participa la lucrari rele (vezi 2 Ioan 10-11) intr-o capela sau intr-o biserica la care as fi incurajat sa ma duc; caci este binecunoscut ca in mare parte din acestea nu exista niciun fel de disciplina. Nu vreau sa spun ca nu se preocupa intr-un anumit mod de gravele imoralitati, dar ca invataturile gresite nu sunt considerate ca pasibile de disciplina. Luati de exemplu propria denominatiune. Zilele trecute, am remarcat ca un binecunoscut pastor fiind prezent la o conferinta cu privire la invatatura despre anihilarea necredinciosilor (*), el insusi a declarat public ca el crede aceasta. Si totusi aceasta nu a afectat cu nimic pozitia sa, nici comuniunea sa cu bisericile acelei denominatiuni!

          (*) Aceasta este o invatatura gresita care tagaduieste pedeapsa eterna pentru cei necredinciosi (vezi Apoc.20:10,15). (n.t.)

          As putea sa va citez mai multe cazuri de acest fel, ca de exemplu pastori adepti ai invataturii care neaga eternitatea, si care sunt acceptati sa predice in diferite capele, sau sunt membrii in asociatii care grupeaza oameni care au intelegeri sanatoase fata de aceasta invatatura. In realitate, in sistemele denominatiunilor, disciplina nu poate fi exercitata; caci daca excludeti pe un credincios dintr-o denominatiune va putea fi primit imediat in alta. Si, dupa cum stiti, autoritatile religioase au hotarat recent ca un pastor nu are dreptul sa refuze "sfintele taine" pentru cineva care neaga pedeapsa eterna, care tagaduieste realitatea personala a lui Satan, si care chiar schimba intelesul multor pasaje din Cuvantul lui Dumnezeu.

          Trebuie sa am comuniune cu un astfel de rau?  Caci, va reamintesc ca eu am comuniune cu raul daca ma strang, chiar si ocazional cu cei care il tolereaza. Putin aluat face sa dospeasca toata plamadeala; o casa suspectata de lepra trebuia sa fie inchisa si ocolita (1 Cor.5:6; Lev.14:34-53). Astfel, despartirea de rau este principiul lui Dumnezeu, si eu nu indraznesc sa ma ascund sub falsul pretext al dragostei; caci Dumnezeu este sfant si noi, prin harul Sau, suntem un popor sfant, de unde si acest indemn: "Fiti sfinti, pentru ca Eu sunt sfant" (1 Pet.1:15,16). Motivul pentru care neglijam atat de des responsabilitatea noastra in acest domeniu rezulta din faptul ca ne gandim mai mult unii la altii decat la Domnul si ca gloria lui Dumnezeu nu ocupa primul loc in inimile noastre. Si cu siguranta aici gresim cu totii. In adevar, nu s-ar mai pune astfel de intrebari daca Domnul Insusi ar avea locul care I se cuvine in inimile noastre; dar indata ce privirea mi se abate de la El si se indreapta spre fratii mei, atunci eu ma cufund in nesiguranta. Se poate spune ca o mare parte din credinciosi au cazut in aceasta greseala; de a pune pe sfinti mai presus de Domnul. De exemplu, la o recenta "conventie" a credinciosilor din toate denominatiunile, un membru marcant, in momentul incheierii sesiunilor, a recapitulat motivele pentru care s-au strans. Primul, a spus el era unitatea, al doilea, dragostea frateasca; si al treilea gloria lui Hristos. Departe de mine gandul ca as vrea sa insinuez ca vorbitorul a avut intentia de a aseza pe sfinti mai presus de Domnul. Totusi el a facut-o, si astfel, fara sa-si dea seama, ne-a oferit o ilustrare a raului aratat mai sus.

          Scump frate, v-am aratat cateva din motivele care ma impiedica sa ma strang impreuna cu alti credinciosi in bisericile sau in capelele lor. As putea adauga si altele, dar cele pe care vi le-am oferit sunt suficiente pentru a va arata ca eu cred ca avem gandul lui Dumnezeu pentru a ne sustine modul nostru de a actiona; nu este dintr-un duh de critica, sau de fariseism; nu este dintr-o intelegere ingusta (in sensul in care acest cuvant este folosit) sau fanatism; ci este vorba doar de ceea ce I se cuvine Domnului. Noi ne-am despartit si ramanem despartiti de strangerile altor credinciosi, caci suntem convinsi ca acesta este drumul pe care Domnul vrea sa mergem; pentru ca numai astfel suntem in afara de tot ceea ce a fost organizat de om; intr-un cuvant, afara din tabara, impreuna cu Domnul. Actionand altfel, vom fi necredinciosi convingerilor noastre, ducand la o constiinta rea, si astfel ne va face sa pierdem comuniunea cu scumpul nostru Domn.

          Va recomand sa analizati toate acestea cu rugaciune.

          Cu afectiune in Hristos, E.D.