Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu
Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan
- IX -
Hamilton Smith
11 Respingerea cuvintelor lui Hristos - Ioan 8
Capitolele 6 si 7 au prezentat marile adevaruri ale intruparii si mortii Domnului, inaltarea si gloria Sa. In legatura cu aceste adevaruri am vazut ca timpul manifestarii Sale publice ca Mesia nu a venit inca. In acest interval, cand Hristos este absent de pe pamant si Se afla in glorie, Duhul Sfant este dat si a venit sa locuiasca in credinciosi, pentru ca ei sa fie o sursa de binecuvantare intr-o lume sterila, lipsita de prezenta lui Hristos.
In capitolele care urmeaza, Hristos este prezentat ca lumina lumii (8:12 ; 9:5). Lumina era aratata in cuvintele si lucrarile Sale. Din nefericire, lumina este refuzata prin faptul ca natiunea respinge in totalitate atat cuvintele cat si lucrarile lui Hristos. In ultimile Sale instructiuni din camera de sus, Domnul le spune in mod clar ucenicilor Sai ca cuvintele si lucrarile Sale sunt cele doua marturii cu privire la gloria Persoanei Sale care, daca sunt respinse, va lasa lumea fara nicio scuza. El zice : "Daca n-as fi venit si nu le-as fi vorbit, nu ar avea pacat; dar acum nu au dezvinovatire pentru pacatul lor" ; si apoi adauga : "Daca n-as fi facut intre ei lucrari pe care nimeni altul nu le-a facut, nu ar avea pacat" (Ioan 15:22, 24). Respingerea cuvintelor si a lucrarilor Sale nu insemna numai refuzarea adevarurilor pe care El le-a spus, ci insemna respingerea Lui Insusi, caci cuvintele si lucrarile vesteau gloria Sa ca Persoana divina si originea Sa ca trimis al Tatalui. La capitolul 8, sunt respinse cuvintele Sale ; la capitolul 9, lucrarile Sale.
Caracterul divin al lui Isus ca lumina a lumii, demonstrata prin cuvintele Sale, constituie marea tema a capitolului 8 ; si caracterul diabolic al iudeilor este manifestat prin faptul ca ei se dau inapoi dinaintea luminii, respingand cuvintele Domnului si luand pietre ca sa arunce in El.
Cap. 8:1, 2
Dupa marturia minunata din capitolul 7, fiecare - oricare ar fi fost atitudinea sa fata de Hristos - s-a dus acasa la el. Lasat singur, Isus Se retrage la Muntele Maslinilor. De acolo, dis-de-dimineata, S-a intors la templu. Poporul s-a adunat in jurul Lui si El S-a asezat in mijlocul acestor oameni pentru a-i invata. Nu venise inca timpul pentru ca Domnul sa Se aseze pe tronul Sau ca Judecator.
Cap. 8:3-6
Istoria femeii surprinsa in adulter urmeaza imediat. In Evanghelia dupa Ioan, capitol dupa capitol, Duhul lui Dumnezeu foloseste un incident pentru a introduce un nou adevar. Astfel, in acest pasaj, istoria femeii si a acuzatorilor sai, care ilustreaza efectul luminii asupra tuturor oamenilor, serveste ca o introducere a marelui adevar ca Hristos este lumina lumii. Carturarii si fariseii au adus la Domnul o femeie pacatoasa si au pus-o "inaintea Lui". Ei I-au aratat Domnului ceea ce a poruncit Moise cu privire la astfel de femei, dar au intrebat : "Tu... ce zice ?" Aflam apoi adevaratul motiv al actiunii si al cuvintelor lor : "Dar ziceau aceasta ispitindu-L, ca sa aiba de sa-L acuze".
Ei s-au aratat socati de un pacat atat de flagrant, si sunt foarte dornici sa faca ceea ce este corect dupa Moise. In acelasi timp, ei pretind ca acorda o mare greutate cuvintelor Domnului, pentru ca ei intreaba : "Tu ce zici?"
In realitate, ei nu actionau nici din ura fata de pacat, nici din dragoste pentru pacatos. Ei aratau foarte putin respect pentru Moise si cu atat mai putina consideratie pentru cuvintele Domnului. Motivul lor real era de a gasi un prilej de acuzare impotriva Domnului. In aceasta stare de spirit rea, ei au adus aceasta femeie vinovata, denuntand-o intr-un mod rusinos fata de "tot poporul" (8:2), si invitandu-L pe Domnul s-o judece.
Nimic nu poate sa depaseasca rautatea acestor oameni care sperau sa-L implice pe Domnul intr-o dilema fara iesire. Ei isi imaginau ca El ar trebuie sa-Si indrepte atentia fie spre autoritatea legi care condamna pacatosul, fie spre propriul Sau caracter ca Mantuitor venit pentru a aratat har fata de pacatos. Daca refuza sa o condamne pe femeie, nu respingea El autoritatea lui Moise si Se punea astfel in contradictie cu legea ? Daca o condamna, nu tagaduia El harul Sau ca Mantuitor si punea legea in contradictie cu El ? In ambele cazuri, ei sperau sa gaseasca un motiv pentru a-L condamna pe Domnul.
Acesti oameni religiosi stateau inaintea Domnului ca instrumente ale vrajmasiei lui Satan impotriva lui Hristos. Neavand nicio groza fata de pacat si nicio iubire pentru legea sfanta a lui Dumnezeu, ei sunt gata sa se foloseasca de pacatul femeii, si de legea lui Dumnezeu, in eforturile lor pentru a-L condamna pe Hristos.
Domnul nu raspunde direct la intrebarea acestor oameni rai. El Se apleaca si scrie pe pamant ca si cum intrebarea L-ar lasa indiferent. Le acorda astfel timp sa-si cantareasca bine intrebarea si motivele lor. Insensibili la aceasta intarziere care ar fi trebuit sa le serveasca drept avertisment (daca aceasta este semnificatia actiunii Domnului), ei continua sa-L intrebe ; atunci, refuzand sa fie judecator si pastrand locul Celui care invata (8:2), Domnul actioneaza ca lumina lumii, prin care omul este aratat in adevarata lui stare si Dumnezeu revelat.
Cap. 8:7-9
In primul rand, Domnul pastreaza autoritatea legii, la care au facut apel acesti oameni. Legea trebuie aplicata ; numai ca cei care o executa sa fie atenti ca ei insisi sa nu fie condamnati de ea. "Cel fara pacat dintre voi sa arunce cel dintai cu piatra in ea". Din nou Domnul Se apleaca si scrie pe pamant. O astfel de actiune poate indica faptul ca El a vrut sa inregistreze prin scris cuvintele Sale, pentru ca cei care-L aud sa aiba atat marturia cuvantului scris cat si cuvintele orale.
In al doilea rand, vedem efectul Cuvantului lui Dumnezeu asupra opozantilor lui Hristos. Ei demascati total si condamnati ca pacatosi. Ei ar fi putut cu siguranta sa faca uz de lege cu privire la pacatul particular al femeii ; dar, in prezenta lui Hristos - lumina - ei descopera ca legea este o sabie care taie pe cei care se servesc de ea. Chiar legea prin care cautau s-o condamne pe femeie ii condamna. Ea dovedeste ca toti sunt pacatosi, si prin ea orice gura este inchisa. Astfel, cuvintele Domnului ating fiecare constiinta, convingand pe fiecare de pacat, si inchizand orice gura.
Din nefericire, in acest caz, desi au fost atinse constiintele, vointa ramane neschimbata ; prin urmare, ei "au iesit unul cate unul, incepand de la cei mai batrani, pana la cei din urma". Cel care a avut cele mai multe pacate in seama sa iese primul ; ceilalti il urmeaza. Ei nu puteau suporta lumina care le descoperea pacatul ; nu vor harul care putea raspunde la problema lor. Ei parasec lumina prezentei Sale pentru a umbla in intunericul lumii.
Cap. 8:10, 11
In al treilea rand, pacatoasa redusa la tacere si convinsa, femeia este lasata singura in prezenta Domnului, care refuza sa o condamne. Istoria nu ne spune daca ea a apucat, prin credinta, harul care era in Hristos. Stim doar ca ea se afla in prezenta Aceluia care a venit, nu sa condamne lumea, ci pentru ca lumea sa fie mantuita prin El.
Cap. 8:12
Cei care s-au opus activ lui Hristos parasind templul, Domnul a continuat sa invete poporul. Incidentul in legatura cu femeia devine ocazia manifestarii Domnului ca lumina care ii lumineaza pe toti cei care vin in prezenta Sa. Domnul afirma acum in mod oficial ca El este lumina lumii. Prezenta lui Hristos in mijlocul intunericului din lume arata ca omul era descoperit in toata starea lui, si Dumnezeu revelat deplin.
La fel ca cei care tocmai au parasit prezenta Domnului, majoritatea oamenilor gasesc lumina inacceptabila si prefera sa se ascunda la adapostul intunericului, deoarece lucrarile lor sunt rele. Cu toate acestea, Domnul poate sa ziza : "Cine Ma urmeaza pe Mine nicidecum nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii". Viata perfecta a Domnului era ea insasi lumina care L-a facut cunoscut pe Tatal (Ioan 1:14, 18). Dar cuvintele Sale aratau in continuare ca cel care-L urma in practica pe Domnul, va avea viata in sine, ca lumina a sufletului sau, aceasta fiind rezultatul vietii. A-L respinge pe Hristos inseamna a ramane in intuneric ; a-L urma pe Hristos, inseamna a avea lumina vietii.
Cap. 8:13, 14
Domnul a prezentat marea invatatura care a fost ilustrata prin situatia acestei femei. In gloria Persoanei Sale, El este lumina lumii. Imediat, fariseii I-au contestat acest titlu. Cufundati in intuneric cu privire la gloria Persoanei Sale ca Fiu, socotindu-L doar un om, ei au tras concluzia, dupa criteriile omenesti, ca marturia Lui nu este adevarata, fiindca El dadea marturie despre Sine Insusi. Dupa cum a zis cineva : "Ei se aflau in lumina zilei si intrebau daca a rasarit soarele". Vorbind in cunostinta despre gloria Sa ca Persoana divina, Domnul raspunde : "Chiar daca Eu dau marturie despre Mine Insumi, marturia Mea este adevarata, pentru ca Eu stiu de unde am venit si unde ma duc ; dar voi nu stiti de unde vin si unde Ma duc". El vorbea in cunostinta despre gloria Persoanei Sale ; ei vorbeau din nestiinta lor despre Dumnezeu si despre Cel pe care El L-a trimis.
Cap. 8:15, 16
In nestiinta si increderea in sine a carnii, ei aveau pretentia sa judece, ca si in cazul femeii ; Domnul, in gloria Persoanei Sale, refuza sa judece. Cu toate acestea, El avea desigur competenta, caci El nu actiona singur, ci ca Acela care avea intotdeauna gandul Tatalui prin care a fost trimis.
Cap. 8:17, 18
Ei admiteau, potrivit legii, ca marturia a doi oameni este adevarata. Prin urmare, marturia Lui era adevarata, caci era sustinuta de Tatal, care L-a trimis si care, de asemenea, a dat marturie despre El in cuvintele si in lucrarile Domnului.
Cap. 8:19, 20
Fariseii descoperind intunericul din sufletul lor au intrebat : "Unde este Tatal Tau?" Daca L-ar fi cunoscut pe Domnul, ar fi cunoscut si pe Tatal. Din nefericire, ei nu L-au cunoscut nici pe Fiul, nici pe Tatal. Lumina a manifestat intunericul total al omului ; o manifestare care a produs o astfel de ostilitate incat ei au vrut sa puna mana pe El ; dar ceasul Sau nu venise inca.
Cap. 8:21, 22
In acest al doilea discurs, Domnul vesteste judecata asupra vrajmasilor Sai. Ei au refuzat lumina si au ales intunericul ; acum lumina va fi retrasa. El avea sa plece iar ei ramaneau sa moara in pacatul lor, de aici si imposibilitatea pentru acesti oameni sa vina unde a plecat El. Necrezand in inaltarea Sa, pot concluziona doar ca Domnul avea sa Se omoare ; dupa gandirea lor, se pare ca doar cineva care este pe punctul de a-si lua viata poate stabili o limita pentru ea si sa spuna cand se va intampla.
Cap. 8:23, 24
Domnul raspunde stabilind un contrast solemn intre El, lumina lumii, si cei care au refuzat lumina. Respingandu-L pe Hristos, ei au dovedit in ce priveste starea morala ca erau de jos, sub puterea lui Satan. Moral, Isus era din cer ; ei erau din lumea indepartata de Dumnezeu si in intuneric. El era in lume, ca lumina, dar nu din lumea morala. A fi sub puterea lui Satan si a lumii inseamna a trai in pacate. A refuza, dupa cum au facut ei, de a crede in Hristos, insemna a muri in pacatele lor.
Cap. 8:25, 26
Domnul a pretins a fi lumina lumii, trimisa de Tatal, Cel care este de sus si nu din lume. Cine este deci aceasta Persoana deosebita ? "Cine esti Tu ?" L-au intrebat iudeii. In raspunsul Sau, Domnul prezinta cuvintele Sale care dau marturie despre El, caci ele sunt expresia perfecta a Lui Insusi. El poate sa afirme : "Intocmai ceea ce va si spun". Oamenii folosesc adesea cuvintele pentru a ascunde adevarul cu privire la ei. Cine altcineva in afara de Hristos ar putea sa spuna ca cuvintele sale sunt expresia absoluta a lui insusi ? Nu doar ca El facea ce spunea, dar El este ceea ce a spus.
Mai mult, cuvintele Sale nu exprima doar adevarul cu privire la Sine : ele descopera, de asemenea, adevaratul caracter al oamenilor. Prin urmare, Domnul poate sa adauge : "Am multe de spus si de judecat despre voi". In plus, cuvintele Sale, erau expresia gandirii Tatalui, caci El spunea lumii lucrurile pe care le-a auzit de la Tatal Sau. Cuvintele Sale sunt expresia Lui Insusi, ele denunta lumea si reveleaza pe Tatal.
Cap. 8:27-29
Orbiti de intunericul din mintile lor, oamenii acestia nu au inteles ca El le vorbea despre Tatal. Mai tarziu, cand aveau sa-L rastigneasca pe Fiul Omului, cand toate rezultatele solemne ale respingerii Lui, vestite mai dinainte prin cuvintele Domnului, se vor implinit, "vor cunoaste" ca El este Fiul, in timp ce refuzau sa creada in El, si ca El le-a vorbit dupa cum Tatal L-a invatat, si ca lucrarile Sale erau in acord deplin cu cuvintele Lui. El a spus cuvintele Tatalui si a facut intotdeauna lucrurile placute Tatalui.
Cap. 8:30-32
Desi majoritatea iudeilor au respins complet lumina, unii au fost convinsi de cuvintele Domnului. Asa ca citim : "Pe cand spunea aceste lucruri, multi au crezut in El". Indata, Domnul le spune acestor iudei care au crezut, ca faptul de a starui in cuvantul Sau este testul care evidentiaza pe cei care sunt cu adevarat ucenicii Sai. Ramanand supusi cuvantului Sau, vom manifesta realitatea pozitiei noastre de ucenici si vom cunoaste adevarul, iar adevarul elibereaza de robia pacatului.
Cap. 8:33
Daca versetele precedente au aratat efectul cuvintelor lui Hristos asupra celor care cred, pasajul care urmeaza expune starea celor in care cuvintele Sale nu-si gasesc loc. Respingand cuvintele Sale, iudeii sunt deranjati de ceea ce lasau ele sa se inteleaga : ei sunt in robie. Ei au pretentia la o pozitie privilegiata ca samanta a lui Avraam si afirma ca nu au fost niciodata in robia nimanui, uitand ca in acel timp erau robi romanilor.
Cap. 8:34-36
In raspunsul Sau, Domnul trece peste istoria relatiilor lor cu omul si descopera starea lor inaintea lui Dumnezeu. Prin pacatele lor, dovedeau ca erau robi principiului rau al pacatului. Ca robi, nu puteau sa ramana pentru totdeauna in casa lui Dumnezeu, imagine a locului privilegiat pe care ei si-l atribuiau. Robul putea fi instrainat ; fiul insa ramanea pentru totdeauna. Fiul, pe care ei L-au respins, putea cu adevarat sa-i elibereze.
Cap. 8:37
In exterior, erau copiii lui Avraam ; in realitatea, ei manifestau o ostilitate pana la moarte impotriva Fiului deoarece cuvantul Sau nu a intrat in inima lor, ea nu a fost patrunsa.
Cap. 8:38-41
Domnul stabileste apoi un contrast categoric intre El Insusi si cei care au respins cuvantul Sau. El era Fiul care L-a revelat pe Tatal, fiindca El a vorbit ceea ce a vazut in existenta Lui eterna la Tatal. In ciuda protestului lor ca ei nu au alt tata decat pe Avraam, prin faptele lor dovedeau adevarata lor origine, ca toti oamenii de fapt. Pe de-o parte, ei cautau sa-L omoare pe Domnul ; pe de alta, se impotriveau adevarului. Acestea sunt cele doua mari caracteristici ale lui Satan : crima si lipsa adevarului, si dovada ca iudeii, in timp ce erau copiii lui Avraam dupa carne, erau in mod moral copii ai diavolului.
Cap. 8:41
Singurul lor raspuns a constat intr-o pretentie si mai mare. Nu doar ca erau copiii lui Avraam, ci ca singurul lor Tata era Dumnezeu.
Cap. 8:42-44
Domnul respinge o astfel de afirmatie aratandu-le ca ei nu au niciuna din trasaturile copiilor lui Dumneze, ci ei manifestau cele doua mari caracteristici ale copiilor diavolului. Daca ar fi fost copii ai lui Dumnezeu, ar fi fost caracterizati de dragoste pentru Hristos si de primirea adevarului pe care El a venit sa-l vesteasca. Total straini la gandul Domnului, ei nu puteau sa inteleaga limbajul in care el era transmis. Nu doar ca ignorau gandul Domnului, dar ei manifestau cele doua caractere dominante ale copiilor diavolului : crima si minciuna.
Cap. 8:45-47
Ei refuzau sa-L creada pe Domnul care le-a spus adevarul. Daca El nu mintea, ci le spunea adevarul, si daca ei nu puteau sa-L convinga de vreo greaseala, de ce nu credeau in El ? Nu poate fi decat un singur raspuns : cel care refuza sa creada in Isus nu este din Dumnezeu, caci cel care este din Dumnezeu asculta cuvintele Sale.
Cap. 8:48
Ca raspuns la afirmatia Domnului ca nu erau adevaratii copii ai lui Avraam (8:39), ei riposteaza ca El nu este cu adevarat iudeu, ci ca este un samaritean. Ca raspuns la afirmatia ca erau copiii diavolului (8:44), ei spun ca Isus are demon.
Cap. 8:49, 50
Domnul respinge acuzatia lor si-i atentioneaza ca ei Il dezonoreaza pe Cel care L-a onorat pe Tatal si nu cauta propria Sa voie. Mai mult, ca ei sa fie atenti, ca este Unul - Tatal - care va apara onoarea Fiului si care va judeca tot ceea ce Il dezonoreaza.
Cap. 8:51
Apoi, pare ca Se indreapta spre cei care au crezut, ii incurajeaza zicand : "Daca va pazi cineva cuvantul Meu, nicidecum nu va vedea moartea, niciodata". O astfel de eliberare nu doar de robia pacatului, ci si de moarte, plata pacatului.
Cap. 8:52, 53
In necredinta lor, iudeii s-au agatat imediat de cuvintele Domnului ca fiind o dovada concludenta ca El are demon. Ei gandeau : Daca omul care pazeste cuvintele lui Hristos nu va vedea moartea niciodata, cum se face ca Avraam si profetii au murit ? Pretindea Domnul ca este mai mare decat Avraam ? Cine Se face pe El Insusi ?
Cap. 8:54-56
Domnul respinge insinuarea ca El cauta sa Se glorifice pe Sine Insusi ; Tatal este Cel care Il glorifica pe Fiul. Ei pretindeau ca Tatal este Dumnezeul lor, dar dezmint marturisirea lor refuzand sa asculte sau sa pazeasca "cuvantul Sau".
Apoi, constrans de necredinta lor de a-Si face cunoscuta gloria Sa, Domnul afirma ca El este efectiv infinit mai mare decat Avraam. Avraam a tresaltat de bucurie ca are sa vada ziua Sa, si s-a bucurat.
Cap. 8:57
Cu dispret, iudeii au estimat ca Hristos nu avea inca cincizeci de ani, si ca pretinde totusi ca l-a vazut pe Avraam.
Cap. 8:58
Raspunsul Domnului arata deplin gloria Sa ca Persoana divina. Inainte sa fi fost Avraam, El a existat din totdeauna ca Dumnezeu - EU SUNT.
Cap. 8:59
Intelegand perfect si corect ca cuvintele Domnului erau o afirmatie a divinitatii Sale, iudeii resping cuvintele Sale si au luat pietre sa arunce in El. Cu calm si demnitate, Isus "a iesit din templu", trecand printre ei ; si astfel a plecat. Desigur, o dovada a adevarului despre ceea ce El a spus, caci cine altcineva decat o Persoana divina ar fi putut sa actioneze astfel ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu