Slujitorii lui Hristos
- IV -
Georges André
4 Tovarasii lui Pavel
4.2.2 Aristarh
Mai putin cunoscut, el este desemnat totusi ca tovaras al lui Pavel : tovaras in calatorie (Fapte 19:29 ; 20:4 ; 27:2), tovaras in lucrare (Col. 4:11), in final, tovaras in captivitate (v. 10).
2 Corinteni 11:25-27 ne relateaza toate greutatile calatoriilor impreuna cu Pavel. Fara confort, deseori pe jos, sau in corabie batuta de furtuna : "De trei ori am naufragiat, am petrecut o noapte si o zi in adancul marii, in calatorii deseori, in pericole pe ape, in pericole din cauza talharilor, in pericole de la neamul meu, in pericole de la natiuni, in pericole in cetate, in pericole in pustiu, in pericole pe mare, in pericole intre frati falsi; in osteneala si truda, in vegheri deseori, in foame si sete, in posturi deseori, in frig si fara imbracaminte". Aristarh a trebuit sa aiba parte de toate acestea.
El apare pentru prima data in teatrul din Efes ca tovaras de calatorie al lui Pavel, pe fondul revoltei unde se voia pedepsirea apostolului. El este un macedonean, venit din Tesalonic. Deci, el a trebuit sa-l insoteasca pe Pavel pana la Efes, unde il gasim la inceputul celei de-a treia calatorie a sa (Fapte 19:1).
Cand agitatia a incetat, a plecat spre Macedonia, si apoi a venit in Grecia, unde a ramas trei luni; printre insotitorii care s-au alaturat lui Pavel se regaseste Aristarh (Fapte 20:4). In Troa, au ramas sapte zile, pentru a fi impreuna cu ucenicii "in ziua intai a saptamanii... sa franga painea" (20:7). Aristarh, cu siguranta, a asistat la caderea lui Eutih si la reanimarea lui.
La escala facuta la Milet, Pavel a dat ultimile sale indemnuri batranilor din Efes (20:17-38). Aristarh a luat parte la scena miscatoare cand apostolul i-a parasit, dupa ce s-a rugat impreuna cu ei, care au cazut pe gatul lui acoperindu-l cu sarutari. Au parcurs diferite etape in timpul calatoriei, urmate de drumul lung spre Ierusalim. Aristarh nu este mentionat in mod expres, ci Trofim tovarasul sau (21:29).
A patra calatorie incepe la Cezareea. Se hotarase sa se plece spre Italia. Aristarh este impreuna cu apostolul, si Luca (27:2). Pavel este prizonier, dar centurionul se poarta cu omenie fata de el. Din escala in escala au ajuns in Creta; apoi au riscat, impotriva atentionarilor lui Pavel, mergand de-a lungul insulei pentru a gasi un loc potrivit pentru iernat. Dar a venit furtuna care a stricat totul. Nu au vrut sa asculte de cuvantul de atentionare, si acum naufragiul ameninta pe cei doua sute saptezeci si sase de calatori. Aristarh impartasea necazurile, raul de mare, zilele si noptile fara sa manance, fara sa vada nici soare, nici stele. El a fost martor la distrugerea progresiva a corabiei. Asa va fi, ca, in cele din urma, inotand, sau pe bucati din corabie, va ajunge in Malta.
Este ingrozitor sa ai parte de un naufragiu, pe mare bineinteles, dar si in viata : intr-o gospodarie, intr-o familie, sau intr-o adunare. Sa fii neputincios intr-o astfel de situatie. Cu toate acestea, un inger vine sa-i asigure ca vor ajunge in siguranta pe tarm, dar prin ce peripetii !
Il regasim pe Aristarh la Roma, tovaras de captivitate. A vrut el de bunavoie sa ramana langa apostol, sa aiba parte de inchisoare impreuna cu el ? In orice caz, ce incurajare pentru Pavel ! Impreuna cu Marcu si Iust, sunt "singurii impreuna-lucratori cu mine pentru Imparatia lui Dumnezeu care mi-au fost mangaiere" (Col. 4:11).
Evrei 13:3 ne indeamna sa ne amintim de cei inchisi. Evreii (credinciosi, n.t.) au aratat simpatie pentru ei (10:34). Cat de multi crestini sunt si astazi inchisi pentru credinta lor ! Poate mai mult ca oricand in istoria Bisericii; si ne gandim la familiile in nevoi, parasite, in timp ce tatal geme departe. "Amintiti-va de cei in lanturi", in mod special in rugaciune, folosind, de asemenea, ocazia de a-i ajuta pe ai lor.
In Filimon v. 24, Aristarh va fi mentionat din nou impreuna cu alti tovarasi de lucrare ai apostolului. Ce privilegiu de a fi doi sau mai multi pentru a-L sluji impreuna pe Domnul. "Daca ar cadea, unul va ridica pe tovarasul lui" (Ecl. 4:10). Isus a trimis pe ucenici doi cate doi, dand astfel mai multa greutate marturiei lor. Apostolul Pavel insusi nu a fost niciodata singur, cu exceptia, poate, la inceputul celei de-a treia calatorii. Se pot ruga impreuna; se sfatuiesc unul pe altul in dependenta de Domnul; pot face fata mai bine la diferitele nevoi pe care le intampina.
Dar poate veni un timp, si acesta a fost cazul pentru Isus Insusi, cand toti L-au parasit : "Am asteptat... mangaietori, dar n-am gasit niciunul" (Ps. 69:20). Aceasta a fost experienta apostolului la sfarsitul vietii sale. Multi l-au parasit, "numai Luca este cu mine". La intaia sa aparare, nimeni nu a fost langa el pentru a-l apara : "Toti m-au parasit... Dar Domnul a stat langa mine" (2 Tim. 4:16-17).
4.2.3 Tihic
"Trimisul" intotdeauna disponibil, al unui apostol intemnitat.
Venit din Asia, el s-a alaturat lui Pavel spre sfarsitul celei de-a patra calatorii (Fapte 20:4). Caracterul slujirii sale este de a fi "trimis". In aceasta el calca pe urmele Stapanului sau ! Intreaga Evanghelie a lui Ioan subliniaza ca Isus este Trimisul Tatalui. Fara indoiala, El a venit pentru a face voia Sa, dar Tata este Cel care "aduce pe Cel intai-nascut in lumea locuita", si apoi "Toti ingerii lui Dumnezeu sa I se inchine" (Ev. 1:6). Tihic nu a intrebat daca calatoria va fi placuta, daca primirea va fi calduroasa. Pavel l-a trimis, si el a plecat.
El va duce vesti despre apostol si va primi vesti de la adunari pentru a le duce apostolului. El ducea chiar si epistole. Ce incredere trebuie sa fi avut in el pentru a-i incredinta poate singurul exemplar pe care Pave l-a scris, si care avea sa devina, fiind "Cuvantul lui Dumnezeu", hrana tare de care Biserica aveas sa aiba nevoie de-a lungul secolelor !
Este un frate preaiubit, spune apostolul, un slujitor credincios in Domnul, impreuna rob (Efes. 6:21-22 ; Col. 4:7).
Efesenii aveau o afectiune deosebita fata de Pavel. De asemenea, el dorea ca ei "sa stie cele despre el, ce face". Toate acestea vi le va face cunoscut Tihic. El este trimis la voi in mod special, ca sa cunoasteti cele despre noi si sa va mangaie inimile. Nu doar ca va duce vestile, dar ca si Sila altadata, va mangaia.
La coloseni deopotriva, apostolul il trimite pe Tihic pentru a le face cunoscut cele despre el, dar si "sa cunoasca cele despre voi". Pavel dorea sa fie informat despre viata adunarilor. Ca si la Efes, Tihic le va mangaia inima.
Cativa ani mai tarziu, scriindu-i lui Tit in Creta, Pavel intentioneaza sa-l trimita pe Tihic la el, ca sa-l inlocuiasca, se pare, in timp ce Tit insusi avea sa vina la apostol la Nicopolis unde el hotarase sa petreaca iarna.
Astazi se poate obtine vesti prin scrisori informative despre lucrarea Domnului. Astfel, este posibil sa fii bine informat despre problemele si bucuriile pe care le intampina cei care lucreaza in campul Domnului. Se poate ruga mai bine pentru ei cu precizie.
Sila a fost credincios in slujba lui de profet. Aristarh a fost un tovaras credincios al apostolului, iar Tihic un mesager credincios. Ce rasplata in ziua cand totul va fi pus in lumina, cand Stapanul va putea spune : "Bine, rob bun si credincios, ai fost credincios peste putine lucruri... intra in bucuria stapanului tau" ! (Mt. 25:21).
4.3 Barnaba si Luca
In zorii crestinismului, il gasim pe Barnaba a carei slujba se deruleaza timp de douazeci de ani in Fapte. Luca, dimpotriva, nu vine pe scena decat in cursul celei de-a doua calatorii a lui Pavel ("am cautat sa plecam" ; "ne-a chemat" Fapte 16:10) care s-a despartit de Barnaba, si se va afla impreuna cu apostolul in ultimile zile ale vietii sale (2 Tim. 4:11), - spatiu de cinsprezece ani.
4.3.1 Barnaba
4.3.1.1 Cine este el ?
"Barnaba" era un nume dat de apostoli care insemna : "fiul mangaierii" (Fapte 4:36); nu "fiul tunetului" dupa cum Isus i-a numit pe Iacov si pe Ioan, probabil din cauza temperamentului lor natural (Mc. 3:17 conf. Lc. 9:54). "Mangaierea" este un caracter al lui Dumnezeu; trebuie sa fi avut el insusi experienta acestei mangaieri pentru a fi in stare "sa-i putem mangaia pe cei care se afla in orice necaz, prin mangaierea prin care noi insine suntem mangaiati de Dumnezeu" (2 Cor. 1:4). Aceasta implica incurajare, alinare in necaz, capacitatea de a se adapta pentru a da ajutor. Isus foloseste acelasi termen cand vorbeste despre Duhul Sfant, Mangaietorul.
Cipriot din nastere, fiind un levit (Fapte 4:36), Barnaba trebuie sa se fi ocupat de lucrurile lui Dumnezeu din tineretea sa. Levitii, foarte numerosi in Numeri (3:43), erau destul de rari in timpul lui Ezra (8:15, 18-19) si foarte rar mentionati in Noul Testament (Luca 10:32 ; Ioan 1:19).
Nu ne este spus nimic despre convertirea lui Barnaba; prima trasatura pe care Cuvantul ne-o relateaza este darnicia sa : "Avand un ogor, l-a vandut si a adus banii si i-a pus la picioarele apostolilor" (Fapte 4:37). Plin de Duh Sfant, el a stiut sa dea, material si spiritual. A renuntat la tot ce avea pentru a fi ucenicul Domnului (Luca 14:33).
El este frate sau var cu Maria, mama lui Ioan-Marcu, nepotul sau (sau var) (Col. 4:10). El nu s-a casatorit (1 Cor. 9:5-6), ramanand astfel in intregime liber pentru slujba Domnului (1 Cor. 7:32). Pentru aceasta trebuie o chemare speciala.
Barnaba a dat totul. Anania si Safira si-au vandut ogorul lor, care poate avea mai multa valoare decat cel al lui Barnaba. Dar au pastrat jumatate pentru ei, lasand sa se creada ca au dat totul. Ei au mintit pe Dumnezeu si au ispitit pe Duhul Sfant, si judecata nu a intarziat : amandoi au murit.
4.3.1.2 Primirea lui Saul la Ierusalim
Pe drumul Damascului, Isus i-a aparut lui Saul care sufla amenintare si ucidere; tanarul a fost doborat la pamant si a orbit. Condus in cetate, a fost trei zile fara sa vada, fara sa manance si fara sa bea. Domnul i-a trimis un ucenic numit Anania. Daca si-ar fi realizat planul sau, Saul l-ar fi dus pe acest om legat la Ierusalim. Anania stia acest lucru (Fapte 9:13-14). Domnul i-a zis : mergi. Si Anania a mers. Punandu-si mainile pe interlocutorul sau, i-a zis : "Frate Saul... ". Ce binecuvantare este pentru tanar aceasta vizita a lui Anania, care vine din partea Domnului sa-i arate cat de mult va trebui sa sufere pentru Numele Sau, atunci cand el va purta acest Nume "inaintea natiunilor si a imparatilor si a fiilor lui Israel".
Dumnezeu L-a "descoperit pe Fiul Sau" in inima acestui prigonitor. Dupa aceasta el nu se intoarce la Ierusalim, ci merge in Arabia, apoi se intoarce la Damasc (Gal. 1:16-17). Trei ani mai tarziu, se suie in cetatea sfanta. El este un "marginal". Nu mai poate merge cu iudeii; iar fratii din Ierusalim se tem de el si nu voiau sa-l primeasca (9:26). Barnaba il ia, vorbeste cu el si el ii marturiseste tot interesul sau. Convins de realitatea convertirii sale, el il duce atunci la apostoli, si el insusi le-a istorisit cum, pe drum, Saul a vazut pe Domnul care i-a vorbit. Barnaba a crezut in lucrarea harului lui Dumnezeu. El nu a pus la indoiala realitatea lucrarii Duhului in acest tanar.
Scopul lui Saul cand a urcat la Ierusalim a fost de "a face cunostinta cu Chifa"; a ramas la el "cinsprezece zile" (Gal. 1:18). Cat de binefacatoare au fost conversatiile schimbate intre batranul care L-a cunoscut pe Isus in viata Sa pe pamant si tanarul care a avut viziunea Lui in glorie. David, in tineretea lui, fugind dinaintea lui Saul, s-a refugiat la Samuel, "si au locuit la Naiot" (1 Sam. 19:18). Ce lectii a trebuit sa invete tanarul David de la batranul profet ! Unul a fost in scoala lui Dumnezeu toata viata sa, altul intra atunci.
Anania - Barnaba - Chifa : trei barbati care au marcat inceputurile vietii de credinta ale viitorului mare apostol al natiunilor. Cat este de important de a ne interesa de credinciosii tineri, de a le transmite mesajul Domnului ca Anania, de a-i primi (trad. exacta "a-i lua de mana", n.t.) ca Barnaba, si de a-i gazdui in casa pentru a discuta cu ei despre Cel care a devenit pretios inimilor lor.
4.3.1.3 La Antiohia (Fapte 11:22-30)
Dupa moartea lui Stefan, Filip a coborat la Samaria si la predicat acolo pe Isus. Altii au fost imprastiati din cauza necazului care a avut loc cu ocazia lui Stefan. La inceput ei au vestit Cuvantul numai iudeilor. Dar unii, care erau ciprioti si cirenieni, ajungand in Antiohia, au vorbit si grecilor, vestind pe Domnul Isus. Mana Domnului a fost cu ei, si un mare numar au crezut si s-au intors la El, - rod al marturiei unor credinciosi simpli care au avut pe inima sa vorbeasca despre Mantuitorul lor. Adunarea din Ierusalim a auzit vestile, si l-a- insarcinat pe Barnaba sa mearga pana la Antiohia. Ce incredere trebuie sa fi avut fratii in acest om pentru a-l trimite singur sa cerceteze despre aceasta noua raspandire a Evangheliei ! Cum a dobandit Barnaba o astfel de incredere din partea fratilor ? El era un "om bun si plin de Duh Sfant si de credinta" (v. 24). Binele, bunatatea, este un rod al luminii (Efes. 5:9). Plin de Duh, el raspundea indemnului din Efeseni 5:18. Sa notam in trecere ca indemnul "fiti umpluti" este un imperativ prezent pasiv : nu umpleti-va, ci lasati-va sa fiti umpluti. Aceasta corespunde cu "ramaneti in Mine" din Ioan 15. Nu "crispat" in slujire, ci predat actiunii Duhului, care este important sa nu-L intristam, nici sa-l stingem. Si "a umbla prin Duhul", care da "putere, dragoste si chibzuinta" (2 Tim. 1:7).
Cand Barnaba a sosit la Antiohia si cand a vazut harul lui Dumnezeu, "s-a bucurat". El nu s-a ocupat mai intai de problemele care puteau aparea, ci stie sa deosebeasca lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu, si bucuria i-a umplut inima.
Ii va invata el imediat pe acesti credinciosi tineri si le va zice "asa cum se face la Ierusalim" ? In primul rand, "ii indemna pe toti, cu hotarare de inima, sa ramana alipiti de Domnul". El le prezinta, nu doctrine, ci o Persoana. El vorbeste inimilor lor pentru ca Domnul sa le umple. Slujire pozitiva, constructiva. Cand fiul risipitor se intoarce in casa parinteasca, tatal zice : "Trebuia sa ne veselim si sa ne bucuram, caci acest frate al tau... a inviat" (Luca 15:32). Cand "Hristos este vestit", Pavel intemnitatul poate spune "in aceasta eu ma bucur, da, si ma voi bucura" (Filip. 1:18). Trebuie sa ne mire ca "o mare multime a fost adaugata la Domnul" ?
Acesti credinciosi tineri aveau totusi nevoie sa fie intemeiati in adevar. Barnaba este condus (de Duhul, n.t.) sa mearga la Tars sa-l caute pe Saul. Impreuna, timp de un an, ei vor "invata in adunare" o mare multime. Barnaba, cunostea caracterul lui Saul si personalitatea lui, ar fi putut sa se teama ca il depaseste. Aceasta este ceea ce se va intampla : La inceput se vorbeste de "Barnaba si Saul", mai tarziu de "Pavel si Barnaba". Dar ce importanta are ! Adunarea avea nevoie de el. Barnaba este la dispozitia Domnului. El il aduce pe Saul la Antiohia, si amandoi vor coopera timp de cativa ani.
Invatarea Cuvantului este importanta. Nevoia se resimte peste tot, dar cu atat mai mult in tarile indepartate, unde Evanghelia a fost vestita, si credinciosii tineri (in credinta, n.t.) au nevoie sa fie invatati. Exista de asemenea, si noi trebuie sa-I multumim lui Dumnezeu, toata slujirea scrisa pe care ne-au lasat-o inaintasii nostri, si pe care Domnul continua sa o dea prin Duhul Sau.
Barnaba l-a cautat pe Saul la Tars; l-a gasit, si l-a adus la Antiohia. In dependenta de Domnul el este calificat sa conduca in slujire pe un tanar care are nevoie sa invete de la cineva mai in varsta. Atunci cand Barnaba si Saul au dus darul fratilor din Antiohia la Ierusalim a fost prematur sa-l ia cu ei pe Ioan numit Marcu (12:25). Tanarul va abandona rapid slujba (13:13). Este important de a avea discernamant.
Sau fusese pregatit. Desigur, el a vestit imediat Evanghelia la Damasc. Dar cei trei ani in Arabia l-au facut sa mediteze profund la lucrurile lui Dumnezeu. El a "vorbit cu indrazneala in Numele Domnului" la Ierusalim, discutand chiar si cu elenistii. Familia lui se afla la Tars, desi, poate mai tarziu, sora lui locuia la Ierusalim, cel putin nepotul sau (Fapte 23:16). Pavel vorbeste despre faptul ca a fost " in tinuturile Siriei si Ciliciei" (Gal. 1:21). A fost in timpul sederii la Tars ?
Oricum, cand a venit Barnaba, el a parasit, fara indoiala, definitiv pe ai sai, si intreprinde aceasta lucrare misionara care il va conduce in partile orientale ale imperiului.
Auzind despre nevoile fratilor din Ierusalim, cei din Antiohia hotarasc "sa trimita fiecare ceva, spre slujire". Ei au destula incredere in Barnaba si Saul pentru a trimite darul prin mana lor (11:29).
Si ucenicii au fost numiti crestini pentru intaia data in Antiohia" (v. 26). "Crestinii" sunt cei care Il urmeaza pe Hristos. Ce marturie a fost data ! Despre apostoli s-a spus : "I-au recunoscut ca fusesera impreuna cu Isus" (4:13). Expresia nu se regaseste decat de trei ori in Noul Testament. Agripa i-a zis ironic lui Pavel : "Ma vei convige in curand sa devin crestin" (Fapte 26:28). Petru spune despre crestin ca poate fi chemat sa sufere. Important este "sa-L glorifice pe Dumnezeu in numele acesta" (1 Pet. 4:16).
4.3.1.4 Prima calatorie impreuna cu Pavel
Era in Antiohia, in adunare, profeti si invatatori, cinci barbati, foarte diferiti unii de altii. Barnaba, Saul, dar si Simeon, probabil Negru, Luciu cirenianul, si un barbat din inalta societate, Manaen, care a fost crescut impreuna cu Irod tetrarhul. Acestor cinci, care "slujeau Domnului si posteau", Duhul Sfant le spune sa puna deoparte pentru El pe Barnaba si pe Saul "pentru lucrarea la care i-am chemat". Cei cinci barbati au postit din nou, s-au rugat, si si-au pus mainile pe Barnaba si pe Saul, si "le-au dat drumul".
Postul implica renuntarea la orice piedica din calea comuniunii. Aceasta poate fi abstinenta sau restrictia (Dan. 10:3) de la hrana. Scopul postului este inainte de toate "ca sa se auda glasul vostru sus" (Is. 58:4) si de a avea o atitudine fata de aproapele nostru plina de mila si apreciere, impartind, de asemenea, cu el din ceea ce putem avea (v. 6-7).
Barnaba si Saul au fost "trimisi de Duhul Sfant" (Fapte 13:4) si depindeau direct de Stapanul lor (Rom. 14:4). El ii va duce mai intai in Cipru, unde Pavel a realizat prima sa minune si avand de acum inainte intaietatea (13:13). Barnaba nu va mai fi numit primul decat atunci cand cei doi vor veni la Ierusalim (15:12, 25), si la Listra unde l-au luat pe Barnaba drept Jupiter si pe Pavel drept Mercur (14:12, 14).
Cei doi apostoli, din cetate in cetate, vorbeau mai intai iudeilor (13:14, 46). In primul rand lor trebuia sa le vesteasca Cuvantul lui Dumnezeu. Dar pentru ca l-au respins "ne intoarcem spre natiuni". Pavel raspundea prin aceasta la chemarea pe care Domnul i-a dat-o in templul din Ierusalim, atunci cand a repetat marturia ca a persecutat pe crestini si a incuviintat ca sangele lui Stefan sa fie varsat : "Du-te, fiindca Eu te voi trimite departe, la natiuni" (22:20-21)
Barnaba a impartasit cu Pavel predicarea, dar si persecutia (13:50). Aceasta persecutie s-a accentuat pana la lapidarea lui Pavel in Iconia. Apostolul va pastra amintirea dureroasa toata viata sa, amintind lui Timotei, la apusul carierei sale, suferintele "cate mi s-au facut in Antiohia, Iconia, in Listra, ce persecutii am indurat" (2 Tim. 3:11).
Barnaba a avut parte de toate acestea; a doua zi dupa lapidare el a mers impreuna cu Pavel la Derbe. Cei doi s-au intors apoi la Listra, Iconia si Antiohia "intarind sufletele ucenicilor, indemnandu-i sa staruie in credinta" (14:22). In fiecare adunare, cu rugaciune si post, ei le-au ales batrani si i-au incredintat Domnului. In final, amandoi au plecat pe mare la Antiohia, "de unde fusesera incredintati harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o implinisera".
Ei au strans adunarea si "au istorisit tot ce facuse Dumnezeu cu ei si ca deschisese natiunilor o usa a credintei". Aceasta adunare din Antiohia, cea dintai dintre natiuni, era interesata de lucrarea implinita prin cei doi apostoli. De ce la sfarsitul celei de-a doua calatorii primirea se pare a ca a fost diferita ? Dupa ce apostolul a mers la Ierusalim, si a salutat adunarea, a coborat la Antiohia, dar nu ne este spus nimic de vreo ocazie, ca prima data, de a istorisi (nu de a da socoteala) tot ceea ce Dumnezeu a facut prin el. Dupa catva timp Pavel a plecat singur, strabatand Galatia fi Frigia, "intarindu-i pe toti ucenicii" (18:22-23).
4.3.1.5 Separarea (Fapte 15)
Vorbind despre Sila, am vazut deja acest capitol. Pavel si Barnaba trebuie sa se suie la Ierusalim si coboara impreuna cu Iuda si Sila la Antiohia, aducand vesti bune, si "invatandu-i si vestind Cuvantul Evangheliei Domnului, impreuna cu multi altii".
Dupa cateva zile, Pavel i-a propus lui Barnaba sa se intoarca si sa viziteze pe fratii din toate cetatile unde au vestit Evamghelia (15:36). O divergenta a aparut intre ei : Barnaba vrea sa-l ia cu ei pe nepotul sau Ioan-Marcu. Pavel socotea ca nu este bine sa ia pe cineva care i-a parasit in Pamfilia si nu a mers in lucrare impreuna cu ei.
Disputa i-a separat pe cei doi barbati unul de altul, se pare definitiv. Barnaba l-a luat pe Marcu pentru a merge in Cipru, si nu s-a mai auzit de activitatea sa, desi Pavel mentioneaza cu apreciere numele sau inaintea corintenilor (1 Cor. 9:6) si a galatenilor (2:1, 9) (*). Cei mai mari slujitori ai Domnului au si ei slabiciunile lor !
Uneori nu este rau, ca doi frati care au colaborat la aceeasi lucrare, mergand apoi fiecare intr-un camp de activitate diferit. Avraam i-a propus lui Lot sa se separe. Raul nu era in aceasta, ci in hotararea de a se indrepta spre Sodoma.
Pavel nu s-a lasat oprit; el l-a ales pe Sila, dupa cum am vazut. Si mai tarziu Ioan-Marcu va fi "folositor pentru slujba" (2 Tim. 4:11); el va scrie Evanghelia care ii poarta numele.
(*) Sa notam in trecere ca Barnaba probabil a decedat in jurul anului 60, deci inainte de Pavel. "Scrisoarea lui Barnaba" pe care Tischendorf (Konstantin von Tischendorf 1815-1874, teolog; n.t.) a gasit-o in Codex Sinainticus la St. Caterina, in Egipt, nu a fost recunoscuta ca fiind canonica, in ciuda insistentelor lui Clement din Alexandria si Origen. Ea a fost scrisa dupa anul 70, adica dupa daramarea Ierusalimului.
4.3.2 Luca "doctorul preaiubit" (Col. 4:14)
Desi a scris cel mai probabil Evanghelia care ii poarta numele, apoi Faptele, Luca nu face referire la sine.
In Fapte 16:10, pana la versetul 17, deoarece el zice "noi", se intelege ca el l-a insotit pe apostol in aceasta parte a calatoriei sale pentru castigarea Europei. Se regaseste in Fapte 20:6 la Filipi, unde se pare ca a ramas dupa prima trecere a lui Pavel. El a luat parte la sfarsitul celei de-a treia calatorii pana la Ierusalim, (21:18) si a trait alaturi de Pavel ultimile momente de libertate ale acestuia. Apoi l-a insotit de la Cezareea (27:1) pana la Roma (28:16), si va fi cu el in prima sa intemnitare (Col. 4:14 ; Filim. 24). In final, doar el va ramane cu batranul apostol in dura intemnitare finala (2 Tim. 4:11).
El este numit printre "impreuna-lucratori" (Filim. 24), fara ca sa stim care a fost lucrarea lui. Este un om discret, care a scris mai mult decat a vorbit. Numele sau grec arata ca era cultivat. El a fost prezent in momente dificile; si daca apostolul l-a mentionat ca doctor, este pentru ca, fara indoiala, a beneficiat de ingrijirea sa.
In epistole el este numit intotdeauna alaturi de Dima; unul l-a parasit pe apostol pentru "veacul de acum" pe care l-a "iubit", Luca a ramas credincios pana la capat.
Evrei 11 ne ofera ca o galerie de tablouri barbati si femei din vechiul legamant care au fost remarcati prin credinta. Faptele si Epistolele ne prezinta o pleiada de slujitori din care am vazut pe unii. Care a fost imboldul lor fata de toti ? - "Caci dragostea lui Hristos ne constrange, judecand ca, daca Unul a murit pentru toti, toti deci erau morti; si El a murit pentru toti, astfel incat cei care traiesc sa nu mai traiasca pentru ei insisi, ci pentru Cel care a murit si a inviat pentru ei" (2 Cor. 5:14-15),
"Daca Imi slujeste cineva, sa Ma urmeze; si, unde sunt Eu, acolo va fi si slujitorul Meu. Daca cineva Imi slujeste, Tatal il va onora" (Ioan 12:26).
G. A.
Iulie 1983
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu