temelia si adevarul

                                                  Dumnezeu in toate lucrurile - Iona

     Rudolf Brockhaus

     Un ochi simplu si o inima de copil sunt un dar pretios de la Dumnezeu. Toti credinciosii ar putea si ar trebui sa le aiba, dar din nefericire nu se intalnesc decat foarte rar la copiii lui Dumnezeu. Puterea, intelepciunea si vointa proprie joaca de obicei un rol atat de mare incat ochiul credintei este tulburat, privirea intunecata si inima incapabila sa inteleaga caile lui Dumnezeu, si de a pricepe lucrarea Sa tainica si ascunsa in orice lucru. Aceasta este o mare pierdere pentru noi, si o dezonoare pentru Dumnezeul nostru.

     Nimic nu-l ajuta mai mult pe crestin sa-si continue calea in pace si in mangaiere, sa indure greutatile si incercarile pelerinajului si sa-L glorifice pe Dumnezeu, decat de a-L vedea, pe El, in toate lucrurile. Nu exista nicio situatie, nicio imprejurare, niciun eveniment in viata unui credincios, oricat de neimportante sau nesemnificative ar parea ele ochiului natural, care sa nu poata fi considerate ca mesageri muti ai lui Dumnezeu. Numai daca ochiul nostru este simplu, urechea noastra atenta, inima noastra ca a unui copil si mintea noastra treaza, atunci vom face experienta binecuvantata si pretioasa a actiunii divine; vom experimenta ca El pune mana in lucrurile cele mai obisnuite din aceasta viata, si ca Ii face placere sa ne conduca cu un simplu semn al ochiului Sau. Ah! numai daca ne-am lasa mai des condusi in acest fel, pentru ca El sa nu fie nevoit sa ne puna fraul si zabala !

     Cat de mare si vrednic de adorare este Dumnezeul nostru, Creatorul cerului si al pamantului, care Se coboara pentru a avea grija de cele mai mici si mai putin importante lucruri ! Cel care a zis altadata : "Sa fie", care sustine toate prin Cuvantul puterii Sale, Se ingrijeste de pasarea de pe acoperis, si numara perii capului nostru ! Pentru noi, lucrurile par mari sau mici deoarece le masuram dupa puterea si capacitatea noastra. Dar pentru El, Atotputernicul, nu este nimic mare sau mic. De asemenea, Lui Ii este usor sa cheme la existenta milioane de lumi, la fel cum poate hrani puii de corb. Maretia Lui minunata nu se manifesta mai mult in furtuna furioasa ca in adierea blanda a vantului, in cedrul maiestos din Liban ca in micuta violeta care infloreste de-a lungul drumului.

     Numai daca avem ochii mai simpli de a vedea, inimi mai curate pentru a intelege ! Daca, in imprejurarile zilnice, noi nu vedem altceva decat ceea ce omul natural vede - evenimente cu totul naturale, asa cum viata omeneasca produce in fiecare zi, - viata nu ar fi decat o uniformitate plictisiotoare, si abia ar merita sa mai traim, sau ar deveni o povara grea care ne-ar face sa dorim sa se termine cat mai repede posibil. Dar daca Il vedem pe Dumnezeu in fiecare lucru, ea va capata un pret inestimabil, o semnificatie profunda pentru un sens reinnoit, si o atractie minunata pentru ochiul credintei; atunci vedem in totul mana unui Tata intelept, atotputernic si iubitor; vom recunoaste la fiecare pas caile binecuvantate ale prezentei si lucrarii Sale. Cu greu trebuie sa spunem cat de mult viata de rugaciune, legaturile tainice cu Tatal, sunt incurajate prin acest fapt. Cat de dulce si invioratoare este sa auzim rugaciunea simpla a unui credincios care a experimentat pe parcursul alergarii sale credinciosia si bunatatea Dumnezeului Sau, si care, in acelasi timp, a ajuns sa cunoasca intreaga nulitate a propriei sale puteri si a propriei sale intelepciuni ! El aduce toate lucrurile in cererile sale, mari si mici, inaintea Tatalui, cu rugaciuni, mijlociri si multumiri; el arunca toate ingrijorarile sale, mari si mici, asupra Lui, care este intotdeauna gata sa le ia; si pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere va pazi inima sa si gandurile sale in Hristos Isus (Filip. 4). Fericit este cel care, in toate lucrurile, face din Domnul lui increderea si puterea sa ! Pentru el fiecare zi are importanta ei, si nu dispretuieste "ziua lucrurilor mici" (Zah. 4:10). Istoria fiecarei zile trezeste simpatie sa; si cum ar putea fi altfel, deoarece ea are importanta pentru Dumnezeu si Tatal sau ?

     Invatam din toata Scriptura ca nu exista, pentru credincios, nicio coincidenta, niciun lucru la intamplare. Si dintre toate, cartea profetului Iona ne ofera dovada izbitoare a acestui adevar. In toata istoria profetului, se vede peste tot interventia lui Dumnezeu, chiar in lucrurile cele mai obisnuite. Si nu va fi la fel cu noi in ziua cand vom vedea intreaga noastra istorie in lumina prezentei divine ? Vom fi uimiti atunci de vederea noastra scurta, de slaba noastra intelegere, de mica noastra credinta, de nebunia noastra. Si vom admira bunatatea, credinciosia, minunata rabdare a Dumnezeului nostru, a carui mana a condus toate in caile noastre aici jos, si ne-a condus pana la sfarsit cu o indurare infinita.

     Nu vreau sa intru intr-o explicatie detaliata a cartii in cauza, ci numai sa atrag atentia asupra unei expresii care se intalneste de mai multe ori in aceasta carte : "Domnul a pregatit". Duhul Sfant ne lasa sa aruncam o privire in spatele scenei, si ne arata actiunea ascunsa a lui Dumnezeu. El este Cel care are totul in mana Sa : vantul si valurile, caldura si frigul, pe om si pe animal, si El conduce totul dupa sfatul voii Sale.

     In primul capitol, Domnul trimite o furtuna mare ca sa vorbeasca inimii si constiintei slujitorului Sau neascultator. Iona nu voia sa asculte de porunca divina si s-a imbarcat pe o corabie care mergea la Tarsis. Ninive era la est de Palestina, Tarsis la vest. Dumnezeu i-a zis : "mergi la dreapta", dar Iona s-a dus la stanga. Asa este omul. "Dar Domnul a trimis un vant tare pe mare si a fost o furtuna puternica pe mare si corabia era amenintata sa fie sfaramata" (1:4). Aceasta furtuna ar fi trebuit sa-i vorbeasca profetului de-o maniera urgenta si grava, numai daca urechea sa ar fi fost deschisa sa auda glasul lui Dumnezeu. Era un mesaj solemn pe care Dumnezeu i l-a adresat. Iona era cel care avea nevoie sa fie invatat si sa fie adus pe drumul cel bun, nu sarmanii marinari pagani. Pentru ei, o furtuna nu era ceva nou sau extraordinar, aceasta nu era decat un eveniment obisnuit din viata de marinar. Dar se afla in corabie un om pentru care ea era ceva special. Si, lucru minunat, marinarii pagani au remarcat foarte repede ca Dumnezeu este impotriva lor, in timp ce Iona, profetul lui Dumnezeu, este culcat in partea de jos a corabiei, si doarme atat de profund incat capetenia vaslasilor a trebuit sa-l trezeasca  adresandu-i-se cu asprime. Ce lectie serioasa pentru noi ! Cum se poate, ne putem intreba, ca un credincios sa fie atat de nepasator ? Propria noastra istorie dovedeste ca aceasta este posibil.

     Abia atunci cand marinarii au aruncat sortul ca sa stie din cauza cui i-a atins acest rau, da, numai atunci cand sortul cade pe profet si cand oamenii il intreaba de unde este si care este ocupatia lui, abia atunci Iona isi revine. Atunci aude glasul mesagerului lui Dumnezeu si recunoaste ca el este cauza pentru care Domnul vorbeste atat de solemn. La initiativa lui, marinarii ingroziti il arunca in mare pe profet. Pentru ei, problema era incheiata, dar ea nu era pentru Iona si pentru Dumnezeu. Marinarii nu-l mai vedeau pe Iona, dar Dumnezeu il vedea si se gandea la el.

     Dumnezeu in toate lucrurile ! Iona se afla intr-o pozitie noua, in imprejurari noi, dar chiar si acolo mesajul lui Dumnezeu poate sa-l atinga. Credinciosul nu poate niciodata sa se afle intr-o pozitie in care bratul Tatalui sau ar fi prea scurt si unde glasul Sau nu ar putea atinge urechea sa. Atunci cand Iona a fost aruncat in mare, "Domnul pregatise un peste mare care sa-l inghita pe Iona". Domnul a pregatit furtuna, El este cel care a pregatit pestele. Un peste mare nu este ceva extraordinar. Sunt multi in mare. Dar Domnul a pregatit unul special pentru Iona, astfel ca el a fost un mesager al lui Dumnezeu pentru sufletul sau. Si iata, in pantecele pestelui, Iona reflecteaza, si devine in imprejurarile sale si chiar in cuvintele sale un tip al lui Hristos.

     Sa trecem acum la ultimul capitol; il gasim aici pe profetul nostru la Ninive. El a vestit mesajul lui Dumnezeu locuitorilor cetatii; la predica sa, ei s-au intors de la calea lor rea, astfel ca lui Dumnezeu I-a parut rau de raul pe care voia sa li-l faca din cauza pacatelor lor. Iona este nemultumit si se cearta cu Dumnezeu. El ar fi preferat sa asiste la nimicirea acestei cetati mari, plina de locuitori, decat sa vada harul si indurarea lui Dumnezeu. "Sarmanul Iona", nu ne putem abtine sa zicem; dar sa nu gandim ca inimile noastre ar fi fost diferite de inima profetului. Suntem facuti din aceeasi carne si in stare de aceeasi nebunie.

     Se pare ca Iona a uitat complet adevarurile pe care le-a invatat in timpul celor trei zile petrecute in pantecele pestelui, si are nevoie de o noua atentionare din partea lui Dumnezeu. Oh! cat de plin de har si indurare este Dumnezeul nostru ! El Se ocupa de noi fara incetare, si ne invata cu rabdare aceleasi lectii. "Si Domnul a pregatit o planta (ebr. "chicaion") si a facut-o sa creasca peste Iona, ca sa-i fie umbra deasupra capului sau, ca sa-l scape de intristarea lui" (4:6). Ce har ! Chicaionul, ca si pestele mare, formeaza o za din lantul imprejurarilor prin care profetul a trebuit sa treaca potrivit intentiei lui Dumnezeu. Desi foarte diferiti, amandoi erau mesageri ai lui Dumnezeu pentru sufletul sau. "Si Iona s-a bucurat de acea planta (chicaion) cu mare bucurie". Mai inainte el a cerut sa moara; dar aceasta nu era rezultatul dorintei sfinte de a parasi acest sarman pamant si de a fi pentru totdeauna in odihna, ci era rezultatul nemultumirii si a dezamagirii sale. Aceasta nu era fericirea viitoare, nu, nici chiar suferintele prezente care trezeau in el dorinta de a muri; era, mai degraba, orgoliul sau ranit, preocuparea zadarnica cu reputatia lui de profet.

     Adesea, suferintele prezente trezesc in noi dorinta de a ne muta si a fi impreuna cu Hristos. Dorim sa fim eliberati de greutatile prezente; de asemenea, atunci cand momentul dificil a trecut, atunci si dorinta inceteaza. Daca, dimpotriva, persoana Domnului este obiectul dorintei noastre, suspinam dupa venirea Sa, pentru a-L vedea fata in fata, "asa cum este", atunci si imprejurarile exterioare vor avea o influenta redusa asupra noastra. Atunci aceasta dorinta va fi mare, atat in zilele cu soare si liniste, cat si in cele cu furtuna si necaz.

     Cand Iona se afla asezat la umbra chicaionului, nu mai avea nicio dorinta de a muri. Bucuria lui, cu privire la planta si la umbra ei racoritoare, il facea sa uite de starea lui rea; si tocmai acest fapt arata cat de mult avea nevoie de un mesaj special de la Domnul. Starea sufletului sau trebuia sa fie aratata, si aceasta spre rusinea lui profunda. Domnul poate folosi orice pentru a scoate la lumina secretele si adancimile inimii omenesti, chiar o planta "nascuta intr-o noapte"; si El o face pentru fericirea noastra eterna si pentru gloria Numelui Sau. Cu adevarat, crestinul poate spune : "Dumnezeu in toate lucrurile". El poate percepe glasul Sau in urletele furtunii ca si in ofilirea plantei.

     Totusi, nu am ajuns inca la capatul cailor lui Dumnezeu fata de Iona. Chicaionul nu era, dupa cum am spus, decat o za in lantul imprejurarilor; urmatoarea za este un vierme ! "Dar Dumnezeu a pregatit un vierme la revarsatul zorilor in ziua urmatoare si a lovit planta si ea s-a uscat". Viermele, oricat de nesemnificativ ar putea fi, nu era mai putin mesagerul lui Dumnezeu, la fel ca furtuna si pestele mare. Un vierme poate face minuni, atunci cand este folosit de Dumnezeu. Chicaionul s-a uscat.

     "Si a fost asa: cand soarele a rasarit, Dumnezeu a pregatit un vant arzator de rasarit; si soarele a batut peste capul lui Iona". Totul trebuie sa conduca spre a-l face pe Iona sa-si recunoasca greseala. Un vierme si un vant arazator de rasarit - mijloace minunate in mana lui Dumnezeu. Dar tocmai in slaba lor aparenta se descopera maretia Tatalui nostru ceresc ! Mesagerul cel mai nesemnificativ ca si cel mai puternic trebuie sa urmeze planurile Sale. Cine ar fi putut gandi ca o furtuna si un vierme impreuna ar putea fi mijloacele de implinire a unei lucrari a lui Dumnezeu ? Totusi asa a fost. Dupa cum am remarcat la inceput, mare si mic nu sunt decat expresii uzuale printre oameni. Inaintea lui Dumnezeu, nu este nimic mare, nimic mic. El socoteste multimea stelelor si nu uita pasarea de pe acoperis. El face din nori cortegiul ( sau, alaiul, n.t.) Sau si dintr-o inima smerita locuinta Sa.

     De aceea, inca odata : Dumnezeu in toate lucrurile. Pentru credincios nu exista coincidenta, nimic care sa fie fara importanta in tot ceea ce el intalneste. El poate sa treaca prin aceleasi imprejurari ca ceilalti oameni, si sa faca fata acelorasi incercari; dar nu trebuie sa le interpreteze urmand aceleasi principii. Ele vorbesc urechii sale deschise un cu totul alt limbaj decat urechii omului natural. El trebuie sa distinga glasul lui Dumnezeu si sa recunoasca pe mesagerii Sai in lucrurile cele mai marunte cat si in cele mai importante din fiecare zi. El va face astfel experiente pretioase.

     Soarele care isi urmeaza drumul sau maiestos, si viermele care roade dintr-o planta, ambele au fost create de Dumnezeu, si ambele pot conlucra la implinirea planurilor Sale de nepatruns. Este acelasi Dumnezeu care a stabilit marginile pamantului, care a adunat vantul in palma mainii Lui in ceruri si a strans apele intr-o manta, care da, de asemenea, hrana corbilor, si invioreaza iarba prin roua Sa. Si acest Dumnezeu este Dumnezeul nostru din eternitate !

     "Feciori si fecioare, batrani si tineri: sa laude Numele Domnului"