CE FACI TU AICI, ILIE ? - 1 Imparati 19
- pentru cei care nu mai sunt in locul unde vrea Dumnezeu -
André Gibert
Cine dintre noi nu s-a oprit la un moment dat la intrebarea prin care, in doua randuri, Dumnezeu l-a cercetat pe profetul Sau : "Ce faci tu aici ?". Fericiti daca, dupa ce am auzit-o, am fost strapunsi de ea si am judecat motivele departarii noastre.
1 Diferite cauze de departare
Poate ca am cedat lumii, am gustat din bucuriile ei, am luat parte la certurile ei. Poate, antrenati de-o anumita miscare sociala sau religioasa, asociindu-ne unei aliante reprobabile si prin aceasta asezandu-ne sub un jug nepotrivit. Si invers, in fata ostilitatii lumii (nu vorbim chiar de persecutie) am fost tentati sa renuntam la marturia Domnului. Sau, apreciind marturia colectiva ca ineficienta, si judecand aspru pe fratii nostri si lipsurile lor, stand deoparte, poate nefericiti, dar magulindu-ne in secret ca suntem singurii credinciosi. Oricare ar fi fost cauza, nu mai eram acolo unde Dumnezeu ne voia. Cazul cel mai trist este al cuiva care merge pana acolo incat sa lipseasca de bunavoie din locul unde Domnul ii aduna pe ai Sai. Nu vorbim aici, bineinteles, de situatii in care credinciosia fata de Domnul cere ca oricine rosteste Numele Sau sa se departeze de faradelege dupa 2 Timotei 2:19, nu pentru a sta deoparte, ci sa fie mai aproape de El ; vorbim despre aceste crize de descurajare care, din toate timpurile, chiar cei mai devotati slujitori ai lui Dumnezeu au fost expusi, si pe care vrajmasul le-a exploatat pentru a-i face sa se retraga. In aceasta privinta, istoria lui Ilie, din cartea Imparati capitolul 19, este o invatatura cu atat mai serioasa cu cat este vorba despre un om deosebit al lui Dumnezeu si foarte mult onorat. Dar sa nu uitam, ca fiecare dintre noi a primit o marturie de dat si o slujba de implinit, astfel ca nimeni nu poate zice : aceasta nu ma priveste.
2 Un model de credinta si dependenta in trecut
Ilie fusese un model de credinta activa, in dependenta si ascultare. "Du-te", i s-a spus de mai multe ori (17:3, 9 ; 18:1), si el s-a dus ; "Ascunde-te", si el s-a ascuns (17:3) ; "Arata-te", si el a mers pentru a se arata lui Ahab (18:1, 2). El facea intotdeauna "dupa cuvantul Domnului" inaintea caruia statea, cautand prin rugaciune sa inteleaga voia divina si energia pentru a o implini. Privind la Dumnezeu si nu la el, a dat cea mai remarcabila marturie. Si iata ca a doua zi dupa biruinta castigata asupra celor patru sute cincizeci de profeti ai lui Baal pe Carmel, in loc sa astepte efectele acestei biruinte, armele credintei au cazut din mainile sale la amenintarea vanturata de o femeie.
3 Motivele de spaima
El se vede singur, si pierde din vedere pe Domnul si armele Sale. El se gandea la altarele daramate ale lui Iehova, dar ce a facut el cu cel pe care l-a reparat si prin care Iehova a fost glorificat ? El vede pe fiii lui Israel parasind legamantul si omorand cu sabia pe profetii Domnului, si uita cum, la cuvantul sau, ei i-au luat pe profetii lui Baal si i-au executat strigand : "Domnul, El este Dumnezeu !". Fara indoiala, il stia pe Ahab senzual si versatil (inclinat spre placeri lumesti si schimbator, n.t.), indiferent la succesul uneia sau alteia dintre inchinari (fata de Domnul sau fata de Baal, n.t.), gata sa cedeze inaintea sotiei sale aprinse de ura impotriva Domnului si impotriva slujitorului Sau Ilie, la fel cum cunoaste acest popor inconsecvent ; de asemenea, furia Izabelei il face sa prevada o noua schimbare a situatiei... Si pentru prima data, Ilie "s-a ridicat si a plecat" fara ca Domnul sa-i fi spus : "Pleaca". "Ca sa-si salveze viata". Nu putea Domnul sa-l ascunda asa cum a facut la Cherit ? Nu putea El s-o loveasca pe Izabela ? Si daca aceasta isi ducea la indeplinire amenintarea, ce onoare sa moara pentru cauza Domnului !
4 Totul este pe dos
Iata-l in totala inconsecventa. El fuge din locurile unde trebuia sa slujeasca. El care a infruntat o multime pentru a-i convinge sa-L urmeze pe Domnul, se izoleaza de orice contact uman. Singur in pustie, s-a saturat de viata de care a fugit ! "Ia-mi sufletul", i-a spus Celui care l-a facut sa-i redea sufletul fiului vaduvei. Profetul care a putut spune : "Doamne..., sa fie cunoscut astazi ca Tu esti Dumnezeu in Israel si ca eu sunt robul Tau si ca dupa cuvantul Tau am facut toate aceste lucruri", incheie lupta, renunta la indatoririle sale, ca si cum ar depinde de el sa hotarasca ! Coplesit de ceea ce el considera un esec final, pune aceasta pe seama neputintei sale, ca si cum succesele anterioare s-ar fi datorat lui si ca acestea au avut loc fiindca a fost "mai bun decat parintii sai" incat Domnul l-a trimis sa triumfe, si el zice acum : "Destul". El doreste moartea ! Dupa ce si-a aratat astfel dorinta de a renunta, si ca pentru a scapa de tot ce il framanta, "s-a culcat si a adormit sub ienupar".
5 A se baza pe sine sau pe Domnul
Acest mare slujitor a fost inaltat atat de sus in lucrarea sa incat o astfel de cadere ni se pare incredibila. Motivul ne este totusi cunoscut ; din nefericire, nu este altul decat sinele, prin propriile noastre experiente. De fapt, Ilie statea acolo inaintea lui insusi si nu "inaintea Domnului". Cu siguranta, nu indraznim sa comparam imprejurarile noastre cu ale sale, dar "Ilie era un om cu aceleasi slabiciuni ca si noi". Noi ne bazam pe noi insine, dar aceasta incredere se prabuseste, si ne descoperim fara putere interioara, fara credinta. Nu este nevoie de o amenintare, este suficienta o batjocura pentru a ne dobori, o inutilitate pentru a ne seduce, o dificultate pentru a ne tulbura, si iata-ne in infrangere deplina, dezamagiti, amarati, indoindu-ne de altii si de noi insine, socotind fara rod lucrarea noastra in ciuda tuturor eforturilor noastre. Ne lipseste sentimentul puterii care se simte in slabiciune. Unul singur, a putut spune odata : "In zadar m-am trudit, mi-am cheltuit puterea pentru nimic si fara folos", si : "totusi dreptul meu este la Domnul si rasplatirea mea la Dumnezeul meu" (Isaia 49:4). Cand a venit si nu era nimeni, cand a chemat si nimeni nu a raspuns, El nu S-a intors inapoi, si Domnul, care era intotdeauna inaintea Lui, L-a ajutat (Isaia 50:3-9 ; Psalmul 16:8).
6 Dumnezeu are grija de slujitorul Sau pe o cale care nu este a Sa
Pentru Ilie sub ienupar, ajutorul de sus era acolo, caci indurarile lui Dumnezeu nu lipsesc niciodata, nici resursele Sale, dar el se foloseste de ele fara sa se bucure. Un inger il trezeste : "Scoala-te, mananca". Totul este gata ; totul este gata pentru nevoile noastre, dar le intelegem noi ? Ilie incepe sa priveasca spre ceea ce ii lipsea, dar trebuia sa invete sa se cunoasca mai mult pe sine. El mananca, bea, se culca din nou, morocanos si ca indiferent de orice, in afara de necazurile sale. Ingerul vine a doua oara la el : "Scoala-te, mananca. Pentru ca drumul tau este foarte lung". Iata apa ca la Cherit, azima coapta ca la Sarepta. Ilie intarit pleaca la drum. Dar ce drum urmeaza ? El nu intreaba, si nici nu cere ca Domnul sa fie cu el in aceasta lunga calatorie : "patruzeci de zile si patruzeci de nopti pana la Horeb, muntele lui Dumnezeu. Si acolo a intrat in pestera si a petrecut noaptea acolo". L-a trimis cumva Domnul la Sinai, ca sa se ascunda acolo ? In realitate el a mers pe drumul sau, drumul propriei sale vointe. Dumnezeu care il cauta, in timp ce Ilie nu cauta sa fie condus de El, il lasa sa plece, stiind totusi gandul lui profund : sa-si abandoneze slujba chiar in locul unde a fost data legea, sa recunoasca ceea ce a fost si ceea ce a facut, sa ceara rigorile acestei legi impotriva poporului care n-a vrut s-o puna la inima, pentru ca sa fie judecati cei care cautau sa ia viata singurului martor credincios, pe scurt, sa-L faca pe Dumnezeu sa actioneze ca razbunator al profetului Sau ! El nu-L cunoastea pe Dumnezeu altfel decat ca Dumnezeul care a dat legea.
Dar, chiar daca nu l-a trimis El, Dumnezeu nu pierde din vedere pe slujitorul Sau care esueaza. Mai mult, il asteapta la sfarsitul acestui drum lung pentru care i-a asigurat puterea Sa exterioara (chiar daca Ilie a facut patruzeci de zile acolo unde nu ar fi trebuit mai mult de douasprezece). Nu recunoastem noi aici grija deosebita a Tatalui nostru, care de multe ori, fara a inceta sa Se ocupe de noi, ne-a lasat sa mergem pe drumul nostru pentru a ne aduce inapoi la momentul pe care intelepciunea si bunatatea Lui l-au hotarat ? El i-a dat lui Ilie ocazia sa mediteze si sa se intoarca la El. De fapt, Ilie, in timpul acestor patruzeci de zile, si-a mestecat amaraciunea si frica sa. A meditat asupra lui insusi. El va fi gasit acum de Domnul, si va invata sa-L cunoasca asa cum nu avuse pana acum nicio idee, si in aceasta noua lumina el insusi se va cunoaste mai bine.
7 Ce faci aici, Ilie ? - Insemnatatea acestei intrebari
"Ce faci aici, Ilie ?". In fundul pesterii Ilie aude cuvantul Aceluia caruia I-a cerut sa-i ia sufletul si care i-a raspuns dandu-i ceva ca sa traiasca. - Aici te-am chemat sa Ma slujesti ? Ce cauta la Horeb profetul trimis la poporul Meu pentru a-l intoarce ? Si daca totusi ai venit, ca si celalalt mare slujitor pe care aceasta pestera la adapostit altadata, mijloceste pentru Israel, si, in aceeasi dragoste ca acest Moise, aminteste promisiunile Mele facute poporului Meu ! Dar nu, el nu stie ca aceasta natiune vinovata Imi este inca draga, el este aici pentru "a se ruga lui Dumnezeu impotriva lui Israel" ! (Romani 11:2). - Am facut multe, zice el, fiind "gelos pentru Domnul", inaintea acestor nevrednici fii ai lui Israel care s-au indepartat de El, "am ramas eu singur si cauta sa-mi ia viata". "Eu"..."ei"... Dar nu stia Domnul toate acestea, legamantul parasit, altarele daramate, profetii ucisi ? Nu a fost El cel care, inainte de a judeca pe poporul Sau l-a incercat prin seceta, si caruia i-a vorbit prin Ilie ? Daca a exista un esec in aceasta incercare de a-l aduce inapoi, cui ii revenea sa faca constatarea si sa condamne pe adevaratii responsabili ? In cel priveste pe Ilie, Domnului Ii revenea sa-i retraga slujba, nu lui sa renunte. Deci asta ai venit sa faci aici ? Eu iti voi spune ceea ce trebuie sa faci, si ceea ce Eu am facut. Dar mai intai : "Iesi si stai pe munte inaintea Domnului".
8 Inaintea Domnului
Inaintea Domnului. Nu cunostea Ilie acest aspect esential, el care nu cu mult timp in urma i-a zis lui Ahab : "Domnul, inaintea caruia stau" ? Se pare ca era incet la ascultare si ca, chiar in pestera, el asteapta semnul inconfundabil din partea Aceluia in prezenta caruia trebuia sa stea. El percepe manifestarile succesive ale puterilor distructive carora nimic nu le putea rezista, vant care despica muntii, cutremur de pamant, foc, dar in care Domnul nu era. Chiar daca toate fortele pamantului si ale oamenilor s-ar ridica impotriva omului lui Dumnezeu, el nu are de ce sa se teama, caci Dumnezeu nu este in ele ; iar pe de alta parte, Dumnezeu dispune de aceste mijloace si de multe altele pentru a pedepsi atunci cand este cazul, dar, oricare ar fi aceste instrumente, El "nu este" in toti acesti agenti care merg "inaintea Lui". Unul sau altul din atributele Sale poate fi vazut acolo, dar Fiinta Sa nu este acolo, nici adevarata Sa glorie. Ele puteau numai sa pregateasca auzirea glasului bland, soptit, si sa recunoasca in acest sunet patrunzator, dar suveran si pasnic, pe Dumnezeu descoperindu-Se in ceva mult mai inalt decat exercitarea necesara a judecatilor Sale. Acolo era El. Cuvantul Sau de har era acolo.
De aceasta data, Ilie iese, sta la intrarea pesterii, cu fata acoperita, cum fac serafimii, asa cum Moise si-a ascuns-o pe a sa cand privea la Dumnezeu in rugul care ardea (Exod 3:6).
El tace, in pragul unui domeniu necunoscut lui, cel al acestui har minunat al lui Dumnezeu in care sfintii de altadata puteau sa zareasca doar cateva raze sau cateva respiratii binefacatoare, dar care "a fost facut cunoscut prin aratarea Mantuitorului nostru Isus Hristos" (2 Timotei 1:10).
Ilie asteapta ca Dumnezeu sa vorbeasca.
Dumnezeu intr-adevar vorbeste. El continua lucrarea harului Sau care vrea sa goleasca aceasta inima intristata de cauzele profunde ale tulburarii si amaraciunii sale. O noua cercetare va scoate la lumina aceste cauze. Cuvantul Domnului vine la el a doua oara , cu aceeasi intrebare : "Ce faci aici, Ilie ?". Acum nu mai este in fundul pesterii, discutia se reia la lumina zilei. - Tu esti in prezenta Aceluia care are toata puterea de a pedepsi dupa propria Sa judecata, dar al carei motiv suprem este harul. Esti tu la unison, Ilie ? Iubesti tu ca Mine acest popor care este al Meu ? Il iubesti asa cum vezi ca te iubesc pe tine ? Esti tu mai vrednic decat el de a fi iubit de Mine ? - Ilie ocoleste raspunsul sau, sau mai degraba isi reia cu indaradnicie aceeasi "cerere", acuzatia impotriva lui Israel (ah ! acest duh terbil de acuzatie impotriva fratilor nostri !), protestand la credinciosia lui fata de el, si totodata aceasta dorinta arzatoare, desi neexprimata, ca Dumnezeu sa Se glorifice pe Sine razbunand pe slujitorul "ramas singur", si pe care "ei" il amenintau.
9 Dumnezeu Isi face cunoscuta gloria Sa in har
"Dar ce-i spune raspunsul divin ?" (Romani 11:4).
El pune capat, mai intai, misiunii profetului care era legata de o restaurare a lui Israel, imposibila, fara indoiala, data fiind starea morala a poporului si a imparatului sau, dar si faptul ca lipsa de credinta a lui Ilie il impiedica sa continue. - Marturia ta nu este primita, va urma o lucrare de judecata, purificatoare ; tu ai dorit-o ; ea nu va fi incredintata tie, ci tu va trebui sa te preocupi de cei care vor trebui s-o execute. "Du-te", ii va spune inca odata, intoarce-te de la Sinai "pe drumul tau, mergi si unge instrumentele maniei Mele, la Damasc pe imparatul Siriei, in Israel un imparat dintr-o alta familie, si in final un profet, pe care il vei randu "in locul tau".
Dar sa stii ca "Mi-am pastrat in Israel sapte mii de barbati, toti genunchii care nu s-au plecat inaintea lui Baal si toate gurile care nu l-au sarutat". Exista in Israel "o ramasita aleasa potrivit harului". Tu ai ignorat-o. Ei au auzit glasul bland si soptit care tie ti-a fost necunoscut. S-ar putea sa nu fi stiut ca darurile Mele de har si chemarea Mea sunt fara parere de rau ? Este gloria Mea, si bucuria Mea, sa intaresc siguranta in inimile smerite si credincioase. Daca iubesti poporul Meu, aceasta va fi si bucuria ta, deoarece povara de a pregati plagile Mele te va apasa.
Minunate cai ale lui Dumnezeu fata de slujitorul Sau descurajat ! Niciun repros direct, ci demonstratia a ceea ce lipsea credintei sale, si anume cunostinta gloriei lui Dumnezeu in har. Lectie, cu siguranta, pretioasa, invatata in dezvaluirea grijii si ajutorului care l-au ferit pe Ilie de esecul mortal, dar lectie solemna, care l-a dus la dezbracarea de sine insusi. Nu mai poate pretinde ca a ramas singur, locul sau este in randurile acelor credinciosi lipsiti de stralucire pe care Dumnezeu i-a pastrat pentru Sine ; si totusi, acelasi har l-a imbracat cu o vrednicie incat a putut sa unga imparati si profeti.
10 O lectie invatata : Noi suntem obiectele harului printre ceilalti alesi
Ca el a inteles aceasta lectie divina o demonstreaza indata comportamentul sau. Departe de a se grabi sa randuiasca imparatii exterminatori (pentru Israel, n.t.), el nu va merge in Siria, nu va ajunge la Damasc : "Si el a plecat de acolo (de la Horeb) si a gasit pe Elisei", pe care trebuia sa-l unga ultimul pentru a fi inlocuit de el. "A trecut pe langa el si si-a aruncat mantaua peste el". Acolo inceteaza propria sa lucrare, renuntand complet la sine. "Du-te si intoarce-te : caci, intelegi ce ti-am facut ?". Elisei actioneaza fara ca Ilie sa-l forteze, si va merge "dupa el", nu ca un nou profet uns, ci ca slujitorul profetului pe care Domnul vrea inca sa-l foloseasca in acelasi caracter, acum cand el s-a smerit, si intarit chiar prin aceasta smerenia a sa. Avea sa vina timpul cand, rapit la cer fara sa treaca prin moarte, Ilie va lasa din nou si definitiv sa cada peste Elisei mantaua profetica ; de data aceasta i-a incredintat-o, ca o ungere spirituala, o parte dubla a duhului sau, pentru o misiune care, spre deosebire de a lui, va fi in mod special o misiune de har. Elisei va trebui sa implineasca ceea ce a lasat Ilie in sarcina sa, sa unga pe Hazael si pe Iehu, dar pentru a face acest lucru, el va delega pentru aceasta din urma, pentru nimicirea casei lui Ahab, pe unul din fiii profetilor, si referitor la Hazael, chemarea sa pentru pedepsirea lui Israel si chiar a casei lui Iehu se va face prin lacrimile omului lui Dumnezeu. Cat este de adevarat ca judecata este o lucrare ciudata, neobisnuita, a Domnului. Ilie a inteles aceasta cand a invatat ca el insusi nu era decat un obiect al harului printre ceilalti alesi.
Fie ca Dumnezeu sa ne ajute sa profitam de-o astfel de lectie.
............................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu