O schita explicativa a Apocalipsei - Cap. 4 si 5

                                                                               - II -

     Hamilton Smith

     2     Cartea - Apocalipsa 5

     In capitolele 4 si 5 din Apocalipsa suntem transportati, in duh, chiar in cer ; si acolo avem inaintea noastra, fara voal, evenimentele care vor avea loc atunci cand Biserica va fi rapita de pe pamant la cer. Este adevarat ca rapirea, desi presupusa, nu este revelata in mod direct in Apocalipsa, caci scopul profetiei nu este sa faca cunoscut tainele Bisericii, care sunt deja revelate in alte Scripturi, ci de a arata judecatile care pregatesc calea pentru stabilirea Imparatiei lui Hristos.

     2.1     Apocalipsa 5:1 - Cartea (scrisa pe dinauntru si pe din afara)

     La cap. 4, totul este centrat in jurul tronului si de a mentine gloria si sfintenia sa. La cap. 5, marele subiect este Cartea care contine sfaturile lui Dumnezeu pentru binecuvantarea lumii sub domnia lui Hristos, dupa ce tot raul a fost tratat prin judecata. Gloria tronului trebuie mentinuta inainte ca binecuvantarile cartii sa poata fi implinite.

     "O carte scrisa" indica faptul ca voia lui Dumnezeu nu se schimba. Oamenii, prin lipsa de curaj sau din motive politice, ezita adesea sa puna in scris planurile lor. Dar, pentru a vorbi in felul oamenilor, Dumnezeu Se angajeaza in scris. Astfel ca aceasta carte este completa, caci este scrisa si pe dinauntru si pe din afara, si nu este loc de adaugat ceva la ceea ce a scris Dumnezeu ; pe de alta parte nici nu este nevoie. Cand in final totul se va implini in viitor, se va vedea ca toate judecatile vestite vor fi fost executate, toate binecuvantarile vor fi realizate si ca nu va mai fi nimic de scos din carte, nici nimic de adaugat la ea.

     2.2     Apocalipsa 5:2, 3 - Apelul Ingerului : "cine este vrednic ?"

     Pe parcursul viziunii, a venit in sfarsit momentul sa se deschida cartea, iar intrebarea este pusa cu voce tare de un inger puternic : "Cine este vrednic sa deschida cartea si sa-i rupa pecetile ?" Pentru a intelege sensul declaratiei ingerului, doua lucruri trebuie tinut minte foarte clar :

     1     Caracterul cartii. Nu trebuie sa gandim ca aceasta cartea face doar cunoscute judecatile lui Dumnezeu. Ea prezinta intr-adevar aceste judecati in toata solemnitatea lor, iar partea principala a cartii este ocupata cu descrierea judecatilor care vor veni peste crestinatate, peste Israel si peste natiuni. Dar odata ce lumea este curatita de orice rau prin judecata, cartea continua prezentand imensele binecuvantari pe care Dumnezeu Si-a propus sa le stabileasca pe pamant pentru gloria lui Hristos si binecuvantarea omului.

     2     Adevarata semnificatie a deschiderii cartii. Chiar in momentul in care pecetile sunt rupte, incep sa aiba loc evenimentele. Astfel, marea semnificatie a intrebarii ingerului nu este de a sti cine poate sa interpreteze ceea ce este scris - ar fi relativ simplu - ci se refera la cine poate duce la implinirea evenimentelor anuntate.

     Daca intelegem imensitatea acestor doua adevaruri, atunci vom intelege puterea apelului  ingerului catre intreg umiversul. Caci el contine implicit doua intrebari :

     -     cine poate trata imensul sistem al raului care s-a dezvoltat prin pacatul omului in timpul celor sase mii de ani de razvratire, si aceasta intr-un mod care sa satisfaca cerintele dreptatii tronului ?

     -     cine poate sa introduca acest imens sistem de binecuvantare pe care bunatatea lui Dumnezeu l-a propus pentru lumea viitoare si pentru noul cer si pentru noul pamant ?

     Intreg universul este provocat : exista cineva in cer, pe pamant sau sub pamant care sa poata tratat raul si sa introduca binecuvantarea ? Rezultatul provocarii a fost ca nimeni nu era capabil sa deschida cartea, si ca nimeni nu era vrednic sa deschida cartea. Cele doua cerinte pentru a deschide cartea sunt capacitatea si vrednicia.

     De mii de ani, oamenii s-au straduit sa remedieze raul din lume si sa introduca timpuri de pace si de binecuvantare universala. Pentru a folosi limbajul simbolic din Apocalipsa 5, oamenii au incercat sa deschida cartea. Ei au incercat sa rezolve raul prin coduri de legi, instante de judecata, inchisori si masuri de reformare ; au cautat sa introduca timpuri de pace si de belsug prin orice forma de guvernare posibila : monarhie sau republica, dictatura sau democratie. Au fost puse la proba toate clasele sociale : regi si nobili, proletari si socialisti ; dar la niciunul dintrei ei nu s-a gasit nici capacitate, nici vrednicie. Cu toate acestea, oamenii continua sa depuna eforturi disperate, prin ligi, partide, conferinte si tratate pentru a redresa ceea ce nu merge bine in lume si pentru a introduce un timp de pace si de binecuvantare universala ; dar toate aceste eforturi nu fac decat sa dovedeasca ca ei nu au auzit inca glasul ingerului puternic. Cei care au auzit acest glas stiu foarte bine ca el proclama cu tarie ca toate eforturile oamenilor sunt sortite dinainte esecului, deoarece aceste initiative cauta sa faca ordine in lume fara Dumnezeu si fara Hristos. Oamenii nu au in vedere decat drepturile omului, dar ei ignora drepturile lui Dumnezeu si cerintele tronului Sau.

     2.3     Apocalipsa 5:4, 5a - Ioan plange

     Ioan a plans mult pentru ca nimeni nu a fost gasit vrednic sa deschida cartea si sa-i rupa pecetile. Gandind doar la incapacitatea si nevrednicia omului, si noi am plange in fata spectacolului jalnic al unei lumi care isi foloseste energia, intelepciunea, banii, resursele, tineretea si timpul pentru o sarcina cu totul fara speranta. Dar daca se poate plange mult pe pamant, lacrimile nu se potrivesc in cer. Ioan este singurul om care a plans vreodata in cer, si daca "a plans mult", nu i s-a permis sa planga mult timp, caci imediat unul din batrani i-a zis : "Nu plange". Inteligenti in gandurile cerului, batranii nu plang, caci, in timp ce realizeaza ca toate eforturile oamenilor sunt fara speranta si sortite esecului, acestea sunt in taina lui Dumnezeu. Ei stiu ca, daca sarcina este prea mare pentru om, exista Unul care este atat capabil, cat si vrednic, sa deschida cartea.

     2.4     Un Leu si un Miel

     2.4.1     Apocalipsa 5:5b - Leul

     Leul si Mielul. Avand o inteligenta data de Dumnezeu, batranii sunt capabili sa dea marturie despre Cel care poate sa deschida cartea. Ei ii spun lui Ioan : "Iata, Leul care este din semintia lui Iuda, Radacina lui David, a invins ca sa deschida cartea si cele sapte peceti ale ei". Leul este simbolul puterii, caci citim : "Leul, puternic intre animale" (Prov. 30:30). Puterea lui este deci irezistibila, astfel incat Mica a putut sa zica despre leu  "... care, daca trece, calca in picioare si sfasie si nu este nimeni care sa salveze" (Mica 5:8). Leul din semintia lui Iuda ne vorbeste despre marea putere exercitata in favoarea vechiului popor al lui Dumnezeu, potrivit profetiei lui Iacov care a vestit ca Iuda  va birui pe vrajmasii sai : "Mana ta va fi asupra gatului vrajmasilor tai" (Gen. 49:8). Pentru ca Iuda sa-i poata birui, el are puterea unui "leu tanar". Dar sursa reala a puterii lui Iuda este ca din aceasta semintie va iesi Cel la care se vor aduna popoarele (Gen. 49:8-10*). Hristos este adevaratul Leu al lui Iuda. 

     (*)  nota bibliquest : "a lui va fi ascultarea popoarelor" din Gen. 49:10 poate fi tradus prin " a lui va fi adunarea popoarelor"

     2.4.2     Apocalipsa 5:5b - Radacina lui David 

     Hristos este, de asemenea, Radacina lui David. In David, vedem pe imparatul ales de Dumnezeu ca sa castige biruinta asupra tuturor vrajmasilor sai. Cu toate acestea, Hristos este adevaratul Imparat, Cel care va pune pe toti vrajmasii Sai sub picioarele Sale. El este primul in gandul lui Dumnezeu si, prin urmare, El este Radacina din care David isi trage originea. In consecinta, Hristos, in puterea Lui irezistibila ca Leu din semintia lui Iuda, si ca Persoana divina - Radacina lui David - este Cel care singur este capabil sa deschida cartea.

     2.4.3     Apocalipsa 5:6 - Mielul

     Atunci Ioan se intoarce sa vada Leul si, iata, el vede un Miel. Dupa ce a auzit de un Leu, el se putea astepta in mod natural sa-L vada pe Hristos intr-o viziune de mare putere, dar in loc de aceasta, el vede un Miel, emblema slabiciunii, si in plus, Il vede ca injunghiat. Cel care este biruitor ca Leu este Cel care mai intai a suferit ca Miel. Puterea Sa de biruitor pentru a deschide cartea este cea prin care El a biruit intrand in moarte. Ca Miel injunghiat, El a biruit pacatul, moartea si pe diavol. Dupa ce a biruit ca Mielul care a suferit, El a dobandit puterea de a invinge orice vrajmas ca Leul puternic. El este vazut ca avand sapte coarne si sapte ochi. Cele sapte coarne vorbesc despre o putere completa si irezistibila - omnipotenta ; cei sapte ochi, care sunt cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu, vorbesc despre omnistienta completa si atotpatrunzatoare in puterea Duhului. Faptul ca sunt trimise pe tot pamantul vorbeste despre omniprezenta Sa.

     2.5     El a luat cartea

     2.5.1     Apocalipsa 5:7

     Ca Leu, Hristos este capabil ; ca Miel, El este vrednic sa deschida cartea. Prin urmare, El poate sa ia cartea din mana dreapta a Celui care sedea pe tron. A lua cartea inseamna ca momentul suprem, asteptat de ingeri si de sfinti, a sosit in sfarsit. Timpul rabdarii lui Isus a trecut ; a sosit timpul actiunii.

     2.5.2     Apocalipsa 5:8

     Cerul a realizat importanta imensa de a lua cartea. Este vizibil ca ceasul judecatii acestei lumi a sunat, si ca lumea viitoare nu mai este departe. De asemenea, citim : "Cand a luat cartea, cele patru fapturi vii si cei douazeci si patru de batrani s-au prosternat inaintea Mielului, avand fiecare o harfa si potire de aur pline cu tamaie, care sunt rugaciunile sfintilor". Harfele vorbesc despre laudele sfintilor, iar potirele de rugaciunile lor. A sosit timpul cand toate laudele care s-au inaltat din partea tuturor sfintilor de-a lungul veacurilor vor fi justificate public, si cand toate rugaciunile lor vor avea un raspuns glorios. Multi dintre acesti sfinti au parasit lumea ca martiri laudand un Dumnezeu care nu a intervenit pentru a-i izbavi de vrajmasii lor, iar rugaciunile lor, in acele momente, pareau ca fiind fara raspuns, si chiar neauzite. In final, laudele lor vor fi justificate, iar rugaciunile lor vor primi raspuns.

     2.6     Apocalipsa 5:9, 10 - Cantarea cea noua

     Timpul rugaciunii s-a incheiat, a sosit timpul de a canta. Cantarea pe care ei o canta este noua. Pana aici, rascumparatii Domnului fiind in drum spre glorie au cantat cantarile rascumpararii ; dar aceste cantari aveau ca subiect biruinta si gloria viitoare a Imparatiei. Erau cantari de speranta. Indata ce cartea este luata, sperantele lor se vor realiza si cantarile de speranta vor fi schimbate in cantari de biruinta. In plus, cantarile lor au ca subiect mai degraba vrednicia Rascumparatorului si maretia rascumpararii Sale decat binecuvantarea celor rascumparati. Astfel, in cea mai buna traducere, referirea lor la rascumparare nu este personala (*). In general, cantarea este cu privire la persoanele care sunt rascumparate , dar specific cu privire la Cel care i-a rascumparat. Intreg cerul este preocupat cu Mielul : "Tu esti vrednic", "Tu ai fost injunghiat", "Tu ai cumparat" si "Tu ai facut".

     (*) nota bibliquest : versiunea autorizata KJV zice " ne-ai rascumparat", in timp ce versiunea JN Darby zice "ai cumparat". 

     2.7     Apocalipsa 5:11, 12 - Multimea de ingeri

     Cantarea cea noua cantata de catre sfinti trezeste lauda intregii multimi de ingeri. Batranii intoneaza cantarea, iar ingerii continua facandu-si auzite glasurile lor. Ei atribuie vrednicia Mielului. El este vrednic sa primeasca puterea, si bogatii si intelepciune si tarie si onoare si binecuvantare. Istoria lumii a aratat ca in mainile omului, toate aceste lucruri au fost folosite pentru a-l inalta pe om si a-L scoate pe Dumnezeu afara. Numai Mielul este vrednic sa primeasca aceste lucruri, caci doar El le va folosi pentru gloria lui Dumnezeu.

     2.8     5:13 - Creatia

     Apoi, dupa cum a zis cineva : "Imensa armonie trece dincolo de hotarele cerurilor", iar sfarsitul glorios este anticipat cand pamantul se va uni cu cerul pentru a lauda pe Cel care sta pe tron si pe Miel. Orice suflare se va uni pentru a-L lauda pe Dumnezeu si pe Miel.

     2.9     Apocalipsa 5:14 - Cele patru fapturi vii

     Cele patru fapturi vii, reprezentand pe cei prin care se exercita guvernarea lui Dumnezeu, vad rezultatul binecuvantat al slujirii lor, si aduga "Amin-ul" lor. Sfintii din toate veacurile vad prin anticipatie puternicul triumf al lui Dumnezeu asupra oricarui rau si implinirea tuturor sfaturilor Sale, si prosternandu-se s-au inchinat 

                                ................................................................................................     

 

                      O schita explicativa a Apocalipsei - Cap. 4 si 5

                                                                                 - I -

     Hamilton Smith

     1     Tronul - Apocalipsa 4

     In mijlocul ruinei Bisericii vazuta in responsabilitatea ei si esecurile celor care au cautat sa raspunda la gandul Domnului intr-o zi de ruina, este o mangaiere imensa sa putem prin credinta sa ne indreptam spre o scena unde afectiunile noastre pot sa curga liber si unde toate asocierile noastre sunt pure si fericite. O astfel de  scena se deruleaza inaintea noastra in cap. 4 si 5 din Apocalipsa.

     Nimic nu este mai sumbru si mai trist ca ultima faza a bisericii marturisitoare, asa cum este descrisa la sfarsitul cap. 3. Cea care marturiseste Numele lui Hristos pe pamant se lauda cu bogatiile ei, satisfacuta de starea ei ; si chiar mai rau, nu numai ca este indiferenta fata de Hristos, dar efectiv Il respinge, astfel ca Hristos Se afla in afara usii. Altadata natiunea lui Israel si-a pecetluit condamnarea respingandu-L pe Mesia al lor, si casa i-a fost lasata pustie ; astazi, crestinatatea face la fel, si isi pecetluieste condamnarea respingandu-L pe Hristos ; ea va fi foarte curand varsata din gura Lui. Acesta este tabloul solemn din Apocalipsa 3 a carui implinire o vedem in jurul nostru astazi.

     Intr-o astfel de stare de lucruri, ce usurare pentru inima, sa treaca in duh la scenele descrise in cap. 4 si 5. La inceputul acestor capitole am parasit pamantul care a inchis usa lui Hristos, pentru a gasi in cer o usa deschisa pentru cei care apartin lui Hristos. Nu este o mare pierdere sa avem usi inchise in fata noastra pe pamant daca exista o usa deschisa pentru noi in cer si o invitatie de a intra prin ea. Lasam in spate o scena unde oamenii nu au nicio apreciere pentru Hristos si trecem la o scena unde Hristos este totul in toti (Col. 3:11).

     Pentru a intelege cartea Apocalipsa trebuie sa ne amintim de cele trei diviziuni date de Domnul lui Ioan in Apoc. 1:19 . "Scrie deci ce ai vazut si cele ce sunt si ceea ce va fi dupa aceea". Prima diviziune se refera la viziunea lui Hristos ; este vorba despre lucrurile pe care le-a vazut Ioan (cap. 1). A doua diviziune prezinta cele sapte biserici, adica intreaga perioada a Bisericii : "cele ce sunt" (cap. 2 si 3). De la cap. 4 avem a treia diviziune : "ceea ce va fi dupa aceea", atunci cand istoria Bisericii pe pamant este incheiata.

     1.1     Apoc. 4:1 - Dupa aceea

     Primul verset din aceasta noua sectiune incepe cu expresia "dupa aceea", si la sfarsitul versetului citim din nou "cele ce trebuie sa aiba loc dupa acestea". Aceste cuvinte fac in mod clar referire la a treia diviziune din cap. 1:19, si ne duce la partea strict profetica (viitoare) a cartii.

     Vom fi ajutati in intelegerea acestor profetii daca pastram inaintea noastra urmatoarele subdiviziuni principale ale acestei a treia parti din Apocalipsa :

     - In primul rand, cap. 4 si 5, care au valoare de introducere, ne dau o viziune a lucrurilor care sunt in cer pentru ca sa intelegem gandul lui Dumnezeu cu privire la evenimentele care trebuie sa se intample pe pamant. Aici se afla si locul unde stau in timpul acestor evenimente sfintii din aceasta perioada si sfintii din perioadele precedente.

     - In al doilea rand, de la cap. 6 la cap. 8 avem o serie de evenimente succesive in timpul de la rapirea Bisericii pana la aparitia lui Hristos pentru a stabili Imparatia Sa.

     - In al treilea, de la cap. 11:19 la 19:10, suntem instruiti asupra aspectelor importante referitoare la cei care vor fi atunci in frunte, cu evenimentele caracteristice acestei perioade.

     - In al patrulea, de la cap. 19:11 la 21:8, este reluata ordinea evenimentelor de la cap. 11:18 - Aici ne este revelat viitorul de la aparitia lui Hristos pana la starea eterna trecand prin timpul mileniului.

     - In al cincile rand, de la cap. 21:9 la 22:5, suntem adusi din nou inapoi pentru a invata alte detalii cu privire la sfintii ceresti in legatura cu pamantul in timpul erei milenare. 

     Daca vom privi din nou prima subdiviziune, vom observa ca marele subiect al cap. 4 este Tronul lui Dumnezeu, in timp ce cap. 5 se ocupa de Carte care contine un fel de cronica a venimentelor viitoare. Invatam astfel ca, in spatele a tot ceea ce se intampla pe pamant, exista tronul lui Dumnezeu care guverneaza totul, si ca toate evenimentele sunt potrivit sfatului hotarat al lui Dumnezeu.

     Cand Biserica marturisitoare corupta va inchide usa lui Hristos pe pamant, va exista o usa deschisa in cer prin care, precum Ioan, adevarata Biserica va putea intra pentru a fi impreuna cu Hristos in cer. Cel care l-a chemat pe Ioan sa se suie de pe pamant la cer este identificat cu Cel care, la inceput, i-a vorbit despre cele sapte biserici. Noi stim ca Acesta este Domnul Insusi. Asa va fi cand glasul Domnului ne va chema sa-L intalnim in vazduh.

     Locul de unde se vad lucrurile face o mare diferenta in ce priveste modul de a le aprecia. In acelasi fel ca si Ioan, suntem invitati sa intram in duh in scenele ceresti, si sa apreciem, din punct de vedere ceresc, tot ceea ce trebuie sa se intample inca pe pamant. Noi suntem partasi chemarii ceresti, si ca oameni ceresti trebuie sa cunoastem aceste evenimente viitoare. Daca chemarea cereasca a Bisericii  nu este cunoascuta, si daca pozitia cereasca nu este acceptata, nu se poate avea o interpretare corecta a acestor evenimente viitoare, pentru ca suntem ocupati si distrasi de evenimentele actuale din lumea din jurul nostru. 

     1.2     Apoc. 4:2, 3

     1.2.1     Am fost in duh

     Rezultatul imediat al chemarii a fost ca Ioan "a fost in duh". Ca si Pavel atunci cand a fost rapit pana in al treilea cer, el nu mai era constient de trupul sau. El era absorbit in intregime de marile viziuni si de subiectele cerului. El era acolo ca martor pentru a da marturie despre Biserica si despre tot ceea ce i-a fost revelat. Cand Pavel a fost rapit in paradis, a auzit : "cuvinte de nespus (sau : de nerostit, n.t.) care nu-i este permis omului sa le rosteasca". La Ioan, dimpotriva, ii este spus : "Scrie deci lucrurile pe care le-ai vazut" si "Nu pecetlui cuvintele profetiei" (1:19 ; 22:10). Diferenta pare sa fie ca Pavel a vazut lucruri care apartin de cercul interior al casei Tatalui, in timp ce Ioan, desi de fapt ne conduce in scenele ceresti si ne vorbeste despre lucruri ceresti, totusi, ne prezinta evenimente legate de pamant. Este privilegiu nostru fericit de a beneficia, datorita a ceea ce a scris Ioan, de lucrurile pe care le-a vazut si auzit. Astfel, in duh, putem intra in aceasta scena cereasca, sa respiram atmosfera ei curata si sa ne bucuram sufletele de lucrurile care vorbesc despre Hristos. In toata aceasta scena mare, nu este nimic care sa alimenteze carnea sau care sa abata de la Hristos.

     1.2.2     Iata un tron

     Primul lucru pe care il vedem este un tron ; in plus, tronul este "asezat in cer". Tronul este emblema guvernarii si autoritatii, si garantia ca ordinea, binecuvantarea si securitatea vor fi asigurate in tot universul. Caderea (omului incepand cu Adam) a fost in realitate o sfidare pentru tron ; pacatul este o razvratire impotriva tronului ; necredinta este negarea existentei tronului ; mandria aspira la tron iar diavolul sfideaza tronul. Dupa sase mii de ani de razvratire impotriva tronului, ce binecuvantare sa intram in cer si sa gasim tronul "asezat in cer", neclintit, neinlocuit si statornic, astfel incat sa putem spune cu adevarat ca marele subiect al acestui pasaj este gloria tronului lui Dumnezeu.

     Deja de acum cerurile stapanesc in realitate, desi intr-un mod ascuns. Marele nostru Preot "S-a asezat la dreapta tronului Maretiei in ceruri", si pe acest tron El traieste pururea ca sa mijloceasca pentru sfintii care trec prin aceasta lume (Ev. 8:1 ; 7:25). Pentru cel credincios, tronul este un tron al harului. Dar tronul pe care l-a vazut Ioan, judecata este cea care iese din el. Astazi raul abunda, nelegiuirea predomina si lumea este tot mai marcata de violenta si coruptie ; ori, Dumnezeu a suportat raul, ca sa faca cunoscut harul Sau si sa dea timp oamenilor sa se pocaiasca. Cu toate acestea, credinta stie ca, in spate la toate, tronul lui Dumnezeu ramane statornic in cer. Credinciosul poate fi constient ca Dumnezeu este in spate la toate, ca tronul Sau ramane cu tot harul Sau disponibil pentru sfinti, cu toata marea Lui putere intacta in ciuda rautatii oamenilor ; aceasta constienta pastreaza sufletul in linistea cerului in timp ce merge in mijlocul agitatiei de pe pamant.

     1.2.3     Asezat pe tron

     In plus, "pe tron sedea Cineva". Aceasta Persoana glorioasa nu este descrisa, dar sunt folosite simbolic pietre pretioase ca sa arate gloria Sa. Trebuie sa ne amintim ca Dumnezeu este vazut in legatura cu tronul. Aici nu este inima Tatalui revelata prin Fiul care este in sanul Tatalui, ci gloria lui Dumnezeu aratata in Hristos pe un tron in legatura cu guvernarea universului. Pietrele pretioase sunt simboluri care scot in evidenta stralucirea gloriei divine in guvernare. Ea este vazuta in cer, desi nu s-a manifestat inca pe pamant. Pe pamant, vedem guvernarea rea a omului si indelunga rabdare a lui Dumnezeu. Daca stralucirea tronului s-ar fi manifestat peste o lume pacatoasa, lucrul acesta ar fi adus judecata asupra tuturor. Viziunea ne duce dincolo de ziua harului spre  un timp in care Biserica va fi rapita la cer, eveniment care va fi urmat de stralucirea tronului in judecata pe pamant.

     1.2.4     Un curcubeu

     Apoi, Ioan vede "un curcubeu, asemenea smaraldului la vedere". Capitolul 9 din Geneza ne spune ca curcubeul vorbeste despre legamantul pentru totdeauna dintre Dumnezeu si orice creatura care traieste pe pamant. El vorbeste despre binecuvantarea pentru pamant asigurata de promisiunea divina, dar despre binecuvantarea dupa judecata. Curcubeul a venit dupa furtuna, asa cum promisiunea lui Dumnezeu cu privire la binecuvantare a venit atunci cand judecata potopului a trecut. Curcubeul care inconjoara tronul este semnul sigur ca dupa judecata natiunilor va veni pentru pamant binecuvantarea.

     1.3     Apocalipsa 4:4 - 24 de batrani

     In jurul tronului Ioan vede 24 de tronuri si pe tronuri "douazeci si patru de batrani". Versetul 11 din cap. 5 arata clar ca batranii nu reprezinta creaturi angelice, caci vom gasi acolo ingeri descrisi ca un grup distinct stand in jurul batranilor. Numarul 24 pare a fi o aluzie la cele 24 de cete ale preotilor randuite de David ca "mai-marii locasului sfant" (1 Cr. 24:5). Pe vremea lui David ei erau investiti cu un caracter imparatesc si preotesc si reprezentau intreaga preotie. Sfintii din timpul nostru au caracterul unei "preotii imparatesti" pentru a vesti virtutile lui Dumnezeu (1 Petru 2:9). Astfel, batranii ar parea ca simbolizand sfintii Vechiului Testament, precum si pe cei ai Adunarii, completa si asociata impreuna cu Hristos in glorie. Hristos este vazut pe tronul Sau, pe punctul de a imparati, iar sfintii sunt vazuti impreuna cu El in Imparatia Lui, caci dupa cum El sta pe tron si ei, de asemenea, stau pe tronuri. Ei sunt numiti "batrani", ca semn de maturitate spirituala. Ei nu mai cunosc "in parte" (1 Cor. 13), ci sunt inteligenti in gandurile cerului. Nu mai sunt vazuti ca duhuri separate de trup, ci cu trupuri glorioase imbracati in haine albe care vorbesc de caracterul lor preotesc (Ex. 28:39-43). Pe capetele lor sunt "cununi de aur" care vorbesc despre caracterul lor imparatesc. Ei si-au incheiat pelerianajul lor pamantesc pe parcursul caruia au suferit pentru Hristos ; acum ei sunt incununati pentru a imparati impreuna cu Hristos.

     Este suficient sa privim referirile la acesti batrani de-a lungul cartii Apocalipsa pentru a vedea ca ei reprezinta cu adevarat pe sfintii din glorie :

   - In primul rand, batranii sunt vazuti in cer asociati cu tronul inainte ca sa inceapa judecatile. Ei nu sunt pe pamant ; nu trec prin judecati, nu provin din necazul cel mare precum multimea sfintilor imbracati in haine albe descrisa la cap. 7, ci ei sunt vazuti in cer inainte ca sa inceapa judecatile.

     - In al doilea rand, ei fac parte dintr-un grup rascumparat dupa cum vedem in cap. 5:8-10.

     - In al treilea, ei sunt un grup de adoratori dupa cum vedem in pasajele urmatoare : 4:10 ; 5:14 ; 11:16 si 19:4.

    - in al patrulea, ei sunt un grup de sfinti inteligenti, cunoscand gandurile cerului (5:5 si 7:13-17).

     1.4     Apocalipsa 4:5

     1.4.1     Fulgere, glasuri si tunete

     Caracterul tronului este aratat clar prin afirmatia solemna ca "din tron ieseau fulgere si glasuri si tunete". Fulgerele si tunetele sunt insotitorii judecatii, si nu simboluri ale indurarii si ale harului. Astazi, indurarea decurge dintr-un tron al harului (Ev. 4:16) ; in timpul mileniului, un rau de apa vie, aducand binecuvantarea pe pamant, va curge din tronul lui Dumnezeu si al Mielului (22:1). In intervalul solemn care se situeaza intre sfarsitul zilei harului si inceputul gloriei Imparatiei, judecata asupra natiunilor va veni de la tron, ceea ce este pe drept reprezentat prin fulgere si tunete.

     1.4.2     Sapte lampi de foc

     Apoi, apostolul vede "sapte lampi de foc, arzand inaintea tronului, care sunt cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu". Este cu siguranta o prezentare simbolica a Duhului lui Dumnezeu in plinatatea Sa, dar prezentata in legatura cu focul judecatii ; lucrul acesta ne aminteste ca, pentru lume ca si pentru Israel, Dumnezeu va spala toata murdaria "prin duhul de judecata si prin duhul de ardere" (Isaia 4:4). Cei care astazi Il resping pe Cel care vorbeste in har din cer, vor vedea, intr-o zi viitoare, ca "Dumnezeul nostru este un foc mistuitor" (Ev. 12:29).

     1.5     Apocalipsa 4:6 - marea de sticla

     Inaintea tronului este "o mare de sticla, asemenea cristalului". Inaintea templului, in timpul lui Solomon, era o mare din arama umpluta cu apa pentru curatirea preotilor (1 Imp. 7:23-26). Aici, marea a devenit ca de sticla, asemenea cristalului, simbol al curatiei statornice si absolute a tronului. In cer nu poate intra nimic din ceea ce este intinat.

     1.6     Apocalipsa 4:6-8 - Cele patru fapturi vii

     In ultimul rand, apostolul vede in mijlocul tronului si in jurul tronului "patru fapturi vii (sau "animale")". Se pare ca ele reprezinta in mod simbolic agentii executori ai guvernarii lui Dumnezeu. Numarul patru indica probabil caracterul complet al guvernarii lui Dumnezeu exercitate peste toate partile globului. Expresia "pline de ochi" simbolizeaza o plinatate de discernamant in guvernarea lui Dumnezeu careia nimic nu-i este ascuns. Leul, vitelul, fata ca de om si vulturul zburand inseamna ca guvernarea lui Dumnezeu va fi caracterizata prin puterea, taria, inteligenta si rapiditatea administrarii. Ele zic fara incetare : "Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era si care este si care vine". Ele atesta ca guvernarea lui Dumnezeu este sfanta, irezistibila in putere ei, si statornica in caracterul ei. Agentii executori ai guvernarii lui Dumnezeu devin o ocazie de a aduce glorie si multumire Celui care sta pe tron in vecii vecilor.

     1.7     Apocalipsa 4:9, 10

     1.7.1     Isi aruncau cununile lor

     In plus, guvernarea lui Dumnezeu va face sa se nasca adorare in sfinti ; acestia folosesc cununile pe care le-a dat Hristos, pentru a recunoaste supunerea perfecta pe care I-o datoreaza. Ei isi arunca cununile inaintea tronului si recunoscand ca Domnul este vrednic sa primeasca gloria, onoarea si puterea, caci El este Creatorul tuturor lucrurilor, si datorita voii Sale ele sunt si au fost create. Pacatul a stricat aceasta creatie frumoasa, astfel incat acum intreaga creatie suspina impreuna (geme) si este in durerile nasterii ; dar sfintii care sunt in cer, avand gandul Domnului, pot sa discearna ca tot raul va fi tratat prin judecata, pentru ca din nou Dumnezeu sa-Si poata gasi placerea in creatia Sa, ca in trecut, la sfarsitul lucrarii de creatie : "Si Dumnezeu a vazut tot ce facuse; si, iata, era foarte bine" (Geneza 1:31).

     1.7.2     Lectii din cap. 4

     Astfel, in perspectiva judecatilor viitoare, suntem transportati in cer :

     - pentru a vedea tronul judecatii, neclintit in ciuda rautatii omului ;

     - pentru a vedea gloria Celui care este asezat pe tron ; 

   - pentru a intelege prin curcubeu ca toate promisiunile lui Dumnezeu de a binecuvanta pamantul se vor implini dupa judecatile tronului ;

     - pentru a intelege ca sfintii din timpurile trecute si din perioada actuala vor fi la adapost in cer inainte ca judecatile sa cada ;

    - pentru a intelege ca judecatile tronului vor fi exercitate in plinatatea Duhului, potrivit perfectiunii guvernarii lui Dumnezeu,

      - pentru a intelege ca rezultatul va fi ca Domnul va fi adorat si laudat ca Creator 

    - si ca intreaga creatie, curatita de orice rau, va fi din nou potrivit cu voia Sa, pentru placerea Sa.

     Sa ne amintim ca aceste lucruri sunt scrise pentru ca inca de acum sa putem intra in cer prin credinta, si astfel sa fim pastrati intr-o liniste perfecta in timp ce lumea este intr-o dezordine totala.              

 

                                Ramasita iudaica si Speranta crestina

                                                                               - II -

     Michael Hard

     3     Existenta unei ramasite distincte de crestinii actuali rezulta, de asemenea, din trei legaminte stabilite de Dumnezeu

     Prezentam acum inca trei motive biblice pentru care aceasta grupa de credinciosi, ramasita, trebuie sa existe, dar care nu va putea exista decat dupa timpul Adunarii.

     Independent de faptul ca Isaia a vestit intoarcerea unei ramasite (Isaia 10:20-22) si ca Pavel a plasat acest eveniment in viitor (Rom. 9:27 ; 11:26), aceste alte trei motive au legatura cu trei legaminte stabilite de Dumnezeu :

     1 - legamantul cu Avraam

     2 - legamantul cu David

     3 - legamantul cel nou

     Aceste trei legaminte au in comun urmatoarele puncte :

   - Acestea sunt legaminte neconditionate.

   - Ele se adreseaza descendentilor naturali ai lui Avraam.

   - Ele contin promisiuni care nu s-au implinit inca si care nu se pot realiza in timpul Adunarii.

     Nu ramane deci decat o singura concluzie : daca Dumnezeu Isi tine cuvantul Sau, si El a facut-o intotdeauna, trebuie sa existe intr-o zi descendenti ai lui Avraam care sa ia in stapanire mostenirea in cauza, adica sa primeasca binecuvantarile pe care Dumnezeu le-a promis in aceste legaminte.

     3.1     Legamantul cu Avraam

     Dumnezeu i-a promis lui Avraam ca va da descendentilor sai stapanirea necontestata a tarii Canaan - de la Nil la Eufrat (Gen. 12:1-3 ; 15:18). Dar Israel nu a stapanit niciodata tara in aceasta masura. Prin urmare, implinirea acestui legamant nu a avut inca loc. Deci, trebuie sa existe intr-o zi descendenti ai lui Avraam care vor lua in stapanire aceasta mostenire.

     In Geneza 17, acest legamant este inca odata confirmat si concretizat. Si aici, legamantul se refera atat la Avraam cat si la urmasii sai. Pentru a face acest lucru, tara care i-a fost promisa, sau care le este promisa, este inca odata clar definita : tara unde Avraam a fost strain.

     Aceasta promisiune este absolut sigura. Tara este numita in mod explicit o stapanire "pentru totdeauna" (Gen. 17:8) si legamantul este un legamant pentru totdeauna (Gen. 17:7, 13, 19 ; 1 Cr. 16:16, 17 ; Ps. 105:8-10).

     3.2     Legamantul cu David

     Dumnezeu a incheiat, de asemenea, un legamant cu David (2 Sam. 7:11-16 ; Ier. 33:20, 21 ; Ps. 89:3, 4). Acest legamant prevedea ca lui David nu-i va lipsi niciodata un descendent care sa stea pe tronul sau si care sa imparateasca "pentru totdeauna". In timpul Vechiului Testament, acest legamant nu s-a realizat, caci niciunul din urmasii lui David nu a avut o domnie de necontestat si pentru totdeauna.

     Aceasta profetie nu poate fi implinita decat in Hristos 9Luca 1:32). Intrebarea este  daca s-a intamplat vreodata. Hristos este glorificat in cer si este asezat pe un tron. Dar este vorba despre tronul Tatalui Sau (Apoc. 3:21) si nu despre tronul lui David, caci tronul lui David a fost intotdeauna pe pamant, niciodata in cer. Expresia "tronul lui David" desemneaza intotdeauna o imparatie pamanteasca, reala, al carei centru este in Israel.

     Prin urmare, legamantul cu David nu s-a implinit pana in ziua de astazi.

     Unii s-au intrebat daca nu cumva legamantul cu David nu a fost rupt, deoarece David a falimentat in multe privinte. Bineinteles, David a falimentat, dar legamantul nu a depins de aceasta. Era un legamant neconditionat.

     O confirmare suplimentara este ca la mai multe secole dupa esecul lui David, se face inca referire la acest legamant, si Dumnezeu arata ca el va fi implinit (Is. 9:5, 6 ; Ier. 33:15-21).

     3.3     Legamantul cel nou

      Ieremia a spus ca Dumnezeu va face un legamant nou, si ca el va fi cu Israel si cu Iuda (Ier. 31:31-34). Acest legamant nou nu contine nicio conditie. Dumnezeu Isi asuma intreaga responsabilitate si promite sa dea urmasilor israelitilor eliberati din Egipt (mai clar de atat nu se poate) binecuvantari bogate, atat spirituale cat si materiale - ca de exemplu stapanirea tarii in pace (Ier. 31:8 ; 32:37-41). 

     Dupa cum a explicat Domnul Isus la instituirea mesei de amintire (Cina), sangele Sau  este sangele noului legamant, adica temelia pe care Dumnezeu poate sa dea in dreptate binecuvantarile acestui legamant. Sangele deja a curs, dar noul legamant este inca in viitor. El nu a fost transferat nicidecum Adunarii (*). Dimpotriva : atunci cand Adunarea exista deja de mai mult timp, a fost confirmat ca noul legamant va fi incheiat "cu (pentru) casa lui Israel si cu (pentru) casa lui Iuda" (Evrei 8:8).

     (*)  Este foarte adevarat ca credinciosii din timpul harului au inca de acum binecuvantarile spirituale pe care le va primi Israel sub noul legamant (de exemplu iertarea). Dar ei nu le au pe baza sau datorita noului legamant (ci doar prin har, n.t.).

     Acest legamant, care nu poate fi rupt atat timp cat exista sistemul nostru solar (Ier. 31:31-37), asteapta inca, si el, implinirea sa. Dumnezeu este credincios si darurile Sale de har sunt neconditionate (sau : "fara parere de rau" ; Rom. 11:27). Dumnezeu tine ceea ce a promis.

     4      De ce "Ramasita" nu exista decat dupa timpul Adunarii ?

     In timpul Adunarii (adica in perioada crestina), nu exista, pentru credinciosi, "zid de ingradire" intre iudei si natiuni (Efes. 2:14, 15). In trupul lui Hristos, aceste deosebiri au disparut (Col. 3:10, 11). Prin urmare, decat dupa timpul Adunarii va putea sa existe o ramasita iudaica ca entitate autonoma. In prezent, credinciosii iudei, la fel ca si cei dintre natiuni, sunt pur si simplu madulare ale trupului lui Hristos, neformand un grup separat.

     Aceasta ramasita va avea sperante si asteptari iudaice care se raporteaza in mare parte la pamant, si care nu sunt deci compatibile cu asteptarea crestina (cereasca). 

     Dumnezeu a dat trei legaminte incheiate neconditionat. Toate trei isi asteapta inca implinirea lor. Si niciunul dintre ele nu poate fi implinit daca nu exista o grupa de credinciosi descendenti din Avraam, ceea ce este tocmai cazul "Ramasitei" iudaice.

     Dar din moment ce nu exista astfel de distinctii in functie de nationalitate in trupul lui Hristos, aceasta neavand loc decat dupa timpul Adunarii (Rom. 11:25, 26).

     5     In concluzie

     Prin urmare, este esential sa intelegem ca in viitor, va exista o minoritate in sanul poporului Israel care se va indrepta spre Dumnezeu si care isi va pune increderea in El ; ea este numita "Ramasita". Este vorba de credinciosi - dar nu crestini in sensul actual al termenului - care vor trai pe pamant in timpul necazului cel mare, dupa rapirea Adunarii. In multe privinte, ei sunt intr-un contrast total cu crestinii de astazi : sperantele, binecuvantarile si relatiile lor cu Dumnezeu sunt total diferite. 

 

                                Ramasita iudaica si Speranta crestina

                                                                            - I -

     Michael Hardt

     1     Existenta unei "Ramasite" iudaice si indicatiile pe care le da Cuvantul lui Dumnezeu

     1.1     Cei doi fii ai lui Isaia si numele lor simbolice. Sear-Iasub

     Isaia a avut doi fii ale caror nume, desi nu sunt usor de pronuntat, au o semnificatie importanta :

     -  Fiul cel mare al lui Isaia s-a numit Sear-Iasub, ceea ce inseamna "Ramasita se va intoarce" (Isaia 7:3).

    - Fiul cel mic, Isaia l-a numit Maher-Salal-Has-Baz dupa o porunca speciala a lui Dumnezeu. Acest nume care face sa incurce limba inseamna : "Repede la jaf, grabit la prada" (Isaia 8:3).

     Se poate subintelege destul de bine ca aceste doua nume ascund un inteles mai profund. Putin mai departe, Isaia zice :

     "Iata, eu si copiii pe care mi i-a dat Domnul, suntem semne si minuni in Israel..." (Isaia 8:18).

     Sear-Iasub si fratele sau erau deci "semne si minuni" in Israel. "Semne" sau "miracole" ar putea fi tradus prin "modele". Cei doi fii ai lui Isaia si numele lor au o semnificatie simbolica, exemple figurative. Ne vom concenta aici in primul rand asupra semmnificatiei lui "Sear-Iasub".

     1.2     O piesa importanta a mozaicului biblic : "Ramasita"

     Exista pietre de mozaic care, luate izolat, cu greu par interesante. Dar daca ele lipsesc, celelalte piese ale mozaicului nu mai sunt cu adevarat puse in evidenta, si imaginea de ansamblu este pierduta.

     "Ramasita" (sau : restul, ce a mai ramas) despre care vorbeste "Sear-Iasub" este o piesa de acest fel in mozaicul adevarului biblic. Necunoasterea acestei "Ramasite" are consecinte grave pentru intelegerea noastra a Bibliei.

     "Ramasita" este un grup de persoane adesea meglijat, desi el ocupa un loc important in multe carti ale Bibliei. Acest lucru duce adesea la intelesul gresit al planului de mantuire, fie se trece complet pe langa o perioda de timp importanta, fie se trag concluzii gresite cu privire la ceea ce ne priverste in mod direct ca crestini.

     1.3     Ce este "Ramasita" - Aceasta nu este o constructie a imaginatiei

     Acest grup de persoane  nu este nici o constructie a imaginatiei, nici o inventie a unor comentatori sau interpreti ai Scripturii. Nu este doar semnificatia simbolica si profetica a numelui Sear-Iasub care ne ajuta sa cunoastem aceasta Ramasita, ci Biblia arata clar : Este vorba despre un grup de iudei credinciosi si fideli, care vor fi intr-un mare necaz, si care se vor increde in Hristos si in faptul ca El ii va salva in cele din urma cand va veni sa-Si intemeieze Imparatia Sa.

     Daca pierdem din vedere diferenta dintre iudeii din vremea viitoare si crestinii din perioada actuala, nu vom fi in stare sa retinem adevarul, in special speranta crestina ; ne va aluneca printre degete ca nisipul fin.

     In schimb, daca punem la inima ceea ce Cuvantul lui Dumnezeu spune cu privire la acest subiect, vom fi uimiti atat de binecuvantarea perioadei crestine, cat si de intelepciunea lui Dumnezeu in caile Sale pentru viitor. 

     1.4     De ce acest termen ciudat "Ramasita" ? 

     Datorita faptului ca aceste persoane fidele sunt in contrast total cu masa necredincioasa a poporului Israel, au fost numite adesea "Ramasita" poporului Israel. Aceasta expresie pare putin tehnica, si nu este foarte comuna la numerosi crestini. Cu toate acestea, ea este folosita aici din urmatoarele motive :

     - Termenul "Ramasita", inclusiv in acest context, este biblic (vezi Is. 10:20, 21, 22 ; 11:11, 16 ; Rom. 9:27, etc.). Expresia este chiar ancorata intr-un nume propriu (Sear-Iasub). Cuvantul "rest" este folosit in Ieremia 24:8 si 31:7 (in rom. este folosit tot "ramasita" in 31:7).

     - Denumirea de "Ramasita" este corecta : o ramasita in sens biblic face parte dintr-un tot si poarta caracterul original al acestui tot.

     Au existat, de asemenea, in alte timpuri (de exemplu in timpul lui Ezechia) persoane denumite ca o "Ramasita". Dar ne vom ocupa aici mai ales de o "Ramasita" care va exista intr-o zi viitoare.

     1.5     Pavel, in Noul Testament, vorbeste, de asemenea, despre "Ramasita"

     Este inselator de a gandi ca aceasta "Ramasita" nu se gaseste decat in cateva pasaje biblice care sunt greu de inteles. Exista o serie intreaga de pasaje biblice care se refera la ea direct si explicit. In plus, multe pasaje din Noul cat si din Vechiul Testament, vorbesc despre ea fara sa foloseasca termenul de "Ramasita".

        Apostolul Pavel mentioneaza aceasta ramasita in scrisoarea lui catre Romani :

     "Iar Isaia striga despre Israel: Chiar daca numarul fiiilor lui Israel ar fi ca nisipul marii, ramasita va fi mantuita" (Rom. 9:27).

     Acest verset arata deja ca ramasita este o parte din poporul Israel in contrast cu masa necredincioasa a poporului.

     1.6     Isaia vorbeste despre "Ramasita" in alta parte ca in numele fiului sau

     Vedem acest lucru si mai precis daca ne uitam la citatul din Isaia pe care il foloseste Pavel aici :

     "Si va fi asa: in ziua aceea, ramasita lui Israel si ceilalti salvati ai casei lui Iacov nu se vor mai rezema pe cel care i-a lovit, ci se vor rezema pe Domnul, Sfantul lui Israel, in adevar" (Isaia 10:20).

     Persoanele care alcatuiesc ramasita apartin deci lui Israel, ele sunt "casa lui Iacov". Ele Il cunosc pe Dumnezeu ca "Sfantul lui Israel" (nu ca Tata). Aceasta ramasita este alcatuita din oameni care au scapat de un pericol imediat ("supravietuitori"). Ei se vor distinge prin increderea lor in Dumnezeu, prin care Israel a esuat de atatea ori ca natiune. In final vor fi "cei care raman" (Ier. 8:3), cei care se vor sprijini pe Domnul.

     Lucrul acesta ridica intrebarea de a sti cand si cum va fi o astfel de ramasita. Vom reveni la aceasta mai in detaliu. Dar versetul urmator ofera deja o parte din raspuns :

     "Ramasita se va intoarce (ebraica : Sear-Iasub), ramasita lui Iacov, la Dumnezeul cel puternic" (Isaia 10:21).

     Va exista deci o minoritate in sanul poporului Israel care se va indrepta spre Dumnezeu - exact asa cum arata numele Sear-Iasub.

     1.7     Multe alte carti din Biblie vorbesc despre "Ramasita"

     Desigur, marturia lui Pavel si a lui Isaia sunt mai mult decat suficiente. Dar multe alte carti biblice trateaza acest subiect : Evanghelia dupa Matei, Apocalipsa, mari parti ale Cuvantului profetic si Psalmii, si chiar multe carti istorice, daca adaugam aici reprezentarile simbolice ale ramasitei. Vom reveni la aceasta mai tarziu.

     1.8 Soarta majoritatii poporului in afara de Ramasita. Pedeapsa lor

     Ce se va intampla cu restul natiunii, adica cu cei care nu se vor intoarce la Dumnezeu ? Versetul urmator da din nou raspunsul. masa necredincioasa a poporului va fi judecata de Dumnezeu :

     "Caci chiar daca poporul tau, Israel, ar fi ca nisipul marii, numai o ramasita din el se va intoarce; nimicirea hotarata se va revarsa in dreptate" (Isaia 10:22).

     Acest lucru corespunde cu mesajul continut in numele celui de-al doilea fiu al lui Isaia : "Repede la jaf, grabit la prada" (Isaia 8:1). Pe de-o parte, Dumnezeu va da poporul in mana Asirianului pentru a fi de jaf si de prada (Isaia 10:5, 6), iar pe de alta parte, partea necredincioasa a poporului va fi judecata de Dumnezeu. Isaia numeste aceasta consecinta "nimicire hotarata" (Isaia 10:23).

     2     Este util sau necesar sa ne interesam de Ramasita iudaica ?

     2.1     O notiune esentiala pentru intelegerea anumitor pasaje ale Scripturii

     De ce este important, pentru crestini, sa se intereseze de aceasta ramasita iudaica ? De ce neglijarea acestui grup de credinciosi are consecinte grave ? - Pur si simplu pentru ca lucrul acesta conduce la a aplica crestinilor pasaje care nu vorbesc despre crestini. Doua exemple in aceasta privinta :

     -  Intelegerea psalmilor : cel care nu stie nimic despre ramasita iudaica, si care citeste psalmii ca expresia sentimentelor si a perspectivelor crestine, ajunge inevitabil la concluzii gresite. Bineinteles, psalmii au ca subiect experiente care sunt traite, de asemenea, de catre crestini (tristete, incredere in Dumnezeu, raspuns la rugaciuni, etc.). Versetele corespunzatoare se aplica destul de bine si crestinilor. Dar multe pasaje din psalmi nu corespund deloc unei perspective crestine asupra vietii - ca de exemplu "psalmii de razbunare" (vezi Ps. 5:11 69:27, 28 ; 79:6 ; 109:6-16). Cel care nu deosebeste perioadele istoriei mantuirii si grupele de persoane nu poate explica aceste versete - si totusi, ele sunt Cuvantul lui Dumnezeu ! Mai mult, subiectele crestine elementare sunt absente complet din psalmi : speranta crestina, relatia cu Tatal, trupul lui Hristos, etc. In loc de acestea, psalmii vorbesc despre o speranta pamanteasca (o viata lunga pe pamant) iar psalmistii folosesc pentru Dumnezeu nume care nu fac cunoscut nimic din revelatia crestina a lui Dumnezeu ca Tata.

     -  Nu se mai poate raspunde biblic la intrebarea "Cine sunt credinciosii din timpul necazului ?" daca nu se cunoaste ramasita iudaica si daca nu se deosebeste de crestini. Caci atunci, asa cum se intampla adesea, se va aplica crestinilor pasaje ca Matei 24 si Apocalipsa 11 la 13, si se va trage concluzia ca crestinii vor trai in timpul "necazului cel mare". 

     2.2     Consecintele grave de a confunda ramasita si crestinii din perioada actuala

     Ce este grav in aceasta privinta, este de a confunda cele doua grupe de persoane ale caror sperante, principii si relatii cu Hristos sunt total diferite : 

     -     Ramasita este alcatuita din iudei, ea are sperante pamantesti si este sub lege. Adunarea este crestina, ea are o speranta cereasca si este alcatuita din oameni care nu sunt sub lege.

     -     Ramasita Il asteapta pe Hristos ca Mesia, ca Eliberator de judecati si ca sprijin intr-un conflict militar masiv ; Adunarea Il asteapta pe Hristos ca Mire (inainte de judecati), ca Mantuitor venind din cer (Filip. 3:20).

     -     Ramasita va trai pe pamant in timpul necazului cel mare ; crestinii vor fi rapiti inaintea acestui timp pentru a fi impreuna cu Hristos.

     -     Ramasita traieste cu constienta vinovatiei sale, si nu are inca nicio ceritudine in ce priveste iertarea (Ps. 6:1 ; 38:1 ; 60:1) ; crestinii se bucura de o iertare deplina.

     Daca se adopta concluzia gresita ca oamenii din timpul necazului cel mare  (Mt. 24 ; Apoc. 11 la 13) sunt crestini, atunci, in loc sa-L astepte pe Domnul, ar trebui sa-l astepte pe Antihrist si pe dictatorul roman ! Aceasta nu ar mai fi nicidecum nemarginita si "fericita speranta" (1 Tes. 1:10 ; Tit 2:13).

     2.3     Riscul de a pierde din vedere bogatele privilegii crestine si speranta crestina

     Cu alte cuvinte : Cei care neglijeaza sau ignora ramasita, amesteca iudaismul cu crestinismul, si astfel pierd din vedere adevaruri crestine importante si perspectiva crestina asupra vietii. Astfel, parti importante din "credinta data odata pentru totdeauna" (Iuda 3) sunt puse in discutie :

     -     Speranta crestina (rapirea inaintea necazului cel mare).

     -     Chemarea cereasca.

     -     Binecuvantarile crestine (iertarea cunoscuta in mod constient, eliberarea, favoarea lui Dumnezeu, cunoasterea lui Dumnezeu ca Tata, etc.).

     Partile adevarului care sunt puse in discutie sunt deci tocmai acelea care privesc bogatia noastra ca crestini. Chiar merita cu adevarat sa privim cu atentie la subiectul referitor la ramasita. 

 

                                           Iosua - O figura proeminenta

     Ernst-Augustus Bremicker

     Iosua este un personaj remarcabil al Vechiului Testament. El a fost mai intai slujitorul lui Moise, apoi conducatorul poporului Israel pentru a-l introduce in tara Canaan. Istoria sa incepe in Exod 17 si se incheie in Iosua 24 ; ea acopera o perioada de aproximativ 70-75 de ani.

     Iosua este o figura proeminenta. El a lasat urme pe calea binecuvantare, o binecuvantare sigura. Sa ne intrebam ce putem invata de la acest om si cum putem deveni noi insine oameni care sa lase astfel de urme pentru altii. Iata doar cateva elemente de reflectie.

      Lupta-te lupta cea buna a credintei - 1 Timotei 6:12

     1  Iosua - Luptatorul lui Dumnezeu in pustie. Exod 17:8:13

     Poporul eliberat din Egipt a avut de dus o prima batalie in pustie. Tanarul Iosua a aparut dintr-o data, ca venind de nicaieri, si ii este incredintata sarcina de a conduce poporul la lupta. Aceasta batalie are o semnificatie spirituala pentru noi. Desi suntem eliberati de sub puterea lui Satan, nu trebuie sa ne mire ca exista impotrivire si lupta. Fiecare crestin pe acest pamant trebuie sa faca fata luptei credintei. Dumnezeu ingaduie lupta. Amalec este o imagine a diavolului, care este bucuros sa utilizeze carnea (pacatul care locuieste in noi) pentru a ne opri pe cale si a ne face sa cadem.

     Noul Testament vorbeste despre lupta noastra in multe pasaje. Ea este numita "lupta cea buna a credintei" (1 Tim. 6:12). Iosua a fost insarcinat sa conduca lupta. Petru si Iacov ne indeamna in mod expres sa ne impotrivim cu tarie diavolului atunci cand ne ataca (1 Pet. 5:9 ; Iac. 4:7) (*). Comportamentul lui Iosua ne incurajeaza sa ne asumam aceasta lupta - care este in final o lupta a lui Dumnezeu. Aceasta lupta din Exod 17 l-a supus la un prim mare test. Invatam de aici, printre altele, trei lectii importante pentru noi insine :

      1 - Iosua a fost ascultator. A facut ceea ce i s-a cerut sa faca. Nu a avut o strategie proprie, ci a urmat ceea ce Moise i-a spus.

          2 - Iosua a fost curajos. Si-a inteles responsabilitatea de a lupta fara sa dea inapoi.

      3 - Iosua a fost dependent : A acceptat de bunavoie ajutorul lui Moise. A putut sa conteze pe el. Era clar pentru el ca nu poate castiga lupta prin propriile sale forte.

     (*) Spunand aceasta, nu ignoram deloc ca exista situatii cand biruinta este in fuga, atunci cand este vorba de ispitirile pacatului. Exemplul lui Iosif si fuga lui dinaintea sotiei lui Potifar ne ofera o imagine instructiva.

     In aceasta prima activitate, tanarul Iosua a dezvoltat virtuti de care mai tarziu a avut mare nevoie in pozitia de conducator al poporului. De asemenea, in lupta spirituala invatam virtuti importante precum dependenta, curajul, vitejia, hotararea, stapanirea de sine, staruinta, ravna. taria, etc. Iosua ne-a lasat urme de urmat in acest domeniu.

     2     Iosua - Tanar in interiorul cortului. Exod 33:11

     Dupa aceasta mare fapta de credinta, Iosua trece apoi pe un plan secundar. In loc sa lupte, il gasim, tanar, in interiorul cortului. Trei lucruri sunt izbitoare :

     1 - Iosua este numit pentru prima oara "fiul lui Nun". Niciun alt slujitor al lui Dumnezeu din Biblie nu este atat de strans legat de numele tatalui sau ca Iosua. Nici nu stim macar cine a fost Nun, dar este evident ca el a exercitat o influenta atat de buna asupra fiului sau, incat Dumnezeu i-a lasat o amintire si continua sa vorbeasca despre Iosua ca "fiul lui Nun".

     2 - Iosua nu paraseste interiorul cortului. Era cortul in care Dumnezeu i-a vorbit lui Moise. Cuvantul lui Dumnezeu si-a pus in mod evident pecetea pe tanar. La fel a fost mai tarziu cu Timotei, care cunostea Sfintele Scrieri din copilaria lui (2 Tim. 3:15). Invatam de la Iosua ca Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa aiba primul si cel mai inalt loc in vietile noastre.

     3 - Moise a asezat un cort in afara taberei deoarece poporul Israel a pacatuit inchinandu-se la vitelul de aur. Astfel, Iosua a invatat foarte devreme necesitatea separarii de rau. El a stat langa Moise. Prin aceasta el ne arata ceva din importanta pentru noi de a iesi afara din tabara la Hristos (Ev. 13:13). Acest loc de separare din afara taberei are o valoare mare doar pentru ca Hristos este acolo. 

     3     Iosua - Iscoada pentru cercetare. Numeri 13 ; Deut. 1:22

     Au trecut aproape doi ani si Moise a ales doisprezece barbati pentru a merge ca iscoade sa cerceteze tara. Unul din ei este Iosua. El este pregatit pentru aceasta misiune. In timp ce poporul era marcat de necredinta (lipsa increderii in promisiunile lui Dumnezeu), de frica, indoiala si neascultare, la Iosua vedem tocmai contrariul. Prin urmare, El si Caleb s-au asezat in mod categoric de partea lui Dumnezeu. Ei atentioneaza poporul impotriva necredintei si fac totul pentru a-l motiva sa ia in stapanire tara. Iosua ne ajuta sa invatam ce sunt increderea credintei, curajul credintei, ascultarea credintei si taria credintei. Aceste virtuti sunt necesare nu doar pentru a lupta impotriva dusmanului din afara, dar, uneori, mai ales pentru a invinge impotrivirile din mijlocul poporului lui Dumnezeu si pentru a inota impotriva curentului gandurilor comune si poate conformiste.

     4     Iosua - Slujitorul lui Moise. Num. 11:28 ; Deut. 1:38 ; 34:9 ; Ios. 1:1

     Iosua isi incepe cariera ca slujitor la ordinele lui Moise. Timp de patruzeci de ani, el va sta in umbra acestui om al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, el nu pretinde nimic si nu cauta sa iasa in fata. El profita mai degraba de acest timp de "invatare". In aceasta, el este din nou un exemplu pentru noi. Luand exemplul lui Moise si al lui Iosua, vedem cum persoane mai in varsta si mai tinere pot sa colaboreaze in slujirea Domnului si cum misiunile sunt bine transmise. Alte exemple ale acestei schimbari de generatii care se suprapun sunt cele ale lui Ilie si Elisei, Pavel si Timotei. Atunci cand tinerii si batranii lucreaza impreuna in binecuvantare, exista o combinatie minunata de experienta si tarie. Atunci conflictele dintre generatii sunt ceva necunoscut.

     - Cei mai in varsta invata sa fie un model bun, sa fie gata sa instruiasca si sa ghideze pe tineri, sa arate respect fata de ei si sa le incredinteze misiuni.

     - Cei mai tineri invata de la cei mai in varsta sa fie gata sa se supuna, a-i respecta si in cele din urma sa preia misiunile.

     In cazul lui Iosua, lucrul acesta a avut un rezultat bun : "Si Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul intelepciunii, pentru ca Moise isi pusese mainile peste el. Si fiii lui Israel au ascultat de el si au facut cum poruncise Domnul lui Moise" (Deut. 34:9).

     5      Iosua - Conducatorul poporului in tara. Numeri 27:15-23 ; Iosua 1:1-9

     Iosua a primit o sarcina bine definita. El trebuia sa treaca poporul peste Iordan pana in tara, si sa le imparta mostenirea. Pentru a face aceasta, Dumnezeu i-a dat calificarea necesara. Iosua era un om in care era Duhul lui Dumnezeu, si el a dobandit experienta necesara ca slujitor al lui Moise. Dar nu era doar atat. Dumnezeu l-a insarcinat cu o mare responsabilitate. El a trebuit sa actioneze, si chiar a actionat ("ridica-te, treci Iordanul acesta"). El trebuia sa fie tare si curajos, sa nu se sperie si nici sa-i fie frica. Si inainte de toate, trebuia sa pazeasca toata legea si sa nu se abata de la ea. In final, a primit din partea lui Dumnezeu o promisiune clara, si anume promisiunea mostenirii si a binecuvantarii, promisiunea biruintei asupra dusmanilor si promisiunea prezentei si a ajutorului lui Dumnezeu care nu-l va dezamagi.

     Niciunul dintre noi nu a primit o misiune ca cea a lui Iosua. Totusi, putem sa ne insusim si noi ceea ce Iosua a auzit aici. Pentru fiecare sarcina si fiecare slujire, Dumnezeu da calificarea necesara. In acelasi timp, El este cu noi impreuna cu promisiunile Sale pentru a ne ajuta. Nu suntem lasati singuri niciodata. Cu toate acestea, nu scade cu nimic din responsabilitatea noastra de a face ceea Dumnezeu ne-a insarcinat sa facem si de a urma cu credinciosie Cuvantul Sau.

     6     Iosua - Luptatorul lui Dumnezeu in tara Canaan

     Iosua nu a luptat numai cu vrajmasul in pustie, ci el a luptat inainte de toate cu vrajmasii in tara Canaan, pe care a promis-o ca mostenire poporului Sau. Aceasta tara este pentru noi o imagine a binecuvantarilor din locurile cersti, despre care ne vorbeste in mod special epistola catre Efeseni (de exemplu Efes. 1:3). Binecuvantarile tipic crestine nu sunt pamantesti ci ceresti. Ele nu sunt materiale ci spirituale. Dar epistola catre Efeseni ne arata in acelasi timp ca va exista o lupta daca vrem sa ne bucuram cu adevarat de aceste binecuvantari. Vrajmasul vrea sa ne ia bucuria. De aceea, Efeseni 6 vorbeste despre lupta si armura crestinului. 

     Incolo, fratilor, fiti tari in Domnul si in taria puterii Lui - Efeseni 6:10

     Iosua a preluat conducerea luptei. El a fost pregatit de Dumnezeu Insusi. El a dus aceasta lupta pana la sfarsitul vietii lui. Pe parcursul acesteia nu a fost doar lumina, ci si umbra. Nu a fost totul perfect in viata lui Iosua. Au fost infrangeri cauzate de neascultare, lipsa de veghere si supraestimarea propriilor sale forte. Cu toate acestea, el s-a indreptat permanent spre Dumnezeu pentru a primi de la El tarie si indicatii noi. Iosua era constient de marea lui responsabilitate. Era de datoria lui sa duca lupta. In acelasi timp, el stia foarte bine ca nu putea fi biruitor decat daca Dumnezeu statea langa el. Daca vrem sa fim biruitori in lupta, o putem face numai daca mai intai ne-am "intarit in Domnul" si in al doilea rand daca am luat "toata armura lui Dumnezeu" (Efes. 6:10-20).

     7     Iosua - Purtatorul cortului marturiei. Fapte 7:44, 45 ; Iosua 18:1

     Referirea la cortul marturiei (sau cortul intalnirii, al strangerii laolalta, Ios. 18:1) in legatura cu Iosua din Fapte 7:44, 45 poate parea putin surprinzatoare. Si totusi, Biblia vorbeste. Iosua este in primul rand un om de razboi si de cuceriri. Cu toate acestea, cortul marturiei si al strangerii (intalnirii) este important pentru el. Gasim aici inca o urma pe calea binecuvantarii. Cortul este, printre altele, o imagine a adunarii. A purta cortul vorbeste despre marturia cu privire la adunarea lui Dumnezeu, pe care trebuie sa o mentinem in viata noastra practica. Iosua avea ochiul deschis in aceasta privinta, in ciuda tuturor necesitatilor luptei. Lucrul acesta putem sa-l invatam si noi din acest pasaj. Aceasta marturie este de mica importanta in ochii multor oameni, incluzand din nefericire uneori chiar si pe copiii lui Dumnezeu. Dar nu este cazul pentru Dumnezeu.

     8     Iosua - Slujitorul Domnului. Iosua 24:19 ; Judecatori 2:8

     La fel ca Moise, Iosua nu a primit titlul de "Slujitorul (sau, robul) Domnului" decat dupa moartea sa. El si-a inceput cariera ca slujitorul lui Moise si a incheiat-o ca slujitorul lui Dumnezeu. In slujirea lor, acesti doi barbati nu sunt doar un exemplu incurajator pentru toti cei care vor sa fie disponibili pentru slujba lui Dumnezeu si sa-L slujeasca cu devotament, ci amandoi sunt in acelasi timp o imagine a Slujitorului desavarsit al lui Dumnezeu care a venit nu pentru a I Se sluji, ci pentru a sluji si a-Si da viata ca rascumparare pentru multi (Marcu 10:45).

     La sfarsitul acestei vieti binecuvantate, batranul slujitor al lui Dumnezeu face inca odata apel la intreg poporul pentru a le atinge inima. In Iosua 23, el vorbeste, printre altele, de nevoia de ascultare (v. 6), de staruinta (v. 8) si de a-L iubi pe Dumnezeu (v. 11). La captolul 24, el prezinta inaintea poporului harul lui Dumnezeu intr-un mod miscator (v. 1-13), si concluzioneaza ca tot poporul trebuie sa se teama de Dumnezeu si sa-I slujeasca (v. 14). Cuvintele sale se incheie cu afirmatia binecunoscuta : "Dar eu si casa mea vom sluji Domnului !" (v. 15). Iosua a vrut sa-i motiveze pe ascultatorii sai prin aceasta decizie a inimii, valabila atunci ca si astazi.

     9     Rezumat :

     Preocuparea cu Iosua nu poate sa ramana fara efect. Viata sa este precum lumina stralucitoare de dimineata, care creste tot mai mult, pana cand ziua e deplina (Prov. 4:18). Urmele sale pe calea binecuvantarii sunt evidente. El si-a inceput cariera ca tanar si slujitor al lui Moise in lupta din pustie, apoi in cortul lui Moise, apoi ca iscoada cercetand tara Canaan. El conduce poporul peste Iordan pentru a-l pune in stapanirea tarii, unde castiga biruinta asupra multor dusmani. Este purtatorul marturiei care era importanta pentru el. In final, la sfarsitul vietii sale, face apel la popor pentru a-l provoca la credinciosie si devotament pentru Dumnezeul lor. Urmele acestui om pe calea binecuvantarii sunt inca vizibile si astazi si ele inspira pe oameni sa le urmeze.      

 

                                           Crestinul si Batalia Popoarelor 

                                                                             - II -

     Henry Rossier

     2  -  In ce masura copiii lui Dumnezeu pot face parte din natiunile aflate in razboi si care trebuie sa fie atitudinea lor in aceste conflicte

     Am vazut deja : crestinul adevarat nu mai este din lume asa cum nu este nici Domnul si Mantuitorul lui (Ioan 17:14). Originea lui este cereasca ; cu siguranta, el nu este "luat din lume", ci el este "trimis in lume" ca un luminator pentru a purta cuvantul vietii, ca o scrisoare de recomandare pentru a face cunoscut la toti oamenii Numele lui Hristos (Filip. 2:15 ; 2 Cor. 3:2). Multimea credinciosilor alcatuieste un popor, dobandit prin Isus Hristos, curatit pentru Sine Insusi, plin de ravna pentru fapte bune. Aceasta este pozitia crestinului. Cu privire la nationalitatea sa si la drepturile sale de cetatenie, prima este cerul, iar a doua ii este pastrata in cer (Filip. 3:20). De fapt, un om devenit crestin a abandonat privilegiile sale nationale, caci "nu este nici grec si iudeu... barbar, scit, rob, liber" (Col. 3:11). Pe acest principiu actiona si apostolul Pavel, fata de toate privilegiile sale iudaice, cand a zis : "Lucrurile care pentru mine erau un castig, le-am socotit ca o pierdere, datorita lui Hristos" (Filip. 3:5-7), recunoscand totusi in anumite situatii protectia pe care Statul i-a acordat-o ca cetatean roman (Fapte 22: 25-28).

     "Crestinul nu are deci, dupa cum spuneti, nicio obligatie fata de autoritatile tarii in care locuieste ?" Dimpotriva ; aceste obligatii sunt mari si importante. Daca nu-i este permis sa-si revendice drepturile, el are datorii. Prima lui datorie este sa fie supus autoritatilor si magistratilor (Rom. 13:1-5 Prov. 8:15-16). Daca, totusi, acestia, l-ar opri sa dea marturie despre Domnul lui, sau de a asculta de Cuvantul Sau, el ar trebui sa incalce aceasta interdictie  si "sa asculte de Dumnezeu mai mult decat de oameni" ((Fapte 5:29). Facand aceasta observatie, el datoreaza autoritatilor cinste, onoare, supunere, ascultare.

     In conflictul actual crestinul are datorii, atat fata de autoritatile militare, cat si fata de cele civile ; dar, in ce masura poate sa asculte el de cel care ii pune arma in mana ca sa-l omoare pe aproapele sau ? Aici vom lasa sa vorbeasca constiinta individuala a fiecarui copil al lui Dumnezeu, in functie de cat este el mai mult sau mai putin luminat cu privire la faptul separarii sale de lume. In orice caz, un crestin spiritual cu   greu ar putea vorbi despre apararea patriei sale pamantesti, ca si cum el ar avea doua patrii. Si daca imprejurarile il angajeaza in lupte, in loc de a-si expune viata pentru exterminarea aproapelui sau, sa si-o expuna pentru a-l ajuta si a-l salva, si Dumnezeul sau ii va oferi ocazia . Daca este posibil, atat cat depinde de el, sa traiasca in pace cu toti oamenii, nerazbunandu-se singur. Daca dusmanului sau ii este foame, sa-i dea sa manance ; daca ii este sete, sa-i dea sa bea. Sa nu fie biruit de rau, ci sa biruie raul prin bine (Ro. 12:18-21).

     Sa nu imbratiseze cauza natiunilor, stiind ca pretentiile lor in ce priveste aprobarea lui Dumnezeu sunt cuvinte goale si minciuna. Ele (natiunile, n.t.) se incred in puterea lor, iar biruinta este  a aceluia care are cel mai mare numar de armate, de tunuri si nave. Dumnezeu nu are nicio parte in aceste combinatii. Ar fi un spectacol singular astazi daca un intreg popor, pentru ca el este poporul lui Dumnezeu (si Israel a avut la timpul sau dreptul la acest titlu), sa stea linistit, increzandu-se in Domnul ca va lupta pentru el, si asistand la eliberarea Domnului (Ex. 14:13-14). Un spectacol unic, intr-adevar, si la care numai credinta poate fi martora ! Si ce ar zice poparele de astazi, daca regii si imparatii lor, asemenea credinciosiei lui Iosafat, ar striga : "Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu? Pentru ca noi nu avem nicio putere inaintea acestei mari multimi care vine impotriva noastra si nu stim ce sa facem, dar ochii nostri sunt spre Tine". Ar fi ei gata sa accepte acest cuvant al Domnului : "Nu voi veti avea de luptat cu aceasta ocazie; infatisati-va, stati si vedeti salvarea Domnului care este cu voi" (2 Cr. 20:12, 17). 

     Crestinul a inteles  ca, sub economia harului, razboaiele nu sunt decat nedreptate, incalcarea oricarui drept, cruzime, ura feroce, carnagiu, asuprirea nemiloasa a celor slabi fara aparare si a celor mici de catre cei puternici, crime, incendii, distrugere, si ca cel care ii conduce nu este Dumnezeu, caci mania Sa este descoperita din cer impotriva oricarei nedreptati (Rom. 1:18), ci un alt conducator, un calaret care sta pe un cal galbui (paloarea mortii), Moartea ! (Apoc. 6:8). 

     Exista un alt caracter pe care trebuie sa-l imbrace copilul lui Dumnezeu in contact cu astfel de scene tulburi. Inaintea acestor pustiiri, inima lui Dumnezeu este miscata de toate nenorocirile. El este Parintele indurarilor si Dumnezeul oricarei mangaieri. Launtrul lui Isus era si inca este plin de mila in prezenta oribilelor ravagii cauzate de pacat printre oameni. El simpatizeaza cu cei napastuiti, cu prizonierii, cu fugarii, cu sarmanii oameni jefuiti, deposedati, urmariti de dusman, cu cei raniti si muribunzi, cu vaduvele si orfanii in necazurile lor. Cu toti cei dezmosteniti la care El a venit altadata sa le-aduca vestea buna a eliberairii, dar mai mult, mainile Sale au ramas mereu intinse pentru a le vindeca ranile, pentru a-i satura cu paine, pentru a le da odihna celor napastuiti, sa aduca viata, acolo pe unde a trecut coasa mortii. Crestinul, avand, prin nasterea din nou, natura divina, are launtrul (sentimentele, n.t.) lui Isus Hristos. Simpatiile Sale se vor indrepta catre cei nefericiti, oricare ar fi ei, si nu spre cei biruitori care nu au nicio nevoie si nici nu Ii cer. Poate ca aceasta simpatie ar putea fi exercitata, in functie de evenimentele razboiului, uneori fata de o tara, alteori catre alta. Ah ! cat de mult contrasteaza cu Te-Deum-ul sau cu imnurile de biruinta ale pacatosilor care indraznesc sa-I multumeasca lui Dumnezeu, in catedralele sau in templele lor, pentru succesul armelor lor perfectionate, succes dobandit prin atat de multe masacre !

     Vorbind astfel, nu uitam ca aceasta simpatie pentru victime este larg impartasita de catre lume. Unul din sentimentele naturale ale inimii, una din trasaturile placute ale naturii umane cazute este mila, miscata de atatea nenorociri si care produce pretutindeni un mare elan de generozitate si de binefacere. Remarcati totodata ca aceasta mila se manifesta si altadata cand fiicele Ierusalimului si o mare multime Il urmau pe divinul Martir, batandu-se in piept si plangand. Dar ce le-a zis Isus ? "Nu Ma plangeti pe Mine, plangeti-va pe voi si pe copiii vostri". Judecata voastra este la usa, si mila voastra nu va poate salva ! (Luca 23:27-31).

     Pe de alta parte, sa nu uitam ca multi adevarati copii ai lui Dumnezeu dau ajutorul lor acestor lucrari caritabile organizate de catre lume, dedicandu-le activitatea si devotamentul lor, dirijandu-le adesea cu mare grija, si platind generos persoanele si bunurile lor. Cu siguranta, Dumnezeu tine cont de lucrarea lor facuta cu dragoste, oricat de ignoranti ar fi despre mediul cu care ei colaboreaza, mediu care ofera atat de des lumii un prilej de a se glorifica si de a se inalta in ochii oamenilor, caci nu va putea niciodata sa se inalte prin aceasta in ochii lui Dumnezeu. Oricum ar fi, tot ceea ce crestinul face pentru Dumnezeu, si din dragoste fata de Domnul, isi va primi rasplata.

     Fie ca Dumnezeu sa dea copiilor Sai, in aceste timpuri tulburi si nefericite, sa arate ce este cu adevarat un duh crestin, evitand capcanele pe care tocmai le-am semnalat. Fie ca El sa ne dea inimi intregi pentru Isus, neavand in vedere decat pe El, inimi dornice de dragostea lui Hristos pentru acele sute de mii de suflete pe care Satan le conduce la ruina lor eterna, inimii miscate de mila pentru toti cei napastuiti, si dispuse la "darnicie, caci astfel de jertfe Ii plac lui Dumnezeu" (Ev. 13:16), sau, dupa un alt cuvant : "Cand avem ocazia, sa facem bine tuturor, dar mai ales celor din casa credintei" (Gal. 6:10) ; - in final, inimi pline de mijlocire pentru toti oamenii si pentru toti membri familiei lui Dumnezeu, care se afla implicati in aceste lupte ucigatoare in care se va scufunda, poate pentru totdeauna, prosperitatea natiunilor.

                               .........................................................................................................