Calcati pe urmele Lui - 1 Petru 2:21-23
Hamilton Smith
1 Un indemn adresat credinciosilor
A fost un moment in istoria lui Petru cand Domnul i-a spus ucenicului Sau restabilit: "Urmeaza-Ma" (Ioan 21:19). Acum, apostolul transmite aceste cuvinte fiecaruia dintre noi, atunci cand zice: "Calcati pe urmele Lui". In crestinatate, si chiar printre credinciosii adevarati, acest indemn este inteles adesea intr-un sens foarte vag si foarte larg. Chiar si cei necredinciosi se folosesc de aceste cuvinte pentru a lasa impresia ca, daca oamanii pun in practica preceptele predicii de pe munte, ei vor fi crestini foarte buni, si prin acest fapt isi vor asigura mantuirea sufletelor lor.
Raportandu-ne la pasajul unde se gaseste aceasta expresie, este evident din context ca ea se adreseaza credinciosilor - celor carora apostolul putea sa le spuna ca ei au primit mantuirea sufletelor lor (1 Pet. 1:9). In afara mortii ispasitoare a lui Hristos si a credintei in sangele Sau pretios, nu poate fi mantuire pentru pacatos. Indemnul de a calca pe urmele Domnului este deci adresat credinciosilor si, ceea ce este mai mult, folosit intr-un sens foarte special. Se poate distinge in aceste versete patru urme de pasi.
Este evident ca, in timpul vietii Sale pe pamant, Domnul a facut o multime de lucruri pe care nu suntem chemati sa le imitam. El a facut lucrari de putere, chiar a inviat morti, a vorbit cum niciun om nu a vorbit vreodata. In acestea, noi nu suntem indemnati sa calcam pe urmele Lui. Din contra, cei patru pasi pe care noi ii avem de urmat sunt considerati ca fiind la indemana tuturor credinciosilor, de la cel mai tanar pana la cel mai in varsta.
2 Patru pasi la indemana noastra
2.1 Nu a facut pacat
Inainte de toate ne este amintit ca El "nu a facut pacat". Stim ca a mers din loc in loc facand binele; si noi, chiar in aceasta epistola, suntem indemnati de mai multe ori la "fapte bune" si la "a face binele". Aici, totusi, indemnul ia o forma negativa; trebuie sa calcam pe urmele Sale referitor la faptul ca El nu a facut pacat. Orice s-ar intampla, oricare ar fi impotrivirile pe care am putea sa le intalnim, necazurile pe care avem sa le induram, oricare ar fi insultele pe care am putea sa le suportam, nu avem nicio scuza pentru a pacatui. Este relativ usor de facut binele ca binefacator, venind in intampinarea nevoilor altora; in timp ce rezistam ispitelor ne va aduce numai dispret (Gen. 39). Este mult mai dificil de a nu pacatui cand esti ispitit decat de a face binele in imprejurari usoare. Domnul, El, a fost desavarsit in toate imprejurarile, si, oricare ar fi cele prin care trebuie sa trecem, prima noastra grija ar trebuie sa fie aceea de a calca pe urmele Sale. Da, Exemplul lui Iosif o confirma, este mai bine sa suferim ca suntem nedreptatiti decat sa suferim ca am pacatuit; este mai bine sa ne pierdem haina si chiar libertatea decat sa ne pierdem caracterul crestin.
2.2 Nicio viclenie in gura
Apoi citim: "nici nu s-a gasit viclenie in gura Lui". Acesta este al doilea pas. Desi Isus a suferit mult din cauza rautatii oamenilor, nu a fost pusa niciodata o intrebare, un raspuns dat, un cuvant iesit de pe buzele Sale care sa fie intinat de cea mai mica viclenie. Din nefericire! la noi deseori, rautatea si invidia au putut sa se ascunda in spatele cuvintelor care sunt mai alunecoase decat untul si mai moi decat untdelemnul (Ps. 55:21). La El, niciodata vreo intentie rea nu a fost ascunsa in spatele cuvintelor Sale placute. Viclenia era ascunsa in spatele intrebarii aparent nevinovate a fariseilor religiosi cand au intrebat : "Se cuvine sa dam tribut Cezarului, sau nu?" Caci citim ca ei cautau "cum sa-L prinda cu vorba" (Matei 22:15-18). Cu carnea din noi, este foarte usor sa ne inselam unii pe altii prin linguseli si intrebari aparent nevinovate. Din nefericire! noi suntem in stare sa ne luptam unul cu altul chiar prin cuvintele pe care I le adresam lui Dumnezeu intr-o rugaciune publica. Cat de mult se justifica atunci indemnul de a calca pe urmele Celui in gura Caruia nu S-a gasit viclenie !
2.3 Nu raspundea cu insulta
Al treilea pas din aceste minunate urme, ne este amintit ca Isus a fost Cel "care, fiind insultat, nu raspundea cu insulta; suferind, nu ameninta". In fata insultelor si a atacurilor viclene, El a ramas linistit. Adus inaintea sinedriului, El "tacea". Acuzat de iudei, in prezenta lui Pilat, "nu raspundea nimic". Lui Pilat insusi El "nu i-a raspuns nici macar un singur cuvant". Batjocoritorul Irod la intrebat multe lucruri, "dar El nu i-a raspuns nimic" (Mt. 26:63 ; 27:12, 14 ; Luca 23:9). Ce folos pentru noi de a calca pe urmele Lui si, in fata cuvintelor viclene ale oamenilor, indiferent de la cine vin, sa pastram tacerea ! Dupa alte pasaje, este limpede ca crestinul poate "sa ceara", "sa indemne", chiar "sa mustre"; dar niciodata insulte si amenintari.
2.4 Se incredinta Celui care judeca drept
In final, acesta este cel de-al patrulea pas, "Se incredinta pe Sine Celui care judeca drept". A nu pacatui, a nu lipsi dreptatea in cuvintele Sale, a pastra tacerea in fata cuvintelor viclene, toate acestea au un caracter negativ. Acest ultim pas este pozitiv. Daca noi pastram tacerea in fata insultelor, aceasta nu vrea sa spuna ca nu avem ce sa raspundem la rautate si la viclenie, ci mai de graba raspunsul este lasat in seama lui Dumnezeu. "A Mea este razbunarea, Eu voi rasplati, spune Domnul" (Rom. 12:19). Si din nou : "Domnul va judeca pe poporul Sau" (Ev. 10:30). Partea noastra este deci de a urma pasii Domnului Isus si, in fata insultelor, sa ne incredintam dreptului Judecator. Sa ne amintim, de asemenea, cuvintele profetului : "Domnul este bun pentru cei care Il asteapta, pentru sufletul care-L cauta. Este bine ca omul sa astepte, si aceasta in tacere, mantuirea Domnului" (Plan. 3:25, 26).
3 Pasi mai importanti decat orice slujire
Avem aici deci patru pasi, urme perfecte ale Domnului, pe care suntem indemnati sa calcam. Pentru toti acesti pasi de aici, nu este vorba de slujire sau de vreo forma de lucrare care ar avea vreo importanta in aceasta lume sau care sa ne scoata in evidenta in mijlocul poporului lui Dumnezeu. Ne gandim noi ca a nu face rau, a nu vorbi cu rautate, a pastra tacerea in fata insultelor, si a ne incredinta in mana lui Dumnezeu, este ceva inaltator ? Cu toate acestea, el are acest rezultat minunat de a face din noi barbati si femei in care Hristos sa poata fi recunoscut. Fie ca Dumnezeu sa ne pazeasca sa desconsideram adevarata slujire pentru Hristos, dar sa nu uitam ca aceasta, oricat de importanta ar fi, ar avea putina importanta in ochii lui Dumnezeu daca lipsesc acesti "patru pasi". Sa ne amintim ca putem sa vorbim in limbile ingerilor si totusi sa nu fim nimic. Poate ca, in ziua rasplatirilor, anumite meditatii frumoase care ne-au gastigat aprecierea fratilor nostri nu vor fi gasite decat ca vant, in timp ce o reflectare a lui Hristos in vietile noastre, pe care am uitat-o complet, va straluci in toata frumuseste ei si va fi rasplatita. Astfel, acesti pasi pe urmele lui Isus poate nu atrag privirile oamenilor asupra noastra astazi, dar ei (acesti pasi, n.t.) ne vor asigura o intrare bogata in Imparatia viitoare. Daca este un cuvant de care facem bine sa ne amintim, este acesta : "Dar multi din cei dintai vor fi cei din urma si cei din urma vor fi cei dintai" (Mc. 10:31).
...............................................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu