temelia si adevarul

                                 PARABOLELE DIN MATEI cap. 9 la 12
                                                  - I -

                                                                             


     Christian Briem


     1     Prezenta Mirelui -Matei 9:9-15 ; Marcu 2:14-20 ; Luca 5:27-35


     In viata Domnului Isus pe pamant, au fost multe lucruri care i-au socat pe oameni, si in care iudeii, in mod special, au gasit piatra de poticnire. Radacina acestor sentimente se gasea in inima lor rea si necredincioasa. Ei nu stiau pur si simplu CINE era inaintea lor. Nici nu-L credeau. Gloria persoanei Sale le era ascunsa.
     El a fost invitat odata de un vames caruia i-a spus sa-L urmeze. Levi (Matei) I-a facut o masa mare in casa lui, si multi vamesi si pacatosi erau la masa impreuna cu El (Mt. 9:9-15 ; Mc. 2:14-20 ; Luca 5:27-35).
     Carturarii si fariseii erau furiosii, totusi, ei nu L-au atacat direct pe Domnul, ci doar pe ucenicii Sai : "De ce mancati si beti cu vamesii si pacatosii ?" (Luca 5:30). Domnul raspunde in locul lor, si le i-a apararea : "Nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei care sunt bolnavi".


     1.1     Ucenicii lui Ioan

     Nu este exclus ca aceasta imprejurare sa fi avut loc intr-o zi cand ucenicii lui Ioan si fariseii posteau. Caci, in fiecare din cele trei Evanghelii, aceasta este intotdeauna dupa aceasta masa in casa lui Levi in care gasim critici cu privire la post. In Matei, ii gasim pe ucenicii lui Ioan Botezatorul care vin sa-L intrebe pe Domnul Isus in felul urmator :

               "De ce noi si fariseii postim adesea, iar ucenicii Tai nu postesc?" (Mt. 9:14)

     Isus si ucenicii Sai tocmai luau parte la un ospat mare (Luca 5:29), in timp ce ei, ucenicii lui Ioan si fariseii si ucenicii lor, posteau. Ei, posteau, si ucenicii Domnului Isus sarbatoresc, dupa cum si-au imaginat ei ! Cum se impacau toate acestea ? Se pare ca nu era atat dusmania care ii anima, ci mai degraba o sincera nedumerire.
     Fariseii se laudau cu faptul ca ei posteau in mod voit de doua ori pe saptamana (Luca 18-12), dar atitudinea fundamentala a ucenicilor lui Ioan pare sa fi fost chiar mai serioasa. Invatatorul lor a facut apel la pocainta in Israel in vederea apropiatei veniri a lui Mesia. Nu era mai potrivit de a insoti pocainta prin post ? El insusi, nu a mancat si nici n-a baut (Mt. 11:18). Trebuia ei, ca ucenici ai sai, sa abandoneze acest obicei acum ca invatatorul lor era in temnita ? Ioan a chemat la pocainta si a postit. Ei, ucenicii sai, s-au pocait si au postit. Postul nu era el un rod demn de pocainta ?
     Moise si Ilie nu s-au lipsit ei de mancare destul de mult timp ? Profetul Ioel nu a proclamat el : "Sfintiti un post, anuntati o adunare solemna" (Ioel 1:14). Nu era plangerea din Ierusalim, pe care a facut-o Zaharia, despre acest post (Zah. 12:10) ? Putea sa se deschida altfel casei lui David un izvor pentru pacat si pentru necuratie (Zah. 13:1) ? Toate acestea erau de natura sa miste inima acestor oameni - si iata ca ucenicii lui Isus nu posteau ! Cum trebuie inteles aceasta ? Nu era acest lucru in contradictie evidenta cu Cuvantul lui Dumnezeu ?
     Inainte de a vedea raspunsul frumos al Domnului, este potrivit sa spunem cateva cuvinte despre pozitia ucenicilor lui Ioan. Cartile istorice ale Noului Testament ne arata ca acesti ucenici ai lui Ioan alcatuiau o grupa aparte in timpul lucrarii Domnului, si chiar de mai tarziu (Mt. 11:2 ; 14:12 ; Ioan 3:25 ; Fapte 19:1-4). Chiar daca Ioan Botezatorul era lipsit complet de orice fel de gelozie fata de Cel care venea dupa el, si chiar daca a acceptat de bunavoie superioritatea Lui (Ioan 3:26-31), se pare ca ucenicii sai nu au impartasit in totul aceasta nobila atitudine a invatatorului lor. Trebuie chiar sa realizam ca ei nu au recunoscut cu adevarat Persoana lui Isus. Ei se gandeau la Imparatia viitoare, fara sa vada ca Imparatul acestei Imparatii era inaintea lor. Ei erau pe deplin constienti de pacatul lor, dar au ramas ignoranti cu privire la Persoana Mantuitorului pacatosilor. De fapt, ramanand separati de ucenicii Domnului, ei au pierdut multe binecuvantari, dupa cum arata exemplul din Fapte 19.
     Cu toate acestea, in imprejurarea de care ne ocupam, ei au facut singurul lucru care trebuia facut : au venit direct la Domnul cu intrebarile lor. Nu este si pentru noi aceasta un exemplu de imitat ? Nu preferam de multe ori sa ne indreptam spre oameni pentru rezolvarea intrebarilor si a problemelor noastre ? Desigur,  Domnul ne poate lumina prin sfatul fratilor sau surorilor care au discernamant. Cine ar vrea sa neglijeze acest lucru ? Totusi, inima noastra ar trebui sa caute permanent apropierea de Domnul, care poate ca nimeni altul sa raspunda la intrebarile sufletului si sa-l linisteasca. Suntem deja plini de pace deoarece suntem constienti ca stam cu problema noastra direct in fata bunului nostru Domn. Si daca vrem sa punem intrebari speciale Domnului Isus fara sa fim siguri ca o putem face, sa ramanem la aceasta : cel mai important nu este atat intrebarea noastra cat mai degraba raspunsul Sau !


     1.2     Bucurie in loc de plangeri

     Celor care L-au intrebat, Domnul le raspunde in maniera specifica Lui, bogat in har, si El o face printr-o parabola mica care este urmata de doua imagini :

               "Se pot intrista prietenii mirelui (lit. "fiii camerei de nunta") in timp ce mirele este cu ei ?" (Mt. 9:15).

     Aceasta este una din parabolele in care Domnul spune ceva despre demnitatea si pozitia propriei Sale Persoane- deci ea merita o atentie speciala din partea noastra. Persoana Domnului si relatiile Sale cu Tatal Sau si cu oamenii au o importanta si o semnificatie deosebita. Ele constituie partea centrala a revelatiilor lui Dumnezeu in Cuvantul Sau, si sunt, de asemenea, masura prin care ne putem masura propriile noastre binecuvantari care decurg din relatia noastra cu El.
     Domnul se infatiseaza aici prin expresia de "mire". Al cui mire este El ? al bisericii, al adunarii ? Adunarea lui Dumnezeu este cu siguranta mireasa Lui, mireasa Lui cereasca (Apoc. 21:2, 9 ; 22:17), dar ea nu exista atunci cand Domnul a vorbit. Nu, El, Hristosul, care Se afla prezent in mijlocul lui Israel, Se infatiseaza fiicei Sionului ca mirele ei. Ioan insusi nu a vorbit despre El sub acest caracter, zicand : "Nu sunt eu Hristosul... Cine are mireasa este mire; iar prietenul mirelui, care sta si-l asculta, se bucura foarte mult de glasul mirelui. Deci aceasta bucurie a mea este implinita" (Ioan 3:28, 29) ?
     Prin expresia de "mire" Domnul face referire la expresiile din Vechiul Testament, in care Domnul, in harul Sau, Se apleaca spre poporul Sau pamantesc vinovat, si i Se infatiseaza ca "sotul" sau ca "mirele" sau. Sa vedem doua din aceste expresii care ating inima : "Caci Cel care te-a facut este sotul tau: Domnul ostirilor este Numele Lui si Sfantul lui Israel este Rascumparatorul tau. El Se va numi Dumnezeul intregului pamant. Caci Domnul te-a chemat ca pe o sotie parasita si intristata in duh si ca pe o sotie din tinerete, care a fost alungata, zice Dumnezeul tau. Te-am parasit pentru scurta clipa, dar te voi aduna cu mari indurari" (Is. 54:5-7). Citatul urmator, al aceluiasi profet, nu este mai putin miscator : "Nu te vei mai numi 'Parasita'. Nici tara ta nu se vai numi: 'Pustiita'. Ci te vei numi: 'Placerea Mea este in ea'. Si tara ta: 'Maritata (ebr. Beula)'. Caci Domnul Isi gaseste placerea in tine si tara ta va fi maritata. Caci cum se casatoreste tanarul cu o fecioara, asa se vor casatorii fiii tai cu tine; si cum se bucura mirele de mireasa, asa Se va bucura Dumnezeul tau de tine" (62:4, 5 ; a se compara cu Oseea 2:16-20).
     Cu aceste cuvinte ale Domnului inaintea ochilor nostri, realizam toata intinderea harului lui Dumnezeu prin faptul ca Hristos Se infatiseaza din nou poporului vinovat ca "mire". "Isus", adevaratul "Emanuel" ("Dumnezeu cu noi"), a venit pentru a "mantui pe poporul Sau de pacatele sale" (Mt. 1:21-23) si de a reinnoi astfel o relatie sot - sotie cu el (cu poporul) ! Cu siguranta, pocainta si marturisirea pacatelor era necesara (Mt. 3:2, 5, 6). Cine s-ar fi asteptat dupa tot ceea ce se intamplase ? Dar acum El era acolo, Mirele lor. Izvorul adevaratei bucurii era in mijlocul lor, manifestand harul minunat al lui Dumnezeu. Cum ar fi putut deci ucenicii, legati de El ca "fiii camerei de nunta", sa se intristeze si sa posteasca ? Cel care voia sa le dea "undelemnul de bucurie in loc de jale" era acolo (Is. 61:3). Cantarea de lauda a Mariei (Luca 1:46-55) nu se potrivea ea mult mai bine decat plangerile lui Ieremia ? Deja la nasterea Mantuitorului, ostirile ceresti au izbucnit in lauda fata de Dumnezeu, si pastorii, de asemenea, au glorificat pe Dumnezeu si L-au laudat "pentru toate cate auzisera si vazusera" (Luca 2:13-20).
     Cu toate acestea, unii continuau sa se intristeze si sa posteasca, in timp ce Il aveau pe El inaintea lor. Cum era posibil acest lucru ? Spre deosebire de ucenicii lui Isus, ucenicii lui Ioan nu realizau cine era Isus cu adevarat. Aceasta era adevarata lor problema. Ioan Botezatorul a vorbit despre Mielul lui Dumnezeu" si despre "Mire". Dar, evident, ei nu au crezut aceasta marturie si nu L-au urmat. In loc de aceasta, ei se rugau si posteau, si stateau deoparte de Cel despre care a marturisit Ioan.
     Toate acestea indeamna la meditatie. Esecurile noastre multiple si bucuria noastra atat de mica nu isi au ele originea in faptul ca nu ne dam seama cu ce Persoana glorioasa avem noi a face ? Cu siguranta, avem toate motivele sa ne smerim inaintea lui Dumnezeu si de a marturisi vina noastra. Dar trebuie sa ne oprim aici ? Nu avem noi, de asemenea, sursa intregii bucurii si binecuvantari "cu noi", "in noi", si "in mijlocul nostru" (Mt. 28:20 ; Efes. 3:17 ; Mt. 18:20) ? "Fata Ta este belsug de bucurie, la dreapta Ta sunt desfatari pentru totdeauna" (Ps. 16:11)


     1.3 A posti

     Dar Domnul arata atunci o schimbare de relatie cu consecinte grave:

               "Dar vor veni zile cand mirele va fi luat de la ei si atunci vor posti" (Mt. 9:15).

     Umbrele groase acopereau inca poporul Israel si sperantele sale, inainte ca soarele sa rasara din nou in Imparatia milenara : Mirele le va fi luat. Domnul Isus, "stiind toate cele care urmau sa vina asupra Lui", vorbeste aici in mod profetic despre lepadarea si moartea Sa. "Unsul (Mesia) va fi nimicit si nu va avea nimic" (Dan. 9:26). Cand El va fi in mormant, atunci ucenicii Sai vor posti de asemenea. In alta parte Domnul le spune dinainte : "Adevarat, adevarat va spun ca voi veti plange si va veti jeli, iar lumea se va bucura; si voi va veti intrista, dar intristarea voastra se va schimba in bucurie" (Ioan 16:20).
     Vedem aceasta intristare la cei doi ucenici pe drumul spre Emaus. Domnul inviat Se alatura lor caci El stia ca ei erau "intristati" (Luca 24:17). Prin revelarea Lui Insusi a facut ca rapid sa le arda inimile lor descurajate.
     Astfel deci, jalea ucenicilor Domnului nu a tinut decat putin timp. Ceea ce El le-a spus a devenit realitate : "Si voi deci sunteti, in adevar, intristati acum; dar va voi vedea din nou si inima voastra se va bucura si nimeni nu va lua de la voi bucuria voastra" (Ioan 16:22). Cum ar fi putut ei sa continuie sa se intristeze si sa se teama avandu-L inaintea lor pe Domnul inviat ? Si chiar atunci cand El "a fost despartit de ei si a fost ridicat la cer... s-au intors la Ierusalim cu mare bucurie. Si erau mereu in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu" (Luca 24:50-53).
     Practic, aceasta bucurie poate, de asemenea, sa ne caracterizeze in timpul prezent de har (Filip. 4:4); totusi, ea nu poate sa excluda postul in situatii speciale. Dar acest lucru nu ne este impus ca o regula sau ca o porunca. Domnul nu a condamnat niciodata practicarea postului (Mt. 6:16-18 ; Mc. 9:29 ; de asemenea Fapte 13:3 14:23 ; 2 Cor. 6:5 ; 11:27). Este remarcabil de vazut cum adesea postul este mentionat in legatura cu rugaciunea. In parabola noastra Domnul il asimileaza cu intristarea.
     Postul, atunci cand el este autentic, insoteste intristarea inimii. Cand inima este intristata, postul este o expresie potrivita a acestor sentimente. Daca cineva este intr-o intristare adanca, mai este el interesat sa manance si sa bea ? Mintea este atat de intens ocupata de lucruri si de suferinte spiriruale, incat nevoile trupului trec complet pe al doilea plan pentru un timp. Mai cunoastem noi astazi acel duh de renuntare la sine insusi care caracteriza pe nazireul din Vechiul Testament ? In orice caz, nimic din Sfanta Scriptura nu justifica faptul de a vorbi negativ despre post sau de a respinge in totalitate practicarea lui.
     Astfel, in aceasta parabola referitoare la "prezenta mirelui", Domnul arata o schimbare apropiata si solemna de dispensatie. Prezenta lui Mesia nu era decat tranzitorie. Chemarea lui Levi si ospatul Sau impreuna cu vamesii (sau, "colectorii de taxe", n.t.) si pacatosii era semnul clar ca Israel ca atare era pus deoparte. Faptul ca Mirele care era atunci in mjlocul lor avea sa le fie luat era un semna clar al dezastrului (pentru Israel, ca natiune, n.t.) care se apropia - nu un dezastru care avea sa cada asupra Lui, cum s-ar putea gandi, ci asupra lor.