Ascultarea si voia Domnului Isus
                                                     (pentru El ca Om, apoi pentru noi)


     Arend Remmers


     1     Vointa proprie a omului

     Primii nostri parinti au fost inselati de Satan si au incalcat porunca lui Dumnezeu. Astfel ca, vointa proprie, nescultarea si pacatul au intrat in lume. Toti descendentii din Adam si Eva s-au nascut pacatosi, dupa chipul parintilor lor. Trasatura caracteristica a pacatului este vointa proprie a creaturii care pune deoparte voia lui Dumnezeu, revelata acum in Sfanta Scriptura. Pavel, descrie propria lui viata, cea a unui om fara Dumnezeu, prin cuvintele: "facand voia carnii si a gandurilor" (Efes. 2:3). "Carnea" este natura rea a omului, care a aparut prin caderea primilor nostri parinti, si ea este sursa pacatului. "Gandurile" reprezinta modul prin care se manifesta carnea. Petru rezuma revarsarea pacatului in oamenii fara Dumnezeu prin expresia: "voia natiunilor", si mentioneaza "destrabalari, pofte, betii, ospete, chefuri si idolatrii neingaduite" (1 Pet. 4:3). "Vointa proprie' religioasa, care se arata "in smerenie si inchinare la ingeri", printr-o slujire religioasa randuita de oameni si care nu cruta trupul, nu duce la nimic bun. Ea foloseste doar la "satisfacerea carnii" (Col. 2:18-23). De aceea, prin Cuvantul Sau, Dumnezeu pune inaintea nostra o judecata solemna.

     2     Hristos, Omul venit din cer

     Nu exista decat un singur mijloc de eliberare de acest jug groznic pentru oamenii cazuti in pacat si in consecinta pierduti pentru eternitate. Trebuia ca un inlocuitor perfect sa ia asupra lui judecata lui Dumnezeu impotriva pacatului si s-o suporte. Este ceea ce a facut Domnul nostru Isus Hristos. Pentru acest scop Fiul etern al lui Dumnezeu a devenit Om, ca noi, dar fara pacat. Scripturile afirma cu toata fermitatea ca, fiind in totul Om adevarat, El era in mod absolut fara pacat. Daca ar fi avut cea mai mica urma de pacat, El nu ar fi putut sa fie Rascumparatorul nostru.

     Adversarilor Sai, Isus le-a pus odata urmatoarea intrebare: "Cine dintre voi Ma dovedeste de pacat?" (Ioan 8:46). Niciun om nu putea s-o faca, caci in El nu a fost pacat (1 Ioan 3:5), nu a cunoscut pacatul (2 Cor. 5:21) si El nu a facut pacat (1 Pet. 2:22). Natura Lui umana, perfecta, nu avea inclinatii rele, nici ganduri rele, nu mai spunem de cuvinte sau de fapte rele. In Psalmul 17, este spus cu privire la El : "Tu  mi-ai cercetat inima, m-ai cercetat noaptea, m-ai incercat in cuptor, n-ai gasit nimic; gandul meu nu este altfel decat cuvantul meu" (v. 3). O astfel de afirmatie nu poate fi adevarata pentru niciun alt om de pe pamant; ea este numai pentru El.

     Dar, Isus Hristos, Fiul etern al lui Dumnezeu care a venit pe pamant, nu era doar Om; El era in acelasi timp Dumnezeu (Ioan 1:14 ; 20:28 ; Filip. 2:5-7 ; 1 Tim. 2:5 ; 1 Ioan 1:1-2). Cu toate acestea, nu trebuie sa ne imaginam ca El avea doar un trup omenesc, in timp ce Fiinta lui interioara era divina si in consecinta fara pacat, atotputernic, omniscient. Atunci, El nu ar mai fi fost Om decat in aparenta Lui exterioara. Dar El era Om perfect - trup, suflet si duh.

     Isus avea un trup cu nevoi precum foame, sete si oboseala (Luca 4:2 ; Ioan 4:6 ; 19:28). El avea un duh si un suflet omenesc. A cunoscut tulburarea si tristetea in duhul si in sufletul Sau (Mt. 26:38 ; Ioan 11:33 ; 12:27 ; 13:21). A plans gandindu-Se la Ierusalim, si la mormantul lui Lazar (Luca 19:41 ; Ioan 11:35). Ca Om, Domnul nostru a acceptat, de asemenea, limitele omenesti, care Ii erau complet straine ca Dumnezeu. Atunci cand era Copil, "crestea in intelepciune si in statura" (Luca 2:52) - ca ceilalti copii de pe pamant. Evangheliile ne relateaza uimirea Lui fata de credinta centurionului din Capernaum (Mt. 8:10 ; Luca 7:9) si de necredinta oamenilor din Nazaret (Mc. 6:6). Vorbind despre ziua viitoare a aparitiei Sale in glorie, Domnul zice: "Dar, despre ziua aceea sau despre ceasul acela, nimeni nu stie: nici ingerii care sunt in cer, nici Fiul, ci numai Tatal" (Mc. 13:32). Nu gasim aceste cuvinte decat in Evanghelia dupa Marcu, care Il infatiseaza pe Domnul ca adevaratul Slujitor al lui Dumnezeu. Realitatea smereniei Fiului lui Dumnezeu nu poate fi descrisa mai clar. Toate aceste exemple nu lasa nici cea mai mica indoiala cu privire la perfecta Lui umanitate. Ele nu contrazic nicidecum divinitatea Lui, in care nu poate fi nici tulburare, nici crestere, nici uimire, nici surprindere, nici nestiinta. El a devenit Om, dar El a ramas Dumnezeu; El este "mai presus de toate, Dumnezeu binecuvantat pentru totdeauna" (Rom. 9:5).

     Fiul lui Dumnezeu a venit "in asemanare cu carnea pacatului si pentru pacat" - adica pentru nimicirea ei (Rom. 8:3). Un alt pasaj ne spune: "Deci, deoarece copiii sunt partasi sangelui si carnii, si El, in acelasi fel, a luat parte la ele" (Ev. 2:14). "In asemanare" indica o maniera apropiata, dar nu identica. El "S-a golit pe Sine Insusi, luand un chip de rob, facandu-Se in asemanarea oamenilor. Si, la infatisare fiind gasit ca un om, S-a smerit pe Sine, facandu-Se ascultator pana la moarte, si chiar moarte de cruce" (Filip. 2:7-8). Intr-o lume de pacatosi, El era singurul Om fara pacat, al doilea Om, Omul din cer.

     Gandul ca Domnul nu a pacatuit, dar ca ar fi avut posibilitatea sa pacatuiasca este in contradictie cu Cuvantul lui Dumnezeu. "Pentru ca nu avem un mare preot care sa nu aiba parte cu noi in slabiciunile noastre, ci unul ispitit in toate in acelasi fel, in afara de pacat" (Ev. 4:15). Daca ar fi putut pacatui, ar fi trebuit sa aiba o natura pacatoasa ca ceilalti oameni, dar nu a fost asa. Inainte de neascultarea sa, Adam a avut o natura predispusa sa pacatuiasca. El era "un suflet viu", in timp ce Domnul Isus, al doilea Om si ultimul Adam, Omul din cer, a fost facut un "duh datator de viata" (1 Cor. 15:45-49). El era Om perfect, dar nu avea natura omului cazut. Daca ar fi avut-o, nu ar mai fi putut sa fie Rascumparatorul nostru, caci ar fi avut El Insusi nevoie de rascumparare.

     3     Voia Domnului Isus : sa faca placerea lui Dumnezeu

     Vedem perfectiunea umanitatii Domnului nostru la fiecare pas al vietii Lui pe pamant. Prima pereche de oameni a facut propria sa voie atunci cand s-a ivit ocazia, si astfel s-a indepartat de Dumnezeu. Dar pentru Domnul Isus, vedem in mod absolut contrariul. In Evanghelia dupa Ioan, unde este asezat inaintea noastra ca Fiul etern al lui Dumnezeu, gasim multe afirmatii cu privire la viata Lui ca Om ascultator pe pamant. De exemplu: "Pentru ca am coborat din cer nu sa fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis" (Ioan 6:38). Ce contrast cu prima pereche de oameni! Adam si Eva au cautat sa se inalte ca sa fie egali cu Dumnezeu, dupa cum le-a sugerat Satan (Gen. 3:5). Dimpotriva, Fiul lui Dumnezeu, care era din toata eternitatea "in chip de Dumnezeu", n-a socotit ca un lucru de apucat sa fie egal cu El (Filip. 2:6). Si El a venit ca Omul din cer pe pamant. In contrast perfect cu creatura cazuta, scopul Sau a fost sa nu aiba o vointa proprie, vointa independenta de Dumnezeu, ci de a implini doar voia Tatalui Sau care L-a trimis. Acest lucru l-a realizat in toata viata Lui.

     Ceea ce Domnul a spus despre ascultarea Sa este deosebit de remarcabil. "Mancarea Mea este sa fac voia Celui care M-a trimis si sa sfarsesc (sau, "implinesc") lucrarea Lui" (Ioan 4:34). Ascultarea Lui nu era doar o implinire exterioara a vointei Tatalui. Isus vorbeste aici de mancare. Pentru om, a manca este in acelasi timp satisfacerea unei nevoi si a unei placeri. La fel, pentru Domnul, ascultarea era in acelasi timp o necesitate interioara si o bucurie. Cuvintele "a implini lucrarea Lui" ne arata deja scopul drumului Sau pe pamant, pentru care Tatal L-a trimis: ele spun de moartea Lui pe cruce. Aceasta "lucrare" care trebuia sa-L glorifice pe Dumnezeu si sa implineasca rascumpararea pacatosilor, facea parte din ceea ce El numea mancarea Sa, mancarea sufletului Sau.

     Domnul Isus nu a implinit pur si simplu voia Tatalui. Se poate supune intr-o ascultare exterioare si sa se faca ceea ce se porunceste, fara a fi de acord din adancul inimii cu porunca primita. Dar nu a fost asa la Domnul nostru. El nu a vrut niciodata sa faca propria Lui voie. El a zis: "Nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis" (Ioan 5:30). Aceasta stare de inima L-a condus sa implineaca nu doar ceea ce I-a fost poruncit, ci aceasta a mers mult mai departe. Vorbind despre Tatal Sau, El zice: "Eu fac intotdeauna cele placute Lui" (Ioan 8:29). Astfel, este scris in Psalmul 40: "Este desfatarea mea, Dumnezeul meu, sa fac placerea Ta, si legea Ta este inauntrul inimii mele" (v. 8). Ascultarea Lui era atat de scumpa pentru Dumnezeu incat a putut sa spuna despre El: "Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Imi gasesc placerea" (Mt. 3:17 ; 17:5). In toate privintele , El este unic.

     Ceea ce Domnul a spus referitor la "poruncile" Tatalui Sau arata, de asemenea, aceasta atitudine. Aceste cuvinte desemneaza vointa expresa a Tatalui Sau, voie care a corespuns in totul cu a Lui. Pentru Adam si descendentii lui, intervine faptul ca odata cu aparitia poruncii este stimulat pacatul - dupa cum este scris: "venind porunca, pacatul a prins viata" (rom. 7:9). Primul om a folosit capacitatile care i-au fost date pentru a nu asculta de porunca lui Dumnezeu. Pentru Isus, al doilea Om, porunca lui Dumnezeu a fost ceva cu care El a fost intotdeauna perfect de acord. Ca Om, a luat un loc de supunere si ascultare, fie ca era vorba de faptele Sale, de cuvintele Sale sau de darul vietii Sale. Cu privire la cuvintele Sale, El a spus: "Pentru ca Eu n-am vorbit de la Mine Insumi, ci Tatal, care M-a trimis, El Insusi Mi-a dat porunca ce sa spun si ce sa vorbesc... cele ce vorbesc Eu, asa vorbesc, cum Mi-a spus Tatal" (Ioan 12:49-50). Si referitor la darul vietii Sale, a spus: "Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Insumi. Am putere s-o dau si am putere s-o iau iarasi. Aceasta porunca am primit-o de la Tatal Meu" (Ioan 10:18). Iata cat de profund S-a smerit Fiul lui Dumnezeu inaintea oamenilor, pentru a-L glorifica pe Dumnezeu si pentru a ne mantui.

     Fiul lui Dumnezeu "a invatat ascultarea" (Ev. 5:8), dar nu ca ceilalti oameni. Pentru intrega rasa umana, educatia trebuie sa creasca impotriva neascultarii si a vointei proprii a fiintelor care sunt inclinate spre pacat. Dar, atunci cand Fiul lui Dumnezeu a devenit Om a invatat ascultarea - si chiar din copilaria Lui Il vedem supus parintilor Sai (Luca 2:51) - El neavand de biruit nicio vointa proprie. Si cu toate acestea, a invatat-o. Pentru El, care a facut totul si care tine toate lucrurile, ascultarea era ceva nou si necunoscut. Ca Creator, stia sa porunceasca, dar ca Om a invatat sa cunoasca ascultarea. Si a invatat " prin cele ce a suferit" - prin imprejurarile cele mai grele care ar putea fi. A preferat sa fie ascultator, sa sufere si sa moara, decat sa evite suferintele prin neascultare. El a fost asa de la inceputul lucrarii Sale, atunci cand I-a fost foame in pustie (Luca 4:2-4), pana la sfarsit, atunci cand pretul ascultarii Lui a fost moartea, , si moarte de cruce (Filip. 2:8).

     Voia lui Isus a corespuns intotdeauna voii lui Dumnezeu, Tatal Sau. Este ceea ce a aratat pasajele unde El a zis: "Vreau". Aceste pasaje sunt folosite uneori  pentru a sustine ideea ca Domnul a avut o vointa independenta, dar nu a fost asa.

     In Marcu 1, un lepros vine la Isus spunandu-I: "Daca vrei, poti sa ma curatesti". Isus, fiindu-I mila, ii raspunde: "Vreau, fi curatit", si leprosul a plecat (v. 40-42). Trebuie remarcat ca aceasta vindecare nu corespundea doar vointei lui Isus, Slujitotul desavarsit, ci in aceeasi masura si voii lui Dumnezeu. El a dat Fiului Sau, ca Om pe pamant, autoritate de a implini aceste semne - sau minuni. Vindecare venea de la Dumnezeu precum si de la Isus, dupa cum arata relatarea unde Domnul porunceste celui care este vindecat: "Intoarce-te la tine acasa si istoriseste tot ce ti-a facut Dumnezeu" (Luca 8:39 ; conf. cu Fapte 10:38 ; Ev. 2:3-4).

     In rugaciunea Sa din Ioan 17, Domnul Isus a zis: "Tata, doresc (In Biblia fr. este "vreau"; n.t.) ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu sa fie si ei cu Mine unde sunt Eu, ca sa priveasca gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu" (v. 24). Aici, de asemenea, unde este vorba de partea eterna si glorioasa a celor rascumparati in casa Tatalui, voia lui Isus era in concordanta perfecta cu cea a Tatalui. In Evrei 2, citim referitor la Dumnezeu Tatal: "Pentru ca I se cuvenea Aceluia pentru care sunt toate si prin care sunt toate, aducand pe multi fii la glorie, sa desavarseasca (in sensul de a pregati pe cineva pentru o lucrare, consacrare) prin suferinte pe Capetenia ("Initiatorul")  mantuirii lor" (v. 10). Voia Tatalui si cea a Fiului erau in acord perfect pentru a realiza tot ceea ce era necesar ca sa aduca "pe multi fii la glorie".

     4     Nu voia Mea, ci a Ta

     Aceasta nu este decat lumina pasajelor aratate mai sus pentru ca sa putem intelege intr-un mod corect cuvintele Domnului din Ghetsimani. In lupta Lui interioara si in chinul Sau, El zice: "Tata, daca vrei, departeaza paharul acesta de la Mine! Insa nu voia Mea, ci a Ta sa se faca" (Luca 22:42). Celelate Evanghelii folosesc aici expresii putin diferite: "insa nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu" (Mt. 26:39) si "dar nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie" (Mc. 14:36). Categoric, sensul este acelasi. Cererea Domnului Isus in Ghetsimani il aseaza pe cititorul Bibliei in fata urmatoarei intrebari: A avut Domnul aici, in mod exceptional, o voie diferita de cea a Tatalui?

     In natura omeneasca a lui Hristos nu era nici cea mai mica urma de vointa proprie. Daca ne amintim ca - chiar in acele momente deosebit de grele - intotdeauna mancarea Lui, adica placerea Sa, era de a face voia Tatalui Sau, cererea: "nu voia Mea, ci a Ta sa se faca" ramane o taina de nepatruns.

     Noi suntem aici pe un "loc sfant", asa cum statea Moise inaintea rugului care ardea (Ex. 3:2-5). La fel cum Moise nu putea intelege acest lucru extraordinar, nici noi nu putem intelege ceea ce s-a petrecut in inima Rascumparatorului nostru, atunci cand era cu fata la pamant si S-a rugat in Ghetsimani. Dar putem spune ca paharul de suferinta care statea inaintea Lui in acel moment avea asupra Lui un efect atat de ingrozitor incat a cerut sa fie crutat, daca acest lucru era posibil. El stia ca era imposibil. Ce chin pentru Domnul nostru!

     Simtamintele in totul drepte ale sufletului Sau si gandurile perfect sfinte ale duhului Sau erau adanc afectate de grozavia pacatului si de judecata pe care Dumnezeu trebuia s-o exercite fata de El. Crucea se infatisa inaintea Lui in toata grozavia ei. Dar, chiar in acel moment, voia Sa nu s-a indepartat deloc de cea a lui Dumnezeu, Tatal Sau. El a venit pentru a implini aceasta voie, intr-o ascultare desavarsita. El a spus de mai multe ori mai inainte: "Mancarea Mea este sa fac voia Celui care M-a trimis si sa implinesc lucrarea Lui" (Ioan 4:34) si "Pentru ca Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea viata ca rascumparare pentru multi" (Mc. 10:45). Dar, pe de alta parte, Cel Sfant si Cel Drept nu putea sa doreasca sa fie facut pacat si sa fie parasit de Dumnezeul Sau. In aceasta, de asemenea, inima si gandurile Lui erau in armonie perfecta cu voia lui Dumnezeu si cu sfintenia Sa.

     Nu trebuie sa tragem concluzia, din cuvintele Domnului in Ghetsimani, ca El a trebuit sa se forteze sa bea paharul pe care Tatal I L-a dat sa-l bea. In lumina a ceea ce gasim in Cuvant cu privire la voia Domnului nostru, cuvintele "nu voia Mea" inseamna ca El nu a vrut niciodata - chiar in acel moment - sa faca altceva decat voia Tatalui Sau, cu un devotament perfect si de buna voie. Pentru El, nimic altceva nu putea fi luat in consideratie. De la venirea Lui pe pamant, si chiar din toata eternitatea, scopul Lui era sa-Si dea viata ca rascumparare pentru oamenii pierduti. El a urmarit si a atins acest scop in acord perfect cu voia lui Dumnezeu, oricat de greu a fost acest drum.

     Acest acord de vointa nu a avut in vedere numai Ghetsimanii, unde El S-a indreptat cu incredere deplina spre Tatal Sau, dar, de asemenea, si in cele trei ceasuri de intuneric, atunci cand era pe cruce sub judecata lui Dumnezeu si cand a strigat: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?" (Mt. 27:46). Chiar si atunci cand era, ca Om, parasit de Dumnezeul Sau datorita pacatului, voia Lui nu era diferita de cea a Tatalui. In ascultarea si in dragostea Sa de nepatruns, El a mers "pana la moarte... de cruce" (Filip. 2:8). "Prin Duhul etern S-a oferit pe Sine Insusi jerfa fara pata lui Dumnezeu". (Ev. 9:14), si "S-a dat pe Sine Insusi pentru noi, ca dar si jertfa lui Dumnezeu, ca parfum de buna mireasma" (Efes. 5:2). Acest parfum rezulta dintr-un total si perfect devotament al lui Hristos fata de voia lui Dumnezeu, Tatal Sau.

     El sa fie etern laudat pentru ascultarea si dragostea Lui, care ramane pentru noi o taina de nepatruns!

     5     Hristos modelul nostru

     In ascultare si in devotamentul Sau pana la moarte, Domnul nostru este unic si desavarsit. Si totusi, in aceasta El este un exemplu pentru ai Sai. Bineinteles, nu in ce priveste ispasirea pacatelor. Acolo, El este singur.

     El nu avea carne, in sensul de natura pacatoasa in care "nu locuieste nimic bun" (conf. Rom. 7:18). Noi, credinciosii, avem inca firea veche, carnea, alaturi de natura cea noua primita atunci la nasterea noastra din nou. Deoarece aceste doua naturi sunt permanent opuse una alteia (conf. Gal. 5:17), avem nevoie nu numai sa fim invatati in ce priveste voia lui Dumnezeu, ci, si de a fi indemnati la a fi ascultatori din inima si duh de Dumnezeu si de Cuvantul Sau.

     Gasim aceasta destul de clar in Filipeni 2. Acest pasaj ne prezinta smerenia de buna voie a Fiului lui Dumnezeu, care a luat "un chip de rob", adica chipul unui om, si care "a fost ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce" (v. 6-8). Ori, acest pasaj incepe prin cuvintele: "Pentru ca acest gand sa fie in voi, care era si in Hristos Isus" (v. 5). Dispozitia de duh a lui Hristos, care L-a condus la ascultare absoluta, ne este prezentata aici ca un exemplu de urmat. In viata noastra practica, vom ramane, cu siguranta, totdeauna mai jos decat desavarsirea lui Isus, dar starea Sa de duh ne este data ca model.

     Apostolul Pavel urma acest model. In 2 Corinteni 10, el vorbeste de eforturile sale pentru " a inrobi orice gand ascultarii de Hristos" (v. 5). Ascultarea noastra de Hristos are ca model ascultarea Lui desavarsita fata de Dumnezeu. Gandurile noastre se indeparteaza de multe ori in directii rele, dar daca ele sunt inrobite ascultarii de Hristos, ele nu vor produce raul. Este ceea ce Pavel facea, nu constrans, nici in duh legalist, ci avea dorinta sa placa Domnului Isus si pentru a primi puterea necesara pentru lupta spirituala. Este tocmai de ce avem si noi nevoie.

     6     Rom. 12:2 - Voia lui Dumnezeu, buna, placuta si desavarsita

     In Romani 12 gasim: "Si nu va conformati veacului acestuia, ci fiti transformati, prin innoirea mintii, ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, cea buna si placuta si desavarsita" (v. 2). Acest pasaj ne arata care este ascultarea pe care Dumnezeu Ii place s-o vada in noi, aceea pe care Domnul Isus a realizat-o in toata viata Lui. Avem aici o atentionare, o invatatura si un indemn care ne ajuta sa implinim voia lui Dumnezeu in viata noastra de fiecare zi.

     6.1     O atentionare : "Nu va conformati veacului acestuia"

     "Nu va conformati veacului acestuia... ". Daca nu am mai avea carne (natura, firea veche; n.t.) aceasta atentionare ar fi inutila. Dar ea este foarte necesara. Apostolul Ioan confirma: "Nu iubiti lumea, nici cele din lume" (1 Ioan 2:15). Si precizeza: "Pentru ca tot ce este in lume: pofta carnii si pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt din Tatal, ci sunt din lume" (v. 16). Conformarea noastra cu lumea si cu obiceiurile ei sunt un mare pericol pentru noi. Cand facem ca ea, in gandurile sau in faptele noastre si in gesturi, atunci suntem incapabili de a discerne voia lui Dumnezeu si a o implini.

     6.2     O invatatura : "transformati prin innoirea mintii voastre"

     "... ci fiti transformati prin innoirea mintii voastre". Prin nasterea din nou, noi avem o viata noua. Carnea, natura noastra veche pacatoasa, este inca in noi, si cauta permanent sa ne traga intr-o directie gresita. De aceea este necesara innoirea permanenta a mintii noastre. In fiecare zi avem nevoie de invatatura Cuvantului lui Dumnezeu si de comuniunea cu El in lumina, prin rugaciune. In acest fel, gandurile si simtamintele noastre vor fi reinnoite de sus. Aceasta reinnoire constanta duce la o schimbare interioara, la o crestere spirituala. In acelasi fel, Pavel a scris credinciosilor din Efes, in legatura cu omul cel nou pe care ei il imbracasera: "si sunteti innoiti in duhul mintii voastre" (Efes. 4:23). Atat timp cat vom trai pe pamant, vom avea carnea in noi si vom fi inconjurati de o lume vrajmasa. Si atat timp cat va fi asa, vom avea nevoie de o schimbare permanenta, prin innoirea gandurilor si a simtamintelor noastre - prin Cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune.

     6.3     Un indemn : "sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, cea buna si placuta si desavarsita"

     "... ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, cea buna si placuta si desavarsita". Asa cum am vazut, Domnul Isus a facut intotdeauna numai ceea ce I-a placut Tatalui Sau (Ioan 8:29). In ce ne priveste, avem nevoie permanent sa cautam si sa discernem ce este potrivit voii lui Dumnezeu. Piatra de temelie pentru aceasta este Cuvantul lui Dumnezeu. Lui trebuie sa supunem planurile si dorintele noastre, cum de alt fel si orice parere si influenta care vin din anturajul nostru. Tot ceea ce nu este potrivit cu Cuvantul nu poate fi in concordanta nici cu voia lui Dumnezeu.

     Dar nu este suficient sa discernem daca ceva este, sau nu, in contradictie cu invatatura Scripturii. Sa nu ne gandim ca tot ceea ce Dumnezeu nu a interzis in Cuvantul Sau ne este ingaduit. Acest lucru ar fi o folosire legalista a Bibliei si ne-ar duce rapid la rasucire (2 Pet. 3:16). Pentru ca sa fim paziti de acest pericol, indemnul contine trei calificative. Suntem chemati sa deosebim "voia lui Dumnezeu, cea buna si placuta si desavarsita".

     - "Buna" - Cuvantul desemneaza ceva care duce la un rezultat benefic sau binefacator. El scoate aici in evidenta rezultatele pozitive care vor fi produse urmand voia lui Dumnezeu - fie cu privire la noi insine, fie la alte persoane, credinciosi sau nu. Ceea ce conteaza aici este aprecierea lui Dumnezeu. Ceea ce doreste El cu privire la noi este intotdeauna bun. In scoala Lui - in scoala Lui de ascultare - invatam sa deosebim acest lucru.

     - "Placuta" - Cuvantul grec, in Noul Testament, este folosit in special pentru actiuni care sunt facute avandu-L pe Dumnezeu inaintea noastra (conf. Rom. 12:1 ; 14:18). Aici, important este sa facem ce este placut Lui. Este cu mult mai mult decat o ascultare exterioara de o porunca. Putem vedea aceasta destul de clar in exemplul Domnului nostru.

     - "Desavarsita" - Cuvantul exprima ideea ca nu lipseste nimic, sau ca este complet. Domnul Isus a spus ucenicilor Sai: "Voi deci fiti desavarsiti, dupa cum Tatal vostru cel ceresc este desavarsit" (Mt. 5:48). In lumina acestui pasaj, si altele asemanatoare, putem intelege, de asemenea, prin expresia "voia lui Dumnezeu... desavarsita" atat perfectiunea de neschimbat a voii lui Dumnezeu cat si dorinta noastra de a o implini in mod perfect. Efortul nostru de a implini in mod perfect voia lui Dumnezeu poate fi adesea realizat doar intr-o masura destul de slaba, dar Dumnezeu nu ne poate da o masura mai mica.

     Cu toate acestea, chiar daca suntem adesea mai jos decat aceasta masura, nu trebuie sa ne descurajam. Vom gasi in Cuvantul lui Dumnezeu sursa de putere pentru ascultarea noastra. Aceasta (sursa) este Dumnezeu Insusi, dupa cum ne arata acest pasaj: "Iar Dumnezeul pacii, care L-a adus inapoi dintre morti prin sangele legamantului etern pe Domnul nostru Isus, Pastorul cel mare al oilor, sa va desavarseasca in orice lucrare buna, ca sa faceti voia Lui, lucrand in voi ceea ce este placut inaintea Lui, prin Isus Hristos, caruia fie gloria in vecii vecilor ! Amin" (Ev. 13:20-21).

   
   

   


                                 Practica vietii de adunare
                                                                Expuneri tinute in adunare
                                                                                - II -


          Arend Remmers

               "Va indemn deci eu, cel intemnitat in Domnul, sa umblati intr-un chip vrednic de chemarea cu care ati fost chemati, cu toata smerenia si blandetea, cu indelunga-rabdare, ingaduindu-va unii pe altii in dragoste, straduindu-va sa pastrati unitatea Duhului, in legatura pacii" (Efes. 4:1-3).

               "Cel care a coborat este Acelasi care S-a si suit mai presus de toate cerurile, ca sa umple totul. Si El a dat pe unii apostoli si pe unii profeti si pe unii evanghelisti si pe unii pastori si invatatori, pentru desavarsirea sfintilor, in vederea lucrarii de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, pana vom ajunge toti la unitatea credintei si a cunostintei depline a Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la masura staturii plinatatii lui Hristos; ca sa nu mai fim prunci, batuti de valuri si purtati incoace si incolo de orice vant de invatatura prin inselaciunea oamenilor, prin viclenia lor in uneltirea ratacirii; ci, tinand adevarul in dragoste, sa crestem in toate pana la Cel care este Capul, Hristos; din care tot trupul, imbinat impreuna si strans legat prin ceea ce da fiecare incheietura de intarire, dupa lucrarea fiecarei parti in masura ei, facand cresterea trupului, spre zidirea sa in dragoste" (Efes. 4:10-16).

     Ieri seara, am privit la maretia Domnului si Mantuitorului nostru, care S-a smerit atat de profund in dragostea Lui pentru noi incat a coborat in partile mai de jos ale pamantului, dupa cum este spus aici in versetul 9. Dar Dumnezeu L-a inaltat mai presus de tot si acum, noi putem sa-L privim acolo sus in glorie, unde se afla sursa puterii si sperantei noastre. Cand vedem ca El ne este dat ca (si) Cap al trupului, Adunarii Sale, intelegem atunci ce valoare atribuie Dumnezeu, nu doar credinciosilor in mod individual, copiii Sai, ci tuturor celor rascumparati botezati printr-un singur Duh intr-un singur trup care alcatuiesc Adunarea. Prin acest cuvant ma refer la toti credinciosii care sunt in acelasi loc ca adunare locala sau Adunarea cum o vede Dumnezeu peste tot in lume sau cand ea va fi in glorie, altfel supus: toti rascumparatii. Trebuie sa avem permanent aceste ganduri in minte pentru practica vietii de adunare.

     Aceasta minunata epistola are ca subiect Adunarea, nu atat de mult ordinea, administrarea exterioara a adunarii pe care o gasim in prima epistola catre Corinteni; aici sunt expuse gandurile profunde, sursa si originea a tot ceea ce trebuie sa se faca in adunare, alcatuita din toti credinciosii. Privind la aspectul practic, atunci cand credinciosii nu mai pot sa se identifice cu aceste principii, in ciuda tuturor raman acestea, gandurile lui Dumnezeu si linia de conduita divina pentru cei care doresc sa le realizeze. Acest lucru este totdeauna valabil chiar daca nu sunt decat cativa.

     Si ceilalti ? Domnul ii cunoaste pe cei care sunt ai Lui, El vede ce este in inima si nu vrem sa judecam, ci numai sa subliniem care sunt gandurile lui Dumnezeu.

     La capitolul 2, vedem ca i-a impacat pe credinciosi intr-un singur trup; nu mai este despartire, ca altadata, intre iudei si natiuni, El a surpat zidul din mijloc al ingradirii, legea prin care iudeii erau separati de celelalte popoare dupa voia lui Dumnezeu. Totul este pus deoaparte, caci planurile eterne ale lui Dumnezeu au fost intocmite cu mult inainte de a exista un singur iudeu pe pamant. Si acum, Dumnezeu ne-a facut cunoscut planurile Sale pentru eternitate: nu mai este nicio diferenta intre iudei si natiuni.

     La capitolul 3, Dumnezeu a incredintat apostolului Pavel administrarea acestei taine; Dumnezeu i-a incredintat sa descopere aceste adevaruri dezvaluite in mod special in aceasta epistola si pe care nu le mai gasim in nicio alta parte. Pavel a luat in serios aceasta chemare; In Fapte 20 ne este relatat ca el a chemat pe batranii din Efes pentru a-si lua ramas bun de la ei si le-a spus ca nu le-a ascuns nimic din tot planul lui Dumnezeu. El le-a transmis aceste adevaruri oral, si aici, din inchisoare, le comunica prin scris, pentru ca toti credinciosii sa poata cunoaste, iubi si practica aceste adevaruri.

     La capitolul 4, apostolul ajunge la practica vietii de adunare. El se prezinta ca intemnitatul Domnului. De ce a fost el intemnitat ? De ce iudeii  au pus mana pe el la Ierusalim si l-au predat romanilor ? Deoarece ei nu puteau suporta ca unul din poporul lor sa afirme ca nu mai este separare intre iudei si natiuni. Pavel era in inchisoare pentru adevarul unitatii Adunarii, alcatuita din toti credinciosii, iudei sau nu, ca suntem un singur trup, luand parte la aceleasi promisiuni. Acesta era motivul pentru care el era in inchisoare. Romanii nu au inteles aceasta, "daca este o chestiune cu privire la legea voastra, este treaba voastra", dar iudeii au reusit sa-l trimita pe apostol pana la Roma, acuzatorii sai nu au inteles nimic, dar aceasta la ajutat pe imparat care voia sa modernizeze cetatea, i-a dat foc, acuzandu-i pe crestini, si astfel, o mare o mare prigonire a avut loc, in care, probabil, Pavel si-a dat viata. Adevaratul motiv al intemnitarii sale era acest adevar al unitatii tuturor credinciosilor din toate natiunile, inclusiv din Israel, ceea ce iudeii nu puteau admite. El nu era in inchisoare pentru ceva rau, ci datorita Domnului. Fiindca era inchis pentru aceasta taina el subliniaza acest lucru. Aceasta descoperire ii era atat de pretioasa incat nu s-a indepartat de ea nici macar un milimetru, in ciuda pretului pe care trebuia sa-l plateasca si ii indemna, ca intemnitat al Domnului pentru aceste adevaruri, sa umble intr-un chip vrednic de aceste adevaruri.

     Vedem in versetele care urmeaza ca ele sunt usor de realizat: el nu insista asupra doctrinei, ci indeamana "cu toata smerenia si blandetea, cu indelunga-rabdare, ingaduindu-va unii pe altii in dragoste". Nu vorbeste acest lucru inimii noastre atunci cand vedem ca prin aceasta putem umbla intr-un chip vrednic de chemare ?

     In epistola catre Tesaloniceni, este vorba de chemarea cereasca, Evrei ne arata scopul, gasim, de asemenea, expresia vrednici de Evanghelie, dar nu despre aceasta este vorba aici: chemarea de aici se refera la recunoasterea si realizarea gandurilor lui Dumnezeu cu privire la Adunarea Lui; subiectul in Efeseni este trupul, apartenenta la acest unic trup si de a-l reprezenta, aceasta este chemarea noastra. De asemenea, ni se spune de chemarea cereasca, sa umblam ca straini, dar aici, este aratat ceea ce Pavel descrie: unitatea trupului lui Hristos.

     El nu le spune sa se preocupe mai mult de invatatura, efesenii au facut-o, cu siguranta, iar noi nu o facem destul astazi. El nu spune ca invatatura este esentiala, desi aceasta este prima conditie, insa a nu intelege bine, a nu o putea explica cu exactitate, nu impiedica de a avea aceste adevaruri in inima si de a umbla intr-un chip vrednic de chemare; a avea inaintea ochilor pe Domnul in glorie si a trai impreuna in toata smerenia, blandetea si indelunga-rabdare, vom manifesta caracterele Domnului nostru si vom arata ceea ce a fost El, iar noi vom ramane in spate! Cineva dintre noi poate sa spuna: "eu am actionat intotdeauna in toata smerenia si blandetea fata de fratii si surorile mele, tineri sau mai in varsta, simpatici sau nu". Gasim noi in Biblie frati simpatici ? Citim doar "cu privire la dragostea frateasca, fiti plini de mila, fara fatarnicie".

     Stiti cum se poate realiza aceasta ? Vazand in fiecare frate, in fiecare sora, o persoana iubita de Domnul, exact ca pe mine. Esti convins ca Domnul te iubeste ? Fratele tau, sora ta, are exact aceeasi valoare in ochii lui Dumnezeu ? Cand se are in vedere acest lucru, nu mai este loc pentru simpatie, antipatie sau lipsa de simpatie - si aceasta vine atat de usor - ci pentru dragostea Domnului, pentru a arata caracterele Sale, cele ale omului nou descrise in capitolul 4, versetele 22 si 24: "v-ati dezbracat de omul vostru cel vechi, care se strica prin poftele inselatoare; si sunteti innoiti in duhul mintii voastre; si v-ati imbracat in omul cel nou, care este creat dupa Dumnezeu", adica in acord cu Dumnezeu.

     "... si v-ati imbracat cu cel nou, care se innoieste in cunostinta, dupa chipul Celui care la creat" (Col. 3:10), chipul este cel al Domnului.

     Domnul doreste sa realizam aceasta in toata simplitatea; un copil in credinta sa poata intelege : ca relatiile intre credinciosi trebuie sa se desfasoare in smerenie si nu "fac ce vreau!", cu blandete si indelunga-rabdare, sa nu ne infuriem daca un frate sau o sora vine cu o idee incat sa ne intrebam de unde a putut sa scoata asa ceva; sa raspundem cu blandete. Domnul ne-a spus : "invatati de la Mine, pentru ca Eu sunt bland si smerit cu inima". Cu totii trebuie sa invatam prmanent.

     Daca am putea sa avem aceasta atitudine - trebuie sa recunosc cat de putin am aratat-o pana acum - daca relatiile noastre ar fi asa in adunare, in strangerile laolalta, atunci Domnul ar fi pe primul plan si ar fi glorificat prin comportamentul nostru; nu am avea nevoie de o mare intelepciune, de o mare intelegere, de o mare pregatire, am fi legati de inima scumpului nostru Domn si am dori sa invatam de la El si sa-L urmam pe El. Ce unitate minunata va fi realizata atunci! Si aceasta este ceea ce doreste Domnul.

     Smerenie, blandete, nu lipsa de rabdare, ingaduindu-ne unul pe altul, din nefericire stim aceasta atat de putin! Cand avem un prieten drag cu care ne intelegem foarte bine mai este nevoie de ingaduinta ? Nu, ne bucuram sa ne vedem, dar aici sunt frati si surori, aceasta este diferit pentru fiecare, care au un caracter dificil de suportat. Se gandeste: "ah, iata pe acest frate care a propus aceasta cantare sau care se roaga iarasi pentru acelasi subiect", si devenim nerabdatori, duri sau chiar poate deranjati, in timp ce se spune sa fim ingaduitori. Stiu ca trebuie sa ma ingaduiti si pe mine; imi stiu exact slabiciunile mele, Nu-mi dau seama cata greutate am impus fratilor prin comportamentul meu, nu-i asa ? Nu ne gandim la greselile pe care le facem, imi dau seama ce poveri am pus pe ceilalti prin comportamentul meu ? De aceea nu trebuie sa ma supar atunci cand un frate reprezinta o anumita povara pentru mine. Atunci este nevoie sa-mi repet "ingaduindu-va unul pe altul in dragoste". Acest principiu se aplica problemelor de caracter.

     Aceasta inseamna a-L urma pe Domnul; prin noi insine este imposibil, vom incerca poate cateva zile, apoi vom exploda, carnea este incapabila. O putem realiza doar prin duhul Domnului, fiind smeriti si smeriti ca El, doar asa ne putem ingadui unul pe altul, nemaifiind intepaturi, ci vom realiza unitatea in ciuda slabiciunilor sau a particularitatilor de caracter care ar putea cu adevarat sa ne provoace; daca un frate sau o sora ne enerveaza, acesta nu este felul de a actiona al Domnului. Numai El ne poate invata. Matei 11:29 : "invatati de la Mine", altfel spus, voi nu sunteti in stare prin voi insiva.

     Dar aceasta merge chiar mai departe : uneori nu este vorba de caractere, ci de obiceiuri, de moduri de actionare diferit de ale noastre unde spunem ca nu suntem de acord, noi nu am facut niciodata in acest mod, aceasta nu se face! Totusi, nu este nimic in Cuvant care sa-mi arate ca este gresit; aici, de asemenea, trebuie sa sa se aplice aceasta expresie : "ingaduindu-va unii pe altii in dragoste", si aceasta, iubiti frati si surori, trebuie s-o invatam!

     Aceasta ingaduinta poate fi comparata cu un elastic care se intinde din ce in ce mai mult, gandind ca de data aceasta am ajuns la capat, nu, ingaduinta continua; stiti pana cand ? Pana cand se va arata un rau pozitiv, ceva contrar gandirii lui Dumnezeu si ca slujitori ai Domnului, nu trebuie sa criticam ci sa atentionam, si daca atentionarea este respinsa, doar atunci ingaduinta inceteaza. Cred ca noi toti, inclusiv eu, am esuat de multe ori si, astfel, multe lucruri au adus dezonoare asupra Numelui Domnului, deoarece am gandit ca nu mai putem ingadui ceea ce ar fi trebuit sa ingaduim, ca a fost rau atunci cand poate era doar ceva ce nu ne-a placut. Despre aceasta este vorba aici. O spun inca odata, nu am nevoie de ingaduinta pentru cineva care nu mi-a facut nicio nedreptate, nu am nicio greutate sa-l ingadui pe cel mai bun prieten al meu, dimpotriva, ma bucur sa-l vad; este nevoie de ingaduinta acolo unde nu este aceasta intelegere. Cu totii suntem diferiti, pacatosi pierduti datorita naturii noastre, pacate pe care Domnul le-a iertat. Daca ne-am  fi adunat pe principiul simpatiei, de mult timp am fi fost divitati si, din nefericire, acolo s-a ajuns. Nu, noi ne aflam impreuna deoarece am inteles intr-o oarecare masura acest gand al Domnului care ne este scump : El ne-a adus impreuna si doreste sa ne pastreze impreuna si ne arata cum suntem pastrati: "straduindu-va sa pastrati unitatea Duhului".

Unirea Duhului Sfant cu tolerarea unui rau oarecare este imposibila, ceea ce inseamna ca nu se poate aplica acest verset pentru a justifica ingaduinta raului; de aceea avem expresia "straduiti-va sa pastrati unitatea Duhului" - aceasta inseamna perfectiunea Cuvantului -, nu unitate cu orice pret, caci atunci ar trebui, de asemenea, ingaduit raul, ci unitatea Duhului; este imaginea elasticului, cand credem ca nu mai este posibil, ca se merge prea departe, ingaduiti-va unul pe altul in dragoste, dar cand raul se manifesta, ingaduinta inceteaza, deoarece unitatea Duhului Sfant nu mai este pastrata, aceasta ar fi o unitate cu raul, ceea ce este imposibil.

     Unitatea Duhului este un concept uneori dificil de definit: se spune uneori ca este realizarea practica a unitatii trupului; aceasta este adevarat, dar in unele cazuri nu: daca este vorba de manifestarea unui rau, atunci pastrarea unitatii Duhului inseamna separare de rau. Aceasta nu este unitatea duhului nostru, ci unitatea pe care Duhul Sfant o realizeaza in mod practic in trup. Cand cineva trebuie sa fie dat afara, acest lucru are loc pentru pastrarea unitatii Duhului. Deci, vedem ca unitatea Duhului nu este identica cu unitatea trupului, caci este posibil ca cel care este dat afara sa fie un madular al trupului, daca este primit inapoi, este clar ca el era un madular al trupului. Atunci cand cineva este exclus, intrebarea de a sti daca el este un madular al trupului nu se pune, este vorba de a da afara raul si cand este primit din nou in comuniune (Dumnezeu doreste aceasta) se va veda ca era un madular din trup, dar pentru un anumit timp, din cauza rautatii lui, a fost scos inafara unitatii Duhului, el a tulburat unitatea, deoarece raul nu poate niciodata sa se asocieze cu unitatea Duhului.

     Din acest punct de vedere, unitatea Duhului in perfectiunea ei este intr-un fel partea practica a unitatii trupului, dar, pe de alta parte, ea ne pazeste de patrunderea raului, a deviatilor omenesti in unitatea trupului; este un pericol sa gandim ca daca este un madular al trupului lui Hristos nu putem sa-l excludem. Cand exista rau, trebuie sa actionam.

     Astfel, "straduindu-va sa pastrati unitatea Duhului, in legatura pacii" este incununarea acestui verset 2, smerenie, blandete, indelunga-rabdare si in acelasi timp o bariera pentru a nu acoperi totul prin dragoste. A pastra unitatea Duhului inseamna ca aceasta unitate este condusa si aprobata de Duhul Sfant.

     Iata ce inseamna unitatea Duhului pe care trebuie sa ne straduim s-o pastram in legatura pacii, este ca o centura care ne tine impreuna, care trebuie sa lege pe toti copiii lui Dumnezeu. Daca copiii lui Dumnezeu gandesc ca trebuie sa ingaduie raul, atunci se exclud ei insisi din unitatea Duhului, nu poate fi nicio unitate a Duhului cu ei, este un lucru foarte serios, dar aceasta nu inseamna ca realizarea acestei unitati este imposibila: acela care o doreste este scump Domnului; el o face din dragoste pentru Domnul, supunandu-se calauzirii Duhului Sfant. Aceasta este cheia pentru a putea umbla si realiza gandurile lui Dumnezeu cu privire la Adunarea Sa. Aceasta se adreseaza mintii noastre, inimii noastre si priveste, de asemenea, tot ceea ce Duhul Sfant ne invata.

     Astfel, suntem feriti de-o unitate exclusiva, stricta, care este omeneasca, si de o "dragoste" larga, care scuza si acopera totul. Acest drum este imposibil pentru om, caci el cade in una sau in cealata exterema; noi am trait toate acestea, ingustimea unde omul hotaraste ce este unitatea sau largimea unde unitatea nu mai exista, dar se ingaduie totul. Este in primul rand o chestiune de inima, de angajament pentru Domnul. Iubiti frati si surori, a trebuit sa invatam multe lucruri in ultimii ani: in primul rand adevarul referitor la adunare si, in al doilea rand, ceea ce avem aici, in ce stare de duh mentinem adevarul ? Nu o putem face intr-un duh dur si legalist, ci in toata smerenia si blandetea. Numai asa vom putea pastra unitatea Duhului in legatura pacii. Fie ca Domnul sa ne ajute la aceasta. Aceasta nu priveste doar pe cativa frati, ci pe toti, frati si surori. Domnul doreste ca relatiile noastre sa fie in acest duh!

     Acesta este un verset pe care trebuie sa ni-l amintim permanent, la fel ca pe multe altele; in timpul prezent el este o lectie pentru noi. In fiecare seara, sa ne punem intrebarea: "am fost eu smerit, plin de ingaduinta fata de acest frate, aceasta sora ? M-am straduit eu sa pastrez unitatea Duhului in locul unde am fost asezat, in legatura pacii sau exista disensiuni ? Aceasta se adreseaza tuturor, tineri si mai in varsta, frati si surori, toti sunt chemati sa realizeze acest adevar, care nu se schimba, al unicului trup al lui Hristos.

     Vreau acum sa privim la sfarsitul acestui verset unde, din nou, suntem preocupati cu totii referitor la practica pentru zidire. Dar, mai intai, sa vedem pe scurt versetul 10, care pune probleme uneori. Am vazut deja, ieri seara, continutul acestui verset: "coborat, suit mai presus de toate cerurile", despre Domnul nostru este vorba, El este la dreapta lui Dumnezeu, Din nou apostolul ne indreapta privirile spre El.

     Cand este vorba despre temelia adevarului, Efeseni 1 ni-L prezinta asezat la dreapta lui Dumnezeu. Daca vine vorba despre practica, Coloseni 3 ne spune sa gandim la lucrurile de sus unde Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu, si aici, Cel care a coborat este Acelasi care S-a suit mai presus de toate cerurile. Din aceasta glorie, unde El are toata puterea, unde umple totul, unde a implinit toate planurile lui Dumnezeu, de acolo, El a dat pe unii apostoli ... (v. 11). Aceasta nu priveste pe toti credinciosii, niciunul dintre noi nu este apostol sau profet, ei au fost intemeietorii adunarii, daca pot sa folosesc aceasta expresie pe care am gasit-o deja in cap. 2 v. 20, unde este vorba de Adunare ca templu, zidita pe temelia apostolilor si profetilor, iar la cap. 3 v.5 "taina lui Hristos ... a fost descoperita acum sfintilor Sai apostoli si profeti". Aceste doua grupe sunt citate la inceputul Adunarii, apostolii si profetii Noului Testament, cei care au revelat gandurile lui Dumnezeu si care au pus temelia Adunarii, acest lucru a avut loc odata pentru totdeauna si acum Cuvantul este complet.

     " ... pe unii evanghelisti", evanghelistul are darul special de a vorbi oamenilor in situatiile lor, pentru a-i aduce la pocainta si a crede in Domnul Isus. Nu oricine are acest dar. Altadata se zicea in unele cercuri crestine: "fiecare crestin este un evanghelist" ; este gresit, vedem aici contrariul, dar gandul nu este in totalitate gresit, fiecare credincios este un martor. Acest lucru este putin diferit, cu totii putem fi martori ai adevarului. Dar nu suntem toti evanghelisti, asta este ceea ce citim aici: El a dat pe unii evanghelisti, nu toti, acesta este un dar special pe care trebuie sa-l recunoastem si sa-i dam libertatea.

     " ... pe unii pastori" : cat de des citim acest cuvant "pastor" in Vechiul cat si in Noul Testament: Domnul Isus, Bunul Pastor, Marele Pastor al oilor care Isi paste turma Sa. Citind aceste relatari, vedem cum Domnul doreste sa pastem, noi, turma Lui, El doreste sa ne dea hrana si sa ne conduca pentru  ca sa umblam pe calea dreapta, sa nu ne ratacim, si daca ne-am ratacit, sa ne gandim la parabola oii pierdute, imaginea unui necredincios pe care Domnul il cheama sau a unuia din ai Sai pe care El doreste sa-l readuca in turma. Domnul ne cauta, cum am putea sa ne intoarcem singuri ? Nimeni nu poate spune ca el s-a intors la Domnul prin sine insusi, aceasta este credinciosia Bunului Pastor. Noi suntem turma pasunii Lui, spune psalmistul.

     Domnul este acum in cer si El a dat diferitelor localitati pastori. Este o responsabilitate incredintata batranilor; apostolul zice: "pastoriti turma lui Dumnezeu care este intre voi" (1 Pet. 5:2). Este un dar pe care Domnul l-a dat din cer Adunarii Sale: in fiecare adunare, El a randuit frati care sa pasca pe sfintii care sunt intre ei. Pavel le-a spus batranilor din Efes si Petru, de asemenea, a scris in epistola lui : "supraveghind, nu domnind peste cei dati voua" considerandu-se superior, caci nu asa se paste o turma. Pastorul merge inaintea turmei si oile il urmeaza, aceasta este o imagine frumoasa. Era un om care impingea de la spate o turma de oi, si s-a remarcat ca nu s-a vazut niciodata asa ceva, dar omul nu era pastor, ci el le ducea la abator.

     Pastorul merge inaintea turmei si un pastor adevarat este cineva pe care doresti sa-l urmezi. Acesta este primul aspect al slujbei de pastor pe care putem s-o implinim ca frati mai in varsta, sa traim in asa fel incat tinerii convertiti, vazand umblarea noastra, sa doreasca sa ne urmeze, nu ca oameni, ci pentru a merge pe caile Domnului.

     De asemenea, pastorul trebuie sa supravegheze si astazi, aceasta nu mai place deloc a fi supravegheat; in lume se zice: "sa faci ceea ce crezi ca este bine" si, de asemenea, aceasta stare de spirit se face simtita si la credinciosi; dar Domnul nu vorbeste asa. El ne spune prin apostolul Sau sa ne supunem toate gandurile, nu doar faptele, toate cuvintele noastre ascultarii de Hristos, ca sa nu ne ratacim.

     Se obisnuia sa se spuna altadata : "gandurile sunt libere", nimeni n-o mai spune, caci se merge mult mai departe : se spune si se face ceea ce se vrea si vedem rezultatul. Dar nu este acelasi lucru pentru copilul lui Dumnezeu. Cel care s-a imbracat cu omul cel nou doreste sa supuna autoritatii lui Hristos tot ceea ce este de la natura veche si noi avem multa nevoie de indemnuri pentru aceasta. De aceea, atunci cand un frate sau o sora va indeamna cu dragoste, primiti, gandindu-va la acest verset "El a dat pe unii pastori". Domnul doreste sa fie o supraveghere printre ai Sai.

     De fapt, cu totii avem o responsabilitate unii fata de altii; nu avem dreptul sa fim indiferenti. Daca acest gand de a face fiecare ce vrea a patruns, noi am pierdut deja gandurile cu privire la adunare "pasteti turma lui Dumnezeu care este intre voi". Acestea sunt gandurile lui Dumnezeu: Domnul din glorie, din acest centru de putere, de autoritate, a dat aceste daruri si cat de grav este sa ne impotrivim lor, de a respinge slujba unui frate! El (fratele) se poate consola gandindu-se la apostolul Pavel care, de asemenea, a fost respins, "toti care sunt in Asia m-au parasit", ei gandeau ca este prea greu de a-l urma pe un astfel de drum.

     Dar cel care respinge o astfel de slujba respinge, de fapt, pe Domnul care a instituit aceasta slujire, chiar daca ea este exercitata in slabiciune, fiecare frate sau sora care a trebuit sa indemne (o sora poate indemna pe alta sora mai tanara - Tit 2 spune ca ele sa invete pe cele tinere) va spune cat a fost de slab si cu multe lipsuri, trebuie s-o recunoastem, dar este grav sa nu se tina cont de o astfel de slujire si refuzul de a asculta. El a dat pe unii pastori !

     Apoi, la sfarsitul listei, si acest lucru este remarcabi, invatatori. Iacov spune "sa nu fiti multi invatatori". Nu adunarile unde sunt multi invatatori sunt cele mai bune, ci acelea unde sunt pastori buni, unde darul lor este primit.

     Cu siguranta, invatatorii sunt necesari, caci ne purtam in functie de invatatura, deci intelegem bine ca acest dar este important, dar acest l;ucru nu este suficient; avem dovada vazand ordinea in care aceste daruri sunt citate si adesea noi inversam aceasta ordine.

     De asemenea, in 1 Corinteni 12 gasim in primul rand "cuvant de intelepciune", adica slujirea de pastor, apoi "cuvant de cunostinta", acesta este invatatorul. El a dat aceste daruri si cand vedem (spun aceasta cu toata precautia) ca un frate explica Cuvantul, ca are dreptate, dar nu este acceptat, atunci cel care este respins este, de fapt, Domnul. El este Cel care a dat acest dar din centrul de putere. Fie ca noi sa-l primim (darul) si sa-l recunoastem cu smerenie!

     Aceste daruri au un singur scop: desavarsirea sfintilor. Domnul doreste ca noi sa inaintam; suntem departe de a fi perfecti si aceasta slujire are ca scop sa transforme omul cel nou ca sa reflecte imaginea Domnului si sa realizeze in practica gandurile Domnului cu privire la adunare. Dar daca noi respingem acest dar, refuzam sa-l ascultam si ne urmam propriile noastre ganduri, aceasta slujire nu foloseste la nimic si atunci vom reveni la primul verset din acest capitol : "Va indemn .. sa umblati intr-un chip vrednic de chemarea cu care ati fost chemati, cu toata smerenia si blandetea...".

     Apostolul ne indeamna sa primim acest dar pentru a inainta. Am inaintat noi cu adevarat in ultimii ani ? Nu, nu am crescut in practica asa cum ne este aratat aici; poate cunoastem perfect invatatura cu capul, dar acest lucru nu este suficient. Invatatura trebuie sa fie prezenta, caci fara invatatura vom oscila, dar este vorba sa ramanem alipiti de invatatura in dragoste, acesta este punctul central, in vederea desavarsirii sfintilor, pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos. Iata scopul pe care il urmareste Capul pentru trupul Sau, Adunarea.

     La inceputul acestui capitol, apostolul adreseaza indemnuri catre toti (v. 1 la 3), apoi urmareste invatatura care se refera la persoane (evanghelisti, pastori, invatatori), dar care au un singur scop : binele adunarii "pana vom ajunge toti la unitatea credintei si a cunostintei depline a Fiului lui Dumnezeu". Scopul este ca toti sa ajungem la unitatea credintei.

     In acest capitol gasim trei unitati diferite : a trupului, a Duhului, a credintei. Expresia " unitatea trupului" nu se gaseste in Biblie, dar o putem folosi, caci este spus "este un singur trup", asa cum nu se vorbeste de trinitate, ci de Dumnezeu Tatal, de Fiul si de Duhul Sfant. Trebuie sa intelegem pur si simplu ce vrea sa spuna aceste expresii.

     Unitatea trupului, creata de Domnul prin Duhul Sau, este o lucrare in intregime divina. Omul nu are nicio influenta, si in toata eternitatea, acest trup va fi inaintea lui Dumnezeu, chiar daca expresia "trup" este folosita pentru pamant, in eternitate este vorba despre mireasa.

In ce priveste unitatea Duhului, ni se cere s-o pastram in legatura pacii; aici, avem si noi o parte, unitatea Duhului nu este doar in mainile lui Dumnezeu, ci am vazut in detaliu, ca trebuie s-o pastram in toata smerenia, intr-o stare de duh care este potrivita Domnului si in acelasi timp respingand  orice rau. Acesta este drumul care ne permite sa pastram in pace unitatea Duhului.

     Unitatea credintei, nu vom putea s-o implinim pe acest pamant si, in ciuda a toate, Domnul ne-o prezinta ca un scop. Credeti ca ar putea exista pe pamant o unitate perfecta a credintei printre credinciosi ? Se pare ca este tocmai opusul, credinciosii se divizezea din ce in ce mai mult. Si in ciuda acestui lucru, acest scop exista si darurile ne ajuta sa ajungem la aceeasi cunostinta, la aceeasi pastrare a adevarului. Bineinteles, un convertit de curand este destul de departe de a avea aceeasi unitate de credinta cu cineva care L-a primit pe Domnul de mult timp, este de inteles, dar cand separarea are la baza un dezacord, cum poate sa se ajunga la unitatea credintei ? Aceasta ramane, caci normele lui Dumnezeu nu se schimba niciodata. De aceea, vorbim mereu de aceste adevaruri vechi, cu toata slabiciunea si nedesavarsirea, dar scopul fiind Domnul, niciodata glorificare omului. Aici se afla unitatea credintei. Atunci cand vom fi in cer, nu vom mai avea nevoie de credinta, atunci, unitatea va fi completa, vom trece atunci de la credinta la vedere. In glorie, totul se indreapta spre Domnul, aici, suntem destul de departe. Pavel ne spune in Filipeni 3 "daca ganditi ceva altfel, Dumnezeu va va descoperi si aceasta. Dar la ceea ce am ajuns, sa umblam pe aceleasi urme"; scopul ramane totdeauna acelasi.

     A ajunge "la starea de om matur, la masura plinatatii lui Hristos" este scopul pe care nu-l vom atinge pe pamant; de fapt, este inuman de prezentat un scop la care nu se poate ajunge si totusi, Dumnezeu spune : "nu va puteti abate de la el; orice alt scop va va indeparta de Mine, indiferent daca este mai jos sau mai sus, dar in orice caz ati pierde din vedere pe Domnul. De aceea, ne este prezentat acest scop divin despre care trebuie sa spunem ca nu-l vom atinge aici jos si, in ciuda a toate, este incurajator sa stim ca exista un scop pentru a ajunge cu totii la unitatea credintei.

     Din nou, cu totii suntem atentionati in versetul 14. Apostolul ne avertizeaza pentru ca sa nu fim batuti de valuri si purtati incoace si incolo de orice vant de invatatura. Vedem cat de importanta este invatatura, desi mentionata ultima, caci daca ea lipseste, credinciosii vor fi asemenea trestiilor, paielor duse de vant. Aceasta se vede acolo unde adevarata invatatura lipseste. Vedem deci ca invatatura nu este un accesoriu, ci ea are un rol important.

     "... prin inselaciunea oamenilor, prin viclenia lor in uneltirea ratacirii", in adunare, printre credinciosi ? Da, frati au inselat alti frati, inventand lucruri gresite, erori ambalate in asa fel incat cei care nu erau stabili au fost batuti de valuri incoace si incolo si in final au cazut. Acest lucru s-a intamplat printre credinciosi. Apostolul ne avertizeaza si ne da mijlocul de a fi paziti: a ramane alipiti de adevar. Cu totii putem, nu este nevoie de multa cunostinta, toti, tineri sau in varsta, frati sau surori, putem ramane alipiti de adevar, sa nu ne indepartam, sa nu-l punem la indoiala, ci in mod simplu sa-L urmam pe Domnul.

     Fratii si surorile, in toata simplitatea, care nu s-au laudat cu o mare cunostinta au inteles ca ceea ce sa intamplat nu era dupa gandul Domnului, acela nu era glasul Bunului Pastor, nu au fost multumiti cu ceea ce au auzit. Doreste Domnul acum ca noi sa fim nemultumiti de slujire si de invatatura ? Dimpotriva, El doreste ca noi sa crestem, sa fim credinciosi bucurosi.

     " ... sa crestem in toate pana la Cel care este Capul, Hristos; din care tot trupul, imbinat impreuna si strans legat prin ceea ce da fiecare incheietura de intarire, dupa lucrarea fiecarei parti in masura ei, (ne priveste pe toti) facand cresterea trupului, spre zidirea sa in dragoste". Acest lucru pare dificil, dar nu este; el se adreseaza fiecaruia dintre noi, in comuniune cu Domnul si ascultand de Cuvantul Lui, ingaduindu-ne unul pe altul in slabiciunile noastre si, pe de alta parte, incurajandu-ne unul pe altul in fiecare zi. Pavel i-a scris lui Filimon, si aceasta este cea mai mare lauda, inimile sfintilor au fost inviorate prin tine.

     Fie ca si noi sa ne incurajam unul pe altul si astfel vom putea realiza aceste minunate ganduri ale Domnului cu privire la Adunarea Sa, pe care o iubeste atat de mult si pe care ar trebui s-o iubim si noi.

                                  .................................................................................................

                                                Practica vietii de adunare
                                                             Expuneri tinute in adunare
                                                                               - I -


          Arend Remmers

                "L-a asezat la dreapta Sa, in cele ceresti, mai presus de orice stapanire si autoritate si putere si domnie si de orice nume care este numit, nu numai in veacul acesta, ci si in cel viitor; si a pus toate sub picioarele Lui si L-a dat Cap peste toate, Adunarii, care este Trupul Sau, plinatatea Celui care umple totul in toti" Efeseni 1:20-23.

          Mai intai vreau sa spun ca noi nu putem intelege si practica intr-un mod corect viata de adunare decat cunoscand gandul lui Dumnezeu cu privire la Adunarea Sa, adica, referitor la strangerea noastra practica aici in adunarile locale duminica si in cursul saptamanii. Acest lucru nu poate fi realizat decat atunci cand avem permanent inaintea noastra gandurile lui Dumnezeu cu privire la Adunarea Sa, si aceste ganduri le putem intelege doar daca tinem cont de locul pe care il ocupa Domnul in aceste ganduri.

          Acestea sunt doua ganduri foarte importante: nu putem actiona, umbla intr-un mod potrivit in adunarea locala decat cunoscand planurile lui Dumnzeu referitor la Adunarea Sa si tinand cont de pozitia Domnului nostru.

          Aici, in pasajul citit, Adunarea este citata la sfarsit, definita printr-un singur cuvant: "Adunarii, care este Trupul Sau", in rest este infatisat Domnul in maretia si gloria Sa, Cel care a implinit lucrarea de rascumparare si este asezat acum la dreapta lui Dumnezeu.

          In intalnirile noastre zilnice ca si credinciosi, in viata noastra comuna cu fratii si surorile noastre, Domnul doreste ca noi sa avem aceste ganduri inaintea noastra, si trebuie sa recunoastem ca adesea nu o facem; prea adesea, noi nu privim decat la frati si la surori. Pot sa va spun ca nu stiu un alt frate in lume - nu vreau sa zic nimic de surori - despre care sa stiu atat de multe lucruri rele, ca despre mine insumi, si totusi, ne ocupam cu lucruri presupuse sau adevarate despre fratii si surorile noastre, si prin aceasta suntem atrasi in jos. Domnul cunoaste toate aceste slabiciuni, toate aceste greseli, mai bine decat noi, si El le vede, de asemenea, si pe ale mele; de aceea, nu ar trebui, sa ma inalt mai presus de ceilalti si sa zic: "uita-te la asta (acela)!". Nu suntem noi, prin natura, la fel cu acela ?

     Dar aceasta nu inseamna ca ar trebui sa trecem peste rau; pacatul din mijlocul poporului lui Dumnezeu trebuie sa fie judecat. Dar noi trebuie sa practicam zilnic judecata de sine in prezenta Domnului si sa spunem ca si David in Psalmul 139:23, 24 "Cerceteaza-ma, Dumnezeule, si cunoaste-mi inima! Incearca-ma si cunoaste-mi gandurile! Si vezi daca este in mine vreo cale a intristarii si condu-ma pe calea eterna!". Fie ca aceasta sa fie si rugaciunea noastra!

     Lucrul important pentru noi in adunare - sa nu gandim la faptul ca puteam avea ceva cu unul sau cu altul - este sa realizam ca Domnul doreste intotdeauna sa ne aduca in lumina si in intimitatea Lui, si de aici, vom putea sa intelegem gandul Sau cu privire la Adunare Sa. Marile rele din acesti ultimi ani sunt tocmai faptul ca am privit prea mult la fratii si surorile noastre, si i-am judecat, in loc sa privim la Domnul. Dumnezeu vrea sa ne incurajeze sa-L vedem pe Domnul: El L-a facut sa stea la dreapta Sa. Domnul nostru este acolo in glorie, la dreapta lui Dumnezeu. Si ce a trebuit sa faca El pentru aceasta ? S-a smerit pana la moarte.

     Filipeni 2:6, 7 ne spune ca: "fiind in chip de Dumnezeu, n-a considerat de apucat (ceva la care nu vrem sa renuntam, vrem sa-l pastram cu orice pret) sa fie egal cu Dumnezeu, ci S-a golit pe Sine Insusi, luand un chip de rob" ; acesta este drumul pe care l-a parcurs Domnul in dragostea Lui, pentru noi, pierdutii, care nu aveam niciun drept la har si care nu meritam decat judecata lui Dumnezeu pentru pacatele noastre. Iata ce a facut Domnul pentru noi : a coborat din glorie, "El, bogat fiind, S-a facut sarac pentru noi, ca, prin saracia Lui, noi sa fim imbogatiti" (2 Cor. 8:9). A dat totul, a luat un chip de rob, a devenit Om. El care a creat totul, care stapanea peste toate, a coborat pe pamant si a luat, ca si Creator, locul creaturilor Sale. Aceasta smerenie, aceasta golire a Domnului nostru nu o vom putea intelege si patrunde niciodata; dragostea Lui pentru Dumnezeu si Tatal Sau si pentru noi, cei pierduti, era aceea care L-a condus pe acest drum. El nu a devenit o creatura, El era dintotdeauna Creatorul, primul-nascut din toata creatia, dar El a luat locul nostru, iata ce inseamna smerenia Lui. Si chiar mai mult! Filipeni 2:8 spune ca El a fost ascultator pana la moarte. Ar fi putut deveni imparatul Romei, sa stapaneasca peste toti oamenii, dar nu, S-a smerit atat de mult incat la nasterea Lui, El nu a avut nici macar un leagan (sau, patut de copil), nimic altceva decat ieslea din staul. Si Copil, a fost cel mai ascultator, chiar daca  parintii Lui nu au fost mai buni decat ai tai, iubit copil, Maria si Iosif nu erau perfecti, ei erau la fel de slabi ca noi, dar El le-a fost supus. Daca uneori este greu sa asculti, gandeste-te la Domnul, cum a fost El ascultator, nu doar parintilor Sai, ci, de asemenea, Dumnezeului Sau, pana la moarte. Aceasta nu inseamna pana ce moartea a intervenit, ci, ca El a fost ascultator chiar daca aceasta insemna moarte. El a stiut de la inceput unde Il va conduce aceasta ascultare; noi, nu stim ce poate sa ni se intample in secunda urmatoare, dar El cunostea toate lucrurile, si cu toate acestea, a fost ascultator pentru a ne mantui. Moartea Lui constituie cea mai profunda smerenie.

     Ce a insemnat pentru Dumnezeu, sa vada pe pamant un Om care a implinit tot ceea ce El a asteptat in realitate de la oameni ? Caci Dumnezeu ne-a creat pentru El, noi nu suntem pe pamant pentru noi insine, pentru implinirea noastra, vedem aici influenta lui Satan, a ceea ce este pacatul; am fost creati pentru a-L onora si sluji pe Dumnezeu. Nimeni nu Il slujeste pe Dumnezeu in mod natural, inaltandu-se pe sine, punand in evidenta personalitatea sa; aceasta este contrariul onorarii lui Dumnezeu, este idolatrie pura.

     Domnul este modelul nostru, El a spus : "Mancarea Mea este sa fac voia Celui care M-a trimis si sa implinesc lucrarea Lui" (Ioan 4:34). Acest lucru nu este mentionat aici, in pasajul nostru, se spune doar ca Dumnezeu L-a inaltat foarte sus si spre aceasta vrem sa ne indreptam privirile. Nu vrem sa uitam de Golgota, "faceti aceasta in amintirea Mea", dar privirea noastra este indreptata spre cer, in glorie.

     Din toate timpurile, cel care este asezat la dreapta cuiva ocupa un loc de onoare si asa este si la Dumnezeu: L-a facut sa stea la dreapta Sa dupa ce L-a inviat dintre morti. El a adus viata si neputrezirea prin Evanghelie si acum Dumnezeu Ii spune: "Sezi la dreapta Mea pana ii voi pune pe vrajmasii Tai ca asternut al picioarelor Tale" (Ev. 1:13). Citim aceste cuvinte profetice in psalmi; dupa aceasta smerenie profunda, la care ne putem gandi totdeauna, El ocupa acum acest loc in glorie, centrul puterii depline si al gloriei; acolo este Mantuitorul meu, Domnul meu, Capul Adunarii.

     Si ce face El la dreapta lui Dumnezeu ? In Romani 8:34 citim intr-o singura fraza ca "Hristos este Cel care a murit si, mai mult, a si fost inviat, Cel care este la dreapta lui Dumnezeu, Cel care si mijloceste pentru noi".

     Lucrarea Domnului nu s-a incheiat la cruce, El este asezat la dreapta lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi. Ce vrea sa spuna aceasta ? El mijloceste inaintea lui Dumnezeu pentru ca noi sa ramanem strans legati de El, caci in fiecare moment din viata noastra riscam sa ne indepartam. Pentru mine, de exemplu, exista pericolul sa ma gandesc ca sunt un vorbitor bun, adevarat sau fals, aceasta nu are importanta, dar imaginandu-mi ca sunt, aprecierea de sine ma indeparteaza de Domnul. Inimile noastre, ale tuturor, se pot raci.

     Nu ca am putea fi pierduti; mantuirea noastra este sigura pentru totdeauna, ea a fost dobandita prin lucrarea de la cruce pentru totdeauna; stim ca suntem copii ai lui Dumnezeu. Domnul Insusi a spus : "nimeni nu le va smulge din mana Mea". Nu pentru aceasta mijloceste El, nu trebuie sa ne temem, indoiala, temerile cu privire la mantuirea noastra sunt viclenii ale lui Satan, sageti arzatoare ale celui rau care vrea sa ne faca sa ne indoim. Domnul mijloceste pentru ca sa nu ne indepartam de cale, ca sa fim paziti de a-L dezonora prin viata noastra. Avem nevoie de mijlocirea Lui in fiecare clipa, pentru ca El sa ne pazeasca de a-L dezonora in ganduri, in cuvinte si in fapte.

     A gandi ca El este la dreapta lui Dumnezeu, ca poarta numele noastre pe umerii Sai, pe inima Sa, aceasta este certitudinea mantuirii noastre eterne. Atunci cand Satan, acest acuzator al fratilor, ne ataca, da tarcoale in jurul nostru, dupa cum este spus despre timpul necazului cel mare, el a facut-o de asemenea in timpul lui Iov, de ce nu ar face-o si astazi ? El da tarcoale ca un leu furios, cautand pe cine sa devoreze; noi nu-i dam atentie si de multe ori nu-l luam in serios. Domnul nu ar trebui sa mijloceasaca daca Satan nu ar cauta orice ocazie pentru a ne face sa cadem, de aceea Domnul Se ocupa permanent de noi. In epistola catre Evrei, citim mai multe pasaje unde Domnul intervine ca marele nostru preot inaintea lui Dumnezeu. De asemenea, El este Avocatul nostru care mijloceste pentru noi cand am pacatuit. El ii spune lui Petru: "M-am rugat pentru tine ca sa nu slabeasca credinta ta".

     Nu cred ca El Se roaga acum pentru noi in glorie, desi o cantam uneori in cantari. Rugaciunea este expresia slabiciunii si a dependentei; atunci cand Domnul era pe pamant, El era desavarsit, dar a fost "rastignit in slabiciune", a luat chip de rob, S-a rugat; in Evanghelia dupa Luca unde este prezentat ca Omul perfect, vedem de zece ori ca Se roaga. Dar acum, in cer, El mijloceste pentru noi. Nu mai este ca in Ghetsimani in slabiciune, acum intervine inaintea lui Dumnezeu in toata puterea Persoanei Sale minunate.

     In epistola catre Evrei, unde este prezentata gloria Domnului, gasim de mai multe ori aceasta expresie: "asezat la dreapta lui Dumnezeu".

          "dar El, dupa ce a adus o singura jertfa pentru pacate, S-a asezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, de acum asteptand pana cand vrajmasii Lui vor fi pusi ca asternut al picioarelor Lui" (Ev. 10:12-13).

     Aceasta este o alta latura a lucrarii Domnului in cer: El asteapta pana ce vrajmasii Lui vor fi facuti asternut al picioarelor Sale, adica de a-i stapani. Aceasta va avea loc in timpul domniei milenare cand Isi va exercita stapanirea asupra lumii, care I-a fost refuzata acum doua mii de ani, atunci cand au zis: "Ia-L, nu vrem ca Acesta sa imparateasca peste noi". Vrajmasii Lui vor fi sub picioarele Sale, acolo este locul lor, atunci, Domnul va primi in aceasta lume toata onoarea, toata gloria care I-a fost refuzata atunci si care Ii este refuzata chiar si astazi.

     Dumnezeu este drept: Preaiubitul Sau Fiu care a fost lepadat pe acest pamant, si inca este, va primi locul de care vorbeste Filipeni 2:9 si 10, "orice genunchi se va pleca", chiar genunchi "rigizi" ai celor care astazi nu vor sa stie nimic despre Isus "si orice limba sa marturiseasca, spre gloria lui Dumnezeu Tatal, ca Isus Hristos este Domn".

     El asteapta acest moment, dar inainte de acesta, un alt eveniment trebuie sa aiba loc: noi vom fi luati de pe aceasta scena pentru a intra in casa Tatalui, "Ma duc sa va pregatesc un loc; si, daca Ma voi duce si va voi pregati un loc, vin din nou si va voi lua". Aceasta va avea loc inainte de inceperea Imparatiei, o stim cu totii. Daca El asteapta sa fie primit ca Imparat in aceasta lume, de asemenea, El asteapta ceea ce va avea loc mai inainte pentru bucuria Sa, pentru gloria Sa si pentru implinirea lucrarii Lui : rapirea credinciosilor.

Si noi, asteptam noi la fel acest eveniment cu rabdare ca Domnul ? "Domnul sa va indrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu si spre rabdarea lui Hristos". Aceasta nu inseamna rabdarea pe pamant, Filadelfiei, El ii spune: "Pentru ca ai pazit cuvantul rabdarii Mele, te voi pazi si Eu de ceasul incercarii, care va veni peste tot pamantul locuit, ca sa-i incerce pe cei care locuiesc pe pamant", te voi lua la Mine, te voi rapi. Fie ca si noi sa avem acest duh al Filadelfiei!

     Domnul este asezat la dreapta lui Dumnezeu; Duhul Sfant ne indreapta fara incetare privirile spre El, si noi avem nevoie cu disperare de a fi detasati de acest sarman pamant care are mult de oferit carnii, este adevarat, dar nu are nimic de oferit sufletului nostru. Sa privim spre centru de putere, de dragoste, acolo unde se afla Domnul nostru, acesta este scopul nostru. Iata de ce Coloseni 3 ne spune: "ganditi la lucrurile de sus, unde Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu". Toti avem nevoie ca ochii nostri sa fie indreptati in sus, in fiecare zi, la locul de munca de asemenea, deoarece stim ca suntem straini aici si ca locul nostru este acolo sus langa Hristos.

     Apoi, epistola catre Efeseni ne arata in ce consta acest loc, acest centru de glorie, de putere, care nu poate fi egalat cu nicio putere de pe pamant, fie ca este vorba de America, Rusia, China...

     Gasim de cinci ori in epistola (Efeseni) expresia "in locurile ceresti", totdeauna in contrast cu pamantul. Efeseni 1:3 : "ne-a binecuvantat cu orice binecuvantare spirituala in cele ceresti", nu pe pamant ; putem fi recunoscatori pentru sanatate, starea in care ne gasim, libertate... suntem noi cu adevarat si administram intr-un mod potrivit aceste binecuvantari pe care ni le-a incredintat Dumnezeu sau exista pericolul ca aceste lucruri sa ne indeparteze de El ? Acestea nu sunt bogatiile noastre, ale noastre sunt ceresti, "ne-a invrednicit sa avem parte de mostenirea sfintilor in lumina". Petru ni le descrie ca nefiind supuse putrezirii, ca o floare care nu se poate usca, care nu pot fi atinse de rau. Iata bogatiile noastre de care trebuie sa ne preocupam, acolo in cer unde se afla Domnul.

     In capitolul 2:6 vedem Adunarea asezata in locurile ceresti, in Hristos. Cu siguranta, prin trupurile noastre suntem inca pe acest pamant, dar inima noastra, omul nostru dinauntru apartine de aceasta sfera cereasca. Acolo este deja locul nostru inca de acum, nu doar cand va veni Domnul. Suntem asezati impreuna in Hristos. Domnul este asezat la dreapta lui Dumnezeu si noi suntem asezati, ca sa zicem asa, in El, de aceea putem sa ne preocupam cu aceste lucruri.

     Am citit numai cateva pasaje unde este vorba de acest loc la dreapta lui Dumnezeu, dar exista mai multe in Noul Testament ; acolo este locul nostru, dar acolo se afla de asemenea Satan, care ne contesta (acest loc, n.t.) (6:12).

     Diavolul se afla in cer, nu in iad ; desi acesta este pregatit pentru el sau mai degraba va fi pregatit. Am citit prima mentionare in Matei 25:41: "focul etern, pregatit pentru diavol si ingerii lui". In prezent el nu este in iad ; toate aceste descrieri reprezentand pe diavol ca sef al iadului sunt o denaturare groaznica a realitatii ; acesta este locul creat pentru el, pentru ca acolo sa sufere o pedeapsa eterna, departe de Dumnezeu, deoarece el este cel mai mare dintre pacatosi, si toti cei care l-au urmat vor fi acolo in chinuri, impreuna cu el. Satan a fost primul ca importanta, dinainte de timp. A fost un heruvim uns, dar a cazut deoarece a vrut sa fie asemenea lui Dumnezeu. Satan este un duh ca ceilalti ingeri care apartin acestei lumi invizibile, denumita locurile ceresti.

     Exista o creatie vizibila, oamenii, animalele, natura si o lume invizibila, ingerii sfinti si ingerii cazuti din care Satan este conducatorul. Locul unde ei opereaza acum este sfera locurilor ceresti. Satan nu are acces in casa Tatalui, nu are comuniune cu Dumnezeu, dar poate sa se infatiseze inaintea tronului lui Dumnezeu ; acesta este domeniul lui, el nu a fost creat pentru pamant. La sfarsit, va fi aruncat pe pamant, sfera sa de influenta va fi redusa atunci la pamant, dar acum, el opereaza in tot universul ; aceasta inseamna puterile spirituale ale rautatii. El este activ in aceasta imensitate invizibila, pe care nu ne-o putem imagina, numita ceruri, si acolo, el acuza fratii si surorile inaintea lui Dumnezeu. De aceea Domnul este acolo pentru noi, caci nu trebuie sa subestimam rolul acestor puteri ale rautatii, Petru ne spune sa ne impotrivim (adica sa-i rezistam, n.t.) si el va fugi de la noi.

     Locurile ceresti sunt deci domeniul unde am fost asezati in Domnul, dar vedem ca aceste puteri ale rautatii sunt inca active acolo. Domnul nostru este acolo, El este asezat mai presus de orice stapanire, autoritate, putere si domnie (v. 21), acolo El are toata puterea, nu doar pe pamant. El este Domnul domnilor, Imparatul imparatilor, adica El este mai presus de orice autoritate, putere dominanta, termeni care vorbesc de autoritate in diferite domenii. Nu exista autoritate care sa nu-I fie supusa si uneori noi ne supunem autoritatilor care sunt in opozitie cu cea a Domnului ; este ceea ce vrea sa spuna ca "trebuie sa ascultam mai mult de Dumnezeu decat de oameni".

     Nu exista nicio autoritate care sa ne poata obliga sa actionam in contradictie cu Cuvantul lui Dumnezeu. Fie ca Domnul sa ne pazeasca de aceasta, sa nu facem propria vointa, ci sa traim dupa gandul Sau in locurile ceresti.

     "Nu numai in veacul acesta (adica in timpul in care traim), ci si in cel viitor (Imparatia milenara)". Eternitatea nu este numita niciodata veacul viitor.

     In Evrei 2:8 citim: "toate le-ai supus sub picioarele lui. Pentru ca, supunandu-i toate, nu i-a lasat nimic nesupus. Dar acum, inca nu vedem ca toate ii sunt supuse". Acest pasaj este foarte important : Domnul este asezat pe tronul unde toate Ii vor fi supuse, dar nu o vedem inca, aceasta va avea loc atunci cand El va intra in Imparatia milenara, dar inca de acum El ocupa acest loc. La versetul 21, El este mai presus de toate, apoi la versetul 22, a pus toate sub picioarele Lui ; acestea sunt doua puncte de vedere diferite. Cel care este mai presus de toate este foarte inaltat, aceasta nu inseamna ca inca totul Ii este supus. Dar aceasta va avea loc, noi nu o vedem inca, dar planurile lui Dumnezeu se vor implini ; ceea ce Dumnezeu Si-a propus va face, dar exista o diferenta de timp. Deci, acest pasaj ne prezinta planurile lui Dumnezeu, apoi la versetul 22, avem consecinta : deoarece El este mai presus de toate si ca totul ii este supus, chiar daca acest lucru este in viitor, El este, de asemenea, Capul Adunarii; aici intelegem ca nu este vorba de El ca Dumnezeu, caci El era dintotdeauna, dar Dumnezeu L-a asezat la dreapta Sa ca Om, de aceea noi vorbim de Omul glorificat la dreapta lui Dumnezeu. Acest Om glorificat, cu rani in mainile si in picioarele Sale, coasta Sa strapunsa, este Cap peste toate lucrurile. De aceea am spus la inceput ca Mantuitorul nostru este gloria si centrul intregi puteri, El este Capul tuturor oamenilor cu care avem a face, chiar daca nu vor sa stie nimic, colegii nostri, nu are importanta care sef de stat, Eltin (fostul presedinte rus Boris Eltin, n. t.), Clinton sau oricare, ca ei stiu sau nu!

     Aceluia care are toata puterea in cer si pe pamant Dumnezeu I-a dat, de semenea, Adunarea. Citim in capitolul 4 (Efeseni) ca El este Capul trupului, al Adunarii. Intelegem atunci ca fratii, oricat de inzestrati ar fi, nu au autoritate in adunare, Unul singur o are, Acela care este la dreapta lui Dumnezeu. Orice slujba pe care am putea s-o implinim nu are decat un singur scop: a indrepta privirile spre El. Fie ca noi sa avem aceasta privire in toate legaturile cu fratii si surorile noastre, in strangerile adunarii noastre si, de asemenea, de administrare, in constiinta dependentei noastre. Vorbim deseori de dependenta, se impune aceasta inaintea unui asemenea Domn ?  El care are toata puterea, dar nu o foloseste pentru a ne nimici ca pe Sodoma si Gomora, ci este indurator. Aceasta  i-a inselat deseori pe multi credinciosi care gandesc ca pot face ce vor deoarece Dumnezeu nu reactioneaza! Aceasta atitudine era deja din timpul profetilor. Ce aroganta de a se impotrivi unui astfel de Domn, Atotputernic, dar care a aratat o asemenea dragoste! Acest lucru s-a intamplat si se intampla deja: credem ca putem pune de-o parte voia lui Dumnezeu.

     El este Cap peste toate si a fost dat astfel Adunarii Sale. Aceasta (Adunarea) este vazuta din perspectiva eternitatii, asa cum va fi ea in glorie impreuna cu Domnul; El, Capul, ea, Trupul, El, Mirele, ea, mireasa. Aceasta este ceea ce se vede, Trupul Sau, plinatatea Celui care umple totul in toti. Domnul Isus, Cel care umple toate lucrurile, noi Il vom vedea ca Om in toata gloria si puterea Lui atunci cand vom fi la El. Nu exista niciun domeniu in aceasta creatie, in univers, care sa nu fie umplut de gloria, puterea, dragostea, harul si dreptatea Domnului. El va umple totul in toti si va implini prin aceasta intreaga voie a lui Dumnezeu si toate planurile Sale. Ce Domn avem ! Este acelasi Domn care a murit pe cruce, pentru mine si pentru tine. Cat de mici suntem, nimicuri care au experimentat harul Sau, probandu-l in fiecare zi. Avem un astfel de Domn, care a facut, ca sa zicem asa, abstractie de toate acestea (Filip. 2) si pe care Dumnezeu I le-a dat ca Om. Ar mai putea fi adaugat ceva ? Nu, si totusi Dumnezeu I-a dat Adunarea ca Trupul Sau; Cel care umple totul in toti primeste scumpa Lui Adunare, alcatuita din toti credinciosi, ceva care constituie plinatatea Sa.

     Puterea, gloria si dreptatea Lui vor straluci in toata eternitatea, dar dragostea Lui va straluci in ai Sai. Plinatatea nu sta in puterea Lui, noi nu putem sa-I adaugam nimic, si totusi, suntem, toti credinciosii, plinatatea Celui care umple totul in toti. Cum ? Putand spune ca suntem preaiubitii Sai, noi care nu avem niciun merit am primit harul, iertarea lui Dumnezeu. Ar fi lipsit ceva daca noi n-am fi fost dovada iubirii Sale depline in toata eternitatea. Astfel, Adunarea este plinatatea Celui care umple totul in toti.

     Iubiti prieteni, iata gandurile lui Dumnezeu cu privire la Adunare; ele sunt atat de minunate, atat de mari incat noi disparem complet si, repet, ca nu putem realiza in mod potrivit relatiile noastre intre frati si surori, in strangerile de adunare si de administrare decat avand aceasta imagine inaintea ochilor : Adunarea Sa, dupa gandurile Sale, si locul pe care Il are Domnul nostru, El, Capul, si noi madularele Lui.

     De aceea putem spune cu sinceritate : "doresc sa-L vad pe El, acolo in locurile ceresti", nu slaba noastra umblare, de multe ori atat de mizerabila. Ce imagine mizerabila am oferit lumii in acesti ultimi ani ai Aduanrii Sale. Ar trebui sa ne smerim profund, este necesar sa ne smerim, dar sa nu ramane numai la aceasta, ci sa ne incurajam de a avea aceasta imagine inaintea ochilor si sa actionam: El, Domnul nostru la dreapta lui Dumnezeu, Cap peste toate, noi, Trupul Sau, plinatatea Celui care umple totul in toti, El care ne-a iubit si S-a dat pe Sine pentru noi.

     Apostolul avea acest lucru pe inima, si-i indemna pe iubitii lui efeseni sa priveasca spre aceasta tinta, chiar daca totul era in ordine la ei, aveau nevoie sa priveasca in sus, "intinzandu-ma spre cele dinainte, alerg drept spre tinta, pentru premiul chemarii de sus al lui Dumnezeu, in Hristos Isus" si, de asemenea, si noi avem nevoie. Fie ca Domnul sa ne ajute la aceasta!

    O masura buna, indesata si clatinata si varsandu-se pe deasupra - Luca 6:38
                                                           Expresii tipice ale lui Luca


     Simon Atwood


     1     Cuvinte miscatoare ale Omului desavarsit

     Aceste cuvinte frumoase din Evanghelia dupa Luca fac parte din indemnul adresat celor credinciosi de a fi induratori, fata de altii, dupa cum Tatal lor este indurator. Ele descriu implicit modul Sau de a ne darui, in care expresia cea mai mare si mai miscatoare a fost darul Preaiubitului Sau Fiu. De asemenea, ele ne servesc, cu singuranta, pentru a ne prezenta Cuvantul Sau, pe care Domnul Isus il pune inaintea noastra intr-un mod atat de minunat, si chiar Evanghelia in care se afla aceste cuvinte ne ofera un tablou atat de complet despre El ca Om desavarsit.

     2     Relatii personale

     Dintre scriitorii evangheliilor, Luca este singurul care scrie unei anumite persoane. El dorea sa-i ofere "preaalesului Teofil" (*) certitudinea lucrurilor in care a fost invatat (Luca 1:3-4). Aceasta preocupare pentru sufletele altora reflecta un ton foarte personal care caracterizeaza intreaga Evanghelie. In relatarea evenimentelor, Luca numeste mai multi oameni decat Matei, Marcu si Ioan, si in special femei. Vedem aceasta in primele doua capitole unde, pe langa autoritatile acestei lumi, auzim vorbindu-se de Zaharia si Elisabeta (1:5,6), de Maria si Iosif (1:27), de Ioan (1:57,63), de Simeon (2:25), de Ana (2:36). Este evident ca Dumnezeu este interesat mai mult de aceste persoane si de altele asemenea lor (2:38), mai deraba decat de cei "intelepti potrivit carnii... puternici... de neam ales". Ei putea fi "slabi... josnici... dispretuiti" dupa aprecierea lumii, dar Dumnezeu i-a ales (1 Cor. 1:26-28), si ei vor fi singurii din Israel care vor fi gata sa-L primeasca pe Fiul Sau atunci cand El va veni, potrivit profetiei.

     (*) Este interesant de subliniat ca in Fapte 1:1, Luca il saluta simplu, zicand: "Teofile". Ar mai vrea un crestin adevarat sa fie numit "preaalesule" dupa prezentarea minunata a Omului desavarsit din aceasta Evanghelie ?

     3     Binecuvantarea

     La sfarsitul Vechiului Testament, Dumnezeu a chemat ramasita din Iuda si Beniamin sa se intoarca la El. Ei s-au impotrivit si au parasit promisiunea ca "toate natiunile va vor numi fericiti" (Mal. 3:12), dar aceasta nu L-a impiedicat sa aiba grija de unii dintre ei, care se temeau de El, si care, adesea, vorbeau unul cu altul. Daca natiunea nu a vrut ca El sa deschida zagazurile cerului pentru a-Si revarsa binecuvantarea, El a deschis o carte de aducere aminte pentru "cei care se temeau de Domnul si se gandeau la Numele Lui". Si apoi El adauga: "ei vor fi ai Mei, o comoara deosebita" (Mal. 3:16-17). Ce glorie ca se spune despre ei de catre Domnul "ei vor fi ai Mei", si ce binecuvantare de a fi prezenti la venirea lui Mesia, promis de atat de mult timp. In aceasta, Maria, mama Lui, este un exemplu special: daca natiunea nu mai era numita "binecuvantata" sau "fericita", ea era : "binecuvantata esti tu intre femei" (de doua ori ! Luca 1:28, 42). Fie ca si noi sa fim credinciosi in ciuda tuturor impotrivirilor care marcheaza sfarsitul erei crestine.

     4     Cuvinte speciale

   

     Nefiind loc pentru Domnul Isus in hanul din Betleem, astfel ca Maria L-a infasat si L-a culcat intr-o iesle. "Pastorii", care, "stand in camp si facand de straja, noaptea, la turma lor" (Luca 2:8) au fost singurele persoane carora li s-a ingaduit sa-L vada pe Mesia al lor in acel moment. Anuntul care le-a fost facut de catre inger "Nu va temeti; pentru ca, iata, va aduc o veste buna, de mare bucurie, care va fi pentru tot poporul; pentru ca astazi, in cetatea lui David vi S-a nascut un Maintuitor, care este Hristos Domnul" (Luca 2:10-11), contine cuvinte specifice Evangheliei dupa Luca:

     - nu te teme (1:13, 30 ; 2:10 ; 5:10 ; 12:4, 7, 32),

     - evangheliza (termenul care apare in original pentru "va aduc o veste buna") (1:19 ; 2:10 ; 3:18 ; 4:18, 43 ; 8:1 ; 9:6 ; 16:16 ; 20:1),

     - bucurie, o mare bucurie (1:14, 44 ; 2:10 ; 6:23 ; 10:17 ; 15:7, 10 ; 19:6 ; 24:41, 52),

     - astazi (2:11 ; 4:21 ; 5:26 ; 19:5, 9 ; 23:43).

     Dumnezeu S-a folosit deja de ingeri pentru a comunica intentiile Sale catre Zaharia si Maria, si El o face din nou aici cu pastorii. Iudeii erau familiarizati cu slujba ingerilor (Fapte 7:53), astfel ca era o modalitate potrivita de a impartasi minunatul mesaj impreuna cu ei. Aceasta arata cat de mult dorea ca ei sa-l primeasca. Multimea angelica raspunde prin cuvinte care anticipeaza o binecuvantare viitoare si mai mare: "Glorie lui Dumnezeu in cele preainalte si pe pamant pace, in oameni buna placere!" (Luca 2:14). Ce miscator sa-i auzim pe pastori facand sa se auda ca un ecou aceasta, in timp ce se intorceau la turmele lor "glorificandu-L si laudandu-L pe Dumnezeu pentru toate cate auzisera si vazusera intocmai cum li se spusese" (Luca 2:20).

     5     Bucuria

     Bucuria este un aspect caracteristic Evangheliei dupa Luca. Nu este doar simpla absenta a fricii, teama, oricat de minunat ar putea fi aceasta intr-o lume de pacat, de durere si de moarte; si nici chiar o simpla bucurie, ci o mare bucurie si veselie! Ceea ce Dumnezeu daruieste de sus ca veste buna formeaza un izvor interior in sufletele care se pocaiesc si cred, si acesta se revarsa in afara. In Luca 15 pastorul merge sa caute oaia pierduta pana cand o gaseste, "si, dupa ce a gasit-o, o pune pe umerii sai, bucurandu-se; si, venind acasa, cheama prietenii si vecinii, spunandu-le: Bucurati-va impreuna cu mine, pentru ca mi-am gasit oaia pierduta!" (Luca 15:5, 6) (*). In cazul drahmei pierdute, femeia aprinde o lampa, matura casa si cauta cu grija pana cand o gaseste. Cand o gaseste, cheama pe prietenele si vecinele sale pentru a se bucura impreuna cu ea (Luca 15:8, 9). Energia si grija, in ambele cazuri, sunt aratate ca sa ne faca sa simtim tot timpul pe care l-a folosit Domnul Isus si Duhul Sfant pentru a ne aduce la binecuvantare. A treia parte a parabolei vorbeste despre dragostea Tatalui. Fiul risipitor s-a intors dar, "pe cand era el inca departe, tatal sau l-a vazut si i s-a facut mila si a alergat si a cazut pe gatul lui si l-a sarutat mult" (Luca 15:20). Putin dupa aceea "au inceput sa se veseleasca" (Luca 15:24).

     (*) Dupa Isaia 9:6, guvernarea viitoare a acestei lumi va trebui sa fie pe umarul (la singular) Domnului Isus. Dar cand este vorba de problema mantuirii, El Isi aduce acasa oile pierdute purtandu-le pe amandoi umeri.

     6     Pace, comuniune, multumire spirituala

     Pacea este un alt cuvant specific al Evangheliei lui Luca (1:79 ; 2:14, 29 ; 7:50 ; 8:48 ; 10:5 ; 19:38, 42 ; 24:36). Evanghelia lui Luca corespunde jertfei de multumire (numita in engleza "jertfa de pace"). Aceasta jertfa era singura care se manca in intregime (in afara de grasime si de sange) si singura din care putea sa manance oricine: Inainte de toate era mancarea lui Dumnezeu Insusi (Lev. 3:11, 16 ; 7:13 si urmat.), si apoi avea dreptul sa manance preotul care aducea jertfa, toata familia preotilor si in final inchinatorul. Puteau sa manance toti din ea deoarece jertfa de multumire vorbeste de comuniune sub toate aspectele sale. Nu este deci de mirare ca ea este legata adesea de multumire si de bucurie. Aceasta comuniune, aceasta multumire si aceasta bucurie apar in Evanghelia lui Luca mai bine decat in oricare alta Evanghelie. Acest lucru este tocmai ce am gasit. Jertfa de multumire nu este atat de mult legata de faptul ca Domnul Isus a facut pace cu Dumnezeu la cruce, ci este mai de graba celebrarea comuniunii si a multumirii spirituale pe care El ne-a asigurat-o. Iata sensul care se reflecta in aceasta Evanghelie: toate capitolele din Evanghelia lui Luca contin o referinta la a manca, la alimente, sau de a fi saturat (indestulat, umplut..., n.t). Dumnezeu a cercetat pe poporul Sau (1:68, 78 ; 7:16 ; 19:44) si cum putea sa-I raspunda altfel decat glorificandu-L, laudandu-L si binecuvantandu-L (1:64, 68 ; 2:13, 20, 28, 38 ; 4:15 ; 5:25, 26 7:16 ; 13:13, 35 ; 17:15, 18 ; 18:43 ; 19:37, 38, 44 ; 23:47 ; 24:53). Sa facem si noi la fel. In ce masura "jertfa de lauda... rodul buzelor" reprezinta un aspect al vietii noastre, individuale, de familie si de adunare ? Evrei 13:15 spune ca aceasta trebuie sa fie preocuparea noastra permanenta. Astazi avem o descoperire deplina in Noul Testament a roadelor lucrarii Domnului nostru la cruce si avem pe Duhul Sfant locuind in noi, care ne da putere pentru a aduce multumiri, a lauda si a adora (2 Cor. 1:22 ; Efes. 2:18-20 ; Ioan 4:14, 23, 24).

     7     Lucruri deschise

     Evanghelia lui Luca este, de asemenea, o Evanghelie a lucrurilor deschise: gura lui Zaharia (1:64) ; cerul, atunci cand Domnul Isus este botezat (3:21) ; usa voii lui Dumnezeu, atunci cand credinta bate datorira unei nevoi urgente (11:9, 10) ; ochii celor doi ucenici de la Emaus (24:31) ; Scripturile (24:32) ;  si mintea ucenicilor (24:45). De asemenea, noi suntem martori cum Dumnezeu deschide mesajul Sau de binecuvantare. Aceasta este singura Evanghelie care mentioneaza misiunea celor saptezeci precum si a celor doisprezece (10:1 ; 9:1, 2). Dar cuvintele lui Simeon in templu merg chiar mai departe: "au vazut ochii mei mantuirea Ta, pe care ai pregatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor: o lumina spre descoperire natiunilor si glorie poporului Tau Israel" (2:30-32). Atunci cand Domnul a intrat in casa lui Zacheu, a vorbit de ceea ce El "a venit sa caute si sa mantuiasca ceea ce era pierdut" (19:10). Mai marele vamesilor era un "fiu al lui Avraam", dar el era, de asemenea un colaborator al puterii natiunilor. Multimea a murmurat cand au vazut ca Domnul a intrat in casa lui, si de bucuria pe care Zacheu a avut-o de a-L primi, dar nu erau de acord cu Dumnezeul lor, ca harul la care ei aspirau sa treaca peste zid spre natiuni (Gen. 49:22). Odata inviat, Domnul le da ucenicilor misiunea de a predica pocainta si iertarea de pacate "la toate natiunile, incepand de la Ierusalim" (Luca 24:47 ; Efes. 2:14-17).

     8     A pleca, a veni, a face comert

     In Evanghelia lui Luca, Domnul calatoreste, venind si plecand (10:33 ; 13:22). El a venit  pentru ca noi eram "departe" (16:23 ; 17:12 ; 18:13 ; 22:54 ; 23:49) si "pierduti" (15:4, 6, 9, 24, 32 ; 19:10). Ca si bunul samaritean din parabola, El a venit acolo unde eram, aproape morti, sau mai degraba natiuni moarte in greselile si in pacatele noastre (Efes. 2:1). El a legat ranile noastre, turnand pe ele undelemn si vin care ne vorbesc de binecuvantare si de bucuria mantuirii. Ne-a adus la han ( de data aceasta exista multe locuri) si a aranjat cu hangiul (o imagine dubla, fara indoiala, a Adunarii si a Duhului Sfant) pentru a avea grija de noi in timp ce El va pleca (10:30-35). Aceasta este asemanatoare cu parabola minelor (19:12-27) (*) in care omul de neam ales pleaca intr-o tara indepartata (cerul!) pentru a primi o imparatie si apoi se va intoarce. El da minele slujitorilor Sai, spunandu-le: "faceti comert cu ele pana cand vin" (19:13), - o reamintire a responsabilitatii noastre de a sluji Domnului in timpul absentei Sale. Cand a incetat aceasta venire si cand a inceput aceasta plecare ? Raspunsul se afla in relatarea din schimbarea la fata (transfigurarea), care anticipeaza gloria minunata a Imparatiei Domnului nostru. El vorbeste cu Moise si cu Ilie "despre plecarea Lui (moartea Lui), pe care urma s-o implineasca in Ierusalim" (9:31), El pleca trecand pe la cruce.

     (*) Este de subliniat aluzia pe care o face aceasta parabola la marturia lui Stefan (Luca 19:14). Inainte ca Evanghelia sa ajunga la natiuni, dupa lepadarea Domnului de catre iudei, Dumnezeu, in indelunga Sa indurare, prin har, cheama inca odata natiunea. Ce Dumnezeu al pacii!

     9     Intimitate

     Evanghelia lui Luca este foarte intima. Simeon Il primeste pe Domnul Isus "in bratele sale" (2:28). Petru, vazand pescuirea minunata "a cazut la genunchii lui Isus" (5:8). Femeia din casa lui Simon fariseul "stand la spate, la picioarele Lui, plangand, a inceput sa-I stropeasca picioarele cu lacrimi, si I le stergea cu parul capului ei si Ii saruta picioarele si le ungea cu mir" (7:38). Domnul este foarte aproape de noi in imprejurarile vietii noastre, oricare ar fi nevoile noastre: cinci vaduve sunt mentionate in aceasta Evanghelie (2:37 ; 4:26 ; 7:12 ; 18:3, 5 ; 21:2, 3). Masa unde se mananca vorbeste de comuniune (5:29 ; 7:36, 49 ; 11:37 ; 12:37 ; 13:29 ; 14:8, 10, 15 ; 16:21 ; 17:7 ; 22:14, 21, 27, 30 ; 24:30), ceea ce ne aminteste din nou de jertfa de multumire. Aceasta Evanghelie ne face sa-L vedem adesea pe Domnul stand la masa in diferite case. Cu o zi inainte de moarte, spune ucenicilor Sai: "Am dorit mult sa mananc pastele acesta cu voi inainte de a patimi" (22:15). Cat de ingrozitor a trebuit sa fie pentru El, acest Om perfect de sensibil, sa fie vandut de unul din ai Sai "printr-un sarut" (22:48).

     10     Preocupat de pacat si de pacatosi pana la moarte

     Incheiem cu moartea Domnului nostru. S-a zis adesea, si pe drept, ca fiecare vindecare pe care a facut-o poarta pecetea mortii Lui: El nu a putut indeparta efectele triste ale pacatului asupra creatiei Sale, in timpul vietii Lui, fara a se ocupa de pacatul insusi in moartea Sa de pe cruce. La varsta de doisprezece ani la Ierusalim, i-a spus mamei Sale: "Nu stiati ca trebuie sa fiu in cele ale Tatalui Meu ?" (2:49). Acum, pe muntele Maslinilor, trebuia sa Se ocupe de cea mai mare problema. Dorea fierbinte tovarasia ucenicilor Sai, dar a trebuit sa Se indeparteze de ei la o aruncatura de piatra. Rugaciunea a fost o parte esentiala a vietii Sale, asa cum da marturie aceasta Evanghelie (El este singurul Om cu adevarat dependent), dar acum rugaciunea Lui este unica datorita a ceea ce implica ea: "Tata, daca vrei, departeaza paharul acesta de la Mine! Insa nu voia Mea, ci a Ta sa se faca" (22:42). El se ruga mai staruitor, si chiar sudoarea Lui arata intensitatea luptei pe care o ducea, avand in vedere toate suferintele celor trei ceasuri de intuneric. El S-a ridicat de la rugaciune si a mers la locul unde trebuia sa fie adus jertfa. Ce Mantuitor! Chiar atunci cand suferea in mainile oamenilor, El S-a intors si a privit la Petru care la tagaduit (22:61) si L-a rugat pe Tatal Sau sa-i ierte pe vrajmasii Sai care Il rastigneau (23:34). Chiar inaintea ceasurilor de intuneric El ii promite talharului pocait: "Adevarat iti spun, astazi vei fi cu Mine in paradis" (23:43). La sfarsit El Isi incredinteaza duhul Sau in mainile Tatalui (23:46). Comuniune cu Tatal si comuniune cu talharul, chiar intr-un asemenea moment! Intr-adevar, Evanghelia lui Luca este foarte bogata.   

 

                            A fi sincer in cautarea voii lui Dumnezeu


     Mark Grasso


     1     Care este adevaratul nostru obiectiv ?

     Avem nevoie sa fim sinceri cu noi insine atunci cand ne punem intrebarea de a cunoaste voia lui Dumnezeu. A spune : "Vreau sa cunosc voia lui Dumnezeu pentru viata mea" poate fi cu usurinta un eufemism pentru a spune: "Vreau ca Dumnezeu sa faca ceva grozav in viata mea, dar sa nu ma coste prea mult". Aceasta ar putea avea, de asemenea, un inteles fundamental al importantei eului: "Dumnezeu trebuie sa fi planificat ceva special pentru mine, si doresc ca El sa mi-l descopere imediat". Dumnezeu stie gandurile noastre, inclusiv cele care sunt ascunse si neexprimate (1 Cr. 28:9 ; Ev. 4:12). Ne putem astepta ca El sa-Si descopere voia Lui pentru vietile noastre, sau pentru o parte din viata noastra, daca noi avem aceasta atitudine ? Ceea ce crede El despre astfel aspiratii este foarte clar: "Si tu cauti pentru tine lucruri mari ? Nu le cauta" (Ier. 45:5).

     2     A fi in acord cu Scriptura si pentru gloria lui Hristos

     Bineinteles, este potrivit a cauta sa cunoastem voia lui Dumnezeu. Cu toate acestea, facand-o, trebuie sa fim constienti ca, in definitiv, voia Sa este glorificarea lui Hristos (Efes. 1:9-10). Aceasta nu vrea sa spuna ca Dumnezeu nu este preocupat cu ce se intampla in vietile noastre, caci Biblia spune ca El ingrijeste de noi (1 Pet. 5:7). Totusi, orice ar vrea Dumnezeu pentru noi, scopul ramane acelasi: a glorifica pe Fiul Sau, si, cu siguranta, nu a ne glorifica pe noi. Orice cautate a voiei lui Dumnezeu trebuie sa fie in acord cu gandurile Sale asa cum sunt revelate in Scriptura, si cu dorinta de a contribui spre lauda, onoarea si gloria Domnului Isus Hristos la descoperirea Lui (1 Pet. 1:7).

     3     A fi gata de a accepta totul

     O data ce voia lui Dumnezeu este descoperita, este vorba de a fi ascultator, ceea ce este de la sine inteles. In acelasi timp, trebuie sa recunoastem si sa acceptam ce implica aceasta, inainte chiar de a cere lui Dumnezeu sa descopere aceasta voie. Ce ar insemna daca voia lui Dumnezeu pentru mine este de a pierde orice beneficiu pamantesc, poate de a nu avea venituri, poate de a nu ma casatori, etc., si de a experimenta anumite necazuri ale lui Hristos in predicarea Evangheliei sau in slujirea adunarii, asa cum a fost cazul pentru Pavel (Fapte 9:16 ; Filip. 3:8 ; Col. 1:23-29) ? Cum as reactiona daca El imi spune ca trebuie sa duc o viata de suferinte pentru a fi o binecuvantare pentru fratii mei, asa cum a fost experienta lui Iosif ? Poate ca voia lui Dumnezeu este ca sa trec prin situatii asemanatoare cu ale lui Moise, cand se lupta cu israelitii in pustie. Dumnezeu mi-ar putea cere sa raman acolo unde sunt, si de a face tot ce pot pentru a sluji in adunarea locala, chiar daca fratii acolo, sunt uneori foarte dificili. As fi eu multumit daca Dumnezeu mi-ar spune ca dorinta Lui pentru mine este de a fi responsabil cu o slujba umila in ochii oamenilor, ca cea a fiilor lui Merari care aveau grija, printre altele, de carligele si de funiile cortului (Num. 3:36-37) ?

     De asemenea, trebuie sa avem grija ca aceasta ascultare poate implica de a nu face ceva, ceea ce poate fi dificil pentru carne. Eu pot avea "ceva anume" pe "inima" mea, un lucru foarte bun in sine, si iata ca Dumnezeu, in suveranitatea Lui absoluta, poate decide ca nu trebuie sa-l fac. Aceasta este lectia pe care a invatat-o David in legatura cu dorinta lui de a zidi o casa pentru Dumnezeu (2 Sam. 7:1-13). De asemenea, Domnul poate inchide o usa pe care El o deschisese mai inainte (Apoc. 3:7), adica El poate pune capat unei anumite slujbe.

     Pe scurt, noi nu suntem indreptatiti sa cerem lui Dumnezeu sa-Si descopere voia Sa daca nu suntem gata s-o acceptam, indiferent la ce s-ar referi ea. In acelasi timp, sa fim foarte atenti sa nu facem ca Israel, proclamand mari promisiuni de ascultare fata de Domnul, pentru a realiza apoi totala noastra incapacitate de a le implini in ce ne priveste (vezi Ex. 24:3 si cap. 32).

     4     Incepeti cu ceea ce a fost deja descoperit, si prin lucruri mici

     Ascultarea priveste de asemenea un alt punct. Ar fi deplasat sa-L rugam pe Domnul sa-Si descopere voia Sa daca noi nu ne conformam Lui in toate privintele, la tot ceea ce este spus in mod clar in Biblie. Ati fost botezat, participati in mod regulat la frangerea painii in amintirea Lui ? (*) - iata lucrurile pe care Noul Testament le descopera ca fiind dorinta Lui pentru fiecare credincios. Si ce sa mai spune de purtarea si atitudinea de zi cu zi - facand binele si venind in ajutorul celor care sunt in nevoie (Ev. 13:16), ducand o viata pasnica si linistita cu toata evlavia si sinceritatea (1 Tim. 2:3), etc. Umblarea noastra zilnica trebuie sa fie placuta lui Dumnezeu (1 Tes. 4:1), si se pare ca acesta este unul din principiile divine in care credinciosia in lucrurile mici conduce la responsabilitate in lucrurile mari: priviti, de exemplu, pe Iosua care a inceput ca slujitor al lui Moise (Ex. 24:13), pana cand a ajuns sa fie cel care a condus pe israeliti in tara promisa (Deut. 1:38 ; Iosua 1), si Stefan care a inceput prin a sluji la mese (Fapte 6:2, 5) si sfarseste alergarea sa pamanteasca ca purtator de cuvant al lui Dumnezeu inaintea lui Israel, intr-un moment crucial al istoriei lor (Fapte 7:60).

     (*) Botezul crestin si Cina Domnului sunt singurele ritualuri vizibile, "palpabile", lasate de Domnul pentru fiecare din ai Sai (n.t.)

     5     Mijloace si moduri de a transmite voia lui Dumnezeu

     Referitor la mijloacele prin care Dumnezeu poate sa ne transmita voia Sa, in primul rand este Biblia. Nu trebuie sa ne asteptam ca Dumnezeu sa ne vorbeasca prin vise, iluzii sau viziuni: nimic din epistolele Noului Testament nu sugereaza ca Dumnezeu le mai foloseste acum, caci imprejurarile tranzitorii din Fapte au trecut si Cuvantul Sau este complet. Nici nu ne putem astepta ca El sa-Si etaleze planul Sau pentru tot restul vietii noastre, inaintea noastra si a cererii noastre. Mai degraba, El ar dori ca sa umblam in fiecare zi in dependenta de El, asteptand ca "glasul dulce si soptit" sa ne vorbeasca (1 Imp. 19:12). Odata ce am inteles voia Lui, comuniunea practica cu El nu trebuie sa inceteze. In special, de asemenea, avem nevoie de calauzirea Sa pentru a sti cum sa implinim voia Lui, asa cum a fost cazul ucenicilor pentru pregatirea pastelui: Domnul le-a dat mai intai instructiuni de a pregati (Luca 22:8), si apoi El a intrat in detaliile despre modul cum trebuie pregatit (Luca 22:10-12)

     6     Luati jugul Meu asupra voastra

     Nu este nicio indoiala ca Domnul vrea sa ne calauzeasca. Marele verset al Evangheliei "Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna" este urmat de "Luati jugul Meu asupra voastra". Fie ca toti sa fim incurajati sa cautam calauzirea Lui si a ne supune acesteia si sa invatam ca "jugul Sau este bun si sarcina Sa este usoara" (Mt. 11:28-30).