temelia si adevarul

 

                                       Prima epistolă către Corinteni

                                                                         - XIV -

     Henri Rossier

     14     Capitolul 14

     După învățătura cu privire la daruri din cap. 12, și dragostea necesară exercitării lor de la cap. 13, găsim, la cap. 14, modul în care trebuie ca ele să se manifeste în adunare.

     Acest capitol se împarte în două părți. Prima (v. 1-25) vorbește într-un mod general despre exercitarea darurilor în adunare, și despre ceea ce are loc într-o strângere a adunării care are ca scop zidirea. A doua parte (v. 26-40) insistă asupra ordini care se potrivește atunci când este strânsă adunarea.

     Este incontestabil că, văzând ruina Bisericii, această strângere, despre care se spune: Când "toată adunarea s-ar strânge într-un loc", nu mai există acum, și totuși creștinii sunt responsabili astăzi asupra acestui aspect, ca și cum toată Adunarea lui Hristos ar fi strânsă împreună cu ei. Atunci când, după cum am spus de mai multe ori, nu ar fi decât doi sau trei care să reprezinte Adunarea, după Matei 18:20, ei trebuie să manifeste caracterele întregii Adunări. 

     Exercitarea darurilor nu are alt scop decât zidirea, căci zidirea este gândul principal al acestui capitol. Atunci când un dar se manifestă fără acest rezultat, ar fi mult mai bine, după cum vom vedea aici, ca el să nu se fi manifestat deloc. Aceasta ne readuce la gândul, exprimat în capitolul precedent : Dacă darul produce zidire în adunare, este pentru că el este însoțit de dragoste. Mulți frați la Corint vorbeau în limbi străine. Dacă, de exemplu, aș vorbi chineza în adunare, fără să fiu tradus, aceasta ar fi fără îndoială un dar al Duhului, dar mă voi zidi pe mine însumi, în loc să zidesc adunarea, și dacă nimeni, în afară de mine, n-ar fi zidit, lucrul acesta nu ar fi dragoste, ci egoism, adică contrariul dragostei. Apostolul insistă asupra acestui fapt, și arată care sunt binecuvântările aduse în adunare prin darul profeției, în contrast cu darul limbilor, căci aici, subiectul principal este contrastul dintre cele două daruri.

     Ce este profeția ? După cum am văzut la cap. 12, lăsând deoparte, apostolatul, găsim două daruri prețioase, mai mari decât celelalte, învățătorul și profetul ; dar apostolul insistă aici asupra profeților. Învățătorul învață, transmite cunoștință, profetul revelează (v. 5). Din toate timpurile, profeții au revelat lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu. Cei din Israel au făcut cunoscut poporului viitorul lor și judecățile care aveau să cadă asupra lor, și descoperind cum Dumnezeu avea să întemeieze pe pământ o Împărăție viitoare a lui Mesia. Profeții Noului Testament prezentau judecata care va cădea peste lumea creștină, venirea celui Rău, a Antihristului, și, după aceste judecăți, Împărăția cerească și pământească a lui Hristos, și binecuvântarea viitoare a sfinților cerești. Toate aceste lucruri, tainice și necunoscute înaintea lor, ne sunt revelate prin profeți. Astăzi, aceste revelații s-au încheiat ; nu mai este nimic de adăugat la acestea. Starea actuală a creștinului și a lumii și lucrurile viitoare, sunt cunoscute. - Cu toate acestea, darul profetic se exercită încă și astăzi, și vom vedea lucrul acesta în capitolul nostru. Profetul se folosește de Cuvântul lui Dumnezeu, de Sfintele Scripturi, pentru a descoperi, prin puterea Duhului, taine în vederea zidiri Adunării. Această latură a darului profetic persistă de când Scripturile au fost completate. La începutul ultimului secol (1800, n.t.) niciun creștin nu aștepta venirea Domnului Isus pentru a-i lua pe sfinți la El, cu toate că aproape toate cărțile Noului Testament ne vorbesc despre aceasta. Duhul profetic a luat acest adevăr, conținut în Cuvânt, pentru a-l pune în lumină la timpul potrivit. Am putea da multe din aceste exemple. Cuvântul lui Dumnezeu este complet și imuabil ; dar, în decursul secolelor, multe din adevărurile sale esențiale au fost în întregime ignorate și au rămas literă moartă. Duhul profetic le-a scos la lumină punând sufletele în prezența adevărului divin. O consecință remarcabilă a acțiunii acestui duh profetic în toate timpurile, este de a obliga sufletele să spună : "Dumnezeu este... între voi", în adunare. Sufletele necredincioase sau complet ignorante sunt puse prin profet în legătură directă cu Dumnezeu : "Dacă toți profețesc și ar intra vreun necredincios sau unul neștiutor, el este convins de toți, este judecat de toți; tainele inimii lui sunt arătate și astfel, căzând cu fața la pământ, I se va închina lui Dumnezeu, spunând că Dumnezeu este cu adevărat între voi" (v. 24, 25). Acesta este efectul produs prin darul profetic într-o strângere a adunării în vederea zidiri. Conștiința necredinciosului sau a celui neștiutor este atinsă, și recunoaște imediat prezența lui Dumnezeu în adunare.

     Fie ca Dumnezeu să ne facă, scumpi prieteni, să dorim cu ardoare acest dar. Urmăriți dragostea și doriți darul profeției. Dacă Dumnezeu ne face o astfel de recomandare, nu este ca să răspundă la cererea noastră ? 

     Vedem în acest capitol un cuvânt care se repetă continuu : cuvântul zidire. El este întâlnit nu mai puțin de șapte ori. Pentru a descrie, nu ceea ce este profeția, ci acțiunea sa asupra sufletelor creștinilor adunați, apostolul spune : "Cine profețește vorbește oamenilor spre zidire, încurajare și mângâiere" (v. 3). La fel când descrie la v. 24 și 25, acțiunea acestui dar asupra conștiinței celor simpli și a celor necredincioși, el arată binecuvântarea legată de această acțiune, când ea are ca obiect adunarea. Observați că este vorba, în aceste două cazuri, decât de adunare, nu de orice altă strângere, și cu siguranță ar trebui să avem cu toții pe inimă să realizăm mai mult ce este o strângere a adunării pentru zidire, adunarea strângându-se pentru acest scop în jurul Domnului. Acest capitol nu ni-L prezintă în Persoană în mijlocul alor Săi, ca atunci când este vorba de închinare sau de rugăciune, ci el spune : Dumnezeu este cu adevărat între voi (*). Lucrul acesta ține pur și simplu de faptul că el vorbește aici despre Duhul Sfânt care acționează în trupul lui Hristos prin daruri, și nu, ca în Efeseni, despre Hristos care le dă. Duhul Sfânt este acolo, împărțind El Însuși darurile și supraveghind acțiunea lor ; prin urmare, Dumnezeu (Duhul Sfânt, n.t.) este acolo. Ce har pentru necredincios ! El cade cu fața la pământ și zice : Pentru prima dată în viața mea mă aflu în legătură directă cu Dumnezeu.

     (*) Ca în Coloseni 1:27 

     Preaiubiților ! suntem într-un timp de extremă slăbiciune și umilință în mijlocul stării de ruină pe care noi, creștinii, am produs-o ; dar, pe de altă parte, să fim siguri că, dacă noi căutăm să realizăm strângerea adunării pentru zidire, vom experimenta că Dumnezeu este printre noi și vom găsi, în ciuda ruinei, binecuvântări pe care poate nu le-am cunoscut niciodată mai înainte. Dacă dorim cu ardoare darurile spirituale, nu am nicio îndoială că vom vedea rezultatele.

     Există încă un aspect asupra căruia doresc să vă atrag atenția. Ceea ce caracterizează Adunarea, este ordinea. Acest capitol ne vorbește despre aceasta de la v. 26. În adunarea din Corint domnea o mare dezordine. Două sau trei persoane se ridicau, vorbeau în limbi fără interpret și, prin urmare, fără zidire, căutând înainte de toate, poate fără să-și dea seama, ceea ce îi înălța în proprii lor ochi și ai celorlalți. Frații vorbeau toți împreună. Apostolul le-a spus că doi sau trei pot să vorbească în limbi, "pe rând", dar cu interpretarea limbajului lor. La fel, doi sau trei profeți (nu este spus aici "toți" profeții, ca în v. 24) pot să vorbească. Când Duhul lui Dumnezeu a dat ceva unui al doilea, cel dintâi trebuie să tacă, căci "duhurile profeților sunt supuse profeților". Puterea spirituală, în profet, îi este supusă, astfel încât el poate să se oprească și să lase loc altuia. În acest mod, ordinea potrivită lui Dumnezeu este menținută în trupul lui Hristos.

     În ultimul rând, apostolul se adresează femeilor, și aceasta nu este, după cum știți, prima dată în această epistolă. Nu putem fi suficient de umiliți de ceea ce se petrece în zilele noastre printre creștini. Femeile iau cuvântul, țin discursuri, predică și se roagă în adunare, sau în ceea ce au pretenție că este. Aceste lucruri nu se potrivesc caracterului și poziției femeii, așa cum Cuvântul ne înfățișează. Dar apostolul merge mai departe și zice : "Este rușine pentru femeie să vorbească în adunare". Nu este suficient acest lucru pentru a rezolva definitiv chestiunea ? Dar, în plus, este o problemă de ascultare față de Cuvântul lui Dumnezeu : "De la voi a ieșit Cuvântul lui Dumnezeu ? Sau numai până la voi a ajuns ? Dacă cineva se consideră a fi profet sau om spiritual, să recunoască cele ce vă scriu, că sunt poruncă a Domnului".

     De multe ori am avut ocazia să prezentăm aceste lucruri surorilor în Hristos, dar duhul care suflă astăzi în lumea creștină nu este Duhul lui Dumnezeu, ci cel al lumii care ne înconjoară. El conduce sufletele care nu sunt atente la aceasta pe un drum al independenței, plecând de la neascultarea față de Cuvânt. Porunca Domnului va face oare pe femeie să iasă din locul rânduit ei de Dumnezeu ? Apostolul nu dă des recomandările sale ca porunci ; abia găsim două sau trei în scrierile apostolului Pavel ; și nu este remarcabil faptul că el vorbește despre aceasta ca prevăzând neascultarea creștinătății, și are grijă să dea caracter de poruncă la ceea ce oamenii sunt tentați să considere ca o chestiune de detaliu, față de care le este permis să nu se conformeze. În fața acestei indiferențe vinovate și a acestei prejudecăți, vom spune împreună cu apostolul : "Dacă cineva este neștiutor, să fie neștiutor !"

     Să fim atenți la tot Cuvântul ; el este obligatoriu pentru toate detaliile vieții noastre creștine, dar, în fața unei porunci pozitive, supunerea imediată este necesară. Să nu uităm că ordinea în Adunarea lui Dumnezeu este dată ca exemplu îngerilor care văd aici înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.