Mana cea buna a Dumnezeului nostru era peste noi
Cartea Ezra
- XIV -
Arend Remmers
7.4 Cap. 6:13-15 - Constructia templului terminata
7.4.1 Cap. 6:13
"Atunci Tatnai, guvernatorul de dincoace de rau, Setar-Boznai si tovarasii lor au facut intocmai, dupa cum trimisese porunca imparatul Cirus".
Adversarii constructiei templului au trebuit sa se dea batuti inaintea decretului imparatului Persiei. Ei au vrut sa puna capat activitatii de constructie prin intrebarea lor vicleana pusa imparatului imparatului cu privire la justificarea sa. Acum sunt obligati sa vada ca aceasta intrebare a produs exact efectul opus. Daca nu voiau sa cada ei insisi in dizgratie, nu aveau altceva de facut decat sa actioneze in conformitate cu ceea ce imparatul Darius a trimis. Aceasta este ceea ce de fapt au facut.
7.4.2 Cap. 6:14-15
"Si batranii iudeilor au construit; si au prosperat prin profetia lui Hagai, profetul, si a lui Zaharia, fiul lui Ido. Si au construit si au terminat, dupa porunca Dumnezeului lui Israel si dupa porunca lui Cirus, si a lui Darius, si a lui Artaxerxes imparatul Persiei. Si casa aceasta a fost terminata in ziua a treia a lunii Adar, care era in anul al saselea al imparatiei imparatului Darius".
Slujba profetilor Hagai si Zaharia pentru cei din ramasita iudaica, a facut de rusine slaba lor credinta, deja slabita prin multele atacuri din partea vrajmasilor, si lipsa de lor de interes pentru casa lui Dumnezeu. Asa cum am vazut cand am cercetat primele doua versete din cap. 5, acesti profeti i-au incurajat sa reinceapa zidirea. Acum ei repeta incurajarea sau o continua. Aceasta ii face sa prinda curaj pe batrainii lui Iuda, care erau responsabili, si au zidit de atunci fara intrerupere pana au terminat.
Vedem aici, pe de-o parte slujba si misiunea batranilor pentru a-i conduce pe cei care construiau, si, pe de alta parte, profetii care incurajau si ajutau. Cele doua aspecte isi au locul lor si astazi, caci Dumnezeu a dat diferite daruri de har, care nu trebuie confundate. Cuvantul lui Dumnezeu este foarte clar asupra acestui punct : "Pentru ca, dupa cum intr-un trup avem multe madulare, iar madularele n-au toate aceeasi functie, asa si noi, cei multi, suntem un singur trup in Hristos, si fiecare, madulare unii altora; dar avand diferite daruri de har, dupa harul care ne-a fost dat: fie profetie, sa profetim potrivit masurii de credinta; fie slujba, sa staruim in slujire; fie cel care invata pe altii, in invatatura; fie cel care indeamna, in indemnare; cel care imparte, in simplitate; cel care conduce, cu sarguinta; cel care arata indurare, cu bucurie". (Rom. 12:4-8). Slujba profetului trebuie sa lucreze si astazi zidire, indemnare si mangaiere, in timp ce slujba de evanghelist, pastor si invatator este data "pentru desavarsirea sfintilor, in vederea lucrarii de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos" (1 Cor. 3:5-17 ; 14:3 ; Efes. 4:11, 12).
Trei elemente sunt numite ca baza de reusita a realizarii constructiei : slujba mentionata deja a profetilor Hagai si Zaharia, porunca data de Dumnezeu si porunca de la cea mai inalta autoritate omeneasca.
Porunca data de Dumnezeu de zidirea templului, care este mentionata a doua, nu apare decat aici. Nu citim nicaieri in alta parte cu privire la o misiune concreta din partea lui Dumnezeu data iudeilor pentru reconstructia templului, ci doar porunca imparatului Persiei. Cu toate acestea, scriitorul poate sa faca referire pe drept la Isaia 44:28, unde Dumnezeu a spus cu mult timp inainte despre Cirus : "El este pastorul Meu si el Imi va indeplini toata placere si zic Ierusalimului : Vei fi zidit, si templului: Ti se va pune temelia!". De asemenea, putem sa ne gandim la Ezra 1:1, 2 unde este spus ca "Domnul a trezit duhul lui Cirus, imparatul Persiei" si i-a dat porunca "sa-I construiesc o casa la Ierusalim".
Aceasta porunca a lui Dumnezeu, care nu le-a fost transmisa direct, era mai importanta pentru iudeii care s-au intors decat aprobarea autoritatilor lumii. Acelasi lucru este valabil pentru toti rascumparatii care, in timpul prezent, au vazut misiunea lor de a realiza cu adevarat dupa Scriptura, gandurile lui Dumnezeu cu privire la Adunarea Sa si a locului de strangere laolalta. Voia lui Dumnezeu pentru noi, trebuie sa treaca intotdeauna dincolo de orice considerente omenesti. A tine la aceasta, este o parte fericita care ne da pace interioara, odinna interioara (Mt. 11:29).
Cei doi imparati, Cirus si Darius, au aratat multa bunavointa in favoarea reconstructiei templului. Am vazut deja in detaliu. Al treilea imparat numit aici, Artaxerxes, nu poate fi cel din cap. 4, deoarece, prin scrisoarea sa, el a facut sa inceteze pentru un timp constructia templului (4:7-24). Imparatul Persiei Artaxerxes I "Mana Lunga", numit de asemeni Artaxerxes (Artasasta) in Biblie, a imparatit cativa ani mai tarziu (464-424 i. I.C.) si a fost cu bunavointa fata de Ezra si, de asemenea, fata de Neemia. El a suportat cheltuielile pentru slujba de la templu, si sub protectia lui zidurile cetatii au fost terminate (Ezra 7:21-24 ; Neem. 2). In atitudinea lui fata de iudei si de Ierusalim, el s-a asemanat lui Cirus si lui Darius cel Mare. Ezra, scriitorul acestei carti, a venit la Ierusalim in timpul stapanirii lui (7:1). Acest lucru face sa se inteleaga mai bine de ce este el deja mentionat aici, desi a imparatit o jumatate de secol mai tarziu. Iudeii erau recunoscatori in mod special acestor trei imparati ai Persiei, pentru dispozitiile lor favorabile fata de ei (iudeii) si fata de interesele lui Dumnezeu (*).
(*) Mentionarea lui Artaxerxes la v. 14 nu ar trebui sa fie nicidecum considerat ca un anacronism (plasat din eroare in acel timp, n.t.) asa cum fac multi comentator (desi ei nu vad o problema la cap. 4 v.7, unde nu este cu adevarat locul sau). Este remarcabil ca, in acest v. 14 din cap. 6, nu este chestiunea templului, ci numai de a zidi in general, in timp ce la v, 15, dimpotriva, este vorba din nou despre "casa". In timpul lui Artaxerxes, constructia templului era terminata de mult timp.
In a treia zi a lunii Adar (februarie / martie, ultima luna a anului religios) in anul al saselea al imparatiei lui Darius I (516 i. I.C.) casa lui Dumnezeu a fost terminata, adica la aproape patru ani dupa reluarea lucrarilor (4:24) si la aproape saptezeci de ani de la distrugerea ei completa. Cat de semnificativa era aceasta zi, pentru ca ea sa fie inscrisa pentru totdeauna in Cuvantul lui Dumnezeu !
Dupa rezidirea altarului de inchinare, in primul an dupa intoarcerea ramasitei (3:1-7), aceasta alta data era de toata importanta in istoria iudeilor care s-au intors. Doar acum slujba preoteasca putea din nou sa fie exercitata dupa Scriptura. In timp ce altarul simboliza comuniunea cu Dumnezeu pe baza unei jertfe de ispasire, si simboliza, de asemenea, adorarea intemeiata pe aceasta jertfa, casa lui Dumnezeu, templul, vorbeste despre locuinta sfanta a lui Dumnezeu in mijlocul poporului Sau (6:12 ; comp. Ex. 15:13, 17 ; Ps. 26:8). Potrivit voiei Sale, ambele merg impreuna.
Cu siguranta, lipsea chivotul legamantului cu capacul ispasirii si heruvimii, care simbolizau tronul lui Dumnezeu. Locul preasfant era gol. Nu a fost nici norul gloriei lui Dumnezeu, ca in timpul dedicarii cortului intalnirii in pustie, si al templului lui Solomon la Ierusalim. Gloria lui Dumnezeu care statea altadata intre heruvimi in templul de pe pamant (1 Sam. 4:4), nu s-a mai intors niciodata in timpul natiunilor. In Imparatia milenara, ea va reveni acolo (Ez. 43:1-5 ; Hag. 2:7-9). Dar, chiar daca gloria vizibila a lui Dumnezeu nu mai era prezenta, totusi, Dumnezeu a vorbit poporului Sau tocmai in acel timp prin profetii Sai: "Cuvantul prin care am facut legamant cu voi cand ati iesit din Egipt si Duhul Meu raman in mijlocul vostru; nu va temeti!" (Hag. 2:5). Nu lipsea nimic pentru drumul credintei. - Si astazi nu este altfel. Toti cei care vor sa fie credinciosi Domnului pot sa se bazeze pe Cuvantul Sau, etern valabil si neschimbator, si pe puterea Duhului Sfant care locuieste in fiecare credincios (in mod individual) si in Adunare, care este casa spirituala a lui Dumnezeu (1 Cor. 3:16 ; 6:19).
7.5 Cap. 6:16-22 - Dedicarea templului si sarbatoarea Pastelui
7.5.1 Cap. 6:16-18
"Si fiii lui Israel, preotii, si levitii, si ceilalti fii ai captivitatii au sarbatorit dedicarea acestei case a lui Dumnezeu cu bucurie. Si au adus pentru dedicare acestei case a lui Dumnezeu o suta de boi, doua sute de berbeci, patru sute de miei; si, ca jertfa pentru pacat pentru tot Israelul: doisprezece tapi, dupa numarul semintiilor lui Israel. Si au pus pe preoti dupa cetele lor si pe leviti dupa cetele lor, pentru slujba lui Dumnezeu care este in Ierusalim, dupa cum este scris in cartea lui Moise".
Primul scop, si cel mai important, de la intoarcerea ramasitei era acum atins (1:2 ; Is. 44:28). Locuinta lui Dumnezeu era restabilita, si dedicarea era facuta acum, asa cum s-a facut altadata in timpul lui Solomon.
Inima cititorului atent al Bibliei este atinsa din nou de faptul ca acest mic grup de oamani care s-au intors, sunt numiti ca "fiii lui Israel". Intalnim din nou , in aceasta carte, aceasta expresie care se raporteaza la multimea poporului lui Dumnezeu. Nu se spune niciun cuvant despre vechea schisma a imparatiei in cele doua parti; nu gasim nimic in plus despre iudeii ramasi la Babilon. Gandul unitatii poporului alcatuit din cele douasprezece semintii domina in aceasta carte, dupa cum am vazut la inceputul si la sfarsitul cap. 2 (2:2, 70). Dumnezeu considera mica ramasita ca reprezentantii poporului Sau, si ei insisi urmaresc sa actioneze in conformitate cu aceasta calitate.
Se pare ca expresia "fiii lui Israel" se refera aici la toti cei care s-au intors, si care sunt prezentati apoi in mod individual ca "preotii, si levitii, si ceilalti fii ai captivitatii". Preotii aveau functia cea mai inalta in mijlocul poporului deoarece ei aveau (doar ei, in acel timp) dreptul de a se apropia de Dumnezeu. Levitii erau slujitorii lui Dumnezeu de la Sfantul Sau Locas. In final sunt numiti "ceilalti fii ai captivitatii". Ei erau constienti ca fac parte din poporul pamantesc al lui Dumnezeu, si se vedeau, de asemenea, ca reprezentanti ai intregului popor al lui Israel in tara pe care Domnul le-a dat-o tuturor. Dar nu au uitat ca, in calitatea de fii ai captivitatii, au fost alungati din tara lor prin pedeapsa judecatii lui Dumnezeu, si ca nu au putut sa se intoarca inapoi decat prin harul Sau. Ei s-au comportat deci asa cum era potrivit pentru ei in aceasta situatie.
"Au sarbatorit dedicarea acestei case a lui Dumnezeu cu bucurie". Bucuria este mentionata de trei ori in ultima sectiune a cap. 6 (6:22). Inca de la punerea temeliilor templului ei au "strigat de bucurie" (3:12), lucru pe care nu-l gasim nici la constructia cortului intalnirii, nici la ridicarea templului (lui Solomon, n.t.). La fel, in vremuri de slabiciune spirituala, Dumnezeu vrea, in harul Sau, sa dea bucurie alor Sai, dupa cum vedem in acest exemplu. Totusi, sa nu uitam ca nu este vorba de o bucurie omeneasca, pamanteasca, chiar lumeasca, ci de "bucuria in Domnul", adica cea care se raporteaza la El si care este lucrata de El (Neem. 8:10 Filip. 3:1 ; 4:4).
Bucuria ramasitei si-a gasit expresia in jertfele pe care le-au adus. Ei au adus "o suta de boi, doua sute de berbeci, patru sute de miei; si, ca jertfa pentru pacat pentru tot Israelul: doisprezece tapi, dupa numarul semintiilor lui Israel" (6:17). Cu toate acestea, ce diferenta fata de dedicarea templului din timpul lui Solomon ! Atunci au adus douazeci si doua de mii de boi si o suta douazeci de mii de oi (1 Imp. 8:63). Aici nu este decat o mica parte din cele aduse atunci. Aceasta comparatie arata din nou ca bucuria iudeilor nu se baza pe lucrurile exterioare.
O alta diferenta in legatura cu imprejuraile similare anterioare este necesar de aratat. In timpul jertfelor pentru dedicarea cortului intalnirii si al templului, a coborat foc din cer si a ars jertfele (Lev. 9:24 ; 2 Cr. 7:1). Aici, aceasta nu a mai avut loc. La fel, gloria lui Dumnezeu nu s-a intors in templu. Starea de la inceput nu a mai fost restabilita. - In mod asemanator, timpul glorios de la inceputul Adunarii era caracterizat prin activitatea vizibila a duhului lui Dumnezeu, "Dumnezeu marturisind impreuna cu ei prin semne si prin minuni si prin felurite lucrari de putere si prin daruri ale Duhului Sfant, dupa propria Sa placere" (Ev. 2:4). De asemenea, acest timp a trecut si nu se va mai intoarce. Dar si astazi, ca altadata, Dumnezeu mentine promisiunile Sale de har. A Lui sa fie lauda si multumirea pentru aceasta.
In ciuda intregii lor bucurii, iudeii nu au uitat in totul trecutul, si starea rusinoasa in care se gasea multimea poporului lui Dumnezeu in timpul acela. Desi nu au fost decat un numar mic (42360 dupa 2:64) care s-au intors dintre cele doua semintii ale lui Iuda si Beniamin impreuna cu levitii, ei s-au considerat, in ciuda slabiciunii lor, ca reprezentantii multimii poporului alcatuit din cele douasprezece semintii; si ca ei erau in tara pe care le-a dat-o Dumnezeu si la locul pe care El L-a ales pentru a fi adorat. In "jertfa pentru pacat pentru tot Israelul" care era alcatuita din "doisprezece tapi, dupa numarul semintiilor lui Israel", erau incluse toate semintiile intregului popor. Jerta pentru pacat nu era o jertfa de adorare ca jertfa arderi-de-tot sau jertfa de multumire, ci era legata de smerenie si de marturisirea greselilor. Prin aducerea jertfei pentru pacat pentru cele douasprezece semintii ale lui Israel, mica ramasita se identifica cu intregul popor care a falimentat, fara a se aseza cu nimic mai sus decat ceilalti. Aceasta era adevarata smerenie dupa gandurile lui Dumnezeu.
Daniel s-a exprimat in acelasi fel in rugaciunea sa cu mult inainte de prima intoarcere a ramasitei (Dan. 9). Desi a fost cu mult prea tanar pentru a-si avea partea sa de vina la idolatria poporului inainte de exil, el s-a identificat din plin cu multimea poporului : "Noi am pacatuit si am facut nelegiure si am facut ce este rau si ne-am razvratit, abatandu-ne de la poruncile Tale si de la judecatile Tale" (Dan. 9:5). Este acelasi principiu pe care Ramasita aduce, aici, jertfa pentru pacat pentru tot Israelul.
De ce este atat de important acest lucru ? Deoarece prin aceasta se arata intr-un mod vizibil o constientizare clara a doua fapte : In primul rand ca, daca facem parte din poporul lui Dumnezeu, nu ne putem ridica mai presus de aceasta pozitie, nici sa ne disociem, si in al doilea rand ca nu suntem mai buni decat ceilalti, ci la fel de pacatosi. Aceasta este valabila inca si astazi ca si atunci, si chiar mai puternic, fiindca noi apartinem unitatii indisolubile a trupului lui Hristos si ca noi suntem madulare (1 Cor. 6:15 ; Efes. 4:4).
Dintre numeroasele tipuri ale Vechiului Testament, niciunul dintre ele nu reprezinta unitatea Adunarii lui Dumnezeu. Unitatea trupului lui Hristos face parte din taina (secretul) care nu a fost revelat decat apostolilor si profetilor Noului Testament, dupa ce Domnul Isus Si-a sfarsit lucrarea Sa de rascumparare, si a trimis Duhul Sfant aici jos (1 Cor. 12:12, 13 ; Efes. 3:4-6). Dar Cuvantul lui Dumnezeu are totdeauna in vedere totalitatea poporului lui Dumnezeu (Ex. 24:4 ; 28:21 ; Ios. 4:1 ; 1 Imp. 18:31). Acelasi lucru este si aici.
Ceea ce a facut ramasita iudaica, inca este posibil si astazi de a ne aduna ca adunare in Numele Domnului Isus, desi crestinatatea este divizata in mod vizibil in multe bucati. Acest lucru nu tine numai de a ne separa de tot ceea ce este contrar Cuvantului lui Dumnezeu. O strangere de crestini cu adevarat in conformitate cu Scriptura, implica, de asemenea, recunoasterea si realizarea unitatii trupului lui Hristos, de care apartin toti cei care cred in El. Daca tinem cont de aceste doua aspecte, ne aflam in locul stabilit de El unde putem sa fim adunati in Numele Sau, chiar daca acolo nu sunt decat doi sau trei (Mt. 18:20). Ca si in cazul ramasitei lui Israel, acest lucru nu poate fi realizat spre gloria lui Dumnezeu decat cu o smerenie profunda fata de starea generala a crestinatatii, inclusiv a noastra. Fie ca aceasta caracteristica sa fie si a noastra !
O astfel de reprezentare a unitatii Adunarii lui Dumnezeu impreuna cu separarea de multi copii ai lui Dumnezeu este de neconceput pentru multi, chiar contradictorie. De fapt, separarea dintre credinciosi merge impotriva unitatii dupa gandul lui Dumnezeu, - dar cu o exceptie care este separarea de rau. Unitatea poporului nu poate fi realizata si exprimata decat in locul pe care Dumnezeu l-a stabilit pentru aceasta. In timpul Vechiului Testament, acest loc era Ierusalimul si templul unde locuia Dumnezeu, si in timpul prezent acest loc este acolo unde doi sau trei sunt adunati in Numele Domnului Isus (Mt. 18:20). Acolo unde Dumnezeu doreste sa-l vada pe poporul Sau, unitatea acestui popor poate fi exprimata in adevaratul sau sens, deoarece toti care fac parte din poporul Sau isi au locul lor in acest loc stabilit de Dumnezeu. In Babilon, unitatea lui Israel era la fel de nerealizabila ca si unitatea tuturor crestinilor adevarati in biserici sau in activitatile interconfesionale, ca ecumenismul sau Alianta (de ex. Alianta Evanghelica, n.t.). Unitatea poporului lui Dumnezeu nu poate fi exprimata decat in locul hotarat de El Insusi, ceea ce implica in acelasi timp separarea de orice alt "loc" unde aceasta unitate nu este realizata. Acest lucru este valabil si in timpul prezent, tocmai din cauza ruinei spirituale a crestinatatii.
Apoi cetele preotilor si ale levitilor, pe care Davit le-a randuit pentru slujba templului, au fost puse in slujba (6:18). Expresia "dupa cum este scris in cartea lui Moise" se refera la slujbele descrise in Numeri 3 si 4 pentru marele preot, pentru preoti, pentru ghersoniti, chehatiti si merariti, adica cele trei familii ale fiilor lui Levi. Mai tarziu, pentru slujba templului, David a impartit din nou pe leviti si pe preoti in cete si a stabilit care era slujba lor (1 Cr. 23 si 24). Cetele din v. 18 se refera la aceste porunci ale lui Moise si ale lui David. Totul a fost in conformitate cu Cuvantul lui Dumnezeu. Si astazi este la fel, nimic nu poate sa se desfasoare altfel.
7.5.2 Cap. 6:19
"Si fiii robiei au sarbatorit Pastele in a paisprezecea zi a lunii intai" (*).
(*) Incepand de aici textul este scris din nou in ebraica.
Pastele a fost sarbatorit la o luna de la dedicarea templului, in a paisprezecea zi a lunii intai (Abib sau Nisan ; Martie / Aprilie), prima luna a anului religios). In momentul instituirii sale, Dumnezeu specificase deja: "Aceasta luna va fi pentru voi inceputul lunilor; ea va fi pentru voi intaia luna a anului" (Ex. 12:2).
Pastele nu era doar prima din cele sapte sarbatori ale Domnului din cursul anului. Chiar si din punct de vedere istoric si spiritual, Pastele era asezat la inceput, caci a fost primul pas al eliberarii israelitilor din Egipt. In noaptea de Paste, nimicitotul va trece prin toata tara Egiptului pentru a ucide pe toti intaii-nascuti. Numai casele pe usa carora era vizibil sangele mielului pascal au fost crutate de judecata lui Dumnezeu. Baza pentru toate acestea era cuvantul pe care Dumnezeu le-a spus: "Si sangele va va fi semn pe casele in care sunteti; si Eu voi vedea sangele si voi trece peste voi; si, cand voi lovi tara Egiptului, nu va fi nicio plaga peste voi, ca sa va distruga" (Ex. 12:13). In aceeasi noapte, israelitii au parasit Egiptul (Ex. 12:31). In Noul Testament, se explica despre ce vorbeste mielul pascal din punct de vedere spiritual. In 1 Cor. 5:7, este spus: "Pentru ca pastele nostru, Hristos, a fost jertfit".
Amintirea faptului ca au fost paziti de judecata lui Dumnezeu, apoi ca au fost scosi din Egipt, a fost foarte miscatoare pentru ramasita care s-a intors. Aceste fapte au condus altadata la implinirea promisiunilor lui Dumneze fata de Avraam, si au constituit in acelasi timp baza existentei lui Israel ca popor al lui Dumnezeu. - Pentru noi, primul paste al lui Israel echivaleaza cu credinta in sangele pretios al lui Hristos (Rom. 3:25). Urmatoarele sarbatoriri ale Pastelui, inclusiv cea mentionata aici, sunt diferite de ceea ce ele sunt o imagine a mesei de amintire a Domnului (cina) pe care o celebram noi astazi in prima zi a saptamanii : noi ne amintim de lucrarea Lui pretioasa de la cruce implinita pentru noi, si vestim moartea Sa pe pamant, pana cand El va veni (1 Cor. 11:23-26).
7.5.3 Cap. 6:20
"Pentru ca preotii si levitii se curatisera ca unul singur, toti erau curati; si au injunghiat pastele pentru toti fiii robiei, si pentru fratii lor, preotii, si pentru ei insisi".
In ciuda numarului mic de persoane, si in ciuda starii lor slabe, cerintele sfinte ale lui Dumnezeu nu au fost restranse, nici relaxate. Legea a aratat fiecaruia sa stie ceea ce era curat, si ceea ce nu era (Num. 9:6 si urmat.). De aici reiese ca se cerceta legea si se stia, sau se invata de catre altcineva care stia. Cand aceste conditii nu sunt implinite, nu poate avea loc inchinare (sau: slujba divina) care sa-I fie placuta lui Dumnezeu. Si noi trebuie sa invatam acest lucru astazi.
Oricine voia sa aduca o jertfa, sau sa tina o sarbatoare pentru Domnul, trebuia sa fie curat. Acest lucru era valabil in special pentru preoti si leviti. Acestia se curateau cu o inima sincera, fara exceptie, dupa cerintele legii pentru aceasta sarbatoare. Cu aceasta stare de inima, ei injunghiau mielul pascal (si, bineinteles jertfele care erau necesare ; Num. 28:16:22) pentru multimea poporului (numita din nou "fiii robiei" ca la v. 16 si 19), si "pentru fratii lor, preotii, si pentru ei insisi".
7.5.4 Cap. 6:21
"Si fiii lui Israel care se intorsesera din captivitate au mancat impreuna cu toti aceia care se despartisera de necuratia natiunilor tarii, ca sa-L caute pe Domnul Dumnezeul lui Israel".
"Fiii lui Israel care se intorsesera din captivitate" - iata titlul prin care este desemnata aici ramasita. Nu se putea descrie mai exact starea sa in ochii lui Dumnezeu si in ochii poporului. Multele repetari (Israel la v. 16, 17 si 21 ; robie, captivitate la v. 16, 19, 20 si 21) subliniaza importanta acestor doua aspecte atat de diferite si atat de adevarate. Am analizat in detaliu cele doua denumiri pe care le-au luat si care au caracterizat cele doua pozitii. Planul lui Dumnezeu nu ramane neimplinit datorita esecurilor noastre.
Mancand din mielul de Paste, orice diferenta dintre oamenii din popor disparea. Fie ca era preot, levit sau altcineva din popor, cu totii faceau parte, fara nicio deosebire, din fiii lui Israel, si in mod asemanator s-au intors din captivitate. In plus, la ei s-au mai adaugat altii, cei "care se despartisera de necuratia natiunilor tarii". Acestia poate au fost iudei ramasi in tara lui Iuda dupa deportarea poporului la Babilon, si care s-au amestecat cu celelalte popoare pagane. Dar poate, de asemenea, au fost din cei care care in timpul relativ scurt dupa intoarcere s-au aliat din nou cu natiunile prin casatorie sau alte lucruri asemanatoare (9:1, 2). De asemenea, poate fi vorba de pagani care voiau sa se alipeasca de credinta iudeilor. Daca nu se poate spune nimic precis despre cele de mai sus, in orice caz este important ca ei s-au despartit de necuratia natiunilor si ca ei erau curati. Altfel nu ar mai fi putut "sa-L caute pe Domnul Dumnezeul lui Israel". Caci "Sfintenia isi are locul in casa Ta, Doamne, zile indelungate" (Ps. 93:5).
Numai intr-o astfel de stare putem comemora astazi amintirea mortii Domnului nostru, masa Domnului (cina). De aceea este spus in 1 Cor. 11:28 : "Sa se cerceteze dar omul pe sine insusi si asa sa manance din paine si sa bea din pahar". Lumea, cu toata necuratia ei de ordin moral si doctrinar, nu are niciun loc acolo (la masa).
7.5.5 Cap. 6:22
"Si au tinut sarbatoarea Azimilor sapte zile cu bucurie, pentru ca Domnul ii umpluse de bucurie si intorsese inima imparatului Asiriei spre ei, ca sa le intareasca mainile in lucrarea casei lui Dumnezeu, a Dumnezeului lui Israel".
Bucuria nu a fost numai in timpul dedicarii templului (6:16), ci si in timpul "sarbatorii Azimilor". Aceasta sarbatoare urma imediat dupa Paste; in timpul acestei sarbatori, nu trebuia sa se manance decat paine fara aluat (Ex. 12:8, 15 ; Deut. 16:3, 4) (*). Semnificatia spirituala a sarbatorii Azimilor pentru noi crestinii este explicata in Noul Testament in legatura directa cu Pastele. In 1 Corinteni 5:7-8, este spus : "Indepartati (lit. "curatiti") aluatul cel vechi, ca sa fiti o plamadeala noua, dupa cum voi sunteti fara aluat. Pentru ca si pastele nostru, Hristos, a fost jertfit; de aceea sa tinem sarbatoarea nu cu aluat vechi, nici cu aluat de rautate si de viclenie, ci cu azimile curatiei si ale adevarului".
(*) Pentru acest motiv, in Noul Testament, Pastele este numit in mod ocazional "sarbatoarea azimilor", adica cele doua sarbatori fiind considerate ca una singura (Luca 22:1).
Cele sapte zile ale acestei sarbatori alcatuiesc un timp complet care reprezinta intreaga noastra viata ca rascumparati. Hristos, pastele nostru, este acolo la inceput. Apoi viata de credinta a crestinului se deruleaza in sinceritate (adica in curatie morala) si adevar (adica dreptate si fermitate cu privire la adevar). Hristos Insusi este hrana credinciosului. Aluatul (plamadeala fermentata) care trebuie sa fie indepartat corespunde judecatii oricarui pacat si despartirii de rau, personal si colectiv.
Sarbatoarea azimilor a fost tinuta cu bucurie, ceea ce era o bunavointa din partea lui Dumnezeu si care arata in acelasi timp o stare de inima buna a ramasitei . Motivul acestei bucurii era constienta faptului ca s-a actionat in ascultare de legea Domnului. Acest lucru a fost o placere pentru El, si la randul Lui a produs o bucurie in ei. Iata adevarata comuniune cu Dumnezeu !
Acestea sunt principii care au fost date poporului Israel de la inceputul existentei sale, cand era inca in Egipt, si ele si-au pastrat toata valabilitatea, inclusiv in aceste timpuri de slabiciune. Dupa secole de declin, ele tocmai au fost redescoperite si practicate cu bucurie. In acelasi fel, si noi astazi putem sa practicam principiile biblice pentru a duce o viata in sfintenie, chiar daca aceste principii nu mai sunt respectate de marea majoritate a crestinatatii, dimpotriva, chiar rad de ele (2 Cr. 30:10).
In plus, Dumnezeu "intorsese inima imparatului Asiriei". Darius, imparatul Persiei, este numit aici "imparatul Asiriei". Imparatia Persiei era mai mare decat imparatiile precedente ale Asiriei si Babilonului; ea (imparatia persana, n.t.) a luat locul lor, de aceea este desemnata in felul acesta (vezi 5:13 ; Neem. 13:6). Imparatul si-a adugat deci la titlurile sale numele tarilor pe care le-a cucerit. Dupa cum am vazut in acest capitol, el s-a artat foarte binevoitor fata de ramasita si i-a incurajat sa continue "lucrarea casei lui Dumnezeu, a Dumnezeului lui Israel". Acest fapt prezentat aici foarte pozitiv era, in acelasi timp, o amintire a faptului ca binele exterior al poporului lui Dumnezeu a depins acum de conducatorii acestei lumi.
Constructia templului era incheiata. Acum era vorba despre asumarea slujbei zilnice in casa lui Dumnezeu si de staruinta.. - Este exact ceea ce faceau primi crestini : "Si ei staruiau in invatatura si comuniunea apostolilor, in frangerea painii si in rugaciuni. Si fiecare suflet a fost cuprins de teama si multe minuni si semne se faceau prin apostoli. Si toti cei care credeau erau impreuna si aveau toate in comun... Si in fiecare zi, staruind intr-un gand in templu si frangand painea acasa, isi luau hrana cu bucurie si curatie de inima" (Fapte 2:42-46).
Ca si ramasita iudaica, noi nu ne mai gasim astazi intr-un timp de inceput si de putere, ci intr-un timp de sfarsit si de slabiciune. Trezirea si modul de a trai al micii ramasite iudaice are multe sa ne spuna si noua. Daca vrem sa-I placem Domnului ca rascumparati in viata noastra personala si colectiva, trebuie sa tinem cu tarie la despartirea de orice forma a raului, potrivit cu gandul Sau, si s-o punem in practica. Gasim voia Lui in Cuvantul Sau. Ascultarea si cinstirea Numelui Sau, aduce intotdeauna binecuvantare pentru noi insine !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu