Mana cea buna a Dumnezeului nostru era peste noi
Cartea Ezra
- XIII -
Arend Remmers
7 Cap. 6 : Incheierea constructiei templului
7.1 Cap. 6:1-2 - Reactia imparatului Darius
"Atunci imparatul Darius a dat porunca si s-a cautat in casa sulurilor de carti, unde se pastrau visteriile in Babilon. Si s-a gasit in Ahmeta, in palatul care este in tinutul Media, un sul, si in el era scrisa aceasta aducere-aminte :"
La primirea scrisorii lui Tatnai si a tovarasilor sai, imparatul Darius a dat porunca sa se caute in arhivele imparatilor Persiei si Babilonului. Sapaturile arheologice din Orientul Mijlociu au scos la lumina arhive cu mii de tablite in scrierea cuneiforma in care multe dintre ele confirma acuratetea relatarilor biblice.
Cautarea poruncita de catre Darius nu a oferit niciun rezultat in capitala Babilon. Este ceea ce se poate deduce din textul de mai sus. Cu toate acestea, ei nu au incetat cautarea.
Cetatea Akhmeta (sau mai corect Ecbatane, Hamadan de astazi), in Media, era o resedinta de vara a imparatilor Persiei. Ea se situa la mai multe sute de kilometri la est de Babilon, in munti. Acolo au gasit un sul in care era scrisa o aducere-aminte (protocol sau memorandum) avand urmatorul continut :
7.2 Cap. 6:3-5
"In anul intai al imparatului Cirus, imparatul Cirus a dat porunca pentru casa lui Dumnezeu in Ierusalim: Casa sa fie construita ca un loc unde se aduc jertfe; si temeliile ei sa fie puse trainic, inaltimea ei sa fie de saizeci de coti, latimea ei de saizeci de coti, cu trei randuri de pietre mari si un rand de lemn nou; si cheltuielile sa se plateasca de catre casa imparatului. Si vasele de aur si de argint ale casei lui Dumnezeu, pe care le-a scos Nebucadnetar din templul care este in Ierusalim si le-a adus la Babilon, sa se dea inapoi si sa fie duse din nou in templul care este in Ierusalim, la locul lor; si sa le pui in casa lui Dumnezeu".
Aducerea-aminte gasita corespundea in parte cu decretul imparatului Cirus, citat la cap. 1 v. 1-4. Cele doua relatari difera in detalii; pe de-o parte, se poate spune ca cea din cap. 1 nu contine o copie completa, si pe de alta, in ceea ce aducera-aminte citeaza aici trebuie sa fie considerata ca un fel de rezumat al protocolului.
Dumnezeu arata din nou ajutorul pe care El L-a dat poporului Sau si ravnei lor pentru casa, atunci cand a facut puterea pagana sa scrie : "Casa sa fie construita ca un loc unde se aduc jertfe". In plus fata de reconstruirea templului, este mentionat aici misiunea de a aduce "jertfe". Aceasta porunca isi are echivalentul ei in Noul Testament in descrierea slujirii in adunare, care este casa spirituala a lui Dumnezeu pentru timpul prezent : "Daca ati gustat, in adevar, ca Domnul este bun. De El, apropiindu-va, ca de o piatra vie, lepadata, in adevar, de oameni, dar aleasa, pretioasa inaintea lui Dumnezeu, si voi insiva, ca niste pietre vii, sunteti ziditi o casa spirituala, o preotie sfanta, ca sa aduceti jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos" (1 Pet. 2:3-5). Ramasita iudeilor din acel timp se afla intr-o situatie asemanatoare cu ce a credinciosilor Domnului de astazi, si principiile divine au ramas aceleasi !
Apoi este spus : "si temeliile ei sa fie puse trainic". Acest fapt important isi are, de asemenea, echivalentul sau in Noul Testament, in prima epistola a lui Petru : "Iata, pun in Sion o piatra de unghi, aleasa, pretioasa; si cine crede in El nicidecum nu va fi dat de rusine. Pentru voi deci, care credeti, este pretuirea, dar pentru cei neascultatori, 'piatra pe care au lepadat-o ziditorii, aceasta a ajuns cap de unghi' si 'piatra de poticnire si stanca de cadere'; ei se poticnesc de Cuvant, fiind neascultatori: la aceasta au si fost randuiti" (1 Pet. 2:6-8).
Dimensiunile prescrise de catre Cirus erau cu mult mai mari decat cele ale templului lui Solomon: "... inaltimea ei sa fie de saizeci de coti, latimea ei de saizeci de coti". Lungimea lucrarii nu este data. Templul lui Solomon era inalt de treizeci de coti, lat de douazeci de coti si avea saizeci de coti lungime (1 Imp. 6:2). Astfel, templul prevazut era dublu in inaltime si triplu in latime. Daca lungimea era aceeasi cu templul lui Solomon, constructia ar fi fost un cub de saizeci de coti pe latura. - Faptul ca aici sunt numite inaltimea si latimea are o semnificatie. Inaltimea indica inaltimea spirituala pe care adevaratul templu al lui Dumnezeu, Adunarea, trebuie s-o arate; latimea ne face sa gandim la amploarea si deschiderea spirituala a celor care alcatuiesc acest templu si care il reprezinta. Ambele sunt esentiale intr-un timp de ruina daca vrem sa fi paziti de ingradiri sectare.
Un conducator pagan, bine intentionat, a dat instructiuni pentru aceasta constructie. Dimpotriva, imparatul David, in vederea finalizarii constructiei templului, a primit intelepciune in scris prin mana Domnului peste el (1 Cr. 28:19). Aceasta explica toate diferentele. In cazul lui David, autorul era Dumnezeu; aici a fost un om cu intentii bune in favoarea poporului lui Dumnezeu. Cu toate acestea, nu stim in ce masura iudeii care s-au intors au urmat aceste prescrieri care se indepartau atat de mult de cele date de Dumnezeu. In orice caz, noua constructie ramanea mult in spatele templului original, in ce priveste gloria sa, asa cum am vazut (3:12 ; Hag. 2:3).
"Si cheltuielile sa se plateasca de catre casa imparatului". Aceasta porunca este mentionata aici pentru prima data. Nu stim daca in timpul de cinsprezece ani, care s-au scurs pana atunci, aceasta porunca a fost uitata sau daca nu a fost executata. Vedem aici bunavointa imparatului Cirus fata de iudei. Daca acestia nu erau in stare, din punct de vedere material, sa-si asume costurile ridicarii casei lui Dumnezeu la Ierusalim, era o sarcina usoara pentru Dumnezeu sa foloseasca un imparat pagan, conducatorul celui de-al doilea din cele patru imperii, pentru a plati tot ce era necesar. El a spus prin profetul Hagai : "Al Meu este argintul si al Meu este aurul, zice Domnul ostirilor" ( Hag. 2:8 ; vezi Ps. 50:10). O data in plus, vedem aici cum Dumnezeu este peste tot, si cum El are grija de tot, o data pentru interesele Sale pe pamant si pentru ai Sai care sunt interesati de acestea (interesele Lui).
Relatarile particulare (1:2-11 ; 5:13-16 si aici) difera in mai multe puncte unele de altele, totusi, toate trei se pun de acord asupra unui singur punct : asupra vaselor pretioase ale casei lui Dumnezeu pe care Nebucadnetar le-a luat ca prada. Primul conducator al primului imperiu le-a luat, si primul conducator al celui de-al doilea imperiu le adus la locul lor. Daca acesti imparati au cautat sa-si mareasca propria putere si maretie si independenta lor fata de Dumnezeu, totusi, aceasta nu L-a impiedicat pe Cel Atotputernic de a-i angrena, dupa cum El a vrut, in caile Sale de guvernare. Scopul si obiectivele Sale implica faptul ca El sa fie glorificat. Este ceea ce vedem si aici.
7.3 Cap. 6:6-12 - Porunca lui Darius
7.3.1 Cap. 6:6-7
"Deci departati-va de acolo, tu, Tatnai, guvernator de dincoace de rau (in fr. "de dincolo de rau", la vest de Eufrat), Setar-Boznai si tovarasii vostri de dincoace de rau. Lasati sa se faca lucrarea acestei case a lui Dumnezeu; guvernatorul iudeilor si batranii iudeilor sa construiasca aceasta casa a lui Dumnezeu pe locul ei".
Decretul imparatului Cirus a fost confirmat de catre Darius. O astfel de masura era in conformitatea cu legile mezilor si persilor. Dar, in urma acestei cautari, Darius adauga o porunca suplimentara.
Mai intai, el porunceste acelora sa se departeze de Ierusalim, in special lui Tatnai, Setar-Boznai si tovarasilor lor, afarsacitii care, vazuti din Babilon, erau "dincolo de rau (Eufrat)". Era singura modalitate prin care se putea asigura ca lucrarea casei lui Dumnezeu se face si este dusa la bun sfarsit.
Apoi, Darius confirma ca guvernatorul iudeilor, ceea ce il desemneaza in mod clar pe Zorobabel / Sesbatar, trebuie sa zideasca "aceasta casa a lui Dumnezeu pe locul ei". El trebuia s-o faca in colaborare cu batranii iudeilor. Dumnezeu nu se foloseste doar de Cirus, ci si de Darius pentru a ajuta poporul Sau sa implineasca voia Lui. - Si astazi in tarile occidentale, avem acest mare privilegiu de a putea sa ne strangem in Numele Domnului Isus in toata libertatea, fara sa fim impiedicati din partea guvernelor. Aceasta libertate nu exclude activitati ostile din partea anumitor indivizi sau grupari, asa cum multe strangeri au experimentat intr-o parte sau alta. Cu toate acestea, este o bunatate din partea lui Dumnezeu ca, chiar si astfel de excese sunt in general condamnate de guverne. Sa fim recunoscatori Domnului.
7.3.2 Cap. 6:8-10
"Si dau porunca de la mine ce sa faceti cu privire la batranii acestor iudei pentru construirea acestei case a lui Dumnezeu: din bunurile imparatului, din tributul de dincoace de rau (fr. "de dincolo de rau", n.t.), sa se dea indata oamenilor acelora cheltuielile, ca sa nu fie impiedicati. Si din ce au trebuinta, si vitei tineri, si berbeci, si miei pentru arderile-de-tot pentru Dumnezeul cerurilor, grau, sare, vin si undelemn, dupa cuvantul preotilor care sunt in Ierusalim, sa li se dea zi de zi, fara nicio lipsa, ca sa aduca jertfe placute Dumnezeului cerurilor si sa se roage pentru viata imparatului si a fiilor sai".
In dispozitiile introductive, sunt date doua porunci suplimentare de catre imparatul Darius. Una avea in vedere "constructia acestei case a lui Dumnezeu" si a jertfelor care trebuia sa-I fie aduse (6:8-10), iar a doua se referea la neschimbarea deciziilor luate (6:11-12).
Prima porunca cerea ca adversarii constructiei templului, Tatnai si tovarasii sai, 'sa dea indata cheltuielile necesare' acelor oameni "ca sa nu fie impiedicati". "Acesti oameni" erau batranii iudeilor responsabili de constructia casei lui Dumnezeu (5:5, 9 ; 6:7). Dupa decretul lui Cirus, descoperit la Ahmeta, casa imparatului trebuia sa subventioneze costurile reconstructiei templului (6:4). Darius, precizeaza acum aceasta porunca, arata ca acest ajutor material trebuia luat "din bunurile imparatului, din tributul de dincolo de rau". Ca guvernator la vest de Eufrat, Tatnai era cel putin responsabil de colectarea regulata a impozitelor si a altor taxe de pe teritoriul sau. Se insista in special pe rapiditatea platilor si eliminarea oricarei piedici din calea lucrarii. Iata ca oamenii care chiar voiau sa impiedice constructia, sunt acum obligati sa sprijine pe cei care construiau ! Din nou vedem aici cuvintele din cartea Proverbe : "Inima imparatului in mana Domnului este ca niste izvoare de apa: El o indreapta incotro vrea" (Prov. 21:1 ; 16:7).
Si acesta nu este totul. Darius merge mult mai departe in cererile sale decat simpla permisiune a reconstructiei templului. El se angajeaza sa-i sprijine zilnic pe preoti pentru ca ei sa poata sa-si faca slujba lor dupa porunca. Imparatul Persiei a fost in mod evident informat despre jertfele scrise in legea de pe Sinai. Ca si in cap. 3 v. 2, singurele mentionate aici sunt arderile-de-tot; este o noua aluzie la Domnul Isus si la lucrarea Sa ispasitoare sub aspectul devotamentului Sau desavarsit fata de Dumnezeu; si pe aceasta baza El a putut sa ne reveleze harul Sau si sa ni-l transmita.
In plus, era necesar ca "grau, sare, vin si undelemn, dupa cuvantul preotilor care sunt in Ierusalim, sa li se dea zi de zi, fara nicio lipsa". Aceste lucruri erau necesare pentru darurile de mancare si de bautura. Toate aceste lucruri trebuiau furnizate zilnic fara nicio sustragere sau limitare. Responsabili pentru a solicita aceste lucruri si pentru a le imparti erau preotii lui Dumnezeu. In Sfanta Scriptura ei reprezinta pe credinciosii care sunt obisnuit sa stea in prezenta sfanta a lui Dumnezeu si de a-I sluji si de a invata pe ceilalti credinciosi (comp. Deut. 33:10 ; Mal. 2:7).
In aceasta scurta sectiune Dumnezeu este numit de doua ori "Dumnezeul cerurilor". Cirus a folosit deja acest nume, exprimand prin aceasta caracterul pe care L-a luat Dumnezeu dupa distrugerea Ierusalimului, dupa ce gloria Lui s-a retras din templu, locul locuintei Sale pe pamant (1:2 ; 5:12).
In acord cu legea din Levitic si Numeri (in special Lev. 1 la 8 ; Num. 15 ; 28 si 29), Darius vorbeste in decretul sau despre "jertfe placute (J.N.D. : tamaie)". Este singura data cand aceasta expresie frumoasa apare in cartile istorice tarzii ale Vechiului Testament cu privire la astfel de jertfe care trebuia sa arda (sau, "sa fumege") pe altarul de arama. Ea face aluzie la trasatura de caracter cea mai inalta a jertfelor unde Dumnezeu este glorificat printr-un devotament perfect. Este ceea ce a caracterizat, mai presus de toate, lucrarea lui Hristos de la cruce, care "ne-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru noi, ca dar si jertfa lui Dumnezeu, ca parfum de buna mireasma" (Efes. 5:2). Este, de asemenea, caracteristica jertfelor spirituale pe care cei rascumparati le aduc in ora de inchinare, care sunt placute lui Dumnezeu prin Isus Hristos (1 Pet. 2:5).
Dorinta, exprimata in final, ca preotii "sa se roage pentru viata imparatului si a fiilor sai" exprima mai degraba inteligenta lui pagana decat o credinta adevarata in singurul Dumnezeu adevarat. Din puntul sau de vedere politeist, Darius putea sa-L numeasca "Dumnezeul cerurilor" fara sa fie infidel propriilor sai dumnezei. Pe de alta parte, iudeii din Babilon erau, de asemenea, indemnati de profetul Ieremia sa caute "pacea cetatii in care v-am deportat si rugati-va Domnului pentru ea, pentru ca in pacea ei veti avea pace" (Ier. 29:7). - In acelasi fel, si noi putem sa ne rugam pentru autoritati, functionarii guvernamentali, astfel ca "sa ducem o viata pasnica si linistita, in toata evlavia si demnitatea. Pentru ca lucrul acesta este bun si primit inaintea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, care doreste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului" (1 Tim. 2:1-4).
7.3.3 Cap. 6:11-12
"Si dau porunca pentru ca oricui va schimba acest cuvant sa i se scoata din casa o grinda si el sa fie ridicat si spanzurat pe ea, iar casa lui sa fie facuta o gramada de gunoi pentru aceasta. Si Dumnezeul care a facut ca Numele Sau sa locuiasca acolo sa rastoarne pe orice imparat si popor care isi va intinde mana sa schimbe sau sa distruga aceasta casa a lui Dumnezeu, care este in Ierusalim. Eu, Darius, am dat aceasta porunca; sa fie implinita degraba!"
Decretul lui Darius se incheie cu o a doua porunca care subliniaza neschimbarea decretului imperial de reconstructie a casei lui Dumnezeu de la Ierusalim. Oricine va modifica acest decret este amenintat cu o moarte destul de rusinoasa (comp. Dan. 3:29). Orice tentativa, venita chiar de la cel mai inalt nivel, de a impiedica constructia templului sau, mai rau, de a-l distruge, Dumnezeul care a facut ca Numele Sau sa locuiasca acolo il va pedepsi, aruncand la pamant pe conducatorul si poporul acela.
Deja la v. 9, cunoasterea detaliilor cu privire la jertfe este izbitoare. Formula "Dumnezeul care a facut ca Numele Sau sa locuiasca acolo" din v. 12 merge mult mai departe. Aceasta exprimare se potriveste aproape cuvant cu cuvant cu expresia care se intalneste atat de des in Deutoronom pentru locul unde locuieste Dumnezeu la Ierusalim (Deut. 12:11 ; 1 Imp. 11:36). Dumnezeu nu da altuia gloria Sa (Is. 42:8 ; 48:11). El nu uita nici nu paraseste pe poporul Sau. Interesul lui Dumnezeu este indreptat in mod special nu doar spre acest loc, ci si spre cei pentru care acest loc are valoare si care il iubesc. Era cazul in legatura cu Sionul, si este inca valabil astazi cu privire la locul unde Domnul Isus a promis prezenta Sa celor doi sau trei adunati in Numele Sau (Mt. 18:20).
Mult timp propriul Sau popor L-a dispretuit pe El si sfanta Lui locuinta. Acum, o ramasita mica se intorsese, si revenise la locul ales de Dumnezeu. Dumnezeu, ca sa zicem asa, face ca natiunile pagane sa-l recunoasca deschis (locul). Orice impotrivire este zdrobita, si cativa credinciosi, putin ca numar, au putut sa contiune, sub protectia imparatului, lucrarea lor de construire a casei lui Dumnezeu.
Darius incheie decretul sau prin aceste cuvinte clare si categorice : "Eu, Darius, am dat aceasta porunca; sa fie implinita degraba!" El insista inca odata pe o precizie absoluta si pe o graba pentru implinirea poruncilor sale (6:8).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu