temelia si adevarul

                                                         Slujitorii lui Hristos

                                                                                  - II -

     Georges André

     1 Corinteni 4:1 ; "Dumnezeul al caruia sunt eu si caruia Ii slujesc" (Fapte 27:23)

     2    Marturie

     Capitolele din Cuvant care ne prezinta marturia lui Stefan si a lui Filip sunt plasate chiar la inceputul istoriei Bisericii, in acea perioada de prospetime cand ea era inca cumva iudeo-crestina. Atunci au avut loc remarcabilele manifestari ale puterii Duhului Sfant, dar vrajmasul era acolo pentru ca, daca era posibil, sa impiedice, sau chiar sa distruga noul edificiu pe care l-a zidit Domnul : impotrivirea autoritatilor, amenintarile lor, abuzurile lor; apoi viclenia vrajmasului in cazul lui Anania si Safira; in final, certurile dintre fratii elenisti si iudeii de la Ierusalim (Fapte 6). Elenistii, in aparenta iudei din diaspora care se aflau in cetate temporar sau permanent, logic trebuiau sa vorbeasca greceste, iar fratii lor iudeii, aramaica. Culturile lor, educatiile lor, felul lor de a vedea lucrurile, erau mult diferite din punct de vedere omenesc, de unde si tensiunea care statea la baza, chiar si intre frati. De asemenea, regasim ecoul in adunarea din Roma, intre credinciosii veniti din iudaism si cei dintre natiuni (Rom. 14). La Ierusalim, se pare ca murmurele elenistilor impotriva evreilor, "pentru ca vaduvele lor erau trecute cu vederea in slujirea zilnica", nu era decat un pretext provocat de vrajmas pentru a cristaliza aceasta tensiune existenta (v. 1).

     Cu intelepciune si dragoste, apostolii au spus multimii sa aleaga sapte barbati dintre ei, avand o marturie buna, plini de Duh Sfant si de intelepciune, care sa fie pusi la aceasta lucrare. Nu era potrivit ca ei sa se ocupe in mod direct. Nu este numita Adunarea (apostolii faceau parte din ea), ci mai degraba "multimea" ucenicilor, care de altfel erau cei care furnizau fondurile necesare comunitatii (4:32-35). Au fost alesi sapte barbati, cu totii elenisti dupa numele lor; ei sunt adusi inaintea apostolilor, care, dupa ce s-au rugat, le-a dat mana de insotire. Acesti sapte se vor ocupa de probleme materiale; se pare ca a fost rezolvata problema, fiindca la versetul 7 nu mai vedem piedica in "sporirea" Cuvantului lui Dumnezeu. Aceasta slujba de "diacon" ii va duce mai departe pe cei care o implinesc cu credinciosie, in special Stefan si Filip (conf. 1 Tim. 3:13).

     2.1     Stefan : "martorul Tau" (Fapte 22:20)

     Numele lui inseamna cununa. Parintii lui trebuie sa fi fost bucurosi cand s-a nascut pentru ca i-au dat un astfel de nume. Cu siguranta, nu se gandeau ca intr-o zi fiul lor va primi cununa de martir (Apoc. 2:10) !

     Pentru "multime" nu era important decat sa implineasca slujba de diacon. Era nevoie "de o marturie buna". In mod deosebit, Stefan era "un barbat plin de credinta si de Duh Sfant" (v. 3 si 5). Lucrarea lui a fost la inceput in totul materiala. Intr-un astfel de caz, este bine, conform cu 2 Corinteni 8:23, ca adunarile sa fie cele care "trimit". Nu este la fel atunci cand este vorba de slujirea Cuvantului, cand lucratorul depinde direct de Domnul, in timp ce se afla in comuniune cu fratii sai. Singura ocazie cand adunarea a trimis (in legatura cu slujirea Cuvantului, n.t.) a fost cea a lui Barnaba (Fapte 11:22) in care ea a avut toata increderea. De asemenea, trebuie sa distingem intre chemarea fundamentala la slujire (Gal. 1:1) si directiile in slujire (de ex. Fapte 16:6, 9-10).

     Domnul avea in vedere pentru Stefan o marturie exterioara care avea sa se largeasca. El era "plin de har si de putere in popor" (v. 8). Foarte repede, unii s-au ridicat si au avut o disputa cu el (v. 9). Neputand sa se impotriveasca intelepciunii si Duhului prin care el vorbea, ei au convins pe unii care au adus impotriva lui acuzatii asemanatoare cu cele care au fost aduse impotriva Domnului Isus : distrugerea templului, vorbire impotriva legii. Aceasta a fost ocazia pentru Stefan sa dea iudeilor o marturie cu totul speciala, bazata pe Cuvant, prezentandu-le tot planul lui Dumnezeu de la Avraam pana la Hristos.

     Discursul sau este incadrat de gloria lui Dumnezeu. La inceput : "Dumnezeul gloriei" S-a revelat lui Avraam (7:2); la sfarsitul discursului sau, intrerupt brusc, Stefan are ochii indreptati spre cer si "vede gloria lui Dumnezeu" (v. 55). Ea este reflectata pe fata lui "ca o fata de inger" (6:15). Iacov, la picioarele scarii, a vazut ingeri urcand si coborand pe ea. Stefan, ca sa zicem asa, aflat in varful scarii contempla "cu fata descoperita, gloria Domnului, fiind transformat in acelasi chip, din glorie in glorie" (2 Cor. 3:18).

     Ce indrazneala, si in acelasi timp ce seninatate, inaintea acuzatorilor sai (v. 51-55). Inainte de lapidare, in timp ce tremurau de furie si scrasneau din dinti impotriva lui, plin de Duh Sfant, el vede "cerurile deschise si pe Fiul Omului in picioare la dreapta lui Dumnezeu". De ce "in picioare" ? Isus era asa, gata de a-l primi pe primul dintre martiri. De asemenea, era gata sa revina la poporul Sau, daca ei ar fi primit marturia data de Stefan (conf. Mt. 22:6-7 ; 21:38-41 ; Luca 19:14).

     Si, in ultimile sale momente, ce asemanare remarcabila cu Stapanul sau. Domnul Isus a zis : "Tata, in mainile Tale Imi incredintez duhul". El putea, intr-un fel, sa-Si desparta viata Sa de trupul Sau (Ioan 10:18). Stefan zice : "Doamne Isuse, primeste duhul meu" (v. 59). - Isus a zis : "Tata, iarta-i caci nu stiu ce fac". Stefan nu putea zice asa, timpul nestiintei trecuse, iudeii L-au lepadat constient pe Mesia al lor. Dar, rugaciunea lui plina de dragoste este : "Doamne, nu le tine in seama pacatul acesta". - Isus Si-a "dat duhul" (Mt. 27:50) ; Stefan "a adormit". In ziua invierii, impreuna cu toti rascumparatii, el "se va trezi si va fi saturat de chipul Sau" (Ps. 17:15).

     2.2    Filip

     2.2.1     "Evanghelistul" (Fapte 21:8)

     Comuniunea lui Stefan si Filip in aceeasi slujba nu a durat decat un timp foarte scurt. Dupa marturia pe care a dat-o, Stefan a adormit; se pare ca nu s-au vazut rezultate vizibile. Cu toate acestea, chiar daca "Saul a incuviintat uciderea lui, atitudinea martirului trebuie sa fi fost un moment de cotitura in viata sa. Marturia lui Stefan facea parte din acele "tepuse" impotriva carora Domnul a zis ca este greu sa dea cu piciorul (Fapte 26:14). Cand Saul are viziunea Domnului in templul din Ierusalim, aminteste cu rusine ca el a fost "prezent si a incuviintat" uciderea lui Stefan; atunci Isus ii poate spune : "Du-te, caci Eu te voi trimite departe, la natiuni" (Fapte 22:20-21).

     Marturia lui Filip va fi cu totul alta. Ea se va raspandi departe; ea nu va dura numai cateva luni, ci o viata intreaga; slujitorul va vedea roadele. Nici unul, nici altul nu si-au ales drumul pe care sa mearga, ci in dependenta de Domnul ei au fost credinciosi fata de ceea ce era pus inaintea lor. Care din ei doi au avut cel mai mare "succes in viata lor" ? Amandoi, desigur, deoarece amandoi, dupa tainicele Sale cai, in ascultare, au glorificat pe Dumnezeu.

     Slujba lui Filip ca diacon este intrerupta de persecutia care i-a imprastiat pe credinciosi in tinuturile Iudeii si Samariei (Fapte 8:1).

     In ciuda marii intristari pe care o resimte in urma mortii iubitului sau prieten, Filip nu intarzie ca sa-l jeleasca pe tovarasul sau, ci el cobora in Samaria si Il predica pe Hristos. El se "ridica dinaintea mortului sau" si merge sa duca bucuria la cei care primesc Evanghelia pe care el o prezinta (v. 8, 39). El nu se lasa descurajat, ci merge in acets tinut ostil fata de iudei, pentru a vorbi acolo despre Domnul Isus Insusi. El nu a predicat doctrine, ci pe "Hristos" (v. 5, 12, 35).

     Apostolii ramasi la Ierusalim sunt in acelasi asentiment cu el si au trimis pe Petru si pe Ioan "ca sa primeasca Duh Sfant" (v. 15). De fapt, Petru este cel caruia i-a incredintat Domnul "cheile Imparatiei cerurilor" (Mt. 16:19); apostolul a deschis usa iudeilor (Fapte 2), iar aici samaritenilor; apoi el o va face pentru natiuni in casa lui Corneliu (Fapte 10).

     Filip a coborat in Samaria condus de Domnul, fara sa fi fost nici trimis de catre cei din Ierusalim, nici chiar sa-i intrebe; dar el este bucuros sa-i primeasca pe apostoli, care, la randul lor, au vestit Evanghelia in mai multe sate ale samaritenilor (v. 25).

      

     2.2.2     "Etiopianul" (v. 26-40)

     Predicarea lui Filip in Samaria a adus mult rod si a fost "o mare bucurie". Dintr-o data, un "inger al Domnului" i-a zis sa mearga pe drumul spre Gaza, "care era pustiu". Trebuia cu adevarat sa paraseasca pe acesti tineri credinciosi, care aveau nevoie sa fie intariti in adevar ? Filip nu a intrebat de ce, ci s-a sculat si a plecat. El a facut aceasta cale lunga pe jos, pentru a ajunge tocmai cand trecea carul famenului. Duhul i-a spus sa se apropie de car. Cum putea un om plin de praf si epuizat de mers sa se prezinte inaintea unui personaj atat de important ? Dar el a alergat; s-a grabit sa raspunda nevoii; Isus i-a zis lui Zacheu : "grabeste-te si coboara" ; tatal "a alergat" inaintea fiului risipitor. Filip merge si se pune la nivelul famenului fara a cauta sa se impuna : el "s-a asezat impreuna cu el"; asa a facut si Ezechiel cu cei captivi (3:15), si Domnul Insusi, de atatea ori cu ucenicii Sai (Mt. 5:1 ; Mc. 9:35). El "a deschis gura", precum altadata Elihu (Iov 32:20). El foloseste ocazia din Scriptura pe care a citit-o famenul pentru a-i vesti, nu doctrine, ci "pe Isus". Duhul lui Dumnezeu a lucrat; etiopianul cere sa fie botezat; si cand ei au iesit din apa, Duhul Domnului l-a rapit pe Filip. Famenul si-a continuat drumul "bucurandu-se" pentru ca Isus, "Mielul a carui viata I-a fost luata de pe pamant", i-a umplut inima. Ce deosebire fata de tanarul bogat, care, nevrand sa-L urmeze pe Isus, a plecat mahnit (Mc. 10:22).

     Filip a staruit in slujba de evanghelist pe care i-a incredintat-o Domnul, trecand prin toate cetatile, "pana a ajuns la Cezareea". Acolo el se va stabili (Fapte 21:8), se va casatori, va avea familie, patru fiice cu siguranta atasate de Domnul si a caror marturie este subliniata. Pavel si numerosi tovarasi ai sai au fost primiti in aceasta casa ospitaliera.

     3     Slujire discreta (in ascuns, nevazuta de oameni, n.t.)

     Slujirea Domnului nu este apanajul barbatilor, surorile au si ele partea lor. Sa vedem inainte de toate locul femei in Cuvantul lui Dumnezeu. Din capitolul 2 al Genezei, Domnul a facut barbatului "un ajutor potrivit". In istoria profana, omul a facut-o mai degraba roaba lui, inca si astazi in diverse tari. Cuvantul ne prezinta lucrurile diferit, fie ca este vorba de sotie sau de mama : credinta mamei lui Moise, care este la fel cu a sotului ei; rugaciunea Anei, in tacere; mamele evlavioase ale diferitilor imparati ai lui Iuda. Proverbe 31 vorbeste de sotia care "face bine sotului ei si nu rau, in toate zilele vietii ei" (v. 12).

     Deja legea lui Moise aseza pe tata si pe mama pe acelasi plan : "Onoreaza pe tatal tau si pe mama ta" (Ex. 20:12), indemn care va fi reluat in Efeseni 6:2. Exsta totusi un pericol pentru mama sa fie sau prea restrictiva, concentrata numai pe familia sa, sau nemultumita de o viata prea monotona. Prin urmare, merita de subliniat lucrarile pe care le poate face : ospitalitate, lucrari precum cea a vaduvei din Sarepta, sau a Sunamitei (1 Imp. 17 ; 2 Imp. 4); lucrarea femeilor care au tors fire pentru panzele cortului, dupa cum le misca inima lor s-o faca (Ex. 35:25-26); cele care Il ajutau pe Domnul cu bunurile lor (Luca 8:2-3), sau care-L primeau in casele lor (10:38-42); exercitarea binefacerii, in care o vaduva saraca este un model (Luca 21:1-4), si in care Tabita da un exemplu (Fapte 9:36-39).

     Si surorile necasatorite pot, uneori cu mai multa libertate, face multe lucrari pentru Domnul si ai Sai.

     Femeile crestine ocupa un loc deosebit in Fapte. Multe din ele au raspuns la predicarea Evangheliei (5:14 ; 8:12 ; 17:4, 34, etc.). Daca ele aveau parte de credinta, de asemenea, ele aveau parte si de persecutie : Saul tara "barbati si femei pentru a fi aruncati in inchisoare" (Fapte 8:3 ; 9:2. Atunci cand, pentru prima data, apostolul si insotitorii sai au pus piciorul in Europa, dupa o lunga calatorie, au gasit "femei care erau adunate" si le-au vorbit (Fapte 16:13). 

     Ne vom aminti de trei, de conditii sociale si familiale aparent mult diferite : Lidia, vanzatoarea de purpura, casatorira si deschizandu-si casa ei; Fivi, probabil necasatorita, slujitoare in adunare; apoi Tabita, care se pare ca era inaintata in varsta, poate vaduva, care se gandea in special la saraci, activa pentru altii.

     3.1     Lidia (Fapte 16:14-15, 40)

    Nu exista sinagoga in Filipi; era obiceiul sa se roage pe malul raului; asezandu-se acolo, Pavel si insotitorii sai le-au vorbit femeilor, punandu-se la nivelul lor, dupa cum un Altul a facut-o la fantana din Sihar. Un suflet este atins, o prozelita care "slujea" (venera) lui Dumnezeu. El a vazut nevoile inimii sale, acest pamant bun unde avea sa cada samanta Cuvantului. Ea a lasat deoparte comertul ei pentru a veni la strangerea de rugaciune ; ea asculta; Domnul i-a deschis inima; ea este atenta. Prin credinta ea primeste Evanghelia; ea este botezata, precum si casa ei. Pavel si Sila ar fi putut sa zica, la ce bun sa venim atat de departe pentru un singur suflet ?

     "Daca ma socotiti credincioasa Domnului, intrati si ramaneti in casa mea" : nu o invitatie de politete, ci una staruitoare : "si ne-a constrans sa intram". "Ramai cu noi", au zis ucenicii din Emaus in seara invierii. Unii au primit pe slujitorii Domnului si le-au stat la dispozitie : Gaius ; altii i-au respins : Diotref (3 Ioan 5-8, 10).

     O inima se deschide. Acum se deschide o casa, o familie pentru slujitorii Domnului. Cativa frati s-au intalnit acolo (v. 40). Asa s-a format prima adunare din Europa.

     Momentele de comuniune din casa Lidiei, inainte si dupa inchisoare, au fost foarte scurte : "vazand pe frati, i-au mangaiat si au plecat". Cu toate acestea, recunoasterea faptului ca au fost condusi acolo le-a umplut inima slujitorilor in timp ce isi continuau drumul lor. Cand Pavel le va scrie filipenilor, el multumeste lui Dumnezeu "pentru toata amintirea mea despre voi... pentru comuniunea voastra la Evanghelie, din cea dintai zi pana acum" (Filip. 1:3-5). Din inchisoarea din Filipi pana la inchisoarea din Roma, el a avut bucuria sa vada suflete venind la Domnul, pentru care era atat de bucuros sa se roage pentru ele.

     Nu a meritat sa stea impreuna cu cele cateva femei pe malul raului ? In zilele noastre este dificil de a strange multi oameni pentru a auzi Evanghelia. Dar Domnul deschide multe usi pentru cele care stiu sa isi deschida casa, sa primeasca cateva persoane, ca sa cerceteze Biblia si sa se roage impreuna cu ele. Acestea nu sunt evangheliste, ci martore.

     Evanghelia ne spune despre "femei ale drumului" (femei care sunt gata sa se deplasesze, sa umble pentru a face o lucrare pentru Domnul, n.t.) (Luca 8:2-3), cum era Maria din Magdala; de asemenea despre "femei care asculta", intre altele Maria din Betania (10:39). Ea nu s-a dus la mormant : ea a varsat parfumul ei pe picioarele Domnului la momentul potrivit, in vederea inmormantarii Sale. "Femei ale drumului" au venit sa aduca parfumul lor la un mormant gol. O Maria din Magdala, atat de atasata de Invatatorul ei, nu a inteles totusi ca El trebuia sa invieze. Si unele si altele si-au avut partea lor. Cele ale drumului, care L-au urmat din Galileea si L-au slujit, erau la piciorul crucii. Inima lor le-a adus acolo, chiar daca inteligenta lor spirituala insuficienta le va conduce si la mormant, "sa caute printre cei morti pe Cel care este viu". Maria din Betania nu a fost acolo.

     3.2     Fivi (Rom. 16:1-2)

     Lunga lista de nume din Romani 16 ne face sa gandim la o zi in care totul va fi pus in lumina, cand "fiecare va primi ceea ce a facut cand a fost in trup, fie bine, fie rau". Pacatele au fost sterse prin sangele lui Hristos. Dar reconstituirea etapelor din drumul acoperit de pasi gresiti va face pe fiecare mult mai constient de harul infinit care i-a fost dat. Binele, El il va realiza prin Duhul Sau; si atunci va fi "glorificat in sfintii Sai si va fi privit cu uimire (sau "va fi admirat"), in ziua aceea, in toti cei care au crezut" (2 Tes. 1:10).

     In capul listei o gasim pe Fivi, "sora noastra, slujitoare a adunarii din Chencreea", care a ajutat pe multi, chiar si pe apostol. O vedem cum este gata sa se dedice, fie pentru adunare, probabil mica, pentru familii, pentru copii, pentru bolnavi; la dispozitia Domnului pentru o lucrare pe care fratii nu ar fi putut s-o faca.

     Primiti-o in Domnul, spune apostolul adunarii din Roma "intr-un mod vrednic de sfinti" si "s-o ajutati in orice lucru in care ar avea nevoie de voi". Ea a ajutat pe altii; ea va aprecia sprijinul vostru in aceasta mare cetate necunoscuta. Sa-i dati sprijinul necesar, pe care ea l-a dat atat de mult la altii. 

     Foarte probabil, Fivi a dus la Roma epistola lui Pavel, pretioasa epistola, fundamentala pentru intreaga invatatura crestina, singura femeie care a avut aceasta onoare.

     3.3     Tabita (Fapte 9:36-42)

     "Plina de lucrari bune si de milostenii", Tabita se pare ca nu avea familie, fiindca ucenicii au grija de trupul ei cand a murit. Nu se face nicio mentiune despre rudele ei. Grija ei pentru vaduve ne poate face sa gandim ca si ea era la fel. 

     Activa pentru altii, ea avea "darul acului", care se potriveste destul de bine la prenumele ei de Dorca (gazela) ! Vizitatoare cu mainile pline, ea ducea haine, dar si ajutor; "cea dintai in fapte bune", asa cum apostolul indeamna in Tit 3:8. Ea implinea aceasta "religie curata si neintinata" de care vorbeste Iacov, de a vizita pe orfani si pe vaduve in necazurile lor (1:27).

     Ea a stiut sa foloseasca timpul vietii ei, de care vaduvele ajutate dau marturie plangand si vorbind despre lucrurile pe care ea le-a facut "pe cand era cu ele".

     Ce moment pentru Tabita asezata pe patul ei, cand Petru chemat de sfinti si de vaduve aratandu-i camasile si hainele, tot ceea ce ea a facut. Cand se trezeste poate vedea munca ei de-o viata ! Rezultatul a fost o marturie vie : "multi au crezut in Domnul". In ziua nuntii Mielului, "inul subtire" tesut pe pamant, faptele drepte ale sfintilor, vor constitui imbracamintea miresei (Apoc. 19:8).

     Se poate continua si astazi slujirea acestor trei surori : deschiderea inimii, deschiderea usii, deschiderea mainilor.