Obiectivele si tacticile lui Satan impotriva poporului lui           Dumnezeu dezvaluite de Cuvantul lui Dumnezeu

                                                                               - II -

     Bruce Anstey

     4     Cele zece tactici principale ale diavolului

     4.2     Atragerea in tovarasii rele (Luca 22:31-32, 54)

     Sa vedem acum un alt pasaj din Scriptura, Luca 22:31-32 : "Si Domnul a spus: Simone, Simone, iata, Satan v-a cerut ca sa va cearna ca pe grau. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca sa nu slabeasca credinta ta; si tu, cand te vei intoarce, sa-i intaresti pe fratii tai".

     Aceasta este o alta cale de atac pe care o foloseste diavolul. El cauta sa indeparteze si sa atraga in tovarasii rele, astfel ca noi sa pacatuim si sa-L dezonoram pe Domnul. Satan voia sa-i cearna pe ucenicii Domnului. A cerne ceva, inseamana a separa de restul printr-o perturbare.

     In timp ce Domnul a spus ceea ce Satan voia sa-i faca lui Petru, in realitate Satan dorea sa faca cu toti ucenici Domnului. Si el doreste sa ne cearna si pe noi ! Domnul ii arata folosind termenul "voi". El spune "Satan v-a cerut ca sa va cearna ca pe grau". Aceasta inseamna ca Satan ii viza pe toti ucenicii, dar Domnul dezvaluie si informeaza pe ucenicii Sai de intentiile lui. Altfel spus, Satan cauta sa ne indeparteze de atmosfera calda a comuniunii cu copiii lui Dumnezeu unde este protectie, ajutor si ingrijire. El doreste sa ne faca sa iesim in atmosfera rece a lumii. Iubiti tineri, ati ascultat de acest glas ? Satan cauta sa va indeparteze de restul sfintilor pentru a va atrage in lume, si aici sa-L dezonorati pe Domnul.

     Este tocmai ceea ce s-a intamplat cu Petru. Intr-un anume fel el s-a indepartat de restul ucenicilor, si a inceput sa-L urmeze pe Domnul "de departe" (Luca 22:54). Atunci a cazut intr-o tovarasie rea, cautand sa se incalzeasca la "focul" lor (Luca 22:55). Lucrul acesta inseamna ca lui Petru ii era frig, si nu doar frig fizic, ci ca era rece in sufletul sau. In aceasta tovarasie, Petru a cazut sub influenta lor, si pentru a se face acceptat, a trebuit sa faca ceva la care nici nu s-ar fi gandit ca ar putea sa-l faca vreodata. Dupa cum stiti, L-a tagaduit pe Domnul cu juramant si blestem (Mt. 26:72-74). Prin aceasta experienta trista, el a demonstrat exactitatea afirmatiilor Bibliei : "Tovarasiile rele strica obiceiurile bune" (1 Cor. 15:33). Dar poate spuneti : "ce este rau in a se incalzi la un foc ?". Intr-adevar, nu este nimic rau in a se incalzi la un foc ; problema este cu cine o faceti. Iubiti tineri, ceea ce diavolul i-a facut lui Petru, el cauta s-o faca si cu voi si cu mine ! Acest gand ne ingheata !

     Remediul lui Dumnezeu este ca avem nevoie sa ramanem aproape de Domnul, spre deosebire de Petru care a alunecat departe de ceilalti si a inceput sa-L urmeze pe Domnul "de departe". Biblia este plina de ilustratii care ne invata ca vrajmasul nu poate sa ne atinga cand ramanem in prezenta Domnului. David, care este un tip al lui Hristos, i-a zis lui Abiatar : "Ramai cu mine, nu te teme, pentru ca cel care cauta viata mea cauta si viata ta; si la mine vei fi bine pazit" (1 Sam. 22:23). O alta ilustratie o vedem in istoria lui Ioas. El a fost ascuns in prezenta Domnului in templu, si dusmanul care cauta sa-i ia viata nu l-a gasit (2 Cr. 22:11-12).

     Sa trecem la Deutoronom 33:12 pentru un alt exemplu : "Despre Beniamin a zis: Iubitul Domnului, el va locui in siguranta langa El; El il va acoperi toata ziua si va locui intre umerii Sai". Din nou acest remediu divin impotriva incercatilor lui Satan de a ne cerne ca pe grau : a ramane "in siguranta langa El". Beniamin a fost cea mai mica semintie din Israel. Ca urmare a propriilor lor greseli, au fost redusi la un anumit moment la 600 de oameni ! (Jud. 20). Mai tarziu semintia s-a refacut, dar a ramas cea mai mica dintre semintii, de unde si apelativul de "Beniamin, cel mic" (Ps. 68:27). Cu toate acestea, ei au fost pastrati in timpul marii schisme a lui Israel, cand cele douasprezece semintii au fost separate si cand cele zece s-au indepartat de centrul divin prin Ieroboam.Aceasta schisma in Israel a fost trista, dar Beniamin cel mic a fost pastrat ! Se poate pune intrebarea "De ce ?". Este tocmai ceea ce a spus acest verset : "Iubitul Domnului, el va locui in siguranta langa El". Semintia lui Beniamin a ramas aproape de Domnul la Ierusalim. Mostenirea lui Beniamin era langa cea a lui Iuda si aproape de centru divin unde era Domnul. Domnul l-a pastrat pe Beniamin "intre umerii Sai", un loc de putere si de siguranta; si El va va pastra, de asemenea, daca veti ramane aproape de El.

     Una dintre modalitatile preferate ale lui Satan de a ne abate si de a ne atrage in tovarasii rele este introducerea fie a unui invatator fals fie a unui crestin neglijent care ne va corupe si ne va abate. Domnul a zis ca vrajmasul va semana "neghina printre grau" (Mt. 13:24-30). Scopul este de a produce amestec, unde asocierea cu raul corupe binele. Exista prea multe cazuri unde, in viata unui copil al lui Dumnezeu, Satan a adus pe cineva care l-a pus in legatura cu ceea ce este rau. Sa fim foarte atenti cu privire la prietenii pe care ni-i facem in casa lui Dumnezeu. 1 Timotei 5:22 zice : "Nu-ti pune mainile in graba peste nimeni, nici nu te face partas la pacatele altora. Pe tine insuti pastreaza-te curat". Aceasta inseamna ca trebuie sa fim atenti la largirea cercului nostru de comuniune cu cineva pe care nu-l cunoastem. Noi nu stim ce amestec poate fi in viata lui. Nu putem desface tot ceea ce Satan a facut in marturia crestina, dar putem sa ne pastram separati. 2 Timotei 2:20-21 zice : "Dar intr-o casa mare nu sunt numai vase de aur si de argint, ci si de lemn si de lut; si unele sunt spre onoare si altele spre dezonoare. Deci, daca cineva se va curati pe sine insusi de acestea (separandu-se de cei a caror imagine sunt vasele fara valoare), va fi un vas spre onoare, sfintit, folositor Stapanului, pregatit pentru orice lucrare buna".

     De aceea remediul divin impotriva incercarilor lui Satan de a ne atrage in lume este de a ramane aproape de Domnul, in comuniunea Sa, si de a umbla in separare in casa lui Dumnezeu ("casa mare", crestinatatea, n.t.).

     4.3     A descuraja si a impinge la parasire (1 Petru 5:5-11)

     1 Petru 5:5-11 prezinta o alta tactica a diavolului : "Tot astfel, cei mai tineri, fiti supusi fata de batrani si toti incingeti-va cu smerenie unii fata de altii, pentru ca Dumnezeu sta impotriva celor mandri, dar da har celor smeriti. Smeriti-va deci sub mana puternica a lui Dumnezeu, ca sa va inalte, la timpul potrivit, aruncand asupra Lui toata ingrijorarea voastra, pentru ca El ingrijeste de voi. Fti treji, vegheati! Pentru ca vrajmasul vostru, diavolul, da tarcoale ca un leu care racneste, cautand pe cine sa inghita (sau: "sa devoreze"). Impotriviti-va lui tari in credinta, stiind ca acelesi suferinte se implinesc si in fratietatea voastra care este in lume. Iar Dumnezeul oricarui har, care v-a chemat la gloria eterna in Hristos Isus, dupa ce veti suferi putin timp, El Insusi va va desavarsi, va va aseza, va va intari si va va face neclintiti: Lui fie gloria si puterea, in vecii vecilor! Amin".

     Descurajarea este poate cea mai eficace arma a lui Satan. Este clar scopul lui Satan aici. Stie ca daca ne poate descuraja, ne pierdem toata utilitatea in Imparatia lui Dumnezeu si pentru a promova gloria lui Hristos in aceasta lume. Satan cauta sa-i descurajeze pe copiii lui Dumnezeu in multe feluri. In acest pasaj Petru ne atentioneaza impotriva a doua stari opuse. Fie ca ne aflam in una sau in cealalta, noi suntem vulnerabili. Una este a ne umfla de mandrie, cealalta este de a fi abatuti datorita descurajari. Fie ca ne aflam in una sau in alta din aceste extreme, noi ii vom da ocazia diavolului sa actioneze si sa ne domine. In ambele cazuri, scopul final al lui Satan este sa ne aduca la abandonare.

     Daca cineva este ocupat de importanta sa, Satan se va folosi de aceasta pentru a-l conduce la cadere. Cartea Proverbe ne spune ca "Mandria merge inaintea pieirii, si un duh ingamfat inaintea caderii" (Prov. 16:18). Si de asemenea "Mandria unui om il injoseste" (Prov. 29:23). Petru stia despre ce vorbeste cand ii atentioneaza pe sfinti aici; era exact ceea ce i s-a intamplat lui ! El a crezut ca este cel mai bun dintre ucenicii Domnului : s-a certat cu ceilalti despre cine este mai mare (Luca 22:24); si cand Domnul le-a spus ca toti Il vor parasi, Petru a vazut in aceasta ceea ce ceilalti erau in stare sa faca, dar gandea ca Domnul S-a inselat gandind ca si el o va face. Dar Domnul i-a spus fara menajamente ca si el va cadea prin mana vrajmasului chiar in aceasta noapte ! (Mc. 14:26-31). Se vede ca Petru era preocupat de propria sa importanta, dar ca el nu-si cunostea propria sa inima. Ori tocmai de aceasta s-a folosit diavolul pentru a aduce caderea lui Petru. Si atunci cand L-a tagaduit pe Domnul, el a realizat ce inseamna sa fii abatut si descurajat dupa ce a falimentat (Luca 22:62). In aceste doua situatii Petru vorbeste din experienta.

     Satan ar vrea sa ne faca sa ne ingamfam (1 Tim. 3:6, 7), fiindca stie ca aceasta duce la cadere; si atunci poate sari peste ocazia de a ne descuraja. Scopul lui, va spun, este sa ne faca sa renuntam la tot, pentru a provoca un faliment major in viata nostra crestina. Si pentru a ajunge aici, el foloseste deseori esecurile noastre ! Cuvantul a devora, folosit aici in 1 Petru 5:8, mai este folosit o singura data in Scriptura, in 2 Corinteni 2:7 unde este vorba de a fi "coplesit (sau, devorat) de prea multa intristare". Acest ultim pasaj face referire la un om care se afla intr-o stare morala rea, in urma careia a fost pus in afara comuniunii sfintilor. Satan se foloseste de caderea acestui om pentru a-l dobori, pana acolo incat sa fie coplesit de tristete si descurajare.

     Remediul lui Dumnezeu la tactica diavolului de a se inalta pe sine, este smerenia de sine. Astfel, Petru indeamna : "Smeriti-va deci sub mana puternica a lui Dumnezeu" (1 Pet. 5:6). Daca vom continua sa umblam linistiti si smeriti cu Domnul, va fi putin probabil ca sa fim umflati de mandrie, pentru ca nimeni nu poate sa se glorifice pe sine in prezenta Sa (1 Cor. 1:29). Unele persoane gandesc ca smerenia este de a gandi rau despre noi insine, dar adevarata smerenie este de a nu ne gandi deloc la noi insine.

     Cu toate acestea, cand vom "umbla smeriti" cu Dumnezeul nostru, dupa indemnul Scripturii (Mica 6:8 ; Is. 38:15), Satan va incerca alte modalitati pentru a ne descuraja. Pasajul din 1 Petru 5 face referire la persecutie. Impotrivitorul, diavolul, actionand sub caracterul sau de "leu care racneste", va provoca persecutie impotriva sfintilor, si rezultatul va fi de multe ori descurajarea (vezi, de asemenea, Apoc. 2:10). Poate au crezut ca aceasta cale este prea grea pentru a continua. Aceasta este tactica lui Satan pe care o va folosi in Necazul cel mare. El va incerca "sa asupreasca (sau "sa distruga") pe sfintii locurilor preainalte", descurajandu-i printr-o persecutie grozava, - asa cum lumea nu a vazut niciodata mai inainte (Dan. 7:25 ; Mt. 24:21-22).

     Remediul divin la descurajarea de acest fel se gaseste in acest pasaj din 1 Petru 5, unde este spus: "Aruncand asupra Lui toata ingrijorarea voastra, pentru ca El ingrijeste de voi" (v. 7). Un alt verset zice : "Arunca asupra Domnului povara ta si El te va sustine. El nu va ingadui niciodata sa se clatine cel drept" (Ps. 55:22). Trebuie sa-I lasam Domnului ceea ce ne ingrijoreaza, si El va purta povara noastra. Pavel zice : "Nu va ingrijorati de nimic, ci, in orice, faceti cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugaciune si cerere cu multumiri; si pacea lui Dumnezeu, care intrece orice intelegere, va pazi inimile voastre si gandurile voastre in Hristos Isus" (Filip. 4:6, 7). El nu spune ca cererile noastre se vor implini dupa cum vrem noi, dar ca, daca le aducem inaintea Lui, El ne va da pacea in care El Insusi locuieste; si astfel "inimile si gandurile noastre" nu vor fi tulburate de aceste lucruri. Ce provizie minunata de har !

     Daca ne impotrivim cu credinta diavolului, aruncand toate ingrijorarile noastre asupra Domnului, atunci domnul Se va folosi de diferitele incercari prin care trecem pentru a produce crestere si maturitate spirituala in vietile noastre. Petru continua zicand : "dupa ce veti suferi putin timp, El Insusi (Hristos Isus) va va desavarsi, va va aseza, va va intari si va va face neclintiti (in fr. "va va aseza pe o temelie de neclintit", n.t.) (1 Pet. 5:10). A fi "desavarsiti" (sau, "impliniti", n.t.), inseamna a ajunge la o crestere deplina si la o maturitate deplina in lucrurile lui Dumnezeu.

     4.4     A pierde increderea in Dumnezeu (2 Cor. 12 si Iov)

     O tactica foarte apropiatata de cea dinainte este cea prin care diavolul cauta sa ne pierdem increderea in Dumnezeu. El se folosete uneori de disciplinile prin care Dumnezeu le lucreaza in vietile noastre pentru binele nostru. Daca el reuseste sa ne tulbure increderea in Domnul, riscam sa facem un pas gresit in vietile noastre, in independenta fata de Dumnezeu, si acest lucru ne va indeparta (de Dumneze, n.t.). Satan s-a folosit de aceasta cale de atac impotriva apostolului Pavel, dar el a fost complet invins. Apostolul zice : "Si, ca sa nu ma inalt prin maretia descoperirilor, mi s-a dat un tepus pentru carne, un sol (sau "un inger") al lui Satan, ca sa ma palmuiasca (sau "sa ma bata cu pumnii"), pentru ca sa nu ma inalt. Pentru aceasta de trei ori L-am rugat pe Domnul ca sa-l departeze de la mine. Si El mi-a spus: Harul Meu iti este de ajuns; caci puterea Mea se desavarseste in slabiciune. Deci foarte bucuros ma voi lauda mai degraba in slabiciunile mele, ca sa locuiasca peste mine puterea lui Hristos" (2 Cor. 12:7-9).

     Dupa ce Pavel a fost "rapit in al treilea cer", Dumnezeu, in intelepciunea Sa, i-a trimis un anumit necaz destinat sa-l pastreze smerit si dependent. Datorita revelatiilor atat de inalte pe care el le-a avut, era necesar (acest tepus, n.t.), altfel s-ar fi inaltat peste masura. Pavel nu spune in ce a constat acest necaz, dar a fost o disciplina preventiva, aleasa de Domnul pentru binele sau. El vorbreste ca de actiunea "unui inger al lui Satan", fiindca el stia ca Satan cauta sa-l necajeasca prin acest mijloc, pentru ca sa-si piarda increderea in Domnul.

     In mod asemanator, Dumnezeu aranjeaza lucrurile pentru ca in final sa lucreze pentru binele nostru. Scriptura spune ca : "toate lucrurile lucreaza impreuna spre bine pentru cei care Il iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemati potrivit planului Sau" (Rom. 8:28). Lucrul acesta nu vrea sa spuna ca tot ceea ce Dumnezeu ingaduie in vietile noastre este bun; El poate ingadui sa se intample lucruri rele; dar tot ceea ce El ingaduie lucreaza impreuna pentru un rezultat final bun. Totusi, daca nu le luam din partea Sa ca ceva pe care El ne cere sa le suportam, Satan va cauta sa se amestece si sa foloseasca plangerile noastre pentru a face sa ne pierdem increderea in Domnul. Plangerea nu este niciodata raspunsul, ci ea duce la razvratire. Supunerea este calea binecuvatarii.

     In acest caz, dupa ce I-a cerut Domnului sa-i indeparteze acest tepus, Domnul i-a raspuns nu; Pavel spune ca atunci s-a supus cu bucurie, si aceasta l-a condus sa se glorifice (sau sa se laude, n.t.) in slabiciunea sa. Luate ca din partea Domnului, palmele lui Satan l-au adus mai aproape de Domnul, prin care puterea Domnului a fost mult mai evidenta in viata sa. "Tepusul in carne" a lucrat doua lucruri in viata lui Pavel; el l-a pastrat smerit si l-a facut dependent. Pavel, primindu-l ca din partea Domnului, a experimentat "puterea lui Hristos" peste el, si care l-a facut in stare sa continue ca martor al Sau smerit si dependent. Supunandu-ne disciplinei lui Dumnezeu in vietile noastre, nu vom permite lui Satan sa introduca nici cea mai mica umbra de indoiala in inimile noastre.

     Aceasta cale de atac a fost folosita de Satan in viata lui Iov. Dupa cum se stie, istoria lui Iov trateaza modul cum Dumnezeu l-a facut mai bun pe acest om. Dumnezeu a hotarat anumite discipline purificatoare in viata lui Iov pentru binele sau final. Incercarea a venit asupra lui din sapte directii diferite :

     1- Fiii din Seba i-au rapit bunurile (Iov. 1:13-15),

     2- Fulgerul i-a ars bunurile sale (Iov. 1:16),

     3- Caldeenii i-au luat mijloacele sale de transport (Iov 1:17,

     4- Familia sa a fost ucisa de o furtuna (Iov 1:18-19),

     5- Sanatatea lui s-a prabusit (Iov 2:7-8),

     6- Sotia sa a devenit un instrument in planurile lui Satan (Iov 2:9-10),

     7- Prietenii sai au venit si l-au indurerat (Iov 2:11-13).

     Toate acestea au fost ingaduite de Dumnezeu pentru binele lui Iov, dar Satan a cautat o ocazie pentru a tulbura increderea lui Iov in Dumnezeu. In cap. 1 si 2 vedem "rabdarea lui Iov", iar la cap. 42 vedem "raspunsul Domnului" dupa expresiile din Iacov 5:11. Iov s-a supus la ceea ce a ingaduit Dumnezeu si Satan a fost invins si a fugit din scena (Iac. 4:7). Satan care este scos in fata atat de mult in primele doua capitole, nu mai apare in restul cartii ! Dumnezeu Si-a implinit scopul Sau final in Iov prin toate acestea, si Iov a devenit un om mai bun datorita acestora.

     Remediul divin impotriva incercarilor lui Satan de a tulbura increderea in Domnul este de a "pastra credinta si o constiinta buna" (1 Tim. 1:19-20). "Credinta" este energia interioara a increderii sufletului in Dumnezeu. Dupa cum am spus, Satan face tot ce poate pentru a perturba credinta crestinului. "A pastra credinta", inseamna a lua scutul credintei care poate stinge sagetile arzatoare ale celui rau (Efes. 6:16). A spune : "Stiu ca Domnul are ceva care este mai bun pentru mine, si nu vreau sa pun sub semnul intrebarii intelepciunea cailor Sale. El stie ce este mai bun si eu vreau sa ma incred in El, chiar daca totul este de neinteles pentru mine".

     Daca Satan a reusit sa semene in inimile noastre idoiala cu privire la bunatatea lui Dumnezeu, increderea noastra in Domnul va fi tulburata. Daca vom pune la indoiala intelepciunea cailor Domnului cu privire la noi, atunci vom fi ispititi sa facem pasi in viata noastra in afara voii lui Dumnezeu. Acest lucru, desigur, va conduce la o constiinta rea. Si daca continuam pe acest drum, vom fi deranjati de reprosurile constiintei noastre, si vom cauta sa respingem "constiinta buna". Vom justifica mai degraba drumul nostru decat sa-l judecam; si aceasta va duce la naufragiu in vietile noastre. Sa pastram o constiinta buna dand socoteala imediat lui Dumnezeu, - si nelasand niciun pacat nejudecat sau nemarturisit sa apese pe constiinta (1 Ioan 1:9). Fie ca Domnul sa ne dea harul sa luam tot ceea ce ingaduie in viata noastra ca venind de la El, cu credinta, nedand ocazie vrajmasului sa ne faca sa parasim calea Sa.

    Obiectivele si tacticile lui Satan impotriva poporului lui           Dumnezeu dezvaluite de Cuvantul lui Dumnezeu

                                                                             - I -

     Bruce Anstey

     1     Noi suntem in razboi spiritual, si vrajmasul este foarte puternic

     As vrea sa vorbesc despre tacticile si vicleniile diavolului in incercarile sale de a tulbura pe poporul lui Dumnezeu si cum este el invins prin Cuvantul lui Dumnezeu.

     In introducere la acest subiect, sa citim Luca 14:31-32 : "Sau care imparat, mergand la razboi impotriva altui imparat, nu sta intai sa se sfatuiasca daca poate sa-l intampine cu zece mii pe cel care vine impotriva lui cu douazeci de mii? Iar daca nu, pe cand acela este inca departe, trimite solie si cere conditiile de pace". Aceste versete ne spun ca noi suntem angajati impotriva unui vrajmas cu mult mai puternic decat noi ! Acest lucru trebuie sa-l intelegem la inceputul vietii nostre crestine : noi nu avem suficienta putere de a lupta cu el.

     Si mai citim in 2 Corinteni 10:3-5 : "Caci, desi umblam in carne, nu ne luptam potrivit carnii. Pentru ca armele luptei noastre nu sunt firesti (lit. "carnale"), ci puternice, potrivit lui Dumnezeu, spre daramarea intariturilor, daramand rationamente si orice inaltime care se ridica impotriva cunostintei lui Dumnezeu si inrobind orice gand ascultarii de Hristos". Aceste versete ne spun despre natura luptei : ea este spirituala, nu este o batalie fizica.

     Acum sa trecem la Efeseni 6:10-12 si sa vedem ceva mai mult : "Incolo, fratii mei, fiti tari in Domnul si in taria puterii Lui. Imbracati toata armura lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului: pentru ca lupta noastra nu este impotriva sangelui si a carnii, ci impotriva stapanirilor, impotriva autoritatilor, impotriva stapanitorilor lumii intunericului acestuia, impotriva puterilor spirituale ale rautatii in cele ceresti". Aceste versete ne spun ca acest vrajmas are un plan precis de atac pentru a tulbura vietile noastre ! Si acest plan este specific pentru fiecare dintre noi, in mod individual, deoarece cu toti avem inclinatii si slabiciuni diferite.

     In final, ultimul verset din Romani 16:20 : "Dumnezeul pacii va zdrobi in curand pe Satan sub picioarele voastre". Acest verset ne asigura biruinta finala, intr-o zi viitoare, prin efectul puterii lui Dumnezeu.

     Prin urmare, aceste pasaje pe care le-am citit stabilesc faptul ca exista o stare de razboi crestin. Dar acesta nu este genul de stare de razboi la care ne gandim in mod firesc datorita faptului ca traim in aceasta lume; acesta este o lupta spirituala cu Satan si cu emisarii sai. Este trist de observat ca de-a lungul intregului drum spre biruinta finala, vor fi multi oameni doborati. Multi iubiti crestini au cazut in batalie, si noi am putea foarte bine sa fim urmatorii care vor cadea, daca nu luam seama. In primul rand, 1 Petru 5:8 ne spune ca avem nevoie sa fim "treji" si "vigilenti" cu privire la miscarile acestui vrajmas. Nu ne aflam intr-un timp de pace, ci in timp de razboi, razboi spiritual ! Trebuie sa ne traim vietile noastre crestine intr-o stare de alerta maxima. Trebuie sa purtam permanent armura noastra spirituala, caci nu stim cand, nici de unde vor veni atacurile.

     In Efeseni 6 (v. 11), este spus ca Satan foloseste "uneltiri" in razboiul sau, ceea ce vrea sa zica ca el este extrem de inselator. Este un vrajmas viclean. O uneltire este ceva care in aparenta este bun si nevinovat, dar care inseala sufletul. Faptul ca acest cuvant este la plural (uneltiri) ne spune ca Satan are multe cai de atac prin care inseala. Ceea ce poate folosi impotriva voastra, nu il foloseste neaparat impotriva mea. Se poate traduce, de asemenea (W.K.) : "... impotriva stratagemelor diavolului". Stratagema vine de la cuvantul strategie, care arata stiinta militara. Aceasta inseamna ca Satan are planuri cu privire la viata voastra si a mea ! El are o strategie speciala pentru a ne ataca. Acesta nu este un atac facut la intamplare. Este un plan ingenios calculat. El cunoaste inclinatiile fiecaruia dintre noi pentru ca le-a analizat, si va folosi o cale de atac specifica pentru punctul cel mai slab pe care il stie la noi.

     Este ca la jocul de sah : exista pozitii ale piselor care sunt fatale si unde se pierde de fiecare data. Aceasta ilustreaza viata reala si conflictul nostru in Imparatia spirituala. Din punct de vedere natural, noi nu avem nicio sansa in fata diavolului, mai ales cand suntem tineri ! Adversarul nostru este de zece ori mai inteligent si mai puternic decat noi. Lasati la dispozitia noastra (sau pe mana noastra, n.t.), vom fi batuti de fiecare data. Acesta este un gand care ar trebui sa ne trezeasca (lit. "dezmeticeasca", dintr-o stare de confuzie sau amorteala spirituala, n.t.). Dar, nu se ajunge brusc intr-o pozitie fatala. Exista etape preliminare pentru a construi o lovitura care sa duca la infrangerea vrajmasului. La fel se intampla si cu tacticile diavolului in viata reala. El incearca sa-i puna pe oameni in pozitia de a fi gata sa cada. El se multumeste sa lucreze incet in vietile lor, pentru ca, daca este posibil, ei sa sfarseasca prin a cadea.

     Domnul Isus are mijloacele de a ne izbavi de planurile diabolice ale lui Satan. Si acesta este subiectul despre care doresc sa vorbesc astazi. Domnul este de partea noastra, si El este mai mare decat vrajmasul nostru. Suntem recunoscatori sa putem spune : "Cel care este in voi este mai mare decat cel care este in lume" (1 Ioan 4:4).

     2     Cuvantul lui Dumnezeu este victorios impotriva tacticilor diavolului

     1 Ioan 2:14 ne invata ca Satan poate fi invins prin Cuvantul lui Dumnezeu, adica de catre copilul lui Dumnezeu care urmeaza principiile acestui Cuvant. Apostolul Ioan zice : "V-am scris, tinerilor, pentru ca sunteti tari, si Cuvantul lui Dumnezeu ramane in voi, si l-ati invins pe cel rau" (1 Ioan 2:14).

     Dumnezeu ne spune clar in Cuvantul Sau ceea ce cauta si face vrajmasul nostru, si cum sa putem invinge vicleniile sale. El a pus toate acestea prin scris, pentru noi, in Scripturi, astfel ca noi sa cunoastem planurile de batalie ale vrajmasului, inainte ca el sa vina peste noi ! Sa ne gandim putin la un general de armata care planifica o strategie impotriva dusmanului sau, dar dusmanul este tinut in secret (in necunostinta de acest plan, n.t.). Este ceea ce Domnul a facut pentru noi ! Daca suntem familiarizati cu Cuvantul lui Dumnezeu, vom sti exact ceea ce vrajmasul vrea sa faca, si cum se va comporta el in acest conflict.

     Pasajul din 2 Imparati 6:8-10 ilustreaza acest punct : "Si imparatul Siriei facea razboi impotriva lui Israel si s-a sfatuit cu slujitorii sai, zicand : In cutare si in cutare loc va fi tabara mea. Si omul lui Dumnezeu a trimis la imparatul lui Israel, zicand: Pazeste-te sa nu treci prin locul acela, pentru ca sirienii au coborat acolo. Si imparatul lui Israel a trimis la locul despre care-i spusese omul lui Dumnezeu si-l instiintase si a stat pazit acolo, nu odata, nici de doua ori". Imparatul Siriei, care este o imagine a diavolului, urmarea ca sa-i faca pe fiii lui Israel sa cada intr-o ambuscada. El insusi s-a pus "in cutare sau in cutare loc", dar de fiecare data planul sau era un esec deoarece profetul ii dadea imparatului lui Israel un cuvant din partea lui Dumnezeu, pentru ca el sa nu treaca pe-acolo. Acesta a fost Cuvantul (oral) lui Dumnezeu care l-a izbavit pe imparatul lui Israel.

     In acelasi mod in care imparatul lui Israel nu trebuia sa mearga in anumite locuri pentru ca dusmanul sau era sigur ca-l va prinde acolo, la fel exista anumite locuri in aceasta lume unde nu trebuie sa mergem pentru ca diavolul ne poate prinde acolo. Locurile periculoase pentru voi sunt diferite de cele pentru mine : acestea depind de centrele noastre de interese. Diavolul a urmarit suficient viata voastra pentru a sti unde mergeti si ceea ce faceti. El stie ceea ce va atrage datorita acestei slabiciuni, si asteapta in acel loc ocazia ca sa va atraga in ceea ce va poate abate de pe cale.

     Diavolul va incerca sa gaseasca un loc unde poate sa va faca sa cadeti. Poate duceti o viata foarte morala; atunci el va va ataca poate in viata voastra religioasa. Poate ca va reusi sa va implice intr-un principiu legat de adunare pe care nu l-ati inteles bine, si va va abate prin acest mijloc. El este foarte inteligent; nu lasa sa-i scape nicio ocazie fara s-o foloseasca. Singurul mod de a-l invinge pe cel rau este de a ne tine picioarele pe calea pe care Cuvantul lui Dumnezeu a trasat-o (Ps. 17:4). Daca picioarele noastre raman pe aceasta cale, vrajmasul nu ne poate atinge ! Aceasta inseamna ca avem nevoie sa cunoastem diferitele principii ale Cuvantului lui Dumnezeu, si a avea inimi care doresc sa umble in consecinta. Tinerii sunt in mod special vulnerabili pentru ca ei sunt noi in credinta, si nu sunt familiarizati cu Cuvantul lui Dumnezeu. In fiecare zi din viata noastra avem nevoie sa spunem rugaciunea : "Pazeste-ma, Dumnezeule, caci in Tine ma incred" (Ps. 16:1).

     John Bunyan a ilustrat acest lucru in alegoria sa din cartea "Calatoria crestinului". El vorbeste de un calator numit "Crestinul" in drum spre Cetatea Cereasca. La un punct de pe traseu, Crestinul aude ragetul leilor inaintea lui. El gandeste ca nu are nicio sansa de scapare. Dar cand consulta harta care ii arata drumul inainte, el descopera ca fiecare din acesti lei erau legati si ca lanturile au o lungime incat leii nu puteau sa-l atinga, atat timp cat el ramanea pe calea indicata pe harta. Leii puteau sa urle cat voiau, dar ei nu putea sa-l atinga. Bunyan foloseste aceasta alegorie cu privire la Cuvantul lui Dumneze, caci el este, desigur, ghidul si harta noastra geografica. In acelasi fel, daca ne mentinem picioarele pe calea pe care Cuvantul lui Dumnezeu ne-a trasat-o, vom fi izbaviti de toate planurile vrajmasului.

     Domnul Isus este, desigur, exemplul suprem de folosire a Cuvantului lui Dumnezeu pentru a-l invinge pe diavol (Luca 4). Satan a incercat sa-L faca pe Domnul sa Se indoiasaca de Sine facandu-L sa faca ceea ce nu-I poruncise Dumnezeu. Apoi a incercat sa-L ispiteasca sa faca ceva pe care Dumnezeu nu I-a spus sa-l faca. Dupa aceasta el a incercat sa-L ispiteasca pe Domnul sa se inalte si din nou sa faca ceva ce nu I-a spus Dumnezeu sa faca. In aceste trei situatii Domnul a recurs la Cuvantul lui Dumnezeu si la ascultarea simpla de acesta, si diavolul a fost invins.

     Dumnezeu care stie totul, a expus acolo diferitele cai de atac ale vrajmasului. Nu doar ca Dumnezeu ne-a dat indicatii scrise cu privire la planurile vrajmasului, dar El ne-a dat, de asemenea, si remediul divin in Cuvantul Sau, astfel ca noi il putem "invinge pe cel rau". As vrea, astazi, sa va arat cateva din aceste lucruri dupa Scriptura.

     3     Obiectivul principal al lui Satan

     Inainte de a privi la diferitele viclenii ale vrajmasului, as vrea sa subliniez ca intunecarea gloriei lui Hristos este obiectivul principal al lui Satan in toata lupta sa ! Cred ca acest lucru se afla la baza tuturor atacurilor lui Satan. De ceea ce Dumnezeu Se ataseaza mai mult, de acesta diavolul se impotriveste mai mult. Datorita faptului ca marea dorinta a lui Dumnezeu este sa glorifice si sa inalte pe Fiul Sau in aceasta lume, Satan lupta pana la moarte impotriva ! El nu vrea ca Hristos sa fie glorificat. Si el stie ca mijlocul cel mai eficace pentru a dezonora Numele lui Hristos este de a se folosi de un crestin care poarta acest Nume. Daca reuseste sa duca un crestin pe o cale a nedreptatii, acest lucru va fi mai eficient decat a se folosi de un necredincios pentru a discredita marturia crestina. Puteti sa intelegeti deci pentru ce diavolul are planuri cu privire la viata voastra si a mea.

     Satan stie ca, potential, fiecare din noi poate fi un martor puternic in aceasta lume, daca viata sa este supusa cerintelor lui Hristos. Hristos ar vrea sa fie glorificat in ai Sai. Un crestin consacrat poate face mult ! De aceea diavolul se straduieste atat de mult sa produca dezordine in viata crestinilor. El cauta sa faca vietile voastre si a mea inutile pentru promovarea cauzei lui Hristos in aceasta lume.

     4     Zece tactici principale ale diavolului

     As vrea sa privim zece tactici sau diferite viclenii ale diavolului pe care Cuvantul lui Dumnezeu le arata. Nu spun ca acestea sunt singurele prin care diavolul actioneaza, dar cred ca acestea sunt principalele. Dumnezeu, ca sa zicem asa, a dezvaluit planurile de atatc ale diavolului, astfel ca "nu suntem necunoscatori ai planurilor lui" (2 Cor. 2:11). Dupa cum deja am spus mai sus, daca suntem familiarizati cu Cuvantul lui Dumnezeu, vom cunoaste diferitele cai de atac ale vrajmasului; si vom fi paziti daca aplicam remediul divin pentru fiecare.

     4.1     Ia Cuvantul lui Dumnezeu semanat in inimile noastre (Mc. 4:14-15)

     Sa ne indreptam atentia spre Marcu 4:14-15 : "Semanatorul seamana Cuvantul. Cei de langa drum, unde se seamana Cuvantul, sunt cei la care, indata ce aud, vine Satan si ia Cuvantul semanat pentru ei".

     Cred ca acesta este primul lucru pe care diavolul cauta sa-l faca in vietile noastre : sa se asigure ca nu retinem nimic din Cuvantul lui Dumnezeu ! Fie ca este vorba de citirea noastra personala a Scripturilor, sau in strangerile biblice la care luam parte, un lucru este sigur, el doreste sa nu avem niciun profit din Cuvantul lui Dumnezeu. Iubiti tineri, acest lucru inseamna ca Satan vrea sa se asigure ca nu luam nimic din aceste strangeri ! Hristos, in Cuvantul lui Dumnezeu, este hrana pentru viata cea noua. Planul lui Satan este de a infometa poporul lui Dumnezeu si a-l aduce intr-o stare de malnutritie spirituala. Daca veti lua ceva din Cuvantul lui Dumnezeu, veti creste, si acesta este ultimul lucru pe care el il doreste. Cu cat veti creste mai mult, cu atat veti deveni ca Hristos; cu cat veti fi ca Hristos, cu atat viata voastra Il va glorifica. De aceea, stiind ca planul lui este de a lua Cuvantul lui Dumnezeu care a fost semanat, dublati-va energia pentru a fi atenti la ceea ce se spune in strangerile biblice si la ceea ce cititi in lecturile personale, pentru a acumula astfel ceva pentru profitul vostru spiritual.

     Motivul pentru care ii este atat de usor lui Satan sa smulga din inimile noastre samanta pretioasa a Cuvantului lui Dumnezeu, este ca terenul pe care Cuvantul a fost semanat, de multe ori nu este intr-o stare buna pentru ca sa ne ia in stapanire (sau, "sa prinda radacina in noi", n.t.). Stim cu toti ca un agricultor lucreaza pamantul inainte de a-si semana samanta. Daca pamantul este sapat, samanta poate sa cada in interior, incoltind si crescand. Dar daca pamantul nu a fost sapat, si daca sunt buruieni, ele acopera samanta si recolta va fi foarte slaba.

     Este responsabilitatea noastra de a elimina buruienile din vietile noastre pentru a profita astfel de Cuvant. Iacov 1:21 zice : "De aceea, lepadand orice necuratie si revarsare de rautate, primiti cu blandete Cuvantul sadit, care poate sa va mantuiasca sufletele". Si 1 Petru 2:1-2 zice : "Lepadand deci orice rautate si orice viclenie si fatarnicii si invidii si orice vorbiri de rau, ca niste prunci nou-nascuti, doriti mult laptele spiritual curat al Cuvantului, ca prin el sa cresteti spre mantuire". In aceste doua pasaje este aratat ceea ce trebuie indepartat din vietile noastre pentru ca Cuvantul lui Dumnezeu sa faca radacina in mod corespunzator in noi. Necuratie, rautate, viclenie, etc., sunt buruieni care trebuie indepartate in mod absolut din vietile noastre. Aceasta inseamna ca trebuie sa ne judecam pe noi insine, in care sapatul (sau aratul pamatului, n.t.) este o imagine. Daca ne marturisim Domnului cu pocainta un pacat cunoscut, vom fi in starea potrivita de a profita de Cuvant. Judecata de sine este foarte importanta in citirea Cuvantului lui Dumnezeu. Daca Cuvantul este primit in inima prin constiinta, el va prinde radacina si va aduce roade in vietile noastre. Cred ca acesta este remediul lui Dumnezeu impotriva incercarilor lui Satan de a lua acest Cuvant din inimile noastre.        

                              Ascultarea si vointa Domnului Isus

                                                                                       - II -

     Arend Remmers

     4     Nu voia Mea, ci a Ta

     4.1     Ghetsimani

     Doar in lumina pasajelor prezentate mai sus putem intelege in mod corect cuvintele Domnului din Ghetsimani. In lupta Sa interioara si in chinul Sau, El a zis : "Tata, daca vrei, departeaza paharul acesta de la Mine! Insa nu voia Mea, ci a Ta sa se faca" (Luca 22:42). Ceilalti evanghelisti folosesc aici expresii putin diferite : "Insa nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu" (Mt. 26:39) si "Insa nu cum vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie" (Mc. 14:36). Practic, sensul este acelasi. Cererea Domnului Isus din Ghetsimani pune pe cititorul Bibliei in fata unei interbari : A avut Domnul aici in mod exceptional o vointa diferita de cea a Tatalui ?

     In natura omeneasca a lui Hristos nu a existat nici cea mai mica urma de vointa proprie. Daca ne amintim, ca - chiar in aceste momente deosebit de grele - aceasta a fost intotdeauna hrana Sa, adica placerea Lui, de a face voia Tatalui Sau, atunci cererea : "nu voia Mea, ci a Ta sa se faca" ramane o taina de nepatruns.

     4.2     A accepta fara rezerve este ceea ce L-a ingrozit

     Noi ne aflam aici pe un "teren sfant", precum Moise inaintea rugului aprins (Ex. 3:2-5). La fel ca Moise care nu putea sa inteleaga acest eveniment extraordinar, nici noi nu putem patrunde ceea ce s-a intamplat in inima Rascumparatorului nostru atunci cand era cu fata la pamant si Se ruga in Ghetsimani. Dar putem spune ca paharul suferintei care era inaintea Lui in acel moment, avea asupra Lui un efect atat de ingrozitor incat a cerut sa fie crutat, daca acest lucru era posibil. El stia ca era imposibil. Ce chin pentru Domnul nostru !

     Sentimentele perfect de drepte ale sufletului Sau si gandurile in totalitate sfinte ale duhului Sau au fost adanc afectate de grozavia pacatului si de judecata lui Dumnezeu care trebuia sa vina peste El. Crucea se prefigura clar inaintea Lui, in toata grozavia ei. Dar, chiar in acel moment, voia Sa nu s-a indepartat catus de putin de cea a lui Dumnezeu, Tatal Sau. El a venit ca sa implineasca aceasta voie, printr-o ascultare perfecta. A spus-o de mai multe ori mai inainte : "Mancarea Mea este sa fac voia Celui care M-a trimis si sa implinesc lucrarea Lui" (Ioan 4:34) si "Caci Fiul Omului n-a venit ca sa I Se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea viata ca rascumparare pentru multi" (Mc. 10:45). Dar, pe de alta parte, Cel Sfant si Drept nu putea sa doreasca sa fie facut pacat si sa fie parasit de Dumnezeul Sau. In acest sens, de asemenea, inima Sa si gandurile Sale erau intr-o armonie perfecta cu voia lui Dumnezeu si cu sfintenia Sa.

     4.3     Nu o supunere fortata, ci o ascultare perfecta

     Nu trebuie sa tragem concluzia, din cuvintele Domnului in Ghetsimani, ca El a trebuit sa Se forteze sa bea paharul pe care Tatal I L-a dat sa-l bea. In lumina a ceea ce gasim in Cuvant despre vointa Domnului nostru, cuvintele "nu voia Mea" inseamna ca El nu a vrut niciodata altceva - nici chiar in acel moment - decat sa implineasca voia Tatalui Sau, printr-o daruire de bunavoie si perfecta. Nimic altceva nu avea importanta pentru El. Din momentul venirii Sale pe pamant, si chiar din toata eternitatea, scopul Sau a fost sa-si dea viata ca rascumparare pentru oamenii pierduti. El a urmarit si a atins acest scop in acord perfect cu voia lui Dumneze, oricat de dificila a fost aceasta cale.

     Acest acord de vointa nu priveste numai Ghetsimani, unde S-a indreptat cu incredere deplina catre Dumnezeul Sau, dar si in cele trei ceasuri de intuneric, in timp ce era pe cruce sub judecata lui Dumnezeu si cand a strigat : "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?" (Mt. 27:46). Chiar si atunci cand era, ca Om, parasit de Dumnezeul Sau din cauza pacatului, voia Lui nu a fost diferita de cea a Tatalui. In ascultarea si in dragostea Sa de nepatruns, El a mers "pana la moarte... de cruce" Filip. 2:8). "Prin Duhul etern S-a oferit pe Sine Insusi jertfa fara pata lui Dumnezeu" (Ev. 9:14), si "S-a dat pe Sine Insusi pentru noi, ca dar si jertfa lui Dumnezeu, ca parfum de buna mireasma" (Efes. 5:2). Acest parfum a rezultat din daruirea totala si perfecta a lui Hristos fata de voia lui Dumnezeu si Tatal Sau.

     Sa fie laudat etern pentru ascultarea si dragostea Sa, care ramane pentru noi o taina de nepatruns !

     5     Hristos modelul nostru

     5.1     Model perfect, cu exceptia ispasirii pacatelor

     In ascultarea si in devotamentul Sau pana la moarte, Domnul nostru este unic si perfect. Si totusi, in acestea El este, de asemenea, un exemplu pentru ai Sai. Desigur, nu in ce priveste ispasirea pacatelor. Aici, El este unic.

     5.2     Hristos nu a avut carne, natura veche

     El nu a avut carne, in sensul de natura pacatoasa in care "nu locuieste nimic bun" (conf. Rom. 7:8). Noi, credinciosii, avem inca natura cea veche, carnea, pe langa natura cea noua care am primit-o la nasterea noastra din nou. Deoarece aceste doua naturi sunt permanent opuse una fata de cealalta (conf. Gal. 5:17), noi avem nevoie nu doar sa fim invatati cu privire la voia lui Dumnezeu, ci sa fim indemnati la ascultare cu inima si cu duhul fata de Dumnezeu si de Cuvantul Sau.

     5.3     Filip. 2 - Ascultare absoluta : un exemplu de urmat

     Gasim aceasta in special in Filipeni 2. Acest pasaj ne prezinta coborarea de bunavoie a Fiului lui Dumnezeu, care a luat "chip de rob", adica chip de om, si care a fost "ascultator pana la moarte, si chiar moarte de cruce" (Filip. 2:6-8). Ori, acest pasaj incepe prin cuvintele : "Pentru ca acest gand sa fie in voi, care era si in Hristos Isus" (Filip. 2:5). Dispozitia duhului (sau, gandului, n.t.) lui Hristos care L-a condus la ascultare absoluta, ne este prezentat aici ca un exemplu de urmat. Cu siguranta, in viata noastra practica, vom ramane intotdeauna mult sub perfectiunea lui Isus, dar felul Lui de gandire ne este dat ca model.

     5.4     2 Cor. 10 - Orice gand facut rob ascultarii de Hristos

     Apostolul Pavel urmarea acest exemplu. In 2 Corinteni 10, el vorbeste despre straduinta sa de "a face rob orice gand ascultarii de Hristos" (2 Cor. 10:5). Ascultarea noastra de Hristos are ca model ascultarea Sa perfecta fata de Dumnezeu. Gandurile noastre se indreapta deseori in directii rele, dar daca ele sunt facute roabe ascultarii de Hristos, ele nu mai produc rau. Este ceea ce Pavel facea, nu prin constrangere, nici prin legalism, ci datorita dorintei lui de a-I face placere Domnului Isus si pentru a primi putere necesara in lupta spirituala. De acest lucru avem si noi nevoie.

     6     Voia lui Dumnezeu, buna, placuta si desavarsita (Rom. 12)

     In Romani 12 gasim : "Nu va conformati veacului acestuia, ci fiti transformati, prin innoirea mintii, ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, cea buna si placuta si desavarsita" (v. 2). Acest pasaj ne arata care este ascultarea pe care Dumnezeu ar dori s-o vada in noi, aceea pe care Domnul Isus a realizat-o in toata viata Sa. Avem aici o atentionare, o invatatura si un indemn pentru a ne face sa implinim voia lui Dumnezeu in viata noastra de fiecare zi.

     6.1     O atentionare (Nu va conformati veacului acestuia)

     "Nu va conformati veacului acestuia...". Daca nu am mai avea carnea (natura cea veche, n.t.), aceasta atentionare ar fi de prisos. Dar ea este foarte necesara. Apostolul Ioan confirma : "Nu iubiti lumea, nici cele din lume" (1 Ioan 2:15). Si apoi precizeaza : "Pentru ca tot ce este in lume: pofta carnii si pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt din Tatal, ci sunt din lume" (v. 16). A ne conforma lumii si obiceiurilor ei este un mare pericol pentru noi. Atunci cand facem ca ea, in gandurile sau in faptele si gesturile noastre, nu mai suntem in stare sa discernem voia lui Dumnezeu si s-o implinim.

     6.2     O invatatura (Fiti transformati prin innoirea mintii)

     "... ci fiti transformati prin innoirea mintii". Prin nasterea din nou, noi avem o viata noua. Carnea, vechea noastra natura pacatoasa, este totusi in noi, si cauta permanent sa ne atraga intr-o directie rea. De aceea este necesara innoirea permanenta a mintii noastre. In fiecare zi avem nevoie de invatatura Cuvantului lui Dumnezeu si de comuniunea cu El in lumina, prin rugaciune. In acest fel, gandurile si sentimentele noastre  vor fi innoite de sus. Aceasta innoire regulata conduce la o schimbare interioara, la o crestere spirituala. La fel, Pavel a scris credinciosilor din Efes, in legatura cu omul cel nou cu care se imbracasera : "si sunteti innoiti in duhul mintii voastre" (Efes. 4:23). De asemenea, atat timp cat vom trai pe pamant avem in noi carnea si suntem inconjurati de o lume vrajmasa. Si, de asemenea, atata timp cat va fi asa, vom avea nevoie de o permanenta transformare, prin innoirea gandurilor si sentimentelor noastre - prin Cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune.

     6.3     Un indemn (ca sa deosebiti)

     "... ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, cea buna si placuta si desavarsita". Dupa cum am vazut, Domnul Isus a facut intotdeauna numai ce I-a placut Tatalui Sau (Ioan 8:29). In ce ne priveste pe noi, trebuie sa cautam permanent si sa deosebim ceea ce corespunde cu voia lui Dumnezeu. Si ei trebuie sa-i supunem planurile si dorintele noastre, precum si orice sugestie sau influenta care ar veni din anturajul nostru. Tot ceea ce nu este in acord cu Cuvantul nu poate fi, de asemenea, in acord cu voia lui Dumnezeu.

     Dar nu este suficient sa deosebim daca un lucru este sau nu in contradictie cu invatatura Scripturii. Sa nu gandim ca tot ceea ce Dumnezeu nu a interzis in Cuvantul Sau ne este permis. Aceasta ar insemna o folosire legala a Bibliei si lucrul acesta ne-ar conduce rapid la suciri (fortandu-le sensul ; conf. 2 Pet. 3:16; n.t.). Pentru ca sa fim paziti de acest pericol, indemnul contine trei calificative. Suntem chemati sa deosebim "voia lui Dumnezeu cea buna si placuta si desavarsita".

     6.3.1     (Voia) "Buna"

     Cuvantul grec desemneaza ceva care duce la un rezultat benefic sau binefacator. El pune aici in evidenta rezultatele pozitive care vor fi realizate urmand voia lui Dumnezeu - fie cu privire la noi insine, fie la alte persoane, credinciosi sau nu. Ceea ce conteaza aici este aprecierea lui Dumnezeu. Ceea ce El doreste de la noi este intotdeauna bun. Doar in scoala Sa vom invata sa deosebim aceasta.

     6.3.2     (Voia) "Placuta"

     Cuvantul grec, in Noul Testament, este utilizat in special pentru actiuni facute avandu-L pe Dumnezeu inaintea noastra (conf. Rom. 12:1 ; 14:18). Important aici este ca noi facem ceea ce Ii place Lui. Inseamna mai mult decat ascultarea exterioara de o porunca. Putem sa vedem aceasta destul de clar in exemplul Domnului nostru.

     6.3.3     (Voia) "Desavarsita"

     Cuvantul exprima ideea ca nu lipseste nimic, sau este complet. Domnul Isus a zis ucenicilor Sai : "Voi deci fiti desavarsiti, dupa cum Tatal vostru ceresc este desavarsit" (Mt. 5:48). In lumina acestui pasaj, si a altora asemanatoare, putem sa intelegem prin expresia "voia lui Dumneze... desavarsita" atat perfectiunea neschimbata a voiei lui Dumnezeu, cat si dorinta noastra de a o implini in mod perfect. Efortul nostru de a implini in mod perfect voia lui Dumnezeu poate sa fie deseori greu de realizat, dar Dumnezeu nu ne da o masura mai mica.

     Cu toate acestea, chiar daca suntem de multe ori cu mult sub aceasta masura, nu trebuie sa ne descurajam. Gasim in Cuvantul lui Dumnezeu care este sursa de putere pentru ascultarea noastra. Aceasta (sursa, n.t.) este Dumnezeu Insusi, dupa cum ne arata acest pasaj : "Iar Dumnezeul pacii...sa va desavarseasca in orice lucrare buna, ca sa faceti voia Lui, lucrand in voi ceea ce este placut inaintea Lui, prin Isus Hristos, caruia fie gloria in vecii vecilor! Amin" (Ev. 13:20-21).

                                               .......................................................................  

  

   

                                     Ascultarea si vointa Domnului Isus

                                                                              - I -

     Arend Remmers

     1     Vointa proprie a omului (aceasta este caracteristica pacatului)

     Primii nostri parinti au fost inselati de Satan si au incalcat porunca lui Dumnezeu. Si prin aceasta au intrat in lume vointa proprie, neascultarea si pacatul. Toti urmasii lui Adam si Eva s-au nascut pacatosi, dupa chipul parintilor lor. Trasatura caracteristica a pacatului este vointa proprie a creaturii care pune deoparte voia lui Dumnezeu, revelata acum in Sfanta Scriptura. Pavel descrie propria sa viata, precum si cea a oamenilor fara Dumneze, prin cuvintele : "facand voia carnii si a gandurilor" (Efes. 2:3). "Carnea" este natura rea a omului, care a aparut din cauza caderi primilor nostri parinti, si ea este sursa pacatului. "Gandurile" sunt calea prin care se manifesta carnea. Petru rezuma revarsarile de pacat in oamenii fara Dumnezeu prin expresia : "voia natiunilor", si mentioneaza "destrabalari, pofte, betii, ospete, chefuri si idolatrii neingaduite" (1 Pet. 4:3). "Vointa proprie" religioasa, care se arata "in smerenie si inchinare fata de ingeri", intr-o slujire religioasa randuita de oameni si care nu cruta trupul, nu duce la nimic bun. De asemenea, ea este folosita pentru "satisfacerea carnii" (Col. 2:18-23). Aceasta este judecata solemna pe care Cuvantul lui Dumnezeu o pune inaintea noastra.

     2     Hristos - Omul venit din cer

     2.1     Eliberare printr-un Inlocuitor perfect care a purtat judecata lui Dumnezeu pentru pacat

     Nu a exista decat un singur mijloc de a elibera pe oamenii corupti de pacat de sub acest jug groaznic si, prin urmare, pierduti pentru eternitate. Trebuia ca un inlocuitor perfect sa ia asupra lui judecata lui Dumnezeu impotriva pacatului si s-o suporte. Este ceea ce a facut Domnul nostru Isus Hristos. Pentru acest scop Fiul lui Dumnezeu a devenit om ca noi, dar fara pacat. Scripturile au mare grija sa arate ca, in timp ce era cu adevarat Om, El era absolut fara pacat. Daca ar fi avut cea mai mica urma de pacat, El nu ar fi putut sa fie Rascumparatorul nostru.

     2.2     Hristos fara pacat

     Isus i-a intrebat odata pe impotrivitorii Sai : "Cine dintre voi Ma poate dovedi de pacat?" (Ioan 8:46). Niciun om nu putea s-o faca, caci in El nu era pacat (1 Ioan 3:5), El nu a cunoscut pacatul (2 Cor. 5:21) si El nu a facut pacat (1 Pet. 2:22). Natura Sa omeneasca perfecta nu a cunoscut inclinatii rele, nici ganduri rele, cu atat mai mult cuvinte sau fapte rele. In Psalmul 17, este spus despre El in mod profetic : "Tu mi-ai cercetat inima, m-ai cercetat noaptea, m-ai incercat in cuptor, n-ai gasit nimic; gandul meu nu este altfel decat cuvantul meu" (v. 3). O astfel de afirmatie nu poate fi in totul advarata pentru niciun om de pe pamant; ea este numai pentru El.

     2.3     Hristos era Dumnezeu, dar perfect Om

     Dar Isus Hristos, Fiul etern al lui Dumnezeu venit pe pamant, nu era doar Om; El era in acelasi timp Dumnezeu (Ioan 1:14 ; 20:28 ; Filip. 2:5-7 ; 1 Tim. 2:5 ; 1 Ioan 1:1-2). Cu toate acestea, nu trebuie sa ni-L imaginam ca avand un trup omenesc, in timp ce Fiinta Lui interioara era divina si prin urmare fara pacat, Atotputernic si Omniscient (atotstiutor, n.t.). Atunci, El nu ar fi fost om decat in aspectul Sau exterior. Dar El a fost om perfect - trup, suflet si duh.

     Isus a avut un trup care avea nevoi precum foame, sete si oboseala (Luca 4:2 ; Ioan 4:6 ; 19:28). A avut duh si suflet omenesc. A cunoscut tulburarea si tristetea in duhul si sufletul Sau (Mt. 26:38 ; Ioan 11:33 ; 12:27 ; 13:21). El a plans gandind la Ierusalim, si la mormantul lui Lazar (Luca 19:41 ; Ioan 11:35). Ca om, Domnul nostru a acceptat, de asemenea, limitele omenesti, care Ii erau complet straine ca Dumnezeu. Atunci cand era copil, a "crescut in intelepciune si in statura" (Luca 2:52) - ca ceilalti copii de pe pamant. Evangheliile ne relateaza uimirea Lui fata de credinta centurionului din Capernaum (Mt. 8:10 ; Luca 7:9) si de necredinta oamenilor din Nazaret (Mc. 6:6). Vorbind despre ziua viitoare a aratarii Sale in glorie, Domnul a spus : "Dar, despre ziua aceea sau despre ceasul acela, nimeni nu stie: nici ingerii care sunt in cer, nici Fiul, ci numai Tatal" (Mc. 13:32). Aceste cuvinte le gasim numai in Evanghelia dupa Marcu, care Il prezinta pe Domnul ca pe adevarul slujitor al Domnului. Realitatea coborarii Fiului lui Dumnezeu nu ar putea fi descrisa mai clar. Toate aceste exemple nu lasa nici cea mai mica indoiala cu privire la realitatea si perfectiunea umanitatii Sale. De asemenea, ele nu contrazic divinitatea Sa, in care nu putea fi nici tulburare, nici, crestere, nici uimire, nici surprindere, nici nestiinta. El a devenit om, dar a ramas Dumnezeu; El este "mai presus de toate, Dumnezeu binecuvantat pentru totdeauna" (Rom. 9:5).

     2.4     In asemanarea carnii pacatului

     Fiul lui Dumnezeu a venit "in asemanarea carnii pacatului, si pentru pacat" - adica pentru desfiintarea sa (Rom. 8:3). Un alt pasaj ne spune : "Deci, deoarece copiii sunt partasi sangelui si carnii, si El, in acelasi fel, a luat parte la ele" (Ev. 2:14). "In acelasi fel" indica o maniera apropiata, dar nu identica. "S-a golit pe Sine Insusi, luand chip de rob, facandu-Se in asemanarea oamenilor. Si, la infatisare fiind gasit ca om, S-a smerit pe Sine, facandu-Se ascultator pana la moarte, si chiar moarte de cruce" (Filip. 2:7-8). Intr-o lume de pacatosi, El era singurul om fara pacat, El, al doilea om, omul din cer.

     2.5     El chiar nu avea posibilitatea sa pacatuiasca

     Gandul ca Domnul nu a pacatuit dar ca El ar fi avut posibilitatea (sa pacatuiasca, n.t.) este in contradictie cu Cuvantul lui Dumnezeu. "Caci nu avem un mare preot care sa nu aiba parte cu noi in slabiciunile noastre, ci unul ispitit in toate in acelasi fel (sau "asemenea noua"), in afara de pacat" (Ev. 4:15). Daca ar fi putut pacatui, ar fi avut o natura pacatoasa ca a celorlalti oameni, dar nu este cazul. Inainte de neascultarea sa, Adam a avut o natura capabila sa pacatuiasca. El era "un suflet viu", in timp ce Domnul Isus, al doilea om si ultimul Adam, omul din cer, era "un duh datator de viata" (1 Cor. 15:45-49). El a fost om perfect, dar fara natura oamenilor cazuti. Daca ar fi avut-o, El nu ar fi putut sa fie Rascumparatorul nostru, caci El Insusi ar fi avut nevoie de rascumparare.

     3     Voia Domnului Isus : de a implini placerea lui Dumnezeu

     3.1     Contrastul cu Adam : nicio vointa independenta de Dumnezeu

     Vedem perfectiunea umanitatii Domnului nostru la fiecare pas al vietii Sale pe pamant. Primul cuplu omenesc a facut propria sa voie atunci cand i s-a oferit ocazia, si astfel s-a indepartat de Dumnezeu. Dar pentru Domnul Isus, vedem absolut contrariul. In Evanghelia lui Ioan, unde este pus inaintea noastra ca Fiul etern al lui Dumnezeu, gasim multe afirmatii cu privire la viata Sa de om ascultator pe pamant. De exemplu : "Am coborat din cer nu ca sa fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis" (Ioan 6:38). Ce contrast cu primul cuplu ! Adam si Eva au cautat sa se inalte pentru a fi egali cu Dumnezeu, dupa cum le-a sugerat Satan (Gen. 3:5). Dimpotriva, Fiul lui Dumnezeu, care era din toata eternitatea "in chip de Dumnezeu", n-a considerat ca este un lucru potrivit sa-I fie egal (Filip. 2:6). El a venit ca om din cer pe pamant. In contrast complet cu creatura cazuta, scopul Sau a fost sa nu aiba vointa proprie, vointa independenta de Dumnezeu, ci de a implini doar voia Tatalui Sau care L-a trimis. Aceasta este ceea ce El a realizat in toata viata Lui.

     3.2     A face voia lui Dumnezeu, era hrana Lui = o necesitate interioara si o placere

     Ceea ce Domnul a spus despre ascultarea Sa este deosebit de remarcabil. "Mancarea Mea (sau hrana Mea) este sa fac voia Celui care M-a trimis si sa implinesc lucrarea Lui" (Ioan 4:34). Ascultarea Lui nu a fost numai o implinire exterioara a voii Tatalui. Isus vorbeste aici de hrana. Pentru om, a manca este in acelasi timp satisfacerea unei nevoi si o placere. La fel, pentru Domnul, ascultarea era in acelasi timp o necesitate interioara si o bucurie. Cuvintele "a implini lucrarea Lui" ne arata deja scopul drumului Sau pe pamant, pentru ce L-a trimis Tatal : ele fac referire la moartea Sa pe cruce. Aceasta "lucrare" care trebuia sa-L glorifice pe Dumnezeu si sa implineasca rascumpararea pacatosilor, facea parte din ceea ce se chema hrana Sa, hrana sufletului Sau.

     3.3     El facea intotdeauna lucruri care Ii placeau Tatalui

     Domnul Isus nu a implinit deci pur si simplu voia Tatalui. Cineva se poate supune unei ascultari exterioare si sa faca ceea ce i se porunceste, fara sa fie de acord din adancul inimii sale cu porunca primita. Dar nu a fost asa cu Domnul nostru. El nu a vrut niciodata sa faca propria Sa voie. El a zis : "Nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis" (Ioan 5:30). Aceasta stare de inima nu L-a condus numai la implinirea a ceea ce I-a fost poruncit, ci aceasta a mers mult mai departe. Vorbind despre Tatal Sau, a zis : "Eu fac intotdeauna cele placute Lui" (Ioan 8:29). Dupa cum este scris in Psalmul 40 : "Este desfatarea mea, Dumnezeul meu, sa fac placerea Ta" (v. 8). Ascultarea Sa a fost atat de pretioasa pentru Dumnezeu incat a putut spune despre El : "Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Imi gasesc placerea" (Mt. 3:17 ; 17:5). In toate privintele, El este unic.

     3.4     Ascultare cu o vointa care corespundea cu cea a Tatalui

     Ceea ce Domnul a spus cu privire la "poruncile" Tatalui Sau arata, de asemenea, aceasta atitudine. Aceste cuvinte desemneaza voia expresa a Tatalui Sau, voie care corespundea intotdeauna cu a Sa. Pentru Adam si urmasii lui, fapt este ca aparitia poruncii a stimulat pe cea (vointa, n.t.) a pacatului - dupa cum este scris : "venind porunca, pacatul a prins viata" (Rom. 7:9). Primul om a folosit capacitatile care i-au fost date pentru a refuza sa asculte de porunca lui Dumnezeu. Pentru Isus, al doilea om, porunca lui Dumnezeu era ceva pe care o gasea intotdeauna perfecta. Ca om, a luat un loc de supunere si ascultare, fie ca era vorba de faptele Sale, de cuvintele Sale sau de darul vietii Sale. In ce priveste cuvintele Sale, a zis : "Caci Eu nu am vorbit de la Mine Insusmi, ci Tatal, care M-a trimis, El Insusi Mi-a dat porunca ce sa spun si ce sa vorbesc... Deci lucrurile pe care le vorbesc Eu, asa le vorbesc, dupa cum Mi-a spus Tatal" (Ioan 12:49-50). Si referitor la darul vietii Sale, a zis : "Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Insumi. Am putere s-o dau si am putere s-o iau iarasi. Aceasta porunca am primit-o de la Tatal Meu" (Ioan 10:18). Iata cat de adanc S-a coborat Fiul lui Dumnezeu devenind om, ca sa-L glorifice pe Dumnezeu si sa ne salveze.

     3.5     El a invatat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit

     Fiul lui Dumnezeu "a invatat ascultarea" (Ev. 5:8), dar nu ca ceilalti oameni. Pentru intreaga rasa umana, educatia trebuie sa se ridice impotriva neascultarii si a vointei proprii a fiintelor care sunt inclinate spre pacat. Dar cand Fiul lui Dumnezeu a devenit om a invatat ascultarea - si deja in copilaria Sa Il vedem supus parintilor Sai (Luca 2:51) - El nu a avut de invins nicio vointa proprie. Si totusi , El a invatat-o. Pentru El, care a creat toate si care sustine toate, ascultarea era ceva nou si necunoscut. Ca Creator, stia sa porunceasca, dar ca om a invatat sa cunoasca ascultarea. Si El a invatat-o "prin lucrurile pe care le-a suferit" - in imprejurarile cele mai dificile care ar putea fi. El a preferat sa fie ascultator, sa sufere si sa moara, decat sa evite suferintele prin neascultare. Asa a fost de la inceputul lucrarii Sale, atunci cand I-a fost foame in pustie (Luca 4:2-4),  si pana la sfarsit, atunci cand pretul ascultarii Sale a fost moartea, si moartea pe cruce (Filip. 2:8).

     3.6     "Vreau"

     Vointa Domnului Isus a corespuns intotdeauna cu voia lui Dumneze Tatal Sau. Acest lucru este aratat, de asemenea, in pasajele in care El zice : "Vreau". Aceste pasaje sunt folosite uneori pentru a sustine ideea ca Domnul a avut o vointa independenta, dar nu este asa.

     3.6.1     In Marcu 1, un lepros a venit la Isus zicandu-I : "Daca vrei, poti sa ma curatesti". Isus, cuprins de mila, ii raspunde : "Vreau, fii curatit", si lepra a disparut (v. 40-42). Trebuie remarcat ca aceasta vindecare nu corespundea doar vointei lui Isus, slujitorul desavarsit, dar la fel si vointei lui Dumnezeu. El I-a dat Fiului Sau, ca Om pe pamant, putere de a implini aceste semne - sau minuni. Vindecarea a venit atat de la Dumnezeu, cat si de la Isus, dupa cum indica relatarea in care Domnul porunceste celui pe care l-a vindecat : "Intoarce-te la tine acasa si istoriseste tot ce ti-a facut Dumnezeu" (Luca 8:39 ; conf. Fapte 10:38 ; Ev. 2:3-4).

     3.6.2     In rugaciunea Sa din Ioan 17, Domnul Isus a zis : "Tata, vreau ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu sa fie si ei cu Mine unde sunt Eu, ca sa priveasca gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu" (Ioan 17:24). Aici, de asemenea, unde este vorba de partea eterna si glorioasa a rascumparatilor in casa Tatalui, voia lui Isus este in acord perfect cu cea a Tatalui. In Evrei 2, citim cu privire la Dumnezeu Tatal : "Pentru ca I se cuvenea Aceluia pentru care sunt toate si prin care sunt toate, aducand pe multi fii la glorie, sa desavarseasca prin suferinte pe Capetenia mantuirii lor" (v. 10). Voia lui Dumnezeu si cea a Fiului erau in acord perfect pentru a realiza tot ceea ce era necesar pentru a aduce "pe multi fii la glorie".  

                  Dumnezeul Razbunarilor - Dumnezeul Dragostei

                                                              Psalmul 94:1 - 1 Ioan 4:16

     Arend Remmers

     1     Intrebare :

     1.1     Aparenta incompatibilitate intre Ps. 94:1 si 1 Ioan 4:16

     Multe pasaje din Vechiul Testament vorbesc de razbunarea lui Dumnezeu asupra vrajmasilor Sai. Din contra, Noul Testament ne invata ca Dumnezeu este dragoste. Astfel, in primul din pasajele citate mai sus este spus : "Dumnezeul razbunarilor, Doamne, Dumnezeul razbunarilor, sa se arate stralucirea Ta!", in timp ce in al doilea, citim : "Si noi am cunoscut si am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu fata de noi. Dumnezeu este dragoste; si cine ramane in dragoste ramane in Dumnezeu, si Dumnezeu in el". Cum se impaca aceste afirmatii ?

     2     Raspuns :

     2.1     Razbunarea lui Dumnezeu si in Noul Testament

     Nu este vorba de diferente intre Vechiul Testament si Noul Testament, ca si cum am avea de-a face cu un Dumnezeu diferit. Noul Testament, unde ne este aratata dragostea lui Dumnezeu in perfectiunea ei, vorbeste, de asemenea, de razbunarea lui Dumnezeu. Este ceea ce gasim in cele doua pasaje din Romani 12:19 si Evrei 10:30, care citeaza si unul si altul versetul din Deutoronom 32:35 : "A Mea este razbunarea, Eu voi rasplati, spune Domnul". Acest fapt este intotdeauna adevarat.

     2.2     Sfintenia lui Dumnezeu, serafimii din Isaia 6

     Intreaga Scriptura ne prezinta cele doua atribute ale Dumnezeului Atotputernic si Suveran : "Dumnezeu este lumina" si "Dumnezeu este dragoste" (1 Ioan 1:5 ; 1 Ioan 4:8, 16). Faptul ca Dumnezeu este lumina se traduce prin sfintenia Sa care nu poate avea nicio comuniune cu raul, cu pacatul. De aceea, serafimii din Isaia zic : "Sfant, Sfant, Sfant, este Domnul ostirilor", la fel si cele patru animale (fapturi vii, n.t.) din Apocalipsa 4:8 : "Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era si care este si care vine".

     2.3     Hristos executand judecata asupra vrajmasilor Sai, ca urmare a sfinteniei lui Dumnezeu si a dreptatii Sale perfecte

     Sfintenia lui Dumnezeu se va manifesta intr-o zi peste tot pamantul prin exercitare unei dreptati perfecte, atunci cand Hristos, la venirea Sa, va executa judecata asupra vrajmasilor Sai. Credinciosii din acele timpuri inca viitoare, asteptand aratatrea lui Hristos, se vor ruga pentru dreapta judecata a vrajmasilor lor. Este ceea ce exprima pasajul Psalmului 94 citat mai sus. Noul Testament vorbeste, de asemenea, de aceste judecati : "Caci acestea sunt zile de razbunare, ca sa se implineasca toate cele scrise" (Luca 21:22). Sfintenia lui Dumnezeu se va manifesta in dreapta judecata a celor pacatosi care n-au vrut sa vina la El si la Fiul Sau. Ei "vor suferi pedeapsa, pieirea eterna de la fata Domnului si de la gloria puterii Sale" (2 Tes. 1:9).

     2.4     Dumnezeu are o oroare sfanta fata de rau

     Dumnezeu este dragoste, dar exista, de asemenea, pasaje care ne spun ca Dumnezeu uraste ceva sau pe cineva. "Domnul cerceteaza pe cel drept si pe cel rau; si sufletul Sau il uraste pe cel care iubeste violenta" (Ps. 11:5 ; conf. Ps. 5:5). El are "ochii prea curati ca sa vada raul", si S-ar tagadui pe Sine Insusi daca ar lasa raul nepedepsit (Hab. 1:13). Aceasta ura nu este deci un sentiment negativ, ci o oroare sfanta pe care o are Dumnezeu fata de tot ceea ce este rau si care se opune Lui. Aceasta oroare fata de rau era, de asemenea, si la David : "Sa nu-i urasc eu, Doamne, pe cei care Te urasc si sa nu-mi fie scarba de cei care se ridica impotriva Ta? Ii urasc cu o ura desavarsita; sunt vrajmasi pentru mine" (Ps. 139:21, 22).

     2.5     Ura ca expresie a constientei sfinteniei lui Dumnezeu

     Numai in aceasta lumina putem intelege cuvintele Domnului Isus : "Daca vine cineva la Mine si nu-si uraste tatal, si mama, si sotia, si copiii, si fratii, si surorile, si chiar propria sa viata, nu poate fi ucenic al Meu" (Luca 14:26). Intr-un pasaj asemanator, Isus a zis : "Cine iubeste pe tata sau pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine; si cine iubeste pe fiu sau pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine" (Mt. 10:37). Compararea acestor pasaje arata clar ca aici nu este vorba de sentimente rele sau necontrolate. Ura este expresia constientei sfinteniei lui Dumnezeu si a ororii Sale fata de rau. Daca rudele apropiate ar impiedica un credincios sa-L urmeze pe Domnul, trebuie sa aiba in vedere ca atitudinea lor ar fi expresia unei iubiri mai mari pentru om decat pentru Domnul. Un crestin fidel va ura tot ceea ce tinde sa-l indeparteze de pe calea de a-L urma pe Isus.

     2.6     Dragoste in Dumnezeu ; manifestastarea dragostei in Fiul Sau ; credinciosul devine un copil al lui Dumnezeu si manifesta aceasta dragoste

     Dar Dumnezeu nu este numai lumina, El este si dragoste. Din toata eternitatea, a existat aceasta dragoste perfecta intre Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul, dupa cum Domnul Isus Insusi a spus : "M-ai iubit mai inainte de intemeierea lumii" (Ioan 17:24). De asemenea, vedem dragostea lui Dumnezeu pentru Israel, poporul Sau pamantesc : "Pentru ca Domnul v-a iubit si pentru ca El tine juramantul pe care l-a jurat parintilor vostri, de aceea v-a scos Domnul cu mana tare si v-a rascumparat din casa robilor, din mana lui Faraon, imparatul Egiptului" (Deut. 7:8). Dragostea lui Dumnezeu s-a aratat intr-un mod desavarsit in darul Fiului Sau : "Caci atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat L-a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata eterna" (Ioan 3:16). In acest dar, adevarul ca "Dumnezeu este dragoste" a fost confirmat la cea mai inalta treapta a sa, fata de toate fiintele omenesti. Oricine primeste dragostea lui Dumnezeu si crede in Fiul Sau devine un copil al lui Dumnezeu. "Vedeti ce dragoste ne-a daruit Tatal: sa fim numiti copii ai lui Dumnezeu" (1 Ioan 3:1). Si iata consecinta practica : "Preaiubitilor, daca asa ne-a iubit Dumnezeu, suntem datori sa ne iubim si noi unii pe altii. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; daca ne iubim unii pe altii, Dumnezeu ramane in noi si dragostea Lui este implinita in noi" (4:11, 12)

     2.7     Nicio contradictie intre dragostea si dreptatea lui Dumnezeu. Solemnitatea judecatii definitive

     Intre dragostea si dreptatea Dumnezeului suveran (si prin urmare, intre dragostea Sa si razbunarea pe care El va trebui s-o execute) nu este nicio contradictie. Ambele sunt adevarate. Dragostea Lui se intinde fata de toti oamenii din toate perioadele istoriei lumii. Dar in dreptatea Sa, Dumnezeu pedepsete - sau va pedepsi - pe cei care Il resping in mod constient sau se razvratesc impotriva Lui. Este adevarat ca, in timpul harului, aceasta judecata nu este in general actuala. O astfel de judecata a avut loc de multe ori in perioada Vechiului Testament, si Dumnezeu a intervenit direct in evenimentele lumii (la potop, la nimicirea Sodomei si Gomorei, etc.). Aceasta va avea loc, de asemenea, la aratarea lui Hristos, si va fi la fel in Milenium, unde toti pacatosii vor fi judecati imediat (Mt. 25:31-46 ; Ps. 101:8 ; Is. 66:24). In ce priveste eternitatea, judecatat definitiva va fi pronuntata inaintea tronului mare si alb, acolo unde se vor prezenta toti oamenii care L-au refuzat pe Hristos si pe Dumnezeu, in timpul vietii lor. Ei vor fi aruncati pentru eternitate in iazul de foc, intr-o departare definitiva de prezenta lui Dumnezeu (Apoc. 20:11-15). Adevar groaznic de solemn !

   

                                                               Profetia in Biblie

                                                                             (scopul ei)

     Arend Remmers

     1     Importanta scrierilor profetice in Sfanta Scriptura

     Profetia sau profetismul ocupa un loc mare in Sfanta Scriptura. Cartile profetice ale Vechiului Testament (de la Isaia la Maleahi) si din Noul Testament (Apocalipsa) reprezinta doar ele aproape un sfert din ansamblul textelor biblice. Daca adaugam Psalmii si pasajele profetice din alte carti, ajungem aproape la o treime din Cuvantul lui Dumnezeu. Aceasta inseamna o mare parte, mai mare decat tot Noul Testament.

     Acest fapt indica deja in exterior importanta profetiei in Cuvantul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, multi crestini nu cunosc "cuvantul profetic", sau doar in parte.

     Vechiul Testament contine 16 carti profetice : Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Oseea, Ioel, Amos, Abadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Tefania, Hagai si Maleahi. In Noul Testament exista doar o singura carte profetica, Apocalipsa.

     Dar toate acestea sunt departe de a epuiza locurile profetice din Biblie. Iata cateva sectiuni esentiale din alte carti ale Cuvantului lui Dumnezeu care au un caracter profetic:

     1.1     Psalmii

     Cartea Psalmilor este de fapt o vestire profetica a evolutiei poporului iudeu pana la completa sa restaurare spirituala in Imparatia milenara.

     In cele 5 carti ale Psalmilor gasim :

     -     principiul de separare intre cei drepti si cei nedrepti (Cartea I - Ps. 1-41);

     -     suferintele celor drepti in timpul necazului (Cartea II - Ps. 42-72);

     -     intoarcerea iudeilor la Dumnezeu si bunatatea Lui fata de ei (Cartea III - Ps. 73-89);

     -     introducerea Celui dintai-nascut in lume si stapanirea Domnului (Cartea IV - Ps. 90-106);

     -     rezumatul cailor lui Dumnezeu fata de poporul Sau Israel si lauda pentru bunatatile Sale (Cartea V - Ps. 107-150).

     1.2     Pasajele profetice din Vechiul Testament

     In Vechiul Testament, diferite sectiuni au un continut profetic : de exemplu binecuvantarea lui Iacov din Geneza 49 si profetia lui Balaam din Numeri 23 si 24.

     In Noul Testament, Evangheliile si Epistolele contin numeroase pasaje profetice, mai scurte sau mai lungi, de exemplu "discursul de pe muntele Maslinilor" al Domnului Isus din Matei 24-25 (si pasajele paralele din Marcu si Luca), pasajul profetic despre Israel din Romani 9-11, descrierea timpului lui Anticrist din 2 Tesaloniceni 2, etc.

     1.3     Personaje din Vechiul Testament si evenimente care reprezinta tipuri

     Vechiul Testament contine diferite pasaje care reprezinta tipuri care au un caracter mai mult sau mai putin profetic, de exemplu intalnirea dintre Melhisedec si Avraam din Geneza 14, istoria lui Iosif din Geneza 37-47 ca o imagine a lepadarii si a glorificarii lui Hristos, si relatarile din vietile lui David si Solomon in acelasi scop.

     1.4     Importanta si subiectul principal al acestor profetii

     Aceste exemple arata importanta profetiilor din Biblie. A le neglija, inseamna a lasa deoparte o mare parte din Cuvantul lui Dumnezeu. Este adevarat ca sectiunile profetice din Biblie contin, de asemenea, numeroase invataturi practice pentru viata crestinului. Dar mesajul lor nu se limiteaza la aceasta. Subiectul principal al profetiei este Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, in legatura cu poporul Sau Israel. El este Domnul si Mantuitorul nostru - dar in profetii El este prezentat dintr-un unghi diferit.

     2     Ce este profetia ?

     2.1     Profetia

     Un profet este cineva care, precum Ilie, sta inaintea lui Dumnezeu si rosteste oracolele (cuvintele, n.t.) lui Dumnezeu ca purtator de cuvant al lui Dumnezeu (1 Imp. 17:1 ; 1 Pet. 4:11). Profetii din Biblie aveau deci un punct de vedere foarte inalt. Astazi nu mai exista functia de profet (ca in Vechiul Testament si la inceputul erei crestine), dar exista slujba profetica. In 1 Cor. 14, ea este numita slujba cea mai mare pentru timpul actual (14:1-5). Rezultatul profetiei este "zidirea, incurajarea si mangaierea" (14:3), si chiar " tainele inimii sunt aratate" (14:25).

     Aceasta inseamna ca in sine profetia nu implica neaparat vestirea evenimentelor viitoare. Scopul principal al profetiei era si este iluminarea inimii si a constiintei prin Cuvantul venit de la Dumnezeu. Pentru aceasta, profetul trebuia sa stea intr-o adevarata dependenta de Dumnezeu sub calauzirea Duhului Sfant. Cand Dumnezeu vrea, profetia poate include si vestirea evenimentelor viitoare.

     In Biblie au existat mult mai multi profeti decat se crede in general. Nu au lasat toti, de departe, marturii scrise. De exemplu, au existat urmatorii profeti :

     -     Avraam (Gen. 20:7);

     -     Maria sau Miriam (Ex. 15:20);

     -     Moise (Deut. 18:15, 18);

     -     Samuel (1 Sam. 3:20);

     -     David (Fapte 2:30);

     -     Ioan Botezatorul (Luca 7:28).

     Importanta slujbei profetice reiese in special din versetul urmator : "Dar Domnul Dumnezeu nu va face nimic fara sa descopere taina Sa slujitorilor Sai, profetii" (Amos 3:7).

     2.2     Mesajul profetic

     Subiectul central al profetiei este Persoana lui Isus Hristos in relatie cu Israel, poporul pamantesc al lui Dumnezeu, si cu lumea, in masura in care aceasta este in legatura cu El si cu poporul Sau.

      Adunarea ca trup ceresc nu este subiectul propriu-zis al profetiei in relatie cu pamantul, in afara de pozitia sa de marturie pe pamant (Apoc. 2 si 3 etc.).

     Profetia are de-a face deci cu pamantul, in special cu lumea si cu guvernarea lui Dumnezeu pe pamant prin Fiul Sau, ca Om glorificat. Un verset esential de retinut pentru intelegerea profetiei biblice este cel din Apocalipsa 19:10 : "Caci marturia lui Isus este duhul profetiei". Aceasta inseamna ca esenta si caracteristica profetiei, sub influenta Duhului Sfant, este marturia publica despre gloria lui Isus Hristos, Omul glorificat care va domni intr-o zi peste toata creatia.

     Profetia este deci "istoria scrisa dinainte". Sute de profetii despre Domnul Isus s-au implinit deja.

     Numeroase si deseori lungi sectiuni despre evenimentele viitoare, se reduc practic la urmatoarele subiecte specifice :

     -     istoria si viitorul natiunilor care s-au impotrivit sau se vor impotrivi Domnului si poporului Sau pamantesc Israel (Asiria, Babilon, Roma si natiunile invecinate),

     -     istoria si dezvoltarea spirituala interioara a poporului Israel, din care va fi mantuita o ramasita,

     -     suferintele si gloriile care privesc pe Domnul nostru, care este centrul tuturor planurilor lui Dumnezeu.

     3     De ce profetia ?

 

     3.1     O lampa care lumineaza gloria viitoare a lui Hristos, si care lucreaza in vietile si inimile noastre

     Scopul sau motivul pentru credinciosi a profetiei din Sfanta Scriptura este dat in 2 Petru 1:16-21. Acest pasaj este o interpretare a glorificarii Domnului de pe "muntele transfigurarii", din Matei 16:28 la 17:8 ; Marcu 9:1-8 si Luca 9:28-36.

     "Caci v-am facut cunoscut puterea si venirea Domnului nostru Isus Hristos nu urmand basme iscusit alcatuite, ci fiind martori oculari ai maretiei Sale. Caci El a primit de la Dumnezeu Tatal onoare si glorie, cand un astfel de glas I-a fost adresat prin gloria minunata: Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Eu Imi gasesc placerea; si noi am auzit acest glas rostit din cer, fiind impreuna cu El pe muntele cel sfant. Si noi avem mai tare cuvantul profetic, la care bine faceti ca luati aminte (ca la o lampa stralucind intr-un loc intunecos), pana se va ivi ziua si va rasari steaua (Luceafarul) de dimineata in inimile voastre, stiind intai aceasta, ca nicio profetie a Scripturii nu se interpreteaza singura, pentru ca profetia n-a fost adusa niciodata prin vointa omului; ci oameni sfinti ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea (impinsi, manati, n.t.) Duhului Sfant" (2 Pet. 1:16-21).

     Versetele 16-18 ne dau mai intai subiectul profetiei : gloria Domnului Isus la venirea Sa si in Imparatia Sa : El va fi insotit atunci de sfintii ceresti si adimirat de catre sfintii pamantesti (2 Tes. 1:10).

     Apoi, la versetul 19, ne este dat obiectul profetiei. Acest Cuvant este o lampa care straluceste intr-un loc intunecos si care vrea sa ne conduca pana ce va incepe sa lumineze in vietile noastre ziua cunostintei perfecte a gandurilor lui Dumnezeu cu privire la Fiul Sau Preaiubit, dar si pana cand El va fi inaltat in inimile noastre, El adevarata stea de dimineata, care vine curand pentru a ne duce in casa Tatalui, adica pana cand iminenta Sa venire va ocupa un loc tare in inimile noastre (Apoc. 22:16-20).

     3.2     Conditia pentru a intelege profetia

     In final, versetele 20 si 21 contin conditia prealabila pentru o intelegere corecta a profetiei. Nicio profetie nu poate fi corect inteleasa si interpretata pe baza unui singur pasaj, ci doar in cadrul profetiei luata in ansamblul ei; iata ceea ce ne da "un model de cuvinte sanatoase" (2 Tim. 1:13).

     Pe de alta parte, profetia nu este o emanatie a oamenilor, nici a vointei omenesti, ci ea a fost transmisa de Dumnezeu prin Duhul Sfant persoanelor care, ca credinciosi, au dus o viata sfanta spre onoarea lui Dumnezeu.

     3.3     Planul lui Dumnezeu cu privire la gloria si stapanirea viitoare a lui Hristos - Administrarea plinatatii timpurilor

     De asemenea, Cuvantul lui Dumnezeu ne spune de ce ne-a fost data profetia. In Efeseni 1:9-11, ochii nostri sunt indreptati spre planul lui Dumnezeu pentru pamant, avandu-L in centru pe Domnul Isus : "...facandu-ne cunoscut taina voii Sale, dupa buna Sa placere pe care Si-a propus-o in Sine Insusi, pentru administrarea implinirii timpurilor, ca sa adune din nou, impreuna, toate in Hristos, cele din ceruri si cele de pe pamant; in El, in care am si primit o mostenire, fiind randuiti dinainte (sau "fiind predestinati), dupa planul Celui care lucreaza toate dupa sfatul voii Sale".

     Hristos va reuni cerul si pamantul in Imparatia milenara printr-o stapanire peste toate lucrarile mainilor Sale. El va fi atunci Cap peste toate. Acest fapt a fost  deja aratat profetic in Vechiul Testament. In Psalmul 2, este spus la v. 7 : "Voi vesti hotararea: Domnul Mi-a zis: Tu esti Fiul Meu; Eu astazi Te-am nascut" - este vorba despre Domnul Isus ca Om pe pamant. Apoi, Lui Ii sunt adresate cuvintele lui Dumnezeu : "Cere-Mi si-Ti voi da natiunile de mostenire si marginile pamantului in stapanire: Tu le vei zdrobi (Septuaginta "le vei conduce") cu un toiag de fier...". Aceasta Il priveste pe Domnul Isus glorificat in viitor.

     Aici este vorba despre "administrarea implinirii (sau "plinatatii", n.t.) timpurilor (Efes. 1:10). Aceasta este Imparatia milenara, ultima perioada de timp, care rezuma si incheie toate celelalte perioade de timp. Imparatia lui Hristos este "administrarea plinatatii timpurilor". Atunci totul se va reuni sub un singur Cap, sau va fi adus la capat printr-un singur Cap - Hristos Capul. El va fi in cea mai inalta pozitie si va fi Cap sau Conducator peste tot ceea ce este in ceruri si pe pamant. Eternitatea nu este niciodata numita "plinatatea timpurilor".

     3.4     Adunarea va avea parte de aceasta glorie viitoare

    Adunarea lui Dumnezeu, care este alcatuita din toti credinciosii adevarati si care este Trupul lui Hristos, plinatatea Celui care umple totul in toti (Efes. 1:23), va fi atunci alaturi de Cap (sau: Conducator) peste toate lucrurile. Lucrul acesta nu a fost revelat in Vechiul Testament, ci doar in Noul. Domnul Isus nu va imparati singur, ci impreuna cu sfintii Sai. Aceasta face parte din taina care era inca ascunsa in Vechiul Testament, dar care este revelata acum.

     In Hristos glorificat, "mostenim" (sau : obtinem o parte din mostenire, sau : suntem facuti mostenitori ; Efes. 1:11, 18). Aceasta mostenire este legata de Imparatia milenara. Domnul Isus este Mostenitorul tuturor lucrurilor, pe care le are atat ca Fiul etern si Creator, dar El a dobandit drepturi asupra lor ca Om, prin moartea si invierea Sa (conf. Ev. 1:2). Dumnezeu I le-a dat, Lui ca Om, atunci cand S-a dezbracat de gloria Lui vizibila in timpul intruparii Sale, si S-a golit pe Sine (conf. Filip 2:6-11). Hristos va exercita acest drept in timpul Imparatiei milenare. Noi vom avea parte cu El nu doar in pozitia Sa cereasca, dar si in pozitia Sa pe care o va avea in legatura cu pamantul. De aceea, aici nu este vorba doar de mostenirea Domnului Isus, dar si de faptul ca noi am primit o mostenite in El (conf. de ex. Rom. 8:17). De aceea, noi suntem "randuiti dinainte (predestinati), dupa planul Celui care lucreaza toate dupa sfatul voii Sale" (Efes. 1:11).

     Dumnezeu, Tatal nostru, vrea sa ne dea o parte comuna cu Fiul Sau Preiubit, nu doar pentru eternitate in gloria cereasca, dar si in timpul Imparatiei milenare, in aceasta lume. Subiectele profetiei biblice sunt deci de o importanta deosebita si pentru cei care apartin Adunarii, Trupului lui Hristos, pentru ca ei vor participa direct la implinirea lor (subiectele profetiei, n.t.).

     3.5     Perfectiunea finalizarii planurilor lui Dumnezeu 

     De asemenea, Dumnezeu este drept in aceasta privinta si nu va ramane doar la faptul ca Fiul Sau a fost dispretuit si lepadat pe pamant, asa cum El este inca astazi. Istoria lumii se va incheia prin domnia lui Hristos timp de o mie de ani ca Domn absolut in pace si dreptate, si El va fi, de asemenea, recunoscut ca atare. Ce echilibru perfect predomina in planul lui Dumnezeu in timp si in eternitate !

     Acesta este si motivul pentru care apostolul Pavel incheie declaratiile sale despre poporul Israel, in epistola catre Romani, zicand : "O, adanc al bogatiilor si al intelepciunii si al cunostintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si de neintelese caile Lui! Caci cine a cunoscut gandul Domnului? sau cine a fost sfatuitorul Lui? sau cine I-a dat Lui intai, si sa-i fie rasplatit? Fiindca din El si prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui fie gloria pentru totdeauna! Amin" (Rom. 11:33-36).