Ce spune Scriptura ? (Rom. 4:3
- V -
Raspunsuri (date de W.J.Lowe si apoi de catre Élie Périer) la intrebarile puse de cititorii revistei "Mantuirea lui Dumnezeu " intre anii 1873 si 1917
36 Cum am putea sa fim dintre acesti fii ai pacii de care vorbeste Domnul in Luca 10:5 ?
Instructiunile pe care Domnul le-a dat mesagerilor Sai sunt clare : "In orice casa veti intra, intai sa spuneti : Pace casei acesteia !". Pacea era primul lucru care trebuia vestit din partea Sa. Cu totii avem nevoie de pace. Dar niciun om nu si-o poate procura. Ea vine de la Dumnezeu. Dumnezeu este "Dumezeul pacii" (Rom. 15:33) ; Filip. 4:9) care va zdrobi in curand pe Satan sub picioarele alor Sai (Rom. 16:20). Niciun om nu poate sa se elibereze de lanturile pe care si le-a facut el insusi dandu-se vrajmasului. Vedeti Isaia 49:24-25. Omul s-a indepartat de Dumnezeu ca sa asculte de Satan, fiind de atunci robul acestuia ; propriile sale eforturi nu sunt suficiente pentru ca sa zdrobeasca acest jug. Dar Domnul Isus a venit ca sa-l lege pe omul tare, si pentru a-i jefui bunurile (Mt. 12:28-29). El a putut s-o faca dupa dreptate, mentinand drepturile lui Dumnezeu care cer ca pacatul sa fie pedepsit, caci El Insusi a purtat pacatele noaste in trupul Sau pe lemn. El a murit in locul nostru ca jertfa pentru pacat, si Dumnezeu este drept sa ofere pacea, iertand pe toti cei care primesc marturia Lui despre Fiul Sau. El este "Domnul pacii" (2 Tes. 3:16). El este pacea noastra, si El a facut pace. El a venit sa vesteasca Evanghelia pacii si iudeilor si natiunilor (Efes. 2:14-15, 17). Nu merita sa lasam deoparte orice idee de a putea face ceva prin propriile noastre eforturi ? In caz contrar, vom ramane ignoranti fata de tot ceea ce Biruitorul lui Satan si al mortii a facut pentru noi, dupa bogatiile harului Sau ! Nu ar trebui mai bine sa ne luam locul ca Maria, la picioarele Mantuitorului pentru a asculta Cuvantul Sau ? Caci El a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut.
Dificultatea care apare pe calea noastra vine deci din propriile noastre inimi. Daca cineva este, precum fariseul, multumit de sine, nu va crede ca are nevoie de pace, nu-i va simti lipsa, nu o va cauta.
Cel care se increde in faptele sale bune se indeparteaza de Mantuitorul, precum cel care nu simte boala nu cauta sa gaseasca un doctor. Dar atunci cand vom primi marturia lui Dumnezeu ca nu este nimeni drept, niciunul (Rom. 3:10), constiinta noastra trezita ne face sa simtim ca Dumnezeul cel drept trebuie neaparat sa ne judece. Ce fericire sa intelegi atunci ca Dumnezeu vrea sa fie Mantuitor, ramand totusi drept, si pentru aceasta El L-a trimis pe Fiul Sau Preaiubit sa sufere si sa moara in locul nostru ! Ca pacatos pierdut fara ajutor si care isi merita judecata, fiecare trebuie sa se adreseze Mantuitorului. Un astfel de om, situatia lui fiind la fel de disperata ca cea a talharului rastignit pentru crimele sale, va face dulcea experienta ca Domnul nu respinge niciodata pe cineva care vine la El. Dimpotriva, El zice : "Pe cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi scoate afara" (Ioan 6:37).
Un fiu al pacii este deci cineva care a venit la Mantuitorul ca pacatos pierdut, si care, ascultand Cuvantul Sau, a primit din partea Sa siguranta pacii cu Dumnezeu si a iertarii pacatelor sale, - pace si iertare bazate pe sangele pretios care curateste orice pacat. Suntem indreptatiti prin sangele Sau (Rom. 5:9). Fiind indreptatiti, avem pace cu Dumnezeu.
Viata crestina este o continua umblare in comuniunea lui Dumnezeu si energia Duhului Sfant. O viata de pace si bucurie, in care Domnul Isus Insusi a fost in toate privintele expresia perfecta, o viata de legatura prezenta cu Tatal (Ioan 1:12, 13), in asteptarea intoarcerii Domnului care vine curand pentru a-i lua pe ai Sai la El in glorie (Ioan 14:1-3 ; 17:24). Isus a spus : "Daca Imi slujeste cineva, sa Ma urmeze; si unde sunt Eu, acolo va fi si slujitorul Meu. Daca Imi slujeste cineva, Tatal il va onora" (Ioan 12:26). Si din nou : "Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine, pentru ca Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Pentru ca jugul Meu este bun si sarcina Mea este usoara" (Mt. 11:28-30).
Celor care au facut asa El le spune : "Va las pacea; va dau pacea Mea: Eu nu va dau cum da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante" (Ioan 14:27).
37 Suntem autorizati, potrivit cu Luca 11:13, sa cerem Duhul Sfant ?
Nu trebuie sa uitam ca atunci cand Domnul a rostit acest cuvant, El nu era inca glorificat si ca Duhul Sfant nu venise inca (Ioan 7:37-39). In perioada actuala, credinta individuala poate sa-si insuseasca Galateni 4:6. Dumnezeu cunoaste adevarata stare a fiecaruia, El vrea realitatea, si El vrea, de asemenea, ca noi sa ne obisnuim sa-I cerem in mod liber orice lucru, adresandu-ne Lui ca Tata.
Crestinismul este caracterizat prin prezenta pe pamant a Duhului Sfant. El locuieste in fiecare credincios (1 Cor. 6:19), si in Adunare (Efes. 2:22). Acesta a fost dat ca raspuns la rugaciunea Domnului (Ioan 14:16), rugaciune la care apostolii s-au asociat fara indoiala dupa inaltarea Sa (Fapte 1:14). A cere acum ca Duhul Sfant sa fie trimis ca la inceput, ar fi doar necredinta.
38 Cum se face ca zidirea mormintelor profetilor este o dovada ca fariseii gaseau placere in faptele parintilor lor care i-au ucis ? Vezi Luca 11:47-48.
Poate ca fariseii gandeau ca ii onoreaza pe profetii care nu mai erau printre ei; dar era de fapt cu scopul de a-si atrage apreciere de la compatriotii lor. In timp ce pretindeau ca invata Scripturile, ei nu le puneau in practica, si se straduiau sa tina poporul in necunostinta de ceea ce au spus profetii. Ei ii onorau ca morti, in timp ce nu ascultau cuvintele lui Dumnezeu rostite de cel mai mare dintre profeti (Ioan Botezatorul), nici cele ale Fiului lui Dumnezeu care le vorbea chiar in acel timp. Fiecare poate intelege ca adevaratul mod de a onora pe un slujitor al lui Dumnezeu, este de a asculta cuvantul pe care el il spune din partea lui Dumnezeu. Pentru credincios, profetii sunt totdeauna vii (Ev. 11:4). Cei care le zidesc mormintele ii vor morti : ei nu-i asculta.
39 Ce trebuie sa intelegem prin pasajul urmator din capitolul 12 al Evangheliei dupa Luca, versetul 10 : "Oricui va spune un cuvant impotriva Fiului Omului, i se va ierta; dar celui care va huli impotriva Duhului Sfant, nu i se va ierta" ? Acest pasaj pare a fi in contradictie cu versetul 7 din primul capitol al epistolei lui Ioan, unde este spus ca sangele lui Isus Hristos ne curateste de orice pacat.
Numeroase suflete sunt cercetate prin aceste cuvinte ale Domnului, asa cum sunt ele prezentate de Luca, unde explicatia lor este mai putin evidenta ca in Evanghelia lui Marcu (*). In Luca, este vorba de a-L marturisi pe Domnul cu indrazneala inaintea oamenilor care L-au dispretuit si care, ca Saul din Tars mai tarziu, erau gata sa arunce in inchisoare si sa dea la moarte pe cei care Il urmau pe Hristos. Pentru a-L marturisi trebuia mai intai sa-L cunoasca, si pentru a-L cunoaste avem cuvintele si lucrarile Sale.
(*) Vezi intrebarea 24
Daca cineva a crezut cu simplitate cuvintele Sale, poate sa raspunda, precum Simon Petru in capitolul 6 al Evangheliei lui Ioan : "Doamne, la cine sa ne ducem? Tu ai cuvintele vietii eterne". La astfel de credinciosi Duhul Sfant le-a dat putere sa marturiseasca cu indrazneala pe Hristos inaintea capeteniilor poporului care voiau sa scape de ei, invatandu-i in ceasul acela ce trebuiau sa spuna. Cartea Faptelor ne ofera multe exemple. Domnul le-a promis acest har in pasajul de care ne ocupam (Luca 12:12). Apostolii care experimentau in mod personal ajutorul Duhului Sfant, nu erau deci in pericol sa rosteasca hule impotriva Lui.
Altii, care n-au auzit, sau care nu au inteles invataturile Domnului, ar fi putut sa fie de acord cu fariseii plini de ravna pentru religia lor, care ziceau : "Omul acesta nu este de la Dumnezeu, pentru ca nu tine sabatul" (Ioan 9:16). Iata un cuvant jignitor impotriva Fiului Omului, care punea la indoiala divinitatea Sa. Raspunsul simplu era marturia data de lucrarile lui Isus (Ioan 5:36). Ele erau de-o evidenta incontestabila pentru orice inima onesta, fara prejudecati, Daca cineva era de acord cu aceasta evidenta, el marturisea Numele Sau precum orbul din nastere care nu L-a vazut niciodata, si care nu a auzit din partea Lui decat un singur cuvant, dar de care a ascultat. Daca cineva persista in a refuza aceasta marturie, atunci atribuie aceste lucrari altei puteri decat cea a lui Dumnezeu ; este ceea ce faceau carturarii atunci cand ziceau : "Are pe Beelzebul si : Prin capetenia demonilor scoate demonii". Acestia respingeau ultima marturie care ar fi putut lucra asupra constiintelor lor, si pentru ei, nu mai era iertare. Era o blasfemie impotriva Duhului Sfant prin care Isus lucra (vezi Mt. 12:28, 32 ; Mc. 3:29-30). Intr-o alta imprejurare Domnul le-a zis : "Daca nu credeti ca Eu sunt, veti muri in pacatele voastre" (Ioan 8:24).
Pe scurt, lucrul important este de a sti intotdeauna care este raspunsul spontan care iese din inima , atunci cand aude intrebarea : "Ce ganditi voi despre Hristos? Al cui fiu este?" (Mt. 22:42). Cel care marturiseste ca Petru, ca Isus este Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu, este "nascut din Dumnezeu", si in plus el "invinge lumea" (1 Ioan 5:1, 5). Un astfel de om nu trebuie sa se teama de cei care ucid trupul si care nu pot face mai mult. El nu este in pericol de a rosti cuvinte jignitoare impotriva Duhului Sfant, caci prin Duhul Sfant Il numeste pe Isus Domn al sau (1 Cor. 12:3). Dar daca cineva atribuie puterea si lucrarile lui Isus unei energii satanice, L-a respins pe Mantuitorul si a vorbit impotriva Duhului Sfant. Pentru acest pacat nu exista nicidecum iertare.
40 Cum trebuie inteles pasajul : "Daca vine cineva la Mine si nu-si uraste tatal, si mama, si sotia, si copiii, si fratii, si surorile, si chiar propria sa viata, nu poate fi ucenic al Meu" (Luca 14:26), si pasajele paralele din Matei si din Marcu ? Ar trebui sa vedem unele modificari a acestor cuvinte in directiile apostolice la adresa parintilor si copiilor (Efes. 6:1-4 ; Col. 3:20) ?
A - Scriptura fiind toata inspirata (2 Tim. 3:16), nu exista nicio contradictie in ea. Nu trebuie sa vedem in pasajele indicate din epistolele lui Pavel nicio modificare la ceea ce Domnul a spus in evanghelii. Daca examinam capitolele 19 din Matei si 10 din Marcu, vedem ca relatiile dintre sot si sotie sunt stabilite clar de catre Domnul, inainte ca intrebarea lui Petru sa-L faca sa arate privilegiu de a face sacrificii "pentru Numele Sau". La fel, El insista asupra binecuvantarii pregatita pentru copii, aratand cat de mult este indreptata inima Sa spre ei, si avertizand pe toti sa nu faca nimic care i-ar putea impiedica sa vina la El. Mai ales in Evanghelia dupa Matei, descoperim locul important pe care il au copiii in gandurile Tatalui ; ei beneficiaza de lucrarea Fiului care a venit sa implineasca voia Tatalui mantuind ce era pierdut (cap. 18:1-14). Nu este nicidecum vorba de a fi indiferenti fata de copii sau a neglija in a-i creste in disciplina si mustrarea Domnului, dimpotriva. Si copiii trebuie sa asculte de parintii lor : ascultarea lor in toate lucrurile este "placuta in Domnul".
Trebuie deci cautata in alta parte explicatia pasajelor citate. Domnul tocmai aratase influenta pe care o au bogatiile asupra inimii omului si El doreste ca sa nu ne impiedice nimic in a-L urma. Inima nu paraseste in mod natural lucrurile pe care le iubeste. Pentru aceasta trebuie interventia divina; ceea ce este imposibil la om este posibil la Dumnezeu. In bunatatea Lui nu ne lasa la dispozitia noastra. Din ceruri a privit spre pamant (Ps. 102:19), si L-a trimis pe Fiul Sau Preaiubit pentru a ne mantui. Mai mult, El ne-a atras la Hristos (Ioan 6:44). In acelasi timp, Domnul ne avertizeaza de obstacolele care se opun umblarii prin credinta, de barierele ridicate fie de catre propria noastra inima, fie de catre vrajmasul sufletelor noastre, si El doreste sa cantarim aceste lucruri in prezenta Sa de la inceputul carierei noastre crestine. In Matei, motivul pe care Domnul il pune inaintea noastra este "Numele Sau". In Evanghelia dupa Marcu, subiectul este putin mai dezvoltat pe partea slujirii Cuvantului, prin faptul ca "Evanghelia" isi are locul ei, precum si Persoana Sa. Domnul spune : "Adevarat va spun, nu este nimeni care a lasat casa, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau copii, sau ogoare, pentru Mine si pentru Evanghelie, care sa nu primeasca insutit acum, in timpul acesta: case si frati si surori si mame si copii si ogoare, cu persecutii, si, in veacul care vine, viata eterna" (Mc. 10:29-30). Se intelege ca nu este vorba de a se sustrage de la responsabilitatea sa, ci este bine de a face sacrificii, de a face ca in timpurile de persecutie. Apoi intram pe deplin in sensul acestei scrieri pentru a extrage din ea puterea si mangaierea de care avem nevoie. Principiul moral ramane si isi are aplicatia sa in toate timpurile, si sufletul evlavios care-L urmeaza pe Domnul intr-o lume care L-a lepadat, va proba realitatea cuvintelor Sale, si poate adauga marturia sa la cea a altora spre gloria lui Hristos. Ceea ce se pierde aici jos, se va regasi de-o maniera mai excelenta in comuniune cu un Hristos care a suferit si a fost lepadat, si rasplata va fi infinit mai mare in gloria Imparatiei Sale.
Luca, ca intotdeauna, insista asupra principiului din punctul de vedere al constiintei, in termeni incisivi. El adauga : "Si chiar propria sa viata" (Luca 14:26), scotand astfel in evidenta ca nimic nu trebuie permis inimii care s-o impiedice sa-L urmeze pe Domnul. Trebuie purtat crucea, urmandu-L pe Hristos, daca se vrea a fi ucenicul Sau.
B - Este evident ca nu trebuie cautat nicidecum de a diminiua taria acestor cuvinte ale Domnului. Numai in Evanghelia dupa Luca gasim cuvantul "ura" introdus in legatura cu relatiile naturale; Luca merge mai departe decat ceilalti evanghelisti aratand cum Dumnezeu pune capat la tot ceea ce tine de "omul vechi". Este vorba de a-l dezbraca, caci el se strica dupa poftele inselatoare (Efes. 4:22). Trebuie o renuntare completa : adevarul care este in Isus presupune o schimbare radicala, o innoire a duhului mintii noastre. Lucrurile vechi au trecut, acum toate lucrurile au devenit noi. Ceea ce preocupa inima si domina afectiunile trebuie sa fie supus unei puteri superioare unde totul este potrivit lui Dumnezeu si potrivit dragostei Sale perfecte. Pentru a lucra aceasta schimbare in noi, este necesar ca Dumnezeu sa intervina. Prin natura noi suntem intuneric; si intunericul nu poate produce lumina. Dar crestinul este "lumina in Domnul" (Efes. 5:8). La omul cel vechi, "eul" domina si conduce totul; La omul cel nou, "eul" este dat deoparte si este inlocuit cu Hristos (vezi Gal. 2:20, 21). Or, avem o mare dificultate de a intelege necesitatea absoluta a acestei schimbari morale pentru noi. Multimile credeau ca pot sa-L urmeze pe Isus, bucurandu-se de toate binecuvantarile cu care harul Sau i-a umplut, fara ca inimile lor sa fie schimbate. Iata de ce Domnul arata toata gravitatea deciziei lor pe care au luat-o atat de usor. Este usor a zice : "Te voi urma, Doamne" ; dar multi s-au intors imediat dupa ce au vazut dificultatile drumului (Ioan 6:66) ; sau vor sa puna conditii ; iar cand Isus spune : "urmeaza-Ma", intalnim dificultati neprevazute pe drum (Luca 9:57-62). Omul crede ca se poate face placut lui Dumnezeu si se poate apropia de El : acesta era gandul lui Cain, care I-a adus lui Dumnezeu roadele pamantului blestemat. Domnul ne face sa vedem ca inima este in intregime rea, astfel ca trebuie sa uram propria noastra viata : "Astfel deci oricine dintre voi care nu renunta la tot ce are nu poate fi ucenic al Meu" (Luca 14:33). Nu este vorba aici de a inlocui o afectiune si o responsabilitate printr-o alta care este mai puetrnica, ca in cazul casatoriei (Matei 19:5), ci de a intra intr-o sfera noua unde Dumnezeu este totul si nu omul. Atunci nu iubim pentru satisfactia personala rezultata din afectiune, ci potrivit revelatiei pe care Dumnezeu a facut-o despre Sine Insusi in Hristos, alimentandu-ne din sursa inepuizabila a dragostei perfecte in lumina prezentei Sale, si gasind pentru inima un obiect divin si etern in persoana Mantuitorului. Duhul Sfant este energia acestei dragoste in inima : toate relatiile naturale se gasesc introduse in aceasta sfera divina, caci ele sunt randuite de Dumnezeu ; dar ele sunt asezate pe o baza noua : inima intra acolo in conformitate cu Dumnezeu si cu gandurile Sale, si nu de-o maniera voluntara si carnala.
Pentru a realiza toate acestea, este nevoie mai intai de nasterea din nou ; apoi, trebuie sa fie eliberarea de sine, pentru a sluji lui Dumnezeu in innoirea duhului (Rom. 7:6) ; trebuie apoi vigilenta pentru a ramane in dependenta de Dumnezeu si a rezista inselaciunilor vrajmasului : trebuie sa ne imbracam cu armura completa a lui Dumnezeu, sa ne folosim de sabia Duhului, sa ne rugam neincetat. In Evanghelia dupa Luca, este precizat ca trebuie sa ia crucea sa in fiecare zi (9:23).
41 In parabola din Luca 15, de ce tatal porunceste ca fiul risipitor sa fie imbracat cu haina cea mai buna, sa i se puna un inel in deget si sandale in picioare ?
Odata ajuns in casa tatalui sau, trebuia ca aspectul exterior al fiului risipitor sa fie conform cu caracterul casei. Nu cu picioarele goale, nu cu zdrente, nu cu semnele degradarii sale ! De acum trebuia sa se prezinte in persoana sa si in aspectul sau, nu cum a fost in nebunia indepartarii sale, ci in ceea ce tatal sau era pentru el si in bucuria primirii sale in casa.
Remarcam in aceasta privinta ca primirea paterna a facut o schimbare in viata fiului risipitor , chiar dupa trezirea necesara a constiintei sale. Pana in clipa cand s-a aflat in bratele tatalui sau, gandurile lui erau indreptate spre ceea ce a fost in trecut si spre ce trebuia sa faca in viitor. Din momentul in care tatal sau l-a imbratisat, dragostea care iarta a umplut scena. La fel este si pentru noi. Indata ce Evanghelia in plinatatea ei a atins inima noastra, intelegem ca dreptatea noastra este o haina murdara ; nu mai vrem sa stim altceva decat ceea ce este Dumnezeu, si care sunt gandurile harului Sau. Tot ceea ce este in casa Lui vorbeste despre El si de ceea ce este El pentru noi.
42 Care este semnificatia versetului 9 din capitolul 16 din Luca, care pare sa rezume parabola "administratorului nedrept" : "faceti-va prieteni prin bogatia nedreptatii, pentru ca, atunci cand se vor termina, sa fiti primiti in corturile eterne" ?
Scopul parabolei este evident de a ne face sa intelegem ce trebuie sa facem cu bunurile care le avem pe pamant, unde de obicei omul cauta propria sa placere, fara sa se gandeasca la Dumnezeu. Aceste bunuri nu sunt ale noastre, ele ne sunt incredintate pur si simplu pentru un timp. Omul, in persoana lui Adam, a fost asezat la inceput ca administrator al lui Dumnezeu ; dar, esuand in responsabilitatea sa, i s-a luat administratia si a fost alungat din paradis, fiind deja sub sentinta mortii. Cu toate acestea Dumnezeu, dorind sa actioneze in har fata de el, nu a executat imediat judecata ; i-a dat un timp inainte de a-i retrage suflarea. Toti urmasii lui se afla intr-o pozitie asemanatoare, neavand dreptul la nimic aici jos, dar posedand pentru un timp bunuri pe care nu le pot lua cu ei atunci cand parasesc aceasta lume (Iov 1:21 ; vezi de asemenea Ps. 49:17 ; Ecl. 5:15 ; Luca 12:20 ; 1 Tim. 6:7). Chestiunea este deci sa stim cum sa folosim bunurile de care dispunem in timpul scurt care il avem de trait aici jos. Daca le folosim pentru noi insine, ce va ramane atunci cand nu vom mai fi ? Dar daca intr-un duh de dragoste crestina, vom cauta sa facem bine celor din jurul nostru, actionand in vederea vietii viitoare, unde vom fi primiti in locuinta noastra eterna, atunci nu ne pierdem timpul, si nu vom lasa sa ne scape ocazia care ne este oferita. Aici jos putem sa "ne facem prieteni" pentru a avea o "intrare imbelsugata" (2 Pet. 1:11) in corturile eterne. In cer, toti vor fi la fel, si aceasta prin har pur ; nu vor mai fi bogati si saraci. Aici jos, dupa cum a spus Domnul, vor fi intotdeauna saraci, intotdeauna nevoi de satisfacut, lipsuri care trebuiesc completate, intotdeauna ocazii de a manifesta fata de cei din jurul nostru harul fata de care noi insisne suntem obiecte din partea lui Dumnezeu.
Crestinul stie ca el nu are dreptul la nimic. Omul nu are dreptul la nimic pentru ca el este pacatos, si doar harul lui Dumnezeu este cel care impiedica executarea imediata a sentintei drepte a mortii. Din acest punct de vedere, omul este "scos din administratia sa", si bogatiile de care ar putea dispune sunt "nedrepte". Dar cel care actioneaza in vederea eternitatii poate avea ochiul indreptat asupra nevoilor pe care le cunoaste si foloseste resursele sale pentru "fapte bune". Ceea ce face crestinul pentru Numele lui Hristos nu va fi uitat in eternitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu