APOCALIPSA LUI ISUS HRISTOS - EXPUNERE
- XXI -
Walter Scott STEM Publishing
APOCALIPSA 8 - PRIMELE PATRU TRÂMBIȚE
A DOUA TRÂMBIȚĂ
Apocalipsa 8:8-9 - "Și al doilea înger a sunat din trâmbiță: și ca un munte mare aprins de foc a fost aruncat în mare; și a treia parte din mare a devenit sânge; și a murit a treia parte din făpturile care erau în mare, care aveau viață; și a treia parte din corăbii a fost nimicită".
8.8.1 - "Un munte mare cuprins de foc"
Scriptura însăși dă forța imaginii. Profetul Ieremia spune astfel despre puternica monarhie babiloniană (Ier. 51:25) : "Iată, zice Domnul, Eu sunt împotriva ta, munte nimicitor, care nimicești tot pământul. Și Îmi voi întinde mâna împotriva ta și te voi prăvăli de pe stânci și te voi preface într-un munte ars". Domnul (Iehova) amenință aici împărăția caldeeană - care în aparență era atât de ferm stabilită în puterea și măreția ei încât sfida orice cădere - cu o judecată mistuitoare, un "munte ars". Din nou, piatra pe care nicio mână sau unealtă omenească nu a atins-o cade cu efect zdrobitor peste picioarele chipului, simbolul puterii națiunilor, și apoi devine "un munte mare și a umplut tot pământul" (Daniel 2). Astfel este prezentată stăpânirea universală a Fiului Omului. Un munte, ca simbol, reprezintă o împărăție (Isaia 2:2 ; Zah. 4:7 ; Ier. 51:25) sau o putere ferm stabilită (Ps. 42:2 ; Apoc. 6:14 ; Apoc. 16:20). Ideea abstractă, importantă de reținut în aceste simboluri profetice, este cea a unei puteri, întărite, stabilite cu putere, iar această putere însăși este subiectul răzbunării guvernamentale a lui Dumnezeu, căci văzătorul a văzut-o arzând cu foc, devenind în mâna divină, instrumentul judecății asupra națiunilor. Profetul lacrimilor, Ieremia, definește exact forța și valoarea imaginii din pasajul nostru (Ier. 51:25).
8.8.2 - "A fost aruncat în mare"
În trâmbița precedentă (v. 7), scena judecății era pământul; aici este marea. Pământul este lumea romană în general, a treia parte fiind partea vestică a imperiului; mare reprezintă o stare de răzvrătire împotriva autorității constituite; a popoarelor aflate într-o stare de de neliniște, tulburare și, prin urmare, în afara limitelor lumii romane. În interiorul acesteia din urmă, atât în trecut, cât și în viitor, autoritatea și guvernarea sunt susținute. Marea permanent neliniștită (Isaia 57:20 ; Dan. 7:2-3 ; Apoc. 13:1 ; Apoc. 18:21) este aici imaginea aleasă pentru a desemna popoarele pământului aflate într-o anarhie cumplită, din cauza lipsei unei puteri de control puternice sau a unei mâini ferme. Autoritatea civilă și guvernamentală este rânduită de Dumnezeu (Rom. 13:1). Starea lucrurilor în viitor printre națiunile din afara limitelor teritoriale ale puterii romane reînviate poate fi comparată cu starea Franței din timpul domniei terorii din secolul al XVIII-lea - o națiune fără Dumnezeu, fără religie și având doar aparența unei guvernări, stăpânită de pasiunile sălbatice ale gloatei, terenul de joacă al diavolului în Europa. Marea profetică, prin urmare, reprezintă starea generală a națiunilor fără o guvernare civilă și spirituală. Această putere arzătoare este aruncată în masele clocotitoare ale omenirii, ale păgânismului. Acum suntem martori la rezultatele dezastruoase produse. Acestea sunt triple, ca în prima trâmbiță.
8.8.2.1 - "A treia parte din mare a devenit sânge".
Simbolizează sângele aici o moarte naturală violentă, sau se referă la moartea spirituală a apostaziei? În opinia noastră, aici sunt combinate ambele forme de moarte. Acele națiuni aflate în relație politică sau exterioară cu puterea dominantă a imperiului roman sunt nimicite. Distrugerea vieții printre națiuni, în asociere cu cel mai vinovat dintre cele patru imperii universale, este ceea ce exprimă simbolul aici. Moartea spirituală și fizică este rezultatul sigur al oricărei legături cu puterea apostată, blasfemiatoare și persecutoare a Romei.
8.9.1.1 - "A murit a treia parte din făpturile care erau în mare, care aveau viață".
Acea parte a lumii care nu se află în relație subordonată autorității constituite, ci în relație exterioară cu imperiul (roman), este văzută apoi în viziune, ca fiind vizată de judecată. În cauză sunt persoane, și nu popoare sau națiuni în general, ca în prima judecată. Termenul de "făpturi" ar indica tocmai acest lucru. Chiar și în păgânism există măsuri variate de responsabilitate și grade corespunzătoare de vinovăție. "A treia parte", adică cea mai rea, se află înaintea noastră în această serie de pedepse divine. "A murit a treia parte din făpturile care erau în mare, care aveau viață". Interpretarea peceților este o chestiune simplă în comparație cu cea a trâmbițelor. În acestea din urmă există un mister intenționat în simbolurile folosite, care face oarecum dificilă o examinare minuțioasă. Aici, însă, cu Apoc. 2:23 și 3:1 în fața noastră, ne aflăm pe un teren solid. Moartea morală, spirituală este forța incontestabilă a judecății executate aici. Moartea față de Dumnezeu, față de principiile adevărului și dreptății și, de fapt, moartea privită moral în aspectul și caracterul ei cel mai larg.
8.9.2.2 - "A treia parte din corăbii a fost nimicită"
Această putere distrugătoare, fie că este vorba despre o națiune sau despre un sistem, aruncată cu violență asupra maselor dezorganizate ale omenirii, va produce nu doar distrugeri cumplite, fizice și morale, asupra popoarelor și persoanelor, dar va distruge și comerțul și mijloacele de comunicare cu țările îndepărtate. "A treia parte din corăbii a fost distrusă". Dar judecata nu este încă încheiată. Întunericul se îngroașă pe măsură ce noaptea se scurge. Groaza urmează groazei. O, de s-ar trezi creștinătatea la realitatea cruntă că Judecătorul este la ușă!
A TREIA TRÂMBIȚĂ
Apoc. 8:10-11 - "Și al treilea înger a sunat din trâmbiță: și a căzut din cer o stea mare, arzând ca o făclie; și a căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoarele apelor. Și numele stelei este Pelin; și a treia parte din ape a devenit pelin și mulți dintre oameni au murit din cauza apelor, pentru că se făcuseră amare".
8.10.1 - "A căzut din cer o stea mare"
La sunetul trâmbițelor, cei patru îngeri reținuți (Apoc. 7:1), au dezlănțuit cele patru vânturi ale pământului, agenții providențiali ai judecății. Norul întunecat al răzbunării deasupra unei scene plină de vinovăție este ridicat pentru o scurtă perioadă, timp în care Dumnezeu, în harul Său suveran, lucrează printre Israel și națiuni (Apoc. 7). Apoi, în timpul trâmbițelor, este reluat cursul ordonat al judecății. Sunetele anterioare au anunțat judecăți de cel mai îngrozitor caracter pe pământ și pe mare : prima fiind scena autorității guvernamentale și unde, de asemenea, Dumnezeu fusese recunoscut, mai mult sau mai puțin, în mod declarativ; cea din urmă (pe mare), sfera în care forțele anarhiei și voința omului stăpâneau în mod absolut, ceea ce înseamnă întotdeauna negarea autorității spirituale și civile. Această trâmbiță (Apoc. 8:10) anunță o judecată la fel cumplită prin asprimea ei și, în unele privințe, chiar mai teribilă decât cele precedente. "A căzut din cer o stea mare". Cerul este sursa autorității; este o poziție fixă; de unde și introducerea articolului "Cerul" ("the Heaven"; în rom. este nearticulat, n.t.). Toată autoritatea spirituală, civilă și politică își are sursa sus. "Cerurile stăpânesc" (Dan. 4:26). În timpul celor două trâmbițe de dinainte, instrumentele judecății au fost "aruncate" asupra pământului și, respectiv, asupra mării, dar de unde (au fost aruncate) nu ni se spune. Aici, acest demnitar apostat "a căzut" din cer (*). Cuvântul "aruncat" ar implica exercitarea unei puteri irezistibile din partea actorului nevăzut, precum și violența judecății; în timp ce "a căzut", ca și în Apoc. 9:1, ar indica mai degrabă o cădere bruscă și neașteptată. "Steaua" ca simbol apare frecvent în Apocalipsa și face referire la un conducător sau la cineva care ocupă un loc de influență și o poziție de responsabilitate față de Dumnezeu (Apoc. 12:1-4 ; 6:13 etc.). Supremația este reprezentată de soare; autoritatea derivată și subordonată este reprezentată de lună; în timp ce stelele indică autorități inferioare. Această "stea mare" simbolizează în mod evident un conducător distins, responsabil, așa cum este stabilit pe firmamentul moral, să dea lumină în noaptea întunecată de atunci a istoriei lumii, dar este un personaj apostat, unul aflat sub judecata imediată a lui Dumnezeu, "arzând ca o făclie"; în acest sens, asemenea, "muntelui mare aprins de foc" (v. 8). Epitetul "mare" este atașat muntelui și, de asemenea, stelei; doar că în primul caz se face referire la o putere sau un sistem corporativ, în timp ce în cel de-al doilea se înțelege un individ înălțat. Nu ni se spune cine este această persoană decăzută și apostată. Unii consideră steaua mare ca fiind Antihristul în mod personal (**). Dar aceasta nu înseamnă mai mult decât o presupunere. Antihristul joacă un rol important în criza viitoare, așa cum vom vedea studiile viitoare.
(*) "Steaua mare" din Apoc. 8:10 nu trebuie confundată cu "steaua căzută din cer" din Apoc. 9:1. Ambele sunt conducători spirituali, considerați ca fiind decăzuți din punct de vedere moral din poziția lor înaltă. Cu toate acestea, sunt persoane distincte.
(**) Numele simbolic al stelei (v. 11) nu oferă nicio indicație despre persoana la care se face referire, ci mai degrabă despre influența dăunătoare exercitată.
8.10.2 - "A căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoarele apelor"
Apele, în general, semnifică popoare (Apoc. 17:15 ; Isaia 17:12-13); marea indică o stare de tulburare, de tulburare în mijlocul acelor popoare (Isaia 57:20 ; Dan. 7:3); inundații, plinătatea binecuvântărilor pământești (Isaia 44:3), precum și calamități pământești (Amos 8:8); râurile, viața obișnuită a unei națiuni sau a unui popor caracterizată de anumite principii (Ez. 29:3 ; Isaia 18:2); fântânile, sursele principiilor și influențelor care acționează asupra vieții unei națiuni (Ioel 3:18 ; Ier. 6:7).
8.11.1 - "Numele stelei este Pelin"
Numele "Pelin" este semnificativ pentru caracter. Mulți comentatori mai vechi îl consideră pe personajul de aici ca fiind Satan, dar, așa cum s-a observat deja, nu avem mijloace de a identifica persoanele după nume. Zona geografică este "a treia parte". Fântânile, izvoarele vieții naționale, sunt otrăvite. Toți cei aflați sub influența distrugătoare a acestei ființe decăzute împărtășesc caracterul său, "Pelin". Evident, există o referire la acel incident interesant din istoria poporului Israel detaliat în Exod 15:22-25. Acolo, apele amare s-au făcut dulci ; aici, apele dulci sunt făcute amare. Viața și caracterul național sunt corupte. O procedură judiciară de un caracter extrem de solemn afectează o treime dintre națiuni; izvoarele lor de acțiune, motivele, principiile și viața lor morală sunt otrăvite, rezultatul fiind că "mulți mor". Nu este vorba despre moartea fizică, ci despre moartea morală, cu adevărat mult mai cumplită decât prima. "Când privești aceste ingrediente amare infuzate în ape prin căderea acestei stele mari, mirarea nu este că mulți au murit, ci că unii au supraviețuit" (*).
(*) "Prelegeri despre Apocalipsa", p. 181 - Ramsay.
A PATRA TRÂMBIȚĂ
Apoc. 8:12 - "Și al patrulea înger a sunat din trâmbiță: și a fost lovită a treia parte din soare și a treia parte din lună și a treia parte din stele, ca să fie întunecată a treia parte din ele și ziua să nu-și arate a treia parte din ea și noaptea tot așa".
Soarele, luna și stelele simbolizează împreună întregul corp de guvernare, de la capul suprem până la toate toate autoritățile inferioare - un sistem de guvernare complet în toate părțile sale. În timpul celei de-a șasea pecete (Apoc. 6:12-13), sunt prezentate aceleași simboluri pentru a exprima o prăbușire totală a oricărei autorități de guvernare de pe pământ. Puterea omului este zdrobită. Este răsturnată orice putere de sub cer. Guvernele stabilite de mult timp, precum și toată puterea și autoritatea dependentă de acestea, cad într-o prăbușire universală. Acolo (cap. 6), însă, destrămarea întregii structuri sociale și răsturnarea fiecărei poziții de putere nu sunt în niciun fel restricționate. Singura limitare în timpul peceților este o "a patra parte", care apare o singură dată (Apoc. 6:8). Aici, în a patra trâmbiță, judecata și efectele ei se extind la "a treia parte" a scenei profetice, partea vestică a imperiului roman reînviat. În acest context, termenul "a treia parte" apare de cinci ori (v. 12). Efectul acestei judecăți este că întunericul moral, asemenea unui giulgiu funerar, se așterne peste imperiu.
UN ANUNȚ PUTERNIC ȘI UNIVERSAL AL CELOR TREI TRÂMBIȚE VAI
Apoc. 8:13 - "Și am văzut: și am auzit un vultur zburând în mijlocul cerului, spunând cu glas tare: Vai, vai, vai de cei care locuiesc pe pământ, din cauza celorlalte glasuri de trâmbiță ale celor trei îngeri care urmează să sune din trâmbiță".
"Am văzut și am auzit", atât ochiul, cât și urechea erau ocupate, presupunând astfel atenția și interesul profund al văzătorului pentru evenimentele care se derulau înaintea lui prin viziune. VERSIUNEA AUTORIZATĂ spune "înger", dar noi am înlocuit cu "vultur", bazați pe o autoritate decisivă și competentă. Există o misiune încredințată unui înger care zboară (Apoc. 14:6), precum și una, dar cu un caracter diferit, unui vultur care zboară (Apoc. 8:13). Mijlocul cerului, sau firmamentul, este sfera traversată de amândoi, astfel încât să poată observa pământul de la centrul său până la cele mai îndepărtate margini ale sale. Primul este un mesager al îndurării, acesta din urmă este un vestitor al judecății. Triplul strigăt de "vai" își găsește expresia potrivită prin vultur. În zborul său rapid și măreț prin mijlocul cerului, el proclamă cu glas tare soarta funestă care se apropie pentru partea creștinizată a pământului, a celor care au respins cu aroganță "chemarea cerească", despre care scrie Pavel: "Al căror sfârșit este pierea, al căror Dumnezeu este pântecele, și gloria le este în rușinea lor, care se gândesc la lucrurile pământești" (Filip. 3:19). Aici este evidențiată o clasă specială dintre locuitorii pământului, o clasă morală, despre care se spune ca fiind cei "care locuiesc pe pământ" și la care s-a făcut referire de două ori mai înainte (Apoc. 3:10 ; 6:10). Asupra acestor apostați, cei mai răi din aceste vremuri întunecate și rele, este anunțată public și cu glas tare o judecată directă și iremediabilă. Pentru aceasta nu se putea folosi un simbol mai potrivit decât un vultur în zborul său aerian pe cer, căutându-și de departe prada. Vulturul este vestitorul judecății care se apropie (vezi Deut. 28:49 ; Ier. 48:40 ; Matei 24:28). Cele patru judecăți de mai înainte au avut un caracter general, dar în cele care vor urma se atinge punctul culminant al ororii; de aceea și acest anunț preliminar (*).
(*) "Apoi, sunt anunțate nenorocirile care trebuie să lovească în special pe cei care locuiesc pe pământ, care și-au stabilit locuința acolo, în contrast cu chemarea cerească, care nu au fost nici treziți, nici mișcați de judecățile prin care a fost lovit pământul dar care, în ciuda a toate, ei s-au alipit de de el ca de un loc permanent. De trei ori vai! Expresia "cei care locuiesc pe pământ" a fost folosită deja în promisiunea făcută Filadelfiei și în rugăciunea sufletelor de sub altar, căci caracterul, fie al Filadelfiei, fie al martirilor, este în contrast cu "cei care locuiesc pe pământ". După tot ce a lucrat Dumnezeu, ei sunt o clasă distinctă, manifestată și desemnată ca atare în ceea ce se întâmplă pe pământ. Împotriva acestei clase perverse și necredincioase sunt îndreptate acum judecățile pământești ale lui Dumnezeu; prima împotriva iudeilor, a doua împotriva locuitorilor teritoriului roman, a treia, universală". - "Sinopsisul cărților Bibliei", vol. 5, p. 605, JND.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu