Ce spune Scriptura ? (Rom. 4:3)
- IV -
Raspunsuri (date de W.J.Lowe si apoi de catre Élie Périer) la intrebarile puse de cititorii revistei "Mantuirea lui Dumnezeu " intre anii 1873 si 1917
29 Parabola din Matei 18:12 la 14 este la fel ca cea din Luca 15:1 la 7 ? Cele nouazeci si noua de oi "care nu s-au ratacit" trebuie sa fie privite ca "dreptii" care nu au nevoie de pocainta ?
Cel doua parabole ni se par esential diferite, nu numai datorita caracterului diferit al Evangheliilor lui Matei si Luca, dar si datorita termenilor in care ele sunt prezentate. In Matei, este vorba in special de copilasi, si nu este spus nicun cuvant de "pocainta". In Evanghelia dupa Luca, dimpotriva, de la inceput pana la sfarsit, necesitatea pocaintei reprezinta una din marile sale trasaturi. Prin urmare, nu se pot uni aceste doua parabole, desi in ambele Domnul Se foloseste de aceasi imagine.
Trebuie mentionat ca, vorbind despre lucrarea Sa, Domnul nu spune in Matei ca El a venit "sa caute" ce era pierdut. Aceasta expresie este insa la locul ei in Luca 19:10, unde un "pacatos" numit Zacheu, care nu stia inca ceea ce Hristos a venit sa faca, se straduieste sa-si arate propria dreptate inaintea Lui, - lucru pe care un copilas nu l-a facut; si aceasta pentru simplu motiv ca el nu a ajuns inca la starea de cunoastere care, pentru a satisface mandria noastra, necesita astfel de eforturi. In Matei 18:11, Domnul spune ca "Fiul Omului a venit sa mantuiasca ce era pierdut". Fiecare, in ce priveste natura sa, este nascut "pierdut" in aceasta lume, si deoarece Dumnezeu nu a dorit, din aceasta cauza, sa aduca judecata Sa peste intreaga rasa , El a trimis pe Fiul Sau pentru a lucra mantuirea. In acest scop Isus a devenit Mantuitor. Acest lucru ne da incredere ca micutii care mor inainte de a atinge varsta cunoasterii, sunt salvati.
O alta trasatura pretioasa a pasajului din Matei este ca ideea care domina este cea a mentinerii integritatii turmei. Omul care are cele o suta de oi nu vrea sa se multumeasca cu nouazeci si noua : el vrea sa le aiba pe toate, oricare ar fi efortul care l-ar costa.
In Luca, gandul este indreptat pur si simplu pe oaia ratacita, ca o imagine a pacatosului care urmeaza drumul propriei sale vointe, parasind calea supunerii si ascultarii. Acesta are nevoie de pocainta; apoi, pentru a-l aduce in acest punct, Domnul ii arata dragostea care merge in cautarea sa, luandu-l si punandu-l pe umerii Sai, si nu-l lasa pana nu l-a dus in propria Lui casa. Talharul de pe cruce este on exemplu divin, asa cum atesta promisiunea Domnului : "Adevarat iti spun, astazi vei fi cu Mine in paradis"
30 In capitolul 19 din Matei, versetele 23 la 24, se pare ca Domnul face o diferenta intre "Imparatia lui Dumnezeu" si "Imparatia cerurilor". Care este aceasta diferenta ? Cine sunt cei care au parte de Imparatia cerurilor, si cum pot ei sa ajunga acolo ?
In primul rand, este bine sa amintim ca expresia "Imparatia cerurilor" nu se gaseste decat in Evanghelia dupa Matei. O comparatie a pasajelor paralele din primele trei evanghelii este suficienta pentru a intelege ca, in multe cazuri, se poate folosi oricare din aceste expresii; dar urmand forma folosita, gandul se refera, sau asupra celui a carui autoritate este recunoscuta, adica Dumnezeu, sau asupra centrului de unde autoritatea este exercitata, adica cerurile. Citirea capitolului 7 din Daniel arata acest gand foarte clar.
Dumnezeu Si-a stabilit imparatia Sa in mijlocul poporului Sau Israel, dandu-i imparatul pe care el l-a ales, si care trebuia sa-si exercite autoritatea din partea lui Dumnezeu pentru binele poporului sau, peste care el imparatea. David a fost primul imparat care a raspuns gandului lui Dumnezeu, caci Saul a fost curand pus deoparte datorita neascultarii lui. Or, tronul a fost asigurat fiilor lui David cu conditia ca ei sa fie gasiti credinciosi (Psalmul 89:19-37). Stim ce s-a intamplat. La moartea lui Solomon, zece semintii se separa de familia lui David, si intemeiaza o imparatie aparte, care a fost nimicita mai tarziu de catre asirieni; ele (cele zece semintii, n.t.) au fost duse atunci in robie. Semintia lui Iuda si a lui Beniamin, care au ramas credincioase imparatului lor legitim, au urmat, cu toate acestea, acelasi drum de necredinciosie fata de Domnul, si robia la Babilon a fost pedeapsa pe care ele a trebuit s-o indure. De atunci, Dumnezeu a incredintat autoritatea asupra pamantului in mainile natiunilor, dar adevaratul caracter al imparatilor acestor natiuni este zugravit de profet sub imaginea de "fiare". Apoi, anunta judecata care va cadea peste aceste imparatii in momentul cand timpul rabdarii lui Dumnezeu se va sfarsi. In acelasi timp, puterea va fi plasata in mainile Fiului Omului care va venii cu norii cerurilor (Daniel 7:13-14). Aceasta va fi, se intelege, "Imparatia cerurilor" in contrast cu orice imparatie, indiferent de caracterul ei, al carei tron (sau, scaun de autoritate, n.t.) de autoritate este un loc de pe pamant, cum a fost Ierusalim, Babilon, Susa sau Roma. Intr-un cuvant, "Imparatia cerurilor" este autoritatea lui Dumnezeu exercitata din cer asupra pamantului prin Fiul Omului, si ea cuprinde o parte cereasca si o parte pamanteasca.
Or, Fiul Omului a venit nu pentru a imparati, ci pentru a implini lucrarea de mantuire. Inainte ca El sa urce sus, toata autoritatea I-a fost data in cer si pe pamant. El este asezat la dreapta lui Dumnezeu (Mt. 28:18 ; Mc. 16:19 ; Luca 19:12). "Inca nu vedem ca toate ii sunt supuse", dar stim ca Isus Mantuitorul nostru este Cel care va imparati si care va veni curand "pe norii cerului cu putere si cu glorie mare" (Ev. 2:8 ; Mt. 24:30). Pana atunci, "Imparatia cerurilor" imbraca caracterul tainic care este dezvaluit si explicat de catre Domnul in multele parabole din Evanghelia dupa Matei. Credinciosii, invatati despre aceste lucruri, se bucura si asteapta cu rabdare intoarcerea Domnului. Dar lumea este impotriva lor, asa cum a fost si impotriva lui Hristos, si ei trebuie sa reziste curselor sale chiar suferind daca trebuie (Mt. 19:12). Bogatii intra cu greu in Imparatia cerurilor, deoarece ei se bucura de bunuri pamantesti (v. 23). Dar daca este vorba despre Imparatia lui Dumnezeu, adica de a recunoaste autoritatea lui Dumnezeu in inima, atunci trebuie evident o lucrare a lui Dumnezeu care sa produca aceasta in suflet, trebuie "sa fii nascut din nou" (Ioan 3:3-5), lucru pe care un om nu poate sa-l faca pentru sine insusi. Aceasta este ceea ce face diferentai intre cele doua expresii "Imparatia cerurilor" si "Imparatia lui Dumnezeu".
31 Cand va avea loc "necazul cel mare" si judecata natiunilor despre care este vorba in capitolul 24 din Matei ?
Inainte de a intra in detalii, este bine de remarcat faptul ca avem un punct clar stabilit in Scriptura, si anume ca si unul si celalat din aceste evenimente vor preceda domnia milenara a lui Hristos pe pamant. Vedeti Ieremia 30, in special versetul 7 : "Vai, pentru ca mare este ziua aceea ! Niciuna nu este asemenea ei; si este timp de necaz pentru Iacov; dar el va fi salvat". Referitor la judecata natiunilor, este scris ca ea va avea loc "cand va veni Fiul Omului in gloria Sa, si toti ingerii cu El" (comp. Mt. 25:31, 32). "Necazul cel mare" este mentionat in versetul 21 din acelasi capitol 24 in legatura cu Iudeea, ceea ce confirma pasajul din Ieremia citat mai sus. Exista fara indoiala, in acest verset, o referire la inceputul capitolului 12 din profetul Daniel, unde citim apoi : "Si, in timpul acela, poporul tau va fi salvat". Vedeti, de asemenea, Luca 21:23 la 28.
Promisiunea facuta celor care vor pazi "cuvantul rabdarii" Domnului se refera la aceeasi perioada (Apoc. 3:10). Numai ca, trebuie sa observam pe cei care vor fi paziti de acest ceas de incercare, adica pe cei care nu vor intra in el. Altfel spus, ei vor fi rapiti pentru a fi cu Domnul inainte ca "necazul cel mare" sa inceapa. Vedeti, de asemenea, 1 Tesaloniceni 4:14-18 ; 5:1-5 ; 2 Tesaloniceni 2:7-8. Nelegiuirea nu va atinge varful ei inainte ca adevaratii credinciosi sa fie luati din aceasta lume. Pana atunci, isi va pastra caracterul de "taina", termen care arata ca ea va lucra de o maniera ascunsa, nearatandu-se in adevarata sa lumina. Aratarea "nelegiuirii" va face apel la judecatile lui Dumnezeu, si acesta va fi momentul cand va avea loc "necazul cel mare". El va atinge o lume apostata si in mod deschis necredincioasa (Apocalipsa 13:1, 6 ; 16:9, 11, 21); si iudeii, care sunt vinovati de rastignirea Fiului lui Dumnezeu, vor avea partea lor speciala in aceste necazuri care vor cadea peste pamant.
Judecatile care sunt descrise in Apocalipsa sunt de trei categorii : 1- judecati providentiale, lucrate prin oameni insasi, sau prin elemente ca : foamete, razboaie, boli, cutremure de pamant; 2- judecata razboinica, mentionata in capitolul 19, unde Domnul, urmat de ostile ceresti, va nimici pe imparatii pamantului si armatele lor adunate pentru a lupta cu El; 3- judecata facuta de catre Imparatul asezat pe tronul glorie Sale, si care va atinge natiunile, in momentul cand El va inaugura Imparatia Sa pe pamant.
32 Care este "necazul cel mare" de care este vorba in Apocalipsa, capitolul 7:14 ? Este acelasi despre care vorbeste Domnul in Matei 24:21 ?
Vedem intr-adevar ca in cele doua pasaje este vorba despre o "incercare" mare si groaznica care trebuie sa vina peste tot pamantul locuit, dupa cum citim in Apocalipsa 3:10. Mai multe pasaje din profeti vorbesc despre asa ceva, ca de exemplu Isaia 28:22.
Ce fericire sa stim ca toti cei care primesc astazi cuvantul harului, si care staruiesc in credinciosie pana la venirea Domnului, vor fi luati de El inainte ca sa vina aceasta zi de incercare.
Iata in cateva cuvinte, dupa mai multe pasaje, ordinea evenimentelor care se vor succeda :
1- Dintr-o data, fara ca nimic sa anunte in prealabil venirea Domnului "in nori", toti cei care cred in El vor fi rapiti la intalnirea cu El "in vazduh" (1 Tes. 4:17). Acestia, care au primit Evanghelia harului Sau si a apropiatei Sale veniri (doua lucruri care sunt legate foarte strans in Scriptura), se vor bucura atunci, cu Domnul, de implinirea sperantei in care crestinul trebuie sa staruiasca permanent (Rom. 15:13). Cei morti in Hristos vor invia, cei vii vor fi schimbati, si toti impreuna, "intr-o clipeala din ochi", vor parasi pamantul, pentru a fi pentru totdeauna "cu Domnul" (1 Cor. 15:51-54).
2 - Din acest moment lumea, - fiind lipsita de rugaciunile celor care recunosc ca "toata autoritatea in cer si pe pamant" a fost data Domnului Isus - va fi lasata in propria sa voie si nu va intarzia sa faca experienta trista a rautatii care sta ascunsa in inima omului. Aceasta rautate, care este mai mult sau mai putin retinuta atat timp cat un guvern bine intentionat isi mentine autoritatea, nu va mai avea frana (adica, cand guvernele isi vor pierde autoritatea, rautatea nu va mai avea frana, va fi anarhie, n.t.); si in acelasi timp Dumnezeu va trimite o lucrare de ratacire, un preludiu la ultimile judecati, peste cei care nu au primit dragostea adevarului ca sa fie mantuiti (2 Tes. 2:10).
3 - "Necazul" care va urma contine doua parti; prima, a carei durata nu este specificata in mod clar, va atinge in speciat natiunile; este probabil cel despre care este vorba in Apocalipsa 3:10 si 7:14. A doua presupune ca puterea lui Antihrist este instaurata, si persecutia va fi indreptata in mod special impotriva poporului iudeu (Ier. 16:17-19 ; 30:7 ; Apoc. 12:15-17). Cei care vor fi sperat intr-o oarecare usurare in starea de lucruri de pe pamant vor fi amar dezamagiti, caci Satan, alungat din locurile ceresti se va implica intr-un fel foarte activ, ca niciodata, in problemele lumii. Datorita bunatatii lui Dumnezeu, evenimentele groaznice care vor avea ca punct culminant aparitia personala a Fiului Omului, se vor succeda cu o rapiditate nemaintalnita; timpul lor va fi limitat la 1260 nde zile, sau trei ani si jumatate, dupa cum o arata capitolul 12 din Daniel, confirmat de Apocalipsa 11:2-3 ; 12:6, 14. Domnul vorbeste despre aceasta in partea din capitolului 24 din Matei, care se ocupa in special de iudei, adica pana la versetul 31. El spune ca din cauza celor alesi "aceste zile vor fi scurtate" (v. 22)
4 - Evenimentul personal al Domnului aparand in glorie "cu ingerii Sai" va aduce judecata natiunilor adunate atunci impotriva Ierusalimului, si va finaliza eliberarea poporului Sau (Zah. 14). Antihristul va fi nimicit "cu suflarea gurii Sale" (Is. 11:4) ; 2 Tes. 2:8) ; natiunile vor sta apoi inaintea Domnului pentru a fi judecate in functie de modul in care au primit pe mesagerii Sai in timpul acestor vremuri de necaz (Mt. 25:31-46).
Apoi va fi instaurata Imparatia milenara a lui Hristos.
33 Judecata natiunilor vii pe care le gasim in capitolul 25 din Matei este o judecata finala ?
Credem ca judecata despre care este vorba aici este o judecata definitiva, dar nu in sensul in care se interpreteaza adesea. Adica nu este vorba de o judecata generala, ca cea a paganilor, de exemplu, care nu au avut ocazia sa primeasca pe mesagerii Imparatiei, ci doar de judecata acelora care au avut avantajul de a-i auzi si care sau i-au primit, sau i-au respins. "Viata eterna" de care este vorba pentru primii (cei care i-au primit pe mesageri, n.t.), este viata pe pamant sub domnia lui Mesia, si care se intinde pana la starea eterna care va urma acestei domnii. Cei care sunt condamnati vor merge, si ei, dar in pedeapsa eterna.
Judecata celor morti se gaseste in capitolul 20 din Apocalipsa, si va avea loc o mie de ani mai tarziu fata de judecata care vorbeste capitolul 25 din Matei, unde este vorba de cei care vor fi pe pamant cand Domnul va veni cu ingerii glorie Sale.
Dezvoltari suplimentare despre acest subiect pot fi gasite in Note asupra Evangheliei dupa Matei, J.N.Darby.
34 De ce Domnul, dupa ce i-a mustrat de doua ori pe ucenicii Sai ca nu au putut sa vegheze impreuna cu El, le zice apoi : "Dormiti de acum si odihniti-va" ? Si cum trebuie inteleasa expresia "ochii le erau ingreuiati" (Marcu 14:40-42) ?
Domnul Isus, in harul Sau nemarginit, a luat impreuna cu El pe trei dintre ucenicii Sai pentru ca ei sa ia parte la ceea ce omul putea cunoaste despre suferintele care erau inaintea Lui. Momentul era dintre cele mai solemne. Domnul Insusi avea sa fie parasit de Dumnezeu, purtand pacatele si ispasindu-le prin moartea Sa. Inainte de aceasta, trebuia sa fie dat in mainile pacatosilor, si ucenicii, lasati singuri pentru putin timp, si expusi a fi cernuti de Satan, urmau sa fie atinsi de valurile nelegiuirii care s-au ridicat impotriva Domnului si Invatatorului lor. Era momentul potrivit de a veghea, si Isus, retragandu-Se singur pentru a Se ruga, i-a luat cu El, pentru ca si ei sa vegheze si sa invete sa se roage cu El. Observam ca erau aceeasi trei ucenici care au fost martori la puterea Domnului de a invia mortii, si care au vazut gloria Lui pe munte unde El a fost transfigurat (Marcu 5:37 9:2). Toate acestea, daca ar fi stiut sa profite de ele, ar fi fost pentru ei o pregatire morala pentru a cunoaste comuniunea suferintelor lui Hristos, asa cum vedem in Filipeni 3:10; dar ei au fost coplesti de somn pe munte (Luca 9:32) si "plini de teama" (Marcu 9:6), iar in gradina Ghetsimani ei dormeau, aratand astfel incapacitatea lor de a veghea impreuna cu Isus. Ei nu au putut sa intre in gandurile lui Isus cu privire la importanta acelui moment solemn; si totusi unul din ei, Petru, plin de incredere in el insusi, in ciuda avertismentelor Domnului, avea pretentia de a-L urma in imprejurarile in care doar Isus putea sa stea in picioare.
Domnul, dupa blandetea Lui obisnuita, cauta o scuza pentru ucenicii Sai, zicand : "Duhul, in adevar, este plin de ravna, dar carnea fara putere", ceea ce arata ca ochii lor naturali (sau firesti, n.t.) erau ingreuiati : ei erau "adormiti de intristare" (Luca 22:45); durerea lor era prea mare pentru puterile lor fizice si nu aveau puterea si energia spirituala care ar fi putut sa domine trupul. Si momentul a trecut fara ca ei sa profite, acest scurt moment in care ar fi putut sa se bucure de comuniunea cu Isus si a trage ( a se inspira; cuvantul in fr. este de "a fantani", a scoate apa) putere cu El pentru a rezista ceasului de incercare care avea sa vina. Acest moment odata trecut, nu mai era timpul pentru vegheat, si Isus le zice : "Dormiti de acum". Asa ca a trebuit sa intre singur in lupta. Ce avertisment solemn pentru noi toti ! Si cat de mult aceste cuvinte si acest exemplu al Domnului Isus ne angajeaza sa profitam de momentele scurte de liniste care apar, prin bunatatea lui Dumnezeu, inainte de furtuna ! Isus le-a spus ce avea sa se intample; ei nu au dat atentie, dar El Insusi nu a lasat sa treaca ocazia de a Se ruga. Perfect in toate, El nu putea sa n-o faca.
Dupa cum a spus cineva : "Vedem aici sufletul lui Isus sub greutatea mortii - in gand, - asa cum numai El putea s-o cunoasca. Dar Isus vegheaza, si Se roaga, Omul supus prin dragostea Lui la acest asalt, in prezenta celei mai puternice incercari la care ar putea fi expus. Pe de-o parte, Se roaga, iar pe alta, El prezinta necazul Lui inaintea Tatalui Sau. Comuniune Lui cu Tatal nu era intrerupta, oricare ar fi fost necazul Sau; subiectul acestei comuniuni era chiar aceasta suferinta care L-a impins mai mult la supunere si incredere totala fata de Tatal Sau. Dar daca noi trebuia sa fim mantuiti, daca Dumnezeu trebuia sa fie glorificat in Cel care S-a incarcat cu povara noastra, paharul nu trebuia sa treaca de la El : supunerea lui Isus este perfecta. Ii aminteste cu blandete lui Petru de falsa lui incredere, facandu-l sa simta slabiciunea sa (v. 37) ; dar Petru era prea plin de el insusi pentru a profita ; avea nevoie de o experienta mai trista pentru a-l vindeca de aceasta incredere. Petru se trezeste din somnul sau, dar falsa lui incredere nu este clatinata.
Deci, Isus a trebuit sa bea paharul, dar l-a luat din mana Tatalui Sau, caci voia Tatalui este ca El sa-l bea. S-a abandonat in totul in mana Tatalui Sau, si nu a luat acest pahar nici din mana vrajmasilor Sai, nici din cea a lui Satan ; l-a primit doar din mana Tatalui Sau, potrivit perfectiunii cu care S-a supus vointei lui Dumnezeu in aceasta privinta, punand totul in mainile Sale : a fost voia Lui ! Astfel, cautand numai voia lui Dumnezeu care conduce totul, vom scapa de cauzele secundare a ispitelor vrajmasului, iar din partea lui Dumnezeu primim necaz si incercare daca aceasta are loc.
Dar de acum nu mai era nevoie ca ucenicii sa vegheze. Venise ceasul si Isus avea sa fie dat in mainile oamenilor".
35 De ce Evanghelia lui Luca difera de cea a lui Matei in pasajul care semnaleza nebunia de a folosi un petec nou pentru a repara o haina veche ? (Luca 5:36 ; Mt. 9:16). Si ce putem invata de aici ?
Invatatura Domnului nu se putea adapta nicidecum la formalismul fariseilor. Ei credeau ca isi pot stabili propria dreptate in ochii oamenilor prin practici exterioare fondate in parte pe credinta, in parte pe traditie. Isus vestea o dreptate total diferita intemeiata pe rascumparare, dreptate care era doar a lui Dumnezeu. Pacatul fiind ispasit, Dumnezeu este drept sa indreptateasca pe pacatosul care crede in Isus. Cum se poate impaca dreptatea omeneasca care este ca o haina uzata, totdeauna rupta, si dreptatea lui Dumnezeu care rezulta din ceea ce este El in Sine Insusi si care este rodul lucrarii desavarsite de ispasire realizata de Domnul ? Iata ideea generala in cele doua pasaje.
Luca, care ofera de obicei aspecte morale adecvate care pot sa actioneze asupra constiintei, arata in plus ca cel care doreste legea in acelasi timp cu harul, nu doar ca isi pierde bucuria, dar prin lumina dobandita, se afla in imposibilitatea de a-si satisface constiinta prin eforturile sale legaliste. El face o ruptura in haina cea noua cautand sa repare vechea sa haina; el nu indrazneste sa apara in cea noua care este rupta si stricata, si simpte ca starea nenorocita a celei vechi a fos scoasa mai mult in evidenta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu