Translate

miercuri, 29 iulie 2020




                                      Ce spune Scriptura ? (Rom. 4:3)
                                                    - VI -


     Raspunsuri (date de W.J.Lowe si apoi de catre Élie Périer) la intrebarile puse de cititorii revistei "Mantuirea lui Dumnezeu " intre anii 1873 si 1917



     43     Vedem in Luca 16:19-31 ca Lazar, murind, a mers in bucurie si odihna, in timp ce bogatul, dupa ce a murit, a mers si el, dar in iad. Ioan (5:24-29) ne spune ca toti cei care sunt in morminte vor iesi din ele, unii pentru viata, altii pentru judecata. Se pare, dupa acest ultim pasaj, ca aceasta este la inviere, adica la venirea Domnului, cand unii merg in bucurie iar altii in pedeapsa, in timp ce, dupa Luca 16, aceasta are loc imediat dupa moarte ; cum se potrivesc aceste doua pasaje ?

     Inainte de a raspunde la dificultatea propusa, vom spune cateva cuvinte despre scopul si semnificatia parabolei din Luca 16. In primul rand, trebuie sa ne ferim de gandirea gresita ca unul va merge in iad pentru ca era bogat, si altul, Lazar, in sanul lui Avraam pentru ca era sarac. Nu dupa pozitia de pe pamant depinde mantuirea sau pierzarea, ci daca Il primeste pe Hristos sau Il respinge ; dar acest punct nu este atins in mod direct aici. Domnul are ca scop nimicirea ideilor si pretentiilor false ale iudeilor, si in special ale fariseilor. Acestia credeau ca bogatiile erau o dovada clara a favorii lui Dumnezeu. Este foarte adevarat ca, sub economia iudaica (dispensatia legii, n.t.), cei drepti aveau promise binecuvantari pamantesti. Dar mai intai iudeii au esuat in ceea ce le-a incredintat Dumnezeu, precum administratorul nedrept (vezi inceputul capitolului), iar fariseii, care pretindeau ca au dreptul la favoruri din partea lui Dumnezeu, erau iubitori de bani (v. 14) si egoisti, se bucurau in mod nedrept de bogatiile lor (v. 9) fara a face parte din ele si celor saraci, pe care ii dispretuiau. La fel era si pentru privilegiile religioase. Ii respingeau pe vamesi (cap. 15:2 ; 19:7), si nu voiau sa aiba de-a face cu cineva dintre natiuni, si ei insisi nu-l ascultau pe Moise si pe profeti, deoarece L-au lepadat pe Mesia. Ei au ales pamantul ca parte a lor si voiau, desi nu aveau niciun drept, sa se bucure in timp ce se impodobeau cu un frumos exterior religios.
     Dar Domnul ridica voalul care acopera lumea invizibila, si ii face sa vada rezultatul real al purtarii lor. Un iudeu bogat, dar egoist, care a trait doar pentru sine si care nu a ascultat de Moise si de profeti, se gaseste in chin ; saracul, dispretuit, bolnav, merge in sanul lui Avraam, a carui credinta i-a impartasit-o fara indoiala. Asa cum, intr-o alta situatie, copiii Imparatiei, necredinciosi, sunt aruncati afara, iar credinciosii dintre natiuni introdusi in Imparatie cu Avraam, Isaac si Iacov (Mt. 8:11-12) ; vezi si 15:21-28). Isus Insusi, sarac, dispretuit si lepadat, a intrat in glorie. Toate acestea ne arata deci ca Isus a vrut sa scoata in evidenta contrastul dintre ideile gresite ale iudeilor si realitatea dupa gandul lui Dumnezeu ; in acelasi timp arata de ce iudeii sunt lepadati.
     Acum, pentru a raspunde la intrebare, observam ca nu este vorba nicidecum aici de starea omului dupa inviere, ci dupa moarte, adica dupa ce duhul este despartit de trup, inainte de inviere. Doua lucruri ne dovedesc acest lucru. In primul rand, ca dupa invierea celor rai, "hadesul" (Locuinta mortilor, n.t.) este aruncat in iazul de foc ; el este nimicit (Apoc. 20:14). Or, acest hades este starea sau locul unde se gasesc sufletele care au parasit trupul (*), (Fapte 2:27), si acolo se afla bogatul in chinuri. In al doilea rand, pentru ca Lazar sa poata merge la familia bogatului, trebuia ca el sa invieze ; deci el nu era inviat (v. 13).

     (*) Cand va avea loc invierea, sufletul va parasi hadesul (Fapte 2:31). 

     Gasim deci aici acest adevar solemn, ca dupa moarte, duhul exista si ca starea lui este fixata in asteptarea invierii. Unele merg in hades si in chinuri ; ele sunt in inchisoare (1 Pet. 3:19) ; ele nu dorm, nici nu sunt distruse (sau anihilate, n.t.). Altele sunt in paradis (Luca 23:43), cu Domnul (Filip. 1:23 ; 2 Cor. 5:8), si nu dorm. Ce vrea sa spuna "a adormi" (Fapte 7:60 ; 1 Tes. 4:13, 15) ? Observam, in treacat, ca, in Noul Testament, acest cuvant nu se aplica decat celor credinciosi ; este o imagine care se raporteaza la starea trupurilor celor plecati (care au murit, n.t.) in contrast cu cei care au ramas pe pamant (in viata, n.t.), care vegheaza (1 Tes. 4:15-17). La cel care doarme, activitatea simturilor este suspendata, dar nu si activitatea duhului, care vegheaza intr-o sfera in care noi nu putem patrunde. La fel este si cu moartea ; iar imaginea insasi dovedeste ca duhul traieste si vegheaza. In plus, aceasta imagine se raporteaza la speranta credinciosului care este trezirea, invierea.
     Un alt adevar care reiese din aceasta relatare, este ca soarta duhurilor plecate (care au parasit trupul, n.t.) este fixata de-o maniera irevocabila. Acum se poate, prin har, crezand, sa se treaca de la moarte la viata, de la intuneric la lumina, de la Satan la Dumnezeu (Ioan 5:24 ; 1 Pet. 2:9 ; Fapte 26:18). Dar atunci, nu se mai poate trece din locul de chin in locul de fericire (Luca 16:26) : starea sufletelor este hotarata si pecetluita pentru totdeauna.
     Astfel, pasajul din Luca vorbeste despre duhurile separate de trup ; cel din Ioan vorbeste de inviere, iar invatatura pe care o contine are, de asemenea, o importanta deosebita. Vom spune cateva cuvinte despre aceasta.
     Invierea, ca si judecata, este prin Fiul lui Dumnezeu, care este si Fiul Omului (Ioan 5:25 si 27). Astfel, Cel pe care iudeii nu L-au cunoscut si L-au dispretuit a fost imbracat de catre Tatal Insusi cu aceste doua atribute ale lui Dumnezeu : sa dea viata si sa judece (v. 21, 22). El trebuie sa fie onorat precum Tatal (v. 23).
     Sunt indicate doua epoci, caracterizate prin aceste cuvinte : "vine ceasul". Una a inceput deja cand Isus era pe pamant, si ea dureaza inca ; ea se intinde pana la celalalt ceas. Aceasta este epoca in care Fiul inviaza sufletele si le salveaza prin glasul Sau pe care le face sa-l auda. Este ceasul actual, timpul harului. Cine a auzit acest glas al lui Isus are viata eterna, traieste, si nu va veni la judecata.
     Celalalt "ceas" este in viitor. Este ceasul (sau epoca) invierii si, de asemenea, al judecatii. Cei care, ca Lazar, vor astepta in paradis, langa Domnul, se vor bucura atunci de invierea vietii, numita, de asemenea, invierea celor drepti (Luca 14:14) si cea dintai inviere (Apoc. 20:6) ; a doua moarte nu are putere asupra lor. Aceasta este completarea gloriasa a mantuirii lor. Cei care, precum bogatul, il vor astepta in hades, deja in chinuri, vai ! vor invia de asemenea, dar pentru judecata dinaintea tronului mare si alb (Apoc. 20:11-15). Aceasta este invierea celor nedrepti (Fapte 24:15) ; aceasta este, ca sa zicem asa, completarea condamnarii si nenorocirii lor. Intr-adevar, omul este o fiinta complexa, alcatuita din duh, suflet si trup, si la intreaga sa fiinta  se aplica mantuirea sau pierzarea.
     In final, sa nu uitam ca, pentru cel rascumparat, nu este necesar ca sa treaca prin moarte, ci printr-o schimbare in care ce este muritor va fi inghitit de viata, si in care putrezirea va imbraca neputrezirea, caci "carnea si sangele nu pot sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu, nici putrezirea nu mosteneste neputrezirea" (2 Cor. 5:1 ; 1 Cor 15:53, 50.


     44     "Doua femei vor macina impreuna: una va fi luata si cealalta va fi lasata" (Luca 17:35). Cea care va fi "luata" va fi pentru binecuvantare sau pentru judecata ?

     Intreg pasajul arata ca este vorba despre judecata care va lovi lumea atunci cand Fiul Omului va reveni in glorie (*). "Daca prin necredinciosie cineva ar scapa de cei care, inainte de judecata, nu i-au crutat pe credinciosi, si va cauta sa-si scape viata, judecata, care este a lui Dumnezeu, va putea sa-i atinga pe oameni in paturile lor, facand deosebire intre doi care se vor gasi acolo, ca si intre doua femei care isi macina graul pe aceleasi pietre de moara. Caracterul acestei judecati arata ca nu este vorba de distrugerea Ierusalimului prin Titus ; aici vedem mana lui Dumnezeu care stie sa discearna, sa ia si sa crute. De asemenea, nu este vorba de o judecata a celor morti, ci de o judecata pe pamant: unul este in pat, altul la moara, unul pe acoperis, altul la camp... Daca cineva intreba despre locul de judecata, raspunsul este ca va avea loc 'unde este trupul' : judecata va cobori acolo ca un vultur care nu se vede, dar carui nu-i scapa prada" (J.N.D). Nu este vorba in acest pasaj despre descrierea naturii sau detaliile acestei judecati. Dar faptul solemn ca ea va veni este prezentat ca un avertisment din partea lui Dumnezeu, potrivit sa actioneze asupra constiintei fiecaruia, si sa ne faca sa intelegem ca fiecare va avea de-a face cu Dumnezeu inaintea caruia nimic nu este ascuns. In guvernarea Sa, El are mana ridicata (adica controleaza, are sub control, n.t.) peste toate lucrurile, si stie sa-l gaseasca pe cel care este indiferent la chemarile Sale, precum si pe cel care se ascunde de oameni.

     (*) El va reveni pentru a instaura Imparatia Sa. Vrajmasii Sai, si in mod special apostatii din poporul iudeu, vor fi "luati" pentru a fi judecati. Cei care vor fi "lasati" vor intra in bucuria Imparatiei.


     45     In versetele 34-36 din capitolul 20 al Evangheliei dupa Luca este vorba despre iudei sau despre lume in general ?

     Luca prezinta de obicei lucrurile din punct de vedere moral. Expresia "fiii veacului acestuia" o spune din plin; ea semnifica pe cei care isi au partea lor in lucrurile de jos, de pe pamant, si nu poate fi limitata doar la iudei. Cei care vor fi gasiti vrednici de invierea dintre morti sunt recunoscuti ca "copiii lui Dumnezeu" si care au parte de aceasta inviere, care de altfel, va avea loc inaintea Imparatiei milenare a lui Hristos. Vezi in Apocalipsa 20:6. 


     46     Care este semnificatia cuvintelor Domnului : "Acest pahar este noul legamant in sangele Meu" (Luca 22:20), in legatura cu promisiunea facuta casei lui Israel si casei lui Iuda, citata in epistola catre Evrei ?

     Pasajul din Ieremia 31:31-34, citat in epistola catre Evrei (cap. 8:8-12), dovedeste ca nu se poate lua Israel in sens spiritual, aplicandu-l, asa cum s-a facut adesea, credinciosilor din dispensatia actuala. Caci in acest sens, ce facem cu expresia "casa lui Iuda" ? Cele doua "case" fiind mentionate separat si distinct, este evident ca pasjul trebuie luat in sensul sau literal. Divizarea urmasilor lui Israel  a avut loc imediat dupa domnia lui Solomon, si cele doua "case" vor ramane separate pana se va implini profetia din Ezechiel (cap. 37:15-28), in zilele la care se refera, de asemenea, pasajul din Ieremia.
     "Noul Legamant", ca si cel vechi, este facut cu poporul Israel ; este un lucru esential pamantesc, dupa cum arata destul de clar continuarea pasajului din Ieremia 31, care vorbeste despre restabilirea vechii cetati Ierusalim (v. 38-40).
     Dupa termenii noului legamant, legea lui Dumnezeu va fi scrisa in inima poporului ; ei Il vor cunoaste cu totii pe Domnul, si Dumnezeu va sterge complet pacatele lor. Ori, aceasta nu poate avea loc fara ca sa fie facuta o ispasire pentru pacate potrivit dreptatii lui Dumnezeu. Numai sangele lui Hristos este eficace pentru a realiza aceasta, dupa cum epistola catre Evrei o arata, in special capitolul 10. Pentru aceasta pasajul este citat, precum si pentru a arata poporului Israel ca mostenirea lor in Mesia (Hristos) depaseste in orice fel pozitia si binecuvantarile de care ei au putut sa se bucure sub regimul legii. Aceste doua perioade sunt desemnate ca "veacul de acum" si "veacul viitor", sau "timpul de acum" si "timpul de indreptare" (vezi Evrei cap. 2 si 9). Ori fundamentul divin pentru aceasta binecuvantare viitoare, care constituie asteptarea oricarui suflet credincios din Israel, este sangele lui Hristos, si nimic altceva. Acest lucru voia sa-l spuna Domnul ucenicilor Sai, cand le-a dat "paharul noului legamant in sangele Sau".
     Pentru a se bucura de binecuvantarile pamantesti, in comuniunea lui Dumnezeu, este nevoie de noul legamant, este nevoie de o inima curatita prin credinta, este nevoie de iertarea absoluta a pacatelor. Este ceea ce Domnul i-a explicat lui Nicodim, vorbind despre "lucrurile pamantesti" despre care este vorba in capitolul 36 din Ezechiel si in alte locuri ; pentru a se bucura, trebuia sa fie nascut din apa (Cuvantul lui Dumnezeu), si din Duh. Dar "lucrurile ceresti" nu au fost revelate decat dupa ce Domnul Isus Si-a luat locul Sau ca Om in cer ; de atunci, lucrurile altadata ascunse, au fost vestite prin apostoli, care predicau "prin Duhul Sfant trimis din cer" (1 Pet. 1:12). La aceste lucruri "ingerii doreau sa priveasca de aproape". 
     Noul legamant se refera deci la lucrurile pamantesti, la binecuvantarile viitoare de care Israel se va bucura in tara Canaan, in timpul domniei glorioase a lui Mesia. Baza divina pe care ea este asezata este sangele pretios al lui Hristos. In acelasi timp, este adevarat ca cel care crede in Isus are inca de acum binecuvantarile spirituale care intaresc noul legamant : are iertarea completa a pacatelor sale ; Il cunoaste pe Domnul ; Dumnezeu, Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, este Dumnezeul sau ; si poruncile lui Dumnezeu sunt scrise in inima sa, in sensul ca el isi gaseste placere in a umbla in ascultare, cautand sa placa Domnului in toate privintele. Duhul Sfant este Cel care lucreaza aceste lucruri in noi, prin Cuvantul lui Dumnezeu.


     47     In timpul misiunii Sale in Galileea, Domnul a zis ucenicilor Sai : "Nu luati nimic pentru drum: nici toiag, nici traista, nici paine, nici bani..." (Luca 9:3) ; dar in capitolul 22:35-36, in timpul cinei, El zice : "Cand v-am trimis fara punga si fara traista si fara incaltaminte, v-a lipsit ceva? Si ei au spus: Nimic. El le-a spus deci: Dar acum, cine are o punga, s-o ia; tot astfel si o traista". - De ce aceasta diferenta ?

     Observati cuvantul "acum", care este ca o cheie a pasajului. Exista un contrast intre pozitia actuala a Domnului si cea pe care a avut-o atunci cand i-a trimis prima data pe ucenici. El era atunci in mijlocul lui Israel ca Mesia, ca Emanuel, "Dumnezeu este cu noi". El i-a trimis potrivit cu aceasta autoritate pe care o avea, si ei trebuiau, pentru nevoile lor, sa se incredinteze in totul in grija Lui. El a vegheat asupra lor in timpul misiunii lor ; El a lucrat in inimi ca ei sa fie primiti, si ca sa nu le lipseasca nimic.
     Dar acum pozitia Domnului se schimba. El a fost lepadat, avea sa fie omorat si sa-si ia apoi locul Sau in cer. Apostolii aveau sa fie lasati deci singuri, la dispozitia lor, si, omeneste vorbind, trebuiau sa se ingrijeasca de ceea ce aveau nevoie. Iata ceea ce a dorit Isus sa-i faca sa inteleaga. Una era de a depinde de Domnul atunci cand El era in aceasta lume, si alta de a trai in lume atunci cand Domnul nu mai este. De altfel, lepadarea lui Isus a aratat starea lumii si a pecetluit condamnarea ei. Aceasta nu a impiedicat lucrarea harului care a continuat ; dar este scris despre cei care au iesit ca predicatori pentru  Numele lui Isus ca nu au primit nimic de la cei dintre natiuni (3 Ioan 7). Pentru nevoile lor s-au ingrijit fratii lor care Il iubeau pe Domnul. Apostolul Pavel a cauta acest "rod" al dragostei crestine care prisosea in folosul credinciosilor (vezi Filip. 4:15-19 ; 2 Cor. 11:7-12).


     48     Versetele 36-38 din capitolul 22 din Evanghelia dupa Luca incuviinteaza ele impotrivirea prin forta ?

     Nicidecum ; Domnul nu poate contrazice propriile Sale invataturi ; niciodata Cuvantul lui Dumnezeu nu este in opozitie cu el insusi. Isus a zis : "Nu va impotriviti raului; ci, oricui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt" - "Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei care va blestema, faceti bine celor care va urasc" (Mt. 5:39, 44) ; si El Insusi a dat exemplu si l-a mustrat pe Petru (Mt. 26:51-53 ; Ioan 18:10-11). Deci, ucenicii prezentand doua sabii, iar Petru lovind pe slujitorul marelui preot, arata ca ei nu au inteles gandul Domnului. L-au inteles mai bine mai tarziu (1 Pet. 2:13-20). 
     Care este deci semnificatia cuvintelor lui Isus ?
     Domnul pune aici in contrast conditia ucenicilor in timpul misiunii Sale, si cea care avea sa fie acum cand, lepadat de oameni, El nu astepta altceva decat moartea. Era o schimbare imensa pentru ei ca si pentru El.
     Cand i-a trimis prima data (Luca 9 si 10), erau sub protectia Lui puternica, care se intindea peste ei, ca fiind adevaratul Mesia al lui Israel, Emanuel pe pamant ; ei puteau conta pe puterea Lui pentru a le pregati resursele necesare si pentru a-i apara impotriva vrajmasilor lor, caci erau ca niste miei in mijlocul lupilor. Astfel, o putere miraculoasa i-a pazit in timp ce strabateau tara in lung si in lat, ducand peste tot marturia lor, si nicio lovitura nu i-a atins, nicio inchisoare nu i-a inchis.
     Dar acum totul avea sa se schimba : lucrurile care-L priveau aveau sa se sfarseaca ; dupa ce a fost rastignit, Se va inalta sus si Isi va lasa ucenicii in aceasta lume, expusi, asa cum El Insusi a fost, vrajmasiei ei ; vor trebui in aceasta privinta sa aiba grija de ei insisi, fara sa mai conteze pe resursele miraculoase, ci folosindu in viitor, dupa masura credintei lor personale, de ceea ce Dumnezeu le punea la dispozitie. Trebuiau sa se inarmeze cu intelepciune si curaj, ceea ce nu trebuia sa-i impiedice sa astepte de la El, ci dimpotriva.
     Astfel Domnul, vorbind despre a lua o punga si o sabie, Se foloseste de aceste expresii ca o imagine. Ucenicii nu au inteles gandul Sau in acel moment, iata de ce, fara a insista, El aduga simplu : "Destul". Trebuia ca Duhul Sfant sa vina mai tarziu si sa-i conduca in tot adevarul.


     49     Nu exista o aparenta de dezacord intre pasaje ca cel din Isaia 6:5 : "Ochii mei L-au vazut pe Imparatul, Domnul ostirilor", si altele, ca cele din Ioan 1:18 ; 1 Ioan 4:12 : "Nimeni nu a vazut vreodata pe Dumnezeu" ?

     Mai intai, stim ca, in Cuvantul lui Dumnezeu, nu poate fi nicio contradictie : dificultatile de acest fel provin din ingustimea mintii noastre, si de multe ori din putina noastra preocupare spirituala pentru a intelege revelatiile lui Dumnezeu. Totodata, ele cer o examinare rabdatoare sub privirea lui Dumnezeu ; caci este nevoie de Duhul lui Dumnezeu pentru a intelege Scripturile, la fel cum este nevoie de Duhul Sfant ca ele sa fie transmise (1 Cor. 2:10-16).
     In Exod, capitolul 24:9-11, este spus ca Moise si Aaron, Nadab si Abihu, si saptezeci din batranii lui Israel, au vazut pe Dumnezeul lui Israel si nu au murit. La capitolul 33 din aceeasi carte, versetele 20-23, Domnul i-a zis lui Moise : "Tu nu-Mi poti vedea fata, pentru ca omul nu poate sa Ma vada si sa traiasca; ... Si va fi asa : cand va trece gloria Mea, te voi pune intr-o crapatura a stancii si te voi acoperi cu mana Mea pana voi trece. Si-Mi voi trage mana si Ma vei vedea pe dinapoi, dar fata Mea nu se poate vedea". Aceste doua pasaje ni se par suficiente pentru a stabili o distinctie care ne poate ajuta sa le intelegem pe celelalte ; exista doua moduri de a-L "vedea pe Dumnezeu" : exista o parte a gloriei Sale pe care oamenii pot fi acceptati s-o contemple ; dar exista o alta, pe care niciun om, nici chiar Moise, nu poate s-o vada ; si sa nu uitam ce a zis Dumnezeu cu privire la Sine intr-un pasaj care distinge intre viziuni si revelatia lui Dumnezeu : "Daca va fi un profet printre voi, Eu, Domnul, Ma voi arata lui intr-o viziune, voi vorbi cu el intr-un vis. Nu asa este cu robul Meu Moise; el este credincios in toata casa Mea. Eu vorbesc cu el gura catre gura, deschis, si nu in vorbiri intunecoase (parabole, enigme), si el vede asemanarea Domnului" (Num. 12:6-8). Este evident ca batranii lui Israel nu au vazut ce a vazut Moise, si care a facut sa straluceasca fata sa, astfel ca a trebuit sa-si puna un voal atunci cand, dupa ce a coborat de pe munte, s-a apropiat de Aaron si de popor ; si este specificat in cazul lui Moise ca Dumnezeu a stabilit o distinctie intre "fata Sa" si gloria pe care Moise putea s-o vada "pe dinapoi". De asemenea, mai tarziu, Moise a zis poporului, vorbind despre darea legi de pe inaltimea muntelui Sinai : "N-ati vazut nicio infatisare, ati auzit numai un glas" (Deut. 4:12).
     In cel priveste pe Isaia, Ioan spune in mod special ca el a vazut gloria Domnului (Ioan 12:42). Stim, de asemenea, ca Isus Si-a aratat gloria Sa, pentru o clipa, la trei din ucenicii Sai pe muntele schimbarii la fata. A fost un caz special, fara indoiala, deoarece Dumnezeu S-a revelat in Persoana Fiului Sau, cum spune Ioan 1:18. Totusi, in ceea ce  priveste gloria, principiul este acelasi. Ceea ce Dumnezeu ne revelaza este pentru noi ; lucrurile ascunse sunt ale Lui (Deut. 29:29). Lucrurile pe care Pavel le-a auzit in al treilea cer nu erau din cele pe care putea sa le transmita. Nu-i era ingaduit omului sa le rosteasca (2 Cor. 12:4).
     Fericirea de a sti ca Il vom vedea pe Isus asa cum este nu este diminuata de faptul ca Dumnezeu locuieste intr-o lumina inaccesibila si ca niciun om nu L-a vazut, nici nu-L poate vedea. Pentru a sta inaintea Lui, este nevoie de o constiinta buna, stiind ca toate pacatele noastre  sunt indepartate. Isaia a simtit aceasta nevoie atunci cand a vazut gloria Sa, si Domnul raspunde imediat acestei nevoi din inima profetului (vezi Is. 6:5-7). Ori, Dumnezeu ne-a dat, acum, aceasta constiinta buna prin lucrarea perfecta a Domnului nostru Isus, care S-a aratat deja pentru noi inaintea fetei lui Dumnezeu (Ev. 9:24 ; 1 Pet. 3:21, 22).      
               

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze