Evanghelia dupa Ioan - Isus Fiul lui Dumnezeu
Comentarii detaliate asupra Evangheliei dupa Ioan
- VIII -
Hamilton Smith
10 Hristos glorificat si Duhul Sfant dat - Ioan 7
Capitolul 5 L-a prezentat pe Fiul lui Dumnezeu dand viata oricui vrea. Capitolul 6 la aratat pa Fiul Omului, coborat din cer, dandu-Si viata pentru lume, pentru ca oricine crede in El sa aiba viata eterna.
Capitolul 7 pune inaintea noastra pe Domnul Isus ca respins pe pamant si gata sa-Si ia locul Sau sus, pentru ca din putere, din glorie, sa dea Duhul Sfant, pentru a fi martorul Sau in credinciosi pe pamant, pana in ziua aratarii Sale. Astfel, in timp ce adevarurile din capitolul 6 sunt intemeiate pe intruparea si moartea lui Hristos, la capitolul 7, ele decurg din inaltarea Sa. Inaltarea implica o ruptura completa de lume. De asemenea, capitolul se deschide prin refuzul Domnului de a lua parte in mod public la problemele lumii.
Cap. 7:1, 2
Invatatura capitolului este introdusa prin afirmatia ca sarbatoarea iudeilor, cea a Corturilor, era aproape. Existau trei sarbatori mari in Israel : Pastele, Cincizecimea si sarbatoarea Corturilor. Pastele, imaginea crucii, a fost implinita. Sarbatoarea Cincizecimii, care prezenta in imagine coborarea Duhului Sfant, si-a avut si ea implinirea. Sarbatoarea Corturilor era ultima sarbatoare din anul iudaic : cu aceasta ocazie, fiii lui Israel trebuiau sa locuiasca timp de sapte zile in corturi, amintindu-si ca au fost calatori prin pustie ; dar ea marturisea si faptul ca promisiunile erau implinite si ca poporul era stabilit in tara si in siguranta (Levitic 23:33-43). Sarbatoarea era celebrata dupa seceris si recolta care, ambele, sunt folosite in Scriptura ca imagine a judecatii (Apocalipsa 14:14-20). Astfel, binecuvantarea pamanteasca, despre care vorbeste sarbatoarea Corturilor, nu va veni decat in urma judecatii lui Israel si a natiunilor. Este deci clar ca semnificatia tipica a acestei sarbatori nu si-a gasit inca implinirea sa.
Cap. 7:3-5
Ocazia sarbatorii Corturilor ofera o introducere potrivita pentru marile adevaruri din acest capitol. Intr-adevar, mentionarea sarbatorii ridica intrebarea : "De ce implinirea acestei sarbatori nu a avut inca loc ?" Raspunsul este clar : Cel care singur poate aduce binecuvantarea prezentata in imagine prin sarbatoare a fost respins de Israel si de lume. Pe parcursul capitolului, aceasta respingere a lui Hristos de catre toate categoriile devine din ce in ce mai evidenta si categorica. Fratii Lui nu credeau in El (7:5) ; multimea Il acuza ca are demon (7:20) ; iudeii se mirau cu privire la El, si cautau sa puna mana pe El (7:15, 25, 30) ; si mai-marii natiunii au trimis slujitorii ca sa-L prinda (7:32). La capitolul 6 deja am vazut ca fiecare noua descoperire a adevarului aducea o noua diminuare a ucenicilor Sai. Multimea nu L-a vrut (6:36) ; apoi, in cercul mai restrans al iudeilor, El este respins (6:41, 42) ; in grupul si mai mic al ucenicilor, multi dintre ei nu mai umblau cu El (6:61-66) ; si chiar printre cei doisprezece, unul este demascat ca fiind un diavol (6:70-71). La capitolul 7, dupa cum am vazut, proprii Lui frati dupa trup nu credeau in El. In mod logic, am putea gandi ca faptul de a fi legat de Domnul prin legaturi naturale ar trebui sa reprezinte un mare avantaj. Din nefericire, acest pasaj arata ca propriile Sale rude erau la fel de necredincioase ca si ceilalti. Daca ei nu credeau, stim ca motivul acestei necredinte nu era in El ; cuvintele rostite de Domnul Insusi au fost adeverite : "Duhul este Cel care da viata, carnea nu foloseste la nimic".
Astfel, cu cat sunt mai mari adevarurile pe care Domnul le reveleaza, cu atat mai mare este respingerea Lui de catre lume, cu cat numarul ucenicilor Sai va fi mai mic, cu atat mai mult drumul Sau va fi mai singuratic, pana cand, in final, citim : "Fiecare s-a dus acasa la el", iar Isus S-a dus singur la Muntele Maslinilor (7:53 ; 8:1).
Asa a fost situatia atunci si asa a fost intotdeauna : cu cat adevarul este mai profund, cu atat mai multa spiritualitate trebuie pentru a-l aprecia ; cei care vor umbla in lumina lui vor fi din ce in ce mai putini si drumul celor care apreciaza adevarul va deveni din ce in ce mai singuratic. Invatatura Duhului nu lasa loc pentru carne ; calea lui Hristos este o cale ingusta.
Pentru fratii, dupa trup, ai lui Isus, daca cineva a primit puteri extraordinare, el este cu totul indreptatit sa le foloseasca pentru a dobandi o pozitie in lume care sa fie in avantajul lui si pentru folosul altora. In spatele rationamentului lor natural se ascundea necredinta inimii lor. Ei nu credeau in El.
Cap. 7:6-9
Raspunsul Domnului arata ca, deoarece El a fost respins, timpul aratarii Lui publice fata de lume sau participarea Sa la problemele ei nu a venit . Atunci cand Domnul va interveni public va fi in judecata. Daca, in acel timp, ar fi luat o parte publica in natiune, dupa dorinta fratilor Sai, lucrul acesta ar fi insemnat judecata pentru popor.
In timpul respingerii lui Hristos, trebuie si noi sa fim atenti sa nu ne folosim capacitatile noastre naturale sau darurile noastre spirituale pentru a ne glorifica inaintea oamenilor sau in lumea religioasa. Credinciosii din Corint au cazut in aceasta cursa. Se foloseau de darurile lor spirituale pentru a se inalta inaintea lumii. Pavel a trebuit sa le spuna : "Sunteti deja satui ; sunteti deja imbogatiti ; ati imparatit fara noi" (1 Corinteni 4:8), si ii condamna in aceasta privinta. Nu a venit inca timpul pentru Hristos sa intervina in problemele publice ale lumii ; deci sa fim siguri ca nu este momentul nici pentru ucenicii Sai s-o faca. Daca suntem constienti ca avem aprobarea Domnului, nu vom cauta si nici nu vom dori pe cea a lumii, religioase, sociale sau politice.
Dar pentru cei care sunt din lume, timpul lor "este intotdeauna gata". Daca iubim lumea si lucrurile din ea, lumea ne va iubi. Daca vorbim ca fiind din lume, si de ceea ce o intereseaza, lumea va fi totdeauna dispusa sa ne asculte. O marturie despre starea ei rea, data de cineva care sta separat de ea, isi va atrage ura ei. Acesta a fost cazul Domnului, in modul cel mai categoric si absolut. Mai mult, lumea Il uraste pe Hristos ; cu cat credinciosul Il va arata pe Hristos, cu atat mai mult lumea ii va fi impotriva (Ioan 15:18, 19).
Cap. 7:10-13
Dupa ce a dat marturie despre ruptura Sa fata de lume, Domnul Se suie la sarbatoare, "nu pe fata, ci ca pe ascuns". El nu S-a dus la Ierusalim sa ocupe un loc public in lume, ci El S-a suit pentru a atrage persoane afara din lume. O astfel de atitudine a Domnului, ca fiind in lume dar nu din lume, trezeste "mult murmur... printre multimi". Unii recunosteau ca cel putin "Este bun" ; altii Il catalogau cu dispret ca inselator.
Cap. 7:14-16
Desi Domnul a refuzat sa Se foloseasca de marea Lui putere pentru a castiga aprobarea lumii, si de a intervenii in problemele lumii deoarece timpul Sau nu sosise inca, El a continuat totusi sa-i invete ; citim ca : "Isus Sa suit la templu si-i invata". In versetele care urmeaza, gasim indicatii importante cu privire la invatatura Sa, si, de fapt, la toata invatatura Sa.
Ca un om care nu fusese niciodata educat in scolile lor sa aiba o astfel de cunoastere a scrierilor era un motiv de mare uimire pentru iudei. Lucrul acesta Il face pe Domnul sa dea un test pentru ficare invatatura adevarata. Care este sursa ei ? Este ea o invatatura omeneasca sau divina ? Invatatura Domnului venea de la Tatal care L-a trimis. Nimic nu L-a facut pe Domnul sa paraseasca pozitia pe care a luat-o de "Trimis". Daca Se suia la sarbatoare, nu era pentru a crea uimire printr-o etalare a cunostintelor Sale, ci pentru a da marturie despre Cel prin care a fost trimis.
Cap. 7:17, 18
In plus, invatatura adevarata impune un test asupra celor care asculta. Daca deci invatatura Domnului venea din cer, era necesara o stare buna a sufletului pentru a o primi. Disponibilitatea de a face voia Tatalui va pregati sufletul sa recunoasca ceea ce este de la Dumnezeu. Daca dorim s-o cunostem, trebuie sa fim dispusi s-o facem. Nimic nu orbeste atat de mult adevarul ca lucrarea vointei noastre. Cat de simplu ni se va parea adevarul, si drumul noastru atat de clar, daca nu am avea alta dorinta decat sa facem voia Sa.
Si apoi, invatatura adevarata impune un test la cel care vorbeste. Va cauta el sa se glorifice pe sine sau sa glorifice pe Cel care l-a trimis ? La cineva care cauta propria lui glorie, chiar daca spune adevarul, motivul nu este curat. Cel care, prin invatatura sa, cauta doar gloria lui Dumnezeu "este adevarat si in el nu este nedreptate".
Astfel, avem un test pentru invatatura (7:16), pentru cei care asculta (7:17) si pentru cel care vorbeste (7:18). In cazul Domnului, invatatura era desavarsita, Cel care invata era desavarsit ; greseala se afla la cei care ascultau.
Cap. 7:19, 20
Veresetele care urmeaza arata starea groaznica a natiunii, care devenise incapabila sa primeasca adevarul. Iudeii se laudau cu legea pe care niciunul dintre ei nu tinea. Nimic nu demonstra mai bine dispretul lor flagrant fata de lege ca faptul ca ei cautau sa-L omoare pe Cel despre care Moise a scris. Sunt astfel convinsi ca nu au nici cea mai mica dorinta de a face voia lui Dumnezeu, de unde si ignoranta lor fata de invatatura Domnului. Se pare ca iudeii care se suisera la Ierusalim pentru sarbatoare nu stiau ca mai-marii lor cautau sa-L omoare pe Domnul. Totusi, ei Il acuzau ca are demon pe Cel care a refuzat sa ia o pozitie publica si a cautat doar gloria lui Dumnezeu.
Aceasta este lumea. A refuza sa iei parte la problemele ei, a nu dori inaltarea de sine, ci a cauta numai gloria lui Dumnezeu, lucrul acesta este in ochii lumii nu doar nefiresc si inuman, dar si diabolic.
Cap. 7:21-24
Domnul pastreaza tacerea fata de aceasta acuzatie brutala si rea. Cu toate acestea, ii mustra pe acesti iudei pentru nebunia si fatarnicia lor. Ei Il condamnau pe Domnul ca a facut o lucrare buna vindecand in intregime pe un om in ziua sabatului ; prin aceasta se condamnau pe ei insisi : intr-adevar, ei faceau circumcizie in sabat. Apoi Domnul denunta baza judecatii lor false. Ei judecau dupa aparente si fara o calauzire divina. Nu se poate obtine o judecata dreapta decat cautand voia lui Dumnezeu.
Cap. 7:25-27
Cuvintele Domnului ii surprind pe oamenii din Ierusalim care stiau ca mai-marii lor cautau sa-L omoare. Se putea oare ca mai-marii lor sa creada ca El era cu adevarat "Hristosul" ? Oricare ar fi fost concluzia mai-marilor lor, iudeii spuneau simplu : "Dar pe Acesta Il stim de unde este". Ei Il considerau doar ca pe un galileean din cetatea dispretuita Nazaret, in timp ce, dupa gandirea lor traditionala, "cand va veni Hristosul, nimeni nu va cunoaste de unde este".
Cap. 7:28, 29
In raspunsul Sau, Domnul nu Se opreste sa denunte eroarea opiniilor lor traditionale, nici pentru a le aminti ca El era nascut dintr-o fecioara la Betleem, dupa Scripturi. Astfel de adevaruri, oricat de convingatoare ar fi ele, n-ar fi schimbat voia lor, nici necredinta lor. Au fost date suficiente semne pentrua dovedi ca El era o Persoana divina, si ca era trimis de Acela care care este Cel Adevarat. "Cel pe care voi nu-L stiti", adauga Domnul intr-un mod semnificativ. Din cauza aceasta rezulta intreaga lor impotrivire fata de Hristos ; ei nu-L cunosteau pe Dumnezeu. Cautarea vointei lor si a propriei lor glorii i-a cufundat in intuneric, si acestea i-au lasat in necunoasterea lui Dumnezeu. Aceasta a fost situatia intotdeauna de la cadere. Chiar si crestinul trece fara sa-si dea seama pe langa gandul lui Dumnezeu, daca este preocupat sa se inalte si sa faca propria sa voie. Domnul, care a cautat, nu propria Lui voie, ci numai gloria si voia Celui care L-a trimis, poate sa zica intr-un mod absolut : "Eu Il stiu pentru ca de El sunt si El M-a trimis".
Cap. 7:30, 31
Cuvintele Domnului au un efect dublu asupra celor care asculta. La unii, ele arata ura din inima lor, astfel ca ei "cautau sa-L prinda". Altii se intreaba : "Hristosul, cand va veni, oare va face mai multe semne decat cele pe care le-a facut Acesta ?"
Cap. 7:32
Auzind ce zice multimea despre Hristos, fariseii sunt convinsi ca trebuie sa intervina public impotriva Lui. Asa ca au trimis slujitorii sa-L prinda.
Cap. 7:33, 34
Preocupare lor de a cauta sa scape de Hristos era inutila ; de fapt, Domnul spune : "Mai sunt cu voi putin timp si Ma duc la Cel care M-a trimis". Rezultatul ar fi groaznic pentru natiune ; caci, vorbind despre noul Sau loc la Tatal, Domnul afirma : "unde sunt Eu, voi nu puteti veni". Cei care nu L-au vrut pe Hristos cand a venit la ei pe pamant nu vor fi niciodata impreuna cu Hristos in noul Sau loc la Tatal in cer.
Cap. 7:35, 36
Dupa ce L-au respins pe Hristos ca fiind coborat din cer, iudeii nu au vrut nicidecum sa creada ca El Se va intoarce in cer. Prin urmare, ei banuiau probabil ca "Se va duce la cei imprastiati printre greci si ii va invata pe greci". Cu toate acestea, ceva era atat de strain in mintea lor incat recunosc ca nu inteleg cuvintele Sale.
Cap. 7:37-39
Domnul nu continua sa vorbeasca mai mult cu acesti iudei care L-au respins si care au aratat deplina lor ignoranta fata de Dumnezeu. Cu toate acestea, El profita de faptul ca nu I-au recunoscut drepturile Sale pentru a vorbi despre o noua ordine de binecuvantare care avea sa fie introdusa prin inaltarea Lui.
Ultima zi a sarbatorii indica lucrurile noi si ceresti. Dupa cum stim din Levitic, este vorba despre a opta zi. Cele sapte zile ale sarbatorii vorbesc de binecuvantarea pamanteasca completa sub domnia lui Hristos. Cea de-a opta zi pare sa faca aluzie, in imagine, la o ordine de binecuvantare plasata in afara timpului si dincolo de timp. Aceasta binecuvantare noua si cereasca va fi introdusa prin glorificarea lui Isus si venirea pe pamant a Duhului Sfant. Aceasta noua binecuvantare nu poate fi limitata doar la iudei : ea este deschisa pentru "oricine" simte nevoia sa vina la Hristos. Cel care vine in acest fel nu va fi introdus imediat in binecuvantarile milenare de pe pamant, ci va fi adus in binecuvantarea cea mai inalta si cereasca prin darul Duhului Sfant. Mai mult, el va deveni o sursa de binecuvantare pentru altii, caci Domnul zice cu privire le cel credincios ca nu doar propriile sale nevoi individuale vor fi satisfacute , ci ca "din inima lui vor curge rauri de apa vie" pentru a inviora pe altii in aceasta lume sterila.
Aici avem invatatura centrala a capitolului : glorificarea lui Isus ca Om in cer ; iar Duhul Sfant dat celor credinciosi pe pamant. Lucrul acesta inseamna ca, Mesia fiind respins, domnia Lui universala si implinirea promisiunilor pamantesti sunt amanate pentru o zi inca viitoare ; in acest interval este introdus crestinismul.
Totusi, aici este avuta in vedere binecuvantarea individuala a crestinului. Cuvintele Domnului ofera o ilustratie remarcabila de ceea ce poate face un credincios prin puterea Duhului. Cunostintele noastre experimentale despre binecuvantare depind mult de supunerea noastra fata de Duhul. Cu toate acestea, este posibil ca cel credincios umplut de Duhul sa fie un canal de binecuvantare intr-o lume plina de nevoi, precum raurile de apa peste pamantul uscat (Isaia 44:3).
Cap. 7:40-44
Din nefericire, se pare ca aceste cuvinte minunate nu au atins urechile celor care ascultau, chiar daca ele au produs o anumita impresie care a condus la speculatii in randul multimii. Multi ziceau : "Acesta este cu adevarat Profetul". Altii afirmau : "Acesta este Hristosul". Unii intrebau : "Oare din Galilea vine Hristosul ?" Speculatia omeneasca in lucrurile divine este intotdeauna o greseala : astfel, ei ajung la adevaruri separate pe care Dumnezeu le-a unit, imaginandu-si ca Profetul si Hristos sunt persoane diferite. In plus, speculatiile desarte sunt adesea inselate de aparente : astfel, deoarece Domnul a venit din Galilea, ei presupuneau ca El nu era din samanta lui David, si ca nu era nascut la Betleem.
O constiinta miscata ar fi trezit un sentiment de nevoie si ar fi condus sufletul la Hristos raspunzand la invitatia Lui plina de har : "Daca inseteaza cineva sa vina la Mine si sa bea". In acel timp, ca atat de des de atunci, chiar printre credinciosii adevarati, speculatiile cu privire la Hristos au condus la "dezbinare... din cauza Lui".
In plus, nu s-au starnit doar speculatii, ci si ostilitate s-a manifestat : "unii dintre ei voiau sa-L prinda". Timpul Sau nu venise inca, si "nimeni nu a pus mana pe El". La inceputul capitolului, timpul Sau nu venise inca pentru o parte publica in lume ; aici, timpul Sau nu venise inca pentru a fi dat in mainile oamenilor si sa fie rastignit.
Cap. 7:45-53
In ultimile versete, aflam ca o anumita lucrare de constiinta s-a produs atat la slujitori cat si la Nicodim. Pentru slujitori, poate era doar constiinta naturala care simtea greutatea cuvintelor Domnului, atat de diferite de cele ale invatatorilor lor. Marturia lor despre puterea cuvintelor Domnului le aduce o riposta dispretuitoare. Referitor la Nicodim, desi el nu L-a marturisit pe Hristos atunci, el a riscat rostind un cuvant in favoarea legii si a ordinii ei. Legea interzicea sa fie condamnat un om inainte de a se aduce dovezi cu privire la ceea ce a zis si a facut. Nicodim isi atrage imediat raspunsul sarcastic ca si el este unul dintre cei care L-au urmat pe Isus din Galileea. Acest lucru implica faptul ca nu era nicio nevoie sa fie auzit sau sa fie intrebat ce a facut. El venea din Galilea, iar acest lucru este considerat suficient pentru a indeparta orice pretentie de a fi profet, caci, ziceau ei, "niciun profet nu se ridica din Galilea". Slabele proteste omenesti nu servesc la nimic impotriva valului crecand al vrajmasiei, desi omul nu poate sa faca nimic inainte ca sa vina timpul Sau. Asa ca citim : "Fiecare s-a dus acasa la el", lasandu-L pe Domnul sa-Si continue drumul Sau singuratic - "Isus S-a dus la Muntele Maslinilor".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu