temelia si adevarul

 

                                           Cartea Profetului Naum

                                                                         - II -

     Henri Rossier

     3     Capitolul 2 : S-a sfârșit

     „Cel care sfărâmă în bucăţi s-a suit împotriva feţei tale. Păzeşte cetatea întărită! Ia seama la drum! Încinge-ţi coapsele! Întăreşte-ţi mult puterea‟ (v. 1).

     După ce s-a adresat lui Iuda pentru a-l  încuraja și a-l mângâia, Domnul se îndreaptă brusc către cel rău, către Asirian, împăratul cetății Ninive pentru a-l interpela. Aceste interpelări neașteptate sunt, după cum am spus în introducere, una dintre trăsăturile exterioare caracteristice profetului nostru. Aici intrăm din plin în scena istorică.

     Cuvintele „cel care sfărâmă în bucăţi s-a suit împotriva feţei tale‟ sunt într-un contrast ciudat cu cuvântul lui Mica: „unul care răzbate  s-a suit înaintea lor‟ (Mica 2:13). Acolo Păstorul a făcut spărtură pentru a înlătura obstacolele și a-Și elibera oile; aici, Răzbunătorul Se suie pentru a sfărâma pentru totdeauna puterea vrăjmașă al cărei jug apăsa atât de greu asupra lui Iuda, nimicind-o complet. Deci, judecata națiunilor este la fel de sigură ca și eliberarea poporului lui Dumnezeu.

     Instrumentele pe care Domnul le folosește pentru a distruge Ninive sunt numite „bărbații de război‟ (v. 3 ; Isaia 13:3). Nu sunt aceiași războinici pe care Domnul i-a facut să coboare cu El în Ioel 3:11, când S-a așezat pentru a judeca toate națiunile și care au ca antetip pe vitejii lui David (2 Samuel 23:8-39). Aici Babilonul, asociat cu mezii, este instrumentul folosit de Dumnezeu pentru a nimici Ninive, după cum, mai târziu, avea să Se folosească de mezi și de perși pentru a nimici Babilonul. Toate aceste puteri care cred că acționează independent și pentru ele însele sunt, de fapt, instrumente inconștiente și oarbe în mâna Domnului pentru a împlini planurile Sale. Este important să reținem că acest principiu este valabil și în zilele noastre. Dumnezeu ridică astăzi o națiune, iar mâine o va umili. Astăzi El Se folosește de ea ca nuia, mâine va ridica o altă nuia care o va înfrânge și o va sfărâma pe cea de mai înainte. Măndria Asirianului este smerită prin intermediul măndriei Babilonului, prin razboinicii Domnului, iar măndria Babilonului va fi zdrobită la rândul ei. În timpul lui Naum, Babilonul, una dintre cetățile importante ale  împăraților Asiriei, se răzvrătise deja în mai multe rânduri împotriva jugului Ninivei și a trebuit să sufere de multe ori represalii sângeroase. Acum ceasul arăta ora în care Domnul, deși încet la mânie, avea să dea curs liber mâniei Sale. Luându-i stăpânirea Israelului necredincios, Dumnezeu a hotărt să o încredințeze Babilonului, pe care voia să-l facă „capul de aur‟ al imperiilor națiunilor. Trebuia deci să fie nimicite pretențiile Asirianului de a avea supremația, ca să nu mai vorbim de nelegiuirea Ninivei, care ajunsese la culme. În ciuda ambițiilor sale, Asur nu a obținut niciodată stăpânirea universală. Acest termen nu vrea să spună că universul s-ar putea supune unui asemenea imperiu și nu face aluzie nici măcar la întinderea teritoriului său, ci înseamna mai degrabă că o stăpânire universală nu mai întalnește o națiune care nu i se supune și că are ca vasali pe împarații acestor națiuni. Așa a fost cu Babilonul și cu celelalte imperii care i-au urmat. La fel va fi și cu ultimul, imperiul roman, reînviat în timpul din urmă sub forma Fiarei și a celor zece împărați, acea confederație care va stârni admirația lumii întregi.

     Cat de ironic este acest apel către împăratul din Ninive: „Păzeşte cetatea întărită! Ia seama la drum! Încinge-ţi coapsele! Întăreşte-ţi mult puterea!‟ Ai luat toate măsurile? Cercetează-te, pregătește-ți rezervele ca să nu-ți lipsească nimic, ca să fi prevăzută orice situație! Vor putea războinicii mei să facă ceva împotriva unei organizări atât de temeinice? Dar tu uiți ceva, și anume că „Domnul a adus din nou măreţia lui Iacov, ca măreţia lui Israel‟. Acest pasaj a fost tradus în diferite moduri, dar nu am nici o îndoială că noi trebuie să adoptăm această versiune deoarece corespunde interpretării spirituale și depășește sensul istoric chiar și într-un tablou care este în esență istoric ca acesta. În momentul în care „cel care sfărâmă în bucăți s-a suit‟, gloria lui Iacov (mulțimea poporului reprezentată de Iuda) și gloria lui Israel (nume dat frecvent celor zece seminții) au fost aduse înapoi. Nimic asemănător nu avusese loc, decât parțial și foarte incomplet sub Iosia; Domnul l-a scos atunci pentru puțin timp pe Iuda din umilința lui profundă, deși caracterul poporului nu s-a schimbat în niciun fel (v. Habacuc 1:1), dar deja ruina și-a reluat apoi cursul sub urmașii acestui împărat evlavios. La fel va fi și la sfârșit; gloria vechiului popor al lui Dumnezeu va fi adusă la lumină și atunci Asirianul, Gog, va fi nimicit pentru totdeauna. Astfel, rămășița va fi restaurată, căci, se spune, că “jefuitorii” i-au pustiit și stricat vițele. După nimicirea cetății Ninive, acea stare de lucruri nu s-a schimbat și Israelul este chiar și astăzi la fel de umilit ca atunci (*). El este ca un trunchi fără ramuri și toate națiunile îl jefuiesc. Totul se va schimba atunci când gloria lui Mesia, pe care a disprețuit-o, se va arăta și va fi recunoscută de el, și când, vorbind despre Hristos, va putea spune: „gloria mea‟ (Ps. 3:3; Ier. 2:11). Vedem aici că Israel, căzut sub loviturile Asirianului din cauza păcatelor lui, va fi adus înapoi prin căderea vrăjmașului său, căderea cetății Ninive fiind doar un eveniment premergător al judecăților grozave de la sfârșit, caci restaurarea nu poate fi despărțită de judecată.

     (*) Autorul a scris acestea în sec XIX când Israel nu exista ca țară și nici măcar nu se întrezărea perspective ca să existe, n.t.

     În versetele 3 și 4 avem o minunată descriere a acestor războinici ai Domnului, adică ostirea mezilor și a caldeenilor: „Scutul vitejilor săi s-a făcut roşu, bărbaţii de război sunt în stacojiu; carele fulgeră de focul oţelului în ziua pregătirii lui şi suliţele de chiparos se învârtesc. Carele năvălesc cu furie pe străzi, se lovesc unul de altul în pieţe; înfăţişarea lor este ca făcliile, aleargă ca fulgerele‟. Este vorba de străzile și piețele cetății Ninive și nu de cetățile Asiriei, cum vor să spună unii comentatori. În Naum este întotdeauna avută în vedere în primul rând Ninive.

     „El se gândeşte la cei puternici ai săi; ei se poticnesc în mersul lor, se grăbesc spre zidul ei şi  adăpostul este pregătit. Porţile râurilor sunt deschise şi palatul se prăbuşeşte!‟ (v. 5-6). Asirianul (avem același mod brusc de a trece de la un personaj la altul) se gândește să-i opună pe „cei puternici ai săi‟ împotriva „bărbaților de război‟ ai Domnului. În zadar! Trebuie să se împlinească voia lui Dumnezeu. Acei viteji se grăbesc, ieșind probabil de la vreo petrecere, se clatină în beția lor (conf. 1:10) căutând să se adăpostească în locurile întărite când o parte a cetății a fost deja invadată. „Porțile râurilor sunt deschise‟. Râurile care apărau cetatea și erau pentru ea o bariera de netrecut, acum servesc drept poarta de intrare pentru atacatori (*) . Mai târziu, deosebindu-se numai într-un singur punct de acesta, soarta Babilonului se va decide prin devierea Eufratului, a cărui albie secată va servi drept poartă de intrare pentru vrăjmaș, pentru a cuceri cetatea cea mare. Magnificul palat, împodobit și extins într-un mod minunat de catre Sanherib, s-a prăbușit și a ajuns doar o ruină.

     (*) Această interpretare mi se pare mult mai simplă decât cea a altor comentatori.

     Aceasta este sentința pronunțată. „S-a hotărât‟ (v. 7) și nu se va mai reveni asupra hotărârii. Ninive, asemeni unei  regine dezbrăcată de veșmintele ei, va fi expusă batjocorii și dusă în captivitate împreuna cu slujitoarele ei. Partea feminină a cetății devine prada îndurerată a învingătorului. Toata această scenă este anunțată ca având deja loc; deoarece hotărârea este irevocabilă. 

     „Din ziua în care a existat Ninive a fost ca un lac  (sau mai degraba un iaz, un rezervor “Berekah” : binecuvantare in ebr.) de apă‟ (v. 8) (*) . Înconjurată de  râuri și de canale, era de la începutul ei o cetate de necucerit și prosperă, furnizând prin râurile ei ceea ce era nevoie pentru a hrăni popoarele. Crescuse numărul negustorilor ei mai mult decat stelele cerurilor (3:15). La Ierusalim rezervoarele și iazurile abia erau întreținute ; cele din Ninive, oferite de natură, o făceau inaccesibilă… „Totuși ei fug…‟ La ce folos fortificațiile pentru apărare când ei sunt cuprinși de panică? Este derută totală… „Stați! Stați!‟ Nimic nu o poate ajuta ; nimeni nu se întoarce pentru a înfrunta inamicul. A urmat jaful; cotropitorii pun mâna pe imensele bogății acumulate. Ninive este jefuită, golită și devastată. O tulburare de nedescris a pus stăpânire pe toți locuitorii ei.

     (*) Vezi 1 Împ. 22:38 ; 2 Împ. 18:17 ; 20:20 ; Neemia 2:14 ; 3:15, 16 ; Cânt. 7:4 ; Isaia 7:3 ; 22:9, 11 ; 36:2 ; 2 Sam. 2:13 ; 4:12 ; Ecl. 2:6.

     Ce imagine grafică a acestui dezastru! Parcă asistăm la această scenă grozavă, la această prăbușire. Istoria ne spune că Ninive a fost asediată timp de trei ani, apoi a fost luată. Lucrul este posibil, dar ceea ce ne arată Dumnezeu aici este judecata bruscă și definitivă executată prin instrumentele pregătite de Dumnezeu pentru această distrugere.

     Mândria atât de cunoscuta a Asirianului este zdrobită dintr-o lovitură. Cine mai poate rezista, chiar și pentru o clipă, atunci când Dumnezeu pronunță grozavul „s-a hotărât‟? Suferințele pe care Asirianul le cauza celorlalte națiuni, atacurile lui bruște și groaza pe care el o răspândea în jurul lui când „toate fețele păleau‟ la apropierea lui (v. Ioel 2:6), toate acestea au venit asupra lui acum: “și i se topeşte inima şi-i tremură genunchii şi o durere ascuţită este în toate coapsele; şi toate feţele lor au pălit‟ (v. 10). Îl vedem aici lovit de aceeași soartă pe care o adusese marii Tebe a Egiptului ( cap. 3).

     v. 11-13 - „Unde este vizuina leilor şi locul unde se hrăneau leii tineri? unde se plimbau leul, leoaica, puiul de leu şi nimeni nu-i înspăimânta? Leul sfâşia cât îi trebuia pentru puii săi şi sugruma pentru leoaicele sale; şi umplea cu pradă ascunzişurile sale şi cu fiare sfâşiate, vizuinile sale. Iată, Eu sunt împotriva ta, zice Domnul oştirilor, şi voi arde carele ei în fum; şi sabia va mistui pe leii tăi tineri şi voi nimici prada ta de pe pământ şi nu se va mai auzi glasul solilor tăi‟.  

     Imaginea leului le era familiară monarhilor asirieni, iar monumentele lor o marturisesc. De la Nimrod, vânarea leilor era mândria și distracția împăraților Asiriei. Forța, violența și cruzimea acestui animal care devorează și pe care nimic nu îl înspăimântă, care sugrumă și sfâșie pentru a se hrăni pe sine, pe leoaica lui și puii lui, setea lui de putere și prada cu care își umple vizuina, toate acestea îl caracterizau pe Asirian. Este suficient ca Domnul oștirilor să Se ridice împotriva aceluia căruia nici un om nu i-a putut rezista, pentru ca, imediat, orice mijloace de război pe care le-a folosit pentru a cuceri lumea să dispară ca un fum. Sabia lui Dumnezeu îi nimicește urmașii prin care ar fi putut spera să recucerească puterea (*). Odată nimicit regatul lui, cei care îi erau pradă și care se revoltau mereu împotriva lui, s-au supus noului imperiului ridicat de Dumnezeu și epoca măcelurilor s-a încheiat, fără ca pacea să fie restabilita vreodată pe pământ. Și aceasta nu va fi până ce se va spune: „Pace pe pământ‟, la arătarea Domnului în Împărăția Sa. „Nu se va mai auzi glasul solilor tăi‟. Ah! Cum se auzise altădată acest glas amenințător pe care  solii împăratului au venit să-l transmita lui Ezechia și Ierusalimului, și care a îndrăznit să se înalțe chiar până la tronul lui Dumnezeu! ( Isaia 36:3-7). Într-un timp viitor nu se vor mai auzi decât glasurile vesele ale mesagerilor de vești bune, care anunță pacea! (1:15).

     (*) Ultimul urmaș al împăraților Asiriei , Asur-Edil-Ilane, a pierit în jaful cetății Ninive.

     Istoriile profane abia ne-au păstrat  una sau doua remarci cu privire la măreția cetății Ninive; vechile monumente asiriene descoperite la mijlocul secolului trecut, ne spun mult mai mult și ne prezinta un lux nemaiîntâlnit și o prosperitatea uimitoare a acestei cetăți imense. Dar nici un document nu ne spune despre căderea ei și despre dezastrul ei. Numai Biblia ne informează clar și în mod divin cu privire la originile Ninivei și la distrugerea ei mult mai bruscă decât cea a Babilonului, deși Ninive depășea Babilonul în fast și importanță. Ceea ce ne umple de admirație față de Scripturi este că toate documentele biblice cu privire la nimicirea cetatii Ninive sunt profetice. Printre acestea Naum ocupă primul loc.