Cartea Profetului Naum
- III -
Henry Rossier
4 Capitolul 3 : Răsplătirea
„Vai de cetatea sângeroasă! Este plină toată de minciuni şi de violenţă! Jaful n-o părăseşte‟ (v. 1).
În Naum există un singur „vai‟: cel pentru ruina cetății Ninive. Hotărârea a fost pronunțată în capitolul 2, iar aici vedem împlinirea finală. Naum este singurul profet a cărui carte se încheie cu o judecată definitivă. Dacă vorbește de restabilirea lui Israel, el face aceasta, ca să zicem asa, doar în treacăt, în primul capitol, plasând aceasta în ansamblul profeției. Ninive trebuie să cadă; toată puterea unei lumi pline de mândrie și trufie, care nu recunoaște nimic altceva decât propria ei importanță, a unei lumi a cărei mândrie o face să fie vrăjmașă poporului lui Dumnezeu, toată această putere trebuie să fie nimicită. În capitolul 2, atacul și luarea cetății au fost reprezentate ca o consecința a răului pe care Asirianul l-a făcut viei lui Israel; aici, în capitolul 3, însusi caracterul cetății Ninive este cel care atrage asupra ei aceste represalii. Dupa cum, în Ierusalim, s-a găsit nelegiuirea poporului și sângele tuturor profeților, și în Ninive, cetatea sângelui, Dumnezeu nu găsește decat falsitate, violență și jaf. Această cetate este reprezentarea exactă a caracterului poporului asirian și al împăraților ei.
Versetele 2 și 3 au un caracter diferit de versetele de la 3 la 7 din capitolul 2, care descriu atacul asupra Ninivei, urmate de versetele 9 și 10 care spun despre jaf și teroare. Aici asistăm la jaful și masacrul îngrozitor care umple cetatea de „o grămadă de cadavre, şi trupuri fără sfârşit‟.
O trăsătură a nelegiuirii Ninivei o separa de toate celelalte, căci nu mai este vorba de păcat împotriva oamenilor, ci de pacat împotriva lui Dumnezeu: „Din cauza mulţimii curviilor curvei atrăgătoare, stăpâna vrăjitoriilor care vinde naţiunile prin curviile ei şi familiile prin vrăjitoriile ei, iată, Eu sunt împotriva ta, zice Domnul oştirilor, şi-ţi voi ridica poalele peste faţa ta şi voi arăta naţiunilor goliciunea ta şi împărăţiilor ruşinea ta. Şi voi arunca peste tine murdării dezgustătoare şi te voi înjosi şi te voi pune ca privelişte‟ (v. 4-6).
Ea a reusit sa captiveze natiunile prin închinarea la falșii ei dumnezei și prin magia ei. Câte dintre acestea s-au lăsat atrase să se închine înaintea dumnezeilor Ninivei, asistând la falimentul propriilor lor dumnezei, luați captivi de împărații Asiriei (Isaia 36:19-20), expunandu-se astfel, din partea Domnului, la aceeași judecată ca și ea. Acum, în ochii acelorași națiuni, ea a fost înjosită până în ultimul grad, ca o prostituată a cărei goliciune este expusă spre dezgustul și disprețul tuturor. Așa socoteste și pedepsește Dumnezeu măndria nebuna a omului care înalță falșii lui dumnezei chiar înaintea Domnului oștirilor. „Ești josnic‟, i-a spus Acesta împăratului Asiriei (1:14), iar cetății Ninive îi spune: „Te voi înjosi‟. Ea va fi acoperită de murdării, imagine a valorii pe care o pot avea în ochii lui Dumnezeu toate atracțiile și vrăjitoriile lumii. Fie ca și noi să socotim aceste lucruri, așa cum a facut apostolul Pavel, potrivit cu măsura sfântului locaș! (Filipeni 3:8).
„Şi va fi aşa: toţi cei care te vor vedea vor fugi de tine şi vor zice: «Ninive este pustiită! Cine o va plânge?» Unde să-ţi caut mângâietori?‟ (v. 7).
Așa este egoismul lumii. Cei care nu sunt loviți direct se obișnuiesc ușor cu dezastrul altora. Poate au câteva cuvinte de regret, dar apoi uitarea acoperă deja catastrofa. Nu se găsesc mângâietori printre oameni. Numai Dumnezeu poate mângâia, dar cum să mângâie El pe aceea care până la sfârșit L-a disprețuit și și-a bătut joc de El? Când pocăința și-a făcut lucrarea și Ierusalimul a primit dublu pentru păcatele lui, atunci Dumnezeu i Se prezintă ca Mângâietor. „Mângâiați”, spune El,“mângâiați pe poporul Meu!‟. Din momentul în care a avut loc convertirea, mângâierile nu vor mai lipsi niciodată, ele fiind balsamul suveran în încercare: apostolul îi mângâia pe frați săi și era el însuși mângâiat de Dumnezeu. Așa este rezultatul lucrării lui Hristos pentru noi. În har, El a luat asupra Lui Însusi blestemul nostru, vaiul rostit asupra lumii; El a căutat mângâieri pe pământ și nu le-a găsit (Ps. 69:20); dar acum El este mângâiat la dreapta lui Dumnezeu și va vedea roadele muncii sufletului Său aduse în locurile unde Dumnezeu le va mângâia pentru eternitate, ștergând orice lacrimă din ochii lor.
Idolatria Asirianului este unul din aspectele importante ale profeției rostite cu privire la el. În Isaia 10:8-11, îl vedem socotind idolii superiori tuturor celorlalți și chiar fața de Domnul. Isaia 14 ne arată înfrângerea lui finală (și cea a Babilonului) din cauza măndriei sale nemărginite care caută să se substituie lui Dumnezeu Însusi. Versetele 19 și 20 din același capitol ne amintesc de jefuirea cetății Ninive, dar merg mult mai departe și au în vedere, ca și tot restul capitolului, înfrângerea finală a Asirianului profetic. În Isaia 47, soarta Babilonului este aceeași cu cea a Ninivei : aceeași goliciune, aceeași rușine vazuta (v. 3). În Ieremia 13:26-27, Domnul a rostit un vai asupra Ierusalimului precum Naum asupra cetății Ninive: „Și Eu”, zice Domnul, “îti voi întoarce poalele peste faţa ta şi ţi se va vedea ruşinea‟. El urmase idolatria națiunilor; cu el începe judecata; apoi vine rândul Ninivei; in final cel al Babilonului. Toate acestea au avut loc istoric și se vor reînnoi profetic la sfârșitul timpului. Ierusalimul, casa măturată, unde cele șapte duhuri idolatre se vor regasi la sfarșit, sub domnia lui Antihrist, va fi judecat, dar apoi restabilit datorită rămășiței pocăite și credincioase; pe când Babilonul cel mare de la sfârșit, creștinătatea apostată și idolatră, va fi nimicit complet, iar Asirianul va fi nimicit pe munții lui Israel.
„Eşti tu mai bună decât No-Amon, care era situată între râuri, cu ape în jurul ei, a cărei întăritură era marea şi al cărei zid era marea? Etiopia era tăria ei, şi Egiptul, şi era fără sfârşit. Put şi libienii erau ajutoarele ei‟ (v. 8-9).
După cum am văzut mai înainte, acest pasaj ne dă data profeției lui Naum, dar prezintă și alte aspecte deosebite. No-Amon, Teba, capitala Egiptului de Sus, a fost asediată, cucerită și jefuită de Asurbanipal în anul 633 I.H. Prin urmare, Naum a putut menționa acest eveniment cel mai curând spre 660. Nu se cunoaște data morții lui Asurbanipal, dar aceasta nu se putea să fi fost înainte de 630, poate cu mult timp după această dată și, cum Naum a profețit în timpul domniei lui Manase (698-643), mențiunea pe care el o face despre căderea Tebei nu putea avea loc decât în timpul vieții lui Asurbanipal (*).
(*) În plus, ca în orice alt punct, sigure sunt doar datele istorice oferite de Scriptură, de la începutul Genezei. Când este vorba de date furnizate de oameni ajungem să plutim pe o mare de incertitudini. Așa este cazul și cu evenimentul capital al lumii antice, ruina cetății Ninive, care prezintă date contradictorii distanțate unele de altele cu aproape douăzeci de ani. La fel este și cu profeția lui Naum, pe care, aparenta tăcere a Scripturilor, a facut-o să fie plasată cănd sub Ezechia, cănd sub Manase, adică la aproape 60 până la 80 de ani distanță.
Dumnezeu anunță deci cetății Ninive și împăratului ei că urmau să aibă aceeași soartă ca No-Amon. Situația Tebei este identică cu cea a Ninivei. Și aceasta locuia „între râuri‟ - cuvânt care indica întotdeauna, pentru Egipt, canalele Nilului - precum Ninive înconjurată de canalele Tigrului; și ea avea “marea” ca întaritura, adică imensul curs,cursul principal al Nilului (conf. Isaia 19:5), după cum Tigrul era întăritura Ninivei. Teba era apărată împotriva invaziilor din sud de catre Etiopia, iar la nord de Egiptul de Jos și Memfis. Ea se sprijinea pe ambele. Aliații ei, Put și libienii, ofereau și ei garanții. Și ce a ajuns? Soarta ei, pe care Asurbanipal a celebrat-o printr-o inscripție memorabilă, era imaginea exactă a ceea ce avea să se întâmple cu Ninive (*). Și ea, ca și Teba, avea să fie luată si dusă în captivitate (3:20; 2:7). Pruncii lui No-Amon fuseseră zdrobiți la orice colț de stradă. Era să fie altfel pentru Ninive cu mulțimea ei de oameni uciși si cu grămezile de morți? Se știe că așa erau obiceiurile sălbatice ale acestor popoare care aveau pretenții că au o cultură și o civilizație superioară în acea epocă ( Ps. 147:9; Isaia 13:16; Osea 13:16). Civilizația rafinată din zilele noastre nu ar putea oferi ea exemple în orient și în occident?
(*) „Am luat”, spunea el, “cetatea Teba și mâinile mele au supus-o stăpânirii lui Asur și Iștar (dumnezeii mei). Am luat argintul ei, aurul ei, obiectele ei scumpe, comorile palatului imperial, veșminte … cai mari, robi și roabe … și m-am întors la Ninive cu o pradă mare‟.
„Tu (Ninive) de asemenea te vei îmbăta, te vei ascunde; tu de asemenea vei căuta un loc de scăpare dinaintea vrăjmaşului! Toate locurile tale întărite sunt ca nişte smochini cu cele dintâi smochine coapte. Dacă sunt scuturate, ele cad în gura celui care le mănâncă‟ (v. 11-13). Acest Asirian care spusese: „Prin puterea mâinii mele am făcut-o şi prin înţelepciunea mea, pentru că sunt inteligent; şi am mutat hotarele popoarelor şi le-am prădat comorile şi am dat jos, ca un viteaz, pe cei care şedeau pe tronuri; şi mâna mea a apucat bogăţia popoarelor ca pe un cuib; şi cum strânge cineva ouăle părăsite, aşa am strâns eu tot pământul; şi n-a fost nimeni care să bată din aripă sau să-şi deschidă gura şi să ciripească‟ (Isaia 10:13-14) - acest Asirian cade la rândul lui. La aproximativ optzeci de ani după Ninive, Babilonul a avut aceeași soartă. Există o răsplătire sigură în această lume. Lăudați-va, popoarelor, cu puterea voastră, înălțati-vă cât de sus capul; chemați ajutorul Dumnezeului vostru împotriva vrăjmașilor voștri care, la rândul lor, cheamă același ajutor împotriva voastră. De fapt, acest Dumnezeu pe care voi, în orbirea voastră, îl chemați, nu este mai bun în gândurile voastre decât Asur și Iștar. Adevaratul Dumnezeul nu vă conduce la victorie, deși El Se poate folosi de voi pentru a împlini planurile Sale, ba chiar vă poate numi „vitejii Săi‟. Dar adevaratul Dumnezeu supraveghează toate faptele voastre și le răsplătește. Ceea ce ați făcut odinioară Tebei se va face Ninivei voastre. Atrocitățile pe care le-ați comis își vor primi răsplata. Nu mai faceți caz de Numele Dumnezeului vostru; mai degraba ascultați sentința Lui irevocabilă, strigătul Lui de „Vai!‟, ultimul Său cuvânt: „S-a hotărât‟.
„Porţile ţării tale sunt deschise larg înaintea vrăjmaşilor tăi; focul îţi mistuie zăvoarele!‟ (v. 13). Vedem aici că această cădere a Ninivei implică invazia întregului imperiu al cărei centru este ea. Dispariția ei este însăși căderea Asirianului, ceea ce confirmă aluziile la sfârșitul Asirianului, menționate pe parcursul acestei scrieri. La fel ca Babilonul, nici Ninive nu va fi reconstruită, dar, după cum am spus în multe rînduri, aceste puteri vor renaște sub forme noi, cu diferența că, dacă totuși Babilonul mistic va dispărea definitiv, Asiria profetică nu va fi nimicită decât în ceea ce privește puterea sa militară, dar va exista ca națiune sub domnia glorioasă a lui Hristos, după cum este scris: „Binecuvântat fie Egiptul, poporul Meu, şi Asiria, lucrarea mâinilor Mele, şi Israel, moştenirea Mea‟ (Isaia 19:25).
Să reținem încă, în contrast cu viitorul profetic, Asiria de aici cade prima după Egipt, iar după ea Babilonul, capul de aur al celor patru monarhii ale națiunilor. La sfârșitul timpului, a patra dintre aceste monarhii, reprezentată de Fiară, imperiul roman reînviat, succesorul final al Babilonului, va cădea mai întâi și numai după căderea lui va fi nimicit Asirianul. Astfel, ordinea profetică va fi inversă celei istorice.
„Acolo te va mistui focul, te va nimici sabia, te va mistui ca omida; înmulţeşte-te ca omida, înmulţeşte-te ca lăcusta! Ţi-ai înmulţit negustorii mai mult decât stelele cerurilor; omida se răspândeşte, apoi zboară. Aleşii tăi sunt ca lăcustele şi căpitanii tăi ca nişte roiuri de lăcuste care se aşază în desişuri în ziua cea rece: când răsare soarele, ele zboară şi nu se cunoaşte locul unde sunt‟ (v.15-17). Ninive va fi distrusă prin foc și sabie. La fel a fost, după ea, cu Babilonul (Ieremia 50:37; 51:30). Omida, lăcusta, imagine atât de frecvent folosită pentru armata asiriană în Ioel și în alți profeți, va fi mijlocul prin care va fi distrusă această putere care le distrugea pe toate celelalte: o alta armată de lăcuste, cea a Babilonului, o va devora la rândul ei. Ea va putea să-și înmulțească, ca altădată, puterea și numarul armatelor sale. Omida are două caractere : întâi devorează, apoi zboară. Venise timpul cănd bărbații aleși ai Asiriei, obișnuiți să devoreze totul, să se răspândească și să zboare; când căpeteniile trupelor sale , ca un nor de lăcuste care se așază în desișuri în răcoarea zilei să zboare fără să mai poată fi găsite. Toată această scenă de la sfârșit ne poartă din nou spre timpurile profetice.
„Păstorii tăi dormitează, împărate al Asiriei, vitejii tăi stau culcaţi, poporul tău este împrăştiat pe munţi şi nu-i strânge nimeni‟ (v. 18). Nu ne amintește aceasta de înfrângerea viitoare a Asirianului, prezisă de Daniel? „Va ajunge la sfârşitul său şi nu va fi cine să-l ajute‟ (Daniel 11:45). Ezechiel spune: „Vei cădea pe munţii lui Israel, tu şi toate cetele tale şi popoarele care sunt cu tine‟ (Ezechiel 39:4).
“Nu este nicio vindecare pentru rana ta, lovitura ta este foarte dureroasă. Toți câți vor auzi despre tine vor bate din palme la tine, căci peste cine n-a trecut răutatea ta neîncetat?” (v.19). Acest pasaj ne îndreapta gândurile la cap. 10 din Ieremia (v. 17-22). Acolo profetul, care joacă atât de des rolul rămașiței lui Israel, striga : “Vai de mine, din cauza rănii mele! Rana mea este greu de vindecat”, atunci cănd din țara de la nord (Caldeea) vine o amenințare mare ca să pustiască cetățile lui Iuda. Aici este rostită o sentință definitivă asupra năvălitorului, în timp ce rana dureroasă a lui Israel va fi vindecată.
Prin urmare, pe tot parcursul acestui capitol, vedem stabilit acest adevar simplu, uitat atât de ușor în toate timpurile de către oameni, că există o răsplătire, și ca cei care au necăjit poporul lui Dumnezeu, oricăt de vinovat ar fi fost acesta, orice disciplină pe care Dumnezeu a considerat-o potrivită să o exercite asupra lui, aceia, vrăjmașii lui Dumnezeu și ai poporului Său, vor suferi pedeapsa. “Este drept înaintea lui Dumnezeu să dea în schimb necaz celor care vă necăjesc; și vouă, care sunteți necăjiți, odihnă cu noi, la descoperirea Domnului Isus din cer” (2 Tes. 1:6, 7)
..........................................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu