Prima epistolă către Corinteni
- XII -
Henri Rossier
12 Capitolul 12
Capitolul pe care tocmai l-am citit este, dacă pot să mă exprim așa, un curs de psihologie spirituală. După cum această știință ne expune destinația, funcționarea organelor corpului uman și ceea ce le guvernează, așa și Duhul Sfânt ne expune aici relația organelor trupului lui Hristos între ele, funcționarea particulară a fiecăruia, scopul final spre care trebuie să tindă toate, și sursa unică de care depinde toată activitatea trupului. Cap. 14 ni-l prezintă în armonia exercitării sale. Dacă spectacolul vieții trupului natural este ceva minunat, cu cât mai mult trebuie să fie cel al trupului lui Hristos, dar și cât de necesar este ca toate mădularele să fie în acord, păstrând fiecare locul său, fiecare funcția sa, trăgându-și fiecare și toate împreună puterea lor de la sursă, responsabile de a acționa astfel, pentru ca, după cum este spus, "ca să nu fie dezbinare în trup" (v. 25). Este ceea ce corintenii (și noi toți împreună cu ei) aveau de învățat într-un mod particular.
Mai întâi vedem cum ne prezintă trupul acest capitol. Aceasta nu este - am spus-o deja - ca în epistola către Efeseni, trupul lui Hristos văzut în unirea sa cu Capul său glorificat în cer, ci trupul, în locul pe care îl ocupă aici jos, în ochii Aceluia care este Capul. Acest trup este numit "Hristosul" (v. 12). El (trupul de pe pământ) este identificat cu El, sau mai degrabă Hristos îl identifică cu Sine Însuși. A fost primul adevăr pe care Saul din Tars l-a aflat pe drumul Damascului. "De ce Mă prigonești ? " i-a zis Domnul celui care Îl prigonea în mădularele Sale pe pământ. Ansamblul lor era Hristos aici jos : un întreg, alcătuit din diferite mădulare, legat indisolubil cu Hristos prin Duhul Sfânt ; un întreg care este numit trupul lui Hristos : "Voi sunteți trup al lui Hristos, și mădulare ale Sale fiecare în parte" (v. 27). Observați, ceva foarte important, că adunarea din Corint este numită aici trupul lui Hristos. Nu numai totalitatea credincioșilor, toți cei care, în orice loc, cheamă Numele Său, ci manifestarea (vizibilă, n.t.) acestui trup într-o adunare locală, precum la Corint. Veți obiecta că această Adunare, alcătuită ca odinioară din toți creștinii adunați în unitate într-o localitate, nu mai există. Într-adevăr, ceea ce Domnul a instituit la Corint și în orice loc a fost ruinat din vina celor cărora le-a fost încredințată responsabilitatea acestei manifestări. Dar dacă am pierdut acest caracter al adunării locale, și care nu mai poate fi regăsit, dacă totul este ruinat din vina noastră, nu rămânem fără resurse. Vedem , în Matei 18, că Adunarea poate fi reprezentată prin doi sau trei adunați în Numele Său, pe principiul trupului lui Hristos care nu poate fi distrus. Astfel, capitolul nostru și cele care urmează sunt obligatorii și pentru noi, așa cum erau în timpurile prospere ale adunării din Corint. Să le aplicăm deci cu încredere la noi înșine, și să nu ne sustragem de la obligațiile pe care ni le impun.
Tocmai am văzut modul în care această epistolă înfățișează trupul. Să examinăm acum originea și sursa funcțiilor diferitelor sale organe. Această sursă este Duhul Sfânt. Dar, încă de la început, apostolul îi avertizează pe corinteni împotriva pericolului manifestărilor spirituale care avea loc în păgânismul din care ei au ieșit (v. 1-3). Ei ar fi putut să confunde acțiunea duhurilor rele cu cea a Duhului lui Dumnezeu. Un duh satanic putea face minuni precum Iane și Iambre, să vorbească în limbi și să exprime lucruri extraordinare ca să atragă sufletele la el. Au dispărut aceste pericole de atunci ? Păgânismul a fost înlocuit cu creștinătatea ; dar, lucru îngrozitor de constatat, aceasta din urmă a devenit ea însăși vizuina duhurilor întunericului. Câte din aceste manifestări nu vedem producându-se astăzi ! Spiritismul, sub toate formele sale, câștigă din ce în ce mai mulți aderenți. Nu se poate spune că casa creștină a fost invadată deja, așa cum va fi mai târziu casa iudaică, de șapte duhuri mult mai rele decât primul ? apostolul îi învață pe corinteni cum să deosebească aceste duhuri ; el le spune ce va face întotdeauna Duhul lui Dumnezeu iar duhurile rele niciodată. Duhul recunoaște autoritatea Domnului Isus, duhurile rele o neagă și chiar o hulesc. "Nimeni, vorbind prin Duhul lui Dumnezeu, nu spune : Isus să fie anatema ! Și nimeni nu poate spune: Isus este Domn, decât prin Duhul Sfânt" (v. 3).
Duhul Sfânt este doar unul, pe când duhurile din păgânism pe care corintenii le-au părăsit erau multe ; Duhul nu este o influență, ci o Persoană : El împarte fiecăruia în parte, după cum vrea (v. 11). Mai mult, El este Dumnezeu. Același Duh dă ; Aceluiași Domn Îi aparțin slujbele ; Același Dumnezeu lucrează totul în toți ; și, precum El, același Duh lucrează toate lucrurile (v. 5, 6, 11). Duhul împarte daruri, după cum, în epistola către Efeseni, Hristosul le dă (Efes. 4:8).
Dar dacă am fost botezați de un singur Duh pentru a fi un singur trup, Duhul îi împarte (trupului) diferite daruri de har. Există diversitate în unitate. "Sunt multe mădulare și un singur trup". "Căci și trupul nu este un singur mădular, ci mai multe" (v. 20, 14). Fiecare mădular își are locul său stabilit în ansamblul trupului. Un organ nu poate înlocui pe altul : "Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?" (v. 19). Un organ nu se poate separa de altul, nici să-l invidieze. Aceasta ar fi mândrie, iar mândria ne separă întotdeauna în mod practic de ansamblul trupului : "Dacă piciorul ar spune: Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup, nu este pentru aceasta din trup?" (v. 15). Un organ nu poate uzurpa locul altuia și nu este suficient (un singur organ) pentru a alcătui trupul : "Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul?" (v. 17). Un organ nu poate disprețui pe altul sau să-l înlocuiască : "Ochiul nu poate spune mâinii: Nu am nevoie de tine; sau, din nou, capul, picioarelor: Nu am nevoie de voi" (v. 21).
Toate acestea au o dublă consecință. Mai întâi, noi nu realizăm unitatea trupului lui Hristos, când fiecare mădular sau fiecare organ nu-și ocupă locul care i-a fost atribuit de Duhul lui Dumnezeu. Apoi, nu se poate pretinde un loc separat ; aceasta ar însemna să ne separăm de trupul pe care l-a format Dumnezeu și în care ne-a pus după cum El a dorit (v. 18). Realizarea unității exclude voința proprie.
În plus, mădularele trupului sunt unite unele de altele ; și pentru a evita orice tendință a unui mădular de a se împodobi cu avantajele sale față de celelalte, Dumnezeu a avut grijă să-i îmbrace pe cei care păreau mai puțin onorabili, pentru a marca importanța pe care le-o acordă. Așa se face că organele mai ascunse, precum inima, rinichii, stomacul, etc., sunt cele mai împodobite și fără ele, de fapt, întreaga viață ar înceta în trup. Prin urmare, mădularele sunt făcute să se ajute unele pe altele, și nu să se lupte sau să se înlocuiască unul pe altul, "ca să nu fie dezbinare în trup, ci pentru ca mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele" (v. 25).
Care este scopul acestei funcționări armonioase a organelor ? Utilitatea : "Fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folos" (v.7). Dacă l-am înțeles, nu vom suferi piedici în activitatea noastră în trup, și, dându-ne seama de funcția noastră, vom căuta să ne achităm cu fidelitate, în vederea folosului pe care adunarea trebuie să-l aibă. Din nefericire ! câte mădulare ale trupului lui Hristos răspund prin inerție la acest îndemn ! Lenevia noastră spirituală consideră că este mai comod ca alții să acționeze în locul nostru, și ne place să ne închipuim că, în trupul lui Hristos, un mădular îl poate înlocui pe altul și să preia funcția sa. Aceasta contrazice gândirea Duhului Sfânt. Ar trebui să citim și să recitim acest capitol întrebându-ne : Răspunzi tu la ceea ce așteaptă de la tine Cel care a împărțit fiecăruia în parte după cum a dorit ? Îngăduim cu ușurință ca unul sau două daruri să se manifeste printre copiii lui Dumnezeu, în timp ce o mare parte rămân ca paralizați ! Este aceasta starea normală a trupului lui Hristos ?
După funcționarea darurilor, trecem, la v. 27, la enumerarea lor, căci nu lipsea niciun dar în adunarea din Corint (1:7). Este de remarcat că la începutul acestui capitol, apostolul ne-a vorbit de daruri care ar putea fi numite ocazionale : cuvânt de înțelepciune, cuvânt de cunoștință, credință ; fiind urmate de daruri cărora le atribuie un loc secundar : vindecări, lucrări de putere, profeție (cred că este vorba pur și simplu aici de vestirea lucrurilor viitoare), deosebirea între duhurile rele și Duhul lui Dumnezeu, limbi. La sfârșitul capitolului (v. 28), el prezintă mai întâi darurile permanente : apostoli, profeți, învățători, fiind urmate, ca în primul caz, de daruri cărora le atribuie același loc secundar : puteri miraculoase, vindecări, ajutorări, cârmuiri, felurite limbi. Acest lucru reducea la nimic pretenția corintenilor de a pune pe acestea din urmă pe primul loc, datorită importanței personale pe care și-o însușeau din aceasta. În ambele cazuri limbile ocupau ultimul loc ; și în plus, aceste daruri miraculoase din timpurile de început ale Adunării nu au întârziat să dispară.
Enumerarea darurilor de har "mai mari", adică apostoli, profeți și învățători, diferă de cea din epistola către Efeseni, care menționează pe evangheliști ca acționând în vederea formării trupului. Epistola către Corinteni îi omite, deoarece ea ne vorbește despre funcționarea trupului, și nu despre modul în care este alcătuit. Apostolii reprezintă autoritatea, profeții revelația, învățătorii învățătura. Aceste trei daruri rămân, primul ca punând odată pentru totdeauna temelia prin Cuvântul scris ; vom vedea, la cap. 14, semnificația și rolul celui de-al doilea, iar al treilea nu lipsește niciodată, când este vorba de creștere prin cunoașterea Cuvântului. Aceste trei daruri sunt numite "mai mari", dar apostolul face referire în mod special la ultimele două, când recomandă corintenilor să le dorească "stăruitor", căci temelia nu poate fi pusă din nou. Ori această invitație de a le dori se aplică și nouă, precum și tuturor celor care cheamă Numele Domnului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu