Practica vietii de adunare
Expuneri tinute in adunare
- II -
Arend Remmers
"Va indemn deci eu, cel intemnitat in Domnul, sa umblati intr-un chip vrednic de chemarea cu care ati fost chemati, cu toata smerenia si blandetea, cu indelunga-rabdare, ingaduindu-va unii pe altii in dragoste, straduindu-va sa pastrati unitatea Duhului, in legatura pacii" (Efes. 4:1-3).
"Cel care a coborat este Acelasi care S-a si suit mai presus de toate cerurile, ca sa umple totul. Si El a dat pe unii apostoli si pe unii profeti si pe unii evanghelisti si pe unii pastori si invatatori, pentru desavarsirea sfintilor, in vederea lucrarii de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, pana vom ajunge toti la unitatea credintei si a cunostintei depline a Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la masura staturii plinatatii lui Hristos; ca sa nu mai fim prunci, batuti de valuri si purtati incoace si incolo de orice vant de invatatura prin inselaciunea oamenilor, prin viclenia lor in uneltirea ratacirii; ci, tinand adevarul in dragoste, sa crestem in toate pana la Cel care este Capul, Hristos; din care tot trupul, imbinat impreuna si strans legat prin ceea ce da fiecare incheietura de intarire, dupa lucrarea fiecarei parti in masura ei, facand cresterea trupului, spre zidirea sa in dragoste" (Efes. 4:10-16).
Ieri seara, am privit la maretia Domnului si Mantuitorului nostru, care S-a smerit atat de profund in dragostea Lui pentru noi incat a coborat in partile mai de jos ale pamantului, dupa cum este spus aici in versetul 9. Dar Dumnezeu L-a inaltat mai presus de tot si acum, noi putem sa-L privim acolo sus in glorie, unde se afla sursa puterii si sperantei noastre. Cand vedem ca El ne este dat ca (si) Cap al trupului, Adunarii Sale, intelegem atunci ce valoare atribuie Dumnezeu, nu doar credinciosilor in mod individual, copiii Sai, ci tuturor celor rascumparati botezati printr-un singur Duh intr-un singur trup care alcatuiesc Adunarea. Prin acest cuvant ma refer la toti credinciosii care sunt in acelasi loc ca adunare locala sau Adunarea cum o vede Dumnezeu peste tot in lume sau cand ea va fi in glorie, altfel supus: toti rascumparatii. Trebuie sa avem permanent aceste ganduri in minte pentru practica vietii de adunare.
Aceasta minunata epistola are ca subiect Adunarea, nu atat de mult ordinea, administrarea exterioara a adunarii pe care o gasim in prima epistola catre Corinteni; aici sunt expuse gandurile profunde, sursa si originea a tot ceea ce trebuie sa se faca in adunare, alcatuita din toti credinciosii. Privind la aspectul practic, atunci cand credinciosii nu mai pot sa se identifice cu aceste principii, in ciuda tuturor raman acestea, gandurile lui Dumnezeu si linia de conduita divina pentru cei care doresc sa le realizeze. Acest lucru este totdeauna valabil chiar daca nu sunt decat cativa.
Si ceilalti ? Domnul ii cunoaste pe cei care sunt ai Lui, El vede ce este in inima si nu vrem sa judecam, ci numai sa subliniem care sunt gandurile lui Dumnezeu.
La capitolul 2, vedem ca i-a impacat pe credinciosi intr-un singur trup; nu mai este despartire, ca altadata, intre iudei si natiuni, El a surpat zidul din mijloc al ingradirii, legea prin care iudeii erau separati de celelalte popoare dupa voia lui Dumnezeu. Totul este pus deoaparte, caci planurile eterne ale lui Dumnezeu au fost intocmite cu mult inainte de a exista un singur iudeu pe pamant. Si acum, Dumnezeu ne-a facut cunoscut planurile Sale pentru eternitate: nu mai este nicio diferenta intre iudei si natiuni.
La capitolul 3, Dumnezeu a incredintat apostolului Pavel administrarea acestei taine; Dumnezeu i-a incredintat sa descopere aceste adevaruri dezvaluite in mod special in aceasta epistola si pe care nu le mai gasim in nicio alta parte. Pavel a luat in serios aceasta chemare; In Fapte 20 ne este relatat ca el a chemat pe batranii din Efes pentru a-si lua ramas bun de la ei si le-a spus ca nu le-a ascuns nimic din tot planul lui Dumnezeu. El le-a transmis aceste adevaruri oral, si aici, din inchisoare, le comunica prin scris, pentru ca toti credinciosii sa poata cunoaste, iubi si practica aceste adevaruri.
La capitolul 4, apostolul ajunge la practica vietii de adunare. El se prezinta ca intemnitatul Domnului. De ce a fost el intemnitat ? De ce iudeii au pus mana pe el la Ierusalim si l-au predat romanilor ? Deoarece ei nu puteau suporta ca unul din poporul lor sa afirme ca nu mai este separare intre iudei si natiuni. Pavel era in inchisoare pentru adevarul unitatii Adunarii, alcatuita din toti credinciosii, iudei sau nu, ca suntem un singur trup, luand parte la aceleasi promisiuni. Acesta era motivul pentru care el era in inchisoare. Romanii nu au inteles aceasta, "daca este o chestiune cu privire la legea voastra, este treaba voastra", dar iudeii au reusit sa-l trimita pe apostol pana la Roma, acuzatorii sai nu au inteles nimic, dar aceasta la ajutat pe imparat care voia sa modernizeze cetatea, i-a dat foc, acuzandu-i pe crestini, si astfel, o mare o mare prigonire a avut loc, in care, probabil, Pavel si-a dat viata. Adevaratul motiv al intemnitarii sale era acest adevar al unitatii tuturor credinciosilor din toate natiunile, inclusiv din Israel, ceea ce iudeii nu puteau admite. El nu era in inchisoare pentru ceva rau, ci datorita Domnului. Fiindca era inchis pentru aceasta taina el subliniaza acest lucru. Aceasta descoperire ii era atat de pretioasa incat nu s-a indepartat de ea nici macar un milimetru, in ciuda pretului pe care trebuia sa-l plateasca si ii indemna, ca intemnitat al Domnului pentru aceste adevaruri, sa umble intr-un chip vrednic de aceste adevaruri.
Vedem in versetele care urmeaza ca ele sunt usor de realizat: el nu insista asupra doctrinei, ci indeamana "cu toata smerenia si blandetea, cu indelunga-rabdare, ingaduindu-va unii pe altii in dragoste". Nu vorbeste acest lucru inimii noastre atunci cand vedem ca prin aceasta putem umbla intr-un chip vrednic de chemare ?
In epistola catre Tesaloniceni, este vorba de chemarea cereasca, Evrei ne arata scopul, gasim, de asemenea, expresia vrednici de Evanghelie, dar nu despre aceasta este vorba aici: chemarea de aici se refera la recunoasterea si realizarea gandurilor lui Dumnezeu cu privire la Adunarea Lui; subiectul in Efeseni este trupul, apartenenta la acest unic trup si de a-l reprezenta, aceasta este chemarea noastra. De asemenea, ni se spune de chemarea cereasca, sa umblam ca straini, dar aici, este aratat ceea ce Pavel descrie: unitatea trupului lui Hristos.
El nu le spune sa se preocupe mai mult de invatatura, efesenii au facut-o, cu siguranta, iar noi nu o facem destul astazi. El nu spune ca invatatura este esentiala, desi aceasta este prima conditie, insa a nu intelege bine, a nu o putea explica cu exactitate, nu impiedica de a avea aceste adevaruri in inima si de a umbla intr-un chip vrednic de chemare; a avea inaintea ochilor pe Domnul in glorie si a trai impreuna in toata smerenia, blandetea si indelunga-rabdare, vom manifesta caracterele Domnului nostru si vom arata ceea ce a fost El, iar noi vom ramane in spate! Cineva dintre noi poate sa spuna: "eu am actionat intotdeauna in toata smerenia si blandetea fata de fratii si surorile mele, tineri sau mai in varsta, simpatici sau nu". Gasim noi in Biblie frati simpatici ? Citim doar "cu privire la dragostea frateasca, fiti plini de mila, fara fatarnicie".
Stiti cum se poate realiza aceasta ? Vazand in fiecare frate, in fiecare sora, o persoana iubita de Domnul, exact ca pe mine. Esti convins ca Domnul te iubeste ? Fratele tau, sora ta, are exact aceeasi valoare in ochii lui Dumnezeu ? Cand se are in vedere acest lucru, nu mai este loc pentru simpatie, antipatie sau lipsa de simpatie - si aceasta vine atat de usor - ci pentru dragostea Domnului, pentru a arata caracterele Sale, cele ale omului nou descrise in capitolul 4, versetele 22 si 24: "v-ati dezbracat de omul vostru cel vechi, care se strica prin poftele inselatoare; si sunteti innoiti in duhul mintii voastre; si v-ati imbracat in omul cel nou, care este creat dupa Dumnezeu", adica in acord cu Dumnezeu.
"... si v-ati imbracat cu cel nou, care se innoieste in cunostinta, dupa chipul Celui care la creat" (Col. 3:10), chipul este cel al Domnului.
Domnul doreste sa realizam aceasta in toata simplitatea; un copil in credinta sa poata intelege : ca relatiile intre credinciosi trebuie sa se desfasoare in smerenie si nu "fac ce vreau!", cu blandete si indelunga-rabdare, sa nu ne infuriem daca un frate sau o sora vine cu o idee incat sa ne intrebam de unde a putut sa scoata asa ceva; sa raspundem cu blandete. Domnul ne-a spus : "invatati de la Mine, pentru ca Eu sunt bland si smerit cu inima". Cu totii trebuie sa invatam prmanent.
Daca am putea sa avem aceasta atitudine - trebuie sa recunosc cat de putin am aratat-o pana acum - daca relatiile noastre ar fi asa in adunare, in strangerile laolalta, atunci Domnul ar fi pe primul plan si ar fi glorificat prin comportamentul nostru; nu am avea nevoie de o mare intelepciune, de o mare intelegere, de o mare pregatire, am fi legati de inima scumpului nostru Domn si am dori sa invatam de la El si sa-L urmam pe El. Ce unitate minunata va fi realizata atunci! Si aceasta este ceea ce doreste Domnul.
Smerenie, blandete, nu lipsa de rabdare, ingaduindu-ne unul pe altul, din nefericire stim aceasta atat de putin! Cand avem un prieten drag cu care ne intelegem foarte bine mai este nevoie de ingaduinta ? Nu, ne bucuram sa ne vedem, dar aici sunt frati si surori, aceasta este diferit pentru fiecare, care au un caracter dificil de suportat. Se gandeste: "ah, iata pe acest frate care a propus aceasta cantare sau care se roaga iarasi pentru acelasi subiect", si devenim nerabdatori, duri sau chiar poate deranjati, in timp ce se spune sa fim ingaduitori. Stiu ca trebuie sa ma ingaduiti si pe mine; imi stiu exact slabiciunile mele, Nu-mi dau seama cata greutate am impus fratilor prin comportamentul meu, nu-i asa ? Nu ne gandim la greselile pe care le facem, imi dau seama ce poveri am pus pe ceilalti prin comportamentul meu ? De aceea nu trebuie sa ma supar atunci cand un frate reprezinta o anumita povara pentru mine. Atunci este nevoie sa-mi repet "ingaduindu-va unul pe altul in dragoste". Acest principiu se aplica problemelor de caracter.
Aceasta inseamna a-L urma pe Domnul; prin noi insine este imposibil, vom incerca poate cateva zile, apoi vom exploda, carnea este incapabila. O putem realiza doar prin duhul Domnului, fiind smeriti si smeriti ca El, doar asa ne putem ingadui unul pe altul, nemaifiind intepaturi, ci vom realiza unitatea in ciuda slabiciunilor sau a particularitatilor de caracter care ar putea cu adevarat sa ne provoace; daca un frate sau o sora ne enerveaza, acesta nu este felul de a actiona al Domnului. Numai El ne poate invata. Matei 11:29 : "invatati de la Mine", altfel spus, voi nu sunteti in stare prin voi insiva.
Dar aceasta merge chiar mai departe : uneori nu este vorba de caractere, ci de obiceiuri, de moduri de actionare diferit de ale noastre unde spunem ca nu suntem de acord, noi nu am facut niciodata in acest mod, aceasta nu se face! Totusi, nu este nimic in Cuvant care sa-mi arate ca este gresit; aici, de asemenea, trebuie sa sa se aplice aceasta expresie : "ingaduindu-va unii pe altii in dragoste", si aceasta, iubiti frati si surori, trebuie s-o invatam!
Aceasta ingaduinta poate fi comparata cu un elastic care se intinde din ce in ce mai mult, gandind ca de data aceasta am ajuns la capat, nu, ingaduinta continua; stiti pana cand ? Pana cand se va arata un rau pozitiv, ceva contrar gandirii lui Dumnezeu si ca slujitori ai Domnului, nu trebuie sa criticam ci sa atentionam, si daca atentionarea este respinsa, doar atunci ingaduinta inceteaza. Cred ca noi toti, inclusiv eu, am esuat de multe ori si, astfel, multe lucruri au adus dezonoare asupra Numelui Domnului, deoarece am gandit ca nu mai putem ingadui ceea ce ar fi trebuit sa ingaduim, ca a fost rau atunci cand poate era doar ceva ce nu ne-a placut. Despre aceasta este vorba aici. O spun inca odata, nu am nevoie de ingaduinta pentru cineva care nu mi-a facut nicio nedreptate, nu am nicio greutate sa-l ingadui pe cel mai bun prieten al meu, dimpotriva, ma bucur sa-l vad; este nevoie de ingaduinta acolo unde nu este aceasta intelegere. Cu totii suntem diferiti, pacatosi pierduti datorita naturii noastre, pacate pe care Domnul le-a iertat. Daca ne-am fi adunat pe principiul simpatiei, de mult timp am fi fost divitati si, din nefericire, acolo s-a ajuns. Nu, noi ne aflam impreuna deoarece am inteles intr-o oarecare masura acest gand al Domnului care ne este scump : El ne-a adus impreuna si doreste sa ne pastreze impreuna si ne arata cum suntem pastrati: "straduindu-va sa pastrati unitatea Duhului".
Unirea Duhului Sfant cu tolerarea unui rau oarecare este imposibila, ceea ce inseamna ca nu se poate aplica acest verset pentru a justifica ingaduinta raului; de aceea avem expresia "straduiti-va sa pastrati unitatea Duhului" - aceasta inseamna perfectiunea Cuvantului -, nu unitate cu orice pret, caci atunci ar trebui, de asemenea, ingaduit raul, ci unitatea Duhului; este imaginea elasticului, cand credem ca nu mai este posibil, ca se merge prea departe, ingaduiti-va unul pe altul in dragoste, dar cand raul se manifesta, ingaduinta inceteaza, deoarece unitatea Duhului Sfant nu mai este pastrata, aceasta ar fi o unitate cu raul, ceea ce este imposibil.
Unitatea Duhului este un concept uneori dificil de definit: se spune uneori ca este realizarea practica a unitatii trupului; aceasta este adevarat, dar in unele cazuri nu: daca este vorba de manifestarea unui rau, atunci pastrarea unitatii Duhului inseamna separare de rau. Aceasta nu este unitatea duhului nostru, ci unitatea pe care Duhul Sfant o realizeaza in mod practic in trup. Cand cineva trebuie sa fie dat afara, acest lucru are loc pentru pastrarea unitatii Duhului. Deci, vedem ca unitatea Duhului nu este identica cu unitatea trupului, caci este posibil ca cel care este dat afara sa fie un madular al trupului, daca este primit inapoi, este clar ca el era un madular al trupului. Atunci cand cineva este exclus, intrebarea de a sti daca el este un madular al trupului nu se pune, este vorba de a da afara raul si cand este primit din nou in comuniune (Dumnezeu doreste aceasta) se va veda ca era un madular din trup, dar pentru un anumit timp, din cauza rautatii lui, a fost scos inafara unitatii Duhului, el a tulburat unitatea, deoarece raul nu poate niciodata sa se asocieze cu unitatea Duhului.
Din acest punct de vedere, unitatea Duhului in perfectiunea ei este intr-un fel partea practica a unitatii trupului, dar, pe de alta parte, ea ne pazeste de patrunderea raului, a deviatilor omenesti in unitatea trupului; este un pericol sa gandim ca daca este un madular al trupului lui Hristos nu putem sa-l excludem. Cand exista rau, trebuie sa actionam.
Astfel, "straduindu-va sa pastrati unitatea Duhului, in legatura pacii" este incununarea acestui verset 2, smerenie, blandete, indelunga-rabdare si in acelasi timp o bariera pentru a nu acoperi totul prin dragoste. A pastra unitatea Duhului inseamna ca aceasta unitate este condusa si aprobata de Duhul Sfant.
Iata ce inseamna unitatea Duhului pe care trebuie sa ne straduim s-o pastram in legatura pacii, este ca o centura care ne tine impreuna, care trebuie sa lege pe toti copiii lui Dumnezeu. Daca copiii lui Dumnezeu gandesc ca trebuie sa ingaduie raul, atunci se exclud ei insisi din unitatea Duhului, nu poate fi nicio unitate a Duhului cu ei, este un lucru foarte serios, dar aceasta nu inseamna ca realizarea acestei unitati este imposibila: acela care o doreste este scump Domnului; el o face din dragoste pentru Domnul, supunandu-se calauzirii Duhului Sfant. Aceasta este cheia pentru a putea umbla si realiza gandurile lui Dumnezeu cu privire la Adunarea Sa. Aceasta se adreseaza mintii noastre, inimii noastre si priveste, de asemenea, tot ceea ce Duhul Sfant ne invata.
Astfel, suntem feriti de-o unitate exclusiva, stricta, care este omeneasca, si de o "dragoste" larga, care scuza si acopera totul. Acest drum este imposibil pentru om, caci el cade in una sau in cealata exterema; noi am trait toate acestea, ingustimea unde omul hotaraste ce este unitatea sau largimea unde unitatea nu mai exista, dar se ingaduie totul. Este in primul rand o chestiune de inima, de angajament pentru Domnul. Iubiti frati si surori, a trebuit sa invatam multe lucruri in ultimii ani: in primul rand adevarul referitor la adunare si, in al doilea rand, ceea ce avem aici, in ce stare de duh mentinem adevarul ? Nu o putem face intr-un duh dur si legalist, ci in toata smerenia si blandetea. Numai asa vom putea pastra unitatea Duhului in legatura pacii. Fie ca Domnul sa ne ajute la aceasta. Aceasta nu priveste doar pe cativa frati, ci pe toti, frati si surori. Domnul doreste ca relatiile noastre sa fie in acest duh!
Acesta este un verset pe care trebuie sa ni-l amintim permanent, la fel ca pe multe altele; in timpul prezent el este o lectie pentru noi. In fiecare seara, sa ne punem intrebarea: "am fost eu smerit, plin de ingaduinta fata de acest frate, aceasta sora ? M-am straduit eu sa pastrez unitatea Duhului in locul unde am fost asezat, in legatura pacii sau exista disensiuni ? Aceasta se adreseaza tuturor, tineri si mai in varsta, frati si surori, toti sunt chemati sa realizeze acest adevar, care nu se schimba, al unicului trup al lui Hristos.
Vreau acum sa privim la sfarsitul acestui verset unde, din nou, suntem preocupati cu totii referitor la practica pentru zidire. Dar, mai intai, sa vedem pe scurt versetul 10, care pune probleme uneori. Am vazut deja, ieri seara, continutul acestui verset: "coborat, suit mai presus de toate cerurile", despre Domnul nostru este vorba, El este la dreapta lui Dumnezeu, Din nou apostolul ne indreapta privirile spre El.
Cand este vorba despre temelia adevarului, Efeseni 1 ni-L prezinta asezat la dreapta lui Dumnezeu. Daca vine vorba despre practica, Coloseni 3 ne spune sa gandim la lucrurile de sus unde Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu, si aici, Cel care a coborat este Acelasi care S-a suit mai presus de toate cerurile. Din aceasta glorie, unde El are toata puterea, unde umple totul, unde a implinit toate planurile lui Dumnezeu, de acolo, El a dat pe unii apostoli ... (v. 11). Aceasta nu priveste pe toti credinciosii, niciunul dintre noi nu este apostol sau profet, ei au fost intemeietorii adunarii, daca pot sa folosesc aceasta expresie pe care am gasit-o deja in cap. 2 v. 20, unde este vorba de Adunare ca templu, zidita pe temelia apostolilor si profetilor, iar la cap. 3 v.5 "taina lui Hristos ... a fost descoperita acum sfintilor Sai apostoli si profeti". Aceste doua grupe sunt citate la inceputul Adunarii, apostolii si profetii Noului Testament, cei care au revelat gandurile lui Dumnezeu si care au pus temelia Adunarii, acest lucru a avut loc odata pentru totdeauna si acum Cuvantul este complet.
" ... pe unii evanghelisti", evanghelistul are darul special de a vorbi oamenilor in situatiile lor, pentru a-i aduce la pocainta si a crede in Domnul Isus. Nu oricine are acest dar. Altadata se zicea in unele cercuri crestine: "fiecare crestin este un evanghelist" ; este gresit, vedem aici contrariul, dar gandul nu este in totalitate gresit, fiecare credincios este un martor. Acest lucru este putin diferit, cu totii putem fi martori ai adevarului. Dar nu suntem toti evanghelisti, asta este ceea ce citim aici: El a dat pe unii evanghelisti, nu toti, acesta este un dar special pe care trebuie sa-l recunoastem si sa-i dam libertatea.
" ... pe unii pastori" : cat de des citim acest cuvant "pastor" in Vechiul cat si in Noul Testament: Domnul Isus, Bunul Pastor, Marele Pastor al oilor care Isi paste turma Sa. Citind aceste relatari, vedem cum Domnul doreste sa pastem, noi, turma Lui, El doreste sa ne dea hrana si sa ne conduca pentru ca sa umblam pe calea dreapta, sa nu ne ratacim, si daca ne-am ratacit, sa ne gandim la parabola oii pierdute, imaginea unui necredincios pe care Domnul il cheama sau a unuia din ai Sai pe care El doreste sa-l readuca in turma. Domnul ne cauta, cum am putea sa ne intoarcem singuri ? Nimeni nu poate spune ca el s-a intors la Domnul prin sine insusi, aceasta este credinciosia Bunului Pastor. Noi suntem turma pasunii Lui, spune psalmistul.
Domnul este acum in cer si El a dat diferitelor localitati pastori. Este o responsabilitate incredintata batranilor; apostolul zice: "pastoriti turma lui Dumnezeu care este intre voi" (1 Pet. 5:2). Este un dar pe care Domnul l-a dat din cer Adunarii Sale: in fiecare adunare, El a randuit frati care sa pasca pe sfintii care sunt intre ei. Pavel le-a spus batranilor din Efes si Petru, de asemenea, a scris in epistola lui : "supraveghind, nu domnind peste cei dati voua" considerandu-se superior, caci nu asa se paste o turma. Pastorul merge inaintea turmei si oile il urmeaza, aceasta este o imagine frumoasa. Era un om care impingea de la spate o turma de oi, si s-a remarcat ca nu s-a vazut niciodata asa ceva, dar omul nu era pastor, ci el le ducea la abator.
Pastorul merge inaintea turmei si un pastor adevarat este cineva pe care doresti sa-l urmezi. Acesta este primul aspect al slujbei de pastor pe care putem s-o implinim ca frati mai in varsta, sa traim in asa fel incat tinerii convertiti, vazand umblarea noastra, sa doreasca sa ne urmeze, nu ca oameni, ci pentru a merge pe caile Domnului.
De asemenea, pastorul trebuie sa supravegheze si astazi, aceasta nu mai place deloc a fi supravegheat; in lume se zice: "sa faci ceea ce crezi ca este bine" si, de asemenea, aceasta stare de spirit se face simtita si la credinciosi; dar Domnul nu vorbeste asa. El ne spune prin apostolul Sau sa ne supunem toate gandurile, nu doar faptele, toate cuvintele noastre ascultarii de Hristos, ca sa nu ne ratacim.
Se obisnuia sa se spuna altadata : "gandurile sunt libere", nimeni n-o mai spune, caci se merge mult mai departe : se spune si se face ceea ce se vrea si vedem rezultatul. Dar nu este acelasi lucru pentru copilul lui Dumnezeu. Cel care s-a imbracat cu omul cel nou doreste sa supuna autoritatii lui Hristos tot ceea ce este de la natura veche si noi avem multa nevoie de indemnuri pentru aceasta. De aceea, atunci cand un frate sau o sora va indeamna cu dragoste, primiti, gandindu-va la acest verset "El a dat pe unii pastori". Domnul doreste sa fie o supraveghere printre ai Sai.
De fapt, cu totii avem o responsabilitate unii fata de altii; nu avem dreptul sa fim indiferenti. Daca acest gand de a face fiecare ce vrea a patruns, noi am pierdut deja gandurile cu privire la adunare "pasteti turma lui Dumnezeu care este intre voi". Acestea sunt gandurile lui Dumnezeu: Domnul din glorie, din acest centru de putere, de autoritate, a dat aceste daruri si cat de grav este sa ne impotrivim lor, de a respinge slujba unui frate! El (fratele) se poate consola gandindu-se la apostolul Pavel care, de asemenea, a fost respins, "toti care sunt in Asia m-au parasit", ei gandeau ca este prea greu de a-l urma pe un astfel de drum.
Dar cel care respinge o astfel de slujba respinge, de fapt, pe Domnul care a instituit aceasta slujire, chiar daca ea este exercitata in slabiciune, fiecare frate sau sora care a trebuit sa indemne (o sora poate indemna pe alta sora mai tanara - Tit 2 spune ca ele sa invete pe cele tinere) va spune cat a fost de slab si cu multe lipsuri, trebuie s-o recunoastem, dar este grav sa nu se tina cont de o astfel de slujire si refuzul de a asculta. El a dat pe unii pastori !
Apoi, la sfarsitul listei, si acest lucru este remarcabi, invatatori. Iacov spune "sa nu fiti multi invatatori". Nu adunarile unde sunt multi invatatori sunt cele mai bune, ci acelea unde sunt pastori buni, unde darul lor este primit.
Cu siguranta, invatatorii sunt necesari, caci ne purtam in functie de invatatura, deci intelegem bine ca acest dar este important, dar acest l;ucru nu este suficient; avem dovada vazand ordinea in care aceste daruri sunt citate si adesea noi inversam aceasta ordine.
De asemenea, in 1 Corinteni 12 gasim in primul rand "cuvant de intelepciune", adica slujirea de pastor, apoi "cuvant de cunostinta", acesta este invatatorul. El a dat aceste daruri si cand vedem (spun aceasta cu toata precautia) ca un frate explica Cuvantul, ca are dreptate, dar nu este acceptat, atunci cel care este respins este, de fapt, Domnul. El este Cel care a dat acest dar din centrul de putere. Fie ca noi sa-l primim (darul) si sa-l recunoastem cu smerenie!
Aceste daruri au un singur scop: desavarsirea sfintilor. Domnul doreste ca noi sa inaintam; suntem departe de a fi perfecti si aceasta slujire are ca scop sa transforme omul cel nou ca sa reflecte imaginea Domnului si sa realizeze in practica gandurile Domnului cu privire la adunare. Dar daca noi respingem acest dar, refuzam sa-l ascultam si ne urmam propriile noastre ganduri, aceasta slujire nu foloseste la nimic si atunci vom reveni la primul verset din acest capitol : "Va indemn .. sa umblati intr-un chip vrednic de chemarea cu care ati fost chemati, cu toata smerenia si blandetea...".
Apostolul ne indeamna sa primim acest dar pentru a inainta. Am inaintat noi cu adevarat in ultimii ani ? Nu, nu am crescut in practica asa cum ne este aratat aici; poate cunoastem perfect invatatura cu capul, dar acest lucru nu este suficient. Invatatura trebuie sa fie prezenta, caci fara invatatura vom oscila, dar este vorba sa ramanem alipiti de invatatura in dragoste, acesta este punctul central, in vederea desavarsirii sfintilor, pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos. Iata scopul pe care il urmareste Capul pentru trupul Sau, Adunarea.
La inceputul acestui capitol, apostolul adreseaza indemnuri catre toti (v. 1 la 3), apoi urmareste invatatura care se refera la persoane (evanghelisti, pastori, invatatori), dar care au un singur scop : binele adunarii "pana vom ajunge toti la unitatea credintei si a cunostintei depline a Fiului lui Dumnezeu". Scopul este ca toti sa ajungem la unitatea credintei.
In acest capitol gasim trei unitati diferite : a trupului, a Duhului, a credintei. Expresia " unitatea trupului" nu se gaseste in Biblie, dar o putem folosi, caci este spus "este un singur trup", asa cum nu se vorbeste de trinitate, ci de Dumnezeu Tatal, de Fiul si de Duhul Sfant. Trebuie sa intelegem pur si simplu ce vrea sa spuna aceste expresii.
Unitatea trupului, creata de Domnul prin Duhul Sau, este o lucrare in intregime divina. Omul nu are nicio influenta, si in toata eternitatea, acest trup va fi inaintea lui Dumnezeu, chiar daca expresia "trup" este folosita pentru pamant, in eternitate este vorba despre mireasa.
In ce priveste unitatea Duhului, ni se cere s-o pastram in legatura pacii; aici, avem si noi o parte, unitatea Duhului nu este doar in mainile lui Dumnezeu, ci am vazut in detaliu, ca trebuie s-o pastram in toata smerenia, intr-o stare de duh care este potrivita Domnului si in acelasi timp respingand orice rau. Acesta este drumul care ne permite sa pastram in pace unitatea Duhului.
Unitatea credintei, nu vom putea s-o implinim pe acest pamant si, in ciuda a toate, Domnul ne-o prezinta ca un scop. Credeti ca ar putea exista pe pamant o unitate perfecta a credintei printre credinciosi ? Se pare ca este tocmai opusul, credinciosii se divizezea din ce in ce mai mult. Si in ciuda acestui lucru, acest scop exista si darurile ne ajuta sa ajungem la aceeasi cunostinta, la aceeasi pastrare a adevarului. Bineinteles, un convertit de curand este destul de departe de a avea aceeasi unitate de credinta cu cineva care L-a primit pe Domnul de mult timp, este de inteles, dar cand separarea are la baza un dezacord, cum poate sa se ajunga la unitatea credintei ? Aceasta ramane, caci normele lui Dumnezeu nu se schimba niciodata. De aceea, vorbim mereu de aceste adevaruri vechi, cu toata slabiciunea si nedesavarsirea, dar scopul fiind Domnul, niciodata glorificare omului. Aici se afla unitatea credintei. Atunci cand vom fi in cer, nu vom mai avea nevoie de credinta, atunci, unitatea va fi completa, vom trece atunci de la credinta la vedere. In glorie, totul se indreapta spre Domnul, aici, suntem destul de departe. Pavel ne spune in Filipeni 3 "daca ganditi ceva altfel, Dumnezeu va va descoperi si aceasta. Dar la ceea ce am ajuns, sa umblam pe aceleasi urme"; scopul ramane totdeauna acelasi.
A ajunge "la starea de om matur, la masura plinatatii lui Hristos" este scopul pe care nu-l vom atinge pe pamant; de fapt, este inuman de prezentat un scop la care nu se poate ajunge si totusi, Dumnezeu spune : "nu va puteti abate de la el; orice alt scop va va indeparta de Mine, indiferent daca este mai jos sau mai sus, dar in orice caz ati pierde din vedere pe Domnul. De aceea, ne este prezentat acest scop divin despre care trebuie sa spunem ca nu-l vom atinge aici jos si, in ciuda a toate, este incurajator sa stim ca exista un scop pentru a ajunge cu totii la unitatea credintei.
Din nou, cu totii suntem atentionati in versetul 14. Apostolul ne avertizeaza pentru ca sa nu fim batuti de valuri si purtati incoace si incolo de orice vant de invatatura. Vedem cat de importanta este invatatura, desi mentionata ultima, caci daca ea lipseste, credinciosii vor fi asemenea trestiilor, paielor duse de vant. Aceasta se vede acolo unde adevarata invatatura lipseste. Vedem deci ca invatatura nu este un accesoriu, ci ea are un rol important.
"... prin inselaciunea oamenilor, prin viclenia lor in uneltirea ratacirii", in adunare, printre credinciosi ? Da, frati au inselat alti frati, inventand lucruri gresite, erori ambalate in asa fel incat cei care nu erau stabili au fost batuti de valuri incoace si incolo si in final au cazut. Acest lucru s-a intamplat printre credinciosi. Apostolul ne avertizeaza si ne da mijlocul de a fi paziti: a ramane alipiti de adevar. Cu totii putem, nu este nevoie de multa cunostinta, toti, tineri sau in varsta, frati sau surori, putem ramane alipiti de adevar, sa nu ne indepartam, sa nu-l punem la indoiala, ci in mod simplu sa-L urmam pe Domnul.
Fratii si surorile, in toata simplitatea, care nu s-au laudat cu o mare cunostinta au inteles ca ceea ce sa intamplat nu era dupa gandul Domnului, acela nu era glasul Bunului Pastor, nu au fost multumiti cu ceea ce au auzit. Doreste Domnul acum ca noi sa fim nemultumiti de slujire si de invatatura ? Dimpotriva, El doreste ca noi sa crestem, sa fim credinciosi bucurosi.
" ... sa crestem in toate pana la Cel care este Capul, Hristos; din care tot trupul, imbinat impreuna si strans legat prin ceea ce da fiecare incheietura de intarire, dupa lucrarea fiecarei parti in masura ei, (ne priveste pe toti) facand cresterea trupului, spre zidirea sa in dragoste". Acest lucru pare dificil, dar nu este; el se adreseaza fiecaruia dintre noi, in comuniune cu Domnul si ascultand de Cuvantul Lui, ingaduindu-ne unul pe altul in slabiciunile noastre si, pe de alta parte, incurajandu-ne unul pe altul in fiecare zi. Pavel i-a scris lui Filimon, si aceasta este cea mai mare lauda, inimile sfintilor au fost inviorate prin tine.
Fie ca si noi sa ne incurajam unul pe altul si astfel vom putea realiza aceste minunate ganduri ale Domnului cu privire la Adunarea Sa, pe care o iubeste atat de mult si pe care ar trebui s-o iubim si noi.
.................................................................................................
