Prima epistolă către Corinteni
- V -
Henri Rossier
5 Capitolul 5
Vă reamintesc că această epistolă ne vorbește în aceste prime capitole despre Biserică sau Adunare, ca și casă a lui Dumnezeu, nu despre biserici, așa cum le-au făcut oamenii, în neascultarea lor față de Cuvântul lui Dumnezeu. Ori, deși, în această casă, încredințată responsabilității omului, au fost introduse tot felul de elemente rele, trebuie totuși să ne comportăm în această Biserică responsabilă, din care facem parte, într-un fel care să fie spre onoarea lui Hristos și a lui Dumnezeu, a cărui casă este. Există aici o anumită ordine care trebuie respectată. De aceea, găsim aceste cuvinte în prima epistolă către Timotei, unde casa responsabilă este încă în stare bună : "Ca să știi cum trebuie să se poarte cineva în casa lui Dumnezeu, care este Adunarea lui Dumnezeului celui viu, stâlp și temelie a adevărului" (3:15). Dimpotrivă, după cum am văzut, în mijlocul corintenilor se strecurase multă dezordine. În loc să considere diferitele daruri ca fiind de folos casei lui Dumnezeu, ei le foloseau pentru a se glorifica pe ei înșiși : îngâmfându-se "unul împotriva altuia", înălțând omul, formând secte. Și aceasta pentru că erau carnali, și în loc să se comporte în mod potrivit, ei nu mărturiseau decât dezordine. Dar Dumnezeu S-a folosit chiar de această dezordine, ca să ne învețe pe toți despre ordinea care se potrivește casei Lui.
Capitolul nostru semnalează un scandal care a avut loc în adunarea din Corint, un caz de curvie așa cum nu a existat nici printre națiuni. Apostolul nu spune decât două cuvinte despre aceasta, fără a intra în detalii. Corintenii, deși știau multe lucruri - căci dacă parcurgeți capitolele 5 și 6, veți găsi continuu aceste cuvinte : "Nu știți ?", care indică întotdeauna siguranța creștină - ignorând pe alții, dar a trebuit să învețe cum să se poarte față de ei. Așa a fost cazul scandalului care a avut loc între ei. Dacă deschideți Vechiul Testament la cap. 17 la 21 din Deuteronom, veți găsi aici un cuvânt, repetat continuu : "Dați afară răul din mijlocul vostru" ; dar pentru a îndepărta răul, trebuia ca adunarea lui Israel să ucidă cu pietre pe astfel de oameni ; ea trebuia deci să-l îndepărteze prin moarte trupească. Dacă este vorba despre adunarea creștină, corintenii știau bine că ei nu o pot face ; Un lucru, mai presus de toate, pe care-l știau și nu l-au făcut, deoarece erau plini de mândrie : Ei au preferat să treacă răul sub tăcere, în loc, mai degrabă, să se smerească ; de aceea apostolul le-a spus : "Voi v-ați îngâmfat și nu v-ați mâhnit, mai degrabă, pentru ca acela care a făcut lucrul acesta să fie dat afară din mijlocul vostru" (v. 2). Ceea ce aveau de făcut, era să se conducă, nu după o cunoștință pe care nu o aveau încă, ci după cea pe care o aveau. Ei nu știau încă cum să îndepărteze pe cel răul, dar trebuia să se mâhnească, ca el să fie îndepărtat.
Este o lecție importantă și pentru noi, preaiubiților. Când am primit din partea lui Dumnezeu, numai cunoașterea unuia din gândurile Sale, trebuie să ne conformăm fără nicio restricție acestui gând, și Dumnezeu ne va învăța ceea ce ne lipsește încă. Smerenia era ea doar pentru o vreme ? Nu știau corintenii ? Acest adevăr se aplică în toate situațiile. Dacă noi, creștinii, ne-am supune toți față de lucrurile la care am ajuns, am merge pe același drum, și Domnul ne-ar descoperi ceea ce ne lipsește încă. Fără îndoială, nu vom avea toți aceeași cunoștință, dar niciodată cunoașterea unui adevăr, oricât de incompletă ar fi, nu ne va conduce, dacă ne supunem lui, pe un alt drum decât cel al lui Dumnezeu. Cu o cunoaștere foarte limitată, voi putea merge pe același drum ca și fratele meu care are mult mai multă decât mine.
Dacă corintenii ar fi acționat în acest fel, ei s-ar fi mâhnit, așteptând ca Dumnezeu să le descopere ceea ce aveau de făcut pentru a se curăți de rău. Dar mândria i-a făcut să se gândească la ei înșiși și la reputația lor, și astfel, în prezența celui mai oribil rău, ei nu puteau fi curați. Dumnezeu nu le-a cerut să exercite o disciplină pe care nu o cunoșteau încă, ci să se mâhnească, iar aceasta, trebuiau să o știe.
Când este vorba despre exercitarea acestei discipline, apostolul ar fi putut folosi în mijlocul lor autoritatea specială care i-a fost încredințată (v. 3-5). Ar fi putut - și el a hotărât deja, dacă ascultarea față de Dumnezeu nu s-ar fi manifestat la corinteni - să-l dea pe un astfel de om lui Satan. Apostolul Petru, cu aceeași putere, l-a îndepărtat pe Anania și Safira care au mințit pe Duhul Sfânt. Aici era vorba să-l dea pe curvar lui Satan, adică să-l lase pe Vrăjmaș să facă din el prada sa, până la nimicirea trupului, pentru ca duhul să fie salvat în ziua Domnului Isus. În ciuda păcatului său oribil, acest om era considerat ca aparținând casei lui Dumnezeu, dar apostolul putea să dispună de el. Acest act nu era încredințat nimănui altcuiva decât unui apostol ; iar noi nu putem spune, când exercităm disciplina față de cineva care a păcătuit, că îl dăm lui Satan. În prima epistolă către Timotei, apostolul spune că el însuși a făcut-o, și fără să vedem că se unise cu adunarea pentru aceasta (1:20). Când a fost vorba despre blasfemii față de Persoana lui Hristos, el nu a ezitat nicio clipă, pentru ca acești oameni să învețe să nu hulească ; dar dacă s-ar fi hotărât s-o facă față de curvar, nu pare să fi executat acest lucru aici, și iată de ce : dacă ar fi făcut-o, conștiința corintenilor nu ar fi fost atinsă, și era necesar, înainte de toate, ca să o trezească cu privire la rău. Această lipsă a conștiinței este întotdeauna caracterul creștinilor care umblă potrivit cărnii. "Lauda" lor nu era bună. Cât de multă umilire ar putea fi evitată de către cei cărora Domnul le-a încredințat o mărturie dacă nu s-ar gândi la ei înșiși și nu s-ar hrăni cu mândria lor ; și de câte ori, după ce ne-am socotit a fi ceva, am fost aruncați în țărână, așa cum erau corintenii în acel timp.
"Nu știți că puțin aluat dospește toată plămădeala?" Acest pasaj care se regăsește în Galateni 5:9, referitor la poruncile legii, este folosit aici cu privire la carne. Un păcat, tolerat în adunare, exercită influența sa corupătoare asupra întregii adunări, iar legalismul acționează la fel. De aceea apostolul spune : "Îndepărtați aluatul vechi, ca să fiți o plămădeală nouă, după cum voi sunteți fără aluat" ; așa ne vede Dumnezeu, în virtutea lucrării lui Hristos. Toate acestea sunt o aluzie la Paște și la sărbătoarea azimilor, din Exod 12. Sângele mielului pascal a fost pus pe ușorii ușii și pe pragul de sus, și când îngerul nimicitor avea să treacă, avea să cruțe pe fiii lui Israel, deoarece Dumnezeu vedea sângele. Dar nu paștele era sărbătoarea ; el era punctul de plecare. Îl vedeți în cap. 28:16, din Numeri : "În luna întâi, în ziua a paisprezecea a lunii, este Paștele Domnului. Și în ziua a cincisprezecea a lunii acesteia este sărbătoarea", sărbătoarea azimilor. La fel și aici, v. 7, 8 : "Căci și paștele nostru, Hristos, a fost jertfit; de aceea ținem sărbătoarea".
Nu este vorba în acest pasaj despre Cină, memorialul morții lui Hristos ; îl găsim în cap. 11 din această epistolă. Cei care au înțeles valoarea sângelui lui Hristos, știu că în virtutea acestui sânge, sunt fără aluat înaintea lui Dumnezeu, și pot să se prezinte înaintea Lui, îmbrăcați, ca Hristos, cu o sfințenie perfectă, dar trebuie să caute cu grijă să corespundă, în umblarea lor aici jos, caracterului pe care îl au în prezența Sa, și ei sunt capabili s-o facă. Ei trebuie să celebreze cele șapte zile ale azimilor traversând această lume. Numărul șapte este întotdeauna, în Cuvânt, numărul plinătății, și corespunde aici cu timpul complet al umblării noastre aici jos. Dacă am înțeles scopul lui Dumnezeu, de a ne răscumpăra prin sângele lui Hristos, ce gând pentru noi, ca viața noastră să fie o sărbătoare perpetuă, o sărbătoare a sfințeniei practice după gândul lui Dumnezeu, și pentru Dumnezeu !
Apostolul adaugă la v. 9 : "V-am scris în epistolă să nu vă însoțiți cu curvarii". Se crede, după aceste cuvinte, că apostolul a scris o primă epistolă, acum pierdută. Acest gând este fals, și avem dovada acestui lucru la cap. 4:6, unde apostolul le-a spus să nu-și înalțe gândurile mai presus de ceea ce este scris ; dar în plus acest cuvânt : "V-am scris", se regăsește constant în 1 Ioan, pentru a desemna însăși epistola pe care apostolul le-a adresat-o. La fel este și aici ; în epistola noastră, apostolul le arată corintenilor că ei nu puteau să aibă de-a face cu curvarii. Aceasta nu înseamnă, adaugă el, că ei nu trebuiau să aibă de-a face cu curvarii acestei lumii. Noi suntem aici în contact permanent cu răul, altfel ar trebui să "ieșim din lume" - dar dacă "vreunul care, numit frate, este curvar", etc., nu trebuie să avem de-a face cu el. Era unul din caracterele disciplinei pe care corintenii nu le cunoșteau, iar apostolul îi informează acum cu privire la ceea ce aveau de făcut.
Trebuie să ascultăm de acest cuvânt, să înțelegem că dacă cineva a fost îndepărtat din adunare, nu putem chiar să mâncăm "cu un astfel de om", astfel că, realizând excluderea în care este plasat, să fie forțat să recapete comuniunea cu adunarea. El a fost scos în afară ca rău și păstrează acest caracter până la revenirea sa.
Nu era vorba, pentru adunare, să exercite o judecată judiciară asupra acestui om, ci de îndepărtat aluatul din mijlocul ei, în vederea curățirii casei lui Dumnezeu în această lume. Dacă corintenii nu o făceau, ar fi pierdut orice drept de a fi adunarea lui Dumnezeu din Corint. Și noi suntem, din nefericire ! adesea chemați să exercităm această disciplină : să nu o exercităm ca un act al unui tribunal, ci într-un scop al dragostei, pentru ca creștinul căzut să regăsească comuniunea pe care a pierdut-o și ca, Duhul lui Dumnezeu acționând prin umilire în sufletul său, să fie adus înapoi în locul de care a trebuit să fie lipsit. Pe de altă parte, să nu acționăm niciodată, față de cel îndepărtat, cu acea dragoste falsă pe care o vedem atât de des, menținând relații frățești cu el, care trădează indiferența noastră față de rău, și împiedicând, de fapt, disciplina de a produce efectul ei asupra conștiinței sale. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să ne interesăm despre efectele produse prin excludere, că nu trebuie să privim cu grijă primele simptome ale unei întoarceri spre bine, și încuraja pe acest drum pe cel care este căzut, pentru ca lucrarea de restaurare să fie completă. Vedem în a doua epistolă că îndemnul, ascultat de către corinteni, a produs o mare râvnă în inimile lor, că s-au smerit de mândria lor, și că o lucrare binecuvântată de restaurare s-a făcut în sufletul celui îndepărtat. Atunci apostolul schimbă limbajul, și îndeamnă adunarea să-l primească din nou, pentru ca el să nu fie copleșit de prea multă întristare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu