PARABOLELE DIN MATEI cap. 9 la 12
- IV -
Christian Briem
4 Casa omului tare - Matei 12:22-29 ; Marcu 3:22-30 ; Luca 11:14-23
Mica parabola din Matei 12 despre "omul cel tare" urmeaza dupa o minune a Domnului, cea a vindecarii demonizatului orb si mut (12:22-29). Am vazut ordinea inversa in parabola "oii cazute in groapa". Aici, ca si in Ioan 9 si 10, Domnul Isus spune o parabola pentru a face sa se inteleaga semnificatia propriu-zisa si insemnatatea minunii pe care avea s-o faca.
4.1 Hula impotriva Duhului Sfant
Fariseii se faceau vinovati de hula impotriva Duhului Sfant - un pacat care nu poate fi iertat, spune Domnul. Pentru ca exista intotdeauna oameni care cred ca au comis acest pacat si in consecinta, nu pot fi iertati, vreau sa ma opresc cateva clipe asupra acestui punct important. Diavolul cauta sa ia pacea chiar si de la adevaratii copii ai lui Dumnezeu, sugerandu-le ca ei au pacatuit voit, si ca prin aceasta au comis pacatul impotriva Duhului Sfant care nu poate fi iertat, chiar daca se smeresc profund pentru ceea ce au facut (*). Se argumenteaza, de asemenea, ca David insusi s-a rugat in cele din urma, zicand : "nu lua de la mine Duhul Tau cel Sfant (in fr. "Duhul sfinteniei Tale", n.t.)" (Ps. 51:11). Cine ar putea sa pastreze ireversibilitatea posesiunii Duhului Sfant, si a mantuirii credinciosului care-L insoteste ? Multi oameni sunt aruncati intr-o tristete profunda prin astfel de intrebari care ridica indoiala ! Lor li se adreseaza in special randurile urmatoare.
(*) A se vedea postarea "Pacatul voit", de acelasi autor (26. 02. 2019).
4.2 Satan scos afara de Satan ?
Ce s-a intamplat atunci ? Domnul Isus a dovedit inca odata autoritatea si puterea Sa divina vindecand un demonizat orb si mut. Mai mult, acest demonizat era o imagine graitoare, desi foarte trista, a natiunii iudaice : orbi fata de Persoana lui Isus, Imparatul lor, si muti cu privire la lauda pe care trebuia s-o aduca lui Dumnezeu. Cu siguranta, multimea poporului era uimita, si zicea "Oare Acesta este Fiul lui David ?". Dar chiar si aceasta intrebare facea sa planeze indoiala cu privire la cine era El cu adevarat. Fariseii, mereu plini de invidie si gelozie fata de Domnul, au facut un pas mai departe, un pas decisiv : neputand nega minunea, ei au atribuit-o fara ezitare lui Satan, zicand : "Acesta nu scoate demonii decat prin Belzebul, capetenia demonilor" (Mt. 12:24).
Nu era prima data cand au facut aceasta acuzatie urata, dar pana atunci, Domnul nu le-a raspuns. Dar de data aceasta, Domnul a luat o pozitie infinit de serioasa impotriva acestei hule ingrozitoare si rele. Mai intai a scos in evidenta interpretare gresita a argumentului lor. Cum poate supravietui un sistem atunci cand lupta impotriva lui insusi ? Si daca Satan il scoate afara pe Satan, inseamna ca el este dezibinat impotriva lui insusi. Era posibil acest lucru ? Era o nebunie absoluta sa crezi asa ceva ! Mai mult, printre fiii lor, erau asa-numiti exorcisti, dupa cum arata exemplul din Fapte 19 (v. 13 si urm.). Prin ce putere isi exercitau ei aceasta lucrare nefericita, daca El, Hristosul, scotea demonii prin Belzebul ? "Pe Isus Il cunosc, si pe Pavel il stiu" le-a zis duhul rau, "dar voi cine sunteti?" (Fapte 19:15).
4.3 In ce consta hula impotriva Duhului Sfant
Domnul Isus a rostit atunci o fraza decisiva pentru subiectul nostru : "Dar, daca Eu scot demonii prin Duhul lui Dumnezeu, atunci Imparatia lui Dumnezeu a venit peste voi" (Mt. 12:28). Sa remarcam aceasta : Isus nu a scos demonii pur si simplu prin propria Lui putere - puterea Domnului, caci El era Domnul (Iehova). Dar ca Om , El era supus in totul Tatalui, si Tatal facea acele lucrari (Ioan 14:10, 11). Aici, invatam ca El a facut minunile Sale in puterea Duhului lui Dumnezeu. Ele erau expresia vizibila a faptului ca Duhul Sfant locuia si actiona in El : El a scos demonii prin degetul lui Dumnezeu (Luca 11:20).
Este foarte adevarat ca Duhul lui Dumnezeu locuieste si actioneaza, de asemenea, in noi, cei rascumparati, dar cat de mult putem sa-L intristam cu usurinta (Efes. 4:20), sau chiar "stingandu-L" in activitatea Sa (1 Tes. 5:19) ! De aceea, o astfel de acuzatie impotriva Duhului Sfant nu ne poate afecta in acelasi fel, caci El nu Se poate manifesta in noi decat intr-un mod imperfect. Multe lucruri de care suntem insultati chiar corespund adevarului. Dar, in Domnul Isus, Rascumparatorul nostru, totul era perfect, si Duhul Sfant putea sa actioneze in El fara piedica. Si daca Hristos a scos demonii, atunci El a facut-o fara nicio restrictie prin Duhul lui Dumnezeu. Deci, a pretinde ca El a facut-o prin capetenia demonilor, era in mod direct "hula impotriva Duhului", insemna "a vorbi impotriva Duhului Sfant". Domnul spune ca acest pacat nu va fi iertat nici in "veacul acesta" (adica in timpul cand Domnul Isus era pe pamant), "nici in cel viitor" (adica in Imparatia de o mie de ani) (Mt. 12:31, 32). Ori, este in totul adevarat ca oamenii animati in inima lor de-o astfel de rautate impotriva Domnului Isus sunt exclusi de la orice iertare, atat timp cat raman in aceasta stare fara sa se pocaiasca. Dar aceasta este mai mult o aplicare a acestei pozitii, decat in mod direct hula insasi impotrva Duhului Sfant. A recunoaste o putere a lui Dumnezeu care actiona in Domnul Isus si cu toate acestea a o atribui lui Satan, iata acest pacat ingrozitor si de neiertat. El nu putea fi comis decat atunci cand Domnul Isus era pe pamant. Fariseii se faceau vinovati de acest pacat.
Lucrul acesta este confirmat printr-o indicatie care reiese din pasajul paralel din Evanghelia dupa Marcu. "Adevarat va spun ca toate pacatele vor fi iertate fiilor oamenilor si orice hule cu care vor huli; dar oricine va huli impotriva Duhului Sfant nu va avea iertare niciodata, ci este vinovat de un pacat etern (sau, "ci este supus la judecata eterna"). Apoi este o justificare care clarifica perfect imprejurarea : "pentru ca spuneau: Are duh necurat" (Mc. 3:28-30). Aceasta este ceea ce constituie acest pacat cumplit : a fi in prezenta Domnului si a avea inaintea ochilor o minune a harului Sau, si a pretinde ca El avea un duh necurat si ca El a facut minunea prin puterea acestui duh necurat. Ei L-au numit demon pe Duhul Sfant prin care El a facut aceasta minune. Nu exista iertare pentru aceasta.
4.4 Un pacat dispensational
A fost un pacat dispensational, si o spunem din nou in mod categoric : el nu poate fi comis astazi, si in orice caz nu in acelasi mod. Cei care au pacatuit astfel au dovedit ca constiintele lor erau impietrite. Ei au ajuns in starea in care nu mai poate fi izbavire.
Daca vorbesc astfel de "pacat dispensational", este pentru a arata ca Domnul Isus a atribuit hula impotriva Duhului Sfant la dispensatii particulare. Expresia "nici in veacul acesta, nici in cel viitor" nu inseamna nicidecum ca va fi inca pentru anumite persoane, o iertare intr-o alta lume, dupa cum se pretinde si se invata in multe medii crestine. Am mentionat deja pe scurt ca Domnul a vorbit de doua perioade (sau : veacuri) bine precizate, cea care era atunci pe sfarsite, si alta viitoare, Imparatia de o mie de ani. Noi, crestinii, pozitia noastra este in afara acestor perioade (sau ; veacuri). Perioada crestina nu era descoperita inca atunci, in consecinta nu despre ea a vorbit Domnul. Totusi, aceste cuvinte ale Domnului pot fi aplicate la fel de bine celor care, in timpul prezent, refuza in mod intentionat marturia Duhului Sfant cu privire la Hristos. Astfel de persoane nu pot cunoaste iertarea, nici in perioada iudaica, nici in perioada actuala, nici in alta perioada (sau : veac). Cat de grav este acest lucru !
Tocmai copii ai lui Dumnezeu, nelinistiti si slabi, ii auzim uneori vorbind de profunda lor ingrijorare, datorita faptului ca ar fi comis pacatul impotriva Duhului Sfant si ar fi astfel pierduti orice s-ar intampla. Dar modul lor vag de a se exprima arata deja cat de mult, din punct de vedere general, ingrijorarea lor este nefondata. Ei vorbesc aproape totdeauna - cu siguranta inconstient - de pacatul impotriva Duhului Sfant, in timp ce Domnul foloseste o alta expresie : "hula impotriva Duhului Sfant" ; "oricui va vorbi impotriva Duhului Sfant". Orice pacat este, in final, impotriva lui Dumnezeu, si prin urmare si impotriva Duhului Sfant (Ps. 51:4). Dar, a pacatui impotriva lui Dumnezeu este un lucru, si a huli pe Duhul Sfant este altceva. A le pune pe acelasi nivel duce la concluzii grave si gresite.
4.5 Rugaciunea lui David
Cand David s-a rugat dupa pacatul sau grav zicand : "nu lua de la mine Duhul Tau cel Sfant (in fr. "Duhul sfinteniei Tale", n.t.), o astfel de rugaciune era in totul potrivita in acel timp. In acea epoca lucrarea de rascumparare nu era inca implinita. Totusi, I-a placut Duhului lui Dumnezeu sa vina peste, sau sa miste pe cineva in anumite ocazii, chiar necredinciosi, pentru a Se revela sub o forma sau alta. Sa ne gandim pur si simplu la Saul, care a fost miscat astfel de Duhul lui Dumnezeu incat a inceput sa profeteasca, si acest lucru a ramas ca un proverb : "Ce s-a intamplat cu fiul lui Chis? Este si Saul printre profeti?" (1 Sam. 10:10, 11).
Cu toate acestea, astazi, Duhul lui Dumnezeu locuieste in cel credincios pe baza rascumpararii implinite, si trupul sau este templu Duhului Sfant (1 Cor. 6:19). Domnul Isus a spus, de asemenea, ucenicilor Sai despre El (despre Duhul, n.t.), ca acest alt Mangaietor nu-i va parasi - cum avea s-o faca El atunci - dar care va fi cu ei pentru totdeauna. El va ramane impreuna cu ei si va fi in ei (Ioan 14:16, 17). De aceea cererea lui David este in totul nepotrivita pentru noi, si in nicio parte din Noul Testament nu se gaseste mentionata o astfel de rugaciune. Cu siguranta, lui Dumnezeu Ii place sa ne auda ca Ii cerem ca Duhul Sfant sa ne umple mai mult sau ca nu-L intristam. Dar a ne ruga ca sa nu ne fie luat, aceasta ar insemna sa desconsideram lucrarea Domnului nostru; caci Duhul Sfant este, de asemenea, pecetea rascumpararii si a mostenirii noastre viitoare (2 Cor. 1:21, 22 ; Efes. 1:13, 14).
Exemplul Domnului nostru ne ajuta sa intelegem in mod clar ca noi vom avea Duhul Sfant si in inviere. Chiar daca a trecut prin moarte, Domnul "a dat", ca inviat, porunci apostolilor "prin Duhul Sfant" (Fapte 1:2) : El nu L-a pierdut. Si noi, de asemenea, nu-L vom pierde niciodata.
4.6 Omul cel tare
Sa revenim acum la cuvintele Domnului nostru din Matei 12. El a scos demonul care era in omul orb si mut. Diavolul a locuit in aceasta persoana, in aceasta "casa". Cat de grozav este acest lucru, si total diferita de "casa" crestinului credincios ! Am vazut mai inainte ca trupul celui credincios este templu Duhului Sfant. Dar aici Diavolul, sub forma unuia din demonii sai, a luat in stapanire aceasta persoana si locuia in ea. Era necesara forta unuia mai tare pentru a-l elibera pe acest om de puterea lui Satan; si aceasta este ceea ce prezinta Domnul in aceasta parabola mica care urmeaza :
"Sau cum poate cineva sa intre in casa celui tare si sa-i jefuiasca bunurile, daca nu va lega mai intai pe cel tare? Si atunci ii va jefui casa" (Mt. 12:29).
Inainte de a ne ocupa de semnificatia acestei parabole, sa semnalam o legatura interesanta cu a treia parabola din Matei 12, cea a "duhului necurat". In ambele parabole vedem un om care a devenit locuinta lui Satan. In una, adversarul este invins printr-un om mai tare si bunurile sale ii sunt jefuite. In cealalta, duhul necurat nu este scos decat temporar, apoi el se intoarce impreuna cu alte sapte duhuri mai rele decat el insusi. Ce contrast : mai tare - mai rau ! In plus, prima parabola ofera un aspect individual de locuire a lui Satan, in timp ce in a doua vedem un aspect colectiv al acestei locuiri. Prima parabola se incheie prin biruinta omului mai tare, in timp ce sfarsitul celei de-a doua parabole este judecata generatiei rele.
Vindecarea demonizatului arata deja ca Domnul Isus este omul mai tare, care a intrat in casa omului tare (diavolul), si a castigat biruinta asupra lui. Totusi, in parabola Sa, Domnul depaseste faptul istoric din acel timp, si descrie ceva de-o importanta fundamentala.
Cand Mantuitorul a venit in aceasta lume, El a intrat intr-un fel in "casa", adica in sfera de putere a lui Satan. Dar cand l-a "legat" ? Multi cred ca acest lucru a avut loc la Golgota. Dar nu pare sa fie acesta semnificatia cuvintelor Domnului de aici. Ele par sa vizeze mai mult ispitirile Sale din pustie de catre diavol. Dupa botezul Sau de la Iordan, Isus a fost recunoascut de catre Tatal ca Fiul Sau Preaiubit, dupa ce Duhul Sfant a coborat peste El ca un porumbel (Mt. 3:16, 17). Apoi El a fost ispitit de diavol in pustie timp de patruzeci de zile.
In legatura cu subiectul nostru, este remarcabil ca perioada de ispitire a Domnului s-a situat inainte de inceputul lucrarii Sale publice. Intentia vrajmasului era ca "Fiul" sa abandoneze, daca era cu adevarat Fiul, pozitia de slujitor pe care El a luat-o de bunavoie. Dar toate eforturile diavolului de a-L face sa abandoneze pozitia de ascultare si de dependenta fata de Tatal Sau au fost in zadar. Si tocmai prin aceasta, Hristos l-a legat pe Satan, pentru a putea apoi sa-i jefuiasca "bunurile" sale in timpul lucrarii Sale pe acest pamant. Da, "El care umbla din loc in loc facand bine si vindecand pe toti cei asupriti de diavolul, pentru ca Dumnezeu era cu El" (Fapte 10:38).
Pe crucea de pe Golgota, Domnul nu l-a legat pur si simplu pe omul tare, ci El l-a biruit - pe el care avea puterea mortii, pentru a-i elibera "pe toti aceia care, prin frica de moarte, erau supusi robiei toata viata lor" (Ev. 2:14, 15). In aceasta masura, adica intr-o masura cu mult mai mare, El jefuieste inca si astazi casa omului tare. Si o va face din nou mai tarziu, in timpul Imparatiei pacii, cand Satan va fi aruncat in Adanc.
Ce fericire, preaiubitilor, de a nu mai face parte din "bunurile" lui Satan, ci sa apartinem Celui care, ca omul mai tare la legat pe "omul tare" si l-a biruit ! Chiar daca in acest pasaj nu este vorba de lucrarea necesara pentru aceasta, noi o cunoastem si-L laudam pe Acela care a implinit-o pentru noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu