Slujitorii lui Hristos
- I -
Georges André
1 Corinteni 4:1 ; "Dumnezeul al caruia sunt eu si caruia Ii slujesc" (Fapte 27:23)
In epistolele sale, Pavel nu se prezinta intotdeauna ca apostol, ci uneori ca rob (gr. "doulos"), subliniind prin aceasta ca el este proprietatea Stapanului sau, de care depindea in intregime.
De asemenea, el este slujitor (gr. "diakonos") in legatura cu lucrarea sa. Asa cum vedem in 2 Corinteni 6:4, unde el se recomanda ca slujitor al lui Dumnezeu. Asa a fost si Epafras in Coloseni 1:7. Cuvantul folosit este "diacon", care corespunde printre altele cu 1 Timotei 3:8.
Dar cand Pavel adauga "...caruia Ii slujesc", nu mai este vorba de o slujire obisnuita; atunci cand cuvantul se refera la o slujire fata de Dumnezeu, el implica un respect, adorare (cum este de ex. Fapte 24:14 : slujesc (gr. "latreuô") Dumnezeului parintilor mei).
Chiar si alte cuvinte sunt folosite pentru slujitor sau slujba. Dar cel din titlul nostru "ὑπηρέτης = hupêretês" semnifica la origine un vaslas (care trage la vasle, n.t.). Nici chiar un marinar, ci un subordonat care actioneaza la comanda altuia. Astfel sunt desemnati Ioan-Marcu in Fapte 13:5 si Pavel insusi in Fapte 26:16. In mesajul nostru, apostolul subliniaza pozitia de smerenie pe care a luat-o impreuna cu Apolo fata de corinteni, care "se laudau unul cu altul impotriva celuilalt" (1 Cor. 4:6). Dar era potrivit sa scoata in evidenta ca amandoi erau "administratori" ai tainelor lui Dumnezeu, constienti de responsabilitatea incredintata de catre Domnul cu privire la Cuvantul Sau.
Un slujitor credincios se va lasa condus de Stapanul sau si va actiona in dependenta de El. Isi va aminti permanent ca Ii apartine Lui, si ca este chemat sa implinesca cu grija slujba primita; in sentimentul harului care i-a fost dat pentru a putea sluji, gandurile sale se vor ridica catre Datatorul tuturor lucrurilor pe care el Il adora (sau "slujeste" 2 Tim. 1:3).
"Avand aceasta slujba, dupa cum ni s-a aratat indurare, nu cadem de oboseala" (2 Cor. 4:1). Cand se vorbeste de slujire, se crede cu usurinta ca este vorba de implinirea unei datorii, sau, fara de a spune, de dobandirea unui merit sau o anumita reputatie. De fapt, este un har pe care Domnul Il da celor ai Sai pentru a putea implini o anumita slujire, oricare ar fi ea. Daca cineva este constient de aceasta, atunci nu va obosi. Este relativ usor de a incepe, dar a starui fara a cadea de oboseala...? Un slujitor al Domnului, un frate, o sora, credinciosi de-a lungul intregii lor vieti, sunt una din marile marturii ale acestui har : ei nu au cazut de oboseala.
"Nu cadem de oboseala, ci chiar daca omul nostru cel din afara trece, totusi cel dinauntru se innoieste zi de zi" (v. 16). Fara aceasta innoire zilnica a vietii interioare, nu este staruinta. "Dar avem comoara aceasta in vase de lut, pentru ca maretia puterii sa fie de la Dumnezeu, si nu de la noi" (v. 7).
Este important sa distingem ocaziile pe care Domnul le pune inaintea noastra si de a ne angaja in ele cu smerenie. Apostolul ii spune lui Timotei : "Straduieste-te sa te prezinti pe tine insuti lui Dumnezeu aprobat, un lucrator care nu are de ce sa-i fie rusine, impartind drept Cuvantul adevarului" (2 Tim. 2:15). Fie ca este vorba de prezentarea Cuvantului, sau de alta slujire, fiecare va avea parte de critici, mai mult sau mai putin binevoitoare ! "Nu lua aminte la toate vorbele care se spun" zice Eclesiastul (7:21). Adresandu-se copilului sau in credinta, Pavel ii cere sa se straduiasca sa se prezinte aprobat lui Dumnezeu. Nu conteaza in primul rand aprobarea oamenilor; dupa ce am examinat cu atentie inaintea Domnului obiectiile intemeiate pe care am putea sa le primim, sa ne punem increderea in El, fara a cadea de oboseala, oricare ar fi slujba. Meniul poate ca nu ar fi pe placul oaspetelui unei surori care a aratat ospitalitate; totusi ea a facut tot posibilul "pentru Domnul"; si trebuie sa se increada in aprecierea Lui.
"Fiecare" a primit un anumit dar de har si este chemat sa-l foloseasca "slujind cu el unii altora, ca buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu" (1 Pet. 4:10). Romani 12 subliniaza cat de important este de a sluji "dupa masura de credinta pe care a impartit-o Dumnezeu fiecaruia... dupa harul care ne-a fost dat", si 2 Corinteni 10:13 adauga "dupa masura campului de lucru pe care ne-a impartit-o noua Dumnezeu" (conf. 1 Cor. 12:18).
In concluzie, apostolul indeamna la "prisosind intotdeauna in lucrarea Domnului, stiind ca osteneala voastra nu este zadarnica in Domnul" (1 Cor. 15:58). Dar la baza tuturor trebuie sa fie dragostea (1 Cor. 13).
Sa vedem deci diferiti slujitori ai lui Hristos, fiecare marcat printr-un caracter special.
Primii, prin devotamentul lor : Stefana - Epafrodit - Onisifor. Alti doi, a caror marturie este subliniata la inceputul Faptelor : Stefan fata de iudei, credincios pana la moarte; si Filip fata de samariteni, apoi fata de famenul din Etiopia.
Slujirea discreta (in ascuns, nu publica,n.t.) a Lidiei, a lui Fivi, a Tabitei, fiecare in domeniul ei : ospitalitate, slujire pentru adunare, lucrare pentru saraci.
In final tovarasii lui Pavel :
Un Apolo, invatator care s-a lasat totusi invatat de catre Aquila si sotia sa, pentru a fi apoi de mare folos corintenilor. Epafras plin de grija pentru coloseni. Aquila primeste (pe Apolo, n.t.); Apolo invata; Eprafa se roaga.
Un Sila, cu darul de profet, participand la a doua calatorie, staruind, in ciuda persecutiilor indurate in Filipi; Aristarh, tovaras fidel la sfarsitul vietii de calatorie (a apostolului Pavel, n.t.); Tihic, pe care apostolul l-a trimis la adunari pentru a duce scrisori, vesti, si sa aduca.
In final, un Barbaba, care l-a primit pe tanarul Saul la Ierusalim; apoi merge sa-l caute la Tars pentru ca, impreuna cu el, sa invete adunarea din Antiohia; si sa ia parte apoi la prima sa calatorie. Luca, credincios pana la capat, doctorul preaiubit, care nu l-a parasit pe Pavel in timpul "iernii" din inchisoarea finala.
1 Devotamentul
Oricare ar fi darul sau special, devotamentul trebuie sa caracterizeze pe un slujitor. De fapt, acesta nu este un dar precum slujirea Cuvantului, ci o calitate la care orice credincios este chemat.
1.1 Stefana 1 Corinteni 16:15-18
"Stiti casa lui Stefana, ca este cel dintai rod al Ahaiei si ca s-au dedicat ei insisi sfintilor spre slujire".
Stiti bine aceasta familie zice apostolul. Fiecare, fara indoiala, beneficiase de credinciosia slujirii lor. Nu doar tatal era activ, ci toata casa lui, sotia lui, copiii sai. Ei au fost "cel dintai rod al Ahaiei", dintre cei care au fost convertiti; Pavel i-a botezat (1:16). Prin ce erau ei atat de cunoscuti ? Nu au fost ei, dupa cum ii spune apostolul lui Tit, "cei dintai in fapte bune" (Tit 3:14) ? Ei s-au "dedicat" slujirii sfintilor. Acest cuvant implica atat hotarare cat si smerenie : nu o slujire ocazionala, nu facerea binelui pentru a fi vazut, ci o ravna produsa cu adevarat din dragostea. Stefana : nu un om din 1 Corinteni 14, ci din 1 Corinteni 13 ! Romanilor, apostolul le-a scris : "Fiecare dintre noi sa placa aproapelui sau spre bine, pentru zidire. Caci si Hristos nu Si-a placut Lui Insusi" (15:2-3).
Nu ne este spus daca Stefana prezenta Cuvantul sau indemna. El si ai sai erau un exemplu ! Si aceasta intr-o adunare tulburata, adesea ostila apostolului, unde era automultumire, si sticaciune, si certuri... In liniste, amintindu-si ca toti fratii erau "sfinti", casa lui Stefana isi urma slujirea sa.
Si Pavel putea sa-i indemne pe corinteni sa fie supusi unor astfel de oameni si "fiecaruia care lucreaza si se osteneste" (v. 16). Nu o supunere legalista sau slugarnica, ci o apreciere recunoscatoare pentru astfel de frati (v. 18).
La Efes, de unde se pare ca a scris scrisoarea, apostolul a avut parte de multa incurajare, dar si de multa impotrivire, pana la "deznadejdea chiar de a mai trai" (2 Cor. 1:8). Dar iata ca intr-o zi a aparut Stefana impreuna cu doi prieteni, Fortunat si Ahaic, care, venind, "au implinit ce lipsea" din partea corintenilor. Probabil un ajutor material, pe care Pavel nu l-ar fi acceptat din partea adunarii din Coriint, pentru ca erau acolo oameni care ar fi indraznit sa spuna ca Pavel ii vizita cu un anume scop. Dar, acesti trei barbati, cu Stefana in frunte, au "au inviorat duhul sau". Cate necazuri a avut apostolul din partea corintenilor. Ar fi putut foarte bine sa spuna ca ei "ramasesera in urma" (traducerea literala a "ceea ce lipsea"). Acum duhul sau a fost "inviorat" (conf. Filimon 7 si 20). El spera ca la aceasta veste cei din Corint vor fi ei insisi inviorati.
Mai presus de toate "recunoasteti pe astfel de oameni", adica sa le dati intaietate. Altii au cooperat la lucrare; nu este nevoie numai de invatatori, sau conducatori, oricat de utili ar fi ei, dar si de frati care, in practica, fac atat de multe lucrari, si invioreaza inimile sfintilor.
1.2 Epafrodit Filipeni 2:25-30 ; 4:18-20
Epafrodit a facut o lunga si periculoasa calatorie pentru a aduce lui Pavel, care se afla inchis, un dar din partea filipenilor (2:25 ; 4:18).
Apostolul ii da cinci titluri diferite, care vorbesc de la sine : "fratele meu, impreuna-lucrator, impreuna-ostas cu mine, trimisul vostru si slujitor pentru nevoia mea". El va da acest nume de "frate" la multi altii, dar rar va zice "fratele meu" (in rom. este tradus doar "fratele", n.t.). Filimon este impreuna-lucrator al sau; Arhip impreuna-ostas al sau (Filim. v. 1, 2).
Pentru a-si implini slujirea, Epafrodit si-a riscat viata (Filip. 2:30). A fost grav bolnav (v. 27); Pavel nu a facut nicio minune pentru a-l vindeca, de fapt nu a facut pentru niciun credincios. Dumnezeu a avut mila de el, zice el, evitand si la Pavel si la filipeni o mare intristare.
Epafrodit este cel care aduce daruri si bucurie (4:18 ; 2:28-29). Pavel l-a rugat sa se intoarca la Filipi. In ciuda pericolelor de pe drum, Epafrodit era intotdeauna disponibil, "un sol credincios pentru cei care il trimit" (Prov. 25:13).
Cat de important este de a aprecia pe astfel de slujitori : "Onorati pe unii ca acestia...Primiti-l deci in Domnul" (2:29). "Pentru lucrare" el si-a riscat viata. El a participat la jertfa si la slujba credintei filipenilor. Apostolul s-a bucurat impreuna cu ei toti (2:17).
Astazi nu mai este nevoie de calatorii lungi pentru a duce contributia adunarilor la slujitorii Domnului din locuri indepartate. Dar fratii care se ocupa de acest lucru fac o treaba foarte buna, de corespondenta, de interes iubitor, de sfaturi adesea necesare si binevenite. Ei stiu, de asemenea, cum sa ajunga in acele locuri pentru a intelege care sunt nevoile, ce incurajari sunt necesare, ce raspunsuri a dat Domnul la rugaciuni, astfel ca, la randul lor, sa informeze pe cei care, in tara, se intereseaza de slujitorii plecati si mijlocesc pentru ei. Aceasta este o slujire publica, o "funtie" (gr. λειτουργία = liturghia) implinita cu devotament (conf. Rom. 15:27).
1.3 Onisifor 2 Timotei 1:16-18
Un credincios din Efes. Numele sau inseamna "cel care aduce profit", care mangaie. Este tocmai ceea ce l-a remarcat. Pentru a putea mangaia pe altii, trebuie sa fi fost el insusi mangaiat, de Domnul, si poate chiar si de fratii sai (2 Cor. 1:4).
Apostolul a dat o frumoasa marturie despre el : "Tu stii mai bine decat altii cat de mult a slujit el in Efes". Noi nu stim ce a insemnat aceasta slujire, dar Domnul nu o uita. Cu privire la sine, Pavel a putut zice : "deseori m-a mangaiat". Un simplu credincios a mangaiat un apostol !
La trecerea sa prin Milet (Fapte 20) Pavel le-a spus batranilor din Efes ca, probabil, nu-i vor mai vedea fata. Ei au plans mult, si, cazand pe gatul lui, l-au acoperit cu sarutari. Dupa cativa ani, ce va zice batranul apostol, captiv la Roma pentru a doua oara ? "Toti care sunt in Asia... s-au intors de la mine" (2 Tim. 1:15) !
Onisifor nu este numit ca altii impreuna-ostas, dar se poate spune ca era un tovaras de suferinta. Pavel nu era un supraom. Cat de mult a apreciat incurajarea venita de la un Onisifor.
Si iata ca intr-o zi, in aceasta grozava inchisoare romana, poarta se deschide, si cine apare inaintea apostolului, parasit aproape de toti ? - Onisifor ! A fost nevoie de mult curaj si staruinta la efesean ca sa-l gaseasca pe apostol. Nu i-a fost rusine de lantul sau si a trebuit sa-l caute foarte atent pentru a-l gasi. Nu era nimeni din adunarea din Roma ca sa-i arate lui Onisifor unde era Pavel, cum se putea ajunge la el ? Nimeni din adunare nu l-a vazut din cand in cand ? In aparenta nu ! Cu toate acestea, atunci cand Pavel a ajuns la Roma, fratii au venit sa-l intampine, iar Pavel a multumit lui Dumnezeu si a prins curaj (Fapte 28:15). Dar acum... ?
Se pare ca Onisifor a plecat de la sine spre batranul apostol; nu a fost trimis de catre adunarea din Efes. Dar el a venit cu inima. Si cat de mult a simtit apostolul lucrul acesta.
"Domnul sa dea indurare casei lui Onisifor". Onisifor singur l-a mangaiat, l-a slujit, a venit la Roma. Dar, o binecuvatare speciala a venit peste familia lui, fiindca el, tatal, a fost credincios; si el insusi, intr-o zi cand totul va fi aratat ("in ziua aceea") va primi indurare din partea Domnului.
Apostolul incheie ultima lui scrisoare (2 Tim. 4:19). Ii saluta pe vechii lui prieteni, Prisca si Aquila; apoi aduga : " ...si casa lui Onisifor". Poate tatal decedase, sau nu se intorsese inca din calatoria sa. Acesta este poate ultimul salut al apostolului, si care este destinat pentru casa acestui slujitor credincios.
Devotamentul nu cere un dar mare, ci o inima mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu