temelia si adevarul

 

                                 STUDIU ASUPRA CĂRȚII DANIEL

                                                                      - II -

     J. N. Darby

     2     Capitolele 3 la 6

     Dacă vă amintiți, capitolul 2 pe care l-am citit zilele trecute, ne-a prezentat istoria generală a perioadei de care se ocupă această carte, transmisă printr-un vis în care Nebucadnețar a primit interpretarea prin profetul Daniel. Această istorie a timpului națiunilor. În ea ne sunt prezentate cele patru monarhii, apoi dispariția lor finală, prin judecata pe care piatra cea mică (Împărăția lui Hristos, Hristos Însuși) o va executa împotriva întregii puteri a națiunilor.

     Am văzut, că după ce a distrus statuia, piatra cea mică a devenit un munte mare care a umplut tot pământul.

     Apoi am spus că următoarele capitole, până la sfârșitul capitolului 6, ne prezintă caracterul și comportamentul acestor imperii : marile principii care le guvernează ; și că în loc să se supună lui Dumnezeu, ele se răzvrătesc împotriva Lui, persecutând pe poporul Său și ridicându-se împotriva Lui, ceea ce a atras asupra lor judecata lui Dumnezeu.

     În acest capitol 3 vedem primul păcat, idolatria, care caracterizează puterea națiunilor, sau puterea care domnește în timpul lor. 

     La capitolul 4, aceste imperii, în loc să se supună lui Dumnezeu, devenind fiare, se comportă ca atare, ca niște fiare îngrozitoare, încetând să fie supuse (în timp ce oamenii își recunosc supunerea față de Dumnezeu) și pierzând inteligența (sau "mintea").

     În capitolul 5, este manifestată nelegiuirea, iar în capitolul 6, conducătorul imperiului se înalță pentru a se face pe sine însuși Dumnezeu. După aceea vin detaliile circumstanțelor acestor imperii și a relației lor speciale cu poporul lui Dumnezeu.

     Principiile sunt prezentate în prima parte, iar detaliile istorice în a doua, cartea împărțindu-se exact în două părți de șase capitole fiecare. 

     Cel pe care îl vom citi în această seară ne prezintă marile principii de comportament a puterii care stăpânește în timpul națiunilor.

     În acest capitol 3, idolatria este primul lucru pe care puterea civilă îl stabilește, cu scopul de a întemeia unitatea religioasă, îndepărtând în totalitate poporul adevăratului Dumnezeu, și înlocuindu-l cu altceva. Acesta este marele principiu care ne este prezentat și care caracterizează imperiul națiunilor ; el dă ocazia poporului lui Dumnezeu să-și manifeste credincioșia. Nebucadnețar vrea ca întreg poporul, la fel ca toate popoarele (căci avea mai multe sub stăpânirea sa), care erau adunate în imperiul său, să adore această statuie. Aceasta este idolatrie.

     Așa se manifestă puterea lui Satan ; el determină puterea civilă să producă unitate, căci nu există alt motiv mai puternic ca religia pentru mase. (Nu vorbesc aici despre adevărul care îi dă lui Dumnezeu supremația asupra conștiinței, legând-o pe aceasta din urmă de El.) Satan împinge puterile civile să stabilească unitatea, pentru ca totul să fie bine unit și reglementat sub stăpânirea lui. Aceasta este ceea ce face Nebucadnețar. El ridică această statuie în provincia Babilon, și vrea ca toți guvernatorii să se adune pentru a recunoaște pe dumnezeii săi.

     Efectiv, acesta este un mijloc extrem de puternic pentru a exercita o mare influență asupra popoarelor, a le ține supuse și a le uni unele de altele, precum și cu puterea civilă care se face centrul lor, sau cel puțin susține această religie și se identifică cu ea. Prin urmare, dacă puterea civilă este cea care face acest lucru, trebuie să existe în mod absolut persecuție, mai mult sau mai puțin violentă, este adevărat, dar de fapt persecuție.

     Trebuie deci ca totul să fie stabilit de către puterea civilă. Este ceea ce face Nebucadnețar. El zice : "Cine nu va cădea la pământ și nu se va închina va fi aruncat în același ceas în mijlocul unui cuptor care arde cu foc". Aceasta este consecința pentru cei care nu se aliază la această unitate religioasă idolatră, stabilită pentru toate popoarele de pe pământ.

     O altă consecință manifestată, și unul dintre semnele întregii puteri a națiunilor, este nelegiuirea, care nu numai că nu vrea să respecte conștiința, dar mai mult, nu ține cont de dreptul lui Dumnezeu, și aceasta este latura sa importantă. Conștiința este importantă, fără îndoială, dar drepturile lui Dumnezeu sunt cu mult mai mult.

     Iată ce spune Nebucadnețar (v. 15) : "Cine este dumnezeul acela care vă va scăpa din mâinile mele?" Aceasta este nelegiuirea, principiul blasfemiei care a fost cel al fiarei din toate timpurile și în toate împrejurările, ideea puterii pe care o are și la care ține (*). Să ne amintim că Dumnezeul care i-a dat-o (puterea) este Cel care stăpânește. Nelegiuirea, uitând de unde vine sursa puterii, vrea să-și aroge toate drepturile în ciuda lui Dumnezeu Însuși. Ea se leagă imediat de idolatrie, de unitate în materie de religie, căci, îndepărtându-se de Dumnezeu, cade în mâinile vrăjmașului. Apoi, când puterea civilă vrea în mod absolut să stabilească această unitate, ea pune deoparte, nu doar drepturile conștiinței, ci drepturile lui Dumnezeu Însuși.

     (*) "Această putere a lui a devenit dumnezeul lui" (Habacuc 1:11).

     De asemenea, această remarcă se aplică într-un mod mai special Cuvântului lui Dumnezeu. Nu numai că omul are dreptul la Cuvântul lui Dumnezeu, și că nimeni nu-l poate opri de la acesta ; dar un drept și mai sacru este contestat, dacă îi este luat : acela că Dumnezeu are dreptul să adreseze ceea ce dorește sufletelor oamenilor, și că, adresându-le Cuvântul Său, cei care îi privează acționează contrar drepturilor Sale, și nesocotesc autoritatea lui Dumnezeu care a dorit să le trimită (Cuvântul Său).

     Dacă am servitori, oameni care ascultă de mine, le trimit ordinele mele. Evident, dacă cineva îi împiedică pe aceștia să primească aceste ordine, el încalcă, nu doar drepturile lor, dar și pe ale mele, și aici este marea problemă ; Dumnezeu se va răzbuna fără îndoială pentru toate acestea. Este un lucru groaznic să încalci conștiința altuia pentru a-ți satisface propria răutate. Dar Nebucadnețar a dat complet deoparte drepturile adevăratului Dumnezeu. Acesta este principiul hulitor care este caracteristic națiunilor de la început, prima faptă a acestui cap de aur, însăși temelia puterii națiunilor, care ne este prezentată în acest capitol 3.

     Pe de altă parte, un fapt foarte mișcător cu privire la Șadrac, Meșac și Abed-Nego, este că ei nu s-au îngrijorat de nimic. "N-avem nevoie", spun ei împăratului Nebucadnețar, "să-ți răspundem asupra acestui lucru" (v. 16-18). 

     Consecința acestei încrederi va fi că îi va scăpa pe acești credincioși de persecuție ? Nicidecum ; nu vor scăpa ; Dumnezeu îngăduie ca ei să fie puși la încercare ; El nu Se manifestă înaintea încercării, ci îi permite lui Nebucadnețar să facă tot ce vrea. Ei sunt aruncați în cuptorul care ardea, ca mai târziu Daniel însuși în groapa leilor.

     Ei nu opun nicio rezistență la ardoarea persecuției, nu vor să facă voia lui Nebucadnețar încălcând-și conștiința, ci ei se supun complet poruncilor sale cu privire la trup, și nu i-au cedat nimic cu privire la suflet. Ori, iată consecința : ei sunt dezlegați de foc, și nimic nu este ars în afară de legăturile cu care lumea reușise să-i împovăreze ; mai mult, ei găsesc în foc pe Fiul lui Dumnezeu. Nu a fost altă consecință pentru ei, și aceasta este, în plus, o mărturie imediată a interesului pe care Dumnezeu Îl are față de sărmanii Săi slujitori. Ori, consecința eliberării lor este de a forța puterea civilă să recunoască că Dumnezeul lor este un Dumnezeu care eliberează pe poporul Său, și binevoiește să-Și lege Numele Său de al lor. Este ceea ce spune Nebucadnețar : "Binecuvântat fie Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego, care a trimis pe Îngerul Său și a scăpat pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El", etc. (v. 28, 29). 

     Acesta este principiul credinciosului : el își dă trupul său ca să nu slujească niciunui alt dumnezeu decât Dumnezeului său. În plus, acești credincioși ies, ca martori ai puterii lui Dumnezeu, Dumnezeul lor, înaintea întregii lumi. Satrapii, guvernatorii, toți demnitarii au zis : El este Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego. La fel se va întâmpla și cu iudeii credincioși ; vor fi în cuptorul de foc la sfârșit, dar, în același timp, Dumnezeu Se va manifesta ca Dumnezeul lor. Noi avem o speranță mult mai înaltă decât aceasta, chiar dacă ar fi să fim omorâți. Speranța noastră este speranța gloriei Aceluia care ne-a mântuit, de care ne vom bucura împreună cu El, acolo unde este El. Dar, referitor la cei care alcătuiesc Rămășița iudaică, legați prin puterea morții, ei vor fi eliberați prin puterea lui Dumnezeu, iar adevăratul Dumnezeu va fi recunoscut ca fiind Dumnezeul lor.

     Am arătat cel dintâi caracter al acestor fiare și vom continua, în capitolele următoare, imaginea pe care o avem despre celelalte fiare.