Translate

luni, 14 octombrie 2024

 


                                      Prima epistolă către Corinteni

                                                                        - VII -


     Henri Rossier


     7     Capitolul 7

     Am văzut că, dacă corintenii nu știau anumite lucruri și trebuiau să le învețe, ei știau foarte bine altele, dar le neglijau semnificația în purtarea lor zilnică, sau în viața lor de adunare.  Lucrul acesta era, de fapt, chiar mai grav decât necunoașterea lor completă, așa că apostolul le repetă cu o anumită doză de asprime "Nu știți ?" Ei nu țineau cont de starea lor de moarte în carne, căreia îi acordau importanță ; ei nu apreciau faptul că au fost "răstigniți față de lume", căci, dacă aveau certuri între ei, recurgeau la judecata ei ; aveau de-a face cu un rău moral în adunare și se mândreau în loc să se smerească, pentru ca disciplina să poată fi exercitată. Într-un cuvânt, primele capitole ne-au arătat că ceea ce le lipsea corintenilor era,  ceva capital, să realizeze că crucea lui Hristos a pus capăt omului vechi prin judecată. Ori iată, că omițând această chestiune principală, ei aveau tot felul de detalii cazuistice de prezentat apostolului. Cu toate acestea, Dumnezeu le folosește pentru a-i lumina cu privire la ordinea care se potrivește casei lui Dumnezeu. 
     Ei au întrebat dacă ar trebui să aibă sau să nu aibă relații conjugale ; dacă creștinii, având soț sau soție păgâni, trebuie să trăiască împreună cu ei și ce trebuiau să facă cu copiii lor ; dacă, fiind robi, trebuiau să rămână în aceasta condiție, sau să se elibereze ; dacă trebuia să-și păstreze fecioria, sau nu ; dacă se putea mânca lucrurile jertfite idolilor sau să se ferească. Dumnezeu răspunde la aceste întrebări, interesante în sine, căci ele ating libertatea creștină, dar care, ca întrebări de detaliu, pusese stăpânire pe mintea corintenilor, în detrimentul adevărurilor esențiale și de ansamblu. O asemenea stare de suflet se întâlnește frecvent. Proporțional cu slăbirea spirituală, mintea este ocupată benevol cu chestiuni care nu au legătură directă cu Persoana lui Hristos. Se dă o importanță exagerată botezului, la felul exterior în care trebuie administrată Cina, la alimente, la îmbrăcăminte, etc., întrebări la care Dumnezeu răspunde la timpul potrivit, căci El are răspuns la toate, dar de care lui Satan îi place să se folosească pentru a îndepărta sufletele de Domnul. 
     Ori, eu sunt uimit de felul în care apostolul tratează aceste subiecte în cap. 7. De la v. 1 la v. 17, el nu vorbește ca un apostol inspirat, ci pur și simplu ca un apostol, adică ca primind din partea lui Dumnezeu o autoritate care nu era inspirație, dar pe care, văzută în originea ei, el avea dreptul să o exercite ; căci el a avut misiunea divină de a rezolva o mulțime de chestiuni în adunări (v. 17), după cum vedem, de asemenea, în epistolele către Timotei și către Tit. Prin urmare, apostolul dă porunci, în virtutea autorității sale apostolice pe care aici le pune în contrast cu ceea ce spune din partea Domnului (v. 10), adică cu inspirația.
     În a doua parte a acestui capitol (v. 25-40), Pavel vorbește corintenilor ca un om cu o autoritate spirituală printre sfinți. "Nu am poruncă de la Domnul", spune el "dar îmi dau o părere, ca unul care am primit îndurare de la Domnul ca să fiu vrednic de crezare". Poate ziceți : În astfel de cazuri nu sunt obligat să ascult. Cum ! nu suntem obligați să ascultăm de un om care este în mod evident condus de Duhul lui Dumnezeu ? Dacă nu am urma ceea ce ne spune, ar însemna că suntem orgolioși, crezându-ne în stare să decidem asupra unui lucru mult mai bine decât apostolul, și am uita ce gândește Dumnezeu despre mândrie.
     Cât despre inspirație ne-ar fi foarte greu să o definim și, nefiind inspirați, probabil că nu am reuși niciodată să o facem, dar știm că, prin inspirație, Dumnezeu descoperă oamenilor aleși de El gândurile Sale, și ni le comunică, prin ei, într-un mod atât de complet așa cum ei le-au primit, ferindu-le de orice amestec al cărnii, căci vrea ca gândurile Sale, care ne sunt destinate, să ajungă la noi în toată perfecțiunea lor divină.
     Cele câteva pasaje din acest capitol ilustrează aceste trei aspecte : autoritatea apostolică, inspirația și dreptul creștinului spiritual de a se face ascultat. La v. 6 : "Dar spun aceasta ca îngăduință, nu ca poruncă". Astfel, având în vedere slăbiciunea lor, el nu poruncește, având, pentru a face aceasta, autoritatea de la Dumnezeu. La v. 17 : "Așa rânduiesc (sau "poruncesc") eu în toate adunările". Găsim aici această autoritate exercitată peste tot în Biserică. La v. 25 : "Nu am poruncă de la Domnul; dar îmi dau o părere, ca unul care am primit îndurare de la Domnul ca să fiu vrednic de crezare". El vorbește ca om spiritual care trebuie să fie ascultat. La v. 40 : "Și gândesc că și eu am Duhul lui Dumnezeu". Ca atare, el gândește că trebuie să fie ascultat. Când este vorba despre inspirație, el zice la v. 10 : "Le poruncesc, nu eu, ci Domnul", dar "celorlalți le spun eu, nu Domnul" (v. 12), făcând deosebire între cuvântul său ca apostol și cuvântul său inspirat. Acesta din urmă este cuvântul Domnului, ieșit direct din gura lui Hristos : "Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă" (Mt. 19:5, 6 ; Mc. 10:6-9). Când este vorba despre căsătorie, Domnul menționează ceea ce a fost declarat prin inspirație de la început : "Cei doi vor fi un singur trup", apoi confirmă prin propriul Său cuvânt, și stabilește aici prin cuvântul inspirat al apostolului.
     Acest capitol 7, care se ocupă de legăturile și relațiile care aparțin de viața noastră aici jos, ar putea fi intitulat : Libertatea creștină, reglată printr-o dependență totală față de Domnul și de Cuvântul Său. Apostolul recunoaște că împrejurările diferă, că este legitim să ținem cont de ele și că fiecare este liber să judece pentru sine însuși. Când vine vorba de slujirea Domnului, el ar dori ca "toți oamenii" să fie ca el (v. 7). Este ceea ce l-a făcut să-i spună lui Agripa : "Să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei care mă ascultă astăzi, în orice fel, să deveniți așa cum sunt eu, în afară de aceste lanțuri" (Fapte 26:29). Cu toate acestea, în ce privește căsătoria sau chemarea, nu era niciun rău de a acționa diferit de apostol, atâta timp cât este "în Domnul", fiecare având "darul său de la Dumnezeu: unul într-un fel și altul în alt fel" (v. 7, 39). Celibatul oferă pericole mari, căsătoria dificultăți mari ; fiecare să cântărească aceasta înaintea Domnului și să decidă ; nu este rău în această decizie. Apostolul dă libertate mare inimilor corintenilor care erau preocupați cu aceste gânduri ; numai că soția nu trebuie să se despartă de soțul ei, nici soțul de soția lui.
     Erau totuși relații mai puțin simple, cea de exemplu dintre o femeie creștină cu un soț păgân, sau un soț creștin cu o femeie păgână (v. 12-17). Trebuiau ei să se despartă ? După legea iudaică, așa ar trebui să fie, după cum se vede în ultimul capitol din Ezra : trebuia ca israelitul să se separe de femeia străină, ca să poată face parte din adunarea sfântă care era poporul Domnului. Apostolul pleacă de la acest gând pentru a arăta că, sub regimul harului, lucrurile erau exact contrariul regimului legii. Un soț creștin nu trebuia să se despartă de femeia sa păgână, pentru că soția era sfințită prin soț, și invers. Este de la sine înțeles, că atunci când vorbește de unirea unui creștin cu o persoană din lume, apostolul nu se gândește nicio clipă că s-ar putea realiza o unire asemănătoare după convertirea sa, ci presupune că convertirea unuia sau altuia a avut loc după căsătorie și că el nu dă nicio libertate de a se alia cu persoane lumești. Necredinciosul fiind deci sfințit prin partenerul creștin, copiii, rezultați din această unire, sunt sfinți și au dreptul, prin poziția lor, de a face parte din casa lui Dumnezeu. Trebuie amintit că în aceste capitole este vorba despre casă, și nu despre Trupul lui Hristos. Copiii sunt plasați în poziția de sfințenie, puși de-o parte, condiție exterioară care are legătură cu pământul. Nu este vorba aici de mântuirea lor eternă, ci ei sunt considerați ca făcând parte din casa lui Dumnezeu pe pământ, având parte de toate binecuvântările care se găsesc în ea (creștinătatea în forma ei pozitivă, n.t.).
     Apostolul se ocupă apoi de o altă chestiune : Cum ar trebui să se comporte creștinii cu privire la diferitele condiții pe care le ocupau la momentul convertirii lor ? În primul rând, când cineva este chemat când era în circumcizie sau în necircumcizie, nefiind vorba nici de una nici de cealaltă, ci de "ținerea poruncilor lui Dumnezeu" (v. 18, 19). Apoi, el trece la starea de robie. Această condiție care pare să nu ne atingă este, dimpotrivă, de-o mare importanță pentru noi. Suntem foarte des chemați, deoarece suntem într-o stare de dependență ; am vrea să ne scuturăm jugul, iar această dorință devine punctul de plecare al multor lucruri nepotrivite în viața noastră creștină. Este vorba de robie ? s-ar părea că un creștin ar trebui să se elibereze imediat de astfel de legături. Apostolul nu sfătuiește să fugă de la stăpânul său, el care l-a trimis la Filimon pe robul fugar, Onisim. Robul trebuie să rămână în starea în care la chemat Dumnezeu. Dacă Dumnezeu îi dă posibilități de a se elibera, el ar trebuie mai degrabă să le folosească (v. 21, 22), dar "fiecare în ce a fost chemat, în aceea să rămână cu Dumnezeu" (v. 24).
     În final, corintenii l-au întrebat pe apostol referitor la cei care nu au intrat niciodată în legăturile căsătoriei. El le-a dat indicațiile pe care un om spiritual ca el le-ar putea da, căci gândea că și el avea Duhul lui Dumnezeu (v. 40). El le-a spus : că cel sau cea care și-au păstrat fecioria, să nu se căsătorească. Fără aceste legături, puteți să faceți multe lucrări bune, căci atunci nu aveți de făcut altceva decât să fiți plăcuți Domnului, ceea ce este mult mai bine. Eu vă dau acest sfat, dar voi sunteți liberi, absolut liberi ca să acționați după măsura voastră de credință, cu condiția să aveți de-a face cu Domnul ; iar el adaugă : "Timpul s-a scurtat". Noi ne aflăm, de la cruce, într-un timp când totul înaintează rapid spre sfârșit. Totul trece ; ce va rămâne ? Nu vă încărcați deci cu ceea ce ar putea să împiedice înaintarea voastră. Iar noi o putem spune mult mai bine decât apostolul, căci ne aflăm foarte aproape de venirea Domnului. Vrem noi să ne încărcăm cu atâtea poveri, cu atâtea legături care joacă în mod necesar un rol foarte mare în viețile noastre ? Ele vor trece împreună cu scurta existență de care sunt atașate. Ei bine ! să fim ca cei care nu sunt căsătoriți ; să nu ne impunem, în umblarea noastră creștină, chiar cele mai legitime lucruri. Dacă am avea acest gând înaintea ochilor noștri, cum am fi feriți de interesele pământești ! Și dacă inimile noastre sunt pline de Hristos, vom avea mai mult de-a face cu Dumnezeu ; vom fi alipiți de Domnul și de interesele sale ; vom fi mai simpli, mai fericiți, mai liniștiți ; în loc să suferim toată agitația lumii care ne înconjoară, o vom putea traversa într-o adevărată odihnă morală.
     Să fim atenți la aceste îndemnuri ale unui om care, supus acelorași patimi ca și noi, era prin excelență "omul spiritual", chiar dacă nu ne dă aceste sfaturi ca porunci și nu le stabilește prin autoritatea sa apostolică. Să avem urechile deschie pentru a le auzi, și inimile supuse la gândurile exprimate de către cel care putea spune : "Gândesc că și eu am Duhul lui Dumnezeu".
     
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze