Prima epistolă către Corinteni
- VI -
Henri Rossier
6 Capitolul 6
Capitolul 5 ne-a arătat disciplina necesară pentru ca sfințenia casei lui Dumnezeu să poată fi menținută. Corintenii trebuiau să îndepărteze "răul din mijlocul" lor. La cap. 6, apostolul abordează un alt rău, obișnuit printre corinteni și care, din nefericire ! se regăsește foarte des și astăzi. Un frate făcea pagubă altuia și, pentru a regla diferendul dintre ei, mergeau înaintea unui tribunal omenesc. Apostolul îi mustră cu toată seriozitatea posibilă. El le vorbește despre lucruri pe care ei le știau, dar pe care le-au uitat, nu despre cele pe care nu le știau încă ; dar ei aveau suficiente adevăruri pentru a se putea ghida, într-un fel care să-L onoreze pe Domnul Isus în această lume. "Nu știți că sfinții vor judeca lumea?" Cum să fiți judecați de acela pe care voi îl veți judeca ? Și dacă va fi judecat de voi cu o judecată atât de mare, sunteți voi nevrednici să judecați problemele acestei vieți ? Nu este vorba despre răzbunarea exercitată de Domnul când va veni din cer cu oștirile Sale, ci de un tribunal, de o judecată judiciară. Domnul, așa cum ni se arată în multe pasaje, va veni și Se va așeza pe tronul gloriei Sale pentru a judeca națiunile, iar noi vom fi asociați cu El în această judecată.
Și mai mult, "nu știți că noi vom judeca pe îngeri?" Se aude adesea acest cuvânt aplicat la îngerii "care nu și-au păstrat starea inițială", și care sunt ținuți în lanțurile eterne, "în întuneric, pentru judecata zilei celei mari" ; - sau chiar la Satan și la îngerii săi care vor fi aruncați în focul etern, pregătit pentru ei (Matei 25:41). Dar aici este vorba despre faptul că tronul judiciar și guvernamental este încredințat sfinților, și că acest tron este deasupra îngerilor. Dacă există vreun act de guvernare față de îngeri, Dumnezeu ne va folosi. Ei sunt trimiși ca slujitori în favoarea celor care vor moșteni mântuirea. Nu este chestiunea de a le da o poziție de supremație, ci, dimpotrivă, ei sunt supuși supremației celor pe care Domnul i-a asociat guvernării Sale.
"Nu știți că noi îi vom judeca pe îngeri? Cu atât mai mult lucrurile acestei vieți. Deci, dacă aveți judecăți pentru lucrurile vieții acesteia, puneți judecători pe cei prețuiți puțin în adunare". Cuvântul prețuiți puțin nu înseamnă că trebuie să alegem pentru aceasta frați care să fie într-o stare spirituală slabă. Cei care sunt prețuiți puțin sunt cei care nu ocupă un loc special în adunare, de exemplu, "Iacov și Chifa și Ioan, cei considerați a fi stâlpi" (Gal. 2:9). Acești creștini prețuiți puțin, nu aveau un dar special, erau totuși oameni înțelepți, căci apostolul spune : "Astfel, nu este niciun înțelept între voi, nici măcar unul, care să poată decide între frații săi?" Trebuia ca astfel de oameni să aibă multă precauție, onestitate, bun simț, dar ei nu erau oameni care ieșeau în evidență. Observați cum atinge acest lucru conștiința corintenilor. Marea lor pretenție era înțelepciunea omenească ; ei i-au înălțat destul de mult pe cei pe care pe care îi considerau că au, în această privință, o poziție superioară față de ceilalți, iar când s-au confruntat cu cele mai obișnuite dificultăți ale vieții, nu a exista nici măcar unul dintre toți înțelepții lor care să judece între doi frați care se certau ! Oh ! dacă am simți mai mult sentimentul acestor lucruri, când vedem - așa cum se poate întâmpla, căci carnea este peste tot la fel în adunările sfinților - că apare o dificultate între frați ! Dacă am înțelege că aceste funcții nu revin fraților prețuiți pentru darurile lor, și că ei nu sunt chemați să rezolve aceste dispute !
Aici, apostolul îndeamnă pe cele două părți. El spune celui care i s-a făcut paguba : "De ce nu suferiți mai bine nedreptate? De ce nu mai degrabă, să fiți păgubiți?" Iar celui care a făcut paguba : "Voi înșivă nedreptățiți și păgubiți, și aceasta pe frați!" Ambele părți sunt judecate, una pentru că nu a suferit nedreptatea, cealaltă pentru că a făcut-o ; totuși, cu privire la ultima, el adaugă : "Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă amăgiți: nici curvarii... nici hoții, nici lacomii de bani, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor moștenii Împărăția lui Dumnezeu". Cât de serioase sunt acestea, preaiubiților ! Aceste cazuri de nedreptate, defăimare, beție, sunt ele necunoscute în adunările creștine ? Apostolul le asociază cu curvia , despre care a vorbit în capitolul precedent. Ca și curvia, acestea nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Toate cad sub judecata adunării și sunt considerate rele.
Astfel de cuvinte ne îngrozesc, și așa și trebuie. A nu moșteni Împărăția lui Dumnezeu înseamnă a fi exclus din prezența Sa ; înseamnă a nu intra în cer, și a fi lăsat pe pământ pentru judecată. Nu trebuie uitat, și avem aici un exemplu, că niciodată Cuvântul lui Dumnezeu nu micșorează responsabilitatea creștină. Dar există o resursă, harul, și o știm cu toții, fără de care nu am nu am putea supraviețui. Creștini care nu au cunoscut eliberarea se folosesc de aceste cuvinte pentru a-și dovedi lor însăși că odată salvați pot să se piardă din nou. Aceasta nu este nicidecum ceea ce ne spune Cuvântul ; dar, când el ne plasează în prezența responsabilității noastre, învățăm că, dacă faptele noastre nu ne lasă nicio speranță de a scăpa de judecată, avem în inima lui Dumnezeu resursele harului. Conștiința noastră este atinsă și atunci are loc smerenia ; ca și Petru, vom plânge cu amar, și vom spune lui Dumnezeu : Judecata Ta este dreaptă ! Atunci, Dumnezeu ne va răspunde ca și lui David : "Domnul a îndepărtat păcatul tău". Apoi, Îi face plăcere să ne arate că acolo unde nedreptatea omului a pierdut totul, unde păcatul a prisosit, harul lui Dumnezeu a prisosit și mai mult.
După ce a terminat acest subiect, apostolul abordează la v. 12 a doua parte a acestui capitol. El tratează în două versete libertatea creștină. "Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate folosesc". De aici decurge datoria noastră ca creștini. Dacă nu este spre folosul fraților mei ca eu să mă folosesc de libertatea mea, nu trebuie să mă folosesc. Domnul nu a făcut vreodată ceva care să nu fie pentru folosul altora. "Mâncărurile sunt pentru pântece și pântecele pentru mâncăruri, iar Dumnezeu le va nimici și pe acesta și pe acelea". Nu voi avea în cer, nici mâncăruri, nici organ care să le digere. Există, în această lume, lucruri pe care am libertatea deplină să le folosesc, dar care nu vor dăinui. Plecând de aici, apostolul arată că sunt alte lucruri care dăinuie : "Trupul nu este pentru curvie, ci pentru Domnul, și Domnul, pentru trup". Trupul dăinuie. Conștiința tuturor națiunilor păgâne nu le spus nimic despre curvie, dar, după convertirea lor, o imensă schimbare a avut loc : trupurile lor au fost răscumpărate, precum și sufletele și duhurile lor. De aceea le-a zis : "Nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos?" (v. 15). Ce onoare i se dă trupului creștinului ! El este de acum parte din Hristos. Și apostolul adaugă : "Și Dumnezeu și pe Domnul L-a înviat, și pe noi ne va învia prin puterea Sa". Nu va rămâne nimic din trupurile noastre muritoare și supuse putrezirii în această lume. Printr-o putere de viață care le va face să iasă din mormânt nesupuse putrezirii, vom avea trupuri de glorie, dar acestea vor fi trupurile noastre. Din momentul în care, prin credință și prin darul Duhului Sfânt, eu fac parte din Hristos, trupul meu este unul din mădularele Sale. Nu ne putem gândi suficient la acest lucru. Cu toții facem parte din El, ca noi creaturi, lucrurile vechi s-au dus, iar El dă onoare trupului nostru, pentru că l-a răscumpărat, ca pe toate celelalte, cu prețul sângelui Său pe cruce. La începutul creștinismului, învățătorii falși învățau pe creștini să nu-și cruțe trupul și să nu-i dea vreo onoare (Col. 2:23), în timp ce Domnul îi dă, dimpotrivă, o valoare mare, fiindcă îl va învia nesupus putrezirii.
Apostolul adaugă (v. 18) : "Fugiți de curvie! Orice păcat pe care l-ar face un om este în afara trupului; dar cel care curvește păcătuiește împotriva propriului trup". Împotriva propriului trup ! Voi întina trupul lui Hristos, în care al meu este un mădular ? Cât de mult ar trebui să miște lucrul acesta duhurile, inimile și conștiințele noastre ! Este posibil ca, unit atât de intim cu Hristos, să pot trata cu ușurință întinarea ? Acest îndemn este de-o importanță capitală pentru tinerii care încep pe calea credinței, și care sunt expuși mai mult decât alții la poftele tinereții. Fie ca ei să mediteze la acest capitol, ca să ia seama să nu compromită curăția trupului lui Hristos, fără a vorbi de felul în care ei se expun, prin purtarea lor, judecății lui Dumnezeu și disciplinei adunării.
Apostolul adaugă : "Nu știți?" - menționând întotdeauna lucrurile pe care ei ar trebui să le cunoască - "că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, care locuiește în voi, pe care Îl aveți de la Dumnezeu?" Astfel, nu doar că trupul nostru este un mădular al lui Hristos, dar el este un templu al Duhului Sfânt. Duhul, dar pe care L-am primit direct de la Dumnezeu, poate, în virtutea răscumpărării, să locuiască în acest templu. Domnul Isus, El Însuși, a numit trupul Său un templu, și, după ce am fost eliberați de păcat prin El, avem dreptul să considerăm trupurile noastre în același fel în care El l-a considerat pe al Său.
În mod natural, în Sine Însuși, El era Ființă sfântă, ceea ce noi nu suntem nicidecum, dar ne-a curățit atât de complet prin lucrarea Lui, încât Duhul Sfânt poate veni să locuiască în trupurile noastre. Voi întrista deci pe acest oaspete divin prin purtarea mea, umblând ca lumea, eu care am fost scos din ea prin sângele lui Hristos, și voi trăi eu ca cei al căror trup este locuința lui Satan ? Aș putea eu îngădui orice fel de necurăție acolo unde locuiește Duhul lui Dumnezeu ? În plus : "Voi nu sunteți ai voștri. Pentru că ați fost cumpărați cu un preț". Eu nu-mi mai aparțin, nu mai pot face voia mea în această lume ; Domnul m-a cumpărat (și cu ce preț!) ca să aparțin numai Lui, și ca să-L slujesc. Și apostolul încheie : "Glorificați deci pe Dumnezeu în trupurile voastre!".
Așa se încheie acest capitol atât de important, ca de altfel toate aceste capitole care conțin atât de multe îndemnuri practice pentru viața noastră zilnică. Dumnezeu vrea ca să umblăm într-o adevărată separare practică de rău, până la momentul binecuvântat când nu va mai fi nevoie să veghem asupra noastră înșine, sau să ne strângem hainele în jurul coapselor noastre, cu brâul sfințeniei și al dreptății, ci când vom putea, după cum s-a zis, să le lăsăm să plutească liber în mediul unei curății absolute, în jurul Aceluia care ne-a dobândit pentru Sine, pentru totdeauna !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu