Ce spune Scriptura ? (Rom. 4:3)
- III -
Raspunsuri (date de W.J.Lowe si apoi de catre Élie Périer) la intrebarile puse de cititorii revistei "Mantuirea lui Dumnezeu " intre anii 1873 si 1917
18 De ce permite Dumnezeu ca "inteleptii" sa cada ? (Daniel 11:35).
Pasajul spune ca pentru a fi "curatiti si albiti, pana la timpul sfarsitului". Este vorba de un moment in istoria poporului iudeu cand puterea raului este de asa maniera incat inchinarea obisnuita este oprita, si ca insusi locul sfant este intinat prin uraciunea (idolul) "care pustieste". Lucrul acesta a avut loc in timpul lui Antioh Epifanul, si se va reinnoi "la sfarsit", dupa cum a spus Domnul (Mt. 24:10-15).
Dumnezeu ingaduie uneori incercari groaznice de acest fel pentru a se arata cei care sunt ai Lui. Cei credinciosi sunt fortati sa se declare, in ciuda persecutiei ridicate impotriva lor, persecutii care pot deveni nemiloase, astfel ca ei sunt "socotiti ca oi de injunghiere", si ca vrajmasii lor ii batjocoresc, zicand : Unde este Dumnezeul lor ? (Ps. 42:2-5 ; Mica 7:1-10 ; Rom. 8:35-37). Exista momente in care sufletul nu gaseste ajutor decat de la Dumnezeu, toate imprejurarile exterioare fiindu-i impotriva, si puterea, dupa toate aparentele, fiind in mana lui Satan. Asa a fost la rastignirea Domnului, si aceasta a fost deseori reprodusa in persecutiile Bisericii. Rasplata va veni mai tarziu; in ciuda a tot ceea ce oameni spun sau fac impotrivindu-se adevarului, la sfarsit acesta va triumfa (Is. 65:1-16 ; Mt. 16:24-27). Atunci vom intelege, ca si Iov, "sfarsitul dat de Domnul, pentru ca Domnul este plin de mila si indurator" (Iac. 5:11).
19 Care este diferenta dintre "soarele dreptatii" si "steaua de dimineata", care si unul si alta sunt, nu ma indoiesc, tipuri ale lui Hristos ?
Intr-adevar, Hristos este reprezentat prin aceste doua imagini.
Prima se gaseste in ultimul capitol al cartii profetului Maleahi, care anunta a doua venire a Domnului in glorie, si pentru judecata. Spunem "a doua" venire, desi, in Vechiul Testament, nu este vorba decat de o venire, Mesia fiind infatisat intotdeauna de-o maniera personala, fara sa fie vorba de a distinge intre cele doua evenimente. Dar atunci cand a venit pentru prima data, El a zis : "N-am venit ca sa judec lumea, ci ca sa mantuiesc lumea" (Ioan 12:47). In plus, dupa ce a vorbit deschis, pentru prima data, de moartea si de invierea Sa, El spune clar ca Fiul Omului trebuie sa vina in gloria Tatalui Sau cu ingerii Sai, si atunci va da fiecaruia dupa faptele sale (Mt. 16:21-27). Deci, la acest eveniment in glorie se refera pasajul din Maleahi. "Soarele dreptatii" va straluci, si cei care se tem de Numele Lui se vor bucura si vor gasi vindecare in aripile Sale, in timp ce pentru cei rai "ziua" se va revela prin foc (comp. 1 Cor. 3:13), si toti cei care nu vor suporta proba sfinteniei lui Dumnezeu vor fi arsi. De alta parte, la fel cum soarele, cand se ridica, raspandeste peste tot razele sale binefacatoare, lumina si caldura sa, asa si "pamantul va fi plin de cunostinta Domnului, asa cum apele acopera marea" (Is. 11:9 ; Hab. 2:14).
Aceste profetii se refera deci la stabilirea Imparatiei Domnului Isus Hristos in glorie si in dreptate pe acest pamant. Dupa Apocalipsa (20:6) stim ca aceasta domnie va dura o mie de ani.
Dar in ultimul capitol din Apocalipsa, Domnul se adreseaza celor care Il cunosc acum, si anume, "adunarilor" crestine, prezentandu-le venirea Sa ca apropiata, servindu-Se de o noua imagine, cea a "stelei de dimineata" (v. 16). Duhul si mireasa inteleg acest cuvant si raspund imediat : "Vino". Steaua de dimineata rasare apare inaintea soarelui; ea este adesea vizibila cu mult timp inainte ca cea mai mica lumina a zorilor sa se iveasca la rasarit. Lumina Sa curata, stralucind in cer, atrage gandurile in sus. Astfel ea este emblema - 1. a ceea ce este Hristos pentru "Adunare", Biserica, care este Trupul Sau, "mireasa" Lui - 2. si a acestei sperante ceresti care apartine Bisericii si care o caracterizeaza.
Taina Bisericii, ascunsa in vremurile trecute, nu a fost prezentata niciodata nici ca invatatura, nici ca subiect de profetie in Vechiul Testament. Ea poate fi vazuta in imagini a caror explicatie a fost pastrata pentru momentul cand Duhul Sfant, coborand aici jos dupa glorificarea Domnului Isus, alcatuieste aceasta Biserica pe pamant. Asa este, de exemplu, imaginea Evei, sotia lui Adam, aplicata spiritual in Efeseni 5:31, 32. Dar revelatia acestei taine a fost incredintate apostolului Pavel (Efes. 3 ; Col. 1).
Biserica - alcatuita din toti credinciosii adevarati, adusi la viata prin Duhul Sfant si deveniti locuinta Sa - este unita cu Hristos ca madularele trupului Sau, astfel ca orice deosebire de nationalitate a disparut (Col. 3:11). Chemarea crestinului este in totul cereasca. Viata sa este ascunsa acum cu Hristos in Dumnezeu; cand Se va arata Hristos, atunci ne vom arata si noi impreuna cu El in glorie (Col. 3:1-4). Atunci cand El va imparati, vom imparati si noi, adica, inainte de a se manifesta gloria Sa pe intreg pamantul ca "soarele dreptatii", Hristos va veni sa ia Biserica Lui si o va duce in gloria pe care a pregatit-o (1 Tes. 4:15-18). Or, aceasta nu a fost niciodata un subiect al profetiei. Comparati Apocalipsa 19:13, unde nunta Mielului este celebrata inainte ca Domnul, ca Cuvantul lui Dumnezeu, sa iasa din cer pentru a judeca lumea.
Fie ca Dumnezeu, in bunatatea Lui, sa ne alipeasca inimile din ce in ce mai mult de Persoana lui Hristos, pentru a fi calauziti in toate lucrurile de Duhul Sfant care produce in noi afectiuni ceresti, fericiti sa sacrificam orice avantaj pamantesc, suferind impreuna cu Hristos acum, pretuind in inimile noastre "steaua de dimineata" (2 Pet. 1:19).
20 Ce reprezinta "sarea" in pasajul din Matei 5:13, si in Marcu 9:50 ?
Intr-un mod general, "sarea" prezinta un contrast cu stricaciunea. Ea este un agent conservator impotriva stricaciunii, pentru pastrarea eficienta a curatiei. Mai mult, ea are "gust", si da gust (vezi Iov 6:6). Deci intelegem de ce, in indicatiile date pentru jertfe, ea este mentionata in legatura cu legamantul lui Dumnezeu. Orice dar trebuia sa fie "sarat cu sare" (Lev. 2:13). Lucrul acesta amintea inimii israelitului credincios ca jertfele nu erau o simpla formalitate la care oricine, curat sau necurat, putea sa ia parte. Dumnezeu, care cerceteaza inima, vrea adevarul in omul dinauntru (Ps. 51:6). El cere dreptate, curatia intentiilor si afectiunilor la toti cei care se apropie de El in virtutea acestui legamant, care, din partea lui Dumnezeu, nu poate esua niciodata.
Domnul, in cap. 9 din Marcu, la sfarsitul pasajului solemn care pune inaintea noastra alternativa dintre "viata" si chinurile gheenei, face aluzie, nu doar la cerintele citate mai sus cu privire la jertfe, dar si la "gustul" sarii, mentionat in Evanghelia dupa Luca, cap. 14. "Orice jerta", spune El, "va fi sarata cu sare". Cuvantul "jertfa" aici trebuie sa fie inteles in mod evident in sensul pe care apostolul il da in epistola catre Romani (cap. 12:1) ; 15:16) ; intr-un cuvant, este vorba de un credincios adevarat, care apartine lui Dumnezeu in virtutea harului al carui obiect este, si care trebuie pastrat intr-o stare de curatie raspunzand relatiilor sale stabilite cu Dumnezeu. Deci, la aceasta credinciosul trebuie sa fie atent, veghind ca nimic sa nu contravia acestor relatii, fie prin actiunile unei inimi carnale (sau, firesti, n.t.), fie in relatiile sale cu altii. "Sa aveti sare in voi insiva", zice Domnul, "si fiti in pace unii cu altii".
Daca cineva nu este atent sa pastreze o constiinta sensibila si delicata, "sarea" isi "poate pierde gustul ei". Si in acest caz, cine va actiona asupra noastra pentru a restabili sentimentele deteriorate, sau pentru a ne face atenti cand am esuat in responsabilitatile noastre ? Duhul Sfant, prin Cuvantul lui Dumnezeu, face ca inimile noastre sa fie ocupate cu Hristos, si astfel suntem pastrati in judecata de noi insine care este potrivita pentru un crestin care umbla in prezenta lui Dumnezeu. Dar este nevoie de veghere ; este nevoie de curaj pentru a asculta ; este nevoie de staruinta in rugaciune, astepand intoarcerea lui Hristos (vezi Iuda 20, 21).
In pasajul din Matei 5:13, Domnul spune ca crestinii sunt "sarea pamantului", - pretios privilegiu, intr-adevar, care trezeste afectiuni implantate in credincios, care le exercita in favoarea unei lumi care "zace in cel rau". Daca rabdarea lui Dumnezeu se manifesta constant fata de pacatosi in aceasta zi de har, si crestinii trebuie sa-si inteleaga responsabilitatea lor de a se "ruga pentru toti oamenii", pentru ca Dumnezeu, in bunatatea Sa, sa amane judecata pana cand pacatosii sunt convertiti (1 Tim. 2:1-6). Domnul a gasit o comoara in "ogorul" acestei lumi, si a ascuns-o; dar El ne spune ca a cumparat ogorul datorita comorii (Mt. 13:44). Prin urmare, este bine sa fim patrunsi de acest gand, si ca atitudinea noastra fata de lume sa fie caracterizata de harul Domnului care a venit pentru a o mantui si care, in acest scop, Si-a dat viata Lui. In acest sens credinciosii sunt sarea pamantului, caci datorita lor Dumnezeu are rabdare fata de pamant si pe care nu-l nimiceste din cauza stricaciunii sale. Un motiv in plus ca crestinul sa vegheze ca sarea sa nu-si piarda gustul.
21 Cum trebuie inteles pasajul din Matei 5:25, 26 ?
In primul rand, Domnul facea, fara indoiala, aluzie la prezenta Sa in mijlocul poporului, prezenta caracterizata prin chemarea Sa la pocainta, caci "Imparatia cerurilor s-a apropiat" (4:17). Trebuiau sa se puna intr-o relatie potrivita cu Dumnezeu, cand era oferita ocazia de a o face, inainte de a se prezenta in fata Celui care va judeca pe fiecare dupa principiile dreptatii Sale, fara nicio exceptie. Era un moment de har, de care nu trebuia abuzat. Cei saraci in duh, cei blanzi, cei care plangeau, erau facuti fericiti. In curand judecata va veni, si atunci invitatia de a profita de har va inceta. Inainte de toate aceste, este nevoie de stat in adevar inaintea lui Dumnezeu, care cunoaste si cerceteaza toate inimile, dupa starea lor prezenta, si nu dupa ceea ce ar dori sa fie sau sa faca.
Aceasta este ceea ce avem de facut cu totii; caci este inca ziua harului. Noi suntem "pe drum cu impotrivitorul", cu Dumnezeu care ne va condamna cu siguranta, daca nu profitam de harul care ne este oferit.
22 1- In capitolul 11 din Matei, Ioan Botezatorul manifesta o indoiala cu privire la Persoana lui Mesia cand ii trimite pe ucenicii sai la Isus pentru a-L intreba daca El este Cel care trebuie sa vina ?
2- Cum poate cel mai mic in Imparatia cerurilor sa fie mai mare decat Ioan ?
Nu trebuie sa uitam pozitia in care se gasea atunci Ioan Botezatorul. Marturia publica pe care o avea de dat despre Mesia s-a incheiat de fapt cu intemnitarea lui. Parea parasit si uitat de Acela pe care L-a vestit, si care, cu toate acestea, Isi arata puterea Sa divina prin minunile de care Ioan a auzit vorbindu-se. Dar in momentul cand speranta credinciosilor, alimentata de toate profetiile, se parea ca este pe punctul de a fi realizata, Ioan isi dadea seama ca in loc de a instaura gloria Imparatiei si de a-Si arata autoritatea Sa in putere peste natiuni, Isus se limita in a implini lucrari de har printre saracii tarii, si lasandu-l in inchisoare pe cel care a fost trimis inaintea fetei Sale ca ambasador al Sau.
In fata acestei profunde incercari pentru inima si credinta lui, intrebarea lui Ioan pare cu totul naturala : "Tu esti Cel care vine, sau sa asteptam pe altul?". Intr-un anumit sens, era deci indoiala si tulburare la Ioan. Dar observati cat de mult difera in esenta credinta adevarata de inteligenta omeneasca : ea nu rationeaza, ea asteapta o clarificare din partea Celui care singur poate s-o dea. Ioan simtea ca Isus, si numai Isus, putea sa raspunda la intrebarea sa, sa-i linisteasca ingrijorarea si sa-i risipeasca indoielile. El s-a adresat deci lui Isus. Daca a existat esec si dovada de slabiciune omeneasca la cel care era "cel mai mare dintre cei nascuti din femeie", nu a existat la el o credinta mai putin simpla in Cel la care i-a trimis pe ucenicii sai.
Sa citim cateva randuri din Studii asupra Cuvantului (de J.N.Darby, n.t.) : "Dumnezeu a ingaduit aceasta intrebare pentru a pune fiecare lucru la locul sau. Hristos fiind Cuvantul, a trebuit sa fie propriul Sau martor. A trebuit sa dea marturie despre Sine Insusi, la fel ca Ioan, fara sa primeasca marturia lui Ioan; este ceea ce a facut in prezenta ucenicilor lui Ioan. A vindecat toate bolile oamenilor si a predicat Evanghelia celor saraci, si trimisii lui Ioan trebuiau sa duca invatatorului lor aceasta marturie despre ceea ce Isus era. Ioan trebuia s-o primeasca...".
Inainte de a-l plasa pe Ioan sub responsabilitatea marturiei care punea la incercare tot Israelul, si care distingea ramasita de natiunea in general, Domnul da marturie despre Ioan. Adresandu-Se multimii si amintind acestei multimi cum a ascultat cuvintele lui Ioan, aratandu-le pana unde a ajuns Israel in caile lui Dumnezeu. Introducerea Imparatiei a facut diferenta intre ceea ce a fost si ceea ce a urmat. Nimeni nu a fost atat de aproape de Domnul, nici nu a dat o marturie despre El mai clara, mai completa ca Ioan Botezatorul. El a fost separat de orice rau, prin puterea Duhului lui Dumnezeu, si separarea lui era in asa fel incat il facea potrivit sa implineasca o asemenea misiune in mijlocul poporului lui Dumnezeu. Dar Ioan nu a intrat in Imparatie; Imparatia nu era inca instituita. Or, a fi in prezenta lui Hristos, in Imparatia Lui, bucurandu-te de efectul instaurarii gloriei Sale, valoreaza mai mult decat orice slujba de profet care marturiseste si anunta ca aceasta Imparatie are sa vina. Aceasta instaurare a gloriei Imparatiei nu se refera la aratarea Bisericii, ci la drepturile Imparatului, asa cum se vor manifesta ele in glorie. Bazele acestei Imparatii fiind puse, crestinii se afla in Imparatie, desi intr-o maniera cu totul speciala si exceptionala. Intr-adevar, ei au parte la Imparatie si la rabdarea lui Isus Hristos, glorificat, dar ascuns in Dumnezeu. Ei impartasesc aici jos soarta Imparatului absent; ei sufera impreuna cu El, si vor imparati impreuna cu El in glorie cand El va apare (vezi apoc. 1:9 ; 2 Tim. 2:12 ; Rom. 8:17).
Ca crestini, noi suntem deci intr-o pozitie cu mult mai buna decat cea a lui Ioan ; dar a fi in aceasta pozitie si a fi credincios (sau fidel, sau a umbla in credinciosie, n.t.), acestea sunt doua lucruri total diferite : sa tinem minte acest lucru. Sa avem inteligenta spirituala cu privire la inaltele noastre privilegii si a responsabilitatilor sfinte care decurg, pentru ca sa umblam in ele spre gloria Domnului care S-a dat pe Sine Insusi pentru a ne rascumpara.
23 Cum trebuie sa intelegem versetul 12 din capitolul 11 din Matei ? "Din zilele lui Ioan Botezatorul pana acum, Imparatia cerurilor este luata cu navala (sau "violenta") si cei navalnici (violenti) o apuca".
In momentul in care Domnul Isus, vorbind multimilor, dadea marturie despre Ioan ca fiind "cel mai mare dintre cei nascuti din femei", acesta era in inchisoare de unde nu a mai iesit viu, si nu a mai trecut mult timp inainte ca "Imparatul", a carui venire a anuntat-o Ioan, sa fie, de asemenea, omorat. O profetie a Domnului si-a avut astfel implinirea ei. Raspunzand ucenicilor Sai care Il intrebau cu privire la profetia din Maleahi (4:5), Isus le-a spus : "In adevar, Ilie vine intai si va restabili toate lucrurile. Dar Eu va spun ca Ilie a venit deja si ei nu l-au cunoscut, ci i-au facut ce au vrut; tot astfel si Fiul Omului are sa sufere din partea lor" (Mt. 17:9-13).
Isus a binevoit sa le arate ucenicilor pentru cateva clipe gloria venirii Sale viitoare "in Imparatia Sa", dar Imparatia nu era inca instaurata si nu putea sa fie inainte ca Isus sa fi implinit lucrarea de rascumparare de la cruce. Atunci cand Domnul era pe punctul de a intra in Ierusalim, cu putin inainte de moartea Sa, multimea care-L insotea gandea "ca Imparatia lui Dumnezeu urma sa se arate indata". Atunci El le-a aratat printr-o parabola ca, pentru a primi Imparatia, El trebuia sa mearga mai intai "intr-o tara indepartata", adica in cer, si apoi sa se "intoarca" (Luca 19:11, 12). Fara aceasta, profetia lui Daniel nu putea fi implinita, caci este spus in mod expres ca Fiul Omului va veni "cu norii cerurilor", in momentul cand I se va da o stapanire eterna si o Imparatie care nu va fi nimicita, pentru ca toate popoarele, natiunile si limbile sa-I slujeasca (Daniel 7:13, 14).
In vederea stabilirii Imparatiei cerurilor, Domnul, ca si Ioan, a predicat pocainta. Ioan nu a facut nicio minune, dar Isus a insotit predicarea Sa cu multe minuni de har si de bunatate, care nu au facut insa o impresie de durata asupra poporului necredincios. El ii aseamana cu niste copii care stau in piata si striga la tovarasii lor : "V-am cantat din fluier si n-ati jucat; v-am cantat de jale si nu v-ati jelit". Ei nu au plecat urechile la predica severa a lui Ioan pentru a veni la pocainta, si nu s-au lasat atinsi de interventia puternica a Dumnezeului oricarui har, pentru a gasi la El iertarea si pacea.
Multimea, natiunea in general, a fost indiferenta; capeteniile tineau deja sfat impotriva lui Isus pentru a-L omori, si nu a fost nevoie de mult pentru ca multimea sa fie de partea capeteniilor si sa strige : "Rastigneste-L". Acesta era momentul solemn cand Isus a vorbit despre Ioan, cel mai mare si ultimul dintre profetii lui Israel. Imparatia era anuntata, dar nu inca instaurata, si pentru a avea parte de ea, prin asociere cu Imparatul lepadat, trebuie sa mergi impotriva lumii care nu a voit nicidecum gloria si sfintenia lui Dumnezeu.
Dupa cuvintele altuia : "Energia Duhului il determina pe om sa-si croiasca drumul de-a lungul tuturor dificultatilor si a intregii impotriviri a capeteniilor natiunii si a unui popor orbit, pentru a se bucura cu orice pret de Imparatia unui Imparat lepadat printr-o necredinta oarba a celor care ar fi trebuit sa-L primeasca. Trebuia, deoarece Imparatul a venit in smerenie si ca El a fost lepadat, trebuia aceasta "navala" (violenta) pentru a intra in ea... Daca Imparatia ar fi aparut in gloria si in puterea Conducatorului ei, navala nu ar fi fost necesara pentru a intra in ea; copiii Imparatiei s-ar fi bucurat, ca efect sigur al acestei puteri; dar Dumnezeu a voit ca ei sa fie pusi la proba din punct de vedere moral" (Studii asupra Cuvantului, J.N.Darby).
24 Care este pacatul care nu va fi iertat niciodata oamenilor "nici in veacul acesta, nici in cel viitor" ? (Matei 12:32).
Pasajul paralel, din Evanghelia dupa Marcu, nu lasa loc de indoiala cu privire la acest subiect; caci acolo gasim explicatia "hulei impotriva Duhului Sfant" la care Domnul a facut referire. Dupa care este adaugat : "Pentru ca spuneau : Are duh necurat".
A atribui in mod deschis lui Satan lucrarile miraculoase prin care Domnul Si-a demonstrat puterea Lui divina, inchidea ultima usa pe care harul lui Dumnezeu a deschis-o in favoarea poporului Sau necredincios si razvratit, insemna a merge inaintea unei judecati inevitabile, ducand la apogeul sau ura inimii naturale impotriva lui Dumnezeu si impotriva Fiului Sau Preaiubit. Nimeni nu putea tagadui minunile pe care Isus le-a facut. A le recunoaste ca venind de la Dumnezeu, insemna a-L recunoaste pe Isus ca Mesia. Este ceea ce carturarii din Ierusalim nu au vrut sa faca. Pentru a-si mentine autoritatea, ei nu vedeau decat un singur lucru de facut, sa spuna ca Hristos scoate demonii prin Belzebul, capetenia demonilor. Nebuinia lor a fost scoasa in evidenta de catre Domnul, si in acelasi timp judecata lor.
25 In capitolul 16 din Matei, Domnul spune ca portile hadesului (Locuinta mortilor, n.t.) nu pot birui Biserica Sa. Cum trebuie inteles acest pasaj ? Ruina actuala a Bisericii a schimbat atat de mult lucrurile incat acest pasaj nu-si mai are aplicatia sa ?
Marturisirea lui Petru dupa revelatia pe care a primit-o de la Tatal, afirma adevarul cu privire la Persoana Mantuitorului, singura temelie a Bisericii. Isus Insusi este stanca pe care Si-a zidit Adunarea Sa. El Insusi revelat, nu doar ca Hristosul, depozitarul si garantul tuturor promisiunilor, dar si ca Fiul Dumnezeului celui viu, care din eternitate era in sanul Tatalui, existand inaintea oricarei promisiuni si independent de tot ceea ce a fost facut. De alta parte, tot ceea ce a fost facut era lucrarea Sa, creata prin El si pentru El. Biserica, fiind zidita pe aceasta temelie, impartaseste acest caracter al vietii nepieritoare, impotriva caruia puterea lui Satan nu poate birui. Caci in acest sens trebuie vazute "portile hadesului". "Portile" erau locul (sau, sediul, tronul, n.t.) autoritatii. Este vorba deci de puterea mortii si de cel care are aceasta putere, adica Satan (vezi Ev. 2:14).
Prin urmare, nu este nicidecum chestiunea aici de esecurile oamenilor, de erori de orice fel care s-au strecurat in Biserica, si de consecintele lor nefaste, consecinte devenite tot mai dezastruoase datorita slabiciunii oamenilor si a nesupunerii lor fata de Hristos. Aici este vorba de ceea ce a facut Hristos Insusi, prin propria Lui putere si potrivit cu ceea ce este in Sine Insusi. El nu greseste niciodata, nici nu poate gresi; si, in mijlocul intregii confuzii exterioare, ramane pentru cei credinciosi aceasta mangaiere pretioasa numita "pecetea" "temeliei tari a lui Dumnezeu" : "Domnul ii cunoaste pe cei care sunt ai Sai" (2 Tim. 2:19). Cel care a inceput aceasta minunata lucrare o va sfarsi la timpul ei, caci ea nu este inca incheiata. Odata completa, Biserica, dupa ce va fi rapita pentru a fi impreuna cu Hristos in cer, va fi vazuta "coborand din cer, de la Dumnezeu, avand gloria lui Dumnezeu" (Apoc. 21:10).
Este foarte adevarat ca oamenii isi au partea lor in constructia Bisericii, si ca tot ceea ce a fost facut de oamenii va fi susus judecatii. Apostolul demonstreaza clar in capitolul 3 din 1 Corinteni. Dar in acest pasaj din Matei nu este vorba decat de ceea ce a facut Hristos, lucrare pe care o tine in propriile Sale maini, si pe care o va incheia pentru Tatal, potrivit propriilor Sale perfectiuni. Aceasta va fi cea mai inalta implinire a acestui cuvant : "El va zidi o casa Numelui Meu" (2 Sam. 7:13). Fiecare credincios este o "piatra vie" in aceasta constructie (vezi 1 Pet. 2:4-5). Odata asezat de catre Domnul pe aceasta temelie de neclintit, acolo va ramane; moartea lui, daca ea va veni, nu va schimba cu nimic pozitia lui in Biserica lui Dumnezeu.
26 Cum trebuie inteleasa expresia pe care o foloseste Domnul, vorbind despre un "ucenic" : "Sa-si ia crucea" ? (Matei 16:24 ; Luca 9:23).
Domnul a vorbit pentru prima data de moartea Sa; era timpul cand trebuia sa paraseasca Galileea pentru a Se intoarce la Ierusalim unde-L astepta calvarul crucii. Nimeni in afara de El nu a inteles; dar imprejurarea era foarte potrivita pentru a face sa apese pe constiinta ucenicilor Sai caracterul drumului pe care l-a urmat implinind vointa Tatalui. Crucea era necesara pentru ca ispasirea sa fie facuta. Fara ispasire, pacatele noastre ar fi barat pentru totdeauna accesul la Dumnezeu. Fara moartea lui Isus, nimeni nu ar fi putut sa aiba parte cu El (Ioan 12:24). Intreaga marturie a Domnului, intreaga Sa lucrare trebuia sa aiba acest sfarsit; si, fiind chemati sa-L urmam, trebuie sa intelegem care este drumul pe care El a mers. Nu exista altul, unde, calcand pe urmele Sale, sa putem purta caracterul unui "ucenic". Acest fapt, care pune la proba inima omeneasca mai mult decat orice altceva, este exprimat prin imaginea de "a lua crucea". Daca gasim la crucea lui Isus eliberare de toata povara pacatelor noastre, trebuie sa acceptam si crucea ca caracterizand drumul pe care l-a parcurs Hristos prin lumea care nu L-a primit. Drumul Sau devine astfel drumul nostru, crucea Lui, crucea noastra. Apostolul Pavel a infatisat-o in acest fel, dupa cum se poate vedea cu usurinta in epistola catre Galateni (5:11, 24 ; 6:14). Prin urmare, fiecare ucenic trebuie sa invete sa-si ia crucea sa urmandu-L pe Invatatorul sau, si asteptandu-L. Luca adauga : "in fiecare zi".
27 Cum trebuie inteles ultimul verset din capitolul 16 din Evanghelia dupa Matei : "Adevarat va spun, sunt unii dintre cei care stau aici care nicidecum nu vor gusta moartea pana nu vor vedea pe Fiul Omului venind in Imparatia Sa" (v. 28) ?
Pentru prima data, Domnul, a discutat cu ucenicii Sai despre moartea Sa apropiata si despre invierea Sa. In curand avea sa paraseasca definitiv Galileea, mergand la Ierusalim pentru a suferi pe cruce. Ocazia era potrivita pentru a insista asupra caracterului drumului Sau care nu putea decat sa imprime stampila lui peste cel al ucenicilor Sai. Isus, necunoscut de lume, lepadat de ai Sai, a trebuit sa moara. De aceea, fiecare ucenic credincios a renuntat la el insusi si a luat crucea sa, urmandu-L pe Domnul sau. Cum sa o faca ? Carnea nu-i place sa mearga la moarte. Din punct de vedere omenesc, lucrul acesta este dificil, ca sa nu zicem imposibil.
Cu toate acestea, Isus a dorit sa intareasca inimile alor Sai, aratandu-le gloria unde va sfarsi acest drum, astfel incat ei sa fie in stare sa aleaga, in cunostinta de cauza, intre "lume" si mantuirea sufletului lor. El le-a spus ca erau unii acolo care nu vor gusta nicidecum moartea pana nu vor vedea pe Fiul Omului venind in Imparatia Sa. Apoi, la o saptamana distanta, El a luat cu Sine pe munte trei dintre ucenicii Sai, si acolo S-a schimbat la fata inaintea lor. Atunci ei aud acest glas "prin gloria minunata" care Il recunostea pe Isus ca Fiul Preaiubit. Noi intelegem importanta acestei afirmatii prin marturia apostolului Petru, in a doua sa epistola.
Speranta de a-L vedea pe Isus in gloria Sa, mai degraba decat a astepta moartea, este astazi partea crestinului. In rest, noi stim ca credinciosii care sunt vii pe pamant, atunci cand Domnul va reveni, vor fi rapiti la intalnirea cu El fara sa treaca prin moarte (vezi Ioan 21:23 ; 1 Cor. 15:51 ; 1 Tes. 4:17, si alte pasaje). Aceeasi speranta va incuraja ramasita credincioasa si persecutata dintre iudei in zilele de la urma (Ps. 102:16 ; Is. 33:17 ; etc.).
28 Cum se face ca Petru a putut sa-i recunoasca pe Moise si Ilie pe muntele transfigurarii ? (Matei 17:3).
Lucrul acesta este o mare binecuvantare pentru noi, ca nu a fost necesara o revelatie pentru Petru, asa cum a fost mai inainte (cap. 16) cand a fost vorba sa spuna cine era Domnul. In a doua lui epistola, apostolul numeste norul : "cer". Era intr-adevar, pentru scurt timp, cerul pe pamant. In cer nu este nevoie de o revelatie speciala pentru a cunoaste ceva sau pe cineva. Vom cunoaste dupa cum si noi am fost cunoscuti (1 Cor. 13:12). Pe pamant este nevoie de revelatia Tatalui pentru a cunoaste pe Fiul (Mt. 16:16, 17). Aceasta revelatie o avem in Cuvantul Sau, si rezultatul cunoasterii este "viata eterna" (Ioan 17:3).
Intr-adevar, Hristos este reprezentat prin aceste doua imagini.
Prima se gaseste in ultimul capitol al cartii profetului Maleahi, care anunta a doua venire a Domnului in glorie, si pentru judecata. Spunem "a doua" venire, desi, in Vechiul Testament, nu este vorba decat de o venire, Mesia fiind infatisat intotdeauna de-o maniera personala, fara sa fie vorba de a distinge intre cele doua evenimente. Dar atunci cand a venit pentru prima data, El a zis : "N-am venit ca sa judec lumea, ci ca sa mantuiesc lumea" (Ioan 12:47). In plus, dupa ce a vorbit deschis, pentru prima data, de moartea si de invierea Sa, El spune clar ca Fiul Omului trebuie sa vina in gloria Tatalui Sau cu ingerii Sai, si atunci va da fiecaruia dupa faptele sale (Mt. 16:21-27). Deci, la acest eveniment in glorie se refera pasajul din Maleahi. "Soarele dreptatii" va straluci, si cei care se tem de Numele Lui se vor bucura si vor gasi vindecare in aripile Sale, in timp ce pentru cei rai "ziua" se va revela prin foc (comp. 1 Cor. 3:13), si toti cei care nu vor suporta proba sfinteniei lui Dumnezeu vor fi arsi. De alta parte, la fel cum soarele, cand se ridica, raspandeste peste tot razele sale binefacatoare, lumina si caldura sa, asa si "pamantul va fi plin de cunostinta Domnului, asa cum apele acopera marea" (Is. 11:9 ; Hab. 2:14).
Aceste profetii se refera deci la stabilirea Imparatiei Domnului Isus Hristos in glorie si in dreptate pe acest pamant. Dupa Apocalipsa (20:6) stim ca aceasta domnie va dura o mie de ani.
Dar in ultimul capitol din Apocalipsa, Domnul se adreseaza celor care Il cunosc acum, si anume, "adunarilor" crestine, prezentandu-le venirea Sa ca apropiata, servindu-Se de o noua imagine, cea a "stelei de dimineata" (v. 16). Duhul si mireasa inteleg acest cuvant si raspund imediat : "Vino". Steaua de dimineata rasare apare inaintea soarelui; ea este adesea vizibila cu mult timp inainte ca cea mai mica lumina a zorilor sa se iveasca la rasarit. Lumina Sa curata, stralucind in cer, atrage gandurile in sus. Astfel ea este emblema - 1. a ceea ce este Hristos pentru "Adunare", Biserica, care este Trupul Sau, "mireasa" Lui - 2. si a acestei sperante ceresti care apartine Bisericii si care o caracterizeaza.
Taina Bisericii, ascunsa in vremurile trecute, nu a fost prezentata niciodata nici ca invatatura, nici ca subiect de profetie in Vechiul Testament. Ea poate fi vazuta in imagini a caror explicatie a fost pastrata pentru momentul cand Duhul Sfant, coborand aici jos dupa glorificarea Domnului Isus, alcatuieste aceasta Biserica pe pamant. Asa este, de exemplu, imaginea Evei, sotia lui Adam, aplicata spiritual in Efeseni 5:31, 32. Dar revelatia acestei taine a fost incredintate apostolului Pavel (Efes. 3 ; Col. 1).
Biserica - alcatuita din toti credinciosii adevarati, adusi la viata prin Duhul Sfant si deveniti locuinta Sa - este unita cu Hristos ca madularele trupului Sau, astfel ca orice deosebire de nationalitate a disparut (Col. 3:11). Chemarea crestinului este in totul cereasca. Viata sa este ascunsa acum cu Hristos in Dumnezeu; cand Se va arata Hristos, atunci ne vom arata si noi impreuna cu El in glorie (Col. 3:1-4). Atunci cand El va imparati, vom imparati si noi, adica, inainte de a se manifesta gloria Sa pe intreg pamantul ca "soarele dreptatii", Hristos va veni sa ia Biserica Lui si o va duce in gloria pe care a pregatit-o (1 Tes. 4:15-18). Or, aceasta nu a fost niciodata un subiect al profetiei. Comparati Apocalipsa 19:13, unde nunta Mielului este celebrata inainte ca Domnul, ca Cuvantul lui Dumnezeu, sa iasa din cer pentru a judeca lumea.
Fie ca Dumnezeu, in bunatatea Lui, sa ne alipeasca inimile din ce in ce mai mult de Persoana lui Hristos, pentru a fi calauziti in toate lucrurile de Duhul Sfant care produce in noi afectiuni ceresti, fericiti sa sacrificam orice avantaj pamantesc, suferind impreuna cu Hristos acum, pretuind in inimile noastre "steaua de dimineata" (2 Pet. 1:19).
20 Ce reprezinta "sarea" in pasajul din Matei 5:13, si in Marcu 9:50 ?
Intr-un mod general, "sarea" prezinta un contrast cu stricaciunea. Ea este un agent conservator impotriva stricaciunii, pentru pastrarea eficienta a curatiei. Mai mult, ea are "gust", si da gust (vezi Iov 6:6). Deci intelegem de ce, in indicatiile date pentru jertfe, ea este mentionata in legatura cu legamantul lui Dumnezeu. Orice dar trebuia sa fie "sarat cu sare" (Lev. 2:13). Lucrul acesta amintea inimii israelitului credincios ca jertfele nu erau o simpla formalitate la care oricine, curat sau necurat, putea sa ia parte. Dumnezeu, care cerceteaza inima, vrea adevarul in omul dinauntru (Ps. 51:6). El cere dreptate, curatia intentiilor si afectiunilor la toti cei care se apropie de El in virtutea acestui legamant, care, din partea lui Dumnezeu, nu poate esua niciodata.
Domnul, in cap. 9 din Marcu, la sfarsitul pasajului solemn care pune inaintea noastra alternativa dintre "viata" si chinurile gheenei, face aluzie, nu doar la cerintele citate mai sus cu privire la jertfe, dar si la "gustul" sarii, mentionat in Evanghelia dupa Luca, cap. 14. "Orice jerta", spune El, "va fi sarata cu sare". Cuvantul "jertfa" aici trebuie sa fie inteles in mod evident in sensul pe care apostolul il da in epistola catre Romani (cap. 12:1) ; 15:16) ; intr-un cuvant, este vorba de un credincios adevarat, care apartine lui Dumnezeu in virtutea harului al carui obiect este, si care trebuie pastrat intr-o stare de curatie raspunzand relatiilor sale stabilite cu Dumnezeu. Deci, la aceasta credinciosul trebuie sa fie atent, veghind ca nimic sa nu contravia acestor relatii, fie prin actiunile unei inimi carnale (sau, firesti, n.t.), fie in relatiile sale cu altii. "Sa aveti sare in voi insiva", zice Domnul, "si fiti in pace unii cu altii".
Daca cineva nu este atent sa pastreze o constiinta sensibila si delicata, "sarea" isi "poate pierde gustul ei". Si in acest caz, cine va actiona asupra noastra pentru a restabili sentimentele deteriorate, sau pentru a ne face atenti cand am esuat in responsabilitatile noastre ? Duhul Sfant, prin Cuvantul lui Dumnezeu, face ca inimile noastre sa fie ocupate cu Hristos, si astfel suntem pastrati in judecata de noi insine care este potrivita pentru un crestin care umbla in prezenta lui Dumnezeu. Dar este nevoie de veghere ; este nevoie de curaj pentru a asculta ; este nevoie de staruinta in rugaciune, astepand intoarcerea lui Hristos (vezi Iuda 20, 21).
In pasajul din Matei 5:13, Domnul spune ca crestinii sunt "sarea pamantului", - pretios privilegiu, intr-adevar, care trezeste afectiuni implantate in credincios, care le exercita in favoarea unei lumi care "zace in cel rau". Daca rabdarea lui Dumnezeu se manifesta constant fata de pacatosi in aceasta zi de har, si crestinii trebuie sa-si inteleaga responsabilitatea lor de a se "ruga pentru toti oamenii", pentru ca Dumnezeu, in bunatatea Sa, sa amane judecata pana cand pacatosii sunt convertiti (1 Tim. 2:1-6). Domnul a gasit o comoara in "ogorul" acestei lumi, si a ascuns-o; dar El ne spune ca a cumparat ogorul datorita comorii (Mt. 13:44). Prin urmare, este bine sa fim patrunsi de acest gand, si ca atitudinea noastra fata de lume sa fie caracterizata de harul Domnului care a venit pentru a o mantui si care, in acest scop, Si-a dat viata Lui. In acest sens credinciosii sunt sarea pamantului, caci datorita lor Dumnezeu are rabdare fata de pamant si pe care nu-l nimiceste din cauza stricaciunii sale. Un motiv in plus ca crestinul sa vegheze ca sarea sa nu-si piarda gustul.
21 Cum trebuie inteles pasajul din Matei 5:25, 26 ?
In primul rand, Domnul facea, fara indoiala, aluzie la prezenta Sa in mijlocul poporului, prezenta caracterizata prin chemarea Sa la pocainta, caci "Imparatia cerurilor s-a apropiat" (4:17). Trebuiau sa se puna intr-o relatie potrivita cu Dumnezeu, cand era oferita ocazia de a o face, inainte de a se prezenta in fata Celui care va judeca pe fiecare dupa principiile dreptatii Sale, fara nicio exceptie. Era un moment de har, de care nu trebuia abuzat. Cei saraci in duh, cei blanzi, cei care plangeau, erau facuti fericiti. In curand judecata va veni, si atunci invitatia de a profita de har va inceta. Inainte de toate aceste, este nevoie de stat in adevar inaintea lui Dumnezeu, care cunoaste si cerceteaza toate inimile, dupa starea lor prezenta, si nu dupa ceea ce ar dori sa fie sau sa faca.
Aceasta este ceea ce avem de facut cu totii; caci este inca ziua harului. Noi suntem "pe drum cu impotrivitorul", cu Dumnezeu care ne va condamna cu siguranta, daca nu profitam de harul care ne este oferit.
22 1- In capitolul 11 din Matei, Ioan Botezatorul manifesta o indoiala cu privire la Persoana lui Mesia cand ii trimite pe ucenicii sai la Isus pentru a-L intreba daca El este Cel care trebuie sa vina ?
2- Cum poate cel mai mic in Imparatia cerurilor sa fie mai mare decat Ioan ?
Nu trebuie sa uitam pozitia in care se gasea atunci Ioan Botezatorul. Marturia publica pe care o avea de dat despre Mesia s-a incheiat de fapt cu intemnitarea lui. Parea parasit si uitat de Acela pe care L-a vestit, si care, cu toate acestea, Isi arata puterea Sa divina prin minunile de care Ioan a auzit vorbindu-se. Dar in momentul cand speranta credinciosilor, alimentata de toate profetiile, se parea ca este pe punctul de a fi realizata, Ioan isi dadea seama ca in loc de a instaura gloria Imparatiei si de a-Si arata autoritatea Sa in putere peste natiuni, Isus se limita in a implini lucrari de har printre saracii tarii, si lasandu-l in inchisoare pe cel care a fost trimis inaintea fetei Sale ca ambasador al Sau.
In fata acestei profunde incercari pentru inima si credinta lui, intrebarea lui Ioan pare cu totul naturala : "Tu esti Cel care vine, sau sa asteptam pe altul?". Intr-un anumit sens, era deci indoiala si tulburare la Ioan. Dar observati cat de mult difera in esenta credinta adevarata de inteligenta omeneasca : ea nu rationeaza, ea asteapta o clarificare din partea Celui care singur poate s-o dea. Ioan simtea ca Isus, si numai Isus, putea sa raspunda la intrebarea sa, sa-i linisteasca ingrijorarea si sa-i risipeasca indoielile. El s-a adresat deci lui Isus. Daca a existat esec si dovada de slabiciune omeneasca la cel care era "cel mai mare dintre cei nascuti din femeie", nu a existat la el o credinta mai putin simpla in Cel la care i-a trimis pe ucenicii sai.
Sa citim cateva randuri din Studii asupra Cuvantului (de J.N.Darby, n.t.) : "Dumnezeu a ingaduit aceasta intrebare pentru a pune fiecare lucru la locul sau. Hristos fiind Cuvantul, a trebuit sa fie propriul Sau martor. A trebuit sa dea marturie despre Sine Insusi, la fel ca Ioan, fara sa primeasca marturia lui Ioan; este ceea ce a facut in prezenta ucenicilor lui Ioan. A vindecat toate bolile oamenilor si a predicat Evanghelia celor saraci, si trimisii lui Ioan trebuiau sa duca invatatorului lor aceasta marturie despre ceea ce Isus era. Ioan trebuia s-o primeasca...".
Inainte de a-l plasa pe Ioan sub responsabilitatea marturiei care punea la incercare tot Israelul, si care distingea ramasita de natiunea in general, Domnul da marturie despre Ioan. Adresandu-Se multimii si amintind acestei multimi cum a ascultat cuvintele lui Ioan, aratandu-le pana unde a ajuns Israel in caile lui Dumnezeu. Introducerea Imparatiei a facut diferenta intre ceea ce a fost si ceea ce a urmat. Nimeni nu a fost atat de aproape de Domnul, nici nu a dat o marturie despre El mai clara, mai completa ca Ioan Botezatorul. El a fost separat de orice rau, prin puterea Duhului lui Dumnezeu, si separarea lui era in asa fel incat il facea potrivit sa implineasca o asemenea misiune in mijlocul poporului lui Dumnezeu. Dar Ioan nu a intrat in Imparatie; Imparatia nu era inca instituita. Or, a fi in prezenta lui Hristos, in Imparatia Lui, bucurandu-te de efectul instaurarii gloriei Sale, valoreaza mai mult decat orice slujba de profet care marturiseste si anunta ca aceasta Imparatie are sa vina. Aceasta instaurare a gloriei Imparatiei nu se refera la aratarea Bisericii, ci la drepturile Imparatului, asa cum se vor manifesta ele in glorie. Bazele acestei Imparatii fiind puse, crestinii se afla in Imparatie, desi intr-o maniera cu totul speciala si exceptionala. Intr-adevar, ei au parte la Imparatie si la rabdarea lui Isus Hristos, glorificat, dar ascuns in Dumnezeu. Ei impartasesc aici jos soarta Imparatului absent; ei sufera impreuna cu El, si vor imparati impreuna cu El in glorie cand El va apare (vezi apoc. 1:9 ; 2 Tim. 2:12 ; Rom. 8:17).
Ca crestini, noi suntem deci intr-o pozitie cu mult mai buna decat cea a lui Ioan ; dar a fi in aceasta pozitie si a fi credincios (sau fidel, sau a umbla in credinciosie, n.t.), acestea sunt doua lucruri total diferite : sa tinem minte acest lucru. Sa avem inteligenta spirituala cu privire la inaltele noastre privilegii si a responsabilitatilor sfinte care decurg, pentru ca sa umblam in ele spre gloria Domnului care S-a dat pe Sine Insusi pentru a ne rascumpara.
23 Cum trebuie sa intelegem versetul 12 din capitolul 11 din Matei ? "Din zilele lui Ioan Botezatorul pana acum, Imparatia cerurilor este luata cu navala (sau "violenta") si cei navalnici (violenti) o apuca".
In momentul in care Domnul Isus, vorbind multimilor, dadea marturie despre Ioan ca fiind "cel mai mare dintre cei nascuti din femei", acesta era in inchisoare de unde nu a mai iesit viu, si nu a mai trecut mult timp inainte ca "Imparatul", a carui venire a anuntat-o Ioan, sa fie, de asemenea, omorat. O profetie a Domnului si-a avut astfel implinirea ei. Raspunzand ucenicilor Sai care Il intrebau cu privire la profetia din Maleahi (4:5), Isus le-a spus : "In adevar, Ilie vine intai si va restabili toate lucrurile. Dar Eu va spun ca Ilie a venit deja si ei nu l-au cunoscut, ci i-au facut ce au vrut; tot astfel si Fiul Omului are sa sufere din partea lor" (Mt. 17:9-13).
Isus a binevoit sa le arate ucenicilor pentru cateva clipe gloria venirii Sale viitoare "in Imparatia Sa", dar Imparatia nu era inca instaurata si nu putea sa fie inainte ca Isus sa fi implinit lucrarea de rascumparare de la cruce. Atunci cand Domnul era pe punctul de a intra in Ierusalim, cu putin inainte de moartea Sa, multimea care-L insotea gandea "ca Imparatia lui Dumnezeu urma sa se arate indata". Atunci El le-a aratat printr-o parabola ca, pentru a primi Imparatia, El trebuia sa mearga mai intai "intr-o tara indepartata", adica in cer, si apoi sa se "intoarca" (Luca 19:11, 12). Fara aceasta, profetia lui Daniel nu putea fi implinita, caci este spus in mod expres ca Fiul Omului va veni "cu norii cerurilor", in momentul cand I se va da o stapanire eterna si o Imparatie care nu va fi nimicita, pentru ca toate popoarele, natiunile si limbile sa-I slujeasca (Daniel 7:13, 14).
In vederea stabilirii Imparatiei cerurilor, Domnul, ca si Ioan, a predicat pocainta. Ioan nu a facut nicio minune, dar Isus a insotit predicarea Sa cu multe minuni de har si de bunatate, care nu au facut insa o impresie de durata asupra poporului necredincios. El ii aseamana cu niste copii care stau in piata si striga la tovarasii lor : "V-am cantat din fluier si n-ati jucat; v-am cantat de jale si nu v-ati jelit". Ei nu au plecat urechile la predica severa a lui Ioan pentru a veni la pocainta, si nu s-au lasat atinsi de interventia puternica a Dumnezeului oricarui har, pentru a gasi la El iertarea si pacea.
Multimea, natiunea in general, a fost indiferenta; capeteniile tineau deja sfat impotriva lui Isus pentru a-L omori, si nu a fost nevoie de mult pentru ca multimea sa fie de partea capeteniilor si sa strige : "Rastigneste-L". Acesta era momentul solemn cand Isus a vorbit despre Ioan, cel mai mare si ultimul dintre profetii lui Israel. Imparatia era anuntata, dar nu inca instaurata, si pentru a avea parte de ea, prin asociere cu Imparatul lepadat, trebuie sa mergi impotriva lumii care nu a voit nicidecum gloria si sfintenia lui Dumnezeu.
Dupa cuvintele altuia : "Energia Duhului il determina pe om sa-si croiasca drumul de-a lungul tuturor dificultatilor si a intregii impotriviri a capeteniilor natiunii si a unui popor orbit, pentru a se bucura cu orice pret de Imparatia unui Imparat lepadat printr-o necredinta oarba a celor care ar fi trebuit sa-L primeasca. Trebuia, deoarece Imparatul a venit in smerenie si ca El a fost lepadat, trebuia aceasta "navala" (violenta) pentru a intra in ea... Daca Imparatia ar fi aparut in gloria si in puterea Conducatorului ei, navala nu ar fi fost necesara pentru a intra in ea; copiii Imparatiei s-ar fi bucurat, ca efect sigur al acestei puteri; dar Dumnezeu a voit ca ei sa fie pusi la proba din punct de vedere moral" (Studii asupra Cuvantului, J.N.Darby).
24 Care este pacatul care nu va fi iertat niciodata oamenilor "nici in veacul acesta, nici in cel viitor" ? (Matei 12:32).
Pasajul paralel, din Evanghelia dupa Marcu, nu lasa loc de indoiala cu privire la acest subiect; caci acolo gasim explicatia "hulei impotriva Duhului Sfant" la care Domnul a facut referire. Dupa care este adaugat : "Pentru ca spuneau : Are duh necurat".
A atribui in mod deschis lui Satan lucrarile miraculoase prin care Domnul Si-a demonstrat puterea Lui divina, inchidea ultima usa pe care harul lui Dumnezeu a deschis-o in favoarea poporului Sau necredincios si razvratit, insemna a merge inaintea unei judecati inevitabile, ducand la apogeul sau ura inimii naturale impotriva lui Dumnezeu si impotriva Fiului Sau Preaiubit. Nimeni nu putea tagadui minunile pe care Isus le-a facut. A le recunoaste ca venind de la Dumnezeu, insemna a-L recunoaste pe Isus ca Mesia. Este ceea ce carturarii din Ierusalim nu au vrut sa faca. Pentru a-si mentine autoritatea, ei nu vedeau decat un singur lucru de facut, sa spuna ca Hristos scoate demonii prin Belzebul, capetenia demonilor. Nebuinia lor a fost scoasa in evidenta de catre Domnul, si in acelasi timp judecata lor.
25 In capitolul 16 din Matei, Domnul spune ca portile hadesului (Locuinta mortilor, n.t.) nu pot birui Biserica Sa. Cum trebuie inteles acest pasaj ? Ruina actuala a Bisericii a schimbat atat de mult lucrurile incat acest pasaj nu-si mai are aplicatia sa ?
Marturisirea lui Petru dupa revelatia pe care a primit-o de la Tatal, afirma adevarul cu privire la Persoana Mantuitorului, singura temelie a Bisericii. Isus Insusi este stanca pe care Si-a zidit Adunarea Sa. El Insusi revelat, nu doar ca Hristosul, depozitarul si garantul tuturor promisiunilor, dar si ca Fiul Dumnezeului celui viu, care din eternitate era in sanul Tatalui, existand inaintea oricarei promisiuni si independent de tot ceea ce a fost facut. De alta parte, tot ceea ce a fost facut era lucrarea Sa, creata prin El si pentru El. Biserica, fiind zidita pe aceasta temelie, impartaseste acest caracter al vietii nepieritoare, impotriva caruia puterea lui Satan nu poate birui. Caci in acest sens trebuie vazute "portile hadesului". "Portile" erau locul (sau, sediul, tronul, n.t.) autoritatii. Este vorba deci de puterea mortii si de cel care are aceasta putere, adica Satan (vezi Ev. 2:14).
Prin urmare, nu este nicidecum chestiunea aici de esecurile oamenilor, de erori de orice fel care s-au strecurat in Biserica, si de consecintele lor nefaste, consecinte devenite tot mai dezastruoase datorita slabiciunii oamenilor si a nesupunerii lor fata de Hristos. Aici este vorba de ceea ce a facut Hristos Insusi, prin propria Lui putere si potrivit cu ceea ce este in Sine Insusi. El nu greseste niciodata, nici nu poate gresi; si, in mijlocul intregii confuzii exterioare, ramane pentru cei credinciosi aceasta mangaiere pretioasa numita "pecetea" "temeliei tari a lui Dumnezeu" : "Domnul ii cunoaste pe cei care sunt ai Sai" (2 Tim. 2:19). Cel care a inceput aceasta minunata lucrare o va sfarsi la timpul ei, caci ea nu este inca incheiata. Odata completa, Biserica, dupa ce va fi rapita pentru a fi impreuna cu Hristos in cer, va fi vazuta "coborand din cer, de la Dumnezeu, avand gloria lui Dumnezeu" (Apoc. 21:10).
Este foarte adevarat ca oamenii isi au partea lor in constructia Bisericii, si ca tot ceea ce a fost facut de oamenii va fi susus judecatii. Apostolul demonstreaza clar in capitolul 3 din 1 Corinteni. Dar in acest pasaj din Matei nu este vorba decat de ceea ce a facut Hristos, lucrare pe care o tine in propriile Sale maini, si pe care o va incheia pentru Tatal, potrivit propriilor Sale perfectiuni. Aceasta va fi cea mai inalta implinire a acestui cuvant : "El va zidi o casa Numelui Meu" (2 Sam. 7:13). Fiecare credincios este o "piatra vie" in aceasta constructie (vezi 1 Pet. 2:4-5). Odata asezat de catre Domnul pe aceasta temelie de neclintit, acolo va ramane; moartea lui, daca ea va veni, nu va schimba cu nimic pozitia lui in Biserica lui Dumnezeu.
26 Cum trebuie inteleasa expresia pe care o foloseste Domnul, vorbind despre un "ucenic" : "Sa-si ia crucea" ? (Matei 16:24 ; Luca 9:23).
Domnul a vorbit pentru prima data de moartea Sa; era timpul cand trebuia sa paraseasca Galileea pentru a Se intoarce la Ierusalim unde-L astepta calvarul crucii. Nimeni in afara de El nu a inteles; dar imprejurarea era foarte potrivita pentru a face sa apese pe constiinta ucenicilor Sai caracterul drumului pe care l-a urmat implinind vointa Tatalui. Crucea era necesara pentru ca ispasirea sa fie facuta. Fara ispasire, pacatele noastre ar fi barat pentru totdeauna accesul la Dumnezeu. Fara moartea lui Isus, nimeni nu ar fi putut sa aiba parte cu El (Ioan 12:24). Intreaga marturie a Domnului, intreaga Sa lucrare trebuia sa aiba acest sfarsit; si, fiind chemati sa-L urmam, trebuie sa intelegem care este drumul pe care El a mers. Nu exista altul, unde, calcand pe urmele Sale, sa putem purta caracterul unui "ucenic". Acest fapt, care pune la proba inima omeneasca mai mult decat orice altceva, este exprimat prin imaginea de "a lua crucea". Daca gasim la crucea lui Isus eliberare de toata povara pacatelor noastre, trebuie sa acceptam si crucea ca caracterizand drumul pe care l-a parcurs Hristos prin lumea care nu L-a primit. Drumul Sau devine astfel drumul nostru, crucea Lui, crucea noastra. Apostolul Pavel a infatisat-o in acest fel, dupa cum se poate vedea cu usurinta in epistola catre Galateni (5:11, 24 ; 6:14). Prin urmare, fiecare ucenic trebuie sa invete sa-si ia crucea sa urmandu-L pe Invatatorul sau, si asteptandu-L. Luca adauga : "in fiecare zi".
27 Cum trebuie inteles ultimul verset din capitolul 16 din Evanghelia dupa Matei : "Adevarat va spun, sunt unii dintre cei care stau aici care nicidecum nu vor gusta moartea pana nu vor vedea pe Fiul Omului venind in Imparatia Sa" (v. 28) ?
Pentru prima data, Domnul, a discutat cu ucenicii Sai despre moartea Sa apropiata si despre invierea Sa. In curand avea sa paraseasca definitiv Galileea, mergand la Ierusalim pentru a suferi pe cruce. Ocazia era potrivita pentru a insista asupra caracterului drumului Sau care nu putea decat sa imprime stampila lui peste cel al ucenicilor Sai. Isus, necunoscut de lume, lepadat de ai Sai, a trebuit sa moara. De aceea, fiecare ucenic credincios a renuntat la el insusi si a luat crucea sa, urmandu-L pe Domnul sau. Cum sa o faca ? Carnea nu-i place sa mearga la moarte. Din punct de vedere omenesc, lucrul acesta este dificil, ca sa nu zicem imposibil.
Cu toate acestea, Isus a dorit sa intareasca inimile alor Sai, aratandu-le gloria unde va sfarsi acest drum, astfel incat ei sa fie in stare sa aleaga, in cunostinta de cauza, intre "lume" si mantuirea sufletului lor. El le-a spus ca erau unii acolo care nu vor gusta nicidecum moartea pana nu vor vedea pe Fiul Omului venind in Imparatia Sa. Apoi, la o saptamana distanta, El a luat cu Sine pe munte trei dintre ucenicii Sai, si acolo S-a schimbat la fata inaintea lor. Atunci ei aud acest glas "prin gloria minunata" care Il recunostea pe Isus ca Fiul Preaiubit. Noi intelegem importanta acestei afirmatii prin marturia apostolului Petru, in a doua sa epistola.
Speranta de a-L vedea pe Isus in gloria Sa, mai degraba decat a astepta moartea, este astazi partea crestinului. In rest, noi stim ca credinciosii care sunt vii pe pamant, atunci cand Domnul va reveni, vor fi rapiti la intalnirea cu El fara sa treaca prin moarte (vezi Ioan 21:23 ; 1 Cor. 15:51 ; 1 Tes. 4:17, si alte pasaje). Aceeasi speranta va incuraja ramasita credincioasa si persecutata dintre iudei in zilele de la urma (Ps. 102:16 ; Is. 33:17 ; etc.).
28 Cum se face ca Petru a putut sa-i recunoasca pe Moise si Ilie pe muntele transfigurarii ? (Matei 17:3).
Lucrul acesta este o mare binecuvantare pentru noi, ca nu a fost necesara o revelatie pentru Petru, asa cum a fost mai inainte (cap. 16) cand a fost vorba sa spuna cine era Domnul. In a doua lui epistola, apostolul numeste norul : "cer". Era intr-adevar, pentru scurt timp, cerul pe pamant. In cer nu este nevoie de o revelatie speciala pentru a cunoaste ceva sau pe cineva. Vom cunoaste dupa cum si noi am fost cunoscuti (1 Cor. 13:12). Pe pamant este nevoie de revelatia Tatalui pentru a cunoaste pe Fiul (Mt. 16:16, 17). Aceasta revelatie o avem in Cuvantul Sau, si rezultatul cunoasterii este "viata eterna" (Ioan 17:3).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu