Slujitorii lui Hristos
- III -
Georges André
4 Tovarasii lui Pavel
4.1 Aquila - Apolo - Epafras
Trei slujitori foarte diferiti, fiecare din ei credincios in ceea ce Domnul i-a incredintat : Aquila primeste, si produce armonie; Apolo invata, si contribuie la inaintarea celor care au crezut; Epafras lupta permanent prin rugaciuni, pentru ca cei credinciosi sa ramana desavarsiti si bine intemeiati in toata voia lui Dumnezeu.
4.1.1 Aquila si Priscila (Fapte 18:1-3, 18-19, 26)
Iudeu din Pont, alungat din Roma impreuna cu sotia sa (poate romana dupa numele sau), a venit la Corint, dupa ce probabil a pierdut toate bunurile sale. Meseria lor era facerea corturilor. Pavel, ajungand singur in aceasta cetate, cauta cumva adapost la ei; avand aceeasi meserie, au lucrat impreuna. Un camin care s-a deschis. Fara indoiala, lucrurile lui Dumnezeu au fost discutate acolo intr-o comuniune fericita. S-a legat o prietenie profunda, care a durat pana la sfarsitul vietii apostolului (2 Tim. 4:19). In acest camin domnea armonia : intre soti, in munca, impreuna cu apostolul, in slujirea Domnului; armonie mai tarziu cu Apolo.
Cand a trebuit sa se deplaseze din loc in loc, la Efes (Fapte 18:19), la Roma (16:4), apoi revenind la Efes (2 Tim. 4:19), caminul este permanent deschis. Cuplul ducea binecuvantarea cu el. Pavel ii numeste "impreuna-lucratorii mei in Hristos" (Rom. 16:3). Nu doar ca ei au lucrat impreuna cu el, dar pentru viata lui "si-au pus capul". Toate adunarile dintre natiuni trebuia sa le multumeasca pentru slujba lor. Cuvantul este departe de a ne da toate detaliile. Aquila nu a fost un "conducator" caruia sa i se tina parte (1 Cor. 4:6); amandoi au dat totul pentru Domnul, timpul lor, caminul lor, chiar si-au riscat viata. Erau disponibili pentru orice ocazie care le statea inainte. Este de mirare ca si-au atras apreciere si multumire ?
De sase ori este numit in Cuvant acest cuplu. De trei ori Aquila este mentionat primul : ca si cap al casei (Fapte 18:2) ; pentru a-l invata pe Apolo (v. 26) ; pentru a saluta, impreuna cu adunarea care se strangea in casa lor, cu afectiune adunarea din Corint (1 Cor. 16:19). Priscila are prima responsabilitate in Fapte 18:18, atunci cand au plecat la Efes. Un frate de altadata a spus : "Cand trebuie facut bagajele, doamna vine pe primul loc" ! In Romani 16:3 si 2 Timotei 4:19 ea este salutata prima : este politetea fata de doamne ! Dar cat de miscatoare este, la sfarsitul epistolei catre Timotei, aceasta salutare adresata vechilor prieteni, cand toti din Asia l-au parasit pe apostol.
Neavand copii, au putut sa se dedice mai bine slujirii Domnului; Priscila a trebuit sa accepte, ca "ajutor potrivit", toata munca si osteneala care putea sa rezulte. Nu era un lucru usor sa aiba adunarea in casa ei si sa-i primeasca pe slujitorii Domnului, si pe multi alti vizitatori. De asemenea, putem crede ca "rugaciunile lor nu erau impiedicate" (1 Pet. 3:7). Amandoi se bazau pe Domnul, alcatuind, dupa cum zice Eclesiastul, "funia impletita in trei nu se rupe usor". A primi musafiri este o bucurie pentru sot, dar sotia este solicitata mai mult; amandoi isi deschid inima.
4.1.2 Apolo (Fapte 18:24-28)
Apolo este invatatorul care invata. El a venit din Alexandria, a carei scoala era renumita, unde, trei secole mai inainte, se tradusese Vechiul Testament in greaca, traducerea celor 70 (Septuaginta, n.t.). El avea darul vorbirii si stia cum sa prezinte "Calea Domnului" despre care era invatat. Era puternic in Scripturi, bineinteles cele ale Vechiului Testament, unde Mesia era vestit de atatea ori. El vorbea cu indrazneala, cu curaj. El invata cu exactitate. Intr-adevar, avea toate calitatile, dar... cunostea "numai botezul lui Ioan". Nu stia deci despre invierea Domnului Isus, glorificarea Lui, rezultatele lucrarii Sale, asa cum le prezenta Pavel.
Aquila si Priscila ascultand predicarea lui si-au dat seama ce-i lipseste. Acest cuplu era printre ultimii sositi in aceasta adunare mare; ar fi putut sa nu-l bage in seama pe Apolo, sau, dimpotriva, sa-l contrazica public. Pavel nu era acolo, dar Domnul a prevazut nestiinta lui Apolo. Aquila si Priscila l-au luat acasa la ei; in aceasta intimitate armonioasa, in aceasta ambianta afectiva, ajutorul lor este primit. Apolo, o mare personalitate, primeste sa fie corectat de doi lucratori care faceau corturi ! Desi este numit primul, Aquila n-o roaga pe Priscila sa iasa (adica sa-l lase singur cu Apolo, n.t.) ! Impreuna i-au explicat mai exact Calea Domnului. Ei nu au zis : Tu esti grestit. Ei se straduiesc sa precizeze cu atentie toata invatatura pe care ei insisi au primit-o de la apostol. Nu s-au impus, ci au vorbit cu tact, si Apolo s-a lasat invatat. Ce binecuvantare a rezultat !
Astfel, fratii au putut sa-i dea o scrisoare de recomandare ca slujitor, atunci cand si-a propus sa treaca in Ahaia. In Romani 16:1, slujitoarea adunarii era recomandata pentru a fi ajutata. In 2 Corinteni 3:1, apostolul insusi nu avea nevoie de scrisoare de recomandare. Slujba lui il recomanda (v.2 ; 4:2 ; 10:18). Dar altii care erau necunoscuti aveau nevoie.
Ajungand in Ahaia, Apolo "i-a ajutat mult, prin har, pe cei care crezusera". El nu a fost un evanghelist, ci el "uda" (1 Cor. 3:6). Ii infrunta public pe iudei "prin Scripturi" ; Domnul Insusi i-a invatat pe cei doi ucenici din Emaus, explicandu-le "in toate Scripturile cele despre El" (Luca 24:27).
Apolo era constient ca slujba utila pe care putea s-o implineasca era un har de la Dumnezeu. Si-a demonstrat smerenia sa prin faptul ca s-a lasat invatat de catre Aquila. Cu toate acestea, corintenii se laudau cu el impotriva lui Pavel, admirandu-l peste masura (1 Cor. 4:6).
Ce pericol de a compara slujitorii unii cu altii : "Pentru ca cine te face deosebit? Si ce lucru ai tu, pe care sa nu-l fi primit? Iar daca ai si primit, de ce te lauzi ca si cum n-ai fi primit ?" (1 Cor. 4:7).
Pavel a trebuit sa aminteasca corintenilor ca el, evanghelistul care a "plantat" la Corint (2:1-2), si Apolo care a "udat", adica a invatat, nu sunt decat slujitori, "dupa cum Domnul a dat fiecaruia". "Eu am plantat, Apolo a udat, dar Dumnezeu a facut sa creasca. Asa ca nici cel care planteaza nu este nimic, nici cel care uda, ci Dumnezeu, care face sa creasca " (3:6-7).
Este un privilegiu de a fi "colaborator al lui Dumnezeu". Este un har (2 Cor. 4:1 ; 1 Cor. 15:10). Vai de slujitorul care se crede ca este mai presus de altii (Rom. 12:3). Dar vai si de cei care "se lauda cu unul impotriva celuilalt" (1 Cor. 4:6-7).
Refuzand invitatia lui Pavel de a merge la Corint, Apolo actioneaza cu tact si respect pentru tovarasul sau. Era necesar sa se evite orice rivalitate sau partida. Nu pare ca avea o animozitate fata de Pavel (1 Cor. 16:12).
Mult mai tarziu, zece ani poate, atunci cand Apolo se afla in Creta, Pavel vorbeste cu afectiune despre el : "Ai grija cu sarguinta... Apolo, ca sa nu le lipseasca nimic pentru calatorie" (Tit 3:13).
Se pune intrebarea uneori care este mai important, evanghelistul, fara de care sufletele nu ar fi aduse la Domnul, sau invatatorul, fara de care ele nu ar face progres ! (in aceasta sa nu se uite deja ca Domnul poate lucra in suflete fara niciun instrument !). Dar asa cum am vazut mai sus "nici cel care planteaza nu este nimic, nici cel care uda". Ravna unui Pavel, cunostinta unui Apolo, nu ar fi produs niciun rod, daca nu ar fi lucrat Dumnezeu. Dar "Domnul a dat fiecaruia" sa colaboreze la edificiul pe care El Insusi il construieste. Temelia a fost pusa; "fiecare sa ia seama cum zideste deasupra" (1 Cor. 3:10).
4.1.3 Epafras (Col. 1:7-8 ; 4:12-13)
Pavel l-a numit "preaiubitul impreuna-rob cu noi", cineva pe care se putea conta; un "slujitor credincios al lui Hristos", si un "rob al lui Hristos Isus" (1:7 ; 4:12).
El a adus Evanghelia la Colose unde se pare ca Pavel nu ajunsese (2:1). El a facut o calatorie lunga din Asia pana la Roma pentru a-l vedea pe apostol si - incurajator pentru el - sa-i faca cunoscut in primul rand dragostea colosenilor in Duhul (v. 8). Nu mai intai subiectele de ingrijorare, ci aceasta dragoste care, fara a le scuza, "acopera (nu dezvaluie) o multime de pacate".
Existau la Colose probleme pentru care Epafras a venit sa se consulte cu Pavel : pericolul "vorbirilor convingatoare" ale intelepciunii omenesti (2:4, 8), filozofia, amagirea desarta a traditiilor omenesti care nu sunt potrivit lui Hristos; legalismul, care judeca pe altii si cauta sa se impuna (v. 16-18); ascetismul care pretindea o "inchinare voita si in smerenie", dar care de fapt nu era decat "satisfacerea carnii" care voia sa primeasca o reputatie de sfintenie ! (v. 20-23).
Epafras era remarcat inainte de toate prin rugaciune. Fiind departe de Colose, stiind toate pericolele care amenintau pe fratii sai, el "se lupta intotdeauna pentru ei in rugaciune" (4:12). Nu o slujire care straluceste, ci implinita in ascuns. El lucra permanent, fiindca "se ostenea mult" pentru coloseni, si pentru cei din Laodiceea, si pentru cei din Hierapolis. Poate prietenii sai nu ar fi stiut nimic, daca apostolul, condus de Duhul lui Dumnezeu, nu ar fi "marturisit" (4:13).
Ce exemplu pentru noi, frati si surori tinere ! Nu poate exista "slujitor" fara rugaciune. Desavarsitul Slujitor ne-a dat un model, in special de sapte ori in Evanghelia dupa Luca. In Fapte 12, adunarea se ruga pentru Petru. Primul lucru care este spus despre Pavel dupa convertirea sa : "Iata, el se roaga" (Fapte 9:11).
In Filimon 23, regasim pe Epafras impreuna cu Pavel ca "impreuna-intemnitat cu mine in Hristos Isus". Oare a ramas el in acea locuinta pe care Pavel a inchiriat-o la Roma cu un soldat care il pazea ? De fapt Tihic si Onisim au dus scrisoarea (Col. 4:7-9) si au informat pe coloseni despre tot ceea ce se petrecea cu intemnitatul. In acest timp Epafras, avand parte de inchisoare impreuna cu apostolul, putea "intotdeauna" sa lupte in rugaciuni.
4.2 Sila - Aristarh - Tihic
Trei slujitori mult diferiti unii de altii, fiecare din ei credincios Domnului in ceea ce El i-a chemat : Sila profetul itinerant (calator, n.t.), insoteste pe Pavel in a doua sa calatorie - Aristarh, insotitorul de la sfarsitul celei de-a treia si a celei de-a patra calatorii - Tihic, intotdeauna disponibil pentru a fi trimis.
4.2.1 Sila (Fapte 15-18)
Prima calatorie a lui Pavel si Barnaba a "deschis natiunilor usa credintei" (Fapte 14:27). Evanghelia s-a raspandit, s-au format adunari, s-a indurat persecutii.
In timpul sederii celor doi apostoli la Antiohia, unii care coborasera din Iudeea voiau sa impuna fratilor dintre natiuni circumcizia si tinerea legii. Pavel si Barnaba nu au cedat, si s-au suit la Ierusalim in urma unei hotarari a fratilor din Antiohia (15:2), si, in ceea ce il privea pe Pavel insusi, "potrivit unei descoperiri" (Gal. 2:2). Apostolul a aratat mai intai "in special celor mai de seama", Evanghelia pe care o predica printre natiuni. El nu " a cedat nici macar un ceas prin supunere, pentru ca adevarul Evangheliei sa ramana" (v. 5). Apoi vine strangerea cu "apostolii si batranii", unde Domnul intervine pentru ca natiunile sa nu fie supuse legii. Barnaba si Pavel, la randul lor, s-au limitat "sa istoriseasca toate semnele si minunile pe care le facuse Dumnezeu printre natiuni prin ei". Discutie mare, interventia lui Petru, apoi Iacov. Decizia care a salvat Biserica de diviziune, si probabil de disparitia sa, a fost atunci comunicata adunarilor dintre natiuni printr-o scrisoare aprobata de "apostoli si batrani impreuna cu intreaga adunare". Pavel si Barnaba au primit din partea lui Iacov, Chifa si Ioan, considerati ca stalpi, mana de insotire pentru a merge la natiuni (Gal. 2:9).
Cu toate acestea, legalismul nu a murit ! Cand Chifa vine la Antiohia, Pavel a trebuit sa i se impotriveasca (Gal. 2:11). Petru a mancat impreuna cu cei dintre natiuni; dar cand au venit frati din Ierusalim, de la Iacov, el s-a separat de natiuni, temandu-se de cei circumcisi; a atras impreuna cu el si pe ceilalti iudei si chiar pe Barnaba. La Colose de asemenea, legalismul cauta sa se impuna si Pavel a trebuit sa dea o invatatura clara in aceasta privinta (Col. 2:16-19). In zilele noastre nu numai ca s-a raspandit in crestinatate si in unele grupari evanghelice, dar uneori chiar si printre cei care se strang in Numele Domnului.
Pentru a duce scrisoarea la Antiohia impreuna cu Pavel si Barnaba, apostolii si batranii, impreuna cu intrega adunare, au ales pe Iuda si pe Sila, "barbati conducatori intre frati" (Fapte 15:22). Pentru prima data este deci mentionat numele lui Sila. Ce insemna aceasta expresie "conducator intre frati" nu ne este spus, dar avand darul de profet, cel mai mare dintre daruri, si fara indoiala exercitandu-l in dependenta de Duhul Sfant, el a fost recunoscut de catre fratii sai ca avand o pozitie de intaietate in adunarea din Ierusalim.
I-au acordat incredere, ca si lui Iuda, si amandoi, dupa ce "li s-a dat drumul", au mers la Antiohia. Acest cuvant "li s-a dat drumul" inseamna ca ei nu au plecat fara sa fie inconjurati de frati si de rugaciunile lor. Cei din Antiohia, cand au citit scrisoarea "s-au bucurat de mangaiere". Iuda si Sila, fiind amandoi profeti, au indemnat pe frati prin multe cuvinte si i-au intarit (v. 32). Cat de multa nevoie aveau. Fara indoiala, au trait un timp de asteptare nelinistita pana a venit decizia de la Ierusalim. Daca obligatia circumciziei si tinerea legii ar fi fost pastrata, probabil s-ar fi terminat cu adunarea din Antiohia, cu lucrarea lui Pavel si Barnaba si cu tot ceea ce a urmat. Dar Domnul a promis, vorbind despre adunarea pe care avea s-o zideasca : "Portile Locuintei mortilor (hades) nu o vor invinge" (Mt. 16:18).
Lucrarea lui Sila s-a prelungit ceva timp, apoi impreuna cu Iuda, el s-a intors "in pace" la Ierusalim (se pare ca v. 34 nu este corect). Pavel si Barnaba au ramas in continuare in Antiohia si invatau, impreuna cu multi altii, Cuvantul Domnului.
In grija lui pentru adunari, Pavel doreste acum sa intreprinda o a doua calatorie. El voia sa mearga impreuna cu Barnaba sa viziteze pe fratii unde au vestit Cuvantul (v. 36). Barnaba avea in vedere sa-l ia cu ei pe nepotul sau Ioan-Marcu, dar Pavel nu impartasea acest gand, deoarece tanarul i-a parasit la inceputul primei calatorii. Cei doi prieteni, suparati, s-au despartit si Cuvantul nu mentioneaza daca ei s-au reintalnit. Pavel vorbeste totusi despre Barnaba cu respect inaintea corintenilor (1 Cor. 9:6); si mai tarziu Marcu va fi restaurat in lucrare (2 Tim. 4:11).
Pe cine vor alege ca insotitor acum ? Nu adunarea este cea care hotaraste, ci Pavel "alegand pe Sila" (Fapte 15:40). Amandoi au plecat "incredintati de frati harului Domnului".
Sila va avea parte de toate experientele acestei a doua calatorii, incepand cu bucuria adunarilor, atunci cand le-au transmis poruncile stabilite de apostolii si batranii de la Ierusalim. Ele se intareau in credinta, crescand la numar in fiecare zi. Apoi urmeaza o lunga calatorie : Frigia, Galatia, Asia, Misia, Bitinia, Troa, unde se pare ca Evanghelia nu a avut ecouri sau ca s-au format adunari. In final, noaptea, Pavel are viziunea de a merge in Macedonia. Timotei care s-a alaturat lor din Listra, si Luca dupa Troa, i-au insotit in Europa, unde debarcheaza la Neapolis si de acolo merg la Filipi.
Sila, fara indoiala, putea sa-si exercite darul de profet. Dar in Filipi nu exista sinagoga. Doar cateva femei se strangeau pe malul raului, unde aveau obiceiul sa se roage. Cei patru s-au asezat si au vorbit celor care erau adunate (16:13). Lidia asculta, si noi stim ce binecuvantare a rezultat.
Au continuat sa merga regulat la rugaciune; dar intr-o zi, Pavel si Sila devin obiectul unei persecutii teribile : hainele le sunt smulse, sunt biciuiti, aruncati in inchisoare, picioarele prinse in butuci. Ce era de facut in aceasta situatie ingrozitoare ? Ce incercare pentru Sila ! El a parasit un loc de intaietate la Ierusalim, unde s-a intors dupa misiunea la Antiohia. L-a urmat pe Pavel dupa dorinta lui; a actionat el cu adevarat dupa calauzirea Domnului ? Cei doi barbati nu s-au descurajat, si in timpul noptii, o predicare extraordinara s-a inaltat in aceasta inchisoare sinistra : "Pavel si Sila, rugandu-se, laudau pe Dumnezeu prin cantari, iar cei intemnitati ii ascultau" (v.25).
Un mare cutremur de pamant a clatinat inchisoarea, usile s-au deschis, legaturile s-au desfacut, temnicerul a vrut sa se sinucida, dar Pavel intervine, si omul inspaimantat intreaba : "Ce trebuie sa fac ca sa fiu mantuit ?" Vine raspunsul, inca valabil : "Crede in Domnul Isus, si vei fi mantuit, tu si casa ta". Pavel si Sila au vestit Cuvantul la toata familia; chiar in acel ceas din noapte toti sunt botezati. Comuniunea bucura inimile (v. 34).
Eliberati, cei doi barbati, insotiti se pare de Timotei, au intrat in casa la Lidia, au vazut pe frati, i-au indemnat si au plecat. Adunarea deja se formase, se pare intr-un timp foarte scurt. Fara indoiala, slujirea lui Sila a contribuit la aceasta. Dar momentele pretioase de comuniune aici jos sunt scurte, si, in ciuda ranilor inca nevindecate, cei trei slujitori si-au continuat drumul lor. La Tesalonic, cativa iudei, convinsi, s-au alaturat lui Pavel si Sila, si o mare multime de greci, si femei de seama intr-un numar destul de mare. Dar a urmat persecutia. Pentru a-i proteja, fratii i-au trimis pe Pavel si Sila noaptea la Bereea. Ei, fara teama, abia sositi, au intrat in sinagoga iudeilor, unde Cuvantul a fost primit cu bunavointa. Multi au crezut. Femei grecoaice si barbati, de asemenea.
Iudeii din Tesalonic au provocat o noua persecutie; fratii il trimit imediat pe Pavel, care a plecat singur la Atena, Sila si Timotei au ramas inca la Bereea.
La inceput, Pavel i-a chemat sa i se alature, dar dupa 1 Tesaloniceni 3, vede nevoia de a ramane singur si il trimite pe Timotei, fara indoiala impreuna cu Sila, la Tesalonic, "pentru a-i intari pe tesaloniceni si a-i incuraja in ce priveste credinta lor".
Amandoi s-au alaturat lui Pavel la Corint cu un dar din partea adunarii (Fapte 18:5). Pavel se alatura acestor doi tovarasi pentru a scrie cele doua epistole catre Tesaloniceni.
Chiar si la Corint, Sila isi va continua slujirea sa, dupa cum marturiseste Pavel : " Fiul lui Dumnezeu, Cel predicat... intre voi (prin mine si Silvan si Timotei)" (2 Cor. 1:19). Ca altadata la Antiohia, Sila exercita darul incredintat de catre Domnul.
Nu era un lucru mic sa fie insotitorul lui Pavel, si de a impartasi toata oboseala calatoriei, pericolele, suferintele, dar si bucuriile. Sa participe la viata unui frate dedicat in intregime Domnului; care purta in fiecare zi crucea lui; rabda suferinte; dadea o marturie valoroasa.
Sila a experimentat ca persecutia te face sa canti, dar uneori crestinii fac pe altii sa planga (Filip. 3:18 ; 2 Cor. 2:4, etc.). Marcu s-a temut de persecutie la inceputul primei calatorii; Barnaba a vrut sa mearga in tara sa natala la inceputul celei de-a doua ; Sila (Silvan) a fost, dupa cum a zis Petru, "frate credincios, dupa cum socotesc" (1 Pet. 5:12). Aceasta este ultima mentiune pe care o avem despre el; el a scris deci, la dictarea lui Petru, prima epistola a apostolului, "marturisind ca adevaratul har al lui Dumnezeu este acesta, in care stati".
Sila a primit mult : Domnul i-a incredintat un dar mare; el a fost ales, cu tot creditul care aceasta il implica, sa duca scrisoarea de la Ierusalim la Antiohia; din aceasta cetate el a fost trimis inapoi "in pace", ca marturie de apreciere pentru slujirea exercitata. El a fost protejat de frati la Tesalonic. Peste tot pe unde a mers el a dus mangaiere. O slujire constructiva si binecuvantata, marcata de o dragoste adevarata pentru Domnul si pentru ai Sai.
Sa ne amintim inainte de toate de cuvintele lui Isus atunci cand ucenicii se certau care sa fie mai mare intre ei : "Cel mai mare intre voi sa fie ca cel mai tanar; si conducatorul, ca cel care slujeste... Iar Eu sunt in mijlocul vostru ca Cel care slujeste" (Luca 22:26-27). Intreaga relatare despre viata lui Sila poarta amprenta acestei smerenii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu