CRESTIN SI FERICIT ?
Comentarii practice din 2 Petru 1
- II -
Christian Briem
5 Puterea divina
La versetul 2, apostolul vorbeste despre cunostinta lui Dumnezeu si a lui Isus, Domnul nostru. Versetul urmator ne invata ca aceasta cunostinta se ataseaza la ceva esential : puterea divina.
"Dupa cum puterea Sa divina ne-a dat toate cele privitoare la viata si evlavie, prin cunostinta Celui care ne-a chemat prin glorie si virtute" (v. 3).
Observam ca Duhul Sfant ne prezinta mai intai puterea divina la versetul 3, si apoi, la versetul 4, natura divina. Putem retine de aici ganduri pretioase.
Dar sa vedem mai intai versetul 3. Noi, copiii lui Dumnezeu, suntem aici obiectele puterii divine, lucrarea lui Dumnezeu in putere. Dumnezeu are un scop cu noi, si pentru a atinge acest scop a actionat si actioneaza fata de noi in puterea Sa divina. Acest verset ne arata cele doua lucruri, modul in care El lucreaza si scopul care trebuie atins.
5.1 Lucrarea lui Dumnezeu
In ceea ce priveste natura lucrarii lui Dumnezeu : El ne-a dat toate cele privitoare la viata si evlavie. Este vorba deci de modul in care puterea divina a lucrat fata de noi : ea ne-a dat toate. In schimb, pentru a intelege scopul urmarit de Dumnezeu, trebuie sa ne concentram pe o alta parte a versetului : El ne-a dat toate cele privitoare la viata si evlavie. Si astfel, scopul lucrarii lui Dumnezeu fata de noi apare clar : viata si evlavia..
Cand ne gandim la ceea ce a facut Dumnezeu, nu putem decat sa-L adoram. Caci ce belsug de binecuvantari gasim aici ! Nu exista nimic din ceea ce este necesar vietii si evlaviei pe care Dumnezeu nu ni l-a dat. Dupa Efeseni 1, versetul 3, in Hristos avem orice binecuvantare spirituala in locurile ceresti ! Practic, este acelasi adevar ca cel care este exprimat in versetul nostru, doar ca Petru arata latura morala : Am doar ceea ce imi insusec de la El prin credinta.
De fapt, expresia "puterea Sa divina" include, de asemenea, gandirea la singurul mod posibil de a obtine binecuvantarile : puterea lui Dumnezeu care este necesara. Este vorba de acelasi cuvant (dinamic, energic) ca in 1 Petru 1:5 : "Sunteti paziti de puterea lui Dumnezeu, prin credinta, pentru o mantuire gata sa fie descoperita". Puterea lui Dumnezeu lucreaza, dar o face prin credinta. Cu alte cuvinte : puterea lui Dumnezeu nu actioneaza pur si simplu fara noi (sau, in afara noastra, n.t.) pentru a produce ceva minunat, fara participarea noastra intr-un fel sau in altul. Mai degraba, ea lucreaza mult ca sa intareasca credinta noastra - in 1 Petru 1, ca sa fim paziti, in 2 Petru 1, pentru ca noi sa apucam practic tot ceea ce ne este dat. Ca puterea lui Dumnezeu este necesara pentru a ne pune in posesia a ceea ce va produce apoi in noi viata si evlavia, este deja in sine un fapt foarte instructiv.
5.2 Scopul lui Dumnezeu
Cu aceasta atingem deja scopul pe care il are Dumnezeu in vedere pentru noi : viata si evlavia. Referitor la viata, este vorba de manifestarea vietii eterne. Prerogativa lui Dumnezeu este de a da viata sufletelor moarte. In comuniune cu Fiul, Tatal da viata, o viata spirituala, eterna (Ioan 5:26 ; Romani 6:23). Cu toate acestea, viata eterna pe care o avem prin credinta in Domnul Isus (Ioan 3:16 ; 1 Ioan 5:13) pare a fi considerata aici mai mult sub aspectul sau practic, moral. Petru merge rareori, daca vreodata, dincolo de rezultatele morale. Acesta este cazul si aici. El nu vorbeste direct despre comunicarea vietii celei noi, dar arata ca, in ce priveste aceasta viata, Dumnezeu a facut si face in noi tot ceea ce este necesar pentru ca ea sa creasca tot mai mult. Viata eterna este o viata care se bucura in Dumnezeu si este potrivit Lui. Si inca ceva, ea vine de la Dumnezeu si nu se preocupa niciodata cu altceva decat cu Dumnezeu si gandurile Sale. Gandindu-ne la aceasta, nu ar trebui sa constatam cu mai multa sau mai putina rusine masura foarte mica prin care Dumnezeu a putut sa-Si atinga scopul Sau cu noi ? Si nu vedem mai bine acum nevoia de putere divina pentru a depasi miile de obstacole care stau in cale efectelor vietii eterne din noi ? De fapt, aceasta putere ne-a dat toate cele privitoare la viata ; noi avem viata eterna insasi. Dar puterea divina nu se exercita sau nu lucreaza pentru noi in aceasta viata decat atunci cand intelegem prin credinta ceea ce este Dumnezeu pentru noi si ceea ce El a facut pentru noi.
Pe langa viata, este numita evlavia. In primele patru versete din epistola noastra, gasim in totul patru perechi de expresii si se pare ca, in fiecare caz, al doilea element decurge din primul. La versetul 2 este vorba de "har si pace" ; versetul 3 contine doua perechi : "viata si evlavia", apoi "glorie si virtute" ; si in versetul 4, ultima pereche consta in cei care, pe de-o parte, s-au facut "partasi naturii divine", si pe de alta parte, au "scapat de stricaciune".
"Evlavia" descrie un caracter care corespunde lui Dumnezeu ; ea semnifica o conformitate morala cu El. Scopul lui Dumnezeu este de a trezi in noi aceasta evlavie practica, aceasta teama reala de Dumnezeu. Si ceea ce am spus cu privire la "viata" se aplica si aici : Puterea divina ne-a dat toate cele privitoare la evlavie sau care conduce la ea. Dar realizarea ei nu poate avea loc decat prin cunostinta Celui "care ne-a chemat prin glorie si virtute".
5.3 Chemarea divina
Am mentionat ca scopul moral al lui Dumnezeu pentru noi este atins cand intelegem prin credinta ceea ce este Dumnezeu pentru noi. Vedem inca odata aici ca cunostinta lui Dumnezeu este temelia credintei noastre. Am descoperit deja aceasta la versetul 2. In aceasta cunostinta binecuvantata consta taria sufletului. In masura in care ne bucuram in Dumnezeu si in ceea ce este El pentru noi, vom primi puterea de a face ce Ii place Lui. Nu exista alta cale, preaiubitilor. Putem incerca orice vrem si sa depunem multe eforturi pentru a duce o viata de evlavie si sa luptam impotriva raului din noi si din jurul nostru. Dar puterea necesara nu o gasim decat "prin cunostinta Celui care ne-a chemat prin glorie si virtute".
Modul in care este descris Dumnezeu aici merita intreaga noastra atentie. Literal este "ne-a chemat". Ce minunat ! Exista cineva care S-a interesat de noi si care, din acest fapt, ne-a chemat. Dar pentru ce a trebuit sa fim chemati ? Este suficient sa privim o clipa la cel dintai om, pentru ca un astfel de har sa ne devina clar.
Adam, inocent, nu a primit nicio chemare din partea lui Dumnezeu in gradina Edenului. Desigur, Dumnezeu l-a vizitat, dar nu l-a chemat. De ce ar fi trebuit s-o faca ? El se afla chiar in locul unde l-a asezat Dumnezeu. El ar fi trebuit pur si simplu sa ramana acolo, chiar cand altcineva l-a chemat : sarpele. Dar dupa ce a plecat urechea la insinuarile sarpelui, omul este in afara paradisului lui Dumnezeu, in pacat. Ce stare ingrozitoare !
Am realizat vreodata ca eliberarea dintr-o astfel de stare nu se poate produce decat prin chemarea lui Dumnezeu ? De fapt, tot principiul crestinismului consta in aceasta : prin chemarea lui Dumnezeu, credinciosul a iesit din tot in ceea ce se gasea in mod natural pentru a fi introdus intr-o pozitie noua. Am fost chemati pentru gloria lui Dumnezeu (1 Tesaloniceni 2:12 ; 1 Petru 5:10).
Putem noi masura, chiar aproximativ, insemnatatea unei astfel de chemari ? Cu siguranta nu. Dar nu ar trebui sa ne oprim mai des pentru a ne aminti ca chemarea noastra este "de sus", ca este vorba de o chemare "cereasca" (Filipeni 3:14 ; Evrei 3:) ? Mai mult ca sigur. Si totusi, exista putine lucruri pe care suntem mai inclinati sa le trecem cu vederea ca chemarea noastra. Nu uitam darurile si binecuvantarile noastre la fel de repede ca chemarea noastra. Cum se face aceasta ? Gandurile noastre sunt de multe ori indreptate spre lucrurile pamantului si impotrivitorul are un interes diabolic ca acest lucru sa nu se schimbe. Dar Dumnezeu nu ne pierde din vedere si ne indreapta privirele in sus spre Hristos in glorie. De asemenea, se vorbeste aici despre "Cel care ne-a chemat prin glorie si virtute".
Din nou, Duhul Sfant pune unul langa altul doua elemente : "glorie si virtute", si aici din nou, al doilea decurge din primul. Gloria este scopul in (sau, din) afara acestei lumi, iar virtutea (sau curajul spiritual, determinarea spirituala) este necesara pe calea care conduce la ea (la glorie, n.t.). Ar trebui sa fim mai constienti ca Mantuitorul nostru este deja acolo si ca vom ocupa impreuna cu El o pozitie in glorie. Cu aceasta perspectiva inaintea ochilor, nu vom duce lipsa de energie si determinare spirituala pentru a tinde spre scopul ceresc. Puterea divina ne-a dat tot ceea ce era necesar in acest scop.
In Sfanta Scriptura, atunci cand se vorbeste despre virtute in legatura cu Dumnezeu, ca in 1 Petru 2:9, este vorba de excelenta Fiintei Sale. In schimb, cand este vorba de oameni, "virtutea" semnifica curajul moral, determinarea (sau, energia, n.t.) spirituala. Ori, Petru atribuie o valoare mare prezentei acestei trasaturi de caracter la credinciosi. El stie ca daca "virtutea" lipseste, viata credinciosului ramane in mare parte fara rod pentru Dumnezeu si fara bucurie pentru el insusi. "Virtutea" este mentionata inca odata la versetul 5, si acolo ea face parte din elementele fundamentale din care se dezvolta celelalte trasaturi ale vietii spirituale.
Cu siguranta, avem nevoie de energie spirituala pentru a ne impotrivi puterii carnii din noi si a celei din lumea care ne inconjoara. In aceasta privinta, gasim un exemplu frumos in Moise care, prin credinta, a refuzat sa fie numit fiul fiicei lui Faraon si a ales mai degraba sa sufere impreuna cu poporul lui Dumnezeu, decat sa se bucure pentru un timp de placerile pacatului (Evrei 11:24, 25). Moise nu voia aceasta lume, nici bucuriile ei. El a zis "nu" la ispitirile carnii si ale lumii si s-a alaturat acelor robi dispretuiti care au ramas totusi "poporul lui Dumnezeu". Este nevoie de virtute, de energie spirituala pentru a actiona astfel. Moise le avea, si astfel a respins ceea ce ar fi sperat dupa natura sa omeneasca : palatele, tronul, coroana Egiptului. El a ales mai degraba ceea ce omul natural n-ar fi dorit niciodata : sa fie in comuniune cu cei care erau suficient de buni pentru a face caramizi. Dar Moise vedea in acesti oameni pe poporul lui Dumnezeu. Aceasta facea toata diferenta.
In vremea noastra, nu avem si noi nevoie de aceasta energie spirituala pentru a ne feri de lume cu miile de chipuri ale sale ? Suntem si noi gata sa ne identificam cu micul grup al celor care alcatuiesc astazi "poporul lui Dumnezeu" ?
Din nefericire, cedam prea adesea in fata ispitelor, deoarece ne lipseste "virtutea" ; si rezulta ca vom cadea frecvent. Daca nu vom pastra aceasta energie spirituala vie in inimile noastre, mai devreme sau mai tarziu vom aluneca in acele lucruri pe care le-am parasit altadata. In timp ce, daca vom avea ca obiect inaintea ochilor nostri gloria in care Domnul nostru este deja, curajul spiritual, taria morala se va dezvolta in noi pe calea care duce la ea (la glorie, n.t.).
6 Partasi naturii divine
Dumnezeu ne-a chemat prin glorie si prin virtute. In legatura cu aceasta, un alt mare dar ne-a fost facut, dupa cum ne arata versetul care urmeaza :
"Prin care ne-a dat promisiunile cele mai pretioase, ca prin acestea sa va faceti partasi naturii divine" (v. 4).
Expresia "prin care" este legata de "glorie si virtute". Autorul spune astfel : In legatura cu "gloria" si cu "virtutea", Dumnezeu ne-a dat promisiunile cele mai pretioase. Petru nu prezinta aici promisiunile in sine, ci el le califica ca "cele mai pretioase". Mai departe in epistola sa, el va mentiona promisiunea venirii Domnului si promisiunea unui cer nou si a unui pamant nou (3:4, 13), dar aici sensul pare mai general, mai vast. Oricum ar fi, aceste promisiuni sunt in contrast cu promisiunile si sperantele pamantesti ale poporului Israel, dupa cum am vazut, de exemplu, in 1 Petru 1:3 la 5. Acest punct imbraca o importanta speciala pentru sfintii iesiti din acest popor. Dar daca promisiunile care ne sunt date aici in Hristos sunt puse in legatura cu gloria si virtutea, este pentru ca, pe de-o parte, ele se vor implini in glorie, dar si ca, pe de alta parte, ele isi dezvaluie puterea lor deja de acum pe calea care conduce la glorie.
Avem aici ceva potrivit pentru a ne bucura profund. Adevaratele binecuvantari ale crestinului nu sunt legate de acest pamant - ele nu pot fi atinse si nu se pot pierde. Ele isi vor gasi implinirea deplina in glorie. Dar faptul de a avea cunostinta (de ele, n.t.) produce in noi - daca "virtutea" este prezenta - taria morala. Desigur, noi suntem inca doar in drumul spre glorie, dar aceasta arunca deja lumina sa pe drumul nostru. Impreuna cu promisiunile cele mai pretioase, Dumnezeu este de partea acelora care manifesta determinarea sau energia spirituala. Intariti si incurajati prin aceste promisiuni, ne facem "partasi naturii divine".
Ajungand la acest pasaj, observam, daca nu am facut-o mai inainte, ca aceasta expresie are o semnificatie diferita de cea pe care noi i-o dam de obicei. Atunci cand vorbim despre "natura divina din noi", ne gandim la viata divina pe care am primit-o prin nasterea din nou. Si este incontestabil ca la convertirea noastra am primit o viata noua, divina, si ca, in acest sens, am devenit partasi naturii divine. Caci : "Oricine crede ca Isus este Hristosul este nascut din Dumnezeu" (1 Ioan 5:1). Dar, evident, Petru nu vorbeste despre aceasta aici. Altfel ar fi trebuit sa spuna ca, prin aceste promisiuni, ei devenisera partasi naturii divine. Ori, el a scris : "prin acestea sa va faceti partasi". Este deci vorba de o intentie , nu de un fapt implinit. Din nou aici, dupa cum am vazut deja de mai multe ori, el este preocupat de rezultatele morale dorite, nu a lucrului in sine.
Daca am gustat ca Domnul este bun, daca ne traim viata in comuniune cu El, vom fi partasi (sau, vom lua parte, n.t.), intr-un sens moral, la natura divina. Iata ceea ce ne este prezentat in versetul nostru. Suntem introdusi - daca ne este ingaduit sa ne exprimam asa - intr-o atmosfera care corespunde lui Dumnezeu ; respiram in aceeasi atmosfera ca aceea in care se afla Dumnezeu. Si care este rezultatul ? Inima noastra se largeste in bucuria a ceea ce este El ; vom fi partasi la gandurile si sentimentele Sale. In sensul cel mai adevarat al cuvantului, vom deveni "spirituali" si chiar sa manifestam caracterele lui Dumnezeu.
De departe nu este un lucru mic, ci constituie mai degraba adevarata concluzie sau adevaratul varf a tot ceea ce a fost prezentat in aceste versete. Mai intai primim capacitatea de a ne bucura in Dumnezeu. Si in masura in care facem uz de aceasta capacitate si umblam in comuniune cu Dumnezeu, bucuria in El se adanceste. Astfel, suntem facuti capabili sa fim partasi, in mod practic, la caracterele divine si sa le manifestam in viata de zi cu zi. Acest subiect este atat de important pentru Duhul Sfant, incat ne va arata in continuare, printr-un intreg lant de virtuti spirituale, cum trebuie ca natura divina sa se dezvolte in noi (v. 5-7). Ne vom ocupa de acest lucru putin mai departe.
6.1 Ati scapat de stricaciune
Dar inainte de aceasta, un alt rezultat al puterii divine ne este prezentat in a doua parte a versetului 4 :
"Ati scapat de stricaciunea care este in lume prin pofta" (v. 4).
Cand inima este plina de Hristos si de gloria la care suntem chemati, Duhul Sfant lucreaza in noi si ne conduce la biruinta asupra pacatului. Este singurul mod de a castiga biruinta asupra dorintelor vinovate : fiind preocupati cu altceva, mai bun !
Oamenii acestei lumi sunt atrasi fara incetare si urmatiti de dorintele si poftele lor, dar drumul lor sfarseste in stricaciune. Deja acum stricaciunea este in lume - prin pofta. Am reflectat noi deja la ce se ascunde, ca principiu, in spatele poftei, in spatele dorintelor carnale ? Nimic altceva decat vointa omului cazut. Pofta carnii, pofta ochilor si trufia vietii "nu sunt din Tatal" (1 Ioan2:16). Ele caracterizeaza mai degraba creatia cazuta. Nici cautand, nici gasindu-si satisfactia in Dumnezeu, omul o cauta peste tot si nu o gaseste nicaieri ; rezulta ca sufletul este intotdeauna mai profund degradat si incurcat in pacat. Si astfel omul devine jucaria propriilor sale pofte si se afla deja in stricaciune.
Eram si noi altadata in lume, facand propria noastra vointa. Dar, har nemarginit, acum suntem eliberati de propria noastra vointa si, intr-un anumit sens, am devenit stapanii nostri si ai dorintelor noastre ! Caci respiram atmosfera sfanta si curata a prezentei lui Dumnezeu - o atmosfera in care inima isi gaseste bucuria in a face voia lui Dumnezeu. Atunci cand vom intra in gloria cereasca, orice pofta necurata, orice povara, orice intinare prin pacat, vor disparea pentru totdeauna : iata un gand foarte potrivit pentru a ne umple de fericire ! Dar aici Petru pare ca vrea sa ne spuna : "Nu asteptati sa fiti in cer pentru aceasta : o puteti avea deja in mare parte aici jos, pe pamant. Voi aveti natura cea noua care se bucura in Dumnezeu ; si daca aceasta natura noua gaseste loc sa se dezvolte, harul si pacea se inmultesc, iar voi scapati de stricaciunea care este in lume prin pofta". Pavel da aceeasi invatatura : "Daca traim prin Duhul, sa si umblam prin Duhul" (Galateni 5:25).
A fi partasi naturii divine, ce privilegiu nepretuit ! Ce admirabila maretie in ceea ce a facut Dumnezeu ! Din pacatosi nascuti in tarana, a facut fiinte capabile sa se bucure de comuniunea cu El, de a cunoaste gandurile Sale si de a-L adora. Si chiar daca, astazi intr-un mod mai evident ca niciodata, stricaciunea este in lume sau, dupa cum s-a exprimat Ioan, lumea "zace in cel rau" (1 Ioan 5:19), noi am scapat deja de aceasta scena intinata in masura in care realizam comuniunea cu Dumnezeu. Atunci anticipam de fapt ceva din cer si aceasta este ceea ce ar dori Dumnezeu sa ne incurajeze prin aceste cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu