Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu
Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan
- VII -
Hamilton Smith
9 Caile de har pentru satisfacerea nevoilor - Ioan 6
Capitolul 5 Il prezinta pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu dand viata oricui vrea. Capitolul 6 pune inaintea noastra pe Hristos ca Fiu al Omului dand viata celor care-L primesc, si ca Sustinator al vietii pe care a dat-o.
Prima parte a capitolului (6:1-21) relateaza doua incidente care servesc de ilustratie la marea tema a discursului Domnului relatata in a doua parte. In prima scena, Hristos actioneaza ca Imparat, oferind, in darnicia Lui imperiala, paine pentru mentinerea vietii naturale. A doua scena Il arata pe Hristos in imagine ca Mare Preot in cer, sustinand pe ai Sai si hranind viata lor spirituala, in timp ce trec printr-o lume unde totul este impotriva lor. In discursul care urmeaza, Domnul detaliaza marile adevaruri cu privire la intruparea Sa (6:32-50), lucrarea Sa (6:51-56), invierea Sa (6:57) si inaltarea Sa (6:62). El este prezentat astfel pentru ca toti cei care cred in El traiesc, si pentru ca aceasta noua viata pe care ei o au sa fie hranita, pentru satsfacerea tuturor nevoilor spirituale.
9.1 Cei cinci mii de oameni hraniti - 6:1-14
Acest nou semn este o marturie a interventiei lui Dumnezeu in favoarea omului conform Psalmului 132:15 : "Voi binecuvanta din belsug hrana sa, voi satura cu paine pe saracii sai". Semnul prezinta astfel marea tema a capitolului : Hristos pentru satisfacerea inimii alor Sai. La capitolul 4, Hristos elibereaza de puterea pacatului ; la capitolul 5, elibereaza de robia legii ; iar la capitolul 6, El elibereaza de nevoi.
Cap. 6:1-9
O multime mare se afla adunata pe un munte pustiu si are nevoie de hrana. In ce priveste puterea omeneasca, era imposibil de satisfacut aceasta nevoie. Dar Domnul este acolo si Se va ocupa de aceasta ; totusi, inainte sa faca acest lucru, El Se foloseste de aceasta dificultate pentru a proba credinta propriilor Sai ucenici. Au ei credinta pentru a folosi resursele Domnului atunci cand, de partea lor, orice speranta a disparut ? Astfel Domnul a zis lui Filip : "De unde sa cumparam paini ca sa manance acestia ?" Apoi este adaugat : "Dar spunea aceasta ca sa-i incerce, pentru ca El stia ce urma sa faca".
Putem sa ne indoim ca este astazi asa cum a fost atunci ? Este ingaduit ca dificultati omenesti destul grele, sa apara in mijlocul copiilor lui Dumnezeu, ca sa ne incerce. Noi marturisim ca-L urmam pe Domnul, spunem ca fara El nu putem face nimic si ca harul Sau este suficient. Atunci marturisirea noastra este pusa la incercare printr-o dificultate pe care nu o putem depasi. Totusi, ne este spus ca "El stia ce avea sa faca" : aceste cuvinte ne garanteaza ca nicio dificultate pe care El nu o poate rezolva nu va veni niciodata pe drumul nostru individual sau printre copiii lui Dumnezeu. In zilele din urma, dificile, invatatorii si conducatorii ne pot duce in eroare, dar in ziua cea mai grea si in prezenta celei mai mari dificultati, exista Unul spre care putem sa ne indreptam cu siguranta ca El stie ce va face.
Prea adesea, necazul isi are sursa in incetineala noastra de a recunoste faptul umilitor ca nu stim ce sa facem. Fiecare din noi crede ca stie si este convins ca totul ar fi bine daca ceilalti ar actiona doar dupa sfaturile noastre. Si astfel, nu ne mai gandim sa apelam la Cel care stie. Ca si in cazul ucenicilor, dificultatile scot in evidenta saracia credintei noastre, descoperind in acelasi timp maretia resurselor care se gasec in Domnul. Pentru a raspunde la situatie, Filip nu vede nimic altceva decat puterea banilor ; totusi, trebuie sa admita ca planul sau asigura doar "putina" mancare pentru multime. Ce diferenta fata de Domnul care, atunci cand actioneaza, a dat "cat au vrut ei".
In timp ce Filip mentioneaza cantitatea mare de care ar fi nevoie, Andrei se plange de foarte putinul pe care il aveau. Nici unul, nici altul din acesti ucenici nu se gandeau la Domnul si la vastele resurse care erau in El si care sunt la dispozitia credintei.
Cap. 6:10-14
Dupa manifestarea lipsei de credinta a ucenicilor, Domnul Insusi descopera harul din inima Sa si puterea mainii Sale pentru a raspunde la aceasta dificultate. Ce binecuvantare pentru ei, ca si pentru noi, ca esecul alor Sai nu opreste mana Domnului sa lucreze in favoarea lor !
Scena care urmeaza este cu siguranta o pregustare a binecuvantarii milenare, in care este prezantata administratia perfecta a Domnului si puterea Sa pentru a linisti agitatia lumii si de a potoli foamea ei teribila. La cuvantul Sau, cinci mii de oameni cunosc in acel moment o odihna perfecta. El vorbeste si indata citim : "Oamenii ... s-au asezat". Asa va fi in ziua Domnului : "Voi zdrobi din tara arcul si sabia si razboiul ; si-i voi face sa locuiasaca in siguranta" (Osea 2:18).
In plus, scena ne prezinta nu doar gloria Persoanei Sale, ci ne arata modul Lui perfect de a lucra. Citim : "Isus a luat painile" - cele cinci paini de orz - si "dupa ce a multumit", a hranit multimea. El Se foloseste de resursele naturale ale pamantului in relatia cu Dumnezeu care le-a dat, recunoscand ca cerurile sunt sursa reala a oricarei binecuvantari pentru om.
Cand puterea lui Hristos pune resursele pamantesti, oricat de mici ar fie ele, in legatura cu resursele inepuizabile ale cerului, lucrul foarte putin se transforma in foarte mult. In timpul profetului, Dumnezeu a putut sa Se foloseasca de o "vaduva" care nu avea nimic decat un "pumn de faina" si "putin untdelemn intr-un ulcior", pentru a face sa traiasca o familie timp de un an intreg (1 Imparati 17:15, 16). La fel, Hristos poate sa foloseasca un baietel care avea cinci paini de orz si doi pesti pentru a hrani cinci mii de oameni.
Mai mult, Domnul "imparte" resursele vitale cu o astfel de perfectiune incat sunt acoperite toate nevoile. Luxul excesiv si saracia extrema, risipa extravaganta si nevoia disperata nu vor mai fi cand Domnul Isi va locul Sau ca Judecator al intregului pamant. Oamenii incearca sa imparta bogatiile lumii atacand pe cei bogati : prin aceasta ei arata doar ca puterea omeneasca este de distrugere si nu de administrare. Omul poate saraci pe cel bogat, dar nu poate imbogati pe cel sarac. El poate distruge ordinea actuala, dar nu poate aduce binecuvantarea milenara.
Atunci cand Hristos imparte binecuvantarea, oamenii primesc atat cat vor si, chiar si asa, cand toti s-au saturat, a ramas in plus. Acum, cererea depaseste resursele ; atunci, harul lui Dumnezeu va raspunde deplin la nevoile omului ; dar acesta nu va epuiza niciodata harul lui Dumnezeu.
9.2 Hristos pe munte iar ucenicii pe mare - 6:15-21
Uimiti de minunea inmultirii painilor pentru a hrani pe cei cinci mii, oamenii Il marturisec pe Hristos ca profetul vestit de Moise, care, ca si acesta din urma, ar veni de la Dumnezeu la oameni, pentru a satisface nevoile lor si a-i introduce in binecuvantarea promisa (Deut. 18:15-19). Toti sunt gata sa-L faca Imparat pe Cel care a aratat o astfel de putere ; astfel, El ar fi Eliberatorul lor de romanii pe care-i urau. Timpul pentru a imparati nu venise inca ; de asemenea, refuzand sa fie Imparat, Hristos "S-a retras... la munte, El singur", pentru a exercita acolo slujba Sa de Preot.
Ramasi singuri, ucenicii s-au urcat in corabie pentru a traversa marea agitata de "un vant care sufla puternic" in mijlocul intunericului crescand - o imagine adevarata a celor care apartin lui Hristos, lasati intr-o lume intunecoasa in timpul absentei Sale, confruntati cu impotrivirea celui rau care, la fel ca marea, nu se poate linisti. Totusi, ucenici sunt sustinuti de Hristos care vine la ei in necazul lor cumplit. Aceasta slujba preoteasca a lui Hristos se exercita acum in favoarea Bisericii, si va continua sa fie exercitata cu privire la ramasita evlavioasa dintre iudei cand va trece prin necazul cel mare. Probabil, aceasta scena se refera in special la acesti credinciosi dintre iudei ; ea completeaza astfel invatatura data de primul incident, aratand ca binecuvantarea Imparatiei nu va fi obtinuta decat prin necazul cel mare.
Cand ramasita iudaica va fi expusa activitatii cumplite a lui Satan, in timpurile de incercare, ea va experimenta harul izbavitor al Domnului ca Mare Preot dupa randuiala lui Melchisedec. In final, cand furtuna persecutiei va ajunge la punctul culminant, si cand starea credinciosilor va fi practic disperata, Domnul va apare pentru ei si va manifesta o putere mai mare decat cea a vrajmasului, aratata in imagine prin Isus umbland pe mare.
In prezenta unei astfel de manifestari de putere, ucenicii "voiau deci sa-L ia in corabie". Astfel, citim cu privire la o zi inca viitoare : "In ziua puterii Tale, poporul Tau va fi un dar de bunavoie" (Psalmul 110:3, 4). Atunci cand incercarile lor vor produce smerenie , iudeii Il vor primi cu credinta pe Cel care L-au respins prin necredinta la timpul mandriei lor. Cand Hristos este primit in corabie, ucenicii ajung "la locul spre care mergeau" : la fel Israel va ajunge la binecuvantare sub domnia lui Hristos.
9.3 Discursul Domnului la Capernaum - Cap. 6:22-71
Cap. 6:22-25
Versetele de introducere la discursul Domnului ne arata ca a doua zi dupa inmultirea painilor, multimea care a fost hranita a trecut marea si a venit la Capernaum pentru a-L cauta pe Isus.
Cap. 6:26, 27
Domnul incepe discursul Sau denuntand motivele care a dus ca multimea sa-L caute. Nu a fost datorita unui sentiment de nevoie spirituala, sau pentru ca ei au vazut gloria Persoanei Sale asa cum a fost manifestata in minune, ci pentru ca au mancat din paini si s-au saturat. Daca Hristos a satisfacut nevoile temporare ale oamenilor fara sa ridice problema morala cu privire la starea lor inaintea lui Dumnezeu, ei ar fi trebuit sa-L urmeze cu bucurie. Din nefericire ! in mijlocul stricaciunii din crestinatate, aceleasi motive ii conduc pe oameni ca in timpul iudaismului corupt. Ramane adevarat ca oamenii Il cauta pe Hristos, nu datorita semnelor, ci din cauza "painii si pestilor". Oamenii sunt dispusi sa asculte predici si sa auda despre Hristos, atat timp cat El este prezentat ca Cel care poate imbunatati starea lumii si sa satisfaca nevoile ei temporare. Cu toate acestea, chiar daca Hristos a fost pus inaintea lor ca semnul interventiei lui Dumnezeu pentru binecuvantarea eterna a omului, multimea nu a aratat atunci niciun interes pentru El.
In acelasi fel, oamenii vor lucra pentru a obtine ceea ce piere prin intrebuintare, dar vor ramane indiferenti fata de aceasta mancare care ramane pentru viata eterna. Fiul Omului a venit ca sa dea viata eterna si sa umple sufletul de multumire eliberandu-ne de ruina noastra spirituala (6:35).
Mai mult, in acest discurs putem sa vedem gloria Fiului Omului, la fel cum in capitolul precedent, a fost pusa inaintea noastra gloria Lui ca Fiu al lui Dumnezeu. Aici, gloria Lui caracteristica apare in marele fapt ca El, ca Fiu al Omului, este pecetluit de Duhul Sfant si de Dumnezeu Tatal. El Se deosebeste astfel de intreaga rasa umana ca fiind posesia (sau apartinand, n.t.) lui Dumnezeu, si Cel care, ca Om, este obiectul aprobarii depline a Tatalui si a placerii Sale infinite.
Cap. 6:28
Afirmatia Domnului a aratat clar ca acesti oameni nu aveau niciun sentiment al gloriei Persoanei Sale, nici cu privire la nevoile sufletului lor. Acum, propriile lor cuvinete ne demonstreaza ca ei nu aveau nici cea mai mica idee despre totala lor slabicine. Ei intrebau cu o mare usuratate : "Ce sa facem ca sa lucram lucrarile lui Dumnezeu ?" Plecau de la principiul ca ei sunt in totul capabili sa faca ceea ce le cere Dumnezeu, daca sunt invatati cu privire la dorintele Sale.
Cap. 6:29
In ce intuneric adanc se aflau ei ! Nu cunosteau nici propria lor neputinta, nici harul lui Dumnezeu, considerandu-L pe Dumnezeu ca pe cineva care cere ceva omului. Trebuiau inca sa invete ca harul lui Dumnezeu nu pretinde lucrari pentru a obtine binecuvantarea, ci el cere doar ca omul sa creada in Cel pe care L-a trimis Dumnezeu. Faptele urmeaza credinta.
Cap. 6:30, 31
Oamenii isi arata indata necredinta lor cerand un semn. Ei au inteles destul de bine ca un semn era dovada interventiei lui Dumnezeu in problemele oamenilor. Cu siguranta, au vazut pe Domnul hranind pe cei cinci mii de oameni, dar gandeau : Ce este aceasta in comparatie cu Moise care a hranit multimea imensa a lui Israel timp de patruzeci de ani in pustie ?
Hristos Insusi era semnul interventiei lui Dumnezeu in har, iar minunile pe care le facea atestau destul de clar ca o Persoana divina era prezenta in har in Acest Om smerit. Neavand nicio cunostinta despre nevoile lor, ignorand Scripturile si plini de ei insisi, nu puteau sa vada semnul. Ei asteptau un Hristos care ar trebui sa vina insotit de manifestari exterioare de putere impotriva dusmanilor lor, si intr-un fel care ar fi trebuit sa-l umple de onoare pe Israel. In loc de aceasta, Hristos a venit in smerenie si smerenia Lui era o piatra de poticnire pentru ei. Daca ar fi fost constienti de nevoile lor, ar fi asteptat rascumpararea si ar fi vazut semnul. Este evident ca Cel care a venit sa implineasca rascumpararea prin jertfa Sa nu ar putea avea parte de gloria si onorurile acestei lumi. Simeon si Ana au asteptat rascumpararea lui Israel si au vazut semnul (Luca 2:34, 38).
Cap. 6:32, 33
Domnul raspunde ca nu Moise este cel care le-a dat painea din cer ; impreuna cu poporul, el nu a facut altceva decat s-o primeasca. Apoi, Domnul prezinta trei adevaruri mari care Il deosebesc, ca Om, de Moise si de toti ceilalti oameni.
- Primul, prezenta Fiului Omului era semnul interventiei Tatalui in dragoste in folosul omului. Dumnezeu nu mai cere omului dreptate sub lege ; ci Tatal a dat-o omului in dragoste prin harul suveran.
- Al doilea, Domnul prezinta marele adevar al intruparii Sale. El nu era un simplu om venit pe pamant, ca in cazul lui Moise si al celorlalti ; El este Cel "care a coborat din cer". El era cu adevarat o Persoana divina, totusi prezenta ca Om pe pamant, Om dupa o ordine cu totul noua : un Om ceresc.
- Al treilea, El este painea lui Dumnezeu, care "da viata lumii". Nu mai este vorba de a da viata lui Israel in timpul calatoriei prin pustie ; Hristos, painea lui Dumnezeu, este pentru toti cei care au nevoie de El.
Cap. 6:34
Gandindu-se decat la viata naturala, acesti oameni au zis : "Doamne, da-ne intotdeauna aceasta paine". Neavand nicio constienta de nevoile lor spirituale, ei nu au recunoscut gloria Sa, nici semnificatia cuvintelor Sale.
Cap. 6:36
Din nefericire ! omul lasat la dispozitia lui insusi Il respinge pe Hristos atunci cand este prezentat in intrupare, la fel cum mai tarziu, Il respinge in moartea Sa (6:52) si ca fiind inaltat (6:66). Domnul a trebuit sa spuna : "M-ati si vazut, si nu credeti".
Cap. 6:37
Daca deci binecuvantarea depinde de responsabilitatea omului, totul este pierdut ; nimeni nu va fi binecuvantat. Dar, ca intotdeauna, cand omul este aratat in toata starea lui, Dumnezeu revine la planurile inimii Sale. El nu va permite ca toti sa piara ; nici nu va permite ca venirea Fiului Omului sa nu foloseasca la nimic. Sunt cei cei pe care Tatal Si-a propus sa-i dea Fiului ; dupa cum Domnul a putut spune : "Tot ce-Mi da Tatal va veni la Mine". Pentru ca Tatal i-a dat, Fiul i-a primit : "pe cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi scoate afara". Indiferent de nationalitatea sau caracterul lor, fie iudei sau natiuni, femei decazute sau talhari impietriti, farisei sau vamesi, numai daca ei vin la Hristos, vor fi primiti, caci venirea lor este dovada ca ei sunt darul Tatalui pentru Fiul.
Cap. 6:38-40
Mai mult, faptul ca Fiul a primit tot ce Tatal I-a dat, a dovedit ca El venise pentru a face voia Tatalui. Intr-un mod foarte binecuvantat, Domnul Se prezinta ca Cel care a coborat din cer, nu pentru a face voia Sa, ci pentru a fi un slujitor venit sa implineasca voia Celui care L-a trimis. Voia Tatalui este incredintata Celui care este capabil s-o implineasca. Voia unei persoane divine nu poate fi realizata deplin decat de o persoana divina ; de asemenea, in aceste versete, Il avem pe Tata si pe Fiul. Tatal a intocmit planurile Sale de har ; Fiul le pune in executie.
Voia Tatalui este prezentata sub un dublu aspect. In primul rand, ea este vazut cu privire la Fiul. Voia Tatalui este ca cei care sunt dati Fiului sa fie pastrati in siguranta prin Fiul, si ca El sa-i invieze in ziua de la urma. Ce garantie binecuvantata cu privire la implinirea voii Tatalui de catre Fiul da tututror celor care vin la Hristos pentru a fi eliberati in mod deplin de toata puterea raului si pentru a avea parte de binecuvantarea deplina in ziua de la urma ! Eu nu pierd "nimic din tot ce Mi-a dat". In ziua aceea, tot ceea ce a fost cunoscut prin credinta va fi aratat. Deoarece copiii lui Dumnezeu au murit si au fost uitati, generatie dupa generatie, s-ar putea parea ca ei sunt uitati de Dumnezeu. Cuvintele Domnului ne asigura ca nu este asa. Niciunul dintre ei nu este pierdut, nici uitat. Ei vor reapare in ziua de la urma. Puterea invierii exercitata de Domnul va fi dovada finala ca El nu a pierdut nimic. "Ziua de la urma" se refera la sfarsitul timpului actual, atunci cand Hristos va veni sa imparateasca si cand ii va invia pe cei pe care Tatal i-a dat, pentru ca ei sa aiba parte impreuna cu El la bucuria si la satisfactia cereasca a Imparatiei. Atunci vor fi realizate in toata plinatatea lor cuvintele Domnului potrivit carora cel care vine la El "nu-i va fi foame niciodata" si "niciodata sete".
In al doilea rand, voia Tatalui este prezentata in legatura cu responsabilitatea omului. Este voia Tatalui ca Fiul sa fie prezentat tuturor, ca oricine Il cunoaste pe Fiul si crede in El are viata eterna - o viata in plinatatea careia se va intra prin inviere in ziua de la urma.
Cap. 6:41, 42
Judecand dupa aparente si gandind in mod firesc, iudeii nu puteau accepta faptul ca cineva sa fi coborat din cer. Aceasta dificultate ramane : omul natural poate intelege genealogia lui Hristos dupa carne, dar el respinge marele adevar ca El este o Persoana divina, venita in carne si, in consecinta, mai mult decat Fiul lui Iosif, pe plan legal, sau adevaratul Fiu al Mariei.
Cap. 6:43-45
Orbirea si necredinta omului nu fac decat sa dovedeasca necesitatea unui lucrari de har pentru a putea ca el sa vina la Hristos. Toti sunt liberi sa vina, dar, lasat la dispozitia lui insusi, omul nu va veni. Nu este nimeni care sa inteleaga, nimeni care sa-L caute pe Dumnezeu. De altfel, Domnul arata clar ca oamenii nu pot fi binecuvantati altfel decat prin harul suveran. "Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal care M-a trimis".
Mai mult, Tatal atrage pe cineva prin invatatura divina, conform cuvintelor : "Vor fi invatati de Dumnezeu". El lumineaza sufletul, convingandu-l de nevoia de Hristos pe de-o parte, si reveland gloria lui Hristos pe de alta parte. Astfel, sufletul este miscat prin nevoia de Hristos si atras la El prin har.
Cap. 6:46
Domnul protejeaza adevarul impotriva oricarui gand material. A fi invatati de Dumnezeu nu inseamna ca cineva L-a vazut pe Tatal. Invatatura are un caracter spiritual.
Cap. 6:47-50
Domnul incepe sa rezume adevarul in legatura cu intruparea Sa. Cel care este atras de Tatal crede in Hristos ca fiind coborat din cer, si are viata eterna. Mana in pustie sustinea viata naturala. Viata pe care o da Hristos nu poate fi atinsa de moarte.
Cap. 6:51-55
Plecand de la acest punct al discursului, Domnul introduce moartea Sa. Astfel, El spune : "Painea pe care o voi da Eu... este carnea (sau trupul, n.t.) Mea". Domnul vorbeste nu doar de a manca trupul Sau, ci si de a bea sangele Sau. El trebuie sa moara pentru a-Si asigura samanta.
Iudeii murmurasera deja impotriva Lui cu privire la intruparea Sa ; acum se certau intre ei cu privire la moartea Sa. Fiecare adevar nou arata mai evident incapacitatea mintii naturale de a intelege lucrurile divine. Ei ziceau : "Cum poate Acesta sa ne dea trupul lui sa-l mancam ? " Ei resping cuvintele Domnului pentru ca ele nu faceau apel la ratiunea omeneasca.
Adevarurile divine nu pot fi primite decat prin har care lucreaza prin credinta. De asemenea, Domnul nu raspunde la intrebarea loc "Cum?", ci El afirma adevarul in termeni si mai tari : "Daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu aveti viata in voi insiva". Atat intruparea cat si moartea lui Hristos sunt prezentate ca obiecte si teste ale credintei. Cineva a zis : "Cei care primesc intruparea prin credinta primesc, de asemenea, moartea Sa cu aceeasi credinta ; si numai aceia au viata eterna". Desigur, oamenii pot marturisi ca admira si imita viata perfecta a Domnului, intr-un fel omenesc, dar aceste persoane nu cred in intruparea Sa - ca El a coborat din cer ; si, de asemenea, ele resping moartea Lui ispasitoare.
Nu exista viata pentru Dumnezeu in omul cazut. El este viu in pacat, dar mort fata de Dumnezeu. Natura lui rea l-a separat de Dumnezeu. Pentru credincios, moartea lui Hristos a pus capat domniei pacatului. El socoteste moartea lui Hristos ca fiind a sa, si astfel este eliberat de puterea pacatului si traieste pentru Dumnezeu.
Doua adevaruri distincte sunt prezentate in versetele 53 si 54. Primul, faptul de a manca pentru primirea vietii, la versetul 53, cu gandul la ceva implinit ; al doilea, faptul de a manca pentru mentinerea vietii, la versetul 54, unde actul de a manca este prezentat ca fiind continuu.
Cap. 6:56-58
In aceste versete, Domnul dezvaluie binecuvantarea acestei vieti noi. In primul rand, este vorba de o viata in care credinciosul este identificat cu Hristos. Celui care se hraneste cu moartea Sa, Domnul poate sa-i spuna ca el "ramane in Mine si Eu in el". Credinciosul este identificat cu Hristos inaintea lui Dumnezeu, si viata lui Hristos este reprezentata in credincios inaintea oamenilor.
In al doilea rand, este o viata care Il are ca obiect pe Hristos. Domnul poate sa spuna : "Dupa cum M-a trimis pe Mine Tatal cel viu si Eu traiesc datorita Tatalui, tot asa, cel care Ma mananca pe Mine va trai si el datorita Mie". Lucrul acesta ne duce dincolo de moarte si implica un Hristos viu prin inviere, obiect al vietii credinciosului. Domnul a trait aici jos o viata in care nu a cautat propria Lui voie, nici propria sa glorie, ci voia si gloria Celui care L-a trmis ; o viata in care a facut intotdeauna ce I-a placut Tatalui (Ioan 5:30 ; 7:18 ; 8:29). El a trait fiecare moment al acestei vieti de perfectiune in intregime datorita Tatalui. La fel, crestinul care este viu in puterea acestei vieti noi va trai pentru gloria si placerea lui Hristos.
In al treilea rand, aceasta viata nu este atinsa de umbra mortii. Viata naturala, intretinuta prin alimente naturale, ia sfarsit prin moarte. Moartea nu poate pune capat vietii hranite cu Hristos si care Il are pe Hristos ca obiect.
Cap. 6:59-62
Discursul Domnului a aratat necredinta multimii (6:36), necredinta iudeilor (6:41, 42, 52), si in final, necredinta ucenicilor. Totusi, daca le-a fost greu sa creada in intruparea si moartea lui Hristos, ei erau si mai indignati sa-L vada pe Cel care avea sa moara suindu-Se in glorie ! Omul natural, si chiar carnea (starea naturala, principiul raului, n.t.) din ucenici, nu putea sa se ridice mai presus de pamant si de binecuvantarile materiale. Omul nu poate accepta un Hristos coborat din cer si devenit carne (sau trup, n.t.) ; un Hristos mergand in moarte raneste mandria lui ; un Hristos suindu-Se la cer depasea total intelegerea sa. Toate aceste mari adevaruri sunt legate impreuna ; refuzati unul si toate sunt pierdute ; credinta pregateste sufletul pentru a le primi pe toate.
Cap. 6:63
Necredinta carnii dovedeste ca aceasta nu beneficiaza de nimic. Se poate ca ea sa fie foarte cultivata, ca in cazul lui Nicodim sau a unui Saul din Tars, dar chiar si asa este destul de incapabila sa primeasca lucrurile lui Dumnezeu. Duhul este cel care da viata, prin Hristos si cuvintele Sale, care participa la caracterul Duhului. Ele sunt spirituale si acolo unde Duhul lucreaza, ele sunt viata.
Cap. 6:64, 65
Unii au marturisit ca sunt ucenicii lui Isus, dar ei nu au crezut. Oamenii Il puteau urma cu siguranta in multime, datorita avantajelor materiale, dar niciunul nu vine cu adevarat la Hristos daca nu-i este dat de Tatal. Tatal atrage (6:44) Fiul vorbeste (6:63) ; si Duhul da viata aplicand cuvintele Sale in putere la suflet.
Cap. 6:66-71
Dupa ce carnea a fost expusa in toata necredinta ei, multi dintre ucenicii Sai s-au intors si nu mai umblau cu El. Multimea, iudeii si ucenicii au aratat cu totii adevarul cuvintelor Domnului : "Carnea nu foloseste la nimic". Ramane un cerc : cei doisprezece ; si Domnul ii intreaba : "Nu vreti si voi sa plecati ?"
Petru raspunde intr-un mod atat de frumos : "Doamne, la cine sa ne ducem ? Tu ai cuvintele vietii eterne si noi am crezut si am cunoscut ca Tu esti Sfantul lui Dumnezeu". Discursul Domnului a scos in evidenta necredinta carnii, dar a confirmat si credinta adevaratilor credinciosi. Daca si acestia Il paraseau, ar fi putut sa gaseasca inca o marturie religioasa, confortabila si onorata in lume, dar ar fi abandonat pentru totdeauna viata - viata eterna - si toate binecuvantarile ceresti si eterne la care ea trebuie sa conduca.
Cu toate acestea, in ciuda a toate, apartenta le cei doisprezece nu constituia o temelie sigura pe care sa se construiasca, caci in acest cerc - cel mai aproape de Domnul si, in consecinta, cel mai privilegiat - rautatea carnii avea sa atinga punctul culminant ; unul dintrei ei era atat de mult sub puterea diavolului incat Domnul poate sa spuna de el ca "este un diavol". Cand va veni timpul, tradarea Domnului de catre el il va arata ca atare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu