temelia si adevarul

                                PARABOLELE DIN MATEI cap. 9 la 12
                                                                           - III -


     Christian Briem


     3     Oaia cazuta in groapa - Matei 12:11-12


     3.1     Privire de ansamblu asupra capitolului 12

     In cap. 12 din Evanghelia dupa Matei gasim mai multe parabole mici care se refera toate la starea natiunii iudaice. Acest capitol constiuie un punct de cotitura in Evanghelia dupa Matei. Domnul Isus S-a facut cunoscut in mijlocul poporului Sau pamantesc ca Mesia promis. Multimea poporului a auzit cuvintele de har iesite din gura Lui si a vazut lucrarile Sale de putere minunate. Orbii si-au capatat vederea, leprosii erau vindecati, demonii erau scosi si mortii au inviat. Nu era evident ca "Emanuel" ( "Dumnezeu cu noi") a venit la acest popor pentru a-l "mantui de pacatele sale" (Mt. 1:21-23) ? Dar poporul, vazut in ansamblul sau, nu avea inima deschisa nici pentru Isus, nici pentru harul pe care El il oferea. Ura conducatorilor poporului crestea tot mai mult, pana acolo incat au pretins ca El a scos demonii prin Belzebul, capetenia demonilor (Mt. 12:24). Domnul a acceptat lepadarea din partea poporului Sau, si drept urmare, El a rupt relatiile exterioare care Il legau de acest popor (Mt. 12:46-50). De acum inainte El nu S-a mai prezentat natiunii iudaice ca Mesia. Mai degraba ar face ceva nou cu "Imparatia cerurilor". Pentru a marca aceasta apropiata schimbare in caile lui Dumnezeu, "Isus a iesit din casa si sedea langa mare" (Mt. 13:1). Pe parcursul capitolului 12, in ultimele Sale discursuri adresate multimii, Domnul Isus introduce trei parabole mici : "oaia cazuta in groapa" (Mt. 12:11), "casa omului tare" (Mt. 12:29) si cea a "duhului necurat" (Mt. 12:43-45). Prima parabola este in legatura cu intrebarea despre sabat, a doua despre hula impotriva Duhului Sfant si a treia in legatura cu dorinta acestei "generatii rele si adultere" (iudeii) de a vedea un semn facut de catre Domnul.

     3.2     Sabatul

     Imprejurarea din primele opt versete ale capitolului arata deja dusmania fariseilor. Ucenicii Domnului au smuls spice in ziua sabatului, si le-au frecat in mainile lor pentru a le manca. Acest lucru a provocat impotrivirea acestor conducatori : "Iata, ucenicii Tai fac ce nu este permis a face in sabat" (Mt. 12:2). Ei se inselau. Nu legea era cea care interzicea acest lucru (comp. Deut. 23:25), ci doar prescriptiile pe care le-au adaugat ei insisi, si care, o parte dintre ele, erau exagerate pana la ridicol, - aceasta "traditie a oamenilor" cum a numit-o El (Mc. 7:8). Ar fi putut sa le arate, si sa-i faca sa simta cat de gresit era ca au adaugat propriile lor porunci la legea lui Dumnezeu. Dar, in intelepciunea Sa infinita, El a actionat cu totul altfel : El le arata prin fapte si prin invatatura ca acum toate legaturile  dintre natiune si Dumnezeu erau rupte.

     Ce valoare mai aveau formele exterioare ale inchinarii lor iudaice cand Fiul lui Dumnezeu era lepadat ? In istoria poporului, au existat zile foarte asemanatoare cu cele din acel timp. David, adevaratul imparatul, a fost lepadat de poporul sau si a trebuit sa fuga ca sa-si scape viata. Saul, imparatul dupa inima poporului, statea pe tronul lui Israel, in timp ce imparatul David a trebuit sa fuga. Intr-o zi de sabat, David si oamenii sai au mancat painile pentru punerea inainte, ceea ce nu era permis decat preotilor, si totusi nu au fost vinovati (comp. Lev. 24 cu 1 Sam. 21). Cum se explica ? Daca Unsul Domnului era lepadat, chiar lucrurile sfintite date de Dumnezeu poporului Sau incetau sa mai fie sfinte.

     La fel era si acum. Nu era destul de caracteristic ca ucenicii lui Isus au ajuns in situatia sa smulga spice  pentru a-si potoli foamea ? Mesia Se afla in mijlocul poporului Sau, si, cu toate acestea, cei care-L urmau erau infometati - un semn sigur ca El era deja lepadat. Ce sens mai avea pastrarea riguroasa a sabatului cand Domnul sabatului era lepadat ? Putea Dumnezeu sa primeasca ceva sfant din partea oamenilor care L-au lepadat pe Fiul Sau ? Cand inima nu-i apartine lui Hristos, ceremoniile exterioare sunt lipsite de valoare !

     Apoi vine vindecarea omului cu mana uscata, care este pusa in legatura cu mica noastra parabola. Aceasta se intampla, de asemenea, intr-o zi de sabat. Intrebarea fatarnica a fariseilor era de a sti daca era permis a vindeca in ziua sabatului. Ei cautau inca un motiv de a-L acuza. Dar, inainte de a aborda imaginea "oii cazute in groapa" de care Domnul se foloseste pentru a raspunde, am dori sa ne oprim putin asupra semnificatiei fundamentale a sabatului - asupra careia chiar crestini adevarati nu sunt intotdeauna clari, si acest lucru duce la multe doctrine si practici nesanatoase.

     Doua intrebari se pun : Trebuie crestinii sa tina sabatul ? Si, daca da, a fost el inlocuit cu duminica ? In mod clar raspunsul este nu la aceste doua intrebari. Nu exista, in Noul Testament, nici cel mai mic indiciu care sa presupuna o inlocuirea a sabatului cu duminica. Cand se vorbeste de sabat, intotdeauna este vorba despre a saptea zi din saptamana, si nu de prima. Sabatul era o zi de odihna acordata poporului Israel. Dumnezeu Insusi S-a odihnit in a saptea zi de toate lucrarile Sale pe care El le-a facut (Gen. 2:2, 3), si El a "sfintit" a saptea zi, adica a facut-o deosebita si a separat-o de celelalte zile ale saptamanii. Mai tarziu, sabatul devine un element esential al legii mozaice. El vorbeste de lucrare si de truda omului sub lege, avand in vedere odihna dupa ce omul va implini cerintele legii. Noi stim ca aceasta odihna nu a fost realizata niciodata datorita pacatului. Astfel, a saptea zi facea parte din sistemul iudaic. De aceea este semnificativ faptul ca, in Evanghelii, cand Il vedem pe Domnul Isus in legatura cu sabatul, El este totdeauna gata sa-l incalce, in orice caz, dupa opinia iudeilor. Efectiv, El a facut multe din minunile Sale tocmai in ziua sabatului, si rupand astfel legatura dintre El si Israel, in care sabatul era un semn cu totul deosebit (comp. Luca 13:16 ; Ioan 5:9 ; 7:23 ; 9:14).

     Dar aceasta nu a fost totul; El indreapta atentia spre o alta zi, alta decat cea de sabat, prima zi a saptamanii. In aceasta zi El a aparut in mijlocul ucenicilor adunati ca Victoriosul inviat (Ioan 20:19). Este ziua invierii Sale, ziua triumfului Sau asupra mortii si asupra diavolului. Aceasta zi pe care Vechiul Testament o caracteriza deja ca "a doua zi dupa sabat" (Lev. 23:11, 16) poarta in Noul Testament titlul semnificativ de "ziua dominicala" (ziua Domnului; Apoc. 1:10) : care Ii apartine Lui.

     Invierea lui Hristos este inceputul unei noi creatii, temelia noului legamant. Dumnezeu a fost pe deplin glorificat prin Hristos si prin lucrarea Sa rascumparatoare implinita, si ca raspuns la aceasta El L-a inviat dintre morti. In El, Hristosul inviat, crestinul adevarat isi gaseste acum odihna si bucuria sa. Aceasta este cea dintai zi a saptamanii, duminica noastra, care se potriveste deci crestinismului. Atat timp cat o putem intelege, ea ne vorbeste mereu, intr-un fel nou, de invierea Sa. Ea reprezinta un dar pretios al lui Dumnezeu pentru noi. In aceasta zi primii crestini se adunau pentru a frange painea (Fapte 20:7). De asemenea, apostolul Pavel insista pentru ca, in fiecare prima zi a saptamanii, credinciosii sa puna deoparte bani pentru lucrarea Domnului si pentru saracii dintre fratii lor (1 Cor. 16:2). Nu avem noi toate motivele sa ne bucuram din toata inima de acest dar, si de a consacra aceasta zi intr-un mod cu totul special adorarii Tatalui si Fiului ? Nu ar trebui noi sa profitam in mod deosebit de aceasta zi pentru a ne bucura de comuniunea cu Domnul si pentru a-L sluji ?

     Mai este ceva pe care nu trebuie sa-l uitam : Dumnezeu nu ne-a dat nicio lege cu privire la prima zi a saptamanii, ziua Domnului. Iudeul, dimpotriva, era sub lege, si era deci obligat sa tina sabatul. Credinciosul din timpul harului este mort fata de lege (Rom. 7:1-6), el nu este sub niciun jug, nici chiar cel al legii. "Hristos ne-a pus in libertate" spune apostolul, si apoi adauga putin mai departe : "Pentru ca voi ati fost chemati la libertate, fratilor; numai nu folositi libertatea ca un prilej pentru carne, ci slujiti unii altora in dragoste" (Gal. 5:1, 13). Astfel, israelitii aveau obligatia sa tina sabatul; dar crestinul are privilegiul sa petreaca prima zi a saptamanii in comuniune cu Dumnezeu.

     Pentru a incheia, sa mai subliniem ca odihna sabatica eterna este rezervata totdeauna poporului lui Dumnezeu (Ev. 4:9). Intr-un anumit sens, chiar odihna lui Dumnezeu a fost intrerupta de pacat, si acum Dumnezeu lucreaza, si Hristos lucreaza, si Duhul Sfant lucreaza. Scopul lucrarii lui Dumnezeu este de a mantui inca multi oameni (la aceasta El vrea sa ne foloseasca si pe noi), si in final de a impaca toate lucrurile (Col. 1:20). Cand planul Sau va fi implinit, si cand totul, in universul lui Dumnezeu, va fi asa cum a vrut El dintotdeauna, atunci, in final, El Se va odihni de toate lucrarile Sale. Si atunci, si noi de asemenea, vom avea parte de aceasta mareata odihna, eterna, careia sabatul ii era deja tipul de milenii.

     3.3     Omul cu mana uscata - Matei 12: 9-13

     In timp ce Domnul era in sinagoga intr-o zi de sabat pentru a-i invata, era acolo un om cu o mana uscata (Mt. 12:9-13 ; Mc. 3:1-6 ; Luca 6:6-11). Fariseii si carturarii pandeau ca sa vada daca il va vindeca in ziua sabatului. Numai Matei ne relateaza ca ei L-au intrebat daca : "este permis a vindeca in sabat?". Aceasta intrebare arata ca ei erau convinsi in interiorul lor ca Hristos avea putere de vindecare, si totusi ei nu credeau in El. Ce inimi impietrite !

     Chiar daca Mantuitorul nostru a trait in smerenie printre oameni, El era totusi Stapanul oricarei situatii. Este imbucurator sa vedem intotdeauna acest lucru. Iata deci pe omul cu mana uscata. La porunca Domnului, el vine in fata sinagogii. Cei care pandeau pe Domnul se bucurau deja cu o bucurie rautacioasa, vazandu-L in curand prins in cursa. Vocea Invatatorului rupe aceasta tacere tensionata, ea radiaza calm si liniste :

               "Cine este omul dintre voi care are o singura oaie si, daca aceasta cade in groapa in sabat, n-o va apuca si n-o va ridica? Cu atat mai de pret este deci un om decat o oaie! Asa ca este permis a face bine in sabat" (Mt. 12:11-12).

     Ce logica convingatoare, deoarece este logica divina ! Cine s-ar putea impotrivi chiar si unui singur cuvant ? Astfel a convins Domnul fatarnicia adversarilor Sai, folosindu-Se de o parabola mica si atat de simpla.

     Mai mult, ea isi trage frumusetea din faptul ca ni-L prezinta pe Domnul Isus ca Pastorul cel bun care merge sa caute una din oile Sale pentru a o scoate din groapa. Acesta este urmarea evenimentului care ne este prezentat - mai mult, un exemplu al Domnului care pune in legatura o parabola cu o minune, "ilustrand-o" astfel. Aici El scoate oaia din groapa, in timp ce in parabolele asemanatoare din Matei 18:12-14 si Luca 15:4-7 El merge dupa o singura oaie pe care a pierdut-o, si o cauta. Parabola din Luca 15 incepe prin termeni asemanatori celor din Matei 12 : "Care om dintre voi, avand o suta de oi si pierzand pe una din ele, nu le lasa pe cele nouazeci si noua in pustie si merge dupa cea pierduta, pana o va gasi?". Afirmatia Domnului : "Cu atat mai de pret este deci un om decat o oaie" poate fi aplicata celor doua parabole, si ambele parabole sunt un raspuns al Domnului la mania fariseilor. In primul caz, aceasta manie provenea din faptul ca Isus a vindecat in ziua sabatului, si in al doilea din faptul ca El ii primea pe pacatosi si manca impreuna cu ei.

     Un exemplu de parabola dupa care urmeaza o minune - si nu de minune care este urmata de o parabola, ca aici, - se gaseste in Ioan 9 si 10. In cap. 9 Domnul deschide ochii orbului din nastere printr-o minune, si aceasta da cheia parabolei despre "usa oilor" si a lectiilor din capitolul urmator. Avem aceeasi secventa (minune - parabola) in parabola "casa celui tare", care urmeaza dupa cea care ne ocupam acum (Mt. 12:22-29).

      Dar aici vedem minunea care urmeaza parabolei : "Atunci i-a spus omului: Intinde-ti mana! Si el a intins-o si s-a facut sanatoasa ca cealalta" (Mt. 12:13). Cat de minunat este ! Acest om a avut credinta, destula credinta pentru a intinde mana uscata la cerere Domnului. Nu am putea sa invatam cu toti ceva de la el ? Sa raspundem la fel cu credinta la cuvintele Domnului, daca El ne cheama sa intindem mana noastra spre El, - aceasta mana care prin natura noastra este cu totul "uscata" si nepotrivita pentru nicio lucrare buna ? El va raspunde intotdeauna printr-o binecuvantare bogata la ascultarea credintei.

     Nu este greu de a recunoaste o imagine a poporului Israel in acest "om cu mana uscata". Acest popor a fost altadata, si este inca si astazi, intr-o stare de uscaciune spirituala - fara credinta pentru a intinde mana spre El. In contrast cu acest om, acest popor nu s-a folosit de prezenta Domnului si de voia Sa de a-l vindeca. Dar va veni o zi, cand va fi adus prin grozave incercari sa-si arate credinta fata de Domnul Isus, in timp ce astazi continua sa se implineasca pentru acest popor acest cuvant profetic tulburator : "Sionul isi intinde mainile; si nu este cine sa-l mangaie" (Plan. 1:17).