Mana cea buna a Dumnezeului nostru era peste noi

                                                                         Cartea Ezra
                                                                     - IV -


     Arend Remmers


     3.2     Cap. 2:3-19 - Numele familiilor (15509 persoane)

     Parintii sau stramosii celor 17 familii sau rude care sunt numarati aici, in mare parte sunt necunoscuti. Zece din aceste nume de familii apar la sfarsitul ultimului capitol atunci cand sunt enumerati israelitii care au incheiat casatorii mixte cu femei din alte popoare si care s-au curatit (10:43).

     3.3     Cap. 2:20-35 - Oameni din anumite locuri (8635 persoane)

     Aici este vorba de cele 22 de locuri situate mai departe sau mai aproape de Ierusalim. Numarul total al membrilor familiilor si al locuitorilor din cetati si din sate care s-au intors (2:3-35) se ridica la 24144 de persoane. In numarul lor sunt socotiti numai barbatii, dupa cum reiese din expresiile de "fii" si "barbati".

     3.4     Cap. 2:36-39 - Numele preotilor (4289 de persoane)

     Cu cele 4289 de persoane, preotia era bine reprezentata. Slujba preoteasca era extrem de importanta pentru Israel, dar aceasta este si o caracteristica speciala a celor care, in timpul prezent, cred in Domnul Isus (vezi Ev. 13:15 ; 1 Pet. 2:5 ; Apoc. 1:5, 6). In Noul Testament toti copiii lui Dumnezeu sunt considerati ca preoti. Pe baza lucrarii ispasitoare a lui Hristos, ei au libertate deplina sa intre in locul preasfant (locul prezentei lui Dumnezeu) prin perdeaua care a fost rupta. Responsabilitatea lor principala este adorarea. Numarul mare de preoti trebuie sa fi fost o incurajare pentru ramasita care s-a intors.

     3.5     Cap. 2:40-42 - Numele levitilor (341 persoane)

     In contrast cu preotii, levitii (de care apartineau cantaretii si usierii) erau reprezentati in numar foarte mic: cu totul doar 341 de persoane. Responsabilitatile lor in templu s-au schimbat considerabil fata de slujba din cortul intalnirii (com. Num. 3 la 4 si 1 Cr. 25 la 26). Diferitele activitati ale cantaretilor care laudau pe Dumnezeu si ale usierilor care trebuiau sa vegheze asupra casei lui Dumnezeu au existat din timpul cand David a schimbat responsabilitatile levitilor.

     Levitul Asaf, unul din parintii tuturor cantaretilor, era un descendent din Gherson, fiul lui Levi (1 Cr. 6:24-28). In timpul calatoriei prin pustie, ghersonitii aveau sarcina de a duce covoarele si perdelele de la cortul intalnirii (Num. 3:21-26). Dar, in urma hotararii lui David de a construi templul, responsabilitatile lor s-au schimbat (1 Cr. 23:26). Deja mai inainte, in intelegere cu levitii, David a introdus in inchinarea fata de Dumnezeu slujba de cantaret cu acompaniament (1 Cr. 6:16 si urmat. ; 15:16, 17). Dar Asaf era, de asemenea, un compozitor inspirat de psalmi; el a lasat in totul doisprezece psalmi in Cuvantul lui Dumnezeu (Ps. 50 si 73 la 83).

     Usierii erau, de asemenea, levitii carora David le-a incredintat responsabilitati noi pentru slujirea in templu (1 Cr. 23:5). Salum, numit aici primul, era insotitorul lor (1 Cr. 9:17 si urmat.). Ei trebuiau sa vegheze asupra sfinteniei casei lui Dumnezeu. Printre ei fiii lui Core ocupau un loc important. Ei au fost, de asemenea, compozitori inspirati de psalmi (Ps. 42 ; 44 la 49 ; 84, 85, 87, 88).

     Levitii corespund, in timpul prezent, slujitorilor cu darurile lor diferite ; Domnul glorificat le-a dat Adunarii (Rom. 12:4-8 ; 1 Cor. 12 ; Efes. 4:11-16). Chiar daca astazi, in principiu, toti rascumparatii sunt chemati la slujire fata de Domnul si fata de ai Sai, totusi, nu toti au aceleasi responsabilitati, la fel ca si levitii de altadata. Aceste responsabilitati care ne-au fost incredintate trebuie sa fie exercitate cu credinciosie in mijlocul adunarii, spre gloria Domnului si pentru binecuvantarea fratilor si surorilor noastre. La aceasta se adauga astazi slujba de evanghelist, pe care Israel nu o cunostea. Apoi, scopul esential al slujirii in adunarea lui Dumnezeu este de a "prezenta pe orice om desavarsit in Hristos" dupa cum spune Pavel cu privire la responsabilitatea lui in Coloseni 1:28. Aceasta era spus deja in cuvintele lui Dumnezeu atunci cand i-a chemat pe leviti: "Si sa dai pe leviti lui Aaron si fiilor lui; ei sunt daruiti lui, dati dintre fiii lui Israel" (Num. 3:9). In Aaron, marele preot, vedem o imagine a Domnului nostru, - si in fiii sai, preotii, o imagine a credinciosilor care se inchina (sau, adora; n.t.). Rezulta ca temelia importanta a unei slujiri crestine adevarate este glorificarea Domnului nostru si cerinta adorarii adusa de rascumparatii Sai.

     Din nefericire, leviti nu mai erau, si la fel si numarul preotilor. Acest fapt nu contine el un avertisment pentru noi astazi de a nu abandona slujirea pentru scumpul nostru Domn si pentru ai Sai, ci a ne pleca grumazul cu bucurie si rabdare in slujba Domnului (Neemia 3:5) ?

     3.6     Cap. 2:43-54 - Numele netinimilor

     Numele "netinimi" inseamna "dati". Acesti oameni erau dati lui Dumnezeu pentru slujire. La origine ei nu apartineau de Israel, dar au fost crutati de judecata lui Dumnezeu asupra vrajmasilor lui Israel. Multi vad in ei pe gabaoniti (Iosua 9:21, 27), altii vad in ei pe "strainii care erau in tara lui Israel", pe care David i-a pus sa taie pietre pentru constructia templului (1 Cr. 22:2). In Ezra 8:20 este mentionat ca David si capeteniile au dat pe netinimi in slujba levitilor. Netinimii sunt considerati deci ca fiind de ajutor levitilor, ca slujitorii slujitorilor. Levitii erau daruiti de Dumnezeu pentru slujire (Num. 18:6), dar nu este spus nimic asemanator despre netinimi. In acelasi mod, pentru cele mai simple sarcini, si poate pentru cele mai putin apreciate in adunare, Domnul are nevoie de astfel de netinimi si in timpul prezent. Fiecare trebuie sa fie gata sa faca astfel de sarcini. Ne gandim deja la slujirile care sunt adesea necunoscute, ca ospitalitatea fata de vizitatori, grija pentru localul de strangere si tot ce poate sa insemnea acest lucru.

     3. 7     Cap. 2:55-58 - Fiii slujitorilor lui Solomon

     Faptul ca "fiii slujitorilor lui Solomon" au fost numarati la v. 58 impreuna cu netinimii arata ca ei erau, de asemenea, slujitori pentru activitati simple. Este remarcabil ca se gaseste printre ei nume feminine ca Hasoferet, Pocheret-Hatebaim. Prima semnifica "scriitor, scrib" la feminin si a doua "vanatorita de gazele". Printre fiii slujitorilor lui Solomon puteau sa fie urmasii canaanitilor pe care Solomon i-a supus muncii de robi pentru slujire (1 Imp. 9:20, 21). Cu toate ca nici netinimii, nici fiii slujitorilor lui Solomon nu faceau parte din poporul lui Dumnezeu, totusi au mers in robie impreuna cu ei, si unii dintre ei s-au intors acum impreuna cu ramasita. Ca si Rut Moabita, ei s-au simtit ca apartinand de poporul lui Dumnezeu (Rut 1:16, 17). Dupa ce a cunoscut odata harul lui Dumnezeu, ea nu mai voia sa-l lase. Si Dumnezeu a confirmat harul Sau prin recunoasterea deplina a acesteia, chiar pana la punctul de a o incorpora in arborele genealogic al lui David si al lui Hristos (Rut 4:21, 22 ; Mt. 1:5) !

     Numarul netinimilor si al fiilor slujitorilor lui Solomon se ridica la 392.

     3.8     Cap. 2:59-63 - Iudeii fara registru genealogic

     Acum urmeaza numele catorva familii din popor si dintre preoti a caror genealogie nu a putut fi clarificata.

     3.8.1     Cap. 2:59-60

          "Si acestia sunt cei care s-au suit de la Tel-Melah, Tel-Harsa, Cherub-Adan, Imer; dar ei nu si-au putut arata casa parinteasca si samanta, ca ar fi din Israel: fiii lui Delaia, fiii lui Tobia, fiii lui Necoda, sase sute cincezeci si doi".

     In acest grup sunt numiti in primul rand urmasii barbatilor Delaia, Tobia si Necoda, care proveneau din diferite locuri sau regiuni babiloniene care sunt necunoscute astazi. Acestia "nu si-au putut arata casa parinteasca si samanta" si deci nu se stia daca ei fac parte din Israel. In totul era vorba de 652 de persoane.

     3.8.2     Cap. 2:61-62

          "Si dintre fiii preotilor: fiii lui Habaia, fiii lui Hacot, fiii lui Barzilai, cel care a luat de sotie pe o fiica a lui Barzilai galaaditul si se numea dupa numele lor. Acestia si-au cautat inregistrarea genealogica, dar n-au fost gasiti; de aceea au fost indepartati de preotie ca necurati".

     Printre cei care nu si-au putut dovedi originea lor, erau chiar fiii preotilor. Nu cunoastem, totusi, numarul lor. Intr-un caz motivul incertitudinii este dat: a existat o confuzie. Barzilai era un om credincios si bogat din Roghelim, in Galaad, la rasarit de Iordan, care l-a primit pe David cand fugea de Absalom (2 Sam. 17:27). Una din ficele sale s-a casatorit cu un preot care a luat numele tatalui ei.

     Dupa intoarcerea la Ierusalim si la casa lui Dumnezeu, confuziile existente nu mai erau ingaduite. Cata dezordine spirituala domneste astazi in crestinatate ! Cat de multi sunt cei care sunt botezati si i-au parte la Cina fara a fi nascuti din nou si fara sa stie in mod constient ca au pacatele iertate ! Multi copii ai lui Dumnezeu se gasesc in astfel de medii crestine unde dezordinea si confuzia au patruns.

     "Registrul genealogic" era marturia fara ambiguitate ca faceau parte din poporul lui Dumnezeu. Este o imagine a sigurantei depline a credintei in Domnul Isus si a lucrarii Sale. A sti ca cineva este nascut din nou, din Dumnezeu, este de o importanta cruciala (2:62 ; Ioan 1:21 ; 3:3, 5) ! Acest lucru este cu atat mai mult pentru slujba de preot. Cei care afirmau ca fac parte din familia preoteasca fara a-si putea dovedi origine in registrul genealogic, trebuiau sa fie "indepartati de preotie ca necurati". Pentru a putea exercita slujba in mod practic trebuia, in mod normal, sa fie curati (Lev. 21:1 la 22:9), dar nu acesta este punctul care este tratat aici. Aici este vorba decat de a stabili apartenenta la familia preoteasca.

     Aplicand pentru noi astazi, nu este nicio diferenta intre cei care fac parte "din Israel" si cei care sunt "preoti" (2:59-61). Toti cei care cred in Domnul Isus sunt mantuiti si facuti preoti: "A Aceluia care ne iubeste si ne-a spalat de pacatele noastre in sangele Sau, si ne-a facut o imparatie, preoti pentru Dumnezeul si Tatal Sau: a Lui fie gloria si puterea in vecii vecilor! Amin" (Apoc. 1:5, 6). Cerintele inalte cu privire la preoti sunt valabile si astazi pentru toti credinciosii. Cel care nu are certitudine mantuirii nu are nicio libertate sa intre in locul sfant (Ev. 10:19) ! Caci aceasta intrare se intemeiaza pe cunoasterea lucrarii lui Hristos. Cei care au crezut in El, El i-a facut in stare sa intre in locul sfant datorita jertfirii trupului Sau, lucrare implinita odata pentru totdeauna, si le-a deschis, de asemenea, prin sangele Sau, calea pana in locul preasfant (Ev. 10:10-22). Aceasta este singura temelie pentru slujba preoteasca prin care "aducem neincetat jertfa de lauda lui Dumnezeu, adica rodul buzelor care marturisesc Numele Lui" (Ev. 13:15). Acela care nu indeplineste aceste conditii, nu poate, astazi, sa slujeasca inaintea lui Dumnezeu ca preot. Acest lucru priveste in special participarea la frangerea painii. In aceasta privinta nu poate fi nicio incertitudine sau lipsa de claritate.

     3.8.3     Cap. 2:63

          "Si Tirsata (titlul purtat de guvernatorul Ierusalimului in timpul imparatiei persane) le-a spus sa nu manance din lucrurile preasfinte, pana nu se va ridica un preot cu Urim si Tumim".

     Interdictia este rostita nu de marele preot Iesua, ci de Zorobabel / Sesbatar, care este desemnat aici prin titlul persan de guvernator "Tirsata" (Neemia 8:9). El avea cea mai inalta autoritate administrativa. Cei care nu puteau sa dovedeasca descendenta lor preoteasca, nu trebuia sa manance din lucrurile preasfinte. Problema era de a sti cine putea sa primeasca partea din jertfele care se cuveneau preotilor (Lev. 6:7-23).

     Din punctul de vedere al numarului si al mijloacelor care le aveau la dispozitie, iudeii ofereau o imagine de slabiciune. Cu toate acestea, ei nu se lasau descurajati. Nu aveau deloc sentimentul ca in aceste circumstante nu era necesar sa urmeze indicatiile Domnului. Dimpotriva, nu vedem la ei nicio indiferenta, ci multa grija. Acest fapt ne da o invatatura importanta. Noi suntem inconjurati de multi credinciosi care au primit o invatatura deficitara sau falsa. Tocmai de aceea este important sa tinem cu tarie la invatatura Cuvantului lui Dumnezeu, si sa nu ingaduim restrictii cu privire la valabilitatea lor. Intr-un timp de slabiciune, se pare ca exista o adevarata putere spirituala in a urma intocmai Cuvantul lui Dumnezeu. Acest lucru poate sa para prea strict pentru multi crestini din ziua de azi. Dar nu trebuie sa tinem ascultarea de Sfantul Cuvant al Dumnezeu dupa duritatea oamenilor;

     Pentru iudeii din timpul lui Zorobabel era o speranta daca "se ridica un preot cu Urim si Tumim". Aceste oracole tainice ("lumina si desavarsire") au servit la a judeca si a discerne (Ex. 28:30 ; Num. 27:21 ; Deut. 33:8 ; 1 Sam. 28:6). Ele nu au mai existat dupa intoarcerea de la Babilon. Dar daca un preot care era disponibil era ridicat (sau, trezit), el ar fi putut sa dea o hotarare definitiva. Pentru noi, acest lucru va avea loc cu certitudine numai la venirea lui Hristos, care, ca Imparat si preot, va pune capat la toata slabiciunea si confuzia si va acoperi toate deficientele.

     Astfel, astazi unii ar putea considera ca este dur de a nu permite accesul la frangerea painii a tuturor acelora care pretind a fi copii ai lui Dumnezeu. Dar daca inima cuiva este cu adevarat dreapta inaintea lui Dumnezeu - si care nu ascunde nimic - si astazi, de asemenea, El va arata, mai devreme sau mai tarziu, judecata Sa. Altadata El o facea prin preotii care se ridicau, daca era necesar, cu Urim si Tumim. Atunci, ca si astazi, aceleasi conditii sunt valabile, adica de a-si arata propriul registru genealogic si a corespunde cerintelor Cuvantului lui Dumnezeu in ce priveste curatia personala.

     3.9     Rezumat - 2:64-67

     3.9.1     Cap. 2:64-67

          "Toata adunarea la un loc era de patruzeci si doua de mii trei sute saizeci, in afara de robii si roabele lor, care erau sapte mii trei sute treizeci si sapte. Si aveau douasute de cantareti si cantarete. Caii lor erau saptesute treizeci si sase; catarii lor, douasute patruzeci si cinci; camilele lor, patru sute treizeci si cinci; magarii lor, sase mii sapte sute douazeci".

     Pentru a incheia, vedem mentionat numarul total al celor care s-au ridicat pentru a se intoarce in Iuda si la Ierusalim. Cuvantul folosit aici pentru "adunare" (in ebraica "qahal" ; JND a tradus in franceza "congregatie") nu este pur si simplu expresia unui anumit numar de oameni, ci este numele pentru totalitatea poporului lui Dumnezeu. Prima data cand se gaseste cu aceasta semnificatie de "toata multimea adunarii lui Israel" (JND in franceza: "toata congregatia multimii lui Israel) este cu ocazia pastelui, in Egipt, sarbatoarea rascumpararii (Ex. 12:6 ; JND : "... toata congregatia multimii lui Israel sa-l injunghie..."). O alta aparitie semnificativa a acestui cuvant este la marea zi a ispasirii unde marele preot facea "ispasire pentru sine si pentru casa lui si pentru toata adunarea ( JND : "congregatia") lui Israel " (Lev. 16:17). Dumnezeu si iudeii vedeau acest numar mic de persoane ca "adunarea lui Israel" (sau :congregatia). Literalmente ea nu era: cei care au ramas la Babilon nu faceau parte din ea. Dar acest grup mic de iudei credinciosi, ascultatori si devotati, reprezentau poporul in totalitatea lui. Fiecare era chemat de Dumnezeu prin imparatul Cirus, totusi, cea mai mare parte au ramas acolo. Ei nu sunt numiti aici nici macar o singura data, desi, in termeni absoluti, ei erau majoritatea. Cei 42360 care s-au intors alcatuiau "adunarea lui Israel" (sau: congregatia), ceea ce va fi confirmat din nou intr-un mod izbitor, si care misca inima, in ultimul verset din acest capitol ("tot Israelul").

     Nu trebuie confundati "cantaretii" din v. 65 cu cei din v. 41 care erau dintre leviti. Originea lor este neclara. Ei, cu singuranta, nu faceau parte din poporul iudeu, nici dintre "robii si roabele lor" numiti in acelasi verset; altfel ar fi facut parte din "toata adunarea (JND: congregatia)" din v. 64. Poate ca reprezenta o ramasita din lume, de care Israel nu a putut sa se separe? Nu stim.

     Din toate grupurile enumerate aici putem sa invatam ceva. Diferitele domenii de slujire sau de lucrare ale casei lui Dumnezeu trebuie sa dea fiecarui credincios, astazi, o indicatie a felului de slujire la care el sau ea sunt chemati. Nu toti sunt calificati si chemati in acelasi fel pentru orice slujba. Trebuie sa fim totdeauna constienti de acest fapt, si sa nu dorim sa facem in adunare o lucrare la care nu suntem chemati. Pavel ne arata acest lucru in 1 Corinteni 12:14-31, atunci cand compara diferitele parti ale trupului nostru cu madularele trupului lui Hristos si functiile lor. Fratii si surorile mai putin capabili nu trebuie sa se simta dati la o parte, iar fratii si surorile mai capabili nu trebuie sa dispretuiasca pe cei mai putin inzestrati. Dumnezeu a randuit fiecaruia un loc in adunare. Totusi, putem sa dorim darurile de har cele mai mari, - pe calea dragostei, dupa cum ne invata cap. 13 din 1 Corinteni!

     Lectia cea mai importanta din aceasta sectiune este aceasta : Dumnezeu are o cunoastere precisa despre fiecare credincios. Aceasta trebuie sa miste inimile noastre vazand cu ce grija sunt inscrisi toti cei care s-au intors. Si, de asemenea, imprejurarile in care se aflau, adica ceea ce aveau, precum animalele lor care nu au ramas ignorate. Dumnezeu nu ia nimic din ceea ce ne este necesar. El a numarat chiar perii capului nostru (Mt. 10:30).

     3.9.2     Cifrele din Ezra 2 si Neemia 7

     Numarul total al celor care s-au intors este acelasi in Ezra 2 si in Neemia, si anume 42360 (Ezra 2:64 ; Neemia 7:66). Cu toate acestea, suma grupurilor in mod individual al celor care s-au intors nu se potriveste nici intre ele si nici cu numarul total : in Ezra se gasesc 29818 persoane si in Neemia 31089.

     Cifrele contradictorii sunt adesea caracterizate ca greseli de copiere a listelor din Ezra si Neemia. Cu toate acestea, acest lucru trebuie trecut cu vederea datorita preciziei cu care acesti doi barbati si-au indeplinit misiunea lor. Si, inainte de toate, aceste insiruiri de numere fac parte, de asemenea, din Cuvantul inspirat al lui Dumnezeu. Un motiv mai real pentru diferente ar putea proveni din faptul ca Ezra a facut inainte de plecare o lista cu cei care s-au inscris de buna voie pentru a face calatoria, in timp ce Neemia ar fi inscris pe cei care au ajuns cu adevarat in Iuda. Motivele pentru numerele mai mici din Neemia (fiii lui Arah, ai lui Zatu ; barbatii din Betel si Ai ; fiii lui Lod, ai lui Hadid si ai lui Ono ; usierii, fiii lui Delaia, Tobia si Necoda) sunt poate datorita oamenilor care au murit sau care s-au imbolnavit in timpul calatoriei, sau care au renuntat sa mai plece. Dimpotriva, cifrele mai mari de la celelate familii se poate datora celor care s-au hotarat sa plece in ultimul moment sau care s-au alaturat celorlati de-a lungul drumului, sau care s-au nascut in timpul acestei calatorii care a durat cel putin patru luni (1500 km). De asemenea, trebuie luat in considerare posibilitatea ca problema importanta a registrului genealogic (Ezra 2:59, 62) sa nu fi fost clara pentru unii. In final, este posibil sa existe si alte cauze pentru diferentele de numere care nu ne sunt cunoscute astazi.

   

             Mana cea buna a Dumnezeului nostru era peste noi

                                                                         Cartea Ezra
                                                                     - III -


     Arend Remmers


     2.1.4     Cap.1:4

          "Si pe oricine a ramas, in orice loc unde locuieste temporar, oamenii locului sa-l ajute cu argint si cu aur si cu bunuri si cu animale, pe langa darul de buna voie pentru casa lui Dumnezeu, care este in Ierusalim".

     Toti cei deportati care ramasesera inca si aveau dorinta de a pleca la Ierusalim impreuna cu ceilalti, trebuiau sa fie ajutati de locuitorii locului unde ei locuiau. Este adevarat ca acesti "oamenii locului" erau mai degraba iudei decat cei din alte popoare.

     Argintul este o imagine a pretului pe care Domnul Isus l-a platit pentru rascumparare (Fapte 20:28 ; comp. Ex. 30:11-16 ; 38:25-28). Aurul este un simbol al maretiei lui Dumnezeu (Apoc. 21:11, 18). Animalele erau necesare, de asemenea, pentru hrana celor care se intorceau cat si pentru jertfe. Toate aceste daruri corespund la ceea ce astazi ramasita crestina poate primi inca in mod spiritual din partea altor credinciosi. Sa ne gandim, pur si simplu, la toate cantarile bune din vechile carti de cantari si care sunt cantate cu un real folos spiritual.

     In decretul sau, Cirus invita in cele din urma la "darul de buna voie pentru casa lui Dumnezeu care este la Ierusalim". Nu se spune la ceea ce se face referire aici. Dar comparand cu Exod 36:3 si cu alte pasaje, vedem ca este vorba de daruri pe care le aduceau, constienti ca ele trebuiau sa fie folosite pentru slujba divina in casa lui Dumnezeu.

     2.2     Decizie si ajutor - 1:5-11

     2.2.1     Cap. 1:5 si 6

          "Atunci capii parintesti ai lui Iuda si ai lui Beniamin si preotii si levitii, toti aceia al caror duh il trezise Dumnezeu, s-au ridicat ca sa se suie si sa inalte casa Domnului, care este in Ierusalim. Si toti care erau imprejurul lor i-au ajutat cu obiecte de argint, cu aur, cu bunuri si cu animale si cu lucruri de pret, pe langa tot ce aduceau de buna voie".

 

     "Capii parintesti ai lui Iuda si Beniamin" erau reprezentantii iudeilor de la Babilon. Ei erau iesiti din cele doua semintii care au alcatuit imparatia din sud dupa schisma lui Roboam, si care au fost deportati la Babilon de catre Nebucadnetar. Printre ei erau "preoti si leviti", care apartineau de semintia lui Levi, pe care Dumnezeu i-a chemat in slujba casei Sale. Preotii erau cu totii iesiti din unele familii ale semintiei lui Levi. Ei erau descendenti din Aaron, fratele lui Moise, caruia i se incredintase slujba pentru cort si in cort (vezi Num. 3 si 4 ; 1 Cr. 23 si 24). Preotii erau singurii care aveau acces in cort (sau in templu) pentru a sluji acolo lui Dumnezeu (Ex. 28:1-4). Levitii au fost dati preotilor pentru a-i ajuta in slujba lor in legatura cu locuinta lui Dumnezeu si cu poporul (Num. 3:5-9). Spre deosebire de celelalte semintii, membrii semintiei lui Levi nu aveau mostenire in tara Canaan (Num. 18:20-24 ; Deut. 10:9). Mostenirea lor era Domnul Insusi.

     Aici gasim a doua oara cuvantul "trezire". Dumnezeu trezise atat duhul lui Cirus (1:1) cat si al celor care erau gata sa construiasca casa Domnului (1:5). Conducatorii si slujitorii lui Dumnezeu au dat un exemplu bun. Cap. 2 relateaza cati din popor i-au urmat, si prin aceasta au urmat chemarea lui Dumnezeu. Din nefericire nu au fost multi.

     La fel, in timpurile crestinismului, un apel al Duhului Sfant a fost lansat de mai multe ori pentru a-i face pe credinciosi sa iasa din incurcatura invataturilor gresite. Asa este inca si astazi: in principiu fiecare credincios este chemat "sa iasa afara din tabara, purtand ocara Lui" (Ev. 13:13). Dupa cum am vazut, in timpurile de la sfarsit credinciosii sunt indemnati inca odata sa iasa din Babilon. Din toate timpurile Dumnezeu cheama pe ai Sai sa paraseasca acest mediu pentru a trai langa El si pentru El.

     La v. 6 vedem cum a fost indeplinita partea de misiune care ii revenea lui Cirus (1:4), si care nu-i privea pe iudeii care se intorceau, ci pe vecinii lor care au ramas. Au dat mai mult decat s-a cerut, caci aici "lucrurile de pret" nu sunt mentionate. Prima data cand se intalneste aceasta expresie (in ebraica migdana), este atunci cand Rebeca este ceruta de sotie pentru Isaac (Gen. 24:53 ; 2 Cr. 21:3 ; 32:23). Aceasta arata valoarea pentru Dumnezeu si pentru casa Lui a acestor obiecte care nu sunt specificate cu precizie. Aici, de asemenea, se vorbeste din nou de "darul de buna voie" (1:4 ; 2:68). Dumnezeu nu obliga pe nimeni - nici pe cei care sunt straini fata de Mantuitorul Isus Hristos, pentru ca ei sa vina la El, - nici pe ai Sai pentru a face ceva pentru El! El cauta inima omului, devotamentul si dragostea ca reactie la propriul Sau "dar de nespus" pe care El ni L-a facut in Hristos, care este dovada cea mai mareata a dragostei Sale pentru noi, cei pierduti.

     2.2.2.     Cap. 1:7

          "Si imparatul Cirus a scos vasele casei Domnului, pe care le luase Nebucadnetar din Ierusalim si le pusese in casa dumnezeului sau".

     In final au scos afara la porunca imparatului Cirus "vasele (in ebraica keli) casei Domnului". Nebucadnetar, imparatul Babilonului, le-a jefuit in timpul primei cuceriri a Ierusalimului in anul 605 inainte de I.C., si le-a pus "in casa dumnezeului sau" la Babilon (2 Cr. 36:7 ; Dan. 1:2). In timpul celui de-al doilea asediu al Ierusalimului in anul 597 inainte de I.C. obiectele jefuite au fost, dimpotriva distruse (2 Imp. 24:13), si la fel o parte din obiectele jefuite in anul 586 inainte de I.C. in timpul distrugerii Ierusalimului (2 Imp. 25:13 si urmat.). In timpul ultimului sau ospat, Belsatar a poruncit sa se scoata din casa visteriei de la Babilon vasele de la templu pentru a bea din ele intr-un mod batjocoritor, el si invitatii sai (Dan. 5:1-4). Astfel, aceste vase care trebuiau sa serveasca spre onoare lui Dumnezeu, devenise obiecte de batjocura si idolatrie!

     Multe lucruri sfinte au fost la fel trase in mocirla in cursul crestinatatii. Dar Dumnezeu este gelos pentru onoarea si pentrui casa Sa. Multe lucruri de pret care au fost scoase din robie au fost readuse la lumina pentru a-si regasi locul lor in templul lui Dumnezeu.

     Absenta articolului inaintea cuvantului "vase" sugereaza ca nu este vorba de toate vasele sfinte de la templu. Obiectele templului, chivotul legamantului, altarul de aur, masa pentru punerea inainte a painilor si sfesnicul, care toate vorbesc de Persoana si de lucrarea lui Hristos, nu sunt mentionate. Aceste obiecte au fost probabil distruse si nu mai sunt mentionate in continuare. Evident, ele au fost refacute partial mai tarziu (Luca 1:11). Nu s-a mai vorbit niciodata despre chivotul legamantului dupa exil (Ier. 3:16). Astfel, gloria Domnului care isi avea locuinta intre heruvimi (pe capacul ispasirii) nu a mai revenit niciodata in templul rezidit. - Vasele din v. 7 erau mai degraba cele destinate slujirii zilnice care avea loc in casa lui Dumnezeu.

     Gasim in totul trei surse de daruri :

          - Locuitorii locului (v. 4 "oamenii locului" ; v. 6 "toti care erau imprejurul lor") credem ca sunt cei credinciosi care au cunostinta si inteligenta spirituala. Ei nu fac parte din cei care s-au intors, dar putem sa ne folosim de slujirea lor. Ne gandim pur si simplu la cantarile spirituale vechi, la concordantele si dictionarele biblice, si, de asemenea, la unele explicatii speciale. De exemplu, jertfa (nefinalizata) a lui Isaac adusa de Avraam era o imagine a jertfei lui Hristos deja cunoscuta in Evul Mediu, dupa cum o dovedesc Bibliile vechi cu ilustratii.

          - Cirus a dat inapoi "vasele casei Domnului"  (v. 7-11) : Acest fapt ne arata cum au fost redescoperite adevarurile biblice care au fost pierdute sau care au fost folosite in mod gresit. In aceste "vase" se poate vedea persoane care au fost facute capabile sa slujeasca lui Dumnezeu si Domnului Isus (Fapte 9:15 ; 2 Tim. 2:21).

          - "Darurile de buna voie" ale capilor parintesti nu sunt mentionate decat la cap. 2 v. 68-69. Ele fac sa ne gandim la darurile de har pe care Domnul le-a dat celor care au fost eliberati de sub tutela religiei si au revenit acum la libertatea Duhului.

     2.2.3     Cap. 1:8-11

          "Si Cirus, imparatul Persiei, le-a scos prin mana lui Mitread, administratorul, si le-a numarat lui Sesbatar (Numele caldeean al lui Zorobabel, inseamna nascut in Babilon), capetenia lui Iuda. Si acesta este numarul lor: treizeci de farfurii de aur, o mie de farfurii de argint, douazeci si noua de cutite, treizeci de lighenuse (vase cu capac) de aur, patru sute zece lighenuse de argint de al doilea fel si o mie de alte vase. Toate vasele de aur si de argint erau cinci mii patru sute. Sesbatar a suit toate acestea cand cei din deportare s-au suit din Babilon la Ierusalim".

     Apoi se face enumerarea obiectelor templului, pe care Cirus le-a scos prin mana lui Mitread (in persana: "date de Mitra, dumnezeul soare"), administratorul. "Sesbatar, capetenia lui Iuda" (vezi 1:11 ; 5:14, 16) este numit in alta parte Zorobabel, fiul lui Sealtiel. Zorobabel este un nume evreiesc, in timp ce Sesbatar un nume caldean (*). Zorobabel inseamna "un lastar din Babilon", numele Sesbatar nu are o semnificatie anume. Atribuirea unui al doilea nume la Babilon se regaseste pentru Daniel / Beltsatar si prietenii sai (Dan. 1:7). Expresia "capetenia (sau, "printul") lui Iuda inseamna ca Sesbatar era din samanta imparateasca a lui David (1 Cr. 3:15-19). De aceea, Zorobabel este mentionat si in genealogia Domnului Isus din Matei 1:12).

     (*) Multi comentatori de astazi vad in Sesbatar si Zorobabel doua persoane diferite. Cu toate acestea, este vorba de doua nume ale aceleasi persoane. Ceea ce este spus despre amandoi se refera la faptul ca ei erau din samanta imparateasca, ca au facut parte din primul grup care s-a intors, si ca erau guvernatori ai lui Iuda in timpul imparatului Darius, si ca ei au pus temeliile templului (1 Cr. 3:15-19 ; Ezra 1:8, 11 ; 3:8-10 ; 5:14-16 ; Hagai 1:1 ; Zah. 4:9 ; Mt. 1:12).

     Desi imparatia lui Iuda nu a fost restabilita, imparatul Persiei randuieste pe Zorobabel / Sesbatar ca guvernator peste tara lui Iuda. Prin aceasta Duhul Sfant da o indicatie (chiar daca ea este slaba) despre caracterul imparatesc al ramasitei poporului Sau. Caracterul preotesc este reprezentat prin Iosua (2:2). De la inceput, Dumnezeu a dorit sa vada aceste doua trasaturi de caracter in poporul Sau pamantesc : "Imi veti fi o imparatie de preoti si natiune sfanta" (Ex. 19:6). - De asemenea, din acest unghi, Israel este o imagine a Adunarii lui Dumnezeu. Caci toti cei care au crezut in Domnul Isus, au cunoscut dragostea Lui, si stiu ca sunt spalati de pacatele lor in sangele Sau, si ca El a facut din ei o imparatie si preoti pentru Dumnezeu si Tatal Sau (Apoc. 1:5-6 ; 1 Pet. 2:5, 9).

     Faptul ca numarul de 30 de farfurii de aur, 1000 de farfurii de argint, 29 de cutite, 30 de lighenuse de aur, 410 lighenuse de argint si 1000 de alte vase, nu se potrivesc cu suma de 5400 de vase de aur si de argint, nu este o greseala de calcul, ci mai degraba o indicatie ca o socoteala exacta a fiecarui obiect nu a fost facuta. De asemenea, exista posibilitatea ca suma totala sa includa si darurile iudeilor care au ramas la Babilon. Acestea ar fi undeva la 2901 obiecte de pret, asa cum ar trebui sa intelegem din v. 6 : "Si toti care erau imprejurul lor i-au ajutat cu obiecte de argint, cu aur, cu bunuri si cu animale si cu lucruri de pret, pe langa tot ce aduceau de buna voie".

     "Sesbatar a suit toate acestea cand cei din deportare s-au suit din Babilon la Ierusalim". Ca "print al lui Iuda", Sesbatar a avut de la inceput o mare responsabilitate. El a dus aceste lucruri de pret, si le-a suit impreuna cu cei din deportare care s-au suit la Ierusalim. Purtarea spirituala este dreapta si importanta. Drumul iudeilor care se intorceau la locul pe care Dumnezeu l-a ales pentru El si pentru ei, era un drum care urca. Drumul dupa voia lui Dumnezeu si pentru onoarea Lui, este, de asemenea, un drum care urca, un drum de binecuvantare pentru noi.

     3     Cap. 2 - Numararea celor care s-au intors

     Acest capitol contine numarul tuturor celor care s-au intors de la Babilon la Ierusalim. Este cu totul alt numar decat cel din 2 Samuel 24 si din 1 Cronici 21. Atunci mandria omeneasca l-a condus pe David sa vrea sa stie cat de mare este poporul sau. Aici este vorba de stabilirea celor care voiau sa fie credinciosi lui Dumnezeu, la fel ca in lista de salutari din Romani 16. Dumnezeu ia aminte si astazi la toti ai Sai care doresc sa faca buna Lui placere.

     Iudeii din acel timp, care s-au angajat la acest drum lung si dificil (aproximativ 1500 km), stiau ca tara lor era in ruina, ca cetatea Ierusalim era distrusa si ca templul fusese ras. Dar tara care le-a fost promisa si locul pe care Domnul l-a ales pentru a face sa locuiasca acolo Numele Sau, era acolo si nu in Caldeea. Acolo si nicidecum intr-o alta parte era locul lor, singurul loc pentru tot poporul lui Dumnezeu. Acest gand ii facea sa porneasca la drum. In aceeasi masura aceasta lista este o incurajare mare pentru fiecare copil al lui Dumnezeu, mic sau mare, slab sau puternic, chiar daca la prima vedere nu pare sa fie decat o lista uscata si seaca. Chiar si astazi, Domnul ia aminte in mod special de cei care vor sa stea in locul unde El a promis prezenta Lui in mijlocul a doi sau trei adunati in Numele Sau. - Marele numar care a ramas la Babilon ne este necunoscut.

     In Neemia 7 dupa terminarea construirii zidului Ierusalimului, este redata o lista aproape identica a "registrului genealogic al celor care s-au suit la inceput". Diferenta dintre cele doua se datoreaza in special faptului ca in Ezra 2 este data in mod evident lista inainte calatoriei de intoarcere, in timp ce in Neemia 7 este prezentata lista dupa sosirea la Ierusalim.

     Cei care s-au suit din robie au fost repartizati in sapte grupe. In plus, pe langa cei unsprezece conducatori, erau "barbatii poporulului lui Israel" (2:3-35), preoti (2:36-39), leviti (2:40), cantareti (2:41), fiii usierilor (2:42), netinimii (2:43-54), fiii slujitorilor lui Solomon (2:55-58).

     3.1     Cap. 2:1-2

          "Si acestia sunt fiii provinciei care s-au suit din captivitate, din aceia care fusesera deportati, pe care Nebucadnetar, imparatul Babilonului, i-a deportat la Babilon si care s-au intors la Ierusalim si in Iuda, fiecare in cetatea sa; ei au venit cu Zorobabel, Iosua, Neemia, Seraia, Reelaia, Mardoheu, Bilsan, Mispar, Bigvai, Rehum, Baana. Numarul barbatilor poporului lui Israel:".

     Iudeii se aflau la Babilon in robie. Ei nu erau liberi. Gandul de intoarcere la Ierusalim, a se "sui" acolo, dadea aripi inimii lor (1:3, 5, 11). Acolo fiecare familie isi avea propriul ei loc in mostenirea pe care Dumnezeu le-a dat-o. Dar nu toti cei care au fost deportati s-au intors la Ierusalim si in Iuda. Este ceea ce ne  arata continutul acestui capitol.

     Aici sunt numiti acum unsprezece conducatori ai ramasitei iudeilor; mare parte nu ne sunt cunoscuti. Zorobabel a fost mentionat deja ca "printul lui Iuda" in cap. 1:8. El era capetenia. Al doilea era Iesua (in rom. este Iosua, n.t.), fiul lui Iotadac marele preot (3:2). In cartile Hagai si Zaharia el este numit Iosua (Hagai 1:1 ; Zah. 3:1). Zorobabel si Iesua erau conducatorii principali, reprezentand caracterul imperial si preotesc in poporul lui Dumnezeu, cum s-a mentionat deja. Ceilalti barbati care sunt numiti aici nu ne sunt cunoscuti. Neemia numit al treilea nu este cel care a redactat cartea cu acelasi nume. Ne gasim aici in anul 536 inainte de I.C. ; Neemia, fiul lui Hacalia, nu a venit la Ierusalim decat in anul 445 inainte de I.C., adica aproximativ 90 de ani mai tarziu. La fel, Mardoheu nu este unchiul Esterei, caci aceasta a trait in timpul imparatului persan Assuerus, care a imparatit mai tarziu (485-464 inainte de I.C.).

     Conducatorii aveau o responsabilitate mare (Jud. 5:2 ; Ev. 13:7, 17). Drept urmare, ei erau obiectele speciale ale atacurilor diavolului, dupa cum ne arata exemplul marelui preot Iesua / Iosua. In Zaharia 3 citim cum Satan s-a impotrivit lui, inaintea Ingerului Domnului, deoarece el avea haine murdare; dar, el a fost imbracat in haine curate, si a primit asigurarea ca Dumnezeu a marturisit despre el ca fiind al Sau daca umbla in caile Sale.

     Numarul care urmeaza acum se imparte in 7 sectiuni. Fiecare contine descrierea unui anumit grup de iudei.

     Numarul incepe prin cuvintele: "Numarul barbatilor poporului lui Israel". Desi nu s-a intors decat o ramasita relativ mica in raport cu sutele de mii din cele doua semintii, totusi nu se spune "Numarul barbatilor care s-au intors", ci "Numarul barbatilor poporului lui Israel". Cu toate ca nu este vorba decat de descendentii din cele doua semintii din Iuda si Beniamin, privirea scriitorului inspirat  nu se limiteaza la aceasta parte a poporului lui Israel, scindat deja de mult timp. Privirea este indreptata spre intreg poporul lui Dumnezeu, desi el nu a fost inca niciodata in mod complet in tara Canaan. La intrarea in tara Canaan, cele doua semintii si jumatate au ramas de cealalta parte a Iordanului (la est). Cu toate acestea, Iosua ridica douasprezece pietre pe malul de vest al raului, in tara Canaan, deoarece el avea inaintea ochilor poporul in totalitatea sa.

     La fel trebuie sa fie si astazi. Atunci cand rascumparatii Domnului frang painea la masa Sa, ei pot vedea intr-o singura paine unitatea trupului lui Hristos, la care toti cei mantuit apartin, indiferent de locul unde ei se afla. Nu trebuie sa avem inaintea ochilor doar pe cei cu care ne adunam, ci pe toate madularele trupului lui Hristos. "Painea, pe care o frangem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos? Pentru ca noi, cei multi, suntem o singura paine, un singur trup, pentru ca toti luam parte dintr-o singura paine" (1 Cor. 10:16, 17). A tine cu tarie la acest punct este una din caracteristicile credinciosilor care se aduna in Numele Domnului. Nu exista mai multe "trupuri" pe pamant, ci unul singur, trupul lui Hristos.

            Mana cea buna a Dumnezeului nostru era peste noi

                                                                         Cartea Ezra
                                                                     - II -


     Arend Remmers


     2     Cap. 1 : Trezirea prin decretul imparatului Cirus

     2.1     Misiunea lui Cirus - 1:1-4

     Inceputul cartii Ezra prezinta un fapt unic in Biblie : el corespunde aproape cuvant cu cuvant cu ultimile versete din a doua carte Cronici (36:22, 23). Deci, Ezra se raporteaza in mod direct la 2 Cronici, atat istoric cat si in ce priveste continutul. Totusi, intre aceste doua carti au existat 70 de ani de robie la Babilon (Ieremia 25). Aceasta a inceput cu prima deportare a unei parti dintre iudei in timpul domniei lui Ioiachim in anul 605 inainte de I.C. (*) si a luat sfarsit prin edictul imparatului Persiei, Cirus, in anul 537/536 inainte de I.C. Despre perioada exilului, Cuvantul lui Dumnezeu pastreaza tacere. Nu se gasesc decat observatii izolate despre ceea ce s-a intamplat cu iudeii din Babilon si din Caldeea. Cuvintele de la inceputul Psalmului 37 sunt miscatoare : "Langa raurile Babilonului, acolo ne-am asezat si am plans, cand ne-am amintit de Sion". Cu toate acestea, acest timp ajunsese acum la sfarsit, cel putin pentru cei care au dat curs chemarii lui Dumnezeu prin imparatul Cirus. Cirus a permis iudeilor sa se intoarca in Palestina pentru reconstruirea templului distrus de la Ierusalim. Iata continutul primului capitol.

     (*) Intr-un timp scurt au existat in totul trei deportari ale iudeilor la Babilon: cea deja mentionata in anul 605 inainte de I.C., o a doua in anul 597 inainte de I.C. (2 Imp. 24:10-16), si a treia in anul 586 inainte de I.C., care este in legatura cu daramarea templului (2 Imp. 25:1-21). - Datele cronologice "in anul al patrulea al lui Ioiachim" (Ier. 25:1) si "in al treilea an al imparatiei lui Ioiachim" (Dan. 1:1) se refera la primul atac din anul 605. Ieremia foloseste sistemul obisnuit de numarare, in timp ce Daniel foloseste sistemul babilonian porivit caruia nu se socotea anul accesului la tron.

   

     2.1.1     Cap. 1:1

          "Si in anul intai al lui Cirus, imparatul Persiei, ca sa se implineasca cuvantul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, imparatul Persiei, si el a dat purunca in toata imparatia sa, chiar in scris".

     Cartea Ezra incepe prin conjuctia "si" (*). Prin aceasta Duhul Sfant, prin care toata Scriptura este inspirata (2 Tim. 3:16), vrea sa ne arate caile lui Dumnezeu cu ai Sai pe pamant, si anume ca ele nu au ajuns la capat. Oricat de mare ar fi falimentul poporului Sau pamantesc, pana in punctul de a fi alungat de Insusi Dumnezeu din tara promisa si data lui Israel, - in ciuda tuturor acestor lucruri, acesta nu era capatul, ci mai era o speranta! Dumnezeu a hotarat timpul de robie, si El a trezit duhul lui Cirus, puternicul imparat persan. Anii de disciplina au trecut, Dumnezeu S-a intors din nou acum spre poporul Sau.

     (*) Unii gandesc ca numeroasele aparitii ale cuvantului "si" in textele biblice ar proveni dintr-un timp cand nu existau inca semne de punctuatie pentru separarea frazelor; "si-urile" nu ar fi deci nimic altceva decat semne de punctuatie. Dar noi avem Cuvantul lui Dumnezeu "nu in cuvinte invatate prin intelepciune omeneasca, ci in cele invatate de Duhul" (1 Cor. 2:13). Aceasta se aplica, de asemenea, la cuvantul "si" de la inceputul acestei carti (la fel ca in multe alte carti ca: Exod, Levitic, Numeri, Iosua la 2 Imparati, in timp ce acest "si" lipseste in Deutoronom si in 1 Cronici).

     Primul verset din aceasta carte contine o alta invatatura. Datarea timpului, "in anul intai al lui Cirus, imparatul Persiei", este socotita dupa anii de guvernare ai autoritatii din aceasta lume. Sub conducerea lui Cirus, mezii si persii au invins imperiul babilonian al caldeenilor in anul 539 inainte de I.C. si au luat Babilonul. Astfel, Cirus a fost primul imparat al celei de-a doua imparatii din cele patru imparatii profetice. El a imparatit intre anii 559 si 529 inainte de I.C., dar el era deja la putere de 20 de ani cand a avut loc acest eveniment. "In anul intai al lui Cirus" nu era deci primul sau an de guvernare, ci primul an al domniei sale ca imparat peste Babilon si deci de la intemeierea celui de-al doilea imperiu (vezi Dan. 7:2-27).

     Acum, Dumnezeu nu mai guverneaza in mod direct peste poporul Sau, ci prin intermediul unei imparatii randuita de El. El Si-a parasit locuinta din templu inaintea robiei babiloniene, si nu va mai reveni acolo decat la inceputul Imparatiei de o mie de ani (Ez. 9:3 ; 10:18 ; 11:23 ; 43:1-5). Acum a fost instaurat "timpul natiunilor" (Luca 21:24). A doua imparatie din profetiile lui Daniel era deja la putere. Daniel l-a anuntat pe ultimul imparat Belsatar (mai exact el nu era decat vice-rege), interpretand scrierea enimagmatica Mene, Mene, Techel, Ufarsim, inscrisa pe peretele palatului imperial: "Peres: imparatia ta a fost impartita si a fost data mezilor si persilor" (Dan. 5:28 ; Peres, singularul pentru Ufarsim, si aluzia la persi). Imparatul Cirus nu este vazut aici ca in Isaia, ca o umbra slaba a lui Mesia, ci ca reprezentantul celei de-a doua imparatii a natiunilor, al carei timp a fost instaurat odata cu daramarea templului Domnului.

     Prima actiune a lui Cirus care ne este relatata aici are loc ca un fundal : "ca sa se implineasca cuvantul Domnului rostit prin gura lui Ieremia". Daca Dumnezeu nu mai dirija in mod direct soarta poporului Sau, El o facea acum in mod indirect  prin puteri pamantesti. Cuvantul pe care Ieremia la rostit cu privire la durata de captivitate, era acesta : "Si toata tara aceasta va ajunge un pustiu, o pricina de uimire; si natiunile acestea vor sluji imparatului Babilonului saptezeci de ani. Si va fi asa: la implinirea celor saptezeci de ani voi pedepsi pe imparatul Babilonului, zice Domnul, si natiunea aceea, pentru nelegiuirea lor, si tara caldeenilor si o voi face pustietati pentru totdeauna" (Ier. 25:11, 12). Tara lui Israel devenise necurata datorita lui Israel si a lui Iuda, trebuia sa se "bucure de sabatele sale". Aceasta era o aluzie la "a lasa necultivate" campurile timp de sapte ani, care nu a fost respectata de catre iudei (2 Cr. 36:21 ; comp. Lev. 25 si 26:33-35). Profetia referitoare la saptezeci de ani de robie era acum implinita. Aproximativ in acelasi timp, profetul Daniel care era in Babilon, a citit cuvintele lui Ieremia si s-a smerit datorita lor inaintea lui Dumnezeu (Dan. 9).

     Iudeii erau dependenti de puterile acestei lumi. Ei au fost dusi in robie de catre Babilon. Ei au obtinut acum permisiunea de la persi de a se intoarce inapoi. Dumnezeu era in spate si deasupra tuturor lucrurilor. El a ingaduit, de asemenea, ca guvernul Germaniei sa interzica in anul 1937 strangerile laolalta ale celor credinciosi care se adunau in Numele Domnului. Acest eveniment a fost, fara indoiala, un act de disciplina al lui Dumnezeu. Dar, dupa opt ani (1945) a fost din nou acordata libertate. Doua decizii au fost luate, prin mana lui Dumnezeu, de catre guvernele din acel timp. Prin aceasta recunoastem ca Dumnezeu actioneaza si astazi intr-un mod asemanator. Da, dupa cum la sfarsitul acestor saptezeci de ani, doar o mica parte dintre iudei s-au folostit de libertatea acordata pentru a sluji pe Dumnezeu, si a se lasa treziti de El, - la fel dupa al doilea razboi mondial, nu toti credinciosii, din nefericire, care au iesit din organizatiile care le-au fost impuse (*), nu au mai revenit la locul care corespunde cu gandurile lui Dumnezeu. Este o asemanare solemna intre aceste evenimente.

     (*) Atunci cand Hitler a luat toata puterea in Germania, printre multele decizii dictatoriale a fost si o decizie care priveau denominatiile religioase si strangerile lor, si ca sa le poata controla mai bine a dispus infiintarea unei aliante evanghelice la nivel national la care trebuiau sa adere toti (bineinteles constransi). Multi frati, din adunarile fratilor care se strangeau pe terenul unitatii unui singur trup si potrivit cu ce spune Domnul in Matei 18:20, au aderat la aceasta alianta (poate de teama represaliilor), negand prin aceasta adevarurile pe care le marturiseau si apreciau pana atunci. Dupa sfarsitul razboiului unii dintrei ei s-au smerit si pocait de gestul lor si au revenit in mijlocul fratilor, altii au ramas imprastiati prin diferite denominatiuni. Aceasta vrea sa spuna fratele cu privire la situatia asemanatoare cu iudeii din Babilon. Multi dintre noi, care am experimentat ce inseamna sistemul opresiv din timpul comunismului stim ce a insemnat aceasta, n. t.

     La timpul prezis, "Domnul a trezit duhul lui Cirus, imparatul Persiei". Deja cu 150 de ani mai inainte Dumnezeu a prezis prin profetul Isaia ca Cirus va implini buna Sa placere:  "zic Ierusalimului: Vei fi zidit! si templului: Ti se va pune temelia!" (Is. 44:28). Acum, Dumnezeu a lucrat in acest monarh pentru a face ceea ce era dupa gandul Sau. Nu stim daca Cirus credea cu adevarat in Dumnezeu. Este adevarat ca el manifesta o anumita recunostere a maretiei Domnului, dar in cartea Isaia, Dumnezeu trebuie sa spuna de doua ori: "tu nu ma cunosteai" (Is. 45:4, 5). Cu toate acestea, Dumnezeu poate inca sa trezeasca un astfel de om pentru a implini voia si misiunea Lui, si chiar sa-L recunoasca pe El. Este suficient sa ne gandim la profetul Balaam si la marele preot Caiafa pentru a gasi o paralela in Scriptura (Num. 22:24 ; Ioan 11:49-52). Ce lucruri minunate au putut sa spuna acesti doi oameni despre poporul Israel si despre Hristos!

     2.1.2     Cap. 1:2

          "Asa spune Cirus, imparatul Persiei: Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate imparatiile pamantului si m-a randuit sa-i construiesc, o casa la Ierusalim, care este in Iuda".

     Dumnezeu este aici "Dumnezeul cerurilor" (vezi Dan. 2:18 ; 19:37, 44). In relatia Lui cu poporul Israel, El este numit Domnul intregului pamant, deoarece caracterul lui Israel si promisiunile sale sunt in esesnta de natura pamanteasca (Ios. 3:11 ; Mica 4:13 ; Zah. 4:14). Titlul de "Dumnezeul cerurilor" atrage atentia asupra faptului ca, in perioada numita "timpul natiunilor", El este, intr-o animita masura, retras in cer, si a transmis puterea guvernelor omenesti. Acest lucru reiese din cuvantul lui Daniel catre Nebucadnetar, conducatorul primului imperiu: "Tu, imparate, esti imparatul imparatilor, caruia Dumnezeul cerurilor ti-a dat imparatia, puterea si taria si gloria. Si oriunde locuiesc fiii oamenilor, fiarele campului si pasarile cerurilor, El le-a dat in mana ta si te-a facut stapan peste toate. Tu esti capul de aur" (Dan. 2:37, 38). - Dar titlul de "Dumnezeul cerurilor" descopera in plus o trasatura a caracterului esential al lui Dumnezeu, independent de timp (Iona 1:9 ; 2 Cr. 20:6 ; Ecl. 5:1 ; Dan. 2:28). El este Dumnezeul cerurilor deoarece locuieste in afara creatiei vizibile, in cer, si cu aceasta El este singurul Dumnezeu adevarat care a creat cerul si pamantul, si care le tine.

     Dumnezeu a conferit autoritate si putere acestui imparat pagan. Acesta este motivul pentru care Cirus a luat hotarari cu privire la poporul lui Dumnezeu. Dupa cum s-a mentionat deja, binele exterior al crestinilor depinde adesea, chiar si astazi, de guvernarile din acel moment. Sa fim multumitori pentru libertatea de a ne strange si a evangheliza. Aceasta nu vine de la sine.

     Cu toate acestea, Dumnezeu nu i-a dat numai putere imparatului Persiei. Imparatul se vede insarcinat de Dumnezeu "sa-I construiesc o casa la Ierusalim, care este in Iuda". Despre acest loc, Dumnezeu dadu-Se deja indicatii in timpul lui Moise prin urmatoarele cuvinte: "atunci va fi un loc pe care il va alege Domnul Dumnezeul vostru, ca sa faca sa locuiasca Numele Sau acolo; acolo sa aduceti tot ce va poruncesc: arderile voastre de tot si jertfele voastre, zeciuielele voastre si darul ridicat al mainii voastre si toate promisiunile voastre alese, pe care le veti promite Domnului" (Deut. 12:11). Cu siguranta, Dumnezeu nu a vorbit despre numele Ierusalim. Israelitii aveau raspunderea de a cauta acest loc. Este adevarat ca a durat secole pana cand ei l-au gasit. Prea mare interes nu au aratat. In mijlocul multor necazuri David a gasit acest loc la Ierusalim in aria lui Ornan (1 Cr. 21:18 la 22:1),  si mai tarziu acolo a construit Solomon templul (2 Cr. 1-7).

     De asemenea, "Ierusalim, care este in Iuda" era locul pe care l-a ales Dumnezeu pentru El si pentru locuinta Lui in mijlocul poporului Sau. Ierusalim inseamna "temelia pacii", si Iuda "obiectul laudelor". Acestea sunt numele minunate pentru mediul unde locuieste Dumnezeu si unde El vrea sa fie onorat! O pace solida si o lauda permanenta trebuie, de asemenea, sa caracterizeze pe toti cei in mijlocul carora Dumnezeu are locuinta Lui spirituala, si unde Domnul Isus este in mijlocul alor Sai.

     Templul daramat de caldeeni trebuia sa fie acum reconstruit. Oamenii pot sa vorbeasca de primul si de al doilea templu, dar Cuvantul lui Dumnezeu nu o face. Nu era decat un templu, pe care chiar Domnul Isus il numea inca "casa Tatalui Meu", desi oamenii facuse din ea "o casa de negustorie" (Ioan 2:16). Profetul Hagai care a ajutat poporul in timpul contructiei templului, a zis: "Gloria de la urma a casei acesteia va fi mai mare decat cea dintai, zice Domnul ostirilor" (Hagai 2:9).

     Templul lui Dumnezeu de la Ierusalim este o imagine a casei lui Dumnezeu din Noul Testament, adica Adunarea Lui, care, de asemenea, este numita "templu" (1 Cor. 3:16 ; Efes. 2:21). Vazut din partea lui Dumnezeu, totul este perfect si de neclintit. Atunci cand Domnul Isus a vorbit despre zidirea Adunarii Sale pe stanca, El adauga: "Si portile Locuintei mortilor (gr. "hades") nu o vor invinge" (Mt. 16:18). Ea este o zidire "bine alcatuita impreuna" si care este alcatuita doar din "pietre vii" (Efes. 2:21 ; 1 Pet. 2:5). Nu exista acolo nicio distrugere. Dar, din punctul de vedere al responsabilitatii omului, Adunarea ca templu poate fi corupta, asa cum stim din 1 Corinteni 3:17. De acest punct, al responsabilitatii, este vorba aici. Templul a fost daramat de vrajmasii poporului lui Dumnezeu. Dar nu se poate pune ceva complet nou in locul celui vechi. Cirus putea sa vorbeasca  "... sa-I construiesc o casa la Ierusalim", si el putea face sa se scrie, totusi, iudeii carora el li se adresa au vazut destul de bine ca misiunea lor era "sa inalte casa Domnului, care este la Ierusalim" (v. 5).

     Astazi, de asemenea, Dumnezeu nu vrea sa construiasca sau sa faca sa se construiasca ceva nou. Voia Lui este ca toti rascumparatii Sai sa revina la gandurile Sale de la inceput pe care El le-a inscris in Cuvantul Sau. Prin harul Sau toti cei rascumparati au dreptul sa faca parte din ea. Pentru a ne aduna astazi in Numele Domnului Isus, avem nevoie, la fel, sa parasim "Babilonul" si sa venim la "Ierusalim". Gandurile lui Dumnezeu cu privire la strangerea laolalta a celor ai Sai nu se gasesc in niciun sistem religios omenesc. Nu se pot practica dintr-o pozitie sectara sau independenta. Gandurile Sale sunt legate de "Ierusalim" si de "templul lui Dumnezeu" si ele nu pot fi intelese si practicate decat de cei care sunt eliberati din "robia babiloniana" a crestinatatii.

     Cetatea Ierusalim, este, de asemenea, o imagine a Adunarii. Dar, spre deosebire de templu care prezinta gandul de locuinta a lui Dumnezeu, de inchinare si de sfintenia lui Dumnezeu, vedem in cetatea Ierusalim comuniunea credinciosilor in viata lor practica. In Efeseni 2:19 suntem vazuti ca "cetateni cu sfintii", si in Apocalipsa 21:2 "cetatea sfanta, noul Ierusalim, coborand din cer" este in acelasi timp "o mireasa impodobita pentru sotul ei"; sotul este Hristos, si mireasa este Adunarea.

     Cetatea sfanta Ierusalim impreuna cu templul este situata in Canaan, imagine a locurilor ceresti (Efes. 1:3). Binecuvantarile si promisiunile pentru toti copiii lui Dumnezeu poarta caracterul ceresc (despre care se gaseste deja o referire in Deut. 11:11, 21 si 28:12). Toti cei care au primit viata eterna si Duhul Sfant prin credinta in Hristos apartin singurului trup al lui Hristos, si au cu totii, printr-un singur Duh, intrare la Tatal in cer (vezi Efes. 1 si 2). Acestea nu sunt binecuvantari pamantesti ci binecuvantari ceresi si spirituale.

     Dimpotriva, Babilonul este o imagine a sistemului care a iesit din credinta crestina: o religie in care sunt amestecati credinciosi si necredinciosi, o religie care este atat sectara cat si independenta de Dumnezeu. Dar, dupa Cuvantul lui Dumnezeu, oamenii din lume si copiii lui Dumnezeu nu pot sa mearga impreuna. Un crestin adevarat care cunoaste libertatea Duhului legata de pozitia sa de fiu si care face parte dintr-un cult unde Duhul Sfant nu are niciun loc, se gaseste ca intr-o inchisoare. In "Babilon" nu poate exista o adevarata inchinare divina. Aceasta nu se gaseste decat in casa lui Dumnezeu, si aceasta se afla la "Ierusalim", in tara "Canaan".

     Un alt gand important apare in imagine in acest verset. Din punct de vedere omenesc, intelepciunea ar fi vrut ca iudeii, dupa intoarcerea lor, sa inceapa sa se ingrijeasca de propriile lor interese, pentru a construi apoi in liniste casa lui Dumnezeu. Dar nu, Dumnezeu si casa Lui trebuie sa aiba primul loc! Construirea cetatii Ierusalim, la fel de complet distrusa, si a zidurilor sale, poate avea loc decat dupa aceea, asa cum gasim in cartea Neemia, si nu invers! Mai tarziu, iudeii nu au mai tinut cont de aceasta succesiune (Hagai 1). Pe de alta parte, este foarte remarcabil ca inainte de toate, chiar inaintea templului, ei au rezidit altarul pe temeliile lui. Ne vom preocupa in continuare mai mult de invatatura care este legata de acest aspect.

     2.1.3     Cap. 1:3

          "Oricine dintre voi care este din poporul Sau, Dumnezeul sau sa fie cu el si sa se suie la Ierusalim, care este in Iuda, si sa construiasca acolo casa Domnului Dumnezeului lui Israel (El este Dumnezeu), care este in Ierusalim".

     Iata acum apelul lui Cirus catre iudei; el ii numeste ca cei "din poporul Sau", adica cei din poporul lui Dumnezeu. In ciuda deceniilor de robie, constiinta apartenentei lor la poporul lui Dumnezeu nu s-a pierdut nici pentru ei, nici pentru asupritorii lor. Le-au lipsit multe lucruri, dar acest fapt a ramas!

     In plus, apelul este adresat aici nu doar tuturor iudeilor, ci pentru toti israelitii, fara exceptie, si nu doar unora. Se regaseste acelasi lucru, cateva decenii mai tarziu, in scrisoarea de insotire a imparatului Artaxerxes data carturarului si mare preot Ezra: "S-au dat porunci de catre mine ca toti cei din imparatia mea care vor sa se duca de buna voie la Ierusalim, din poporul Israel si dintre preotii lor si dintre leviti sa mearga cu tine" (7:13). Ceea ce au facut iudeii care s-au intors nu era o idee fixa a unui grup iudaic puternic sau ultra-religios. Ei indeplineau o misiune care privea pe cele douasprezece semintii ale poporului care erau despartite deja de secole! Apelul de a iesi, adresat tuturor crestinilor din marea crestinatate, are astazi aceeasi valoare. Ori, in timpul lui Zorobabel era vorba de a gasi oameni "dispusi" si carora Dumnezeu le-a "trezit" inima. La fel este si astazi pentru timpul nostru!

     Deja Ieremia in profetia sa despre Babilon si despre falimentul poporului lui Dumnezeu, a facut un apel profetic in acest sens. La cap. 51:50 el zice: "Voi, cei scapati de sabie, fugiti! Nu stati! Aduceti-va aminte de Domnul in tara indepartata si Ierusalimul sa fie in inima voastra". Aceasta s-a intamplat atunci la intoarcerea lui Zorobabel si, de asemenea, mai tarziu cu Ezra si Neemia. Oricine a cautat cu adevarat pe Domnul a trebuit sa plece spre Ierusalim.

     In timpul Reformei din anul 1520, Martin Luther a redactat o brosura intitulata "Despre robia babiloniana a bisericii" in care el critica cu tarie biserica din acel timp. Apelul sau de a se desparti de erorile sale era valabil pentru toti crestinii care se gaseau in aceasta biserica (cel putin in Europa de vest) si nu doar pentru unii. Multi au dat curs acestui apel al reformatorului. Din nefericire, in acel timp, nu au fost atinse constiintele tuturor.

     Acum 200 de ani, a avut loc intr-o mare parte a Europei o noua miscare de trezire, care a facut ca multi crestini adevarati sa paraseasca confuzia babiloniana a bisericilor (in primul rand, avand in vedere critica care a aparut cu privire la inspiratia Bibliei) si ei s-au adunat in mod absolut doar pe temelia Sfintei Scripturi si in recunoasterea tuturor credinciosilor ca madulare ale singurului trup al lui Hristos. In acel timp s-a auzit strigatul de la miezul noptii, adresat tuturor crestinilor : "Iata mirele, iesiti-i in intampinare!" (Mt. 25:6). Dar, din nefericire, nu toti l-au urmat. La sfarsit, dupa rapirea miresei lui Hristos, credinciosii care vor trai in acel timp vor auzi din nou un glas din cer: "Iesiti din ea, poporul Meu, ca sa nu fiti partasi pacatelor ei si sa nu primiti din plagile ei" (Apoc. 18:4). Si de cine trebuie sa se separe cei carora le este adresat acest cuvant? De Babilon, curva cea mare! Nu este remarcabil ca ultima mare putere religioasa a acestei lumi va purta acelasi nume ca in timpul lui Israel in Vechiul Testament? Babilonul este imaginea puterii religioase fara teama de Dumnezeu si fara viata din Dumnezeu.

     Din toate acestea se trage concluzia ca cei credinciosi care vor sa fie fideli Domnului lor, au datoria, in toate timpurile, de a se separa de orice organizatie religioasa omeneasca : ele limitand, sau chiar punand deoparte libertatea de calauzire a Duhului Sfant, si prin urmare autoritatea lui Hristos in mijlocul alor Sai care sunt adunati. Atunci cand Hristos nu mai este centru, cum putem sa fim adunati in Numele Lui? Dupa cum altadata Ierusalimul era locul pe care Domnul l-a ales pentru ca acolo sa locuiasca Numele Sau, la fel si astazi locul spiritual de strangere laolalta este acolo unde doi sau trei sunt adunati pentru (sau, intru, n.t.) Numele Domnului Isus. In mijlocul lor Domnul Isus vrea sa fie prezent potrivit promisiunii Sale (Mt. 18:20). Iata una din invataturile care rezulta din intoarcerea iudeilor din Babilon la Ierusalim care ne privesc si pe noi.

     Cirus le doreste tot ajutorul lui Dumnezeu in timpul suirii lor la Ierusalim. Acest cuvant merita o atentie deosebita. A merge la Ierusalim, in Biblie este totdeauna denumit "a se sui"! (*). Chiar geografia tarii promise contine invataturi spirituale. Si invers, a pleca de la Ierusalim, este denumit totdeauna coborare ( vezi Luca 10:30). Este mai greu de urcat decat de coborat. Pentru suire, este nevoie de energie in sens fizic ca si in sens spiritual. A cobori merge aproape de la sine, In contrast cu declinul moral care se raspandeste, copiii lui Dumnezeu au nevoie de energie si devotament "pentru a se sui"!

     (*) In totul, gasim de 12 ori acest verb "a sui" in cartea Ezra: 1:3, 5, 11 ; 2:1, 59 ; 4:2 (in rom. este scris "ne-a adus" dar in fr. este "ne-a suit", n.t.), 12 ; 7:6, 7, 9, 28 ; 8:1

     In cuvintele "si sa construiasca acolo casa Domnului Dumnezeului lui Israel (El este Dumnezeu", trebuie sa vedem un progres la Cirus in cunoasterea lui Dumnezeu si a voii Sale? Nu stim, dar vedem ca alegerea cuvintelor corespunde mai bine aici  cu gandul si natura lui Dumnezeu decat in v. 2. In orice caz nu este numit Dumnezeul iudeilor, ci Dumnezeul lui Israel. El nu este doar singurul Dumnezeu adevarat (Ioan 17:3), ci tot Israelul este poporul Sau! Importanta acestui fapt tocmai intr-un timp de declin este aratata prin frecventa cuvantului "Israel" in cartea Ezra. Se gaseste de 40 de ori - Si noi trebuie sa fim totdeauna constienti ca toti rascumparatii din crestinatatea atat de divizata astazi, alcatuiesc adevaratul popor al lui Dumnezeu.

   
   

            Mana cea buna a Dumnezeului nostru era peste noi

                                                                         Cartea Ezra
                                                                      - I -


     Arend Remmers


     1     Introducere

     1.1     Autorul si data de redactare

     In Biblia ebraica si in Septuaginta, cartile Ezra si Neemia sunt reunite intr-una singura. In Vulgata, ele au fost totusi separate. In editiile din Septuaginta si Vulgata sau gasit (partial) astazi alte doua carti care nu sunt inspirate si nu fac parte din Canonul Sfintelor Scripturi, si care poarta totusi numele Ezra:

     - Cartea Ezra corespunde cu Ezra I din Vulgata (in latina) si Ezra II din Septuaginta (in greaca).

     - Neemia corespunde cu Ezra II din Vulgata (in latina) si nu se regaseste in Septuaginta.

     - A treia carte (apocrifa) Ezra corespunde cu Ezra III din Vulgata si Ezra I din Septuaginta.

     - A patra carte Ezra (pseudepigrafa)(*)  corespunde cu Ezra IV din Vulgata si cu Apocalipsa lui Ezra din Septuaginta.

     (*) pseudepigrapha - cuvant grecesc alcatuit din pseud = fals si epigraph = nume si care se refera la un text sau lucrare care este atribuita altor autori decat cei reali, n.t.

     Redactarea acestei carti a fost atribuita dintotdeauna carturarului Ezra (al carui nume inseamna "ajutor"). El nu a venit cu primul grup de iudei care s-au intors la Ierusalim sub Zorobabel si Iosua in anul 536 inainte de I.C., ci el a facut parte din al doile grup, mai mic, care a revenit spre anul 458 inainte de I.C. (Ezra 7). De la Ezra 7 autorul a scris in cea mai mare parte din timp desemnandu-se prin pronumele personal "eu" (Ezra 7:1, 28). Cartea Ezra dateaza din secolul 5 inainte de I.C.

     De la capitolul 4 v. 8 la cap. 6 v. 18 si cap. 7 v. 12 la 26, textul nu mai este redactat in limba ebraica, ci in aramaica. Aramaica este la fel ca ebraica o limba semitica; ea era folosita in imparatia persana pentru relatiile administrative si internationale. Partile mentionate ca fiind redactate in aceasta limba contin documente oficiale intocmite a fi destinate curtii imperiale persane, sau din partea sa. Profetii Hagai si Zaharia, mentionati in Ezra 5:1 si 6:14, erau contemporani  cu Zorobabel si Iosua. In scrierile lor, ei confirma si completeaza faptele relatate in cartea Ezra din doua puncte de vedere diferite. Hagai ii mustra pe iudei ca nu slujeau Domnului (Domnul, Jehova) din toata inima. Zaharia merge mai departe si profeteste despre venirea lui Mesia.

     1.2     Subiectul cartii Ezra

     1.2.1     Partea istorica

     Teocratia (*) in poporul lui Dumnezeu s-a incheiat prin caderea imparatiei iesraelite din nord (imparatia celor zece semintii) in anii 722/721 inainte de I.C. si deportarea locuitorilor in robia asiriana, si prin sfarsitul imparatiei din sud (Iuda) in anii 605 - 586 inainte de I.C. prin robia babiloniana. Tronul Domnului nu a mai fost de atunci la Ierusalim (vezi 1 Cr. 29:23). Gloria Domnului a parasit templul inainte de distrugerea lui (comp. 2 Cr. 7:2 cu Ezra 9:3 ; 10:18 ; 11:23). Dumnezeu pune puterea guvernamentala in mainile imparatilor pagani (Ier. 27:6) ; Dan. 2:37, 38 ; Ezra 1:2). "Timpurile natiunilor" (Luca 21:24) au inceput. De atunci Dumnezeu nu a mai locuit la Ierusalim si nici nu a mai domnit, ci in providenta Lui a incredintat puterea celor patru mari imperii dintre natiuni, Babilon, Persia, Grecia si Roma, despre care profetul Daniel a profetit in mod special. Prin aceste puteri ale lumii Dumnezeu Isi exercita de acum inainte si in mod indirect guvernarea Sa.

     (*) Timpul cand Dumnezeu Isi exercita guvernarea Sa in mijlocul poporului Sau prin oamenii randuiti de El (preotii) si prin locuirea Lui in templul de la Ierusalim (n.t.).

     Dupa 70 de ani de exil, Dumnezeu lucreaza o trezire intr-o mica parte din poporul Sau, ramasita (*), si S-a folosit pentru aceasta de imparatul Cirus (Ezra 7:28), capetenia imparatiei Persiei. Iudeii au putut sa se intoarca in patria lor pentru a rezidi templul de la Ierusalim si sa reia inchinarea fata de Dumnezeu. Indicatiile primite, pe care le mentioneaza Ezra, se gasesc sub o forma generala pe ceea ce se numeste "cilindrul lui Cirus", un cilindru de lut descoperit la Babilon in secolul 19, incriptionat cu scrierea persana cuneiforma: "Am adus in locurile lor zeii care locuiau in aceste cetati..., am adunat pe toti locuitorii lor si i-am trimis in locurile lor... ".

     (*) Trasaturile ramasitei erau urmatoarele: dragoste pentru Dumnezeu si pentru Cuvantul Sau, ascultare de poruncile Lui, despartire de tot ceea ce nu era potrivit cu voia Lui, si o identificare, venita din inima, cu responsabilitatea pe care Dumnezeu a dat-o intregului popor, dar care nu a fost indeplinita decat de o mica parte, de ramasita. Desi ei erau complet despartiti, Dumnezeu ii considera ca "tot Israelul", adica, ca reprezentantii sau inlocuitorii acestora (ai celor imprastiati, n.t.). Acestia erau ramasita "exterioara" despre care nu putem spune ca toti cei care apartineau ei erau si credinciosi adevarati. Profetul Maleahi vorbeste de o ramasita "interioara" care se temea de Domnul (Mal. 3:16).

     Imparatul Cirus a fost deja mentionat pe nume de Isaia (Is. 44:28), si Ieremia a profetit despre cei 70 de ani de robie (Ier. 25:11, 12 ; 29:10). Daniel a trait chiar in timpul guvernarii lui Cirus (Dan. 1:21 ; 9:2), si a citit la Babilon cuvintele lui Ieremia despre sfarsitul celor 70 de ani; el a trai timpul cand eliberarea a venit si inalta rugaciunea lui catre Dumnezeu in aceasta privinta. Istoricul iudeu Iosef Flavius (37/38 - 100 dupa I.C.) a scris in cartea sa "Antichitati Iudaice" (cap. XI. 1.2) ca Cirus a citit profetia lui Isaia referitor la el, si a admirat previziunea lui Dumnezeu. Urmarea acesteia a fost ca el a incurajat cu zel intoarcerea iudeilor in Palestina.

     Biblia vorbeste despre trei grupuri care s-au intors. Fiecare din aceste grupuri au adus ceva nou pentru ramasita poporului lui Dumnezeu. Prima intoarcere a unui numar de 42360 de iudei a avut loc spre anul 536 inainte de I.C. (Ezra 2:64). Conducatorii lor erau Zorobabel, un descendent al imparatului David, si Iosua (Ieshua) un descendent al marelui preot Aaron (Ezra 1 la 6). Acesti doi oameni reprezentau caracterul imperial si preotesc in mijlocul ramasitei. La intoarcerea lor, acest grup, a inceput prin reconstruirea altarului pentru arderea de tot in curtea templului, si apoi ei au rezidit templul insusi.

     Un al doilea grup, cu mult mai mic, a fost condus in anul 458 inainte de I.C. de Ezra, carturar si preot (Ezra 7). Au fost numarati 1495 de barbati, la care trebuie adaugate femeile precum si 38 de leviti si 220 de netinimi (Ezra 8:1-20), fiind cu totii aproximativ 4000 de persoane. Ezra s-a dedicat in special studiului si cercetarii legii Domnului, Cuvantul lui Dumnezeu, si a vrut sa faca pe popor s-o inteleaga din nou (legea, n.t.) (Ezra 7:10).

     Un al treilea grup, foarte mic, s-a intors in anul 445 inainte de I.C. cu Neemia. Aceste evenimente sunt descrise in cartea cu acelasi nume. Neemia a inteles ca misiunea lui era de reconstruire a zidurilor si a portilor cetatii disatruse, Ierusalim.

     Cartile Ezra si Neemia descriu deci trezirea lucrata de Dumnezeu asupra unei mici parti dintre iudei care s-au intors in tara promisiunii si care s-au adunat din nou la Ierusalim, in locul pe care Domnul l-a ales ca sa locuiasca Numele Sau (Deut. 12:5 ; 1 Imp. 11:36). Pentru aceasta ei trebuia sa se dezlipeasca de Babilon, locul puterii religioase si lumesti (Babilon inseamna "Incurcatura, Confuzie"). Cu toate acestea, nu era suficient sa se gaseasca in locul potrivit, era nevoie, de asemenea, de o stare de inima buna si de teama de Dumnezeu. Ceea ce lipsea la multi dintre ei. Dar au existat, de asemenea, si impotriviri din exterior pe care trebuiau sa le depaseasca.

     1.2.2     Tipuri sau imagini

     1.2.2.1     Tara Canaan - Locurile ceresti

     Istoria trezirii si a intoarcerii acestor iudei din robia babiloniana in tara lui Iuda contine invataturi spirituale deosebit de importante pentru crestin. Tara Canaan cu binecuvantarile sale pamantesti (vezi Deut. 8), este o imagine a locurilor ceresti si a binecuvantarilor spirituale care ii apartin, dupa cum ne arata epistola catre Efeseni (vezi Efes. 1:3 ; 2:6 ; 6:12).

     1.2.2.2 Ierusalim (cetate, noul) - Adunare

     Ceea ce corespunde cu cetatea Ierusalim din Noul Testament este "noul Ierusalim" (Apoc. 3:12 ; 21:9 ; 9:12). Noul Ierusalim este o imagine a Adunarii. Aceasta se va manifesta, cu siguranta, in viitor, dar ea este identificata cu mireasa lui Hristos. Ea va fi, in acelasi timp, cortul, adica locuinta lui Dumnezeu cu oamenii (Apoc. 21:3). De asemenea, putem sa vedem in Ierusalimul pamantesc o imagine a Adunarii si a locului sau pe pamant in timpul actual. In imaginea cetatii Ierusalim, vedem comuniunea copiilor lui Dumnezeu intre ei in viata de fiecare zi. Acest lucru va fi vazut in mod desavarsit atunci cand vor aparea ca noul Ierusalim, ca o mireasa pregatita pentru sotul ei si iesind din cer, la inceputul Imparatiei de o mie de ani (Apoc. 21:9 si urmat.), apoi, dupa aceea, in starea eterna de glorie si perfectiune (Apoc. 21:2 si urmat.) (*).

     (*) "Noul Ierusalim" nu este identic cu "Ierusalimul de sus" (Gal. 4:26), nici cu "cetatea care are temelii" (Ev. 11"10). Patriarhii Avraam, Isaac si Iacov asteptau deja aceasta cetate, si credinciosii din timpul prezent, si ei, o cunosc ca "Ierusalimul ceresc" si ca "cetatea viitoare" (Ev. 12:22 ; 13:14). Ea este intruparea binecuvantarilor, a bucuriei si a sperantei care sunt partea comuna tuturor credinciosilor din toate timpurile, comparati cu cei 24 de batrani, Apoc. 4, din jurul tronului, si in final in Apoc. 19:4, dar care nu se vor mai vedea dupa nunta Mielului.

     1.2.2.3     Templul - Adunarea

     Templul este la fel o imagine a Adunarii. Noul Testament ne da mai multe dovezi. "Nu stiti ca voi sunteti templul lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? ... templul lui Dumnezeu este sfant si asa sunteti voi" (1 Cor. 3:16, 17). - "Pentru ca voi sunteti un templu al Dumnezeului celui viu, dupa cum a spus Dumnezeu: Voi locui in ei si voi umbla intre ei; si voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu" (2 Cor. 6:16). - "... in care toata zidirea, imbinata impreuna, creste spre a fi un templu sfant in Domnul" (Efes. 2:21). Aceste pasaje arata caracterul de sfintenie care este mentionat de fiecare data cand este vorba de Adunare ca templu actual al lui Dumnezeu. Templul de la Ierusalim era locuinta lui Dumnezeu pe pamant. Tronul lui Dumnezeu era in locul prea sfant, si acolo El locuia in mijlocul poporului Sau pamantesc. Acest fapt este un model al prezentei Domnului in mijlocul a doi sau trei adunati in Numele Sau in credinciosie fata de Cuvantul Lui (Mt. 18:20 ; comp. Ps. 42:2 ; 63:2 ; 84:1-4).

     1.2.2.4     Altarul - Masa Domnului

     In final, altarul pentru jertfe care a fost reconstruit in primul rand, dupa relatarea din Ezra 3, este o imagine a mesei Domnului. Deja in Vechiul Testament acest altar este numit "Masa Domnului" (Mal. 1:7, 12). In 1 Corinteni 10:18 si 21 unde este folosita expresia "Masa Domnului", Duhul Sfant face referire la jertfa de pace (sau multumire, n.t.) in care se exprima comuniune israelitilor cu Dumnezeu (Lev. 3 si 7:11-34). Altarul este, in acelasi timp, locul de adorare, caci pe el erau aduse jerfele de ardere de tot care sunt "un parfum placut" lui Dumnezeu.

     1.2.2.5     Trezirea si intoarcerea din robie - Reforma si trezirile crestine

     Daca aplicam evenimentele descrise in cartea Ezra (si Neemia, de asemenea) la timpul nostru si imprejurarile din perioada crestina, vom putea constata ca Duhul Sfant a lucrat mai multe treziri de-a lungul timpului, si care au condus ca multi credinciosi sa se intoarca si sa revina la Cuvantul lui Dumnezeu. Asa a fost, de exemplu, ca in timpul lui Martin Luther, la inceputul secolului 16, indreptatirea pacatosului numai prin credinta a fost pusa in lumina la Reforma, si poporul german a primit Cuvantul lui Dumnezeu in propria lui limba. Cu toate acestea, activitatile spirituale au disparut curand si au facut loc la o noua si mare biserica. O noua trezire a avut loc la inceputul secolului 19 cand teologia protestanta, care critica Biblia, a inceput marsul sau trist de cucerire. Multi credinciosi care nu voiau sa urmeze tezele lor necredincioase s-au intors din nou spre Cuvantul viu al lui Dumnezeu, si l-au studiat cu seriozitate si cu zel. Rezultatul a fost ca apropiata venire a Domnului a devenit din nou o asteptare vie. Amestecul dintre credinciosi si necredinciosi din marile biserici a fosr recunoscut ca non biblic, si nevoia de pocainta si de convertire la Domnul a fost pusa din nou in evidenta.

     In unele parti ale acestei miscari de trezire s-a nascut dorinta de o intoarcere completa la invatatura Cuvantului lui Dumnezeu referitor la Adunarea Sa. Toti copiii lui Dumnezeu, rascumparati, fac parte din ea. Totusi, daca ea vrea sa actioneze spre onoarea Sa, in sfintenie si in har, trebuie sa se separe de orice invatatura gresita, si, de asemenea, de tot ce este sectar, adica de toate poruncile si traditiile omenesti. De acolo s-a nascut perioada unei marturii vii a adunarii lui Dumnezeu, in care au fost puse in practica unitatea sa ca trup al lui Hristos, dar si, de asemenea, dependenta totala de Hristos, Capul ei glorificat in cer, si calauzirea Duhului Sfant in strangerile laolalta. A fost o intoarcere efectiva la terenul biblic al strangerilor celor credinciosi pe care cuvantul Domnului Isus il caracterizeza astfel: "Pentru ca unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, acolo Eu sunt in mijlocul lor" (Mt. 18:20).

     In cartile Ezra, Neemia si ale profetilor Hagai, Zaharia si Maleahi, se vede o scadere a energiei pentru Dumnezeu dupa un anumit timp. Este exact ceea ce s-a intamplat cu trezirea din secolul 19. Nu prea a mai ramas multe lucruri care sa faca onoare lui Dumnezeu. Acesta este un motiv de rusine pentru noi.

     1.2.2.6     Intoarcerea la Cuvantul lui Dumnezeu in timpul lui Ezra - exemplul personal

     Dar mai exista o posibilitate de aplicare practica a acestor carti din Vechiul Testament, - o aplicare personala. Orice credincios care are dorinta de a sta in timpul prezent in "locul" spiritual unde Domnul este in mijloc, poate, de asemenea, sa inceapa acum "intoarcerea" sa "la Ierusalim", si sa faca experientele fericite care ne sunt descrise in aceste carti.

     Dupa cum vom vedea pe parcursul acestor meditatii, nu este vorba doar de tipuri si imagini a invataturii crestine, ci in primul rand de realizarea ei practica, atat in bine cat si in rau. Putem

scoate si astazi invataturi valoroase si importante.

     1.3     Detalii particulare

     1.3.1     Trasaturile trezirii

     Trezirea ramasitei iudaice din cartea Ezra prezinta 7 trasaturi:

          1.     Constienta slabiciunii lor (cap. 2 si 9)

          2.     Ascultarea de Cuvantul lui Dumnezeu (7)

          3.     Intoarcere la centrul divin (cap. 3)

          4.     Despartirea de lume (cap. 4)

          5.     Un duh de devotament si de sacrificiu (cap. 2:68, 69)

          6.     Constienta unitatii poporului (cap. 3:1 ; 6:17 ; 8:35)

          7.     Slujirea profetica si asteptarea lui Mesia (cap. 5:1 ; 6:14)

     1.3.2     O privire cronologica

    

   

Evenimente din imparatia persana	Evenimente care privesc poporul iudeu
559-529 (Cirus II ; Ezra 1:1)
539 Cucerirea Babilonului de catre mezi si persi
538-537 Edictul pentru construirea templului (Ezra 1:2)
	536 inceputul reconstructiei templului (Ezra 3:8)
529-523 Assuerus (Cambises II ; Ezra 4:6)
523-522 Artaxerxes (Smerdis/Bardia Ezra 4:7)
	523-522 Oprirea rezidirii templului
522-485 Darius I, cel Mare (Ezra 4:5)	520 Hagai/Zaharia (Hag 1:1 ; Zah 1:1 reluarea constructiei templului
	516 Incheierea rezidirii templului (Ezra 6:15)
485-464 Assuerus (Xerxes I ; Estera 1:1)	Imparateasa Estera
464-424 Artaxerxes I zis si Mana-lunga (Ezra 7:1)	458 Venirea lui Ezra (Ezra 7:1, 8)
	445 Venirea lui Neemia (Neemia 2:1)
	In jurul anului 435, aproximativ, slujba lui Maleahi
424-423 Xerxes II
423- 404 Darius II (Neemia 12:22)
404-358 Artaxerxes II